Partaj.Imobil bun comun afectat de uzufruct viager apartinand unui terţ

Partaj.Imobil bun comun afectat de uzufruct viager apartinand  unui tert.

------------------------PRELUCRATĂ, ÎN EXTRAS-------------------------------

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARAD Operator 3207/2504

SECŢIA CIVILĂ

DOSAR NR.4676/55/2014

DECIZIA CIVILĂ NR.564/A

Şedinţa publică din 7 mai 2015

---------------------------------------------------------------------------------------

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul Arad la data de 19.02.2015, constată că prin sentinţa civilă nr. 5835/04.12.2014 pronunţată  de Judecătoria Arad în dosar nr. 4676/55/2014, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul P.S., în contradictoriu cu pârâta S.S.R., pentru sistare comunitate de bunuri şi în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta S.S.R. în contradictoriu cu  reclamantul P.S., având acelaşi obiect şi  în consecinţă s-a constatat că în timpul căsătoriei părţile au dobândit, următoarele bunuri: nuda proprietate a imobilului situat în Arad, str. Marnei, nr. 77, judeţul Arad, CF. 1225 Bujac devenit prin conversie 340649 Arad, nr. top. 1/c.1.a.1.4.a.1.b/1221, cad. C 1 top. 1/c.1.a.1.4.a.1.b/1221, întregul imobil având valoarea de 39.969 euro, autoturism Peugeot 106 cu nr. de înmatriculare AR 82 ZST,  în valoare de 3500 lei, autoturism Opel Astra cu nr. de înmatriculare AR 11 ZST, în valoare de  8000 lei, sistem Sony în valoare de 900 lei, sistem TV Samsung în valoare de 800 lei, TV Plasma în valoare de 4.000 lei, DVD în valoare de 600 lei, frigider în valoare de 1000 lei, maşină de spălat în valoare de 1.000 lei, calculator în valoare de 1.700 lei, valoarea bunurilor  fiind de 39.969 euro + 21.500 lei, prin contribuţia egală a părţilor.

S-a sistat comunitatea de bunuri prin formarea a două loturi:

Lotul 1 compus din: nuda proprietate a imobilului situat în Arad, str. Marnei, nr. 77, judeţul Arad, CF. 1225 Bujac devenit prin conversie 340649 Arad, nr. top. 1/c.1.a.1.4.a.1.b/1221, cad. C 1 top. 1/c.1.a.1.4.a.1.b/1221 în valoare de 39.969 euro, autoturism Peugeot 106, cu nr. de înmatriculare AR 82 ZST în valoare de 3500 lei,  sistem TV Samsung în valoare de 800 lei, frigider în valoare de 1000 lei, maşină de spălat în valoare de 1.000 lei, calculator în valoare de 1.700 lei, valoarea lotului fiind de 39.969 euro + 8000 lei.

Lotul 2 compus din: autoturism Opel Astra cu nr. de înmatriculare AR 11 ZST, în valoare de  8000 lei,  sistem Sony în valoare de 900 lei, TV Plasma în valoare de 4.000 lei, DVD în valoare de 600 lei, valoarea lotului fiind de 13.500 lei.

S-a dispus sistarea comunităţii de bunuri a soţilor prin atribuirea lotului 1, în natură, pârâtei  şi a Lotului 2, în natură, reclamantului.

A fost obligată pârâta la plata sumei de  19.984,5 euro  către reclamant cu titlu de sultă în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând cota de proprietate 50% asupra imobilului ce îi revine reclamantului.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.750 lei cu titlu de contravaloare cotă de proprietate de 50 % a pârâtei la dobândirea bunurilor mobile.

A fost îndrumat Biroul de CF din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să efectueze cuvenitele modificări în sensul celor arătate mai sus, după plata sultei de către pârâtă.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.527,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant (jumătate din taxele de timbru achitate în proces), şi au fost compensate onorariile de avocat.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit în anul 2000,căsătorie care a fost desfăcută prin certificatul de divorţ nr. 13538/29.10.2013 emis de Biroul Notarial „Veritas” din Arad. În perioada  iunie 2000 - mai 2002 părţile au locuit în imobilul situat în Arad, Micălaca, bl 324, sc C, ap.7, apartament care era proprietatea părinţilor reclamantului. În anul 2002 părţile au hotărât să se mute din acel apartament, dorind să achiziţioneze o casă în acelaşi cartier cu cel în care locuiau părinţii reclamantului, ocazie cu care părinţii reclamantului i-au promis fiului lor că vor vinde apartamentul indicat anterior, pentru ca părţile să poată cumpăra o casă în vecinătatea lor, lucru care s-a şi întâmplat fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare la data de 16.05.2002 prin care părinţii reclamantului au vândut imobilul cu suma de 195.000.000 lei. Ulterior, la această sumă, părinţii reclamantului au completat până la suma de 220.000.000 lei, preţ cu care a fost cumpărată casa situată în Arad str. Marnei nr.77, imobil în care părţile au locuit împreună până în noiembrie 2013.

Deşi reclamantul a arătat că părinţii săi şi-au exprimat dezacordul când au aflat că imobilul va figura pe ambele părţi, din interogatoriul reclamantului, întrebarea 9, s-a reţinut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, părinţii lui au fost împreună cu părţile la notar, astfel  s-a reţinut că  aceştia au fost de acord ca şi pârâta să figureze în contractul de vânzare cumpărare, ca şi coproprietar. În plus, chiar reclamantul a arătat că a fost de acord ca pârâta să fie trecută în contractul de vânzare cumpărare a imobilului, contract în care nu se face nici o menţiune cu privire la provenienţa preţului.

Reclamantul a invocat prevederile art. 340 litera a Codul familiei, solicitând a se constata că imobilul din cauză nu este bun comun ci bunul propriu al acestuia întrucât a fost dobândit cu suma de bani donată, dăruită (dar manual) de părinţii săi.

În condiţiile în care bunul este dobândit în timpul căsătoriei, ambele părţi fiind coproprietare şi nu există nici un act autentic care să ateste întrunirea cerinţelor art. 340 Cod Civil, respectiv un act de donaţie, legat sau un certificat de moştenitor, în care dispunătorul să arate că bunul aparţine doar reclamantului, instanţa a apreciat că bunul este comun al părţilor.

Din declaraţiile martorilor S. şi O. s-a reţinut că timp de un an părţile nu au putut locui în imobilul cumpărat întrucât necesita amenajare şi îmbunătăţiri.

La data de 07.10.2003, părinţii pârâtei au înstrăinat şi ei imobilul proprietatea personală a lor, cu suma de 182.000.000 lei, şi s-au mutat în imobilul părţilor, fiind constituit în favoarea părinţilor pârâtei un drept de uzufruct viager,  prin actul autentificat sub nr. 1382/09.06.2004.

 Din declaraţiile martorilor s-a reţinut că părinţii pârâtei, care s-au mutat imediat în imobilul părţilor, au investit în imobil întregul preţ al apartamentului care le-a aparţinut, acesta fiind şi motivul pentru care s-a încheiat actul de constituire a  dreptului de uzufruct viager. Astfel tatăl pârâtei  a fost cel care a realizat multe lucrări de amenajare a imobilului. Părinţii pârâtei au achitat branşamentul gazului la imobil, precum şi alte lucrări de investiţii făcute de  meşteri, tatăl pârâtei fiind cel care i-a plătit pe aceştia.

Totodată, părinţii pârâtei au muncit atât în gospodărie, având animale şi grădină, cât şi la realizarea investiţilor imobilului, reclamantul fiind văzut doar într-o mică măsură la realizarea acestora.

Tot din declaraţia martorului O. dar şi din adeverinţa depusă la dosar instanţa a reţinut faptul că tatăl  pârâtei a primit de la fostul său loc de muncă, în august 2002, plăţi compensatorii, în sumă de 76.128.180 lei, banii fiind de asemenea investiţi în casa părţilor.

Din declaraţia martorului S. s-a reţinut că tatăl pârâtei a fost  angajat la cantina CFR, iar din adeverinţa de la fila 151 s-a reţinut că după ce a primit plăţile compensatorii de mai sus a fost timp de un an de zile şomer.

Astfel, în prezent, imobilul nu mai are valoarea de circulaţie de la data achiziţionării, reclamantul arătând că aceasta este de 39.969 euro, conform certificatului de atestare fiscală nr. 17.343/07.02.2014, valoare cu care şi pârâta a fost de acord.

În timpul convieţuirii părţilor, acestea au contractat două credite în anul 2006 şi în anul 2005, în sumă de 18.000 lei şi 26.000 lei, credite care în prezent sunt achitate, şi din care au fost achiziţionate bunurile mobile dobândite de părţi: sistem Sony în valoare de 900 lei, sistem TV Samsung în valoare de 800 lei, TV Plasma în valoare de 4.000 lei, DVD în valoare de 600 lei, frigider în valoare de 1000 lei, maşină de spălat în valoare de 1.000 lei, calculator în valoare de 1.700 lei şi cele două autoturisme: marca Peugeot 106 cu nr. de înmatriculare AR 82 ZST,  în valoare de 3500 lei, autoturism Opel Astra cu nr. de înmatriculare AR 11 ZST, în valoare de  8000 lei,  valoarea bunurilor mobile fiind de 21.500 lei

În ce priveşte veniturile părţilor instanţa a reţinut că potrivit copiei de pe carnetul de muncă, în perioada 2000-2003, reclamantul a lucrat ca militar angajat pe bază de contract iar în anul 2007 şi 2008 în calitate de subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră. Pârâta, începând cu anul 2000 a lucrat în calitate de confecţioneră până în anul 2008, salariile celor doi fiind aceleaşi, raportat la perioada în care reclamantul a fost militar încadrat pe bază de contract. Ulterior, după anul 2008, pârâta a deschis un PFA (persoană fizică autorizată).

Astfel, faţă de perioadele în care reclamantul a dovedit că a fost încadrat în muncă şi faţă de veniturile obţinute de aceştia, relativ egale, văzând şi poziţia părţilor, care au fost de acord cu contribuţia egală a lor la dobândirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, reclamantul iniţial prin notificarea trimisă pârâtei la data de 26.02.2014, instanţa a reţinut că părţile au avut o contribuţia egală la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei.

Potrivit art. 339 Codul civil, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor iar cota ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor comune se determină potrivit cu aportul adus la achiziţionarea bunurilor.

Prezumţia că ambii soţi au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor comune operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte cã aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât a celuilalt.

Aportul poate fi dovedit în cauză prin orice mijloc de probã, inclusiv prin depoziţiile martorilor şi prezumţii simple.

Reclamantul a solicitat să se reţină o cotă de contribuţie de 100% a sa privind imobilul, iar privind bunurile mobile cota de 70% reclamantul şi 30%r pârâta, în timp ce pârâta a solicitat o cotă de contribuţie egală cu cea a reclamantului la dobândirea  tuturor bunurilor.

 Ca urmare a stării de fapt reţinute mai sus, faţă de cuantumul veniturilor părţilor, faţă  de împrejurarea că atât părinţii reclamantului, cât şi părinţii pârâtei şi-au vândut apartamentele, precum şi a faptului că tatăl pârâtei a realizat o mare parte din lucrările de investiţii, că părinţii pârâtei au contribuit la întreţinerea gospodăriei părţilor, prin prepararea hranei, cultivarea grădinii şi creşterea animalelor,  instanţa a apreciat că părţile au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor.

Faţă de starea de fapt de mai sus,  în baza art. 339, 357 Codul civil raportat la art. 6731, 6735 şi 6739  Cod procedură civilă instanţa a admis în parte acţiunea civilă  formulată de către reclamant şi a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională şi  a constatat că în timpul căsătoriei părţile au dobândit  bunurile arătate mai sus.

Pe cale de consecinţă, instanţa, faţă de împrejurarea că pârâta locuieşte în imobilul din cauză împreună cu părinţii săi, care au dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, instanţa a sistat comunitatea de bunuri a părţilor prin  formarea a două loturi, având componenţa arătată mai sus şi a atribuit lotul 1, în natură, pârâtei  şi  lotul 2, în natură, reclamantului.

La stabilirea loturilor, instanţa a avut în vedere prevederile art. 983 Cod procedură civilă  potrivit căruia  împărţeala se face în natură, ţinând cont şi de poziţia părţilor, precum şi de natura bunurilor.

Instanţa, în baza art.983 alin. 2 Cod procedură civilă, la egalizarea loturilor a obligat pârâta la plata sumei de  19.984,5 euro  către reclamant cu titlu de sultă în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând cota de proprietate 50% asupra imobilului ce îi revine reclamantului.

Totodată, instanţa a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.750 lei cu titlu de contravaloare cotă de proprietate de 50 % a pârâtei la dobândirea bunurilor mobile.

În baza art.888 Cod civil a îndrumat Biroul de CF din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad să efectueze cuvenitele modificări în sensul celor arătate mai sus, condiţionat de plata sultei.

Instanţa, în baza art.451 Cod procedură civilă, faţă de admiterea în parte a acţiunilor a obligat pârâta la plata sumei de 2.527,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant (jumătate din taxele de timbru achitate în proces), şi a compensat onorariile de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta S. S. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe în sensul reducerii sultei stabilită în sarcina sa cu 3996,5 euro, de la 19.984,5 euro la 15.988 euro şi acordării unor cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că,  raportat la statuările instanţei, deşi apreciază că hotărârea este temeinică în ceea ce priveşte stabilirea contribuţiei egalitare a foştilor soţi la dobândirea bunurilor, cu privire la compunerea masei şi la lotizare, aceasta apare ca fiind eronată sub două aspecte:

1.A modului în care instanţa, la determinarea valorii lotului I determină valoarea nudei proprietăţi a bunului imobil la suma de 39.969 euro, ceea ce a condus la o determinare eronată a sultei stabilită în sarcina sa.

2.A modului în care instanţa, deşi statuează în sensul celor solicitate, înlăturând tezele reclamantului, compensează totuşi cheltuielile de judecată reprezentând onorarii avocaţiale, şi o obligă la plata a 1/2 din taxa de timbru achitată de reclamant.

Cu privire la determinarea eronată a sultei, raportat la valoarea nudei proprietăţi a imobilului din Arad, str.Marnei 77, jud.Arad, apelanta arată că, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat să i se recunoască o contribuţie exclusivă la dobândirea acestui  bun imobil, a cărui valoare o stabileşte la suma de 39.969 lei. Menţionează că cererea introductivă viza deplina proprietate a bunului, valoarea înaintată de reclamant nefiind contestată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.04.2014, apelanta arată că a învederat că poate face obiectul dosarului strict nuda proprietate a bunului imobil, de vreme ce prin actul notarial autentificat cu încheierea 1382/09 iunie 2004, asupra bunului imobil a fost constituit un drept de uzufruct, neputând face obiectul partajului elementele ius utendi şi ius fruendi, ci strict nuda proprietate, dreptul de uzufruct fiind evaluat conform expertizei notarilor publici la 20% din valoarea bunului în integralitatea sa. Aceste susţineri nu au fost contestate de reclamant prin răspunsul la întâmpinare.

Or, prima instanţă deşi a reţinut în considerente şi implicit prin dispozitiv că  „în timpul căsătoriei părţile au dobândit, următoarele bunuri: nuda proprietate a imobilului situat în Arad, str. Marnei, nr. 77, judeţul Arad, CF. 1225 Bujac devenit prin conversie 340649 Arad, nr. top. I/c.I.a.I.4.a.I.b/1221, cad. C 1 top. I/c.I.a.I.4.a.I.b/1221, întregul imobil având valoarea de 39.969 euro”, atunci când a format loturile a reţinut în componenţa lotului I, că: „nuda proprietate a imobilului situat în Arad, str. Marnei, nr. 77, judeţul Arad, CF. 1225 Bujac devenit prin conversie 340649 Arad, nr.top. I/c.1.a.1.4.a.I.b/1221, cad. C 1 top. I/c.1.a.1.4.a.I.b/1221 în valoare de 39.969 euro".

Ne aflăm aşadar în prezenţa unor statuări vădit contradictorii, în condiţiile în care, în mod cert,  nu se poate statua că proprietatea deplină şi nuda proprietate a aceluiaşi imobil ar avea aceeaşi valoare economică de 39.969 euro.

Arată că, în opinia sa, dreptul de uzufruct care grevează asupra imobilului supus partajării (str. Marnei 77 jud. Arad), are o valoare minimală stabilită de expertiza pentru uzul notarilor publici de 20% din valoarea proprietăţii în întregul său, adică o valoare de 7994 euro la o valoare a întregului imobil de 39.969 euro.

În aceste condiţii, nuda proprietate a imobilului are o valoare de 39.969-7994 euro, adică 31.975 euro, ceea ce face ca 1/2 din valoarea bunului imobil să fie de 15.988 euro, valoare care ar fi trebuit să fie stabilită în sarcina sa ca urmare a deferirii nudei proprietăţi a bunului imobil.

De asemenea, arată că este şi împrejurarea faţă de care apreciază că s-a stabilit în plus în sarcina sa sultă în limita a (19.984,5 euro - 15.988 euro), adică 3996,5 euro, sumă pe care a contestat-o pe calea prezentului apel.

Cu privire la modul în care au fost stabilite cheltuielile de judecată, apelanta arată că, deşi prima instanţă reţine generic faptul că admite în parte acţiunea introductivă, respectiv în parte cererea reconvenţională, se va observa că ariile majore de dezbatere au fost tranşate în favoarea sa.

S-a avut în vedere, pe de o parte, compunerea masei partajabile, reclamantul invocând deplina proprietate a bunului imobil, iar reclamanta-reconvenţională doar nuda proprietate, dar şi contribuţia la dobândirea bunurilor (reclamantul susţinând o contribuţie de 100% la dobândirea bunului imobil, respectiv de 70% la dobândirea bunurilor mobile, reclamanta-reconvenţională alegând o contribuţie egalitară de 50%). Modul de lotizare şi atribuire a bunurilor a constituit o urmare a celor anterior stabilite întru soluţionarea ariilor majore de dezbatere.

Or, în aceste condiţii, apelanta apreciază că era îndrituită la acordarea în tot sau cel puţin în parte a cheltuielilor de judecată ocazionate (onorariu avocaţial), urmând ca eventuala compensare să vizeze aceste cheltuieli şi contravaloarea taxei de timbru stabilite de instanţă în cotă-parte în sarcina sa.

Mai arată că a fost întotdeauna de acord cu partajarea imobilului în forma prescrisă de instanţă, reclamantul fiind cel care, apreciind că i se cuvine mai mult, a refuzat un atare partaj extrajudiciar. Relevantă este şi poziţia exprimată de reclamant prin interogatoriul luat în cauză, acesta răspunzând la întrebarea nr. 25 că a dorit să achite sultă 10.000 euro sau să fiu despăgubit cu valoarea casei, acesta dorind să i se achite suma de 30.-40.ooo euro. Prin urmare, chiar declanşarea litigiului a ţinut de conduita reclamantului, ceea ce ridică principial chiar şi problema imputării în sarcina sa a taxelor judiciare de timbru.

În drept apelanta invocă dispoziţiile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, art. 451, 455 Cod procedură civilă, art. 979 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimatul P.S. a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, referitor la prima critică a apelantei, arată că, este adevărat că bunul în discuţie este grevat de un drept de uzufruct, drept real opozabil tuturor, drept temporar, cel mult viager. Consideră că în mod corect prima instanţa a stabilit valoarea sultei corespunzătoare cotei sale de proprietate fără a scădea valoarea uzufructului, în măsura în care, aşa cum a arătat, uzufructul este un drept temporar, care la expirarea termenului pentru care a fost instituit se va întoarce la nudul proprietar, fără plata vreunei redevenţe, întregind proprietatea nudului proprietar care va deveni proprietar deplin. Astfel, intimatul arată că, cota sa de 50% din nuda proprietate a imobilului cuprinde şi 50% din dreptul de uzufruct, adică dreptul de reîntregire a cotei sale parte de proprietate la expirarea duratei uzufructului.

În situaţia dată, în condiţiile în care din sulta datorată de către apelantă s-ar scădea 10% reprezentând jumătate din valoarea dreptului de uzufruct, în final, la data întregirii proprietăţii în favoarea apelantei, s-ar ajunge la o îmbogăţire nejustificată a acesteia în dauna sa, întrucât prin prezenta sultă în contravaloarea nudei proprietăţi îi transmite şi dreptul său de nud proprietar de a obţine reîntregirea proprietăţii, pe cota sa parte, cu folosinţa în prezent grevată de uzufruct. Acest drept al său este intrinsec proprietăţii asupra nudei proprietăţi şi nu poate fi separat de acesta.

De asemenea, intimatul arată că, scăderea din sulta sa a contravalorii de 10 %, jumătate din valoarea uzufructului este nelegală, în condiţiile în care, apelanta, devenind proprietară şi pe cota sa parte din nuda proprietate, la expirarea uzufructului i se va reîntregi proprietatea şi cu folosinţa transmisă conform cotei sale de nuda proprietate, astfel că ar obţine un folos în dauna sa.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate în prima instanţă, intimatul consideră că instanţa a procedat în mod corect prin compensarea cheltuielilor efectuate cu avocaţii şi prin împărţirea contravalori taxei de timbru, având în vedere ca hotărârea instanţei stabileşte cote de 50-50 la dobândirea proprietăţii, astfel că hotărârea le profită ambilor.

În drept intimatul invocă dispoziţiile art.471 al.5 Cod procedură civilă, art.480 al.1 Cod procedură civilă şi  art.451 Cod procedură civilă.

Apelul este fondat, urmând a fi admis în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, iar sentinţa apelată va fi schimbată în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Împrejurarea că părinţii apelantei îi permit în prezent să locuiască în imobilul asupra cărora aceştia au dreptul de uzufruct viager nu reprezintă o justificare legală pentru a aduce contravaloarea acestui drept în masa bunurilor de împărţit ale soţilor, câtă vreme respectivul drept aparţine unor terţi.

Din interpretarea art.979 şi urm. Cod procedură civilă, rezultă indubitabil că bunurile comune se împart la valoarea avută la data partajului, ori în speţă valoarea imobilului supus împărţeli este diminuată cu valoarea uzufructului viager, ceea ce soţii pot împărţi, ca bun comun la data partajului, fiind doar dreptul de nudă proprietate.

Având în vedere că nu se contestă contravaloarea de 20% a dreptului de uzufruct, raportată la valoarea imobilului în integralitatea sa, urmează a se constata că valoarea nudei proprietăţi a imobilului este de 31.975,2 euro şi prin urmare valoarea lotului 1 este de 31975,2 euro plus 8000 lei iar sulta datorată reclamantului P.S. este de 15987,6 euro.

Nu se impune însă modificarea soluţiei primei instanţe sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece potrivit art.5 alin.1 lit.f) din OUG nr.80/2013, pentru cererea de partaj, ce profită ambelor părţi în aceeaşi măsură a fost necesară plata unei taxe de timbru de 3% din valoarea masei partajabile, taxă achitat în cea mai mare parte de reclamant. De asemenea, ambele părţi au fost îndreptăţite să beneficieze contra cost de serviciile unui avocat, costurile privind asigurarea dreptului la apărare fiind în mod corect compensate în raport cu soluţia pronunţată.

Vor fi menţinute prin urmare celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pe cale de consecinţă, în baza art.452 alin.1 Cod procedură civilă, intimatul va fi obligat să plătească apelantei suma de 2011,2 lei cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta S.S. împotriva sentinţei civile nr. 5835/04.12.2014 pronunţată în dosar nr.4676/55/2014 al  Judecătoriei  Arad pe care o schimbă în parte în sensul constatării că valoarea nudei proprietăţi a imobilului este de  31975,2 euro, valoarea lotului 1 este de 31975,2 plus 8000 lei iar sulta datorată reclamantului P.S. este de 15987,6 euro.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 2011,2 lei  cheltuieli  de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din  7 mai  2015.

Preşedinte,  Judecător,  Grefier,

------------------------------------------------------------------------------------------------

Domenii speta

Spete similare