Partaj judiciar

Ieşirea din indiviziune se va realiza ţinând cont de criteriile legale de partajare, în special cotele părţilor, valoarea fiecărui bun şi posibilitatea partajării în natură. Disponibilitatea unei părţi de a achita sulta nu are caracter prioritar faţă de criteriile anterior evocate.

Prin sentinţa civilă nr. 890 din data de 31.07.2020, Judecătoria A a admis în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatare nulitate act juridic - nulitate absolută contract, formulată de reclamanta MM, în contradictoriu cu pârâtele PE, MP şi VG,  astfel cum a fost completată.

A respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de tranzacţie autentificat sub nr. 980/23.05.2011 de BNP ND, ca neîntemeiat.

A respins cererea adiţională, formulată de reclamanta, privind dreptul de creanţă în valoare de 30.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului casa de locuit, supusă partajării, şi recunoaşterea unui drept de retenţie, ca neîntemeiată.

A constatat că masa partajabilă se compune din:

-casă de locuit şi anexe situate în A, str. -, jud. T şi terenul aferent în suprafaţă de 1191 mp.

-terenul extravilan localităţii A, jud. T, menţionat în titlul de proprietate 502063/2002.

A dispus ieşirea din indiviziune cu privire la teren în modalitatea propusă de expertul topo GOG, în varianta I din raportul de expertiză topo, dar şi conform raportului de expertiză specialitatea construcţii întocmit de expert SE în ceea ce priveşte casa de locuit, astfel:

1.Atribuirea către reclamanta MM a Lotului 1 reprezentând teren intravilan în suprafaţa de 1191 mp situat în A, str. -, jud. T, în valoarea de 80202 lei, precum şi casa de locuit situată în A, str. -, jud. T- în valoarea de 20.800 lei;

2. Atribuirea către pârâta VG a terenului extravilan arabil situat în tarlaua 46/2, parcela 23 în suprafaţă de 0,5 ha și a terenului extravilan arabil situat în tarlaua 61, parcela 52 în suprafață de 1,16 ha, menționate in titlul de proprietate nr. -, în valoare de 15.355 lei, urmând a primi sultă în cuantum de 28.055 lei de la reclamanta MM (21.122 lei pentru teren și 6.933 lei pentru casa de locuit).

3. Atribuirea către pârâta PE a terenului extravilan arabil situat în tarlaua 61, parcela 52 în suprafață de 1,16 ha, menționate în titlul de proprietate nr. -, în valoare de 15.355 lei, urmând a primi sultă în cuantum de 28.055 lei de la reclamanta MM (21.122 lei pentru teren și 6.933 lei pentru casa de locuit).

4. Atribuirea către pârâta MP a terenului extravilan arabil situat în tarlaua 9/2, parcela 54 în suprafață de 1 ha și a terenului extravilan arabil situat în tarlaua 44/4, parcela 29 în suprafață de 0,50 ha, menționate în titlul de proprietate nr. -, în valoare de 27.750 lei, urmând a primi sulta în cuantum de 1.480 lei de la reclamanta MM.

A stabilit ca sultele să se achite în termen de 4 luni de la rămânerea definitivă a sentinței de partaj.

A omologat rapoartele de expertiză topo şi construcţii.

A obligat pârâta PE și pârâta MP la plata sumei de 1834,75 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta MM (onorarii de expertiza, taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat).

A compensat cheltuielile de judecată şi a obligat pârâta VG la plata sumei de 1684,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, către reclamanta MM.

 Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în fapt, reclamanta MM este sora pârâtelor VG și PE, precum și nepoata de frate a pârâtei MP.

Prin contractul de donație autentificat prin Încheierea nr. 4112 din data de 24.08.1998 de către BNP CR, părinții reclamantei MM și ai pârâtelor VG și PE – PF si PF - au transmis către reclamantă un dormitor în suprafață de 14,06 m.p., un hol în suprafață de 10,30 m.p., o verandă închisă în suprafață de 4,80 m.p., parte din locuința acestora, și terenul aferent în suprafață de 59,80 mp., parte din suprafața totală de 1.144 m.p. Donația s-a realizat cu scutire de raport succesoral și în limitele cotității disponibile. De asemenea, în schimbul bunului donat, reclamanta și-a luat sarcina de a îi înta reţinut pe donatari cu toate cele necesare pe tot timpul vieții, inclusiv suportarea cheltuielilor de înmormântare.

Conform certificatului de deces seria DP nr. 182267, eliberat de Primăria Comunei P, în data de 05.05.2005 a decedat numita PF, mama reclamantei, a pârâtelor VG și PE și soția tatălui acestora din urmă, PF.

Din cuprinsul certificatului de deces seria DS nr. 424370, eliberat de Primăria Mun. A, rezulta ca în data de 16.12.2005 a decedat PF, tatăl reclamantei și a pârâtelor VG și PE.

Urmare a decesului tatălui, respectiv a fratelui părților din prezentul litigiu, a fost întocmit certificatul de moștenitor nr. 41/23.05.2011 de BNP ND, prin care a fost stabilit că moștenitorii defunctului PF sunt reclamanta MM și pârâtele VG și PE, masa succesorală fiind formată din imobilul situat în str. A din mun. A în suprafață de 1084 m.p., împreună cu casa de locuit, minus suprafața și porțiunile din casă transmise prin contractul de donație încheiat în anul 1998. Fiecărui moștenitor i-a revenit o cotă de 1/3 din masa succesorală reținută prin certificat.

La aceeași dată a fost încheiat contractul de tranzacție, autentificat prin Încheierea nr. 980 de către BNP ND, prin care reclamanta a transmis către pârâtele VG și PE o cotă de 1/3 fiecare din bunurile care au format obiectul contractului de donație, aceasta păstrând o cotă de 1/3 din aceste bunuri. În schimb, pârâtele au declarat că renunță la orice acțiune privind imobilul donat.

Instanța a constatat că defunctul PF a deținut împreună cu sora sa, pârâta MP, o suprafață de 3,16 ha de teren arabil aflat în extravilanul mun. A, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr. -.

Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție, motivând că a fost constrânsă să-l încheie de celelalte două surori, că nu a primit nimic în schimbul cotelor transmise surorilor, deși, de esența contractului de tranzacție este stabilirea unor drepturi și obligații reciproce, deoarece acest tip de contract este sinalagmatic, fiind indusă în eroare de către surorile sale cu concursul notarului public.

Instanța a apreciat că reclamanta dorește obținerea lipsirii de efecte a contractului de tranzacție prin invocarea viciului de consimțământ al dolului, apreciind că asupra sa au fost realizate manopere dolosive de către surorile sale, împreună cu notarul public, inducând-o în eroare asupra modalității de realizare a dezbaterii succesorale, anume că singura modalitate de realizare a acesteia este prin încheierea contractului de tranzacție.

Având în vedere data încheierii contractului de tranzacție, respectiv 23.05.2011, instanța a apreciat că acestuia îi sunt aplicabile prevederile Codului Civil 1864, astfel cum rezultă  din art. 3 din Legea nr. 71/2011, conform căruia ”actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.

Potrivit art. 960 C. Civ. 1864 ”dolul este o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste masinatii, cealaltă parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune”.

Instanța a apreciat că pentru a fi admisibilă o acțiune în anularea unui contract pentru viciul de consimțământ al dolului trebuie îndeplinite mai multe condiții, printre care, chiar existența manoperelor frauduloase îndreptate către subiect în vederea determinării acestuia să aibă o anumită conduită.

Din probatoriul administrat nu rezultă că asupra reclamantei s-ar fi efectuat manevre frauduloase pentru a o determina să încheie contractul de tranzacție.

Astfel, reclamanta nu a reușit să dovedească dolul realizat de către surorile sale, nu a dovedit șantajul la care pretinde că a fost supusă de acestea și concursul notarului la acest demers, ci doar a afirmat că a fost forțată să încheie respectivul contract fără a indica în mod concret mijloacele de presiune folosite asupra sa, contrar art. 249 C.proc.civ., care stipulează obligația celui care face  ”o susţinere în cursul procesului să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Mai mult, reclamanta, în cadrul răspunsurilor la întrebările nr. 3 și 10 din interogatoriul propus de pârâta VG, a recunoscut că inițiativa partajării întregii averi a tatălui lor, defunctul PF, i-a aparținut în scopul preîntâmpinării unui eventual litigiu. De asemenea, atât din susținerile reclamantei, cât și ale pârâtelor VG și PE formulate pe parcursul întregului litigiu, rezultă că părțile au încheiat în fapt o donație și nu o tranzacție.

Din moment ce însăși reclamanta a recunoscut că, în fapt, au încheiat o donație, contract prin care doar una dintre părți transmite cu titlu gratuit un bun sau un drept cocontractului său fără a exista o obligație corelativă în sarcina acestuia din urmă de a da, a face sau a nu face ceva, instanța a apreciat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta își invocă propria culpă, aceasta cu bună știință a încheiat în anul 2011 un contract de tranzacție care, în fapt, era un contract de donație care nu presupunea existența unei contraprestații din partea pârâtelor VG și PE. Reclamanta nu se poate prevala de propria incorectitudine la încheierea actelor juridice pentru a obține protecția juridică a dreptului, cunoscutul principiu ”nemo auditur propriam turpitudinem allegans” fiind o garanție a respectării regulilor sociale.

Având în vedere cele reținute anterior, instanța a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție autentificat sub nr. 980/23.05.2011 de BNP ND, ca neîntemeiat.

Prin cererea completatoare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat constatarea unui drept de creanță al reclamantei față de moștenirea tatălui său pentru suma de 30.000 de lei, reprezentând îmbunătățiri aduse casei din str. A din mun. A, și recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului aflat la aceeași adresă până la soluționarea cererii de partaj.

Din cuprinsul declarațiilor martorilor SP și DC rezultă că îmbunătățirile au fost realizate de către familia reclamantei, aceasta din urmă fiind cea care se îngrijește de casă, însă mai mult de partea aferentă părții din locuință care a făcut obiectul contractului de donație din anul 1998, restul casei aflându-se într-o stare de degradare.

De asemenea, pârâta VG, prin interogatoriul administrat în prezenta cauză, a recunoscut realizarea unor consolidări și îmbunătățiri casei din str. A, dar a afirmat că a contribuit cu sume de bani pentru edificarea acestora, trimițând regulat bani din străinătate, unde lucra, aspect negat de către reclamantă. Martorii indicați anterior nu au putut afirma dacă respectivele lucrări au fost efectuate de către reclamantă cu propriile fonduri sau dacă a fost ajutată de către sora sa, pârâta VG.

Conform raportului de expertiză realizat de către expertul în specialitate evaluare bunuri imobile SE rezultă că imobilul din str. A din mun. A prezintă îmbunătățiri în valoare totală de 13.880 lei. Afirmația expertului din cuprinsul raportului referitoare la îmbunătățiri ca fiind efectuate de către reclamantă nu poate fi primită de către instanță, excedând obiectivelor stabilite de către instanță, precum și competențelor acestuia, instanța fiind cea îndrituită conform legii să se pronunțe asupra autorului lucrărilor efectuate asupra locuinței.

Așadar, din cuprinsul probatoriului administrat a reieşit doar că asupra imobilului în cauză au fost efectuate lucrări de consolidare și îmbunătățire în valoare de 13.880 de lei, fără a se fi stabilit dacă reclamanta le-ar fi realizat pe cont propriu sau împreună cu surorile sale. Astfel, instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența dreptului de creanță în valoare de 30.000 de lei, contrar prevederilor art. 249 C.proc.civ., enunțat anterior.

Asupra cererii de recunoaștere a existenței unui drept de retenție în favoare reclamantei, instanța a apreciat că, din moment ce a stabilit că reclamanta nu beneficiază de un drept de creanță de 30.000 de lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri, iar această solicitare are caracter accesoriu față de cererea de constatare a dreptului de creanță anterior amintit, se impune a fi respinsă în baza principiului ”accesorium sequitur principale” consacrat de art. 30 al.4 C.proc.civ. (”cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal”). 

În concluzie, instanța a respins cererea adițională, formulată de reclamantă, privind dreptul de creanță în valoare de 30.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului casă de locuit, supusă partajării, și recunoașterea unui drept de retenție, ca neîntemeiată.

Pentru aceleaşi motive, instanţa nu va mai analiza excepţia prescripţiei dreptului de a cere contravaloarea îmbunătăţirilor, invocată de pârâta VG prin întâmpinarea la cererea completatoare, si unita cu fondul la termenul din 21.07.2017, nemaiexistând obiectul analizei.

Potrivit art. 669 C. civ., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătoreasca.

Art. 670 C.Civ. stipulează că partajul poate fi făcut prin buna învoiala sau prin hotărâre judecătoreasca, în condițiile legii.

Conform art. 676 C.Civ., partajul se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar (alin. 1). Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Potrivit art. 984 C.proc.civ., instanța este obligată să stabilească bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de coproprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.

Din probele administrate în prezenta cauză, instanța a constatat că masă partajabilă se compune din: - casă de locuit și anexe situate în A, str. A, nr -, jud. T și terenul aferent în suprafață de 1191 m.p., precum și terenul situat în extravilanul localității Alexandria, jud. T, menționat în titlul de proprietate -.

În ceea ce privește cotele fiecărei părți din litigiu, instanța a constatat că acestea au fost stabilite în ceea ce privește bunurile defunctului PF prin certificatul de moștenitor nr. 41/23.05.2011, întocmit de BNP ND. Astfel, reclamanta și pârâtele VG și PE au cotă de 1/3 fiecare din masa succesorală a tatălui lor, defunctul PF. În ceea ce privește pârâta MP, aceasta, în calitate de coproprietar al terenului aflat în extravilanul mun. A, aceasta beneficiază de o cotă de ½ din respectiva suprafață în virtutea prezumției de egalitate a cotelor în cazul deținurii unui bun în coproprietate cu o altă persoană, consacrată de art. 634 al. 2 teza I C.Civ. (”Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară”).

Potrivit art. 669 C.Civ., încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul când partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește ieșirea din indiviziune, odată reținută starea de coproprietate asupra masei partajabile în discuție, cererea formulată privind ieșirea din indiviziune este întemeiată.

În ceea ce privește modalitatea de ieșire din indiviziune, instanța a avut în vedere dispozițiile normative prevăzute de procedura partajului judiciar:

Potrivit art. 984 alin. 2 C.proc.civ., instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.

Art. 988 C. proc. civ. prevede că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.

 Instanța a constatat că, din probatoriul administrat, că reclamanta MM a fost cea care a stăpânit în fapt întregul imobil după decesul autorilor săi și ai pârâtelor VG și PE. De asemenea, instanța a ținut cont că pârâta PE nu și-a manifestat poziția procesuală pe parcursul întregului litigiu, cu excepția formulării unei întâmpinări identice cu cea a pârâtei VG.

Prin rapoartele de expertiză întocmite de către experții desemnați SE și GOG au fost propuse mai multe de lotizare a masei succesorale, ținând cont de valoarea fiecărui bun din masă, precum și de posibilitatea partajării în natură a acestora, expertul reținând că imobilul aflat în mun. A, str. A nr. - nu poate fi comod partajabil în natură.

 Ținând cont de toate acestea, instanța a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la teren în modalitatea propusă de expertul topo GOG în varianta I din raportul de expertiza topo, dar și conform raportului de expertiză, specialitatea construcții întocmit de expert SE în ceea ce privește casa de locuit, astfel cum s-a menţionat mai sus.

 Instanța a stabilit ca sultele să se achite în termen de 4 luni de la rămânerea definitivă a sentinței de partaj și va omologa rapoartele de expertiza topo și construcții.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată angajate de părțile din cauză, instanța a constatat reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în valoare totală de 5139,05 lei (taxă judiciară de timbru, onorarii de expert și onorarii de avocat), în timp ce pârâta VG a achitat suma de 150 lei reprezentând onorariul de expert, iar pârâta PE a achitat suma de 900 de lei cu titlul de onorariu de avocat.

Dată fiind natura cauzei, instanța a reţinut că ambele părți sunt interesate în soluționarea acesteia, astfel că se impune ca aceste cheltuieli să fie suportate de fiecare parte, proporțional cu cota-parte deținută.

Având în vedere cele ce preced, în temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta PE și pârâta MP la plata sumei de 1834,75 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta MM (onorarii de expertiza, taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat). De asemenea, a compensat cheltuielile de judecată și a obligat pârâta VG la plata sumei de 1684,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, către reclamanta MM.

Împotriva acestei sentinţei civile a declarat apel apelanta-pârâtă PE, prin care a solicitat instanţei admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate, admiterea în parte a cererii introductive, în sensul atribuirii către apelantă a casei de locuit, cu obligarea de a achita de îndată sultele către toate celelalte părţi din proces ca şi cheltuielile de judecată.

În motivare, a arătat că scopul acestui proces este ieşirea din indiviziune, de îndată şi efectiv.

A precizat că instanţa de fond a pierdut din vedere acest aspect şi a atribuit reclamantei MM imobilul, casă de locuit situată în A, str. A, nr. -, jud. T- şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 1191 mp, în valoare de 20800 lei, respectiv 80202 lei, în ciuda faptului că reclamanta nu are sumele reprezentând sultele, în valoare de câte 28.055 lei, pentru fiecare dintre celelalte 2 surori ale acesteia, dar şi sulta de 1.480 lei în favoarea pârâtei MP, mătuşa părţilor.

Reclamanta MM a solicitat instanţei de fond un termen de 4 luni pentru a putea achita sultele arătate, deoarece nu dispune de aceşti bani şi totodată, a urmărit vinderea acestor imobile care i-au fost atribuite prin sentinţa apelată, pentru a achita aceste sulte.

Apelanta a arătat că deţine această sumă ce reprezintă sultele cu care ar trebui să le despăgubească pe celelalte părţi din dosar, dacă i-ar fi atribuite ei casa de locuit şi terenul aferent acesteia , astfel cum reiese din extrasul de cont pe care a înţeles să-l anexeze prezentei.

A precizat că doreşte aceasta casă moştenită de la părinţii săi pentru a o păstra şi îngriji atât pentru ea, cât şi pentru fiul său.

În cursul anului 2016, reclamanta a formulat cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului de tranzacţie 980/23.05.2011 şi a solicitat să se dispună partajul bunurilor din certificatul de moştenitor nr. 41/23.05.2011 şi din titlul de proprietate -, bunuri ce constituie masa succesorala a defunctului PF, decedat la data de 16.12.2010, în raport de cotele stabilite prin certificatul de moştenitor.

A apreciat că în mod corect, instanţa de fond a respins solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a contractului de tranzacţie 980/23.05.2011, ca neîntemeiat, ca şi cererea adiţională privind dreptul de creanţă în valoare de 30 000 lei şi a dreptului de retenţie asupra casei de locuit.

De asemenea, instanţa de fond a procedat corect în privinţa stabilirii masei partajabile şi a cotelor ce îi revin fiecărei părţi din litigiu, a constatat întemeiată ieşirea din indiviziune şi formarea loturilor, însa nu şi atribuirea loturilor în natură.

Astfel, întrucât la acest moment este singura parte ce poate achita sultele celorlalte părţi, a solicitat instanţei să dispună atribuirea către apelantă a lotului l, reprezentând teren intravilan, în suprafaţă de 1.191 mp, situat în A, str. A, nr -, jud. T, în valoare de 80.202 lei şi casă de locuit, situată la aceeaşi adresă, în valoare de 20.800 lei.

De asemenea, a solicitat să se dispună atribuirea către intimata-reclamantă MM a terenului extravilan arabil, situat în tarlaua 61, parcela 52, în suprafaţa de 1,16 ha, în valoare de 15.355 lei, urmând a primi sulta de la apelantă în suma de 28.055 lei.

Tot astfel, a înţeles să le achite sulta şi pârâtei VG, în valoare de 28.055 lei şi pârâtei MP, o sultă de 1.480 lei.

A învederat instanţei că deţine suma necesara pentru a achita atât sultele către toate celelalte părţi din cauza, cât şi cheltuielile de judecată dispuse prin sentinţa apelata.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 466 şi urm. Cpc.

În probaţiune, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

La data de 11.03.2021, intimata-reclamantă MM a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să respingă apelul ca nefondat.

În motivare, a arătat că în esenţă, apelanta a criticat sentinţa 890/2020, în ceea ce priveşte modalitatea de atribuire a casei şi a terenului aferent aducând ca unic argument faptul că aceasta are bani pentru plata sultei şi că intimata nu ar avea.

Susţinerile apelantei sunt nefondate, deoarece cât priveşte termenul de 4 luni acordat de instanţa de fond pentru plata sultelor, a arătat că a fost solicitat în iulie 2020, aşa încât în prezent este în posesia sumelor necesare pentru plata sultelor către toate părţile cauzei.

Cât priveşte neplata sultelor, aceasta se datorează faptului ca apelanta-pârâtă a declarat apel, astfel încât nu putea să achite sulte pe temeiul unei hotărâri nedefinitive.

A precizat că apelanta nu a prezentat critici de nelegalitate ale sentinţei pronunţate în fond, ori acordarea unui termen de plată a sultei este o măsura perfect legală, fiind prevăzuta de disp. 990 Cpc.

A menţionat că este adevărat că apelul are efect devolutiv, însă acest efect este supus prin lege unor anumite limite, prev. de art. 478 alin. 2 Cpc.

Ori, apelanta nu s-a apărat nicidecum la fond, nu a formulat întâmpinare, nu a propus probe, nu s-a prezentat decât de câteva ori în instanţă, deşi procesul a durat 4 ani.

Astfel, faţă de pasivitatea apelantei în fata instanţei de fond, de disp. art. 478 Cpc, dar şi de disp. art. 479, care impun verificarea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă în limitele cererii de apel şi lipsa unor critici concrete aduse hotărârii pronunţate în fond, a solicitat instanţei să respingă apelul ca nefondat.

Cât priveşte atribuirea bunurilor din masa partajabila către intimata-reclamantă, a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond i-a atribuit aceste bunuri în considerarea faptului că din probe a rezultat că doar intimata, ajutată de soţul său, a fost cea care a întreţinut şi consolidat casa părintească, i-a adus îmbunătăţiri, în vreme ce surorile sale, deşi au emis pretenţii în privinţa masei partajabile, nu au făcut totuşi niciun act şi nu au adus nici o probă care sa le îndreptăţească să solicite atribuirea casei părinteşti faţă de care din 2010 (decesul tatălui) şi până în 2016 (începerea procesului) şi apoi până în 2020 (momentul judecării pe fond) s-au arătat total dezinteresate.

Din probe a rezultat că intimata-reclamantă, ajutată de soţul său, au acoperit casa cu tablă, au consolidat casa cu cornier, plasă buzău, ciment, au edificat un gard din cornier şi ciment, în valoare de 13380 lei, conform expertizei de la dosar,

Din acte a rezultat că intimata este cea care a reegalizat loturile între părţi, întrucât prin contractul de tranzacţie le-a „transmis” ca bun propriu surorilor sale câte o cotă de 1/3 dintr-un dormitor în suprafaţă de 14,06 mp, dintr-un hol de 10,30 mp, dintr-o verandă de 4,8 mp şi din terenul de 59,8 mp, fără a primi nici o contraprestaţie din partea lor, deşi bunurile donate de părinţi nu depăşeau cotitatea disponibilă şi nu puteau fi aduse la masa succesorală (donaţia evaluată la 9200 lei, fiind cu scutire de raport), iar actul de donaţie nu putea fi anulat pentru încălcarea rezervei succesorale, donaţia fiind făcută în limitele cotităţii disponibile.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 205 Cpc.

În probaţiune, a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Verificând legalitatea sentinţei apelate, în raport de criticile formulate, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul va respinge apelul pentru următoarele considerente:

Faţă de motivele de apel declarate de apelanta-pârâtă PE, tribunalul reţine că aceasta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie în ceea ce priveşte modalitatea de atribuire a casei de locuit  şi a terenului aferent acesteia susţinând că, instanţa de fond, a pierdut din vedere că scopul procesului este ieşirea din indiviziune de îndată şi efectiv şi a atribuit reclamantei MM imobilul, casă de locuit situată în A, str. A, nr. -, jud. T şi terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 1191 mp în ciuda faptului că nu are sumele reprezentând sultele ce se cuvin celorlalte părţi.

A invocat faptul că este singura ce poate achita sultele celorlalte părţi, deţine suma de bani aşa cum rezultă din extrasul de cont ataşat şi doreşte să îi fie atribuită casa moştenită de la părinţii săi pentru a o îngriji şi a locui acolo împreună cu fiul său.

Critica apelantei reclamante privind greşita atribuire a casei de locuit  şi a terenului aferent acesteia se constată nefondată.

Tribunalul observă că instanţa de fond a constatat că masă partajabilă se compune din: - casă de locuit și anexe situate în A, str. A, nr -, jud. T și terenul aferent în suprafață de 1191 m.p., precum și terenul situat în extravilanul localității A, jud. T, menționat în titlul de proprietate -.

În ceea ce privește cotele fiecărei părți din litigiu, instanța a constatat că acestea au fost stabilite în ceea ce privește bunurile defunctului PF prin certificatul de moștenitor nr. 41/23.05.2011, întocmit de BNP ND. Astfel, reclamanta și pârâtele VG și PE au cotă de 1/3 fiecare din masa succesorală a tatălui lor, defunctul PF. În ceea ce privește pârâta MP, aceasta, în calitate de coproprietar al terenului aflat în extravilanul mun. A, aceasta beneficiază de o cotă de ½ din respectiva suprafață în virtutea prezumției de egalitate a cotelor în cazul deținurii unui bun în coproprietate cu o altă persoană, consacrată de art. 634 al. 2 teza I C.Civ. (”Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară”).

Conform dispoziţiilor art. 984 alin. (1), (2) Cod pr. civilă, dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie,  instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Instanţa va face împărţeala în natură.

Conform art. 670 Cod civil partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre  judecătorească, în condiţiile legii.

Potrivit art. 1143 alin. (1) Cod civil „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cerere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.”

De asemenea, potrivit art. 1143 alin.(2) raportat la art. 676 Cod civil,  partajarea bunurilor se va face în natură, proporţional cu cota parte a fiecărui coproprietar. Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face fie prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora, fie prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari, iar în caz de neînţelegere la licitaţie publică, în condiţiile legii şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Astfel, tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond ţinând cont de rapoartele de expertiză întocmite de către experții desemnați SE și GOG care au  propus mai multe variante de lotizare a masei succesorale, ținând cont de valoarea fiecărui bun din masă, precum și de posibilitatea partajării în natură a acestora, a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la teren în modalitatea propusă de expertul topo GOG în varianta I din raportul de expertiza topo, dar și conform raportului de expertiză, specialitatea construcții întocmit de expert SE în ceea ce privește casa de locuit, care nu poate fi comod partajabil în natură stabilind sultele care se cuvin celorlalte părţi.

Greşit susţine apelanta – pârâtă PE faptul că este singura ce poate achita sultele celorlalte părţi întrucât deţine suma de bani iar intimata-reclamantă MM nu, întrucât aşa cum rezultă din extrasul de cont, depus de  intimata-reclamantă MM odată cu întâmpinare, aceasta are disponibil un sold final de 56,700 lei.

Reţinând că varianta aleasă de instanţa de fond corespunde criteriilor legale de partajare a bunurilor succesorale Tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat.

Conform art. 453 Cod procedură civilă apelanta – pârâtă PE va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei reprezentând onorariu avocat, către intimata – reclamantă MM.

Domenii speta

Spete similare