Calitatea de subiectiv activ al contraventiei in domeniul relatiilor de munca.

Sentinţă civilă 327 din 06.06.2013


Prin cererea adresată Judecătoriei xxx la data de 21.03.2013 şi înregistrata sub nr. xxx, petenta R V. IC a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria xxx, din data de  12.03.2013, întocmit de Inspectoratul  Teritorial de Muncă xxxx prin care în baza art.  16 alin. 1  din Legea 53/2003 rep. şi art. 260 alin. 1 lit.e din Legea 53/2003 rep. a fost sancţionat cu 20.000 lei amendă contravenţională,  solicitând admiterea plângerii si anularea procesului verbal de contravenţie.

În motivarea plângerii a arătat că a fost sancţionată cu amendă de 20.000 lei reţinându-se  că în data de 05.03.2013, orele 12.40 la locul de muncă organizat  s-au găsit în activitate  două persoane  care au declarat că sunt în perioada  de probă şi nu au semnat nici un contract de muncă.

Mai arată că cei doi  angajaţi au fost contactaţi  pentru angajare  în data de  02.03.2013 fiind o zi de sâmbătă, au negociat  contractul de muncă, le-a prezentat lucrarea care urma să o efectueze, au efectuat fişa de instruire, însă nu a avut timp să o depună la ITM  pentru înregistrare, întrucât controlul a venit în data de 05.03.2013.

Precizează că cei doi angajaţi au uitat că au semnat contractele de muncă şi fişele de instruire, aceştia fiind oameni simpli, cu studii generale.

Mai precizează că lucrarea a fost  contractată în data de 01.03.2013 şi nu mai devreme, nefiind efectuate lucrări de construcţie  datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii a depus la dosar duplicatul procesului verbal de contravenţie seria xxx din data de  12.03.2013 (fila 4 dosar), contract individual de muncă nr.xxxx(fila 5,6), contract individual de muncă nr.xxxx(fila 7,8) proces verbal seria xxxx(fila 9 dosar), adresa nr.xxx a ITM Mxxxi, originalul procesului verbal seria xxxxx .

Plangerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar in conditiile art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru si art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei xxxx la data de 21.03.2013,  în termenul legal de 15 zile statuat de dispoziţiile art. 31 din OG 2/2001 calculat de la data de 12.03.2013, data la care a fost comunicat procesul verbal de contravenţie si la care petentul a luat la cunoştinţă de cuprinsul acestuia.

La data de 29.03.2013, prin serviciul registratură petenta a  completat cererea conform dispoziţiilor instanţei şi a depus la dosar în copie conform cu originalul: certificat constatator, certificat de înregistrare, CI M M I.

Prin serviciul registratură la data de 10.05.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În dovedire intimatul a depus la adresa nr.xxxx, proces verbal seria xxxxx proces verbal de control  nr.xxxx  anexă de constatare, , anexa I la P.V. nr.xxxx, înştiinţare, 2 fişe de identificare, declaraţie petentă, raport de activitate, datele petentei, confirmare de primire.

Legal citată petenta a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, având in vedere dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 care instituie o procedură cu dispoziţii derogatorii de la cea de drept comun, instanta reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contraventie seria xxxx din data de  12.03.2013 întocmit de Inspectoratul  Teritorial de Muncă xxxx, petenta R V. I C.  a fost sancţionată cu 20.000 lei amendă contravenţională, în baza 16 alin. 1  din Legea 53/2003 rep. şi art. 260 alin. 1 lit.e din Legea 53/2003 rep.  pentru faptul ca în ziua de 05.03.2013, petenta a primit la muncă două persoane fără a le  întocmi contract individual de muncă.

 Sub aspectul legalităţii întocmirii procesului verbal de contraventie seria xxxx din data de  12.03.2013 se observă ca acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerinţelor prev. de art. 17 din O.G.2/2001. 

Potrivit art.17 din O.G. 2/2001 lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul  persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Astfel, procesul verbal cuprinde data si locul unde este încheiat, numele, prenumele si calitatea agentului constatator, precum si descrierea faptei contraventionale fiind indicate data, ora si locul in care a fost săvârşita si  semnatura agentului constatator la rubrica destinată numelui şi prenumelui contravenientului este menţionat RV.I C Întreprindere Individuală. De asemenea din cuprinsul adresei nr. xxxx emisă de intimată (f.27), reiese că procesul verbal de contravenţie a fost transmis petentei R V. I C Întreprindere Individuală.

Potrivit art.16 alin.1 din legea 53/2003„Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”.

Potrivit art. 260  alin  1 lit. e  „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte:…e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art.16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.

Aşa cum rezultă din procesul verbal de contravenţie întocmit de intimată a fost sancţionată petenta  R V. I C Întreprindere Individuală cu amendă contravenţională în cuantum de  în baza 20.000 lei pentru săvârşirea contravenţie prevăzute de art. 269 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi art. 23 din O.G. 44/2008 întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, iar întreprinzătorul persoană fizică titular la întreprinderii individuale este comerciant, persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Mai mult decât atât, conform art. 27 din acelaşi act normativ, radierea din registrul comerţului a întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale se realizează urmare intervenirii unor împrejurări de fapt ce ţin strict de persoana fizică titular al întreprinderii individuale, respectiv deces, voinţa acestuia.

Atâta timp cât săvârşirea contravenţiei a fost reţinută în sarcina persoanei juridice, iar din interpretarea reglementărilor legale rezultă că întreprinzătorul, persoană fizică, titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică şi nu dobândeşte personalitate juridică, subiect activ al contravenţiei poate fi doar persoana fizică Rus Ioan.

În condiţiile în care ar fi fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei, agentul constatator ar fi trebuit să reţină comiterea contravenţiei în sarcina persoanei fizice şi nu a II, în acest caz actul constatator fiind nelegal întocmit, motiv pentru care va admite plângerea contravenţională.

Sentinta a ramas definitiva prin respingerea apelului.