Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 1902 din 04.05.2011


SENTINŢA CIVILĂ NR. 1902/04.05.2011- plângere contravenţională

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 6381/279/2010 din 05.07.2010, petenta xx  a solicitat în contradictoriu cu intimata xx, anularea procesului-verbal nr. 8300006 din data de 09.06.2010.

În motivarea plângerii formulate, petenta a arătat că la data de 09.06.2010 a încărcat autobasculanta pe care o deţine cu balast în loc. Girov cu intenţia de a-l transporta în loc. Stejaru, la locuinţa personală aflată în construcţie. După încărcare s-a deplasat la Oficiul Poştal din loc. Girov pentru a cumpăra rovinieta ce atestă plata taxei de drum. Când s-a întors la vehicul în interiorul acestuia se aflau două persoane din cadrul unităţii intimate care controlau actele autovehiculului. A explicat agenţilor constatatori faptul că maşina nu se afla în mers şi nu se poate face vorbire despre vreo încălcare a legislaţiei. Întrucât nu a putut achiziţiona documentul ce atestă plata taxei de drum din loc. Girov a readus vehiculul la locul de încărcare, în balastieră, loc în care se află şi în prezent.

Prin precizările depuse la data de 16.11.2010 petenta a mai arătat că autobasculanta cu nr. de înmatriculare xx nu este de regulă utilizată pentru transportul pe drumuri naţionale ci doar ocazional, astfel cum s-a întâmplat şi în data de 09.06.2010. În aceste situaţii se achiziţionează rovinieta valabilă pentru o singură zi. La data de 09.06.2010 nu a putut achiziţiona din loc. Girov rovinieta. La locul de întâlnire stabilit cu şoferul autobasculantei, intersecţia drumului de ieşire din balastieră cu DN 15 se aflau doar doi agenţi constatatori care controlau actele existente în autovehicul, deşi aceştia au menţionat că nu le-au fost înmânate. Cu toate că le-a explicat agenţilor constatatori starea de fapt la data de 16.06.2010 a primit procesul-verbal de sancţionare.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 în condiţiile în care reprezentantul legal al societăţii a fost de faţă la încheierea procesului-verbal , nefiind menţionate obiecţiile acestuia. De asemenea încheierea procesului-verbal nu respectă dispoziţiile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001fiind încheiat în lipsa martorului asistent.

Procesul-verbal este şi netemeinic având în vedere faptul că autovehiculul nu a circulat pe un drum naţional ci se afla staţionat între drumul secundar ce asigură ieşirea din incinta balastierei şi drumul naţional. În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

 În dovedirea celor susţinute din plângere, petenta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând, în copie: procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 3201433 din data de 09.06.2010, procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 8300006 din data de 09.06.2010, înştiinţare de plată, adresa nr. 7888, 7891/14.06.2010, copii chitanţe şi de proba testimonială, încuviinţată de instanţă.

Cererea petentului este scutită de plata taxei de timbru conform disp. art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul a formulat întâmpinare la termenul din data de 30.09.2010 prin care a solicitat respingerea plângerii formulate şi menţinerea ca legal şi temeinic a procesului-verbal contestat. Intimatul a arătat că fapta există prin simplul fapt al nedeţinerii rovinietei la momentul controlului solicitând instanţei să respingă cererea de înlocuire a amenzii cu avertisment întrucât în acest fel s-ar încuraja comiterea unor astfel de fapte.

În răspunsul la precizările depuse de către petentă intimatul a arătat că motivele de nulitate invocate de către aceasta prin precizare nu sunt motive de nulitate absolută a procesului-verbal. 

În drept s-au invocat dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 şi ale O.G. nr. 2/2001.

În dovedire intimatul s-a folosit de proba cu înscrisuri, fiind depuse, în copie: fişa de control din data de 09.06.2010 şi adresa nr. 7888/14.06.2010 cu confirmare de primire, raport zilnic de activitate.

În faţa instanţei a fost audiat martorul xx.

Analizând cauza, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal nr. 3201433 din data de 09.06.2010 societatea petentă a fost sancţionată pentru că autovehiculul cu nr. de înmatriculare xx proprietatea sa ar fi circulat la data de 09.06.2010, ora 13:30 pe DN 15D în loc. Girov fără a deţine rovinietă. Având în vedere această constatare proprietarul autovehiculului a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000 lei temeiul art. 8 alin. 2 al O.G. 15/2002.

Instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea şi temeinicia procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat.

Sub aspectul legalităţii, instanţa constată că, în cauză, nu se poate reţine existenţa vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat prev. de art. 16-17 din OG nr. 2/2001, acesta fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente. Motivele invocate de către petentă cu privire la menţiunea din procesul-verbal privind lipsa contravenientului, lipsa obiecţiunilor acestuia şi lipsa martorului asistent nu sunt motive de nulitate absolută a procesului-verbal. Prin urmare ar putea atrage anularea procesului-verbal dacă s-ar fi făcut dovada că s-a produs astfel o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. O astfel de dovadă nu s-a făcut în condiţiile în care obiecţiunile pretins a fi formulate în faţa agenţilor constatatori au putut fi analizate de instanţă iar vătămarea rezultând din lipsa martorului asistent nu a fost arătată. 

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, procesul-verbal  de constatare a contravenţiei contestat se bucură de prezumţia de temeinicie a faptelor constate de către agentul constatator în mod direct. Petenta nu susţine că ar fi achitat anterior tariful de utilizare a drumui naţional ci faptul că autovehiculul proprietatea sa ar fi circulat pe drumul având categoria de drum naţional.

Această susţinere nu a fost dovedită de către societatea petentă. Dimpotrivă, martorul audiat de instanţă, şoferul autovehiculului la data încheierii procesului-verbal, a arătat că a ieşit cu autobasculanta în drumul naţional şi a oprit pe margine. Dincolo de constatarea agenţilor constatatori, prezumată relativ ca temeinică săvârşirea faptei este dovedită şi de proba testimonială administrată în cauză. Prin urmare este lipsit de orice îndoială că autovehiculul proprietatea petentei a circulat pe drumul naţional, lipsa rovinietei fiind recunoscută în mod expres astfel încât fapta contravenţională există.

Analizând proporţionalitatea sancţiunii aplicate instanţa va avea în vedere atitudinea petentei şi a persoanei care a acţionat în numele acesteia la data încheierii procesului-verbal dar şi prin susţinerile din faţa instanţei. Acestea au un vădit caracter nerezonabil în condiţiile în care se impută agenţilor constatatori o atitudine la limita legalităţii dar cu toate acestea au dat dovadă – atât reprezentantul legal cât şi şoferul autobasculantei – de o pasivitate care formează instanţei convingerea unei vinovăţii asumate. Având în vedere aceste considerente instanţa va respinge şi cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului.

Pentru motivele de fapt şi de drept arătate instanţa va respinge plângerea contravenţională formulată ca neîntemeiată.