Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA – JUDEŢUL BIHOR

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 7578/271/2008

SENTINŢA PENALĂ NR.  405/2011

Şedinţa publică de la 21 martie 2011

Completul compus din:

Preşedinte: ANASTASIU ILEANA

Grefier: BERE ANA OTILIA 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror Oros Patricia.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C. M. şi N. O. C., având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

 Se constată că  dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 15.03.2011 dată la care părţile prezente au pus concluzii pentru dezbaterea cauzei în fond, concluzii consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânând pronunţarea pentru data de 21.03.2011 dată la care s-a pronunţat prezenta hotărâre.

INSTANŢA

DELIBERÂND:

Prin plângerea înregistrată în data de 07.08.2008 la Judecătoria Oradea, sub nr. 7578/271/2008, formulată împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală dată la 30.06.2008 în dos. nr. 2500/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, şi menţinută prin ordonanţa primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nr. 891/II.2/08, petenta V. H. K. a solicitat desfiinţarea ordonanţei atacate.

In motivarea plângerii petenta a argumentat că urmărirea penală nu a lămurit toate aspectele legate de faptele reclamate, nefiind identificate toate persoanele implicate, fiind dată şi o încadrare juridică greşită faptelor săvârşite, întrucât furtul a avut loc în  legătură cu săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar maşina sustrasă nu a fost abandonată.

Prin încheierea din 23.12.2008, a fost admisă plângerea formulată de petentă, desfiinţată ordonanţa atacată şi rezoluţia primului procuror, reţinându-se cauza spre rejudecare, apreciindu-se că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei.

Prin aceeaşi încheiere s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de C. M.şi N. O., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 208 al. 1- 209 al. 1, lit, a,e,g,i C.pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin plângerea penală înregistrată la 24.03.2008 la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor partea vătămată a declarat că în data de 20.03.2008, orele 21.00, a parcat autoturismul pe str. Cazaban din Oradea, în spatele blocului situat lângă magazinul Nova Euro, după care a asigurat închiderea uşilor din telecomandă.

A doua zi dimineaţă, în jurul orelor 08.00, a constatat că maşina a dispărut, indicând drept presupus autor pe numitul N. O., care i-a fost angajat in calitate de şofer şi cu care anterior a fost in relaţii apropiate, arătând că acesta ar fi putut sustrage autoturismul. Precizează că N. O. a locuit în perioada iulie –august 2007 şi la începutul lunii decembrie 2007, în garsoniera părţii vătămate din str. Cazaban nr. 57, bl. S80, et.4,ap.76 ( unde locuieşte partea vătămată şi în prezent).

De asemenea, partea vătămată a menţionat că nu ştie unde se află cheia de rezervă, cu un an în urmă ar fi lăsat-o în garsonieră, a căutat-o în momentul în care a văzut că i-ar fi dispărut maşina, dar nu a găsit-o.

Organele de poliţie, în urma cercetărilor efectuate,  la data de 25.03.2008 au găsit  autoturismul sustras, fiind întocmit în acest sens procesul verbal de cercetare la faţa locului (fila 9 dos.u.p.).

Prin procesele verbale din 17.04.2008 (s-a dispus începerea urmării penale faţă de învinuiţii C. M. şi N. O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i C. penal.

În declaraţia dată la organele de poliţie, partea vătămată a indicat caracteristicile autoturismului, precizând totodată că în momentul comiterii furtului în autoturism se afla o geantă tip diplomat, cu fermoar, din material textil în care se afla suma de 9.400 lei şi mai multe cereri pentru asigurări de viaţă şi 5 formulare necompletate, un radiocasetofon marca Panasonic.

În completarea la declaraţie, din data de 22.05.2008, partea vătămată a menţionat faptul că numitul N. O.C. i-a condus maşina în perioada  mai - 20-30 iulie, când i-a avariat maşina în urma unui accident, ulterior apelând mai rar la acesta pentru a-i conduce maşina.

De asemenea, menţionează că dublura de la cheile de contact a rămas la inculpat din toamna anului 2007, deşi i-a cerut să i le restituie acesta a refuzat, şantajând-o. Motivul de şanţaj fiind acela că  inculpatul i-a adus de nenumărate ori documente falsificate pentru obţinerea de credite, însă inculpatul nu cunoştea faptul că nu le-a prezentat la bănci întrucât şi-a dat seama că acestea sunt falsificate.

Partea vătămată mai declară faptul că este adevărat că a fost agresată şi ameninţată pe stradă de un grup de bărbaţi ( 3) care i-au cerut să le plătească suma de 3000 EURO, fiind de altfel obligată să îi însoţească pe doi din cei 3 agresori în localul aflat la subsolul clădirii de pe str. Republicii, fiind obligată să scrie un contract de vânzare cumpărare prin care îi vindea autoturismul său numitului Ţ. N. în schimbul sumei de 3000 EURO.

Maşina a fost luată de acele persoane împreună cu cheia de la telecomandă şi actele părţii vătămate,  inculpatul N. propunându-i părţii vătămate să  meargă la inculpata C. M. pentru a-i cere împrumut acea sumă de bani, însă l-a refuzat spunându-i că nu datorează nimănui nici o sumă de bani.

A doua zi inculpatul N i-a adus părţii vătămate maşina, spunându-i că va trebui să-i dea numitei C. M. suma de 3500 EURO şi 500 EURO dobândă pe lună.

Ulterior maşina a mai fost împrumutată inculpatului, însă nu a fost de acord ca maşina să rămână garanţie la C. M..

Din procesele verbale de reconstituire încheiate la 08.05.2008, C. M. şi N. O., în prezenţa martorilor asistenţi au declarat faptul că s-au deplasat pe str. Cazaban din Oradea de unde, folosit cheia de rezervă a maşinii pe care N. O. o avea asupra sa, au urcat în autoturismul Seat Cordoba cu nr. de înmatriculare BH-1-ATH, fiind condus de acesta până pe str. G.Galilei din Oradea, lângă imobilul  cu nr. 4, însă în autoturism nu au găsit nici o sumă de bani.

Din procesul verbal de confruntare (fila 22-24), rezultă că, după ce o perioadă partea vătămată a permis inculpatului N. să circule cu autoturismul în cauză, lăsându-i cheia de rezervă, începând cu decembrie 2007 partea vătămată a început să ascundă maşina în parcare însă nu i-a interzis niciodată inculpatului să nu mai circule cu aceasta, motivul pentru care ascundea maşina, în opinia inculpatului, ar fi fost aceea de a nu restitui maşina pentru banii împrumutaţi.

De altfel, inculpatul N. O. confirmă faptul că partea vătămată a fost agresată în plină stradă de către persoane necunoscute, care au ameninţat-o şi care  i-au pretins suma de 3.500 Euro, însă banii aceştia au fost ulterior împrumutaţi de la C. M. de N. O. şi înmânaţi pentru răscumpărarea maşinii, întrucât partea vătămată, speriată fiind, a fost dispusă să dea banii pretinşi, iar acesta să-i dea agresorilor în schimbul maşinii.

Instanţa reţine de altfel atitudinea nesinceră a părţii vătămate, aceasta fiind  în prezent cercetată în dosare penale în legătură cu intermedierea unor contracte de credit fictive.

Faptul că inculpatul N. O., fiind  însoţit de inculpata C. M., a luat maşina de pe str. Cazaban şi a parcat-o la locuinţa inculpatei C. M., nu a fost niciodată negat de inculpaţi, acest aspect fiind confirmat  şi de martorul asistent T. L., martor ce a asistat la reconstituire.

Cu privire la susţinerea părţii vătămate potrivit căreia a formulat  plângere la poliţie pentru şantaj, din verificăile efectuate s-a constat că nu a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea o astfel de plângere, singura plângere fiind cea care formează obiectul dosarului de faţă ( f. 116 ).

Pentru existenţa infracţiunii de furt calificat este necesar ca bunul aparţinând părţii vătămate, în speţa de faţă fiind vorba de autoturismul marca Seat Cordoba, să fie luat de inculpaţi,  din posesia sau detenţia părţii vătămate, fără consimţământul acesteia, în scopul folosirii pe nedrept.

Ori din toate probele administrate în cauză, nu s-a putut stabili că acest autoturism a fost luat de inculpaţi fără consimţământul părţii vătămate, atâta vreme cât cheile acestui autoturism au fost la inculpatul N.  O., partea vătămată avea cunoştinţă de acest lucru şi nu i-a solicitat niciodată acestuia să i le restituie sau să nu mai folosească autoturismul.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea părţii vătămate potrivit căreia motivul pentru care nu i-a solicitat inculpatului restituirea cheilor autoturismului a fost acela că a fost ameninţată de inculpat şi şantajată, atâta vreme cât nu a formulat nici o  plângere în acest sens şi nici în legătură cu refuzul inculpatului N. de a-i restitui cheia autoturismului, mai mult, permiţându-i în continuare inculpatului să deţine cheile de rezervă şi  să folosească autoturismul.

Având în vedere cele expuse anterior, instanţa reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, atât sub aspectul laturii  obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, atâta vreme cât din cercetările efectuate în cauză, nu s-a putut dovedi faptul că cei doi inculpaţi şi-ar fi însuşit autoturismul părţii vătămate fără consimţământul acesteia, cu intenţia de a-l folosi pe nedrept, partea vătămată însăşi recunoscând faptul că a încredinţat autoturismul inculptului N. O. spre folosinţă.

Cu privire la suma de bani (  9400 lei), radiocasetofonul marca Panasonic, documentele şi înscrisurile care proveneau de la firma de asigurare AIG Lif, pe care partea vătămată susţine că ar fi avut-o în maşina sustrasă, nu s-a putut dovedi existenţa acestora în acea noapte în autoturismul despre care a pretins că i s-a furat de inculpaţi.

În fine, cercetarea judecătorească efectuată în cauză, precum şi actele de urmărire administrate, nu au putut confirma săvârşirea de  inculpaţii C. M. şi N. O. C. a infracţiunii de furt calificat reţinută în sarcina acestora, motiv pentru care instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit b C.pr.pen.  rap. la art. 10  lit. d C.pr.pen. va achita inculpaţii.

În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia penală prin decizia penală nr.3465/2007 prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52, statuându-se  totodată că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor ( însuşi reprezentantul parchetului formulând concluzii de achitare în această cauză), se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

În speţa dedusă judecăţii, în fapt nu s-au putut administra probe certe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, îndoiala persistând în ceea ce priveşte vinovăţia,  astfel că îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpaţii urmează a fi achitaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, în temeiul art. 10 lit. d C.pr.pen.

Cu privire la pretenţiile civile solicitate de partea civilă, având în vedere soluţia adoptată în cauză, instanţa, în baza art. 14 rap. la art. 346 C.pr.pen. urmează a le respinge.

În baza art. 192 al.1 pct. 1 lit. a C.pr.pen. va fi obligă partea civilă la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 11 pct. 2 lit b C.pr.pen.  rap. la art. 10  lit. d C.pr.pen. achită inculpaţii N. O. C., , C. M., trimişi în judecată pentru  săvârşirea infr. de furt calificat, prev. de art. 208- 209 al.1 lit. a,e,g,i C.pen.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C.pr.pen. respinge pretenţiile civile solicitate de partea civilă.

În baza art. 192 al.1 pct. 1 lit. a C.pr.pen.  obligă partea civilă la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2011.

Domenii speta

Spete similare