Suplinirea consimtamantului celuilat parinte in vederea deplasarii minorului in straintate. Interesul copilului.

Sentinţă civilă 6693 din 28.06.2005


Prin sentinţa civilă nr.  6693/28.06.2005 instanta a admis cererea formulată de reclamanta P.M.E. în contradictoriu cu pârâtul N.L.A. si a suplinit consimţământul pârâtului necesar în vederea plecării din România a fiului său minor N.L.P., născut la data de 16.04.1991, pe perioada vacanţelor de vară (15 iunie – 15 septembrie), începând cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la majoratul minorului.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr.10516/09.05.2005 reclamanta P.M.E. a chemat în judecată pe pârâtul N.L.A., solicitând instanţei în contradictoriu cu autoritatea tutelară Primăria Sectorului 1 Bucureşti pronunţarea unei hotărâri care să suplinească acordul pârâtului pentru ca fiul minor al părţilor, N.L.P., născut pe data de 16 aprilie 1991, să se poată deplasa în străinătate pe perioada vacanţelor de vară, respectiv 15 iunie – 15 septembrie, până la majorat.

În  motivarea  cererii  reclamanta  a arătat că  a fost căsătorită  cu pârâtul şi au împreună copilul minor N.L.P., născut pe data de 16 aprilie 1991, iar prin sentinţa civilă nr.4624/31.05.1995 i-a fost încredinţat spre creştere şi educare reclamantei minorul.

A mai arătat reclamanta că, deşi ultimele două dăţi când pârâtul a dorit să vadă copilul au fost 27.12.2001 şi 27.12.2003, acesta refuză în mod nejustificat să îşi dea acordul pentru ca fiul său să plece în străinătate împreună cu reclamanta.

Plecarea în străinătate a minorului este importantă pentru lărgirea orizontului său cultural şi totodată prezintă un mare interes pentru el deoarece are un frate vitreg care se află la studii în străinătate.

În drept  cererea  a  fost întemeiată pe  art. 18 şi art. 38 din Legea nr. 272/2004 şi ale  Codului Familiei.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi face apărarea.

Analizând actele şi lucrările  dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4624/31.05.1995 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă, a fost desfăcută căsătoria încheiată de reclamantă cu pârâtul, iar reclamantei i-a fost încredinţat spre creştere şi educare minorul N.L.P., născut pe data de 16 aprilie 1991.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză instanţa a reţinut că în mai multe rânduri pârâtul a refuzat să îşi dea acordul la plecarea din România în mod temporar a fiului său minor, astfel încât acesta a fost lipsit până în prezent de posibilitatea de a călători în străinătate, iar refuzul pârâtului s-a manifestat şi cu ocazia planificării vacanţei minorului în anul 2005, fiind contactat de către fiul său, căruia i-a adus la cunoştinţă că nu îşi va exprima acordul necesar pentru părăsirea teritoriului României de către copilul său minor.

Potrivit art. 98 al 1 Codul Familiei, măsurile privitoare la persoana copiilor se iau de către părinţi de comun acord.

În plus, în materia de faţă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd că „Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa judecătorească.”

Prin urmare, aceste dispoziţii legale sunt incidente în cauză şi instanţa judecătorească legal sesizată este abilitată să dispună cu privire la modul de exercitare de către părinţi a drepturilor şi obligaţiilor acestora asupra copiilor.

Instanţa a apreciat că este în interesul minorului N.L.P. ca acesta să  călătorească în timpul vacanţei în străinătate, împreună cu mama sa ori în cadrul unei excursii organizate de către instituţia de învăţământ pe care minorul o frecventează, iar reclamanta a demonstrat un interes legitim în solicitarea sa de a părăsi ţara împreună cu copilul pentru a călători.

O soluţie contrară ar reprezenta o exercitare arbitrară a drepturilor unui părinte de a dispune cu privire la creşterea şi educarea copilului său minor, ceea ce ar duce de fapt la încălcarea dreptului copilului la cea mai bună îngrijire, educare şi instruire de care se poate bucura, drept recunoscut legal, constituţional şi internaţional prin Tratatele la care România este parte, fiind nesocotit interesul superior al copilului, ocrotit legitim  în modul arătat.

Instanţa a mai avut în vedere la pronunţarea hotărârii şi dispoziţiile  art. 38 din Legea nr. 272/2004, care prevăd că „Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: b)modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti.”

Pentru aceste motive instanţa a admis cererea cum a fost formulată şi a suplinit consimţământul pârâtului în vederea plecării din România a fiului său minor N.L.P., născut la data de 16.04.1991, pe perioada vacanţelor de vară (15 iunie – 15 septembrie), începând cu rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la majoratul minorului, avand în vedere şi faptul că autorităţile solicită consimţământul ambilor părinţi în acest sens.