Ucidere din culpa in forma agravată. Cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1, 3 Cod penal. Soluţi...

Prin sentinţa penală nr. 1651 din 05 iulie 2006 pronunţată de JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI în dosarul nr. 20185/299/2004, s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului F.R.A., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, respectiv din infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1, 3 Cod penal, ca neîntemeiată. În temeiul art. 178 alin.2 C.pen., a fost condamnat inculpatul F.R.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă. În temeiul art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art.82 C.pen. În temeiul art. 359 C.p.p., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.p. În baza art.1 din Legea nr.543/2002, s-a constat graţiată pedeapsa. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.7 din Legea nr.543/2002. În baza art.120 al.2 Cod penal, s-a redus termenul de încercare cu durata pedepsei pronunţate, rezultând un termen de încercare de 2 ani. În baza art.14 şi 346 Cod de procedură penală, raportat la art.998 şi urm. C.civ., a fost obligat inculpatul (proporţional culpei de 75% reţinute în sarcina sa) la plata sumei de 1.650 lei RON, cu titlu de daune materiale, şi 4.000 lei RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă K.E. În baza art.106 din O.U.G. nr.150/2002,  a fost obligat inculpatul F.R.V., (proporţional culpei de 75% reţinute în sarcina sa) la plata sumei de 2.721,0335 lei RON actualizată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii la data achitării efective, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă, şi 1.883,5875 lei RON, către partea civilă Spitalul Clinic Colentina, sume reprezentând despăgubiri civile, respectiv cheltuieli de spitalizare, ce vor fi recuperate prin grija Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. În baza art.191 al.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

la data de 16.04.1999, inculpatul F.R.A., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, pe Str. Piaţa Amzei, în dreptul imobilului cu nr.124, a lovit-o pe numita G.A., care se angajase în traversarea străzii, aceasta, în urma mai multor internări în Spitalul Clinic de Urgenţă şi Spitalul Clinic Colentina decedând la data de 09.07.2000.

Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză la 13.03.2003 (f.101-106 d.u.p.), la data de 16.04.1999, inculpatul F.R.A. conducea autoturismul marca Dacia 1300, pe Calea Victoriei, dinspre Bd. Dacia, către str. Ştirbei Vodă.

Circulaţia se desfăşura la lumina zilei, pe carosabil cu înveliş asfaltic în stare uscată.

Ajuns în apropierea imobilului cu nr.124, inculpatul a observat că autovehiculul care rula în faţa sa a încetinit la o trecere de pietoni. În această situaţie inculpatul a acţionat sistemul frânei de serviciu, constatând ineficacitatea acestuia. În atare situaţie, pentru a evita lovirea din spate a autovehiculului din faţa sa, inculpatul s-a înscris cu autoturismul într-un viraj la stânga, pe str. Piaţa Amzei.

În momentul producerii accidentului, pe carosabilul străzii Piaţa Amzei erau parcate mai multe autoturisme pe partea dreaptă, în poziţie oblică, la cca. 45o faţă de bordură. Întrucât manevra de viraj la stânga a fost efectuată brusc, fără reducerea vitezei, autoturismul s-a înscris pe o traiectorie cu o rază mare de curbură, depăşind culoarul de circulaţie disponibil pe str. Piaţa Amzei.

Din această cauză, autoturismul a acroşat cu colţul din dreapta-faţă al caroseriei cârligul de remorcare al unui autovehicul parcat oblic pe partea dreaptă a străzii, în urma acestui acroşaj şi posibil prin rotirea volanului către stânga de către inculpat autoturismul fiind deviat spre stânga carosabilului.

Impactul autoturismului cu victima s-a produs pe carosabil, în momentele premergătoare acestuia autoturismul condus de inculpat deplasându-se cu aproximativ 30-35 km/h.

Starea de pericol a fost creată de defecţiunea apărută la sistemul frânei de serviciu care a condus la ineficienţa acesteia, determinând virajul la stânga, cu pătrunderea autoturismului pe str. Piaţa Amzei.

Victima putea preveni accidentarea sa dacă renunţa la pătrunderea pe carosabil prin loc nepermis.

De asemenea, accidentul putea fi evitat dacă autoturismul inculpatului ar fi avut o stare tehnică corespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice, chiar dacă victima pătrundea pe carosabil, în situaţia dată, în care sistemul de frânare era nefuncţional, accidentul neputând fi evitat de inculpat.

Se mai precizează că dislocarea plăcuţei de frână a fost posibilă în condiţiile în care aceasta şi discul de frână erau uzate excesiv, pe un parcurs mai îndelungat, iar la acţionarea sistemului de frânare cu plăcuţele uzate peste limită se producea un zgomot specific frecării a două piese metalice, zgomot care putea fi perceput de conducătorul auto.

Potrivit procesului-verbal din data de 16.04.1999, întocmit în urma verificării tehnice a autoturismului inculpatului, autoturismul în cauză prezenta defecţiuni la sistemul de frânare şi jocuri între elementele componente ale sistemului de direcţie, uzurile mecanismului de direcţie şi rulare putându-se sesiza de către conducătorul auto

De asemena, uzurile constatate nu se încadrau în normele tehnice impuse de către autoritatea competentă privind admiterea în circulaţie a autovehiculelor pe drumurile publice.

Potrivit constatărilor şi concluziilor din Raportul de expertiză medico-legală nr.A.1/10241/03.09.1999 (f.25 d.u.p.), partea vătămată G.A. a fost internată între 16.04.1999, ora 16,44, şi 30.04.1999, cu diagnosticul „Accident rutier. Politraumatism. Traumatism cranio-cerebral grav. Dilacerare cerebrală frontală dreapta şi temporală stânga. Fractură coasta VI stânga. Contuzie genunchi şi gamba dreaptă”, fiind operată la data de 16.04.1999 şi apoi transferată la Secţia de neurochirurgie a Spitalului Clinic N.Ghe. Lupu. Se concluzionează că numita G.A. a prezentat la data de 16.04.1999 leziuni corporale posibil produse în condiţiile unui accident de trafic rutier, ce necesită 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care, prin caracterul lor, au pus în primejdie viaţa victimei.

Potrivit celor consemnate în biletul de ieşire din spital eliberat victimei de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca (f.35 d.u.p.), partea vătămată s-a internat cu o stare generală alterată, cu 4-8 scaune diareice pe zi, de 2 săptămâni, obnubilată grav la un an de la un traumatism rutier care s-a soldat cu hidrocefalie severă ce a necesitat drenaj pe valva Holter.

Potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală nr.A.5/3246/2003 din 30.05.2003, avizat de Comisia de Avizare şi Control a IML „Mina Minovici” (f.54-57 d.u.p.), internările părţii vătămate, ulterioare accidentului din 16.04.1999 (16.04.1999-30.04.1999, 06.03.-10.03.2000, 08.06.-15.06.2000, 20.06.-07.07.2002) sunt urmare a leziunilor suferite în accident şi complicaţiilor acestora.

Între leziunile traumatice suferite de numita G.A. în condiţiile accidentului rutier din 16.04.1999 şi cauzele decesului (Certificat medical constatator al decesului nr.12/10.07.2000) există legătură de cauzalitate indirectă predominant violentă, sub rezerva neefectuării autopsiei medico-legale.

Potrivit Suplimentului la Raportul de expertiză medico-legală nr.A.5/3246/2003 din 30.05.2003 (f.110-112 dosar instanţă), moartea numitei G.A. s-a datorat complicaţiilor survenite în evoluţia unui traumatism cranio-cerebral grav, consecutiv unui accident rutier ce poate data din 16.04.1999, între leziunile traumatice suferite în condiţiile accidentului rutier şşi cauzele decesului existând o legătură de cauzalitate indirectă predominant violentă.

Prin Avizul din 16.02.2006 (f.109 dosar instanţă), Comisia de Avizare şi Control a IML „Mina Minovici” arată că nu sunt suficiente elemente cu valoare criteriologică care să permită stabilirea unei legături de cauzalitate între traumatismul din data de 16.04.1999 şi decesul victimei, în anul 2000, pentru leziunile suferite la data de 16.04.1999 şi în raport de evoluţia acestora sus-numita necesitând peste 120 de zile de îngrijiri medicale, iar prin afecţiunile sechelare constituite a prezentat şi infirmitate şi punerea vieţii în primejdie.

În Avizul nr.E1/3311/2006 al Comisiei Superioare de Medicină Legală (f.154 dosar instanţă) se precizează că nu poate fi ignorată probabilitatea unei infecţii nosocomiale contractante cu ocazia internării precedente a victimei, dar că nu se poate pronunţa asupra consecinţelor ulterioare ale sindromului diareic şi în ce măsură acesta a fost sau nu cauzator de moarte, respectiv dacă decesul a avut sau nu corelaţie cu accidentul suferit.

Faţă de probele administrate, instanţa apreciază că a fost dovedită vinovăţia inculpatului F.R.A. în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 din Codul penal.

În acest sens, instanţa a analizat întregul material probator, în condiţiile art.63 al.2 Cod de procedură penală, fără a da o relevanţă mai mare vreunei probe administrate şi reţinându-le doar pe acelea care se coroborează, în vedera stabilirii adevărului judiciar.

În ceea ce priveşte cauzele producerii accidentului, instanţa constată că rapoartele de expertiză tehnică întocmite în cauză nu diferă în ceea ce priveşte reţinerea faptului că inculpatul a condus un autoturism care nu se afla într-o stare tehnică corespunzătoare, lucru pe care ar fi trebuit şi ar fi putut să-l sesizeze la o verificare normală a autovehiculului şi având în vedere şi că la acţionarea sistemului de frânare cu plăcuţele uzate peste limită se producea un zgomot specific frecării a două piese metalice, zgomot care putea fi perceput de conducătorul auto (v. procesul-verbal din data de 16.04.1999, întocmit în urma verificării tehnice a autoturismului inculpatului, precum şi ultimul raport de expertiză tehnică întocmit în cauză). În aceste condiţii, faptul că se efectuase inspecţia tehnică periodică a autovehiculului nu poate fi exonerator de culpă.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre leziunile suferite de victimă în urma accidentului şi decesul acesteia, va avea în vedere că potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală nr.A.5/3246/2003 din 30.05.2003, avizat de Comisia de Avizare şi Control a IML „Mina Minovici” (f.54-57 d.u.p.), internările părţii vătămate, ulterioare accidentului din 16.04.1999 (16.04.1999-30.04.1999, 06.03.-10.03.2000, 08.06.-15.06.2000, 20.06.-07.07.2002) sunt urmare a leziunilor suferite în accident şi complicaţiilor acestora, între leziunile traumatice suferite de numita G.A. în condiţiile accidentului rutier din 16.04.1999 şi cauzele decesului (Certificat medical constatator al decesului nr.12/10.07.2000) existând legătură de cauzalitate indirectă predominant violentă, sub rezerva neefectuării autopsiei medico-legale, legătură de cauzalitate confirmată şi prin Suplimentului la Raportul de expertiză medico-legală nr.A.5/3246/2003 din 30.05.2003.

Instanţa nu va reţine concluziile avizului din 16.02.2006 al Comisiei de Avizare şi Control a IML „Mina Minovici” (care înţelege să nu avizeze nici concluziile Raportului de nouă expertiză medico-legală nr.A.5/3246/2003 din 30.05.2003, avizat deja de Comisia de Avizare şi Control a IML „Mina Minovici”).

Va mai avea în vedere faptul că, după cum se precizează în Avizul nr.E1/3311/2006 al Comisiei Superioare de Medicină Legală (f.154 dosar instanţă), nu poate fi ignorată probabilitatea unei infecţii nosocomiale (specifică mediului spitalicesc) contractante cu ocazia internării precedente a victimei, or este vorba de internarea din perioada 08.06.-15.06.2000, tocmai în urma altor complicaţii ale leziunilor suferite de victimă în accidentul din anul 1999.

Or, este evident că în cauză suntem în prezenţa unor împrejurări posterioare/survenite, date de realităţi intervenite după ce activitatea infracţională a ajuns la capătul ei, şi care fac să se prelungească (şi nu să se întrerupă) procesul cauzal care a determinat urmarea socialmente periculoasă, respectiv moartea victimei.

Este în general acceptat în literatura şi practica judiciară că în cazul pluralităţii contribuţiilor trebuie să se constate legătura dintre ele, lanţul lor neîntrerupt, ţinându-se seama de faptul că întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenţia unui nou lanţ cauzal, fără conexiune cu primul (lucru care nu poate fi însă acceptat în speţa de faţă). Dacă celelalte contribuţii intervenite ulterior nu aparţin unui lanţ cauzal, ci acţionează în cadrul aceluiaşi proces cauzal, legătura de cauzalitate nu este întreruptă. S-a decis, în acest sens, că legătura de cauzalitate nu este întreruptă, de exemplu, prin neglijenţa victimei constând în netratarea la timp a unei răni produse prin infracţiune, nici prin fuga din spital a victimei, care a făcut imposibilă o intervenţie chirurgicală salvatoare, sau prin neobservarea la timp de către medici a unei perforări a intestinului victimei, ceea ce ar fi dus la o intervenţie salvatoare.

Faţă de cele expuse, instanţa va reţine în sarcina inculpatului F.R.A. o culpă în proporţie de 75%, în ceea ce priveşte producerea accidentului soldat cu decesul victimei G.A.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că victima putea preveni accidentarea sa dacă renunţa la pătrunderea pe carosabil prin loc nepermis (respectând dispoziţiile art.63 lit. d din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 328/1966 republicat), dar şi că accidentul putea fi evitat dacă autoturismul inculpatului ar fi avut o stare tehnică corespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice, chiar dacă victima pătrundea pe carosabil, în situaţia dată.

În drept, fapta inculpatului F.R.A. constând în aceea că la data de la data de 16.04.1999, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1300, care prezenta defecţiuni la mecanismele de frânare şi de direcţie, pe care inculpatul ar fi putut şi ar fi trebuit să le cunoască, a lovit-o pe numita G.A., care a suferit leziuni care iniţial au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale, pentru ca ulterior acestea să se agraveze, provocându-i decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 din Codul penal.

În consecinţă, instanţa va respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, respectiv din infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.2 Cod penal, în infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 al.1, 3 Cod penal, ca neîntemeiată.

Având în vedere cele expuse, instanţa va aplica inculpatului, pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui, pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 C.p., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 C.p.

Sub acest aspect, instanţa reţine pericolul social al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmarea faptei – decesul victimei, precum şi conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, relevante în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale, şi atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoaşterea faptei săvârşite, precum şi încercarea de a acoperi parţial prejudiciul cauzat părţii civile prin ajutorul material acordat acesteia.

Cât priveşte modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia, va dispune, conform art.81 din Codul penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art.82 din Codul penal.

În baza art. 359 C.p.p., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal, privind revocarea suspendării condiţionate.

Având în vedere încadrarea juridică a faptei şi data săvârşirii acesteia, în baza art.1 din Legea nr.543/2002, va constata graţiată pedeapsa, iar în baza art.120 al.2 Cod penal, va reduce termenul de încercare cu durata pedepsei pronunţate, rezultând un termen de încercare de 2 ani.

Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.7 din Legea nr.543/2002, cu privire la consecinţele pierderii beneficiului graţierii condiţionate.

Sub aspectul laturii civile, constată că partea vătămată K.E., fiica victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 40.000.000 lei (ROL) daune morale şi 60.000.000 lei (ROL) daune materiale. A arătat că a cheltuit 10.000.000 lei pentru a achita valorii sicriului şi a îmbrăcăminţii mamei sale, iar 12.000.000 lei – cu parastasul şi înmormântarea.

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.280.447 lei (ROL) plus dobânda legală aferentă, despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare, pentru diferitele perioade de internare, ale părţii vătămate G.A. (f.23-24 d.u.p., f.35-36, 37-38, 39-40 – dosar instanţă).

Spitalul Clinic Colentina s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2511,45 lei (RON), despăgubiri civile, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate G.A. (f.71-72 – dosar instanţă).

Prin Adresa nr.42424/24.10.2005 (f.86 dosar instanţă), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a comunicat că nu înţelege să se constituie parte civilă în cauză (motiv pentru care nici nu a fost citată în această calitate), întrucât în anul 1999 recuperarea cheltuielilor de spitalizare revenea spitalelor, acestea din urmă fiind în măsură să se constituie parte civilă în cauză..

Instanţa reţine întrunirea în speţă a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 şi urm. din Codul civil, respectiv existenţa prejudiciului suferit de partea civilă K.E., a faptei ilicite săvârşită de inculpat, a legăturii de cauzalitate între această faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptei, vinovăţie care îmbracă forma culpei.

Astfel, având în vedere şi principiul disponibilităţii acţiunii civile, instanţa apreciază că în cauză se justifică pe deplin acordarea daunelor morale în cuantum de 4.000 lei (RON), ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite de partea civilă ca urmare a faptei inculpatului.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate, instanţa constată că partea civilă nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului material, or, sarcina probei îi revenea, în această privinţă, în conformitate cu dispoziţiile art.1169 Cod civil.

Cu toate acestea, instanţa va aprecia ca dovedite cheltuielile făcute de aceasta pentru înmormântarea şi comemorarea mamei sale, dispărută intempestiv, cheltuieli evaluate în mod rezonabil la suma de 22.000.000 lei (ROL), apreciind că ar fi absurd şi total inechitabil să se pretindă fiicei victimei ca în momentele de maximă tristeţe pricinuite de comemorarea morţii celei dispărute să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru procesul penal.

Nu va scădea din aceste cheltuieli sumele de 10.513.000 lei (ROL) date de către inculpat părţii civile, fapt recunoscut de aceasta, atâta vreme cât s-a avut în vedere contribuirea la cheltuielile de îngrijire ale părţii vătămate, iar nu la cele de înmormântare şi comemorare.

Acestea fiind spuse, în baza art. 14 şi 346 C.p.p. rap. la art.998 şi urm. din Codul civil,  va obliga inculpatul (proporţional culpei de 75% reţinute în sarcina sa, în ceea ce priveşte daunele materiale) la plata sumei de 1.650 lei RON, cu titlu de daune materiale, şi 4.000 lei RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă K.E., cu precizarea că, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, instanţa a avut în vedere, implicit, culpa comună a părţilor, înţelegând să acorde suma globală de 4.000 lei RON solicitată de partea civilă, fără să mai aplice procentul de 75% la aceasta, şi din considerentul că daunele morale cuvenite rudelor apropiate (în speţă fiicei) ale persoanelor ucise în accidente sunt în cuantum mult mai mare.

Cu privire la modalitatea de achitare a acestor despăgubiri, constată că la momentul producerii accidentului autoturismul condus de inculpat nu avea încheiată asigurare de răspundere civilă (v.f.158 d.u.p./dosarul Tribunalului Militar Bucureşti).

În baza art.106 din O.U.G. nr.150/2002, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată, astfel încât, având în vedere modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, instanţa va obliga inculpatul, proporţional culpei reţinute în sarcina sa, la plata sumei de 2.721,0335 lei RON, actualizată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii la data achitării efective, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă şi 1.883,5875 lei RON, către partea civilă Spitalul Clinic Colentina, sume reprezentând despăgubiri civile, respectiv cheltuieli de spitalizare, ce vor fi recuperate prin grija Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti

Domenii speta

Spete similare