Raspundere civila delictuala. Utilizarea in presa a unui limbaj insultator. Modalitate de reparare a prejudiciului. Publicarea hotararii judecatoresti.

Prin sentinţa civilă nr.9902/20.12.2004 instanta a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.R.S. în contradictoriu cu pârâta SC E.S. SRL, a obligat  pârâta  SC E.S. să  publice integral hotărârea sub titlul „Anunţ  judiciar” pe cheltuiala sa în trei numere consecutive ale ziarului „T.”, pe  prima  pagină a acestuia, cu aceleaşi  caractere cu care sunt  tipărite celelalte articole  ale  revistei, precum  şi  să  publice hotărârea pe cheltuiala sa în cotidianele „A.” şi „E. Z.” sub acelaşi titlu în format 255 mm x183 mm şi în cotidianul  „L.” în format 195  mm x  130 mm si a respins cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor  cominatorii  ca inadmisibilă.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr.15602/31.08.2004 reclamantul R.S.S. a chemat în judecată SC E. S. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa  să constate îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi  ca  efect al  acesteia  să  dispună  sancţionarea pârâtei  în sensul de a publica integral această hotărâre de condamnare sub titlul „Anunţ judiciar”, pe cheltuiala sa în trei numere consecutive ale ziarului pe care îl editează („T.”), pe  prima  pagină a acestuia, cu aceleaşi caractere cu care sunt  tipărite şi articolele incriminate, precum şi  publicarea acestei hotărâri tot pe cheltuiala sa în trei cotidiane centrale („A.”, „E. Z.”şi „L.”) sub acelaşi titlu în format 255  mm x 183 mm pentru „A.” şi „E. Z.” şi în format 195 mm x 130 mm pentru „L.”, sub sancţiunea acordării către  reclamant  de daune cominatorii de 5.000.000 lei/zi pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de  sancţionare, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că obiectul acesteia este obligaţia de a face a pârâtei,  respectiv  de a publica o hotărâre de condamnare.

S-a arătat că pârâta ca editor al  ziarului „T.”, prin  publicarea şi transmiterea  spre  difuzare a unor materiale defăimătoare a declanşat o campanie denigratoare la adresa reclamantului.

Astfel, în numărul  79 din 29.06.2004 al  ziarului, pe prima  pagină, a apărut un  articol intitulat „Caracatiţa mafiotă  care a furat de la  Rompetrol  peste 400 de miliarde  lei  -  La puşcărie cu C. V. şi ceilalţi  ciocoi!”,  alături de  o  fotografie în care este înfăţişată  o caracatiţă la  capătul unui  tentacul apărând şi imaginea  reclamantului.

S-a susţinut în articol că în urma unei „incredibile fraude” comisă pe  piaţa bursieră de mafiotul D. P. şi de acoliţi ai săi, printre care şi reclamantul, acesta ar fi câştigat fără să  ridice vreun deget 4 miliarde de lei, publicaţia având toate documentele cu care ar dovedi caracterul nelegal al operaţiunii. Prin acest articol s-a urmărit în mod clar  sancţionarea  penală a  reclamantului, catalogat drept infractor şi chiar dacă nu se explică în ce constă ilegalitatea presupus comisă de reclamant se urmăreşte obţinerea unui efect evident de defăimare a acestuia  din urmă, fiind  prezentat  ca un om de afaceri  fără scrupule sau respect faţă de lege, ceea  ce i-a  afectat imaginea de jurnalist, director  al unui cotidian naţional.

În acelaşi ziar, în numărul 85 din 06.07.2004, sub titlul „Samsari de vile”  pârâta  a  publicat poza reclamantului, acesta fiind denumit în text „unul dintre cei mai neruşinaţi infractori (polivalent, pe  multiple planuri)” şi „mafiot”.

S-a afirmat despre  reclamant  că ar fi devalizat Bancorex, că a  obţinut „bani negri” din  ţigări albe, că a ţepuit piaţa bursieră şi a şantajat firme şi persoane, susţinându-se că „mintea vătămată a acestui ticălos clocoteşte numai murdării, din care să-i sporească averea”, reclamantul  nefiind sancţionat pentru faptele sale întrucât  este jurnalist.

Pretinsa faptă de o gravitate deosebită a constat în achiziţionarea unui imobil la un anume preţ şi revânzarea lui la un preţ net superior, fără însă a se arăta elementele de nelegalitate comise.

Reclamantul  a susţinut că toate acuzaţiile nu au fundament, iar  intenţia  de  denigrare este clară  însă  pentru ca persoana sa să fie  denigrată în asemenea  mod de un jurnalist onest, trebuie să fi comis fapte - înainte de  toate dovedite - de o gravitate deosebită şi  care să stârnească o reacţie generală şi virulentă  de  blamare, ceea ce nu  poate fi cazul pentru o simplă  revânzare la un preţ  sporit.

În  numărul 94 din 16.07.2004 al aceluiaşi  ziar, pe  prima pagină, a fost  publicat un  articol intitulat „Mafioţii  din presă  - averile la control!”, un material  de  presă  foarte scurt  dar  extrem  de  dur  şi  denigrator  în care se vorbeşte despre gangsterii  din mass-media,  între  care  şi  reclamantul  şi se arată  că  averile  acestora sunt  realizate prin fraudă, taxă  de protecţie, privatizări  necinstite,  reclamă şi publicitate ilegală, evaziune  fiscală,  fără  a  se  prezenta măcar una  din faptele penală sau  ilegalităţile  evocate.

S-a  susţinut  că aceste materiale  de  presă  încalcă  prevederile  Rezoluţiei  nr.1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica  ziaristică,  adoptată  de  Adunarea  Deputaţilor prin Hotărârea nr.25/12.09.1994 şi de Senatul României prin Hotărârea nr.32/06.10.1994.

Prin  publicarea  şi transmiterea spre difuzare a acestor materiale s-a  săvârşit o faptă  ilicită cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi personal-nepatrimoniale fundamentale ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare şi  reputaţie şi dreptul la propria imagine. Reclamantul a  suferit un prejudiciu moral considerabil reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea bunei  reputaţii pe  care reclamantul o avea în  societatea şi în  mediul familial.

Fapta  pârâtei i-a creat o stare de disconfort psihic, de tulburarea păcii sufleteşti, a climatului moral, liniştit şi sănătos de care trebuie să beneficieze orice  persoană.

Reclamantul a solicitat a se avea în vedere la aprecierea gravităţii prejudiciului şi a măsurii  solicitate faptul că imaginea sa în societatea şi  în mediul  profesional  este  compromisă în mod grav, chiar ireversibil, precum şi faptul că presa câştigă  sume importante prin publicarea unor astfel  de materiale denigratoare gustate de  public, faptul că impactul acestor  articole  este  unul  deosebit prin difuzarea ziarului „T.” la nivel naţional şi internaţional şi nu este exclus ca organele judiciare să se fi sesizat pentru faptele expuse, urmând ca reclamantul să dovedească  contrariul depunând un efort  suplimentar, ceea ce presupune un nou disconfort fizic.

Reclamantul a apreciat că prejudiciul creat poate fi parţial compensat prin publicarea hotărârii ce va fi pronunţată, temeiul legal fiind constituit de art. 54 din Decretul nr.31/1954,  avându-se în vedere totodată şi recomandarea Consiliului europei din cadrul Colocviului ţinut la Londra între 21-25 iulie 1969, care a prevăzut că repararea daunei morale trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească, şi măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare.

S-a arătat că legătura de cauzalitate înrte faptă şi prejudiciu este evidentă, decurgând din materialitate afaptelor (ex re), pentru că fapta are nu doar aptitudinea reală de a cauza prejudiciul moral reclamat, ci a cauzat acest prejudiciu, iar vinovăţia este evidentă şi îmbracă forma intenţiei, chiar dacă în materie delictuală orice formă a vinovăţiei, oricât de uşoară ar fi, obligă la reparaţii.

În drept cererea a fost întemeiată pe art. 30 alin. 6 şi 8 din Constituţia României, art. 998-999 Cod Civil coroborate cu art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâta SC E. S. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată şi a arătat că reclamantul îşi califică cererea ca fiind obligaţia de a face, dar nu se poate cere obligarea unei persoane să facă ceva la care nu s-a obligat.

S-a mai susţinut că art. 30 din Constituţie, invocat de reclamant, nu poate fi interpretat decât în întregul său, o examinare limitată a textului putând duce la îngrădirea principiului constituţional al libertăţii  de exprimare, exercitat în anumite limite care vizează şi presa. Art. 30 din Constituţie prevede că delictele de presă se stabilesc prin lege, astfel încât Constituţia extrage delictul de presă de sub incidenţa dreptului comun şi îi stabileşte reglementarea de către o lege specială.

Reclamantul trebuia nu numai să demonstreze şi să motiveze delictul de presă, dar era obligat să facă şi încadrarea juridică convenită, situaţie în care s-ar fi ajuns la concluzia ineluctabilă că în materia delictului de presă răspunderea cade numai asupra autorului articolului, editorul răspunzând doar pentru refuzul publicării dreptului la replică.

Pârâta a arătat că art. 54 din Decretul nr. 31/1954  vizează o acţiune pe obligaţia de a face, persoana putând cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei, adică obligarea de a nu mai face ceva care să îi aducă atingere onoarei sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

În numărul 85 al ziarului „T.”, din data de 6.07.2004, ziar editat de pârâta SC E. S. SRL, a fost publicat un articol intitulat „Samsari de vile”, însoţit de fotografiile mai multor persoane, printre care şi a reclamantului S.R.S. 

În acest articol se preciza că reclamantul este „unul dintre cei mai neruşinaţi infractori ai vremurilor actuale”, că „a devalizat Bancorex, a făcut bani negri din ţigări albe, a ţepuit piaţa bursieră, a şantajat firme şi persoane”, precum şi faptul că „zi de zi, mintea acestui  ticălos cloceşte numai murdării, din care să îi sporească averea”, fără a i se întâmpla nimic întrucât este membru al presei. S-a afirmat cu „ultimul tun” dat de reclamant, intitulat „mafiot”, a constat în aceea că „a  cumpărat de la o doamnă B. o vilă de pe str. H., cu incredibilul preţ de circa 7000 dolari” şi „imediat, C. a revândut vila, cu un preţ de câteva zeci de ori mai mare”.

în numărul 79 al ziarului „T.” din data de 29.06.2004 a fost publicat un articol intitulat „La puşcărie cu C., V. şi ceilalţi ciocoi”, în care s-a afirmat că „în ziua de 7 aprilie a.c., D. P. a vândut peste 1,5 miliarde de acţiuni deţinute de Rompetrol Group la SC Rompetrol Rafinare Constanţa SA, la sub-preţ, către o firmă-fantomă (off-shore) din Cipru; imediat D.V.), care stătea la pândă şi a revândut acţiunile, la data de 15 aprilie a.c., la preţul pieţei, 650 lei/acţiune.” În acelaşi articol s-a susţinut că aceasta ar constitui o „hoţie pe faţă”, reclamantul S.R.S. câştigând, fără să ridice un deget, 4,4 miliarde lei.

În raport de situaţia de fapt reţinută mai sus instanţa a apreciat că cererea de chemare în judecată este parţial întemeiată şi a fost admisă pentru următoarele considerente:

Astfel, afirmaţiile cuprinse în articol referitoare la persoana reclamantului au caracter insultător şi calomniator, aducând atingere onoarei şi reputaţiei sale. Din declaraţiile martorilor audiaţi instanţa a reţinut că reclamantul a fost afectat de acuzaţile aduse, fiind pus într-o poziţie dificilă în faţa colegilor de serviciu, a angajaţilor săi, precum  şi a membrilor familiei sale.

S-a arătat că între cunoscuţii reclamantului a circulat ideea că, dacă aceste afirmaţii ar fi adevărate, este foarte gravă incriminarea de către reclamant în calitate de jurnalist chiar a faptelor descrise în articolele menţionate, iar o parte din partenerii de afaceri ai reclamantului au căutat să afle dacă afirmaţiile formulate erau corecte şi atitudinea lor faţă de reclamant s-a schimbat, aceştia manifestând reticenţă în relaţiile cu el.

Dacă în ceea ce priveşte afirmarea săvârşirii de către reclamant a unor fapte prevăzute şi pedepsite de legea penală, deşi acestea nu sunt prezentate concret, ci doar afirmate generic, sunt aplicabile principiile stabilite în materie de jurisprudenţa şi practica judiciară, ca şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care prevăd că unul dintre corolarele libertăţii de exprimare cu referire la persoanele publice este acela că aceste persoane sunt expuse criticii presei şi este specifică activităţii jurnalistice verificarea vieţii sociale şi particulare a indivizilor implicaţi în viaţa publică, nu aceeaşi este concluzia pentru afirmaţiile cu caracter de insultă adresate reclamantului.

Astfel, cel mai important aspect reţinut de instanţă cu privire la articolele publicate în ziarul editat de pârâtă este al limbajului folosit, expresiile utilizate nefiind specifice nivelului de exprimare al unei publicaţii difuzată pe plan naţional şi fiind implicit incompatibile cu principiile de deonotologie şi etică profesională ale jurnaliştilor.

S-a reţinut că nici un principiu statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi nici un  text constituţional, cu atât mai puţin art. 30, invocat în apărare de pârâtă ca justificare a libertăţii de exprimare, nu au ca scop să permită presei utilizarea unui limbaj ireverenţios şi jignitor la adresa unei persoane, fie ea o persoană publică, orice afirmaţie justificată din punct de vedere al libertăţii de exprimare a jurnalistului putând fi formulată în termeni care să nu aibă caracter insultător, cum sunt cuvintele de „mafiot”, „mintea acestui ticălos cloceşte numai murdării”, „unul dintre cei mai neruşinaţi infractori”.

O soluţie contrară ar duce la un rezultat ce nu corespunde scopului avut în vedere la reglementarea dreptului fundamental la liberă exprimare şi ar permite implicit exercitarea cu rea-credinţă a acestui drept, fără a exista nici o sancţiune pentru cei care procedează în acest fel.

Faţă de aceste aspecte s-a reţinut că publicarea de către pârâtă a afirmaţiilor menţionate mai sus în ziarul editat de aceasta reprezintă o faptă ilicită, care a cauzat reclamantului un prejudiciu nepatrimonial, cauzat personalităţii sale sociale, constând în atingerea adusă imaginii publice a acestuia şi relaţiilor sociale în care reclamantul se găseşte, existenţa prejudiciului fiind reţinută de instanţă din declaraţile martorilor audiaţi.

Prin urmare, s-a apreciat ca dovedite de către reclamant condiţiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 Cod Civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul suferit de reclamant, legătura de cauzalitate ce rezultă ex re şi vinovăţia pârâtei, constând în intenţia acesteia de a afecta imaginea publică a reclamantului, astfel încât instanţa a admis cererea formulată.

Potrivit art. 54 din Decretul nr. 31/1954, invocat de reclamant în susţinerea cererii, „Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim, la denumire, la onoare, la reputaţie, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instanţei judecătoresti încetarea săvârşirii faptei care aduce atingerea drepturilor mai sus arătate. Totodată, cel care a suferit o asemenea atingere va putea cere ca instanţa judecătorească să oblige pe autorul faptei săvârşite fără drept, să publice, pe socoteala acestuia, în condiţiile stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată ori să îndeplinească alte fapte destinate să restabilească dreptul atins.”

Prin urmare, legea consacră un caz particular de reparare a prejudiciului nepatrimonial, fiind menţionată situaţia atingerii dreptului la onoare şi la reputaţie, încălcat în speţă de pârâtă, precum şi posibilitatea persoanei vătămate de a cere publicarea hotărârii de condamnare, aceasta fiind în cauză opţiunea reclamantului pentru repararea prejudiciului suferit.

Nu au fost reţinute de instanţă susţinerile pârâtei în sensul că textul citat nu este aplicabil, întrucât reglementează doar o obligaţie de a  nu face în sarcina autorului faptei ilicite, respectiv de a se abţine să aducă atingere drepturilor protejate de lege, întrucât s-a constatat că legea nu condiţionează aplicarea dispoziţiilor alineatului al doilea al art. 54 de cererea de obligare a pârâtei să înceteze a săvârşi fapta ilicită.

Pentru aceste considerente instanţa a apreciat că reclamantul are posibilitatea de a cere repararea prejudiciului moral în modalitatea reglementată de art. 54 din Decretul nr. 31/1954 şi a admis cererea, obligand pârâta să publice integral hotărârea sub titlul „Anunţ judiciar” pe cheltuiala sa în trei numere consecutive ale ziarului „T.”, pe  prima  pagină a acestuia, cu aceleaşi  caractere cu care sunt  tipărite celelalte articole  ale  revistei, precum  şi  să  publice prezenta hotărâre pe cheltuiala sa în cotidianele „A.” şi „E. Z.” sub acelaşi titlu în format 255 mm x183 mm şi în cotidianul  „L.” în format 195  mm x  130 mm.

Cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii pentru nerespectarea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti de faţă, instanţa a apreciat că aceasta nu este admisibilă întrucât aceste despăgubiri au fost recunoscute de doctrina şi practica judiciară în scopul constrângerii debitorului unei obligaţii ce nu poate fi îndeplinită de către creditor pe seama debitorului la executarea acesteia, daunele cominatorii nefiind reglementate în mod  expres, iar în prezent dispoziţiile art.5803 Cod pr.civ. prevăd calea specială a amenzii civile în favoarea statului ce va fi aplicată de instanţa sesizată de creditor prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea  părţilor,  debitorul urmând a fi obligat la această amendă stabilită pentru fiecare zi de întârziere până la  executarea obligaţiei prevăzută  în titlul  executoriu.

 Mai mult, posibilitatea obligării debitorului la plata amenzii în favoarea statului este recunoscută şi în cazul particular al aplicării dispoziţiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954 de art. 55 din acelaşi act normativ, pentru cazul în care nu sunt aduse la îndeplinire dispoziţile hotărârii ce va fi pronunţată.

Domenii speta

Spete similare