Obligaţii vamale. Stabilirea regimului vamal preferenţial în considerarea presupusei origini comunitare a bunului importat. Constatarea infracţiunii de fals în privinţa actului de dovedire a originii comunitare a bunului. Consecinţe

Obligaţii vamale. Stabilirea regimului vamal preferenţial în considerarea presupusei origini comunitare a bunului importat. Constatarea infracţiunii de fals în privinţa actului de dovedire a originii comunitare a bunului. Consecinţe

Simplul fapt al infirmări dovezii de origine este de natură a atrage răspunderea – sub aspect penal – a titularului operaţiunii de import, independent de condiţiile şi motivele pentru care acesta a înţeles să depună cererea sa de acordare a regimului vamal preferenţial.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 25/C.A. din 25 ianuarie 2010

Prin sentinţa nr. 294/CA din 2 aprilie 2009, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictor cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi şi Direcţia regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, dispunând anularea deciziei nr. 43/2008, emisă de pârâta D.G.F.P. Iaşi, şi a actului constatator nr. 338/2002, emis de pârâta D.R.A.O.V. Iaşi, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 6.996 lei şi obligând pârâtele la plata sumei de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta C.M. a solicitat, la data de 12.09.2001, vămuirea unui autoturism marca Mitsubishi L 200, depunând certificatul EUR 1 NA nr. A 098454/16.04.2001 şi beneficiind de regim tarifar preferenţial, sens în care a achitat taxe vamale în procent de 6% din valoarea în vamă a autoturismului respectiv.

S-a reţinut de asemenea că, la data de 31.07.2002, pârâta D.R.A.O.V. Iaşi a întocmit actul constatator nr. 338, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 6.996 lei, reprezentând diferenţa de taxe vamale, având în vedere că, prin adresa nr. 14886 din 24.07.2002, Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate Iaşi i-a comunicat faptul că certificatul de origine a bunului importat, prezentat la vămuire, este fals, act administrativ împotriva căruia s-a formulat contestaţie, ce a fost soluţionată prin decizia nr. 43/29.04.2008, în sensul respingerii ei, reţinându-se că în mod legal s-a procedat la retragerea regimului tarifar preferenţial acordat, întrucât certificatul tip EUR 1 nu a fost eliberat de autorităţile vamale competente ale ţării exportatoare, ci a fost falsificat în România.

Tribunalul a mai reţinut că, în cauza penală în care reclamanta a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi fals în înscrisuri şi în declaraţii, prin rechizitoriul din 30.09.2004, dat în dosarul nr. 18/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală, cu motivarea că faptelor săvârşite de aceasta le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv vinovăţia.

Prima instanţă a constatat, totodată, că acordarea regimului preferenţial pentru bunul menţionat s-a făcut în contextul în care autorităţile vamale au fost induse în eroare, prin prezentarea unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 care nu era autentic, nefiind eliberat de autoritatea vamală a ţării exportatoare, că respectivul certificat a fost obţinut prin presupuse proceduri de falsificare, în România, şi că sumele stabilite prin actul constatator nr. 338/2002 reprezintă urmarea imediată a unor fapte penale.

Având în vedere că, pentru reclamantă, care a prezentat acest certificat autorităţii vamale, s-a reţinut lipsa vinovăţiei, de către organul de urmărire penală, prima instanţă a apreciat că nici răspunderea fiscală a acesteia nu poate fi antrenată, prin retragerea regimului vamal preferenţial, sumele reprezentând 30% din valoarea declarată în vamă a autoturismului urmând a fi recuperate de la persoanele direct implicate în activitatea de falsificare a certificatului, care s-au şi folosit în mod efectiv de autoturismul respectiv în România, persoane care au fost trimise în judecată şi care au calitatea de inculpaţi în dosarul nr. 12642/99/2006, în situaţia în care vor fi găsite vinovate de faptele respective.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a admis recursul promovat de organele vamale, reţinând că la data de 26 iulie 2001, C.M. s-a adresat Vămii Iaşi, declarând că a introdus în ţară, prin Vama Borş, în data de 16.04.2001, un autoturism Mitsubishi L2000 şi solicitând aprobarea vămuirii, cu precizarea că nu i s-a eliberat declaraţia de tranzit, deoarece în autoturism era şi proprietarul italian, care a introdus maşina în ţară.

La cererea de vămuire, importatorul C.M. a anexat actul de vânzare pretins încheiat cu cetăţeanul italian T.P., la data de 14 aprilie 2001, cartea de identitate a autovehiculului, din care rezulta că acesta fusese înmatriculat, pentru întâia dată, la 21.05.2000, în Italia, precum şi certificatul tip EUR 1 NA nr. A/098454, eliberat la data de 16 aprilie 2001, de autorităţile competente din Vicenza – Italia.

Cererea menţionată a fost aprobată, prin chitanţa nr. 796 Z din 26 iulie 2001, Vama Iaşi încasând de la reclamanta C.M. suma de 64.026.924 lei cu titlu de taxe vamale.

După finalizarea operaţiunii de vămuire, reclamanta a solicitat şi a obţinut înmatricularea autovehiculului menţionat pe numele său, eliberându-i-se certificatul corespunzător, la data de 24 august 2001, astfel cum a rezultat din adresa Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, aflată la dosarul cauzei, bun pe care, ulterior, aceasta l-a vândut unei persoane fizice.

În raport de această situaţie de fapt, necontestată de părţile aflate în litigiu, curtea de apel a considerat că, pentru raportul de drept vamal dedus judecăţii, născut din cererea de vămuire formulată de C.M., nu are nici o semnificaţie sau urmări juridice, situaţie de fapt reţinută în dosarul nr. 12642/99/2008, sau soluţia ce se va da şi nici faptul că cea în cauză nu face obiectul urmăririi sau acţiunii penale, din moment ce această din urmă acţiune priveşte doar activitatea infracţională a persoanelor trimise în judecată şi nicidecum drepturile şi obligaţiile ce decurg din solicitarea de a se aproba importul unui bun având origine pretins comunitară sau legalitatea actelor administrative emise de pârâte.

Ca atare, cercetarea raportului vamal şi a actelor administrative emise pe parcursul naşterii şi executării acestuia, trebuia să se realizeze doar de instanţa de contencios administrativ, prin raportare strictă la dispoziţiile normative ce-l guvernează, respectiv la Legea nr.141/1997 şi la H.G. nr.1114/2001, în vigoare la data emiterii actelor contestate, disociindu-se în mod absolut drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor din raportul de drept vamal de aspectele ce ţin de cauza penală, chiar dacă „acordarea regimului preferenţial s-a făcut în contextul în care autorităţile vamale au fost induse în eroare, prin prezentarea unui certificat de circulaţie a mărfurilor EUR 1 care nu are caracter autentic”, astfel cum a reţinut prima instanţă.

Din această perspectivă, curtea de apel a constatat că raportul vamal s-a născut ca urmare a solicitării adresate de reclamanta C.M. biroului vamal de destinaţie, respectiv Vămii Iaşi, autorizate, care a aprobat importul bunului şi a perceput de la titularul operaţiunii de import, respectiv de la persoana care s-a declarat cumpărătorul acestuia, taxele vamale corespunzătoare regimului vamal preferenţial acordat, în considerarea presupusei origini comunitare a bunului.

Atâta timp cât titularul operaţiunii de import s-a folosit, pentru a obţine un regim vamal preferenţial, pentru sine, de o dovadă de origine pe care în realitate nu a solicitat-o şi nu a obţinut-o, direct sau prin reprezentant autorizat, de la autorităţile vamale italiene, ea are a răspunde, în raport cu autoritatea vamală a ţării importatoare, de toate consecinţele decurgând din caracterul îndoielnic sau neregulamentar al acestei dovezi, singurul act care, conform Protocolului anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat de România prin O.U.G. nr.1/2001, o îndreptăţea să beneficieze de facilităţi vamale; neinteresând dacă organele de urmărire penală au găsit-o lipsită de vinovăţie în infracţiunile pentru care s-a declanşat acţiunea penală, cu atât mai puţin raporturile dintre C.M. şi persoanele care i-au pus la dispoziţie acest document, ca unele ce exced raportului vamal şi relaţiei născute între titularul operaţiunii de import şi autoritatea vamală, autoritate căreia nu i se poate opune vreo pretinsă eroare, ori lipsă de vinovăţie sau profit, a titularului operaţiunii vamale respective, ca şi orice altă chestiune legată de utilizarea bunului şi de destinaţia ce s-a dat acestuia ulterior.

În raportul de drept vamal, culpa titularului operaţiunii de import constă în simplul fapt al prezentării unui document de origine ce nu corespunde realităţii, reclamanta nesusţinând şi nedovedind că ea este persoana care a cumpărat în mod nemijlocit autoturismul de la cetăţeanul italian T.P., că l-a introdus, în persoană, în România, prin Vama Borş, astfel precum a menţionat, însoţită de vânzător, astfel cum arată în mod explicit în cerere şi că certificatul de circulaţie a mărfurilor tip EUR 1 a fost eliberat, în mod real, de autorităţile competente din Vicenza – Italia şi reflectă realitatea operaţiunii de vânzare-cumpărare.

Cum, din data de 26 iulie 2001 şi până în prezent, reclamanta nu a adus nici o dovadă care să ateste realitatea şi valabilitatea operaţiunii d import, în care declară că s-a implicat, respectiv că a cumpărat din Italia autoturismul pe care l-a înmatriculat apoi, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, pe numele său, şi mai ales că certificatul tip EUR 098454 din 16 aprilie 2001 a fost emis cu adevărat de autorităţile competente din Vicenza – Italia, este în culpă faţă de autoritatea vamală română pe care trebuie să o despăgubească pentru eroarea în care aceasta a fost adusă, şi prin contribuţia sa directă, ca titular al operaţiunii, neputându-se menţine beneficiile regimului vamal preferenţial, din moment ce acesta a fost în mod neîndoielnic acordat în urma unor manopere frauduloase, independent de calificarea ce se va da faptelor respective în cauza penală.

Fiind infirmată în mod implicit autenticitatea şi valabilitatea documentului ce atesta originea bunului, fără a mai fi nevoie de o hotărâre penală în acest sens, ci doar de simplul fapt că autoritatea statului exportator nu şi-a însuşit şi confirmat actul, deşi nimic nu a împiedicat-o pe reclamantă să răstoarne proba prezentată de pârâtele-recurente, curtea a considerat că în mod greşit prima instanţă a ignorat semnificaţia şi urmările ce decurg din faptul infirmării dovezii de origine, pentru autorităţile vamale ale statului importator, care, potrivit art.107 din H.G. nr.1114/2001, au fost obligate, prin efectul legii, să retragă regimul vamal preferenţial acordat, în considerarea unui document lipsit de valabilitate, şi să ia măsuri de recuperare a datoriei vamale, prin întocmirea actului constatator atacat.

Dacă reclamanta nu a realizat consecinţele faptelor sale, decurgând cin împrejurarea că s-a prezentat la biroul vamal de destinaţie în calitate de importator al unui bun, pe care nu l-a achiziţionat de la persoana menţionată în actul de vânzare-cumpărare, şi din faptul că s-a folosit de un înscris pe care nu l-a obţinut în mod direct, de la autoritatea competentă a statului exportator, ea nu mai poate opune lipsa de diligenţă sau de pregătire, autorităţilor vamale şi nici faptul că alte persoane ar fi vinovate de săvârşirea unor acte antisociale, calificate ca fiind infracţiuni, din moment ce, prin art.385 lit.k) din H.G. nr.1114/2001, rezulta că simplul fapt al depunerii declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind originea bunurilor este suficient pentru a atrage răspunderea contravenţională a importatorului şi a justifica luarea măsurii retragerii regimului vamal preferenţial, acordat în baza unui asemenea document lipsit de valabilitate.

Drept urmare, constatând că acţiunea penală aflată pe rolul Tribunalului Iaşi nu putea avea nici o înrâurire în ceea ce priveşte chestiunea legalităţii actelor administrative emise de pârâte şi că simplul fapt al infirmării valabilităţii dovezii de origine atrăgea, de drept, răspunderea titularului operaţiunii de import, independent de condiţiile şi motivele pentru care acesta a înţeles să depună cererea din data de 26 iulie 2001, la Vama Iaşi, justificând astfel, prin efectul legii, măsura retragerii regimului preferenţial, răspundere de care cea în cauză nu se putea elibera prin invocarea culpei altor persoane, în raport cu autoritatea vamală, curtea de apel – în temeiul art.312 C.pr.civ. – a admis recursurile pârâtelor, în sensul că a modificat în tot hotărârea atacată şi, în fond, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că datoria vamală contestată era rezultatul direct şi nemijlocit al prezentării unui document de origine neconform realităţii, neinteresând în raportul său cu autoritatea vamală dacă a intrat în posesia efectivă a bunului, dacă l-a folosit sau nu sau dacă a fost indusă în eroare de alte persoane.

Domenii speta

Spete similare