Măsuri de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Urmărirea interesului superior al copilului.

Decizie 99 din 17.11.2008


Măsuri de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi. Urmărirea interesului superior al copilului.

Conform disp. art. 60 al. 3 din Legea nr. 272/2004 la stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi se urmăreşte în primul rând plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă, interesul său superior fiind acela de a creşte cât mai aproape de familia sa.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia civilă nr. 99/17 noiembrie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 891/18.09.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia Civilă a fost respinsă cererea formulată şi precizată de reclamanta DGASPC S. în contradictoriu cu intimaţii M.A., M.P. şi C.M, în motivarea acestei hotărâri Tribunalul reţinând următoarele:

DGASPC S. a solicitat şi precizat, în contradictoriu cu intimaţii M.A., M.P. şi C.M, înlocuirea măsurii plasamentului de la C. de S. O. la d-na C.M., pentru minora M.S.C., născută la data de 8.10.1991, reţinându-se că aceasta a fugit de la C. de S. O. şi a solicitat a fi dată în plasament surorii sale – C.M.

Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că:

 Minora M.S.C. este născută la data de 8.10.1991 în S.  şi este fiica lui P. şi A. În anul 2002 a fost găsită în repetate rânduri apelând la mila publicului şi vagabondând, motiv pentru care s-a luat măsura de plasament în regim de urgenţă, însă în acelaşi an a fost redată în familie. Ulterior, în anul 2004, a fost din nou găsită cerşind, şi din nou s-a luat măsura plasamentului în regim de urgenţă, pentru ca la o lună să înceteze din nou măsura, cu redare în familia tatălui. În ianuarie 2005 a fost din nou cerşind şi s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă, iar prin sent. nr. 165/2005 a Tribunalului Sibiu s-a dispus măsura plasamentului la C. de P. O., iar drepturile părinteşti urmau a fi exercitate de Preşedintele Consiliului Judeţean S. Prin sent. civ. nr. 974/2007 Tribunalul Sibiu redă reclamantei M.A. exerciţiul drepturilor părinteşti.

Minora are un comportament oscilant, a plecat de mai multe ori din centrul de plasament fără acordul şefului centrului, lipsind mai multe zile la rând, timp în care s-a aflat la domiciliul unui cetăţean german, în S. La acesta a locuit şi în vara acestui an, acesta a cerut petentei să i se permită minorei să locuiască cu el şi familia lui, însă întrucât nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile materiale şi nu prezintă garanţii morale, i s-a refuzat această solicitare. Minora refuză categoric să se întoarcă în familia mamei, motiv pentru care iniţial nu s-a prezentat la instanţă pentru a fi audiată, iar prin cererea depusă la dosar, a arătat că nu doreşte să se întoarcă la mamă pentru aceasta o va trimite din nou la cerşit. Ascultată de instanţă  minora arată că doreşte să rămână la centrul de plasament O., unde mai are o soră, cu care se înţelege bine, nu vrea să meargă la sora ei, despre care ştie că vrea să o mărite. Doreşte să continue şcoala, având în vedere că este doar în clasa a II a.

Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că sora minorei, C.M., locuieşte la aceeaşi adresă cu mama acesteia, M.A. Atât sora, cât şi mama, locuiesc în condiţii deosebit de modeste, la aceeaşi adresă.

Având în vedere că prin măsura propusă de petentă, de plasament al minorei la sora sa C.M., s-ar ajunge, de fapt la o readucere a minorei în familie, alături de mama sa, că s-a dovedit că ani de-a rândul prezenţa fetei în familia mamei nu i-a fost deloc benefică, în repetate rânduri minora fiind găsită cerşind, apreciem că nu este în interesul ei luarea unei astfel de măsuri. Chiar dacă minora a mai lipsit din centrul de plasament, majoritatea timpului şi l-a petrecut în centru şi având în vedere că aici are posibilitatea să termine şcoala şi că doreşte să rămână în această instituţie, apreciem că se impune menţinerea ei în Centrul de plasament.

În consecinţă, având în vedere prev. art. 68 din legea 272/2004 şi că nu au intervenit modificări ale împrejurărilor care au determinat instituirea măsurii plasamentului la C. de S.O., instanţa va respinge acţiunea petentei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen şi motivat reclamanta DGASPC S., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi ulterior precizată.

În motivarea recursului reclamanta recurentă a arătat că faţă de probele administrate, de comportamentul oscilant al minorei şi de interesul superior al acesteia, în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea şi nu a dispus înlocuirea măsurii plasamentului de la C. de S. O. la d-na C.M. pentru minora M.S.C.

În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 2 şi 9 din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu constată că recursul reclamantei DGASPC S. este fondat şi va fi admis, din următoarele considerente:

Faţă de minoră s-a dispus măsura plasamentului la C. de S. O. dar aceasta a plecat în mod repetat de la acest centru, neputându-se realiza efectiv scopul plasamentului. De remarcat că în prezent minora are peste 17 ani şi nu doreşte să se întoarcă în familia mamei, a avut o atitudine oscilantă referitor la rămânerea în centrul de plasament sau încredinţarea ei mamei sau surorii sale – C.M. Aceasta şi-a manifestat voinţa de a-i fi încredinţată minora iar din ancheta socială efectuată în cauză a rezultat că are o locuinţă separată de cea a mamei minorei şi se gospodăreşte separat de aceasta, împreună cu propria familie.

Se apreciază de către Curtea de Apel că menţinerea minorei M.S.C. în C. de S. O. este o măsură lipsită de eficienţă atâta timp cât s-a dovedit că aceasta fuge în mod repetat de la această instituţie şi locuieşte temporar la o familie cu care nu are nici o legătură şi care nu o poate supraveghea. Interesul superior al minorei este de a fi ocrotită, pe cât posibil, mai aproape de familia sa, iar dacă sora ei – C.M. doreşte a-i fi încredinţată, este firesc ca ea să poată fi supravegheată de o persoană apropiată şi care îşi asumă această răspundere. De altfel, conform disp. art. 60 al. 3 din Legea nr. 272/2004 se urmăreşte în primul rând plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă, astfel că în speţă se apreciază că este în interesul minorei să fie încredinţată surorii sale C.M.