Fara titlu

Decizie 2 din 01.11.2005


DOSAR NR.729/2005 plângere împotriva rezoluţiei parchetului

R O M Â N I A

 JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR.372

Şedinţa publică din 08.06.2005.

Instanţa compusă din :

 Preşedinte : Daniela Togan

 Grefier : Ana Sianu

 Reprezentantul Public reprezentat de :

 Procuror : Corina Magraon

Pe rol fiind în pronunţare acţiunea penală înregistrată sub nr.729 din 11.04.2004, c prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei din 20.12.2004, prin care procurorul a soluţionat dosarul penal nr.1625/2004 privind pe petentul Pandelică Constantin, intimaţi în cauza de faţă fiind : PANDELICĂ CONSTANTIN VICTOR şi PANDELICĂ MIHAELA, domiciliaţi în comuna Valea Iaşului, sat. Borovineşti, judeţul Argeş.

Fondul cauzei a fost dezbătut  prin încheierea de şedinţă din 06.06.2005, ocazie cu care susţinerile părţilor au fost consemnate prin acea încheiere şi care face parte integrantă prin prezenta hotărâre.

J U D E C Ă T O R I A ,

Asupra plângerii penale de faţă, constată:

La data de 11.04.2005 s-a înregistrat la instanţă plângerea formulată de petenta Gruia Stanca, domiciliată în Curtea de Argeş, str.Progresului,Bl.P 11, sc.A.ap.5 judeţul Argeş, în condiţiile art. 278 ind. 1 C.p.p, împotriva rezoluţiei din 20.12.2004 prin care procurorul a soluţionat dos. nr. 1615/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş precum şi împotriva rezoluţiei primului procuror 29/II/2005.

In cuprinsul plângerii petenta a arătat că a sesizat organul de urmărire penală în legătură cu săvârşirea de către Pandelică Constantin Victor şi Pandelică Mihaela a infracţiunii de înşelăciune. S-a criticat modul în care au fost administrate şi interpretate probele, măsura neînceperii urmăririi penale nefiind bazată pe administrarea probelor  concludente ci doar pe declaraţiile părţilor implicate şi a actului a cărei legalitate o contestă.

A fost ataşat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş nr. 1615/P/2004 precum şi rezoluţia 29/II/2/2005, s-a depus un set de acte.

Verificând actele şi lucrările dosarului penal, în raport de criticile  formulate de petentă, instanţa reţine următoarele:

La data de 7.01.2004 s-a încheiat contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 51 la Notariatul de Stat Local Curtea de Argeş, între Gruia Stanca şi Pandelică Mihaela, căsătorită cu Pandelică Constantin-Victor, privind apartamentul 5 situat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului, bl. P11, sc.A, et. 1.

La data de 10.11.2004 petenta a formulat plângere penală împotriva cumpărătorilor Pandelică Mihaela şi Pandelică Constantin-Victor, pentru infracţiunea prev.de art. 215 al.3 C.p, invocând săvârşirea de către aceştia a unor manopere dolosive, cu intenţia de a o induce în eroare cu privire la natura actului încheiat. In realitate a dorit încheierea unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară, actul semnat fiind unul de vânzare-cumpărare. Petenta a mai arătat că actul s-a încheiat prin intermediul concubinului său, Dragnea Vasile, care s-a prezentat la notar şi datorită încrederii pe care a acordat-o acestuia a semnat actul fără a-l citi.

Prin rezoluţia din 20.12.2004 dispusă în dos.1615/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lui Pandelică Victor Constantin cu motivarea că actul autentic are o titulatură şi un conţinut clar, ce nu lasă loc de îndoială asupra voinţei părţilor şi cuprinde precizări clare referitoare la apartament, ce nu puteau fi cunoscute decât de petiţionară.

Impotriva rezoluţiei de neîncepere urmărire penală petenta a formulat în condiţiile art. 275-278 C.p.p plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia din 10.02.2005 ( dos. 29 /II/22/2005).

In temeiul procedurii reglementată de art. 278 ind. 1 C.p.p, petenta a formulat plângere de competenta instanţei judecătoreşti, criticând nelegalitatea administrării şi interpretării probelor. Având în vedere critica formulată, se impun următoarele precizări:

Imprejurarea că un înscris a fost autentificat de un notar public nu pune actul juridic la adăpost de o eventuală acţiune în nulitate pentru fraudă la lege (art. 100 din Legea notarilor) nr. 36/1995 şi nici nu împiedică  cercetarea sub aspectul infracţiunii de înşelăciune. Legiuitorul însuşi, prin art. 1173 C.civ. a stabilit că executarea actului autentic se suspendă prin “intentarea unei acţiuni criminale în contra pretinsului autor al actului”. Cu alte cuvinte, împrejurarea că actul a fost autentificat nu poate constitui prin ea însăşi un motiv pentru a împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale.

Intrucât petenta a invocat existenţa  unor manopere dolosive, menite a o induce în eroare cu prilejul încheierii contractului autentic, săvârşite de Dragnea Vasile, Pandelică Constantin, Pandelică Mihaela, pentru lămurirea exactă a convenţiei încheiată între petentă şi Dragnea Vasile, a celei intervenientă între Dragnea Vasile şi Pandelică Constantin, şi Mihaela, a condiţiilor concrete în care s-a încheiat şi semnat actul ( dacă notarul a discutat anterior cu ambele părţi personal, dac ă a fost prezent şi a dat citire actului ,în prezenţa acestora a lămurit părţile asupra naturii juridice a contractului, care au fost motivele  neîntocmirii documentaţiei cadastrale şi a faptului că i s-a permis petentei să locuiască în continuare în apartament, care a fost valoarea reală a vânzării şi dacă aceasta este mai mare, decât cea înserată în act, este necesar a se administra probe: audierea numitului Dragnea Vasile, confruntarea acestuia cu petenta, cu Pandelică Mihaela şi Pandelică Constantin, audierea notarului şi a martorilor Duică Costin şi Dragomir Narcis, prezenţi la discuţiile petentei cu intimatul, în momentul în care a dorit să-i restituie “ împrumutul “, a se depune acte.

Pentru a se putea trage concluzia asupra elementelor constitutive ale infracţiunii prev.de art. 215 al.3 C.p nu sunt suficiente declaraţiile părţilor implicate, cu atât mai mult cu cât se susţine că actul a fost încheiat prin intermediul altei persoane.

Potrivit art. 62 C.p.p, organul de urmărire penală, ca şi instanţa de judecată, este obligat, în vederea aflării adevărului, să lămurească sub toate aspectele cauza pe bază de probe, iar modalitatea de apreciere a acestora este reglementată de disp. art. 63 şi urm.C.p.p

Pentru motivele arătate, măsura de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia din 20.12.2004 în dos. 1615/P/2004, menţionată prin rezoluţia 29/II/2/2005 a primului procuror, va fi desfiinţată şi se va dispune în temeiul art. 278 ind.1 pc.8 lit. b C.p.. trimiterea cauzei la procuror în vederea completării probatoriului administrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea formulată de petenta Gruia Stanca, domiciliat în Curtea de Argeş, B-dul Eroilor, Bl. D.10, sc.A, ap.11, judeţul Argeş.

In temeiul art. 278 ind. 1 pc.8 lit.b C.p.p, desfiinţează rezoluţia din 20.12.2004 în dos.nr. 1615/P/2004 al Parchetului de pe lângă judecătoria Curtea de Argeş şi rezoluţia 29/iI/2/2005.

Trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale şi a completării probatoriului administrat.

In baza art. 192 C.p.p, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 8.06.2005.

PRESEDINTE, GREFIER,

D.T

DT/IP

EX.4

9.06.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR.655/2005 art. 217 şi 321 C.p.

R O M A N I A

 JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR. 474

Şedinţa publică din 02 septembrie 2005

Preşedinte: MARIAN BRATU

Grefier : NICOLETA RĂDULESCU

Ministerul Public reprezentat prin:

Procuror : NICORINA MAGRAON

Pe rol fiind spre soluţionare procesul penal înregistrat sub nr. 655/29 martie 2005, privind pe inculpatul HĂRĂEALĂ ALIN ŞTEFAN, fiul lui Ştefan şi Ana, născut la data de 26 august 1982 în Curtea de Argeş, domiciliat în Curtea de Argeş, Bulevardul Basarabilor, bl. C2, sc.D, ap. 96, judeţul Argeş, trimis în  judecată prin rechizitoriul parchetului de pe lângă această instanţă nr. 197/P/2005, din data de 28 martie2005, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 217 alin.1 C.p. şi art. 321 alin.1  C.p., cu aplic art. 33 lit. a) C.p.

Dezbaterile în cauză au fost consemnate potrivit disp. art. 304 C.p.p.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile, inculpatul fiind reprezentat de avocat Cătălin Boştină în baza împuternicirii avocaţiale din oficiu de la fila 13 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat Cătălin Boştină, pentru inculpat precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea  cuvântului asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză  şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa, în baza art. 329 C.p.p, revine asupra probei cu martorul Mariea Marian, constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public expune pe larg  situaţia de fapt  aşa cum a fost reţinută  prin rechizitoriul parchetului  de pe lângă această instanţă  nr.197/P/2005, din data de 28 martie 2005, aşa cum rezultă şi din probele administrate în cauză,  precizând că inculpatul a mai fost de 8 ori  sancţionat contravenţional în baza Legii nr. 61/1991. Arată că printr-o ordonanţă a parchetului i-a mai fost aplicată inculpatului o sancţiune cu caracter administrativ în anul 2004 pentru fapte similare comise în acelaşi local, iar faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale celor două inferacţiuni pentru care a fost trimis în judecată .

În baza art. 217 alin.1 C.p. , pune concluzii de condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii.

În baza art. 321 alin. 1 C.p. pune concluzii de condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii.

În baza art. 33 lit. a) , 34  lit. b) , solicită ca inculpatul  să execute pedeapsa cea mai grea ,  în condiţiile art. 81 C.p.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002,  astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 18/2003, solicită revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepsei de 200.000 lei amendă penală, stabilită prin sentinţa penală nr. 433/20 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 193/23 martie 2001 a Tribunalului Argeş  , urmând ca inculpatul să execute pe lângă pedeapsa stabilită pentru  infracţiunile deduse  judecăţii  şi pedeapsa  de 200.000 lei amendă penală neexecutată ca urmare a graţierii.

Pe latură civilă pune concluzii de obligare a inculpatului  la plata despăgubirilor civile în sumă de 262.000 lei către partea civilă  SC MUŞETOIU COMPANY SRL , reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate  de stat, din care onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Public. 

Avocat Cătălin Boştină, pentru inculpat, solicită ca la individualizarea şi dozarea pedepsei să se reţină în favoarea inculpatului  circumstanţele atenuante, respectiv împrejurarea  că inculpatul  a avut o atitidine sinceră în cursul procesului penal, este infractor primar, pentru că amenda administrativă nu atrage răspunderea penală, urmând ca pedeapsa ce-i va fi aplicată să fie executată în condiţiile art. 81 C.p.

  J U D E C Ă T O R I A,

Deliberând, constată :

Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă această instanţă din data de 28 martie 2005 întocmit în dosarul nr. 197/P/2005 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului HÂRÂEALĂ ALIN ŞTEFAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunurilor moravuri prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 C.p.şi art. 321 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 33 lit. a) C.p.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 14/15 ianuarie 2005, inculpatul a participat la un chef alături de alţi prieteni, ocazie cu care au consumat în exces băuturi alcoolice. În jurul orelor 1,oo, ei s-au deplasat în localul aparţinând S.C MUŞETOIU COMPANY S.R.L - Curtea de Argeş din str. Basarabilor, unde inculpatul a comandat 3 sticle de bere, fiind însă refuzat de barmaniţa de serviciu datorită stării avansate de ebrietate în care se afla.

Atunci inculpatul s-a ridicat de la masa lui şi s-a dus la o alta unde se aflau barmaniţa şi o altă persoană, înlăturând cu mâna toate obiectele din  sticlă şi porţelan care se aflau pe acea masă şi trântindu-le pe pardoseală, unde acestea

s-au spart. Apoi inculpatul s-a comportat ca un scelerat, adresându-i barmaniţei Geru Maria-Ramona înjurături, ameninţări cu acte de violenţă şi alte cuvinte obscene, iar la un moment dat a început să urle, producând teama în rândul consumatorilor, care astfel au părăsit localul.

La intervenţia martorului Mircea Adrian, care se afla la masă cu barmaniţa, inculpatul a continuat manifestările sale huliganice, tulburând ordinea şi liniştea publică.

Geru Maria-Ramona a solicitat intervenţia organelor de poliţie şi sprijinul martorului Mariea Marian de teama că inculpatul să nu mai distrugă şi alte bunuri din local.

Organele de poliţie au fost nevoite să-l încătuşeze pe agresor pentru a-l scoate afară din local.

Urmare manifestărilor sale violente, inculaptul a produs localului pagube materiale de 262.000 lei ROL , prin spargerea a 6 pahare, 2 scrumiere, 4 sticle de bere şi 4 ceşti de cafea.

Situaţia de fapt reţinută în rehizitoriu rezultă din următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale : declaraţiile inculpatului şi ale administratorului S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L, procesul-verbal de constatare şi raportul organelor de poliţie, precum şi declaraţiile martorilor Geru Maria-Ramona, Mircea Adrian, Mariea Marian , Iosif Constantin Daniel şi Clenciu Marian-Cosmin.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a luat declaraţie reprezentantului S.C. MUŞETOIU COMPANY SRL – Curtea de Argeş (f. 37 ) şi s-au audiat martorii  Geru Maria-Ramona (f.38), Mircea Adrian (f.39), Iosif Constantin-Daniel (f.36) şi Clenciu Marian (f.35), reveninându-se asupra probei cu martorul Mariea Marian.

Inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată pentru a fi audiat.

S.C MUŞETOIU COMPANY S.R.L. Curtea de Argeş, prin  reprezentantul său legal, Muşetoiu Mihai, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.800.000 lei ROL (f.37), reprezentând c/val. pagubelor produse de inculpat în local cu ocazia săvârşirii celor două infracţiuni.

Examinând actele dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele :

În noaptea de 14/15 ianuarie 2005 inculpatul Hârâeală Alin-Ştefan împreună cu martorii Clenciu Marian-Cosmin şi Iosif Constantin-Daniel au fost la o pterecere unde au consumat în exces băuturi alcoolice, inculpatul fiind

într-o avansată stare de ebrietate.

În jurul orelor 1,oo, cei trei au căzut de acord să meargă la barul aparţinând S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L din Curtea de Argeş, strada Basarabilor, lucru care s-a şi întâmplat. Ajunşi aici în jurul orelor 1,3o, s-au aşezat la o masă şi inculpatul a comandat trei sticle de bere, comandă refuzată de barmaniţa de serviciu, martora Geru Maria-Ramona, datorită stării în care se aflau cei trei. Atunci Hârâeală Alin-Ştefan s-a ridicat de la masă şi s-a dus la masa unde se aflau barmaniţa şi martorul Mircea Adrian, înlăturând cu mâna toate obiectele din sticlă şi porţelan care existau pe acea masă, obiectele respective spărgându-se pe pardoseală. După ce a distrus aceste obiecte inculpatul a trecut la proferarea de injurii şi alte cuvinte insultătoare, ameninţări cu acte de violenţă la adresa barmaniţei, iar la un moment dat a început să urle producând  teamă în rândul consumatorilor care se mai aflau în local la acea oră şi care au plecat pentru a nu intra în conflict cu inculpatul. Localul respectiv este un loc public în înţelesul art. 152 C.p.

La un moment dat, martorul Mircea Adrian a vrut să-l potolească pe inculpat, în să acest lucru l-a determinat să-şi amplifice manifestările sale prin care a adus atingere bunurilor moravuri şi a tulburat liniştea publică.

De teamă ca lucrurile să nu ia o amploare deosebită, având în vedere şi loviturile pe care inculpatul le-a aplicat cu picioarele în mobilierul aparţinând localului, barmaniţa a cerut ajutorul martorului Mariea Marian – cumnatul reprezentantului legal al societăţii căreia îi aparţine localul cu pricina.

Hârâeală Alin-Ştefan a continuat să facă scandal şi să adreseze insulte şi ameninţări persoanelor care se alfau în local, ţipând şi urlând, până când au sosit organele de poliţie care au fost nevoite să-i pună cătuşele pentru a-l scoate din acea incintă.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi din declaraţia reprezentantului legal al S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L, cât şi din procesul-verbal de constatare şi raportul lucrătorilor poliţiei din municipiul Curtea de Argeş. Chiar şi inculpatul recunoaşte, în esenţă, săvârşirea faptelor sale.

În drept, faptele inculpatului Hârâeală Alin-Ştefan comise în noapte de 14/15 ianuarie 2005 de a săvârşi în public acte de violentă, soldate cu distrugerea unor bunuri, de a profera injurii, cuvinte obscene şi expresii insultătoare prin care s-a adus atingere bunelor moravuri şi s-a tulburat ordinea şi liniştea publică constituie infracţiunile prevăzute de art. 217 alin. 1 C.p. şi 321 alin.1 C.p., texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat.

Având în vedere că aceste infracţiuni sunt în concurs real, urmează a se face aplicaţiunea disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 C.p.

La stabilirea pedepsei care i se va aplica inculpatului pentru fiecare infracţiune în parte se va ţine seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.p.

Din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la pedeapsa amenzii penale de 200.000 lei ROL pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2  C.p., însă nu se află în stare de recidivă.

Din actul de la fila 32 dosar u.p., rezultă că inculpatul a mai comis în mod frecvent acte de tulburarea liniştii publice, fiind sancţionat contravenţional în ultimul an de 8 ori în baza Legii 61/1991.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş din data de 19 octombrie 2004, inculpatului i s-a aplicat şi o sancţiune cu caracter administrativ de 6.000.000 lei ROL amendă pentru distrugerea unor bunuri în acelaşi local aparţinând S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L ( f.26 dos.u.p).

În cursul urmăririi penale Hârâeală Alin-Ştefan a recunoscut săvârşirea faptelor, însă minimalizând gradul lor de pericol social, dar în cursul judecăţii nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia faţă de infracţiunile comise.

Aşadar, inculpatul este predispus la săvârşirea unor fapte antisociale de natura celor care fac obiectul prezentei judecăţi,  fiind caracterizat de către autorităţi drept un ,, derbedeu de cartier”, fără să aibă o ocupaţie (f.1 dos. u.p).

Având în vedere şi modul şi împrejurările în care faptele au fost comise, urmează ca inculpatul să fie condamnat pentru fiecare infracţiune la pedeapsa închisorii, executând-o pe cea mai grea în condiţiile art. 81 C.p.

Se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin  această modalitate de executare.

Inculpatului i se va stabili un termen de încercare calculat în condiţiile art. 82 C.p.şi i se vor pune în vedere dispoziţiile art. 83 şi 84 C.p.

Deoarece din cazierul judiciar rezultă că pedeapsa anterioară de 200.000 lei ROL amendă penală aplicată inculpatului a fost graţiată conform Legii 543/2002 şi inculpatul a săvârşit o nouă infracţiune în termen de 3 ani de la data graţierii acestei pedepse, urmează a se face aplicaţiunea şi a art. 7 din această lege, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa amenzii alături de pedeapsa aplicată pentru infracţiunile ce fac obiectul acestui proces.

În ceea ce priveşte latura civilă, S.C MUŞETOIU COMPANY S.RL s-a constituit parte civilă cu suma de 1.800.000 lei ROL, reprezentând c/val. bunuri distruse de inculpat. Reprezentantul acestei societăţi a precizat că este vorba de distrugerea unor pahare, ceşti, scrumiere, sticle goale, sticle pline cu bere şi răcoritoare, fără a menţiona cu exactitate nr. acestora şi să facă dovada costului fiecărui bun distrus în parte.

Din probele administrate, respectiv declaraţia inculpatului şi a barmaniţei de serviu în noaptea producerii incidentelor din local ( f.11 şi 15 verso – dos.u.p.), rezultă însă  că s-au spart decât 6 pahare, 2 scrumiere, 4 sticle de bare şi 4 ceşti de cafea cu 4 farfuriuţe. Valoarea totală a acestora este de 262.000 lei ROL (f.31 dos.u.p).

În consecinţă, în baza art. 14 C.p.p şi art. 998 – 999 C.civ., acţiunea civilă va fi admisă în parte şi inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L, suma de 262.000 lei ROL (26,2 lei RON), restul pretenţiilor nefiind dovedite.

Văzând şi dispoziţiile art. 189-193 C.p.p, inculpatul va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 217 alin. 1 C.p., condamnă pe inculpatul HÂRÂEALA ALIN-ŞTEFAN, fiul lui Ştefan şi Ana, născut la data de 26.08.1982, în Municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, cu domiciliul  în acelaşi municipiu, B-dul Basarabilor, bl. C2, sc.D, ap. 96, judeţul Argeş, cetăţean român, studii 8 clase, fără ocupaţie, CNP 1820826033353, la o lună închisoare.

În baza art. 321 alin. 1 C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la un  an şi trei lun i închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an şi trei luni închisoare.

În baza art. 81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În baza art. 82 C.p., stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 3 luni pentru inculpat.

În baza art. 359 C.p.p,  pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 C.p., prin  comunicare scrisă.

În baza art. 7 din  Legea 543/2002, modificată prin OUG nr.18/2003, revocă beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 200.000 lei ROL amendă penală stabilită prin sentinţa penală nr. 433/20 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 193/23 martie 2001, a Tribunalului Argeş, urmând ca inculpatul să execute şi această pedeapsă a amenzii penale de 200.000 lei ROL alături de pedeapsa stabilită pentru infracţiunile deduse acestei judecăţi.

În baza art. 14 C.p.p şi art. 998-999 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. MUŞETOIU COMPANY S.R.L – CURTEA DE ARGEŞ, reprezentată prin MUŞETOIU MIHAI, domiciliat în Piteşti, str. N. Bălcescu, bl. S3, sc. B, ap. 9, judeţul Argeş şi-l obligă pe inculpat să-i plătească acesteia suma de 262.000 lei ROL despăgubiri civile.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă pe inculpat la plata sumei de 2.200.000 lei ROL ( 220 lei RON), cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 ROL (40 lei RON) va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.septembrie 2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

M.B

MB/AD/ex.5.

07.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR.706/2005 reîncredinţare minor

 R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDETUL ARGEŞ

Sentinţa civilă nr. 711

Şedinţa publică din 01 septembrie 2005

 Instanţa compusă din:

 Preşedinte  : Viorel Terzea

Grefier : Ana Sianu

Pe rol fiind în pronunţare acţiunea civilă înregistrată sub nr. 706 din 6.04.2005,formulată de reclamantul ANDREI GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, strada Negru Vodă, Bl.B.3, et.1, ap.5 judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâta STAN GABRIELA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 159, Judeţul Argeş, acţiune prin care se solicită reîncredinţarea spre creştere şi educare a minorului Andrei Ioan Cătălin, la reclamant.

Fondul cauzei a fost dezbătut prin încheierea de şedinţă din data  de 25 august 2005 ocazie cu care susţinerile părţilor au fost consemnate prin acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

J U D E C Ă T O R I A ,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 06.04.2005 sub nr.706 reclamantul Andrei Gheorghe a chemat în judecată pe pârâta Stan Gabriela, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună reîncredinţarea spre creştere şi educare a minorului Andrei Ioan-Cătălin.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta însă această căsătorie a fost desfăcută prin sentinţă rămasă definitivă.S-a mai susţinut de către reclamant că el este cel care are grijă de minor întrucât de aproximativ o lună de zile minorul locuieşte cu el.

În drept, au fost invocat disp. art. 44 C.fam.

În dovedire a fost depusă fotocopie de pe decizia civilă nr. 449/12.03.2003 a Tribunalului Argeş.

La data de 18 .05.2005, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea acesteia, pârâta a susţinut că s-a preocupat în permanetă de îngrijirea şi creşterea minorului, că a mers în permanenţă la unitatea şcolară pentru a se interesa de situaţia acestuia. S-a mai susţinut că minorul este puternic influenţat de tatăl său întrucât îi lasă o mai mare libertate în ceea ce priveşte conduita şi că reclamantul trăieşte în relaţii de concubinaj cu o altă femie.

În drept, au fost invocate dispoz. art. 115 C.pr.civ.

În cursul judecăţii au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisuri , proba testimonială şi proba cu interogatorii.

A fost audiat minorul în camera de consiliu ,care a susţinut că doreşte să locuiască împreună cu tatăl său.

A fost întocmit referat de anchetă socială nr. 4365/10.05.2005, prin care s-a propus ca minorul să fie încredinţat tatălui.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 44 alin. 1 C.fam., instanţa va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şiobligaţiile personale între părinţii divorţaţi şi copii atunci când s-au schimbat împrejurările care au stat la baza măsurii încredinţării dispusă iniţial.

Măsura reîncredinţării copilului spre creştere şi educare de la un părinte la celălalt îşi găseşte justificarea şi poate fi luată numai atunci când se stabileşte că interesele minorului o cer, adică numai când părintele în a cărui îngrijire se află nu mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corepsunzătoare.

În determinarea interesului minorului se ţine seama de o serie de factori printre care : posibilităţile materiale ale părinţilor ; posibilităţile de dezvolatare fizică, morală şi intelectuală pe care copii le pot găsi la unii dintre părinţi , vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de copii înainte de măsura reîncredinţării, legăturile de afecţiune între copil şi familie.

Cu alte cuvinte la aprecierea interesului minorului, instanţa trebuie să ţină seama de întregul complex de împrejurări, complex care se apreciază de către instanţă.

Astfel, cum rezultă din ansamblul probator administrat reiese că măsura reîncredinţării minorului Andrei ioan-Cătălin către tatăl său este justificată.

Astfel, prin referatul de anchetă socială nr. 4365/10.05.2005, întocmit de Primăria Curtea de Argeş (f.15), s-a propus ca minorul Andrei Ioan-Cătălin să fie încredinţat tatălui.

Minorul fiind audiat în camera de consiliu potrivit art. 144 ind. 1 C.pr.civ.( proces verbal din 29.06.2005 – f.40), a arătat că doreşte să fie încredinţşat tatălui său întrucât doreşte să locuiească cu fratele său cu care se înţelege foarte bine.

Martorul Stan Ion ( declaraţie-f.28), propus de către reclamantă a arătat că atunci când copilul se afla la pârâtă acesta venea de la şcoală şi stătea singur până în momentul în care se întorcea pârâta de la muncă, care de regulă venea acasă seara târziu.

A mai susţinut că s-a întâlnit cu minorul după ce acesta s-a mutat la tatăl său, ocazie cu care a constat că minorul era îmbrăcat corespunzător.

Martora Stan Ileana (declaraţie-f.27), a afirmat că după ce minorul a fost luat de reclamant, l-a văzut pe acesta şi era curat şi bine îngrijit.

A mai susţinut că minorul îşi iubeşte foarte mult fratele şi că pârâta de multe ori rămânea peste program la serviciu, astfel încât minorul rămânea nesupravegheat.

Martora Stănciulescu Maria (declaraţie – f.33), a afirmat înainte de luna martie 2005 l-a văzut pe minor când zilnic stătea pe străzi şi a reporşat acest lucru pârâtei, dar aceasta nu la luat înseamă.

A mai menţionat că pârâtul i-a spus că nu are ce mânca, deoarece mama sa nu făcea mâncare. A mai susţinut că merge periodic la reclamant pe care-l vede cum îşi îndeplineşte cu conştiinciozitate obligaţiile de părinte, preocupându-se în permanenţă de educarea acestora.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine că dintre cei doi părinţi , în ce priveşte exercitarea obligaţiilor personale faţă de minorul Andrei Ioan-Cătălin, reclamantul Andrei Gheorghe este cel care s-a preocupat cu preponderenţă de persoana minorului, ceea ce justifică măsura reîncredinţării minorului către acesta întrucât astfel poate fi protejat interesul superior al minorului.

Susţinerea pârâtei că întrucât minorul are afecţiuni psihice, ceea ce ar justifica încredinţarea minorului către ea, nu poate fi primită întrucât deşi din probele administreate reiese că minorul suferă de afecţiuni psihice, minorul poate primi îngrijire corespunzătoare şi de la reclamant.

Pentru considerentele menţionate , instanţa va admite cererea reclamantului şi va dispune reîncredinţarea minorului către reclamant.

Potrivit art. 44 alin. 1 rap. la art. 42 alin. 3 C.fam. şi art. 94 alin. 3 C.fam., instanţa din oficiu va dispune obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de o 1/6 din venitul net obţinut de aceasta. Din adeverinţa (f.37) reiese că pârâta are un venit net de 2.763.250 lei lunar.

Având în vedere că minorul în momentul introducerii prezentei cererii se afla deja la reclamant instanţa va obliga pe pârâtă la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 460.541 lei ( 46,0541 RON), începând cu data introducerii acţiunii şi până la majoratul minorului.

În baza art. 274 C.pr.civ.,  va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN  NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul ANDREI GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, strada Negru Vodă, Bl.B.3, et.1, ap.5 judeţul Argeş în contradictoriu cu pârâta STAN GABRIELA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Negru Vodă nr. 159, Judeţul Argeş.

Dispune reîncredinţarea minorului ANDREI MARIUS-ALEXANDRU, către reclamantul ANDREI GHEORGHE.

Obligă pârâta la plata unei pensii de întreţinere către reclamant şi în favoarea minorului Andrei Marius-Alexandru, în cuantum lunar de 460.541 lei ( 46,0541 RON), începând cu data introducerii acţiunii- 6.04.2005 şi până la majoratul minorului.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.558.000 lei ( 455,8 RON), reprezentând taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.09.2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

V.T

VT/AD/ex.5.

08.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR. 1436/2005 art. 208,209,217 C.p.

R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR. 640

Şedinţa publică din  03 noiembrie 2005

Preşedinte: IOAN FUNDĂTUREANU

Grefier : NICOLETA RĂDULESCU

Ministerul Public reprezentat prin:

Procuror : NICORINA MAGRAON

Pe rol fiind spre soluţionare procesul penal înregistrat sub nr. 1436/28.07.2005, privind pe inculpatul TOMA NICOLAE, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 25.06.1984, în comuna Mălureni, domiciliat în comuna Mălureni, sat Topliţa, judeţul Argeş, trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului de pe lângă această instanţă nr. 577/P/2004 din data de 28.07.2005, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. şi ped. de  art. 208 alin.1 combinat  cu art. 209 alin.1 lit. g şi i C.p. cu aplic art. 37 lit.a C.p., distrugere prev. şi ped. de art. 217 alin.1 C.p.  cu aplic art. 37 lit.a C.p. şi distrugere prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit.a C.p.

Dezbaterile în cauză au fost consemnate potrivit disp. art. 304 C.p.p.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns: inculpatul asistat de avocat Ioana Şerbănoiu, în baza împuternicirii avocaţiale din oficiu de la fila 4 dosar şi partea civilă Negrescu Ion, lipsă fiind partea vătămată Dumitrescu Ion şi martorii din acte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

S-a interogat inculpatul şi s-a ascultat partea civilă , depoziţiile fiind ataşate la dosar.

Partea civilă precizează că nu s-a împăcat cu inculpatul, că îşi menţine plângerea penală şi nu se mai constituie parte civilă în cauză.

Instanţa pune în discuţie amânarea cauzei pentru lipsa părţii vătămate.

Reprezentantul Ministerului Public, menţionează că partea vătămată a fost  legal citată şi nu s-a constituit parte civilă în cauză şi, atâta timp cât partea civilă şi-a menţinut plângerea, apreciază că nu se mai impune amânarea cauzei pentru lipsa acesteia. Solicită să fie întrebate părţile dacă  stăruie în audierea martorilor lipsă.

Inculpatul personal şi prin apărător şi partea civilă, precizează că nu mai insistă în audierea părţii vătămate şi achiesează pe depoziţiile martorilor lipsă date în cursul urmăririi penale , nu mai au alte cereri de formulat în cauză  şi solicită  acordarea cuvântului asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public , în baza art. 329 C.p.p. solicită să se ia act că achiesează pe depoziţiile martorilor lipsă date în cursul urmăririi penale şi nu mai insistă în audierea acestora. Nu mai are cereri de formulat în cauză  şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa, ia act că părţile nu mai insistă în audierea părţii vătămate şi a martorilor lipsă, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public expune pe larg  situaţia de fapt  aşa cum a fost reţinută  prin rechizitoriul parchetului  de pe lângă această instanţă  nr. 577/P/2004 din data de 28.07.2005, precizând că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive al infracţiunilor pentru care a fost trimişi în judecată şi faţă de care se află în stare recidivă post condamnatorie.

În baza art. 208-209 lit. g şi i C.p.,  cu aplic.  art. 37 lit.a C.p. , pune concluzii de condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii.

În baza art. 217 al. C.p.,  cu aplic. art. 37 lit. a C.p., pune concluzii de condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii.

În baza art. 217 al. C.p.,  cu aplic. art. 37 lit. a C.p., pune concluzii de condamnare a inculpatului  la pedeapsa închisorii.

În baza art. 33 lit. a C.p.,  rap la art. 34 lit. b C.p., solicită ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 83 C.p. solicită revocarea suspendării condiţionate din executarea pedepsei de un an şi şase luni închisoare cu executare  în condiţiile art. 81 C.p., stabilită prin sentinţa penală nr. 53/11.02.2003 a Judecătoriei Curtea de Argeş, urmând ca inculpatul să execute în întregime pedeapsa de un an şi şase luni închisoare  care nu se va contopi cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunile deduse judecăţii.

Solicită ca pedeapsa rezultantă să fie executată de inculpat în condiţiile art. 57 C.p.

În baza art. 71 C.p. , solicită interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C.p.

Pe latură civilă solicită să se constate că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate  de stat, din care  onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Public.

Partea vătămată Negrescu Ion, precizează că lasă la aprecierea instanţei  modul de soluţionare al procesului penal.

Avocat Ioana Şerbănoiu pentru inculpat, solicită ca la individualizarea şi dozarea pedepsei  să se reţină în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74-76 C.p., respectiv împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei şi a avut un comportament sincer în cursul procesului penal, urmând să se ţină cont de starea în care se află inculpatul la stabilirea  pedepsei.

Inculpatul, având ultimul cuvânt precizează că este de acord să-şi efectueze pedeapsa pe care instanţa o va dispune.

J U D E C Ă T O R I A

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele :

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 577/P/2004 şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1436/2005 a fost trimis în judecată inculpatul Toma Nicolae pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere prev. de art. 208 al.1 – 209 al. 1 lit. g, I C.pen. şi art. 217 al. 1 C.pen.

Ia actul de sesizare a instanţa s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 10-11.04.2005 inc. a pătruns prin desprinderea unor scânduri de la garajul părţii vătămate Dumitrescu Nicolae, şi de aici a sustras un motofierăstrău marca Husqvarna 345 în valoare de 1360 RON. De asemenea, inculpatul Toma Nicolae, în noaptea de 25/26.04.2005 a aruncat cu bolovani în geamurile locuinţei părţii vătămate Dumitrescu Nicolae spărgându-i 4 ochiuri de geam în valoare de 5,76 RON după care, aceeaşi noapte a aruncat cu bolovani şi în magazinul părţii vătămate Ngrescu Ion spărgându-i geamul de la magazin şi geamul unei vitrine frigorifice, valoarea celor două geamuri fiind de 117,3 RON.

Partea vătămată Dumitrescu Nicolae nu s-a constituit parte civilă cu suma de 500 RON.

În cursul urmării penale au fost administrate următoarele mijloace de probă : declaraţiile părţilor vătămate, procese verbale de CFL şi planşa foto, declaraţii de martori procesele verbale de reconstituire şi de constatare, dovada de predare-primire a bunurile sustras, adresa nr. 1 din  2.06.2005 a S.C. GEO FLOR SRL Piteşti, comunicare S.C. VASICOS CENTER S.R.L Piteşti, precum şi raportul de expertiză medico-legal nr. 475/A1 din 19.05.2005 eliberat de SML Piteşti.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiată partea vătămată Negrescu Ion, în vreme ce inc. Toma Nicolae a precizat că nu mai doreşte să dea declaraţii în cauză întrucât îşi menţine cele declarate în cursul urmăririi penale . Reprezentantul Ministerului Public, precum şi celelalte părţi prezente au precizat că au înţeles să renunţe la audierea celeilalte părţi vătămate şi a martorilor din actele de urmărire penală, iar instanţa a dispus, în temeiul art. 326 şi 329 C.p.p., ca aceştia să nu mai fie ascultaţi întrucât audierea lor nu mai era necesară, făcând aplicarea art. 329 al. 3 C.p.p.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

În noaptea de 10/11.04.2005, inculpatul Toma Nicolae a pătruns prin efracţie, respectiv prin desprinderea unor scânduri, în grajdul părţii vătămate Dumitrescu Nicolae de unde a sustras un motoscuter marca Husqyvarna 345, în valoare de 1360 RON.

Situaţia d fapt reţinută rezultă din coroborarea probatoriului administrat în cauză în timpul urmăririi penale şi în timpul cercetării judecătoreşti.

Astfel, din declaraţiile inculpatului ( f.17, 19-20 d. u.p) a rezultat că acesta, în noaptea de 10-11.04.2005 a pătruns, în modalitatea descrisă mai sus, în garajul părţii vătămate de unde a sustras a drujbă marca Husqvarna. Declaraţiile inculpatului se coroborează cu cele ale părţii vătămate care a reclamant dispariţia bunului menţionat cu procesele verbale de CFL de pe urma căruia s-au constatat urmele de forţare a scândurilor din podul garajului (f.8-9 d.u.p.), cu procesele verbale de reconstituire ( f. 25 d.u.p.), procesele verbale şi dovada de recuperare şi restituire către partea vătămată a bunului sustras ( f.26-27 d.u.p).

În drept, fapta inculpatului Toma Nicolae care, în noaptea de 10/11.04.2005 a sustras, prin efracţie, un motofierăstrău marca Husqvarna aparţinând părţii vătămate Dumitrescu Nicolae, întruneşte elementele constitutive ale infr. prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. g, i C.pen.

Conform de cazier judiciar a inculpatului (f.32 d.u.p.) a rezultat că prin sentinţa penală nr. 53/11.02.2003 a Judecătoria Curtea de Argeş, acesta a mai suferit o condamnare la ped. închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infr. prev. de art. 31 al. 2  şi 4 din O.G 96/1998, cu aplic. art. 81 C.pen. stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Se constată aşadar că inc. a săvârşit infr. de furt calificat din prezenta cauză, în cadrul termenului de încercare, stabilit prin sentinţa sus-menţionată astfel încât la încadrarea juridică a faptei se va da eficienţă dispoziţiilor art. 37 lit. a C.pen. ce reglementează recidiva post -condamnatorie. 

La individualizarea pedepsei ce urma a fi aplicată inclusiv, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., anume gradul de pericol social al faptei, circumstanţele reale ale comiterii infr. limitele speciale ale pedepsei, circumstanţele personale ale inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răsp. pen., respectiv faptul că inc. a recunoscut şi a regretat fapta comisă în mod constant, la care se adaugă valoarea mică a prejudiciului care a recuperat în totalitate prin restituirea acestuia către partea vătămată.

De asemenea, la stabilirea pedepsei instanţa va avea în vedere şi starea de recidivă post condamnatorie în care a fost săvârşirea infracţiunilor la care face obiectivul cauzei de faţă.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. g, i C.pen., cu aplic. art. 74 al. 1 lit. i C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen. instanţa va condamna pe inc. Toma Nicolae la ped. de 1 an închisoare.

Instanţa a mai reţinut că în noaptea de 25/26.04.2005 inc. Toma Nicolae a aruncat cu bolovani în geamurile locuinţei părţii vătămate Dumitrescu Nicolae spărgându-I 4 ochiuri de geam în valoare de 5,76 RON, după care, tot în aceeaşi noapte, a aruncat cu bolovani şi în magazinul părţii vătămate Negrescu Ion spărgându-I geamul de la magazin şi geamul unei vitrine frigorifice, cauzând un prejudiciu de 117,3 RON.

Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea probatoriului administrat în faza de urm. pen. şi în faza  judecăţii. Astfel, în declaraţiile sale inculpatul a recunoscut că în noaptea de 25/26.04.2005 a spart geamurile de la imobilele părţilor vătămate fără să sustragă nimic dinăuntru. Declaraţiile inculpatului se coroborează cu cele ale părţilor vătămate şi procesele verbale de  CFL de pe urma cărora s-au constatat pagubele rezultate.

În drept, faptele inculpatului care în noaptea de 25/25.04.2005, a spart geamurile locuinţei părţii vătămate Dumitru Nicolae după care, tot în aceeaşi noapte, a spart şi geamuri de la magazinul aparţinând părţii vătămate Negrescu Ion, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 217 al. 1 C.pen. şi art. 217 al. 1 C.pen.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite pentru inculpat , instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pe.n, anume limitele de pedeapsă prev. de textul incriminator în partea specială a Codului pen., gradul de pericol social al faptei relevat de modul de săvârşire al acesteia, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, respectiv faptul că inculpatul a recunoscut şi a regretat faptele comise în mod constant la care se adaugă valoarea mică a prejudiciului care a făcut ca părţile vătămate să nu se mai constituie părţi civile în procesul penal.

Faţă de aceste considerate, în baza art. 217  al. 1 , cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen. instanţa va condamna pe inculpatul Toma Nicolae la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 RON.

De asemenea, în baza art. 217 al. 1, cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c C.pen. şi art. 37 lit. a C.pen. instanţa va condamna pe inculpatul Toma Nicolae la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 RON.

Instanţa constată că infracţiunile de furt calificat şi distrugere din prezenta cauză sunt concurente şi în consecinţă, în baza art. 33 lit. a C.pen. rap. la art. 34 al. 1 lit. d C.pen., va contopi pedeapsa d 1 an închisoare şi cele două pedepse la amenda penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Întrucât infracţiunile care fac obiectul cauzei de faţă au fost săvârşite în timpul termenului de încercare stabilită prin sentinţa penală nr. 53/11.02.2003 a Judecătoriei Curtea de Argeş, instanţa în baza art. 83 va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infr. prev. de art. 31 al. 2 şi 4 lit. c din O.G 96/1998 şi va dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 1 an închisoare prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Instanţa face aplicarea art. 71 C.pen. interzicând inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevederilor de art. 64 lit. a, b C.pen.ca pedeapsă accesorie.

Pentru a ajunge la această concluzie instanţa a avut în vedere, cu prioritate concluziile la care a ajuns Curtea E.D.O în cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României din 28.09.2004, publicată în M.O, Partea I nr. 484/8.06.2005. În hotărâre, Curtea Europeană fiind sesizată, între altele, cu pretinsa încălcare a articolului 8 din CEDO întrucât reclamanta a arătat că interzicerea drepturilor sale părinteşti l care fusese condamnat de instanţele româneşti potrivit art. 64 lit. a, b a adus atingere dreptului său la respectarea vieţii de familie, a concluzionat că art. 8 din CEDO a fost încălcat.

În motivarea hotărârii Curtea a constatat că infr. care a determinat condamnarea reclamantului era absolut independentă  de aspectele legate de autoritatea părintească şi că, în  dreptul românesc, interzicerea exercitării drepturilor părinteşti se aplică în mod automat şi absolut, cu titlu de pedeapsă accesoric, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control  exercitat de către instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii sau interesul minorilor.

Potrivit art. 11 al. 2 din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, având prevalenţă faţă de legile interne, în caz de neconcordanţă, cf. art. 20 al. 2 din legea fundamentală, cu excepţia situaţiei în care aceasta din urmă sau reglementările interne sunt mai favorabile.

În acest sens, instanţa reţine că, CEDO a intrat în vigoare la data de 21.05.1994, dată la care, împreună cu Legea de ratificare nr. 30/1994 a fost publicată în  M.O.

Urmare a celor mai sus prezentate, instanţa analizând pe de-o parte art. 71 şi 64 din C.pen, iar pe de altă parte, art. 8 din CEDO şi considerentele cauzei Sabou şi Pârcălab împotriva României din 28.09.2004, va reţine prevalenţa acestor din urmă asupra celor dintâi, cu care vin în contradicţie. Se constată că natura infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat nu are nimic de a face cu viaţa de familie şi ca atare, o condamnare la întârzierea drepturilor părinteşti prev. de art. 64 lit. d şie ar apărea ca venind în contradicţii cu art. 8 din CEDO care consacră  drumul la respectarea vieţii privată şi de familie.

În continuarea aceleiaşi linii de gândire, instanţa apreciază că şi interzicerea drumului de a ocupa o funcţie sau de exercita o profesie , ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condiţiile prevăzute săvâr. infr. ar apărea ca excesivă şi inutilă, având în vedere că, după cum rezultă din materialul probator, inculpatul nu are nici o ocupaţie.

Pentru a reţine această soluţie, instanţa a avut în vedere critica pe care Curtea EDO a făcut-o cu privire la modul de aplicare a pedepsei accesorii aşa cum este reglementat de art. 71 C.pen.

În considerentele hotărârii Sabou şi Pârcălab contra României se critică mai ales maniera de aplicare a pedepsei accesorii pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, respectiv modul automat şi absolut în care aceasta survine, în absenţa oricărui control exercitat de către instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii.

Însuşindu-şi această critică, instanţa îi va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, doar exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b C.pen.

În soluţionarea laturii civile instanţa avea în vedere că partea vătămată Dumitrescu Ion nu s-a constituit parte civilă, iar partea vătămată Negrescu Ion a renunţat la acţiunea civilă.

Conform art. 191 al. 1 C.p.p., instanţa îl va obliga pe inculpat la plata către stat a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂŞTE

În baza art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.g şi i C.pen., cu aplic. art. 74 al.1 lit.c C.pen. şi art. 37 lit.a C.p. , condamnă pe inculpatul TOMA NICOLAE, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 25.06.1984, în comuna Mălureni, domiciliat în comuna Mălureni, sat Topliţa, judeţul Argeş, CNP- 1840625034601, posesor al C.I., seria AS , nr. 193586, eliberat de Poliţia Curtea de Argeş, la pedeapsa de 1 1 închisoare.

În baza art. 217 al.1 C.pen., cu aplic. art. 74 al.1 lit.c C.pen. şi art. 37 lit.a C.pen., condamnă pe inculpatul Toma Nicolae la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 RON.

În baza art. 217 al.1 C.pen. , cu aplic. art. 74 al.1 lit.c C. pen. şi art. 37 lit. a C.p. , condamnă pe inculpatul Toma Nicolae la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200 RON.

În baza art. 33 lit. a C.pen. şi art. 34 al.1 lit.d C.pen., contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Face aplic. art. 71-64 C.p.

Conform art. 83 C.p. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţ. prev. de art. 31 al.2 şi 4 lit.c din O.G. 96/1998 aplicată prin sentinţa penală nr. 53/11.02.2003 a judecătoriei Curtea de Argeş.

Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă , urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64  lit. a, b C.pen. , ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 14 c.p. rap. la art. 346 C.p.p., ia act că partea vătămată DUMITRESCU ION domiciliat în Bucureşti, 

B-dul Camil Ressu,  nr. 72, bl. PM 31, sc. B, et.6, ap.64, sector 3, nu s-a constituit parte civilă, iar partea civilă Negrescu Ion , domiciliat în comuna Mălureni, sat Bohari, judeţul argeş,  a renunţat la acţiunea civilă.

Conform art. 191 alin 1 C.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON onorariu apărător desemnat din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2005.

PREŞEDINTE GREFIER 

I.F

IF/AD/ex.4

09.11.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1056/2005 rectificare carte funciară

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 785

Şedinţa publică din 20 septembrie 2005

Preşedinte :  Mihaela Ungureanu

Grefier : Elena Cîrstea

Pe rol, fiind în pronunţare acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1056/27.05.2005, formulată de  reclamanta S.C. POSADA S.A. cu sediul în Curtea de Argeş, B-dul Basarabilor, nr. 27-29, judeţul Argeş, reprezentată prin director general Grecu Dumitru, pentru a se dispune rectificarea de către OCPI Argeş, a cărţii funciare 169/N a localităţii Arefu, întrucât nu corespunde în privinţa înscrierii cu situaţia juridică reală actuală a imobilului.

Fondul cauzei a fost dezbătut prin încheierea de şedinţă din data de 13 sept. 2005 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra acţiunii civile de faţă constată:

Sub nr. 1056/27.05.2005 s-a înregistrat cererea de rectificare a cărţii funciare 169/N a localităţii Arefu, formulată de reclamanta S.C. POSADA S.A.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului teren în suprafaţă de 5031,20 mp pct. Cumpăna din comuna Aref, având numărul cadastral 235 fiind înscris în cartea funciară nr. 74/N a localităţii Arfeu şi totuşi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a dispus intabularea a dreptului de proprietate a altei persoane cu privire la acest teren.

S-au depus înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0157 din 25.08.1993 – filele 3-5, anexa – fila 6, memoriul tehnic – filele 7-8) s-a solicitat în copie Cartea funciară nr. 169/N a comunei Arefu şi s-a dispus citarea pârâtei S.C. BUILDING ASTROM S.R.L. Piteşti.

Pârâta S.C. BUILDING ASTROM S.R.L. Piteşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că acţiunea în rectificarea unei înscrieri în cartea funciară are caracter accesoriu, fiind necesară existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, ori acesta hotărâre nu există în acest caz, actul său fiind perfect valabil.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:

Societatea reclamantă S.C. POSADA S.A., în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO8 nr. 0157 din 25.08.1993, figurează în Cartea funciară nr. 74/N a localităţii Arefu, ca fiind proprietara terenului în suprafaţă de 5031,20 mp situat în pct. Cumpăna din comuna Arefu, judeţul Argeş, având numărul cadastral 235.

Reclamanta susţine că pentru o parte din acest teren proprietatea sa, respectiv 3.000 mp, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş a dispus intabularea în cartea funciară nr. 169/N a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. BUILDING ASTROM S.R.L. Piteşti, sub numărul cadastral 260.

Reclamanta, considerând că este proprietara de drept a imobilului în litigiu a solicitat să se dispună rectificarea cărţii funciare deoarece nu corespunde în privinţa înscrierii cu situaţia juridică reala actuală a imobilului.

Art. 35 din Legea nr. 7/1996 prevede că se poate cere rectificarea cărţii funciare atunci când cuprinsul acesteia nu corespunde în privinţa înscrierii cu situaţia juridică reală.

Art. 36 din Legea nr. 7/1996 prevede însă condiţiile în care se poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară şi anume doar dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.

Situaţia invocată de reclamantă şi anume că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului trebuie deci să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

În cazul de faţă nu s-a făcut dovada existenţei unei astfel de hotărâri, motivarea reclamantei în sensul că are şi proprietatea şi posesia asuprea imobilului şi deci nu poate promova o acţiune în revendicare nu poate fi reţinută, deoarece existenţa hotărârii judecătoreşti este o condiţie necesară şi care nu poate fi înlăturată, reclamanta având posibilitatea promovării unei acţiuni în constatare.

Chiar din susţinerile reclamantei rezultă că nu a promovat vreo acţiune împotriva pârâtei având ca obiect imobilul în litigiu, cu atât mai puţin are o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în acest sens, astfel încât acţiunea de faţă este inadmisibilă.

În baza art. 35 şi 36 din Legea nr. 7/1996, acţiunea reclamantei va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. POSADA SA, cu sediul în Curtea de Argeş, B-dul Basarabilor, nr. 27-29, judeţul Argeş, reprezentată prin Director General Grecu Dumitru, în contradictoriu cu pârâta S.C. BUILDING ASTROM S.R.L. Piteşti, cu sediul în Piteşti, str. Libertăţii, bl. D1, parte, magazin TOTAL CASA, judeţul Argeş.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 20 sept. 2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

M.U

MU/ex.4

23.09.2005

PREŞEDINTE, GREFIER,

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 461/2005 art. 181 c.p.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR. 477

Şedinţa publică  din 07 septembrie 2005

Preşedinte: Ana Ganea

Grefier: Marcela Ungureanu

  Ministerul Public prin procuror: Nicorina Magraon

Pe rol, soluţionarea procesului penal înregistrat la data de 02.03.2005, privind pe inculpatul minor PLEŞA ANDREI BOGDAN,  fiul lui Nicolae şi Elena Naţaşa, născut la data de 26.09.1988 în Curtea de Argeş, judeţul Argeş, domiciliat în Curtea de Argeş, strada Posada, bl. C 9, sc. A, ap. 28, judeţul Argeş, reşedinţa în Curtea de Argeş, strada Neagoe Vodă, bl. F 8, sc. A, ap. 24, judeţul Argeş, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 c.p. rap. la art. 181  al. 1 cu aplic. art. 99 al. 2 c.p. şi inculpatul ARSENESCU AUGUSTIN, fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la data de 08.05.1981 în Curtea de Argeş, judeţul Argeş, domiciliat în Curtea de Argeş, strada Posada, bl. A 7, sc. B, ap. 39, judeţul Argeş, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 al. 1 c.p. cu aplic. art. 75 lit. c c.p., ambii prin  rechizitoriul nr. 1494/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpatul Arsenescu Augustin asistat de avocat Robert Georgescu în baza contractului de asistenţă juridică nr. 34/13.04.2005, avocat Mariana Radu pentru inculpatul minor substituind pe avocat Ioana Şerbănoiu, avocat Maria Petrescu pentru partea civilă Badea Constantin în baza contractului de asistenţă juridică nr. 84/08.06.2005, lipsă fiind autoritatea tutelară, părţile responsabil civilmente şi martora Arion Roxana.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauză au fost consemnate potrivit disp. art. 304 c.p.p.

Inculpatul prezent  personal şi prin  apărător precizează că  renunţă la proba cu martora încuviinţată, nu mai au alte cereri şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului, cereri cu care apărătorii părţilor şi  reprezentantul Ministerului Public sunt de acord.

Instanţa ia act că inculpatul renunţă la proba cu martora încuviinţată, că nu mai sunt cereri de formulat, constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Reprezentantul Ministerului Public expune situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi să se ia act că partea civilă Badea Constantin s-a împăcat cu inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, urmând ca în baza art. 11 pct. 2 lit. b c.p.p.  rap. la art. 10 lit. h c.p.p. să se constate încetarea procesului penal prin împăcarea părţilor cu încuviinţarea tatălui minorului. În baza art. 192 pct. 2 lit. b c.p.p., să fie obligate aceste părţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului minor va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. . În ceea ce îl priveşte pe inculpatul major, Arsenescu Augustin,  menţionează că din probele administrate în cauză acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181  al. 1 cu aplic. 75 lit. c c.p.,  text de lege în baza căruia pune concluzii de condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu  executare în condiţiile art. 57 c.p. cu aplic. art. 71 c.p. Pe întreg parcursul cercetărilor, penale şi judecătoreşti, acesta nu a recunoscut fapta, ba chiar a susţinut că este partea vătămată agresată de membrii familiei Badea iar inculpatul minor este cel care a încercat să-l apere şi  a lovit-o pe partea civilă provocându-i leziunile respective.  Pe latură civilă, să fie obligat inculpatul la plata despăgubirilor morale în cuantumul apreciat de instanţă şi materiale în cuantumul dovedit de către partea civilă Badea Constantin şi la plata despăgubirilor civile în sumă de 4.566.984 lei către partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Argeş. În baza art. 191 al. 1 c.p.p. urmează a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare statului şi în baza art. 193 al. 1 c.p.p. la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă Badea Constantin.

Avocat Maria Petrescu pentru partea civilă Badea Constantin solicită să se ia act de împăcarea acesteia cu inculpatul minor şi condamnarea inculpatului major pentru faptele comise.  De asemenea, să fie obligat inculpatul major la plata daunelor materiale şi morale urmând ca instanţa să cenzureze cuantumul acestora din urmă. Solicită obligarea inculpatului major la cheltuieli de judecată.

Avocat Mariana Radu, pentru inculpatul minor, solicită să se ia act de împăcarea acestuia cu partea civilă Badea Constantin. Solicită plata onorariului din oficiu.

Avocat Robert Georgescu,  pentru inculpatul major, solicită în principal achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d c.p.p. Cauza trebuia încadrată la încăierare iar celelalte trebuiau disjunse. Martorii şi-au schimbat depoziţiile fiind condiţionaţi de partea civilă Badea Constantin în vederea împăcării în celelalte cauze ce aveau ca obiect infracţiunea prev. de art. 180 al. 2 c.p. Partea civilă, nici la poliţie, nu a putut justifica lovitura primită în gură. Leziunile au fost provocate de inculpatul minor cu care aceasta s-a împăcat. Martora Bratu Lavinia a precizat că a existat o încăierare. Pe latură civilă, să se respingă cererea părţii civile de acordarea daunelor materiale şi morale.

Inculpatul prezent, personal, având ultimul cuvânt, precizează că partea civilă s-a orientat la el aflând că are o situaţie materială bună şi poate obţine o sumă de bani. Nu ştie ce au discutat inculpatul minor cu partea civilă, s-a trezit trântit la pământ şi a încercat să se apere.

J U D E C Ă T O R I A :

Asupra procesului penal de faţă, constată :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, nr. 1494/P/2004 di n 01.03.2005, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Arsenescu Augustin pentru săvârşirea infr. prev. de art. 181 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 75 lit. ,,c” şi Pleşa Andrei Bogdan pentru săvârşirea infr. prev. de art. 26 C.p., rap. la art. 181 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 99 alin.2 C.p.

Actul de sesizare a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 15/16.08.2004, inculpatul Arsenescu Augustin l-a agresat şi l-a lovit cu capul şi cu pumnii în zona feţei pe partea vătămată Badea Constantin, cauzându-i leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 55 zile de la producere, în condiţiile în care agresiunea respectivă a fost comisă împreună cu inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, care a participat în calitate de complice.

În urma loviturilor ce i-au fost aplicate cu capul, precum şi cu pumnii în zona feţei, partea vătămată a fost internată la Spitalul Judeţean Argeş în perioada 17-08-20.08.2004, pentru acordarea unei asistenţa medicale de specialitate.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi în prezenţa apărătorului numit din oficiu inculpatul minor Pleşa Bogdan Andrei, asistat de tatăl său Pleşa Nicolae, inculpatul Arsenescu Augustin în prezenţa apărătorului ales, s-a luat declaraţie părţii vătămate care s-a constituit parte civilă, în cauză cu suma de 8.000 lei RON despăgubiri materiale reprezentând c/val. zilelor cât nu a putut munci şi 30.000 lei RON despăgubiri morale, s-au audiat martorii : Badea Mihai Octavian (f.54 d.), Zamfir Vasile (f.55 d.), Mateescu Cristian Ion (f.56 d.), Badea George (f.57 d.), Ivan Alin ( f.68 d.), Popescu Mihai (f.69 d.), Badea Lavinia (f. 70 d), Ioniţă Lavinia (f. 77 d.), Şerban Alin Alexandru (f. 82 d.), Moneanu Bogdan Alexandru (f.83 d.), s-a citatat autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Municipiului Curtea de Argeş şi s-a înaintat spre avizare Comisiei de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală copia certificatului medico-legal nr. 229/4.10.2004 emis de SML Argeş, împreună cu actele medicale din care rezultă leziunile traumatice suferite de partea vătămată pentru a preciza dacă faţă de numărul de 55 zile îngrijiri medicale se impune majorarea acestora, dacă leziunile produse au fost de natură să pună în pericol viaţa victimei sau să producă o  infirmitate temporară.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa în fapt, reţine :

În noaptea de 15/16.08.2004, inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan a fregventat discoteca  ,,organizată în localul deţinut de S.C. ,,BADEA SERVICE” S.R.L, situat în municipiul Curtea de Argeş, str. Victoriei, nr. 209 şi, după ce a  consumat alcool, potrivit obiceiului său, a intrat în altercaţie cu nişte tineri care se distrau într-un mod civilizat, determinând-l pe administratorul societăţii sus menţionate, respectiv pe partea vătămată.

Badea Constantin, să-l  apostrofeze şi să-i ceară să se comporte  corect.

Contrariat de atitudinea pe care a manifestat-o partea vătămată faţă de el, inculpatul minor Pleşa Bogdan Andrei l-a apelat pe telefonul mobil pe inculpatul Arsenescu Augustin, solicitându-i acestuia să vină la discotecă pentru a-l susţine în conflictul pe  care l-a provocat.

În jurul orelor 3,oo, inculpatul Arsenescu Augustin a sosit la localul în care se desfăşura discoteca cu un taxi marca Matiz, însoţit de prietena sa Arion Roxana, precum  şi de doi tineri care fac parte din anturajul său, respectiv  Moneanu Aleaxandru Bogdan şi Şerban Alin Alexandru.

În timp ce însoţitorii săi au rămas în apropierea taxi-ului cu care au venit, respectiv în zona situată între DN 7 C şi Staţia GPL aparţinând societăţii sus menţionate, inculpatul Arsenescu Augustin s-a apropiat de inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, ce îl aştepta în faţa intrării în local, apoi, după ce a purtat o discuţie cu acesta, cei doi inculpaţi au intrat împreună în incinta localului respectiv, cu intenţia vădită de a provoca scandal.

Imediat după intrarea celor doi inculpaţi în discotecă, aceştia au fost reperaţi de partea vătămată Badea Constantin care, anticipând iminenţa  producerii unui scandal, s-a apropiat de cei doi, urmat la mică distanţă de fiul său Badea Mihai Octavian, solicitându-le acestora să părăsească localul.

Inculpaţii Arsenescu Augustin şi Pleşa Andrei Bogdan s-au conformat aparent solicitării de a părăsi localul şi s-au îndreptat spre ieşire, urmaţi îndeaproape de partea vătămată, precum şi de fiul acesteia, respectiv martorul Badea Mihai Octavian care se ocupa în local cu difuzarea muzicii de dans.

În momentul în care au ajuns însă în afara localului, pe platforma din faţa intrării în discotecă, inculpatul Arsenescu Augustin s-a întors brusc şi l-a lovit pe partea vătămată Badea Constantin cu capul în maxilar, apoi i-a aplicat o serie scurtă de lovituri cu pumnii în zona feţei, lovituri care l-au descumpănit pe acesta şi i-au determinat reacţia instinctivă de a-l prinde în braţe pe inculpat, pentru a scăpa de loviturile acestuia, după care s-a prăbuşit la pământ. În acel moment a intervenit în ajutorul părţii vătămate martorul Badea Mihai Octavian, care a încercat să-l mobilizeze pe inculpatul Arsenescu Augustin, însă acesta l-a lovit şi pe el cu pumnul.

La scurt timp, a venit la locul incidentului prietena inculpatului Arsenescu Augustin respectiv numita Arion Roxana, care însă nu a comis acte de violenţă asupra părţii vătămate, apoi au venit şi însoţitorii inculpatului, respectiv martorii Moneanu Alexandru Bogdan şi Şerban Alin Alexandru  care l-au lovit la rândul lor pe Badea Constantin cu picioarele în torace, abdomen şi membre, într-un al doilea moment al conflictului. Tot în acest al doilea moment al conflictului, inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan l-a lovit în mod superficial pe Badea Constantin cu o sticlă de coca-cola, având capacitatea de 250 m.l., în zona umărului:

Între timp a apărut la locul incidentului martorul Badea George, care a fost trezit din somn şi chemat de fratele său Badea Mihai Octavian, iar la apariţia acestuia inculpatul Arsenescu Augustin, împreună cu însoţitorii săi şi cu inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, au fugit şi s-au urcat în taxi-ul  Matiz cu care au plecat apoi spre centrul municipiului Curtea de Argeş, respectiv la barul ,,Metropolis”.

În urma loviturilor ce i-au fost aplicate cu capul, precum  şi cu pumnii în zona feţei, partea vătămată Badea Constantin a suferit leziuni traumatice corporale respectiv o ,, fractură fără deplasare a ambelor ramuri mandibulare” precum  şi numeroase tumefacţii la nivelul tuturor zonelor feţei, ce au necesitat internarea acestuia în Spitalul Judeţean Argeş în perioada 17.08.-20.08.2004, pentru acordarea unei asistenţe medicale de specialitate. Leziunile traumatice corporale suferite de partea vătămată Badea Constantin în urma agresiunii inculpatului Arsenescu Augustin, au necesitat pentru vindecare un număr de 55 zile de îngrijiri medicale de la producere (f. 6 din dosarul de urmărire penală).

Starea de fapt reţinută anterior a fost dovedită cu plângerea prealabilă şi declaraţia părţii vătămate Badea Constantin, declaraţiile martorilor : Badea Mihai Octavian, Zamfira Vasile, Mateescu Cristian Ion, Badea George, Bratu Lavinia, Şerban Alin Alexandru şi Moneanu Bogdan Alexandru, procesele verbale de confruntare dintre martorul Popescu Mihai şi Badea Constantin, precum şi dintre martorii Popescu Mihai şi Badea George, copia certificatului medico-legal nr. 229/4.10.2004 emis de SML Argeş, împreună cu actele medicale din care rezultă leziunile traumatice suferite de Badea Constantin şi certificatele de concediu medical obţinute de partea vătămată; foaia de observaţie clinică a părţii vătămate întocmită de Spitalul Judeţean Argeş; avizul  nr. E2/6038/2005 din 20.07.2005 emis de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală (f. 103).

De menţionat este că martorii Şerban Alin Alexandru şi Moneanu Bogdan Alexandru nu şi-au menţinut declaraţiile pe care le-au dat în cursul urmăririi penale.

Prin declaraţiile pe care le-au dat în cursul cercetării judecătoreşti

(f. 82-83 d.), au arătat că în noaptea de 15/16.08.2004, le-au văzut pe inculpatul Arsenescu Augustin lovind-o cu capul şi cu pumnii pe partea vătămată Badea Constantin în zona mandibulei.

Aceeaşi martori au mai precizat că în cursul urmăririi penale au fost influenţaţi de inculpatul Arsenescu Augustin  cu care sunt prieteni, să nu spună adevărul.

Instanţa nu reţine declaraţia inculpatului Arsenescu Augustin (f.52), şi nici declaraţiile martorilor Ivan Alin (f. 68 d.) şi Popescu Mihai (f.69 d ), întrucât  sunt nesincere şi nu se coroborează cu celelalte probe.

În drept, fapta inculpatului Arsenescu Augustin , comisă în noaptea de 15/16.08.2004, de a-l agresa pe partea vătămată Badea Constantin şi de a-l lovi cu capul şi pumnii în zona feţei, cauzându-i acestuia leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare un  număr de 55 de zile îngrijiri medicale de la producere, în condiţiile în care agresiunea respectivă a fost comisă împreună cu inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, care a participat în calitate de complice, întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 181 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 75 lit. ,,c” C.p., texte de lege în baza cărora se va pronunţa condamnarea inculpatului.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei pentru inculpatul Arsenescu Constantin, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 C. penal, cu referire specială la gradul de pericol social al faptei săvârşite , la persoana inculpatului care nu a recunoscut fapta comisă  şi faptul că este cunoscut cu antecedente penale fiind de mai multe ori condamnat pentru violenţe (f.75 d.u.pen.). Atât în timpul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a fost nesincer susţinând  că el a fost cel agresat de membrii familiei  Badea, iar inculpatul minor este cel care a încercat să-l apere şi a lovit-o pe partea vătămată Badea Constantin provocându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal.

Apreciind că pedeapsa îşi va atinge scopul şi în condiţiile suspendării sub supraveghere a acestuia, instanţa va face în cauză aplicarea disp. art. 86 ind. 1 C.p., dispunând ca pe perioada termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 lit. a-d C.p. ce vor fi aduse la îndeplinire faţă de Serviciul de Reintegrare Socială – Piteşti, unde i se va aduce la cunoştinţă planul de supraveghere.

I se vor pune în vedere inculpatului consecinţele prev. de art. 84 cod penal.

Sub aspectul laturii civile se reţine faptul că partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului Arsenescu Augustin la 8.000 lei RON despăgubiri civile şi 30.000 lei RON daune morale.

Sub acest aspect, martora Ioniţă Adela (f.71d.), a declarat că perioada următoare incidentului, partea vătămată nu a putut munci în gospodărie, nu putea vorbi întrucât a avut maxilarul rupt, suferind un prejudiciu zilnic de 20-40 lei RON, ceea ce înseamnă că prejudiciul material suferit de partea vătămată a fost de 1.650 lei RON.

Totodată se va reţine şi un prejudiciu moral, constând în suferinţa în urma leziunilor suferite.

În temeiul art. 14 C.p.p., rap. la art. 336 C.p.p, şi art. 999 C.civ., va admite în parte  cererea părţii vătămate de obligare a inculpatului Arsenescu Augustin la plata despăgubirilor materiale şi daunelor morale.

Va obliga pe inculpatul Arsenescu Augustin să-i plătească părţii vătămate Badea Constantin despăgubiri materiale în cuantum de 1650 lei RON şi daune morale în cuantum de 5000 lei RON.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978;

Va obliga pe inculpatul Arsenescu Augustin să plătească părţii civile – Casa de Asigurări de Sănătate Argeş suma de 4.566.984 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părţii vătămate Badea Constantin.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p., va obliga pe inculpatul Arsenescu Augustin la cheltuieli judiciare avansate de stat.

În ceea cel priveşte pe inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan, instanţa  în fapt reţine  :

Prin declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei partea vătămată Badea Constantin (f. 51 d.), a precizat că inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan nu l-a lovit şi înţelege să se împace cu acesta.

La termenul de judecată din 11.05.2005 (f.58-59 d), inculpatul minor Pleşa Bogdan Andrei  cu încuviinţarea tatălui său, s-a împăcat cu partea vătămată Badea Constantin.

În raport de această situaţie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p., rap. la art. 10 lit. h C.p.p., va înceta procesul penal prin împăcarea părţii vătămate Badea Constantin cu inc. minor Pleşa Andrei Bogdan cu încuviinţarea părţii responsabil civilmente Pleşa Nicolae pentru infr. prev. de art. 26 C.p., rap. la art. 181 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 99 alin. 2 C.p.

În baza art. 192. pct. 2 lit. b C.p.p., va obliga pe partea vătămată Badea Constantin şi pe inculpatul minor Pleşa Andrei Bogdan la câte 40 lei RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului minor în sumă de 40 lei RON se va avansa din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.p.p, rap. la art. 10 lit. h C.p.p;

Încetează procesul penal prin  împăcarea părţii vătămate BADEA CONSTANTIN, domiciliat în Curtea de Argeş, str.Victoriei, nr. 209, judeţul Argeş cu inculpatul minor PLEŞA ANDREI BOGDAN, fiul lu Nicolae şi Elena Nataşa, născut la data de 26.09.1988, domiciliat în Curtea de Argeş, str.Cuza Vodă, bl.C9, sc.A, ap.28, judeţul Argeş, cu reşedinţa în Curtea de Areş, strada Neagoe Vodă, bl. F.8, sc.A, ap.24, judeţul Argeş, cu încuviinţarea părţii responsabil civilmente PLEŞA NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, bloc C9, sc.A, ap.28,judeţul Argeş, pentru infr. prev. de art. 26 C.p., rap. la art. 181 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 99 alin.2 C.p.

În baza art. 192 pct. 2 lit. b C.p.p.;

Obligă partea vătămată BADEA CONSTANTIN  şi pe inculpatul minor PLEŞA ANDREI BOGDAN,  la câte 40 lei RON cheltuieli judiciare avansate de stat din care onorariul pentru apărătorul din oficiu al inc.minor în sumă de 40 lei RON , se va avansa din fondurile M.J.

În baza art. 181 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 75 lit. ,,c” C.pen.

Condamnă pe inculpatul ARSENESCU AUGUSTIN, fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la data de 08.05.1981 în Curtea de Argeş, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Posada, bl.A7, sc.B, ap.39, judeţul Argeş la pedeapasa de 1 an închisoare.

În baza art. 86 ind. 1 C.pen;

Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 86 ind. 2 C.pen;

Stabileşte termen de încercare de 3 ani.

Pune în vedere inc. disp. art. 86 ind. 4 C.pen;

În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 literele a-d C.pen;

Stabileşte în sarcina inculpatului Arsenescu Augustin măsurile de supraveghere prevăzute de textul de lege menţionat, urmând ca inculpatul să se prezinte lunar la Serviciul de Reintegrare Socială-Piteşti, unde i se va aduce la cunoştinţă planul de supraveghere.

În baza art. 14 C.p.p., rap.la art. 336 C.p.p. şi art. 999 C.civ.;

Admite în parte cererea părţii civile Badea Constantin de obligare a inc. Arsenescu Augustin la plata despăgubirilor materiale şi daunelor morale.

Obligă pe inc. Arsenescu Augustin să-i plătească părţii vătămate - parte civilă Badea Constantin despăgubiri materiale în cuantum de 1.650 lei RON şi daune morale în cuantum de 5.000 lei RON.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978;

Obligă pe inc. Arsenescu Augustin să plătească părţii civile - CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ARGEŞ – PITEŞTI,  str. Aleea Spnului nr. 1, judeţul Argeş, suma de 4.566.984 lei vechi, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale parţii vătămate Badea Constantin.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen;

Obligă pe inc.Arsenescu Augustin la 150 lei RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 193 alin. 1 C.p.p.,

Obligă pe inc. Arsenescu Augustin să-i plătească părţii vătămate Badea Constantin suma de 300 lei RON, cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2005.

 

PREŞEDINTE, GREFIER,

 A.G

AGDA/ex.4.

23.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 703/2005  restituire împrumut

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 532

Şedinţa publică din  02 iunie 2005

Preşedinte : Ion Oţelea

Grefier: Marcela Ungureanu

Pe rol, soluţionarea acţiunii civile înregistrată la data de 06.04.2005, formulată de reclamantul MORARU CRISTIAN PETRIŞOR, domiciliat în comuna Mălureni, satul Zărneşti, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul MIU DAMIAN RADIAN,  fiul lui Nicolae şi Ioana, născut la data de 13.07.1982, în Giurgiu, domiciliat în comuna Mălureni, satul Zărneşti, judeţul Argeş, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş,  pentru a fi obligat la restituirea sumei de 2.000.000 lei, reactualizată, dată cu împrumut de către reclamant în luna iunie 2002.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pârâtul  personal, lipsă fiind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

Acţiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 183.000 lei – f. 3 şi timbru judiciar în sumă de 15.000 lei – f. 2 verso.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Pârâtul, personal, precizează că datorează reclamantului suma pretinsă şi este de acord să i-o restituie. Nu mai are cereri de formulat şi solicită judecarea cauzei.

Instanţa ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Pârâtul, personal, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

J U D E C Ă T O R I A:

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1195/2005 art.  197, 203 c.p.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR. 409

Şedinţa nepublică din 30 iunie 2005

Preşedinte: Ion Oţelea

Grefier: Marcela Ungureanu

Ministerul Public prin procuror: Nicorina Magraon

Pe rol, soluţionarea procesului penal înregistrat la data de 15.06.2005, privind pe inculpatul IFTIMIE VASILE,  fiul lui Gheorghe şi Janeta, născut la data de 10.10.1964 în Tulcea, judeţul Tulcea, domiciliat în Curtea de Argeş, strada Elena Cuza, bl. E 9, sc. B, ap. 35, cu reşedinţa în Curtea de Argeş, strada Episcop Nichita, bl. A 21, sc. A, ap. 14, judeţul Argeş, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 al. 2 lit b ind. 1  c.p. şi art. 203  c.p., cu aplic. art. 33 lit. b c.p., prin rechizitoriul nr. 756/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpatul  asistat de avocat Mariana Radu în  baza contractului de asistenţă juridică nr. 228/30.06.2005, partea vătămată personal, martorii Bica Gheorghiţa, Iftimie Alexandru, Porceanu Vasile, Porceanu Filofteia, Ciobanu Adriana Florica, lipsă fiind martorele Mesescu Cornelia şi Florescu Maria.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauză au fost consemnate potrivit disp. art. 304 c.p.p.

Avocat Mariana Radu, pentru inculpat, solicită ca faţă de vârsta părţii vătămate să se declare şedinţă nepublică, cerere cu care reprezentantul Ministerului Public este de acord.

Instanţa, având în vedere că partea vătămată este minoră şi faţă de obiectul cauzei, dispune ca şedinţa să fie nepublică  şi să se evacueze sala de către persoanele care nu au legătură cu cauza.

Instanţa procedează la identificarea inculpatului şi constată că acesta are cunoştinţă de rechizitoriul  întocmit în cauză.

S-a ascultat partea vătămată şi s-a interogat inculpatul, declaraţiile fiind ataşate la dosar.

Au fost audiaţi martorii Bica Gheorghiţa, Iftimie Alexandru, Porceanu Vasile, Porceanu Filofteia şi Ciobanu Adriana.

Inculpatul, personal, precizează că achiesează pe declaraţiile de la urmărirea penală ale martorilor din acte, Florescu Maria este plecată în Italia iar pe Mesescu Cornelia nu o cunoaşte, a văzut-o la cercetarea penală, motiv pentru care nu insistă în audierea lor, solicitând acordarea cuvântului asupra fondului, cereri cu care avocat Mariana Radu pentru acesta, partea vătămată personal şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord.

Instanţa ia act că se achiesează pe declaraţiile martorilor de la urmărirea penală, motiv pentru care în baza art. 329 al. 2 c.p.p. dispune ca aceştia să nu mai fie audiaţi. Constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pentru dezbateri în fond.

Reprezentantul Ministerului Public expune situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, judeţul Argeş, menţionând că din  probele administrate în cauză inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, motiv pentru care, în baza art. 197 al. 2 lit. b ind. 1 c.p. pune  concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii şi în baza art. 203 c.p. pune aceleaşi concluzii, urmând ca în baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b c.p. acesta să execute pedeapsa cea mai grea, cu executare în condiţiile art. 57 c.p. cu aplic. art. 71 c.p. În baza art. 197 al. 1 teza finală c.p.  rap. la art. 64, 65 c.p.  comb. cu art. 53 al. 1 pct. 1 lit. a c.p.  să se aplice inculpatului  pedeapsa complementară  a interzicerii unuia sau unora din drepturile prev. de art. 64 c.p. pe o perioadă de la unu la zece ani. În baza art. 350 al. 1 c.p.p. să se menţină starea de arest. În baza art. 357 al. 2 lit. a c.p.p. rap. la art. 88 c.p.  să se deducă pentru inculpat, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 24.05.2005. Pe latură civilă, să se constate că partea vătămată nu s-au constituit parte civilă. În baza art. 191 al. 1  c.p.p. pune concluzii de obligarea  inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Partea vătămată, personal, solicită condamnarea inculpatului pentru faptele comise.

Avocat Mariana Radu, pentru inculpat, solicită în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c c.p.p., întrucât acesta nu a săvârşit fapta. Dacă s-ar fi săvârşit o astfel de faptă, rudele părţii vătămate nu ar mai fi lăsat-o pe aceasta peste noapte în aceeaşi locuinţă cu tatăl. Atât rudele părţilor cât şi fiul inculpatului au recunoscut că acesta avea un comportament bun faţă de copii şi nu ar fi capabil de o asemenea faptă. Deşi partea vătămată a precizat că tatăl a mai încercat odată acest lucru, nu a mai cunoscut nimeni această împrejurare. În subsidiar, deşi pedeapsa impune executarea pedepsei în condiţiile art. 57 c.p., solicită  aplicarea art. 74-76 c.p., având în vedere că este la prima abatere, nu are antecedente penale, nu a fost sancţionat contravenţional. Pe latură civilă, să se4 constate că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.  Solicită plata onorariului din oficiu.

Inculpatul, personal, având ultimul cuvânt, achiesează pe concluziile apărătorului. Lasă la aprecierea instanţei pedeapsa ce se va aplica.

J U D E C Ă T O R I A:

Asupra procesului penal de faţă :

Prin rechizitoriul nr. 756/P/2005 din 15.06.2005 al parchetului de pe lângă această instanţă s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Iftimie Vasile pentru infr. prev. de art. 197 alin. 2 lit. b ind. 1 C.p., şi art. 203 C.p.

În timpul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe : declaraţiile inculpatului fila 33-41, plângerea şi declaraţia părţii vătămate fila 9-10, declaraţiile martorilor filele 11-31, certificatul de naştere al părţii vătămate fila 32, constatările preliminare din 24.05.2005 şi raportul de constatare medico-legală nr. 537/A10/6.06.2005 emise de SML Argeş fila 7-8.

În timpul cercetării judecătoreşti s-au luat declaraţii părţii vătămate, inculpatului şi au fost audiaţi martorii . Bica Gheorghiţa, Iftimie Alexandru, Porceanu Vasile, Porceanu Filofteia şi Ciobanu Adriana-Florica.

Din probele administrate rezultă următoarea situaţie de fapt :

În perioada 1987-1991, inc. Iftimie Vasile a trăit în concubinaj cu actuala sa soţie Iftimie Tudorina ( fostă Porceanu Tudorina cu care s-a căsătorit în anul 1991), iar din această relaţie de concubinaj au rezultat minorii Iftimie Ana-Maria, născută la data de 22.03.1988 şi Iftimie Alexandru, născut la data de 27.06.1989.

După căsătorie inculpatul Iftimie Vasile cu fosta sa concubină Porceanu Tudorina, cei doi au mai avut un copil respectiv pe minora Iftimie Andreea-Drăguţa, care are în prezent vârsta de 14 ani.

Din luna ianuarie 2004, soţia inculpatului, respectiv numita Iftimie Tudorina, a plecat la muncă în Italia, iar cei trei copii minori ai acesteia au rămas în grija soţului ei, Iftimie Vasile, cu care au locuit împreună în mod succesiv, în mai multe locuinţe închiriate de pe raza mun. Curtea de Argeş şi comuna Băiculeşti, judeţul Argeş.

Începând cu 1.09.2004, inc. Iftimie Vasile a locuit împreună cu cei trei copii minori ai săi într-un apartament cu 2 camere situat în strada  Episcop Nichita din Curtea de Argeş, respectiv în apartamentul 14 din Bloc. A21, sc.A, închiriat de la numitul Radu Constantin.

Încă din vara anului 2004, în mintea inculpatului Iftimie Vasile a încolţit dorinţa de a întreţine raporturi sexuale cu fiica sa cea mare, respectiv cu partea vătămată Iftimie Ana-Maria, dorinţă ce s-a manifestat prin două încercări ale acestuia de a o convinge pe minoră să accepte asemenea raporturi incestuoase.

De fiecare dată minora Ana-Maria a refuzat solicitările tatălui său, informându-i însă pe fratele ei Iftimie Alexandru, precum şi pe bunica ei Porceanu Filofteia despre dorinţele nefireşti ale inculpatului (f.17 verso şi 25 verso).

În contextul celor două încercări nereuşite de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată Iftimie Ana-Maria, inculpatul a manifestat ulterior un comportament anormal, după ce a închiriat apartamentul nr.14, din blocul A21, sc.A, str.Episco-Nicihita Curtea de Argeş, în sensul că dormea în aceeaşi cameră cu fiicele sale minore, încălcându-le acestora dreptul firesc la intimitate, deşi apartamentul închiriat avea 2 camere, care permiteau respectarea dreptului la intimitate a celor două fete.

În ziua de 22.05.2005, inculpatul Iftimie Vasile şi toţi cei trei copii ai săi s-au aflat în apartamentul de reşedinţă, până în jurul orelor 12,3o, oră la care susnumitului i-a revenit ideea să întreţină raporturi sexuale cu fiica sa cea mare care dormea în patul din sufragerie.

În acest scop, inculpatul a căutat să-i depărteze mai întâi din  apartament pe cei doi copii mia mici ai săi, sub diferite pretexte, trimiţându-l pe fiul său Iftimie Alexandru să-i cumpere o ţigară şi apoi să joace fotbal pe terenul de sport al Şcolii nr. 6 din Curtea de Argeş, iar pe fiica sa mai mică Iftimie Andreea-Drăguţa, la bunica sa Porceanu Filofteia pentru a-i cere o sumă mică de bani, necesară pentru cumpărarea unui caiet.

După plecarea celor doi copii mai mici din apartament, inculpatul Iftimie Vasile s-a urcat în pat alături de fiica sa Ana-Maria şi a trezit-o din somn, făcându-i aluzii la dorinţa sa de a întreţine raporturi sexuale cu ea şi sărutându-o pe gură. În momentul în care partea vătămată i-a respins avansurile şi i-a solicitat să plece de lângă ea , inculpatul i-a prins mâinile şi i le-a pus după ceafă, imobilizând-o , apoi a dezbrăcat-o cu forţa ignorând ţipetele acesteia, iar în final şi-a introdus penisul în organul genital al minorei pe care l-a penetrat provocând deflorarea fetei.

Violul comis de inculpatul Iftimie Vasile asupra fiicei sale Iftimie Ana-Maria a durat circa 10-15 minute, timp în care victima l-a implorat pe acesta să o lase împace şi a ţipat după ajutor.

Ţipetele părţii vătămate Iftimie Ana-Maria au fost auzite de martorele Mateescu Cornelia şi Bica Gheorghiţa ce se aflau în momentul comiterii violului în apartamentul nr. 10, situat sub apartamentul în care s-a săvârşit abominabila faptă, însă acestea nu au intervenit în sprijinul victimei, crezând în mod eronat că inculpatul Iftimie Vasile îşi agresează soţia.

După consumarea raportului sexual, inculpatul i-a cerut victimei să se spele la baie, asigurându-se personal că aceasta a înlăturat prin spălare urmele de lichid seminal, pentru că acestea să nu mai poată fi decelate în eventualitatea unei examinări medicale.

La finalul acestei operaţii, inc. Ifitimie Vasile i-a solicitat părţii vătămate să nu anunţe pe mama sa despre cele întâmplate şi să nu sesizeze nici organele de urmărire penale spunându-i fiicei sale, încercarea de a-şi justifica fapta, că şi-a pierdut minţile.

După ce s-a îmbrăcat, partea vătămată Iftimie Ana Maria a profitat de

 neatenţia inculpatului şi a părăsit locuinţa în starea de tulburare în care se afla ducându-se la terenul se sport al Şcolii nr.6, unde s-a întâlnit cu fratele şi sora ei, cărora le-a relatat plângând despre violul comis asupra sa de tatăl lor.

După discuţia pe care partea vătămată a avut-o cu fratele şi sora ei, cei trei minori s-au dus împreună la locuinţa bunicii lor, unde l-au găsit numai pe fiul acesteia, respectiv pe unchiul lor Porceanu Vasile, căreia i-au relatat despre fapta comisă de inculpatul Iftimie Vasile.

În continuare, cei trei minori s-au deplasat la locuinţa numitei Florescu Maria, o cunoştinţă apropiată a mamei lor, pe care au informat-o despre violul comis de inculpatul Iftimie Vasile, rugând-o să o înştiinţeze telefonic pe Iftimie Tudorina, mama lor, despre cele întâmplate.

În seara aceleiaşi zile, cei trei minori s-au întors la domiciliul lor unde au rămas peste noapte, iar cu această ocazie  inculpatul i-a solicitat din nou părţii vătămate să nu anunţe pe mama sa că a violat-o şi nici să nu sesizeze organele de poliţie, iar aceasta i-a dat impresia că-l va asculta.

În dimineaţa zilei de 23.05.2005, în timp ce inculpatul se afla la serviciul , partea vătămată Iftimie Ana-Maria, a fost căutată de bunica sa Porceanu Filofteia, precum şi de mătuşa sa Ciobanu Adriana-Florica (ce fusese contactată telefonic de sora ei Iftimie Tudorina, care o rugase să o sprijine pe partea vătămată), iar în urma consultării cu aceste rude ale sale din partea mamei, partea vătămată s-a decis să depună plângere împotriva tatălui  său la organele de poliţie pentru fapta comisă de acesta.

În cursul cercetărilor penale declanşate în cauză, s-a confirmat fapta sesizată de partea vătămată Iftimie Ana-Maria, iar la examinarea medico-legală care i s-a făcut acesteia, a rezultat că Ifitmie Ana-Maria, prezintă o deflorare recentă, ce putea data din 22.05.2005.

În drept, fapta inculpatului Iftimie Vasile, comisă la data de 22.05.2005, de a întreţine un raport sexual normal cu fiica sa Iftimie Ana-Maria, prin  constrângerea acesteia, constituie infracţiunea de viol şi incest prev. de art. 197 alin. 2 lit. b ind. 1 din C.pen., şi art. 203 C.p., cu aplic. art. 33 lit. b C.pen.

În baza acestor texte de lege instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

La individualizarea fiecărei pedepse, instanţa va ţine seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C.p., de împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, de gradul de pericol social al faptelor, dar şi de împrejurarea că până în prezent nu a mai fost condamnat.

Fiind în prezenţa unui con curs de infracţiuni, instanţa va face aplicaţiunea art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 C.pen.

În baza art. 197 alin. 1 teza finală c.p, rap. la art. 64 şi 65 Cp, cu referire la art. 53 al. 1 pct. 2 lit. a C.pen., se va interzice inculpatului drepturile părinteşti prevăzute de art. 64 lit.d C.p.

Având în vedere că subzistă în continuare temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în baza art. 350 al. 1 C.p.p., se va menţine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 357 al.2 lit. a C.p.p, şi art. 88 C.p., se va deduce reţinerea şi arestul preventiv.

Instanţa va constata că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 Cp.p., instanţa va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 197 al. 2 lit. b ind. 1 C.p., condamnă pe inculpatul IFTIMIE VASILE, fiul lui Gheorghe şi Janeta, născut la data de 10.10.1964, în mun. Tulcea, judeţul Tulcea, cu domiciliul în Curtea de Argeş, strada Elena Cuza, bloc. E9, sc. B, ap.35, judeţul Argeş şi reşedinţa în acelaşi mun. strada Episcop Nichita, bl.A.21, sc.A, apt.14, judeţul Argeş, cetăţean român, studii 10 clase, muncitor, căsătorit, trei copii minori, fără antecedente penale, CNP 1641010033082, la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui membru al familie.

În baza art. 203 C.p., condamnă pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.p., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, în con d. art. 57 C.p.

În baza art. 71 C.p., se interzic inculpatului drepturile prev. de art. 64 C.p.

În baza art. 197 al. 1 teza finală C.p., rap. la art. 64 şi 65 C.p., cu referire la art. 53 al. 1 pct. 2 lit. a C.p., interzice inculpatului drepturile părinteşti prev. de art. 64 lit. d C.p., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 350 al. 1 C.p.p., menţine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 357 al. 2 lit. a C.p.p., şi art. 88 C.p., deduce reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 24.05.2005.

Constată că partea vătămată IFTIMIE ANA-MARIA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Elena Cuza, bloc E9, sc.B, ap. 35,  cu reşedinţa în Curtea de Argeş, str. Episcop Nichita, bl.A.21, sc.A, ap. 14, judeţul Argeş, nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei onorar apărător din oficiu, ce se va avansa de M.J.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare şi comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.06.2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

I.O

IO/AD/ex.5.

01.07..2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1719/2005 ordonanţă preşedinţială

R O M A N I A

JUDECATORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGE

SENTINŢA CIVILĂ NR. 856

Şedinţa publică din 07 octombrie 2005

Preşedinte: Marian Bratu

Grefier : Doina Ionescu

Pe rol fiind spre soluţionarea acţiunii civile înregistrată la data de 16.09.2005, formulată de reclamanta S.C. “MACAVI COM IMPEX”S.R.L. cu sediul în Tecuci, strada Gheorghe Şincai, nr. 11 B, judeţul Galaţi, în contradictoriu cu pârâta S.C. “EANA TRANS 2003” S.R.L. cu sediul în comuna Corbeni, judeţul Argeş, pentru ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună obligarea pârâtei la predarea microbuzului marca “IVECO” cu numărul de înmatriculare B – 77891-06/10, cu număr de identificare ZCFC5090005435531 pe care îl deţine în baza contractului de asociere în participaţiune din data de 08.03.2004 încheiat în Galaţi, judeţul Galaţi.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanta prin asociat unic Gheorghe Cazacu asistat de avocat Magda Stoicescu în baza contractului de asistenţă juridică nr. 30/23.09.2005 şi pârâta prin consilier Adrian Bănică.

Acţiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 91.000 lei – f. 3 şi timbru judiciar în sumă de 3.000 lei – f. 3 verso. 

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Avocat Magda Stoicescu, pentru reclamantă, depune la dosar un set de acte şi menţionează că asociatul pârâtei are dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 281  ind. 1 al. 2 c.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p. Solicită încuviinţarea probei cu doi martori pentru a face dovada avariilor suferite de microbuz pentru a justifica urgenţa acestei cereri.

Reprezentantul pârâtei se opune la această probă întrucât avariile microbuzului nu au legătură cu activitatea societăţii. Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă s-a acordat termen la data de 13 noiembrie 2005  pe rolul instanţei.

Avocat Magda Stoicescu, pentru reclamantă, precizează că există riscul rezilierii contractului de leasing  iar bunul în litigiu nu este folosit.

Reprezentantul  pârâtei solicită acordarea unui termen scurt de judecată întrucât se va proceda la stingerea litigiului prin consiliere.

Instanţa apreciind ca inutilă proba cu martori solicitată de către reclamantă,  o respinge, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat Magda Stoicescu, pentru reclamantă, solicită admiterea cererii pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără trecerea vreunui termen şi fără somaţie,  şi să fie obligată pârâta la predarea microbuzului marca “IVECO” cu numărul de înmatriculare B – 77891-06/10, cu număr de identificare ZCFC5090005435531 pe care îl deţine în baza contractului de asociere în participaţiune din data de 08.03.2004, în stare bună de funcţionare, la locul stabilit de către finanţator, în caz contrar, să fie obligată la plata cheltuielilor de reparaţie, taxă reziliere contract şi pagubele aduse bunului. Urgenţa cererii constă în aceea că reclamanta în condiţiile în care societatea pârâtă nu şi-a achitat rata de leasing pe două luni consecutive  este obligată să predea microbuzul societăţii de leasing.

S-a făcut dovada că reclamanta a fost somată să plătească ratele în locul societăţii pârâtei. Solicită plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererii, ca prematur introdus, deoarece între părţi există o înţelegere, contractul nu a fost reziliat şi doreşte ca microbuzul să rămână în proprietatea societăţii pârâte.

J U D E C Ă T O R I A:

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR. 1096/com./2005 cerere anulare ordonanţă

somaţie de plată

R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 100Şedinţa publică din 29 august 2005

Preşedinte: VIOREL TERZEA

Grefier : NICOLETA RĂDULESCU

Pe rol fiind spre soluţionare cererea privind anularea ordonanţei  somaţiei de plată, înregistrată sub nr. 1096/02.06.2005, formulată de debitorul SPITALUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGEŞ ,cu sediul în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, nr. 6-8, în contradictoriu cu creditoarele S.C MEDOCHEMIE ROMÂNIA S.R.L BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. Prof. Dr. Ioan Cantacuzino, sector 1 şi PAULA ACSINTE- pentru S.C MEDOCHEMIE ROMÂNIA S.R.L BUCUREŞTI, domiciliată în Bucureşti, str. Maior Coravu Ion, nr. 1-7, Bloc. C4, sc. B, ap.85, sectorul 2, pentru a se dispune  anularea ordonanţei nr. 52 pronunţată la data de 19 mai 2005, în dosarul nr.689/2005 de Judecătoria Curtea de Argeş, somaţie prin care a fost obligată debitoarea să plătească suma de 220.944.418,00 lei, reprezentând marfă livrată şi suma de 51.292.336,00 lei reprezentând penalităţi, către creditoare, urmând a fi respinsă somaţia de plată ca inadmisibilă.

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns :  consilier juridic Septimiu Sever Ganea pentru debitor, lipsă fiind creditoarele.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa în baza art. 137 C.pr.civ., invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe.

Reprezentantul debitoarei solicită admiterea excepţiei, menţionând că  această instanţa  nu este competentă în soluţionarea prezentei cauzei având în vedere contractul încheiat între părţi.

Solicită cheltuieli de judecată.

J U D E C A T O R I A

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1229/2005 Art. 208-209 cod pen.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 467

Şedinţa publică din 18.08. 2005

Preşedinte: Viorel Terzea

Grefier : Elena Dinescu

Ministerul Public reprezentat prin:

 Procuror  : Marian Stănciulescu

Pe rol, soluţionarea cauzei penale înregistrată sub nr. 1229 din  21.06. 2005, privind pe inculpaţii Duţulescu Vasile Ion domiciliat în comuna Albeşti sat Pământeni, judeţul Argeş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi şi Stanciu Nicolae, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă Bl. E1, Sc. B, Ap. 64, Judeţul Argeş, în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, trimişi în judecată penală prin rechizitoriul Parchetului nr. 365/P/2005, pentru săvârşirea  infracţiunilor prev. şi ped. de art. 208-209 cod penal, parte vătămată fiind  Preda Vasiule domiciliat în Bucureşti str. Ciocârliei nr. 26, Bl. D. 27, Et. 6 ap. 25 sect. 2.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns inculpaţii în stare de arest asistaţi din oficiu de av. Tache Loredana şi partea vătămată lipsă fiind martorul din acte.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

S-a luat declaraţie părţii vătămate.

Reprezentantul Parchetului şi părţile arată că achiesează pe declaraţia martorei dată în faza de urmărire penală.

Instanţa ia act că părţile nu mai stăruie în audierea martorei lipsă achiesând pe declaraţia dată în faza de urmărire penală.

Constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântuzl asupra fondului.

Reprezentantul Parchetului expoune situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, analizează actele şi lucrările de la dosar arătând că infracţiunile săvârşite de cei doi inculpaţi sânt cele reţinute prin rechizitoriu şi dovedite cu probele administrate, solicitând condamnarea celor doi inculpaţi la pedeapsa închisorii cu executare în condiţiile art. 57 cod penal cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 cod penal.

De asemenea să fie obligaţi inculpaţi atât la daune morale cât şi la despăgubiri, într-un cuantum apreciat de instanţă.

Cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Av. Tache Loredana pentru inculpaţi  arată că faptele săvârşite de aceştia sânt cele reţinute prin rechizitoriu, solicitând ca la individualizarea pedepsei instanţa să aibă în vedere că au recunoscut fapta şi au fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate de partea vătămată.

Partea vătămată personal solicită condamnarea inculpaţilor şi obligarea la daune astfel cum s-a constituit.

Inculpaţii personal, având pe rând cuvântul regretă fapta comisă arătând că sânt de acord să achite întreaga sumă solicitată de partea vătămată.

J U D E C Ă T O R I A

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr.1432/2005 Anulare înscrisuri false

R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA PENALĂ NR. 538

Şedinţa publică din 05 octombrie 2005

Preşedinte: Eleonora Tache

Grefier: Carmen Vlăsceanu

Ministerul Public reprezentat de procuror Corina Magraon

Pe rol fiind spre soluţionare plângerea penală înregistrată sub nr. 1432/28.07.2005 , formulată de partea vătămată  Barbu Aurelia domiciliată în Bucureşti, str.Prelungirea Ghencea nr.139 M, sector 6, împotriva inculpatului Moraru Romică domiciliat în comuna Pietroşani, sat Retevoieşti, judeţul Argeş, pentru anularea de înscrisuri false.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns petenta, lipsă fiind intimatul.

Procedura nelegală cu intimatul.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Reprezentantul Ministerului Public arată că pe rolul acestei instanţe se mai află un dosar  ce are ca obiect plângerea formulată de partea vătămată împotriva rezoluţiei dată de procuror, urmând să se verifice dacă se referă la aceeaşi cauză.

Petenta precizează că sunt plângeri cu obiecte diferite ,în dosarul nr.1430/2005 înţelegând să formuleze plângere împotriva rezoluţiei dată de procuror la data de 17.06.2005.

Instanţa solicită din arhiva judecătoriei dosarul nr.1430/2005 aflat pe rol şi, verificând cele două cauze, constată că au obiecte diferite .

S-a luat declaraţie petentei Barbu Aurelia care a fost ataşată la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, faţă de declaraţia petentei, în baza art.285 Cod pr.pen., înaintarea dosarului spre competentă cercetare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals pentru care aceasta se plânge, Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Petenta arată că nu este de acord cu înaintarea dosarului la parchet ci doreşte ca cercetările în cauză să fie efectuate de către instanţă pentru că prim procurorul a trimis-o să depună plângerea la judecătorie.

J U D E C A T O R I A

Asupra plângerii penale de faţă, constată:

La data de 28.VII.2005 partea vătămată Barbu Aurelia a formulat plângere penală împotriva inculpatului Moraru Romică, solicitând condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, cu motivarea că acesta a obţinut diploma de absolvent al Seminarului Teologic fără să-i frecventeze cursurile şi s-a folosit de această diplomă atât la înscrierea la examenul de admitere la Facultatea de Teologie Piteşti cât şi în dosarul personal, în vederea obţinerii unor  drepturi necuvenite.

În şedinţa publică din 5.X.2005 s-a luat declaraţie părţii vătămate, care a arătat că a luat la cunoştinţă de comiterea infracţiunilor susmenţionate la data de 25.VII.2005, când a intrat în posesia unei cărţi privind monografia satului Retevoieşti, în care se făcea referire şi la studiile inculpatului.

Potrivit art.279 (b) Cod procedură penală, în cazul infracţiunilor prevăzute de art.289 şi 291 Cod penal plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului.

Constatând că prezenta plângere a fost greşit îndreptată direct la instanţa de judecată, în temeiul art.285 Cod pr.penală, aceasta va fi scoasă de pe rol şi va fi trimisă, spre competentă cercetare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Văzând şi dispoziţiile art.192 (3) Cod pr.penală ;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE:

În baza art.285 C.pr.penală;

Trimite cauza privind pe petenta BARBU AURELIA domiciliată în Bucureşti, str.Prelungirea Ghencea nr.139 M, sector 6 şi intimatul  MORARU ROMICĂ domiciliat în comuna Pietroşani, sat Retevoieşti, judeţul Argeş, spre competentă  cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.289 şi 291 Cod penal, Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

În baza art.192 (3) Cod pr.penală;

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată azi, 5.X.2005,în şedinţă publică.

PREŞEDINTE , GREFIER,

 E.T.

Red.E.T./C.V.

21.10.1005.

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar Nr. 681/2005 Partaj

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 726

Şedinţa publică din 5 septembrie 2005

Preşedinte: Daniela Togan

Grefier : Elena Dinescu

Pe rol, soluţionarea acţiunii civile înregistrată sub nr. 681 din 01.04. 2005, formulată de reclamanta Ion Elena domiciliată în Comuna Valea Iaşului, sat Cerbureni, judeţul Argeş, împotriva pârâţilor Zmădu Iulian, Zmădu Gheorghe, Zmădu Nicolae, Zmădu Constantin şi Zmădu Eugen, toţi domiciliaţi în comuna Valea Iaşului, sat Mustăţeşti, judeţul Argeş, pentru partajara averii rămasă de pe urma defunctului Ion Gavrilă.

Acţiune timbrată cu 183.000 lei taxă timbru şi 35.000 lei timbru judiciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pârâţii Zmădu Constantin şi Zmădu Eugen, lipsă fiind reclamanta reprezentată de av. E. Răvescu şi ceialalţi pârâţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa pune în discuţie raportul de expertiză întocmit în cauză.

Av. E. Răvescu pentru reclamantă nu are obiecţiuni de formulat  la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pârâţii prezenţi avândn pe rând cuvântul arată că nu au de formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Instanţa ia act că părţile nu au obiecţiuni la raportul de expertiză, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Av. E. Răvescu pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii şi să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctului Ion Gavrilă conform variantei I din raportul de expertiză.

Cu obligarea pârâţilor lam plata cheltuielilor de judecată conform actelor de la dosar.

Pârâţii Zmădu Constasntin şi Zmădu Eugen, având pe rând cuvântul solicită partajarea averii  conform variantei I-a di8n raportul de expertiză întocmit în cauză.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr.681/01.04.2005, reclamanta Ion Elena a chemat în judecată pe pârâţii: Zmădu Iulian,Smădu Gheorghe ,Zmădu Nicolae , Zmădu Constantin şi Zmădu Eugen şi a solicitat, în contradictoriu cu aceştia să se dispună ieşirea din indiviziune asupra averii rămase de pe urma defunctului Ion Gavrilă.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă, că la data de 04.04.1969 a decedat Ion Gavrilă, rămânând ca  moştenitori reclamanta şi pârâţii, în calitatea de soţie supravieţuitoare, respectiv descendenţi (fii), bunurile necesare fiind cele menţionate în cuprinsul acţiunii.

S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei, şi s-au citat pârâţii.

În cauză nu s-au depus  întâmpinare sau cerere reconvenţională , iar pârâţii au recunoscut la interogatoriu atât vocaţia la succesiune cât şi componenţa masei de împărţit.

În baza probelor administrate, prin încheierea  din 16.05.2005 a fost admisă în principiu acţiunea.

Pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de  admitere în principiu, parte integrantă din prezenta hotărâre, s-a constatat că la data de 04.04.1969, în comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş s-a deschis  succesiunea defunctului  Ion Gavrilă, iar  moştenitori cu vocaţie succesorală au  rămas  reclamanta Ion Elena, în calitate de soţie supravieţuitoare cu cota de 1 din moştenire precum şi pârâţii Smădu Gheorghe, Zmădu Iulian, Zmădu Nicolae, Zmădu Constantin şi Zmădu Eugen, în calitate de fii ,cu cota  egală de 3/20 din averea defunctului.

Prin aceeaşi  încheiere de admitere în principiu s-a  constatat că masa succesorală se compune din următoarele  bunuri proprii: cca.1600 m.p. teren în pct.”Acasă”, comuna Valea Iaşului, o casă din lemn, un fânar din lemn şi cca.2800 m.p. teren  în pct.”Acasă”-Muşăteşti.

S-au numit experţi pentru identificarea, evaluarea şi lotizare bunurilor succesorale iar lucrările întocmite ,- care întrunesc condiţiile prev.de art.673 ind 9 c.p.civ. în sensul că s-a ţinut seama că imobilele  construcţii au fost stăpânite de reclamantă, că pârâţii şi-au dat acordul ca aceste construcţii să fie atribuite tot în lotul  mamei lor -, nu au fost contestate de nici una dintre părţi. In temeiul art.728 c. civil rap.la art.673 ind.6 c.p.civ. instanţa va admite acţiunea  şi va dispune ieşirea din indiviziune  asupra averii defunctului Ion Gavrilă, decedat la 04.04.1969,conform variantei întâi din raportul de expertiză, pe care o va omologa.

In temeiul art.274 c.p. civ. fiecare dintre  pârâţi va fi obligat să plătească reclamantei  cheltuieli de judecată, proporţional cu  cota ereditată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta  ION ELENA domiciliată în comuna Valea Iaşului, sat Cerbureni,judeţul Argeş, împotriva pârâţilor ZMĂDU IULIAN, SMĂDU GHEORGHE,ZMĂDU NICOLAE, ZMĂDU CONSTANTIN şi ZMĂDU EUGEN toţi domiciliaţi în comuna Valea Iaşului, sat Muşăteşti,judeţul Argeş.

Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor  asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctului Ion Gavrilă, decedat la 04.04.1969 conform variantei întâi din raportul de expertiză, astfel:

Lot nr.1 – Ion Elena ,reclamanta, primeşte bunurile pe care le stăpâneşte conform cotei de 1 din avere, în sumă de 41.200.000 lei :

-1.800 m.p. teren în pct.”Acasă” ,comuna Valea Iaşului, cu vecinii:

N.-Năstase Ion,E.-Est şi S.-Zdreală Constantin,V.-drum comunal, curţi construcţii şi arabil în valoare de ……………………… 28.000.000 lei;

-casa compusă din două camere şi sală ………..13.240.000 lei;

-grajdul cu fânar………………………………..  1.000.000 lei;

Total valoare lot. nr.1-Ion Elena…………………42.240.000 lei

Va da sultă lotului nr.2,3,4,5,6 câte  208.000 lei.

Lot nr.2- Zmădu Iulian , pârât , primeşte bunuri în valoare de

24.720.000 lei:

-613 m.p.teren în pct. “Acasă” intravilanul comunei Valea

Iaşului,cu vecinii:N.-drum comunal, E.- Zmădu Eugen, S.- Teca Toader, V.-Smădu Gheorghe………………………………….. 24.512.000 lei .

Primeşte sultă  de la Ion Elena suma de………. 208.000 lei.

Lot nr.3 – Smădu Gheorghe ,pârât,i se cuvin bunuri în valoare de

24.720.000 lei .Primeşte:

-728 m.p. teren curţi-construcţii în pct.”Acasă”,cu vecinii: E.

Zmădu Iulian, V.- Zmădu Constantin,N.-drum. S.- Oancea  Gheorghe

în valoare de ……………………………………… .  29.120.000  lei.

Va da sultă  lotului nr.6-Zmădu Eugen suma de…4.400.000 lei.

Lot nr.4- Zmădu Constantin, pârât ,i se cuvin bunuri în valoare de 24.720.000 lei .Primeşte :

-613 m.p. teren curţi-construcţii cu vecinii:N.-drum comunal, E.-Smădu Gheorghe, V.-Zmădu Eugen,S.-Oancea Gheorghe în

valoare de …………………………………………….. 24.512.000 lei.

Va primi sultă de la Ion Elena suma de………... 208.000 lei.

Lot nr.5- Zmădu Nicolae,pârât,i se cuvin bunuri în valoare de 24.720.000 lei .Primeşte:

-613 m.p. teren în pct.”Acasă”, comuna Valea Iaşului, cu

vecinii:N.-drum comunal,E.-Zmădu Eugen,V.- Rada Ion,S.-Oance în valoare de……………………………………………..  24.512.000 lei.

Va primi sultă de la Ion Elena suma de ………. 208.000 lei.

Lot nr.6- Zmădu Eugen, i se cuvin bunuri în valoare de 24.512.000 lei.Primeşte:

-227 m.p. teren arabil în pct.”Acasă”cu vecinii:N.-drum

comunal,E.-Funicel Gheorghe,S.-Duculescu, V.-Zmădu Iulian, în valoare de …………………………………………………… 9.080.000 lei;

-249 m.p. plus 20 m.p. teren în pct.”Acasă” cu vecini:N.-drum,E.

Zmădu Constntin,S.-Oancea Gheorghe ,V.-Zmădu Nicolae , în valoare

de …………………………………………………… 10.760.000 lei.

Total lot.nr.6-Zmădu Eugen – 496 m.p……… 19.840.000 lei

Va primi sultă de la Ion Elena suma de……………….. 208.000 lei

Va primi sultă de la Zmădu Gheorghe……………….  4.400.000 lei .

Obligă fiecare pârât să plătească  reclamantei câte 100 lei RON cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 05.09.2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

T.D.

Red.T.D./C.V.

13.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar Nr. 967/2005 Divorţ

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARTGEŞ

 SENTINŢA CIVILĂ Nr. 729

Şedinţa publică din 5 septembrie 2005

 Preşedinte: Daniela Togan

 Grefier : Elena Dinescu

Pe rol, soluţionarea acţiunii civile înregistrată sub nr. 967 din 13.05. 2005, formulată de reclamantul Diaconescu Tudorel, domiciliat în comuna Aref, judeţul Argeş,  împotriva pârâtului Diaconescu Veronica, cu acelaşi domiciliu pentru desfacerea căsătoriei încheiată la data de 20.08. 2000, încredinţarea minorelor spre creştere şi educare şi revenirea pârâtei nla numele purtat anterior căsătoriei.

Acţiune timbrată cu 366.000 lei taxă timbru şi 9000 lei timbru judiciar.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamantul asistat de av. M. Radu, pârâta asistată de av. V. Nicolaescu şi martorul Diaconescu Nicolae, lipsă fiind ceilalţi martori.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care :

Reclamantul depune la dosar o cerere completatoare şi pârâta cerere la cererea completatoare.

S-a luat interogatoriu pârâtei în ceea ce priveşte încredinţarea minorelor şi s-a audiat martorul prezent.

Pârâta personal solicită a se lua act că renunţă la audierea martorilor.

Părţile personal solicită a se lua act că solicită desfacerea căsătoriei fără motivare, iar încredinţarea celor două minore astfel cum au convenit.

Instanţa ia act că pârâta a renunţat la audierea martorilor şi faţă de răspunsurile la interogatoriu în ceea ce priveşte încredinţarea celor două minore spre creştere şi educare.

Constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Av. M. Radu pentru reclamant solicită admiterea acţiunii să se dispună desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi fără motivare, cu revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei acela de Enache.

Încredinţarea spre creştere şi educare a minorei Andreea-Irinuca tatălui reclamant, iar minora Adelina-Mihaela, mamei pârâte, aşa cum părţile au convenit, compensându-se obligaţiile privind pensia de întreţinere.

De asemenea solicită a se încuviinţa reclamantului legături cu minora Adelina-Mihaela în modalitatea convenită de părţi.

Fără cheltuieli de judecată.

Av. V. Nicolaescu pentru pârâtă faţă de împrejurarea că părţile s-au înţeles achiesează pe concluziile puse de apărătorul reclamantului.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra  acţiunii civile de faţă , constată :

Prin cererea înregistrată sub nr.967/13.05.2005, reclamantul Diaconescu Tudorel a chemat în judecată pe pârâta Diaconescu  Veronica pentru a se dispune desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr.11/20.08.2000 la Primăria comunei Aref, judeţul Argeş şi revenirea pârâtei la numele purtat anterior, ”Enache”, să-i fie încredinţată spre creştere şi educare  minora Diaconescu Andreea-Irinuca iar pârâtei ,minora Diaconescu  Adelina –Mihaela, cu compensarea cheltuielilor privind întreţinerea copiilor.

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că relaţiile de familie au fost normale până în luna ianuarie 2005, când a intervenit despărţirea în fapt. Reluarea convieţuirii nu mai este posibilă ,aşa încât se impune desfacerea căsătoriei.

In termen procedural reclamantul a completat acţiunea, solicitând ca instanţa să încuviinţeze legătura cu minora  Adelina –Mihaela ,iar în situaţia în care ambii copii vor fi încredinţaţi spre creştere şi educare pârâtei, şi cu minora Andreea -Irinuca în modalitatea descrisă în cerere.

S-a interogat pârâta sub aspectul încredinţării copiilor şi a legăturilor personale ale reclamantului cu acestea, s-a efectuat ancheta socială, a fost audiat martorul Diaconescu Nicolae.

Părţile de comun acord au solicitat pronunţarea divorţului fără motivare, astfel încât cauzele care au condus la destrămarea relaţiilor de familie nu vor fi expuse în considerentele hotărârii , însă vor fi avute în vedere la soluţionare.

Din probele administrate, rezultă că relaţiile de familie sunt grav deteriorate, că reluarea convieţuirii nu mai este posibilă, motiv pentru care, în temeiul art. 2, 37, 38 c.fam. şi art.617 al. 2 c.p.civ. se va dispune desfacerea căsătoriei ,fără motivarea hotărârii, din vina ambilor soţi.

In privinţa tuturor celorlalte capete de cerere părţile au fost de acord, iar înţelegerea acestora nu contravine intereselor copiilor.

Având în vedere convenţia părţilor şi concluziile raportului de anchetă socială, se va dispune în baza art.42 al.3 c.fam.ca minora Andreea Irinuca ,născută la data de 07.02.2001 să fie încredinţată spre creştere şi educare tatălui reclamant iar minora Adelina –Mihaela ,născută la 24.04.2002, mamei pârâte, cu compensarea cheltuielilor de întreţinere a celor doi copii.

Totodată în temeiul art.43 al. ultim c.fam. se vor încuviinţa reclamantului legături personale cu minora Adelina-Mihaela ,în modalitatea convenită : în a doua şi a patra sâmbătă din fiecare lună, de la ora 9,00 şi până duminica la ora 18,00 , cu luarea din domiciliul pârâtei, o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă, o săptămână în vacanţa de primăvară , o lună în vacanţa de vară.

In temeiul art.40 c.fam. se va dispune revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea completată ,formulată de reclamantul DIACONESCU TUDOREL domiciliat în comuna Aref, sat Aref, judeţul Argeş, împotriva pârâtei DIACONESCU VERONICA domiciliată în comuna Aref, sat Aref, la numitul Enache Dumitru.

Desface căsătoria înregistrată sub nr.11/20.08.2000 la Consiliul Local al comunei Aref, din vina ambilor soţi ,fără motivare.

Dispune revenirea pârâtei la numele purtat anterior, “Enache”.

Încredinţează reclamantului spre creştere şi educare pe minora Andreea-Irinuca ,născută la 07.02.2001 şi pârâtei pe minora Adelina-Mihaela, născută la 24.04.2002.

Compensează între părţi obligaţiile privind pensia de întreţinere datorată minorelor.

Incuviinţează reclamantului legături cu minora Adelina-Mihaela ,în modalitatea convenită: în a doua şi a patra sâmbătă din fiecare lună, de la ora 9,00 , şi până duminica la ora 18,00 , cu luarea din domiciliul pârâtei, o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă o săptămână  în vacanţa de primăvară, o lună în vacanţa de vară.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 05.09.2005.

PREŞEDINTE, GREFIER,

D.T.

Red.D.T./C.V.

13.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1143/2005 încredinţare minor

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 700

Preşedinte: Mihaela Ungureanu

Grefier: Marcela Ungureanu

Pe rol, soluţionarea acţiunii civile înregistrată la data de 08.06.2005 formulată de reclamanta EDER GH. DANIELA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Elena Cuza, bl. C 3, sc. A, ap. 7, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul AYGORMEZ PAŞA, domiciliat în Turcia, Instanbul, 58 Bulvar Cadessi, No. 79 Zeytinburnu, pentru a se dispune încredinţarea către reclamantă spre creştere şi educare a minorului Aygormez Mert Can, născut la data de 01.06.1999, rezultat din relaţiile de concubinaj ale părţilor.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta, asistată de avocat Nina Cursaru, lipsă fiind pârâtul şi autoritatea tutelară.

Procedura legal îndeplinită.

Acţiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 91.000 lei – f.,4 şi timbru judiciar în sumă de 5.000 lei – f. 2 verso.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat Nina Cursaru, pentru reclamantă, precizează că a depus la dosar un borderou cu acte din care rezultă acceptul pârâtului cu privire la încredinţarea către reclamantă a minorului rezultat din relaţiile părţilor. Nu mai are cereri de formulat şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat Nina Cursaru, pentru reclamantă, solicită admiterea acţiunii, încredinţarea minorului spre creştere şi educare mamei reclamante având în vedere că pârâtul a recunoscut minorul, să se ia act că  s-a renunţat de către părţi la calea de atac şi să se menţină efectele sentinţei civile cu privire la pensia de întreţinere. Nu solicită cheltuieli de judecată.

J U D E C Ă T O R I A:

Asupra acţiunii civile de faţă:

Sub nr. 1143/8.06.2005 s-a înregistrat cererea formulată de reclamanta Eder Daniela împotriva pârâtului Aygormez Pasa, prin care s-a solicitat încredinţarea spre creştere şi educare a minorului Aygormez Mert-Can mamei reclamante şi menţinerea efectelor sentinţei civile anterioare prin care s-a stabilit obligaţia pârâtului cu privire la plata pensiei de întreţinere pentru minor.

În motivare acţiunii reclamanta a arătat că din relaţiile de concubinaj ale părţilor s-a născut minorul Aygormez Mert-Can care a fost recunoscut de către pârât dar se află în întreţinerea exclusivă a reclamantei.

S-au depus înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (certificat de naştere – fila 3, act de consimţământ – fila 26, autentificarea procurii speciale – fila 27, actul de identitate al pârâtului – fila 28, sentinţa civilă nr. 307/2005 – fila 29-30), s-a efectuat ancheta socială la domiciliul reclamantei (filele 12-13) şi s-au citat părţile.

Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine în fapt următoarele:

La data de 1 iunie 1999 s-a născut minorul Aygormez Mert-Can, rezultat din relaţiile de concubinaj dintre reclamantă şi pârât, minorul fiind recunoscut de către pârât.

Minorul se află în întreţinerea exclusivă a mamei reclamante care are domiciliul în România, iar pârâtul domiciliază în Turcia.

Conf. disp. art. 65 din Codul familiei, dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui se va hotărî potrivit disp. art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.

În cazul de faţă, dată fiind împrejurarea că părinţii minorului au domicilii în ţări diferite, este necesar să se stabilească căruia dintre părinţi se încredinţează minorul pentru a se ocupa de creşterea şi educarea acestuia  în mod corespunzător.

Aşa cum rezultă şi din concluziile anchetei sociale efectuate în cauză mama reclamantă este cea care se ocupă de minor şi îi asigură atât o locuinţă corespunzătoare cât şi afecţiunea şi atenţia necesară dezvoltării sale, în timp ce tatăl pârât nu a mai păstrat legătura cu minorul din anul 2004 de când nu mai locuiesc împreună, astfel încât este în interesul minorului să fie încredinţat spre creştere şi educare mamei reclamante.

Pârâtul prin înscrisul depus la dosar la fila 26 şi-a exprimat expres acordul cu privire la încredinţarea către mama reclamantă a minorului Aygormez Mert-Can.

Încredinţarea minorului unuia dintre părinţi în situaţia în care cei doi părinţi nu locuiesc împreună este necesară deoarece prin aceasta se urmăreşte nu numai asigurarea şi stabilirea unui domiciliu pentru minor la unul dintre părinţi dar şi exercitarea celorlalte drepturi şi sarcini legate de creşterea şi educarea minorului, respectiv drepturile băneşti stabilite în favoarea minorului precum şi deplasarea acestuia, înscrierea sa la cursuri, etc.

Cu privire la pensia de întreţinere s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 307/21.03.2005 a Judecătoriei Curtea de Argeş prin care pârâtul a fost obligat să plătească pentru minor o pensie lunară de întreţinere de 400.000 lei, reclamanta solicitând să se menţină efectele acestei sentinţe cu privire la pensia de întreţinere.

Faţă de probele administrate în cauză şi faţă de acordul exprimat de pârât, în baza disp. art. 65 rap. la art. 42-44 din Codul familiei, acţiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă şi a se dispune încredinţarea mamei reclamante a minorului Aygormez Mert-Can şi menţinerea efectelor sentinţei civile anterioare cu privire la pensia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului pentru minor.

Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta  Eder Gh. Daniela, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Elena Cuza, bl. C3, sc. A, et. 1, ap. 7, jud. Argeş, împotriva pârâtului Aygormez Pasa, domiciliat în Turcia Mendez mah 45 sk no 18 D2 Esenler/Bakirkoy – Turcia.

Încredinţează spre creştere şi educare mamei reclamante pe  minorul Aygormez Mert-Can născut la data de 1.06.1999.

Menţine efectele sentinţei civile nr. 307/2005 a Judecătoriei Curtea de Argeş cu privire la plata pensiei lunare de întreţinere pentru minor.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 30 august 2005.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

U.M.

UM/4ex

2.09.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

Dosar nr. 1954/ 2004Obligaţia de “a face”

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDETUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 787

Şedinţa publică din 21 septembrie 2005

Preşedinte: ELEONORA TACHE

Grefier: ELISABETA ŞERBAN

Pe rol fiind, în pronunţare, acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1954 din 22 iunie 2004, având ca obiect obligaţia de “a face”, formulată de reclamanţii PĂUN GH. GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Florilor nr. 2, judeţul Argeş, PĂUN AUREL, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Păuneşti nr. 12, judeţul Argeş, NICA NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti, bl. A4, sc. Sc. 1, judeţul Argeş, ARION DUMITRU, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 29, judeţul Argeş, MATEESCU PANTELIMON, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 17, judeţul Argeş, MATEESCU MARIAN, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Elena Cuza, bl. E, sc. A, ap. 3, judeţul Argeş, DINA GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 15, judeţul Argeş, TEACĂ ION, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 7, judeţul Argeş, MARIN MARIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 5, judeţul Argeş, ROTARU MARIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Poştei nr. 3, judeţul Argeş, DUŢĂ GRIGORE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 14, judeţul Argeş, POPESCU NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 3, judeţul Argeş, ACHIM ION, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 3, judeţul Argeş, TEACĂ EUGENIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 1, judeţul Argeş, MATEESCU GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 17, judeţul Argeş, BADEA ANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Despina Doamna nr. 4, judeţul Argeş, ZINCA ANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 13, judeţul Argeş, CERBUREANU NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti, judeţul Argeş, ZINCA CONSTANTIN, decedat, fost cu ultimul domiciliu în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 13, judeţul Argeş, ILIESCU ION- decedat, CIOBANU MARIA, ŞTEVOIU MIHAI, MOCANU AURELIA, ACHIM IOANA- decedată, prin moştenitor ACHIM AURELIA, LAURENŢIU CONSTANTIN- decedat, FLOAREA TEODOR- decedat, prin moştenitoare FLOAREA IOANA şi IONESCU ANA, LAURENŢIU VICTOR- decedat, STĂNESCU GAVRILĂ, POPESCU MARGARETA, CÎRJAN ION, BURICEA ECATERINA, PETRESCU ION- decedat, prin moştenitor PETRESCU LUCIA, ILIESCU ECATERINA, BOBIC ION, POPESCU GAVRILĂ- decedat, prin moştenitor POPESCU CONSTANŢA, toţi domiciliaţi în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului fără număr, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâţii CHIRILOIU ARMAND, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti, bl. B6 A, sc. 1, parter, ap. 1, judeţul Argeş, şi MANOLE GH. FLAVIUS, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Castanilor nr. 16, judeţul Argeş, şi ILIESCU DUMITRU, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 54, judeţul Argeş, RĂDULESCU JAN, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Vasile Lupu nr. 1, judeţul Argeş, şi LAURENŢIU VICTOR, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului, judeţul Argeş, ILIESCU D. VASILE, domiciliat în Curtea de Argeş. Valea Iaşului nr. 56, judeţul Argeş, CHIRIŢĂ ANIŞOARA, domiciliată în Piteşti, b-dul Petrochimiştilor, bl. B29, sc. D, ap. 37, judeţul Argeş, CORBEANU AURELIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă nr. 21, judeţul Argeş, şi PETRESCU CRISTIAN, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului, bl. P6, ap. 23, judeţul Argeş, cererea reconvenţională formulată de CHIRILOIU ARMAND şi MANOLE GH. FLAVIUS (filele 8-9), precum şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de DUŢĂ GEORGETA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 14, judeţul Argeş, moştenitoare a lui Duţă Grigore,  ACHIM MARIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 3, judeţul Argeş, moştenitoarea lui Zinca Constantin, POPESCU CONSTANŢA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 31, judeţul Argeş, moştenitoare a lui Popescu Gavrilă- decedat, CIOBANU MARIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Str. Valea Iaşului nr. 31, judeţul Argeş, PETRESCU LUCIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, bl. A10, sc. C, et. 4, ap. 18, judeţul Argeş, moştenitoare a lui Petrescu Ion- decedat, SORESCU I. AURICA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Despina Doamna, bl. B2, sc. C, ap. 40, judeţul Argeş, FLOAREA IOANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Ştefan cel Mare, bl. A4, sc. A, et. 3, ap. 8, judeţul Argeş, IONESCU ANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Ştefan cel Mare, bl. A4, sc. A, et. 2, ap. 6, judeţul Argeş, MATEESCU GHEORGHE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 17, judeţul Argeş, GHIŢĂ ANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 17, judeţul Argeş, ILIESCU GH. NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 21, judeţul Argeş, ACHIM AURELIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 23, judeţul Argeş, ILIESCU I. ION, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Progresului nr. 15, judeţul Argeş, BOŞTOACĂ ION, domiciliat în Curtea de Argeş, b-dul Basarabilor nr. 79, judeţul Argeş, CONSTANTINESCU TATIANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă nr. 91 B, judeţul Argeş, personal şi în interesul pârâtei CORBEANU AURELIA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă nr. 21, judeţul Argeş.

Fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2005, ocazie cu care susţinerile părţilor au fost consemnate în Încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 J U D E C Ă T O R I A

Asupra acţiunii civile de faţă, constată :

Prin cererea înregistrată sub nr.1954 din 22 .VI.2004, aşa cum a fost

precizată la data de 17.XII.2004 (fila 86) şi completată la datele de 1.VI.2005 şi 6.VII.2005 (filele 23, 266), reclamanţii Păun Gh.Gheorghe, Păun Aurel, Nică Nicole, Arion Dumitru, Popescu Constanţa, Badea Ana, Băluţă Marilena, Martin Alexandrina, Teacă Ion, Marin Maria, Mateescu Pantelimon, Mateescu Marian, Mateescu Gheorghe, Dumitra C.Filofteia, Sorescu I.Aurica, Zinca Ana, Florescu C.Elena, Zinca C.Gheorghe Paul, Heraşcu Corina Marilena, Achim Ion, Achim Aurelia, Ciobanu Maria, Iliescu Ecaterina, Iliescu Gh. Nicolae, Păun Gheorghe, Păun Victoria, Florea T.Ioana, Ionescu Ana, Ghiţă Ana, Teacă Eugenia, Bostoacă Ion, Bobic Ion, Petrescu Lucica, Petrescu Ion, Iliescu Ion, Mocanu Aurelia, Duţă Georgeta, au chemat în judecată pe pârâţii Chiriloiu Armand, Manole D.Flavius, Iliescu D.Vasile, Chiriţă Anişoara, Petrescu Cristian, Corbeanu Aurelia, Iliescu Dumitru, Rădulescu Jan Sever şi Laurenţiu Victor, solicitând să fie obligaţi să le permită accesul pe drumul de trecere existent pe terenul proprietatea acestora şi evidenţiat ca atare în harta cadastrală a municipiului Curtea de Argeş, pârâţii Chiriţoiu Armand şi Manole Gh.Flavius să fie obligaţi să demoleze  gardul ridicat pentru a le bloca intrarea pe acesta iar, în cazul în care se va constata că există o  cale mai  lesnicioasă de acces, să se constituie în favoarea lor o servitute de trecere pe aceasta.

La data de 22.VII.2004 pârâţii Chiriloiu Armand şi Manole Flavius au depus o întâmpinare în care au arătat că terenul pe care se pretinde că a existat  un drum de trecere l-au cumpărat de la numiţii Sîrbu Constanţa şi Negrilescu Adrian liber de sarcini şi servituţi şi că toţi reclamanţii au terenuri cu ieşire la calea publică şi au formulat o cerere reconvenţională  (f.9 verso) prin care au solicitat să se constate acest fapt.

La data de 14.IX.2005 a formulat o cerere de  intervenţie (f.287), atât în interes propriu cât şi în interesul  pârâtei  Corbeanu Aurelia, intervenienta Constantinescu Tatiana, în care a arătat că o parte din reclamanţi au ieşire  la calea publică, iar alţii şi-au înfundat terenurile prin  fapta proprie şi că în cazul în care se va  stabili o servitute de trecere, aceasta trebuie să fie cea mai scurtă, şi anume prin capătul terenului pârâtului  Iliescu Vasile. A mai arătat că varianta propusă de  expert pe terenul proprietatea sa şi a pârâtei Corbeanu Aurelia divide în două acest imobil şi că pârâtul Petrescu Cristian nu are calitate procesuală pasivă, nefiind succesorul direct al averii defunctului Stevoiu Mihai.

S-au depus acte în legătură cu obiectul cauzei, au fost interogaţi pârâţii  Chiriloiu Armand (f.l57) şi Manole Flavius ( f. 170), s-au audiat martorii Iliescu Dumitru ( f.158), Ciolcă Petre (f.161), Petrescu Cristian (f.162) şi Moraru Vasile (f.171-173), iar pentru identificarea terenurilor  proprietatea părţilor, pentru a se determina dacă cele ale reclamanţilor constituie “loc înfundat” şi care este cea mai lesnicioasă cale de ieşire la drumul public s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică, aşa cum a fost completat de către expertul Dumitrescu Cristian (f.192-213, 281-284).

Examinând lucrările dosarului, instanţa în  fapt reţine:

Reclamanţii Păun Gh.Gheorghe, Nică Nicolae, Arion Dumitru, Popescu Constanţa, Badea Ana, Teacă Ion, Marin Maria, Mateescu Pantelimon, Mateescu Marian, Mateescu Gheorghe, Dumitru C.Filofteia, Sorescu I. Aurica, Zinca Ana, Achim Aurelia, Ciobanu Ana, Iliescu Ecaterina, Iliescu Gh.Nicolae, Păun S. Gheorghe, Păun Victoria, Florea T.Ioana, Ionescu Ana, Ghiţă Ana, Teacă Eugenia, Bostoacă Ion, Bobic Ion, Petrescu Lucica, Iliescu Ion şi Duţă Georgeta sunt proprietarii terenurilor  marcate cu culoarea galben în schiţa de plan  de la fila 212, situate în punctele “ Câmpul Radovanului “ şi “Duzi” din intravilanul municipiului Curtea de Argeş, judeţul Argeş.

Dintre acestea numai terenurile proprietatea reclamanţilor Nică Nicolae,  Arion Dumitru, Popescu Constanţa, Badea Ana, Sorescu I.Aurica,  Ciobanu  Maria, Iliescu Ecaterina, Iliescu Gh.Nicolae, Florea T.Ioana, Ionescu Ana, Ghiţă Ana, Teacă Eugenia, Bostoacă Ion, Bobic Ion, Petrescu Lucica, Iliescu Ion şi Duţă Georgeta, sunt “locuri înfundate” în accepţiunea art.616 cod civil, neavând ieşire la calea publică.

Terenurile haşurate cu culoarea roşu, proprietatea  reclamanţilor Păun Gh.Gheorghe, Teacă Ion, Marin Marian, Mateescu Pantelimon, Mateescu Marian, Mateescu Gheorghe, Dumitra C. Filofteia, Zinca Ana, Achim Aurelia, Păun S. Gheorghe şi Păun Victoria au ieşire la drumurile publice strada Albeşti şi strada Valea Iaşului, nefiind înfundate.

În anul 1992, cu acordul proprietarilor susmenţionaţi, s-a creat drumul de exploatare colorat cu culoarea roşu în schiţa de plan susmenţionată, cu o lungime de 293 metri şi o  lăţime de 4 metri, drum care  se înfundă în dreptul proprietăţii pârâtului Iliescu D. Vasile, nepermiţându-le acestora accesul la drumul public strada Vasile Lupu.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză rezultă că suprafaţa de teren necesară pentru continuarea acestui drum convenţional este de 115 m.p. (28,75 metri lungime şi 4 metri lăţime ), aşa cum a fost evidenţiată cu culoarea verde în schiţa de plan de la fila 284.

Comparând această variantă cu celelalte două variante de trecere propuse de reclamanţii susmenţionaţi şi anume pe terenul proprietatea  pârâţilor Chiriloiu Armand şi Manole Flavius (fâşia colorată cu  albastru în schiţa de plan de la fila 212, în suprafaţă de 594 m.p.) şi pe terenul pârâtei Corbeanu Aurelia şi al intervenientei Constantinescu Tatiana (fâşia colorată cu galben în schiţa de plan de la fila 284, în suprafaţă  de 421 m.p.) se constată că acestea din urmă sunt împovărătoare pentru proprietarii fondurilor aservite, atât prin privarea  acestora de suprafeţe relativ mari de teren, cât şi prin înconjurarea terenurilor lor pe două laturi cu drumuri de trecere.

Deşi  reclamanţii au susţinut că  varianta de trecere propusă pe terenul pârâţilor Chiriloiu  Armand şi Manole Flavius a existat  încă din timpul fostului CAP Curtea de Argeş, cercetând arhivele primăriei expertul nu a descoperit dovezi asupra folosirii fâşiei de culoarea albastru în mod exclusiv cu această destinaţie  (f.211).

Aşa fiind, instanţa, constatând că terenurile proprietatea reclamanţilor Nică Nicolae, Arion Dumitru, Popescu Constanţa, Badea Ana, Sorescu I.Aurica, Ciobanu  Maria, Iliescu Ecaterina, Iliescu Gh.Nicolae, Florea T.Ioana, Ionescu Ana, Ghiţă Ana, Teacă Eugenia, Bostoacă Ion, Bobic Ion, Petrescu Lucica, Iliescu Ion şi Duţă Georgeta nu au nici o ieşire la calea publică, în temeiul art.616 Cod civil va constitui în favoarea acestora o servitute de trecere pe terenul de 115 m.p. proprietatea pârâtului Iliescu D.Vasile, obligându-i în solidar pe aceştia să-l despăgubească pe proprietarul  fondului aservit cu suma de 32.200.000 de lei ( 3.220 RON ), reprezentând valoarea suprafeţei de teren afectată, aşa cum a fost stabilită de expert în lucrarea sa (f.283).

Întrucât terenurile proprietatea reclamanţilor Păun Gh.Gheorghe, Teacă Ion, Marin Maria, Mateescu Pantelimon, Mateescu Marian, Mateescu Gheorghe, Dumitra C.Filofteia, Zinca Ana, Achim Aurelia, Păun S. Gheorghe şi Păun Victoria nu sunt locuri înfundate, acţiunea promovată de către aceştia  este neântemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Analizând titlurile de proprietate prezentate de către toţi reclamanţii din această cauză, s-a constatat că dintre aceştia Păun Aurel, Băluţă Marilena, Martin Alexandrina, Florescu Elena, Zinca C.Gheorghe Paul, Heraşcu Corina Marilena, Achim Ion, Petrescu Ion şi Mocanu Aurelia  nu sunt proprietarii terenurilor ce constituie fondul dominant, motiv pentru care acţiunea  intentată de aceştia pârâţilor Chiriloiu Armand, Manole Flavius, Iliescu D.Vasile, Chiriţă Anişoara, Corbeanu Aurelia şi a intervenientei Constantinescu Tatiana, va fi respinsă ca fiind formulată de persoane  fără calitate procesuală activă.

Deoarece, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr.594/1999 a acestei instanţe (f.298), pârâtul Petrescu Cristian, fiul pârâtei Corbeanu Aurelia, nu este  moştenitorul direct al numitului Sterioiu Mihai, această  calitate având-o doar pârâta susmenţionată şi intervenienta Constantinescu Tatiana, în calitate de descendente de gradul I, acţiunea tuturor reclamanţilor faţă de acesta urmează a fi  respinsă ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În aceeaşi modalitate va fi respinsă şi acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor Iliescu Dumitru, Rădulescu Jan Sever şi Chiriţă Anişoara, persoane care nu sunt proprietarii fondurilor aservite pentru care au fost formulate variantele de trecere.

Ţinând cont că în şedinţa publică din 15.VI.2005 reclamanţii au declarat că renunţă la judecată faţă de pârâtul Laurenţiu Victor (f. 263), în temeiul art.246 Cod pr.civilă se va lua act de această renunţare.

În condiţiile în care acţiunea reclamanţilor a fost admisă în parte, numai pentru ipoteza privind  constituirea unei servituţi de trecere, cererea reconvenţională a pârâţilor Chiriloiu Armand şi Manole Flavius privind constatarea inexistenţei unui drum de trecere pe terenul proprietatea acestora rămâne fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art.274-276 Cod pr.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii NICA NICOLAE, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti, bl. A4, sc. Sc. 1, judeţul Argeş, ARION DUMITRU, domiciliat în Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 29, judeţul Argeş, POPESCU CONSTANŢA din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului, nr.34,judeţul Argeş,  BADEA ANA, domiciliată în Curtea de Argeş, str. Despina Doamna nr. 4, judeţul Argeş, SORESCU I. AURICA domiciliată în Curtea de Argeş,str.Despina Doamna,Bl.B 2,sc.C,ap.40,judeţul Argeş, CIOBANU MARIA domiciliată în Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului, nr.31,judeţul Argeş, ILIESCU ECATERINA domiciliată în Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,fără număr judeţul Argeş,ILIESCU GH.NICOLAE domiciliat în Curtea de Areş,str.Valea Iaşului,nr.21, judeţul Argeş, FLOREA T.IOANA , IONESCU ANA domiciliată în Curtea de Argeş,str.Ştefan cel Mare,Bl.A 4,sc.A,et.2,ap.6,judeţul Argeş, GHIŢĂ ANA din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.17,judeţul Argeş,TEACĂ EUGENIA din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.1,judeţul Argeş, BOŞTOACĂ ION din Curtea de Argeş,B-dul Basarabilor,nr.79 Bis,judeţul Argeş, BOBIC ION din Curtea de Argeş,str.Groape ,nr.21,judeţul Argeş,PETRESCU LUCICA din Curtea de Argeş,str.Cuza Vodă, Bl.A 10,sc.C,et.4,ap.18,judeţul Argeş, ILIESCU ION din Curtea de Argeş,str.Progresului ,nr.55,judeţul Argeş şi  DUŢĂ GOERGETA din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.14,judeţul Argeş, împotriva pârâtului ILIESCU D. VASILE din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.56,judeţul Argeş.

Constituie în favoarea reclamanţilor susmenţionaţi o servitute de trecere pe terenul de 115 m.p. proprietatea pârâtului ILIESCU D.VASILE, pe traseul de 28,75 m şi 4 m. lăţime, aşa cum a fost conturat cu culoarea verde în schiţa de plan de la fila 284 din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Dumitrescu Cristian.

Obligă , în solidar, pe reclamanţii în favoarea cărora s-a constituit servitutea de trecere să-l despăgubească pe pârât cu suma de 32.200.000 de lei (3.220 RON) reprezentând contravaloarea  drumului de trecere.

Obligă pe pârâtul Iliescu D.Vasile să plătească reclamanţilor susmenţionaţi 1.500.000 (150 RON) cheltuieli parţiale de judecată.

Respinge ca neîntemeiată  acţiunea formulată de reclamanţii PĂUN GH.GHEORGHE din Curtea de Argeş,str.Păuneşti,nr.12,judeţul Argeş, TEACĂ ION din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.7,judeţul Argeş, MARIN MARIA din Curta de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.5,judeţul Argeş. MATEESCU PANTELIMON din Curtea de Argeş,str.Banu Mărăcine,Bl.E 17 A,sc.A,ap.5,judeţul Argeş, MATEESCU MARIAN din Curta de Argeş,str.Banu Mărăcine,Bl.E 14 A,sc.C,ap.8,judeţul Argeş, MATEESCU GHEORGHE  din Curtea de Argeş,str.Albeşti,nr.17,judeţul Argeş, ,DUMITRA C.FILOFTEIA din Curtea de Argeş,str.Meşteru Manole,nr.4,judeţul Argeş, ZINCA ANA din Curtea de Areş,str.Albeşti,nr.13,judeţul Argeş, ACHIM AURELIA din Curtea de Argeş,str.Albeşti,nr.23,judeţul Argeş, PAUN S.GHEORGHE din Curtea de Argeş,str.Păuneşti,nr.12,judeţul Argeş şi PĂUN VICTORIA  din Curtea de Argeş,str.Păuneşti,nr.12,judeţul Argeş,împotriva pârâţilor  CHIRILOIU ARMAND din Curtea de Argeş,str.Albeşti, Bl.B 6A,sc.1,ap.1,parter, MANOLE D. FLAVIUS din Curtea de Argeş,, ILIESCU D. VASILE, CORBEANU AURELIA şi a intervenientei  CONSTANTINESCU TATIANA  din Curtea de Argeş,str.Cuza Vodă,nr.91 B,judeţul Argeş.

Obligă pe aceşti 11 reclamanţi să plătească pârâţilor Chiriloiu Armand şi Manole D.Flavius 3.000.000 de lei ( 300 RON) cheltuieli de judecată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii PĂUN AUREL din Curtea de Argeş,str.Păuneşti,nr.12,judeţul Argeş, BĂLUŢĂ MARILENA din Bucureşti,şoseaua Iancului, nr.8, Bl.114 A, sc.A,et.6,ap.28,sector 2, MARTIN ALEXANDRINA din Bucureşti,soseaua Pantelimon, nr.256, Bl.53,sc.C, et.10,ap.202 , FLORESCU C. ELENA din  Curtea de Argeş,str.Cuza Vodă,Bl.E 10 B,sc.a,ap.9,judeţul Argeş,ZINCA C. GHEORGHE PAUL din Timişoara,,calea Circumvoluţiei ,nr.21,ap.38,judeţul Timiş, HERAŞCU CORINA MARILENA din Curtea de Argeş,str.Albeşti,nr.13,judeţul Argeş, ACHIM ION din Curtea de Argeş,str.Albeşti,nr.23,judeţul Argeş, PETRESCU ION din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.2,judeţul Argeş şi MOCANU AURELIA  Curta de Argeş,str.Albeşti,nr.5,judeţul Argeş, împotriva pârâţilor  Chiriloiu Armand din Curtea de Argeş, str.Albeşti,Bl.B6 A,sc.1,ap.1,parter,judeţul Argeş, Manole D. Flavius Curtea de Argeş,str.Castanilor,nr.16,judeţul Argeş,Iliescu D. Vasile din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului,nr.56,judeţul Argeş,Corbeanu Aurelia din Curtea de Argeş,str.str.Cuza vodă,nr.21,judeţul Argeş şi a  intervenientei Constantinescu Tatiana din Curtea de Argeş,str.Cuza Vodă,nr.91 B,judeţul Argeş,ca fiind  promovată de persoane fără calitate procesuală activă.

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii PĂUN GH.GHEORGHE din Curtea de Argeş,str. Florilor,nr.2,judeţul Argeş,PĂUN AUREL din Curtea de Argeş,str.Păuneşti,nr.12,judeţul Argeş, NICĂ NICOLAE din Curtea de Argeş,str.Valea Iaşului, Bl. A4, sc. B, et. 1, ap. 22, judeţul Argeş, ARION DUMITRU din Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 29, judeţul Argeş, POPESCU CONSTANŢA din Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 34, judeţul Argeş, BADEA ANA din Curtea de Argeş, str. Despina Doamna nr. 4, judeţul Argeş, BĂLUŢĂ MARILENA din Bucureşti, Şoseaua Iancului nr. 8, Bl. 114 A, sc. A, et. 6, ap. 28, sector 2, MARTIN ALEXANDRINA din Bucureşti, soseaua Pantelimon nr. 256, Bl. 53, sc. C, et. 10, ap. 202, TEACĂ ION din Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 7, judeţul Argeş, MARIN MARIA din Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 5, judeţul Argeş, MATEESCU PANTELIMON din Curtea de Argeş, str. Banu Mărăcine, Bl. E 17 A, sc. A, ap. 5, judeţul Argeş, MATEESCU MARIAN din Curtea de Argeş, str. Banu Mărăcine, Bl. E14A, sc. C, ap. 8, judeţul Argeş, MATEESCU GHEORGHE din Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 17, judeţul Argeş, DUMITRA C. FILOFTEIA din Curtea de Argeş, str. Meşteru Manole nr. 4, judeţul Argeş, SORESCU I. AURICA din Curtea de Argeş, str. Despina Doamna, Bl. B2, sc. C, ap. 40, judeţul Argeş, ZINCA ANA din Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 13, judeţul Argeş, FLORESCU C. ELENA din Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă, Bl. E10B, sc. A, ap. 9, judeţul Argeş, ZINCA C. GHEORGHE PAUL, HERAŞCU CORINA MARILENA din Curtea de Argeş, str. Albeşti nr. 13, judeţul Argeş, ACHIM ION, ACHIM AURELIA, CIOBANU MARIA, ILIESCU ECATERINA din Curtea de Argeş, str. Posada, Bl. A17, sc. A, ap. 15, et. 3, judeţul Argeş, ILIESCU GH. NICOLAE, PĂUN S. GHEORGHE, PĂUN VICTORIA, FLOREA T. IOANA, IONESCU ANA, GHIŢĂ ANA, TEACĂ EUGENIA, BOSTOACĂ ION, BOBIC ION, PETRESCU LUCICA, PETRESCU ION, ILIESCU ION, MOCANU AURELIA şi DUŢĂ GEORGETA  împotriva  pârâţilor  PETRESCU CRISTIAN din  Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului, Bl. P6, ap. 23, judeţul Argeş, ILIESCU DUMITRU din Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 54, judeţul Argeş, RĂDULESCU JAN SEVER din Curtea de Argeş, str. Vasile Lupu nr. 1, judeţul Argeş şi CHIRIŢĂ ANIŞOARA din Piteşti, B-dul Petrochimiştilor, Bl. 29, sc. D, ap. 37, judeţul Argeş, ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Ia act de renunţarea celor 37 de reclamanţi la judecată faţă de pârâtul LAURENŢIU VICTOR.

Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea reconvenţională a pârâţilor Chiriloiu Armand şi Manole D.Flavius.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată azi, 21.IX.2005, în şedinţă publică.

PREŞEDINTE GREFIER

E.T.

Red.E.T./C.V.

21.10.2005

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR. 1325/2005  divorţ cu copii

R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 953

Şedinţa publică din 03 noiembrie 2005

Preşedinte : IOAN FUNDATUREANU

Grefier : NICOLETA RĂDULESCU

Pe rol fiind spre soluţionare acţiunea civilă de divorţ înregistrată sub nr. 1325/05.07.2005, formulată de reclamanta DUMITRU ELENA ELVIRA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Cuza Vodă, bl. C.5, sc. B, et.2, ap.32, judeţul Argeş, împotriva pârâtului DUMITRU FLORIN domiciliat la Ioannis Papadopoulus, Cartier East Man London cod E 6 2 HS Anglia,  pentru a se dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părţi  la data de 22.02.1997, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de Zamfirescu, încredinţarea minorului Andi Emanuel spre creştere şi educare mamei reclamante cu obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului şi cheltuieli de judecată.

Acţiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 36,6 RON conform chitanţei de la fila 3 dosar şi timbru judiciar în sumă de 15.000 lei (f. 2 verso).

 La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta  asistată de avocat Alina Ceauru, în baza împuternicirii avocaţiale de la fila 20 dosar, lipsă fiind pârâtul şi  autoritatea tutelară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat Alina Ceauru pentru reclamantă precizează obiectul acţiunii: divorţ cu copii. Depune la dosar dovada efectuării procedurii de citare cu pârâtul prin publicitate.

Instanţa dă sfaturi de împăcare.

Reclamanta personal precizează că stăruie în continuarea acţiunii de divorţ.

Avocat Alina Ceauru pentru reclamantă solicită încuviinţarea probei cu un martor, pentru dovedirea motivelor temeinice de divorţ, respectiv  Moise Mihaela, pe care o prezintă.

Instanţa în baza art. 167 C.pr.civ. , încuviinţează proba cu martora solicitată de reclamantă , procedând la audierea acesteia.

S-a luat sub prestare de jurământ declaraţie martorei Moise Mihaela , depoziţia fiind ataşată la dosar.

Avocat Alina Ceauru pentru reclamantă precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat Alina Ceauru pentru reclamantă solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, încredinţarea minorului Andi Emanuel spre creştere şi educare mamei reclamante, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere pentru minor în funcţie de venitul minim pe economie şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei , acela de Zamfirescu . Cu cheltuieli de judecată.

J U D E C Ă T O R I A

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea reclamantei DUMITRU ELENA ELVIRA, domiciliată în Curtea de Argeş, strada Cuza Vodă, bl. C.5, sc. B, et.2, ap.32, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâtul DUMITRU FLORIN, domiciliat la Ioannis Papadopoulus, Cartier East Man London cod E 6 2 HS Anglia.

Dispune desfacerea căsătoriei dintre părţi încheiată la 22.02.1997 şi trecută în Registrul de stare civilă al Primăriei Curtea de Argeş, la numărul 335, din vina exclusivă a pârâtului.

Încredinţează pe minorul Dumitru Andi Emanuel , născut la 04.08.1999, spre creştere şi educare reclamantei.

Obligă pe pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului Dumitru Andi Emanuel, născut la 04.08.1999, în cuantum de 77,5 RON de la data introducerii acţiunii , 05.07.2005, până la majoratul minorului.

Dispune reluarea de către reclamantă a numelui purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de Zamfirescu.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 537,1 RON.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 noiembrie 2005.

PREŞEDINTE  GREFIER

I.F.

 

**************************************************

**************************************************

**************************************************

DOSAR NR. 847/2005 obligaţia de “ a face

R O M A N I A

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ, JUDEŢUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 762

Şedinţa publică din 14.09.2005

Preşedinte : ANA GANEA

Grefier : NICOLETA RĂDULESCU

Pe rol fiind spre soluţionare acţiunea civilă înregistrată sub nr. 847/27.04.2005, formulată de reclamanţii BRAN OLIMPIA ( fostă Negoiu) domiciliată în comuna Muşăteşti, sat Vîlsăneşti, judeţul Argeş şi BRAN I. FIDEL domiciliat în comuna Tigveni, sat Bârseşti, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâta COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MUŞĂTEŞTI, pentru a fi obligată pârâta să-i pună pe reclamanţi în posesie pe suprafaţa de 7.200 mp teren, situat în pct.” Acasă la Bran” din comuna Muşăteşti, sat Vîlsăneşti , judeţul Argeş urmând să întocmească procesul verbal de punere în posesie şi toată documentaţia aferentă şi necesară eliberării titlului de proprietate pentru această suprafaţă.

Acţiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 110.000 lei conform chitanţei de la fila 3 dosar şi timbru judiciar în sumă de 6.000 lei (f. 3 verso).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanta asistată de avocat Daniela Stoian în baza împuternicirii avocaţiale de la fila 15 dosar, lipsă fiind pârâta şi, celălalt reclamant reprezentat de avocat Daniela Stoian în baza aceleiaşi împuterniciri avocaţiale.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa pune în discuţie raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert Săracu Georgeta.Avocat Daniela Stoian pentru reclamanţi, precizează  că nu are obiecţiuni de formulat la raportul de expertiză tehnică. Menţionează că experta a trecut terenul în extravilan, iar acesta se află în intravilan deoarece este situat în perimetrul construibil şi este înconjurat de locuinţe. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra fondului.

Instanţa ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra fondului.

Avocat Daniela Stoian pentru reclamanţi, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi să fie obligată pârâta să întocmească procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 7.200 mp teren situat în pct. “Acasă la Bran”,  urmând să-i pună în posesie pe reclamanţi pe această suprafaţă de teren şi, să întocmească toată documentaţia aferentă şi necesară eliberării titlului de proprietate pentru terenul respectiv. Menţionează că terenul se află în intravilan, fiind situată în preajma  gospodăriei părinteşti. 

Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra acţiunii civile de faţă, constată :

Prin cererea înregistrată sub nr. 847 din 27.04.2005, reclamanţii Bran Olimpia ( fostă Negoiu) şi Bran Fidel au chemat în judecată pe pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti pentru a fi obligată să efectueze punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa de 7200 m.p., teren situat pe raza comunei Muşăteşti, sat Vâlsăneşti, pct. ,, Acasă la Bran”, cu care au fost validaţi în temeiul Legii Fondului Funciar nr. 18/1991.

De asemenea, reclamanţii au mai solicitat ca pârâta să fie obligată să întocmească documentaţia necesară şi să o înainteze Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul sus menţionat.

S-au solicitat şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că în baza Legii nr.18/1991, reclamanţii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de descendenţi ai autorului lor Bran Ion, iar prin Hotărârea nr. 100/1991 a Comisiei Judeţene de F.F. Argeş au fost validaţi în anexa nr. 3, la poziţia cu nr. 11, cu suprafaţa de 7200 m.p. în pct. ,,Acasă la Bran”.

Deşi au solicitat Comisiei  Locale de Fond Funciar Muşăteşti să fie puşi în posesia pe suprafaţa validată şi să întocmească documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate, comisia refuză să emită actele respective, motiv  pentru care au formulat cererea de faţă întemeiată în drept pe disp. art. 44 ind. 14  din Legea nr. 169/1997 şi dispoziţiile Legilor nr.18/1991 şi 1/2000.

S-a timbrat cererea cu 110.000 lei taxă judiciară de timbru şi 6.000 lei timbru judiciar, au fost depuse acte în legătură cu obiectul cauzei, s-a solicitat Comisiei Comunale de Fond Funciar Muşăteşti întreaga documentaţie care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate a reclamanţilor şi s-a efectuat un raport de expertiză tehnică de identificare a terenului ce face obiectul cererii.

Examinând probatoriile administrate în cauză, instanţa reţine în fapt următoarele :

Prin Hotărârea nr. 100/1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, reclamanţii Bran Olimpia şi Bran Fidel au fost validaţi în anexa nr. 3 la poziţia nr. 11, cu suprafaţa de 7200 m.p. teren,  în calitate de moştenitori ai autorului lor Bran Ion.

Expertul a identificat terenul menţionat în actele de proprietate primare ale reclamanţilor.

Potrivit constatărilor expertului terenul măsoară 7200 m.p., este situat pe raza comunei Muşăteşti, sat. Vâlsăneşti şi se compune din 2 parcele , 2000 m.p. teren este situat în pct. ,,Buneşti” şi 5200 m.p. este situat în pct. ,,Acasă la Bran”.

Expertul a constatat că pârâta Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti a întocmit fişa cu date pentru eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 6570

 m.p. ( f. 30 d.), cu 630 m.p. mai puţin faţă de suprafaţa cu care au fost validaţi reclamanţii de 7200 m.p.

Diferenţa de 630 m.p., solicitată de reclamanţi se află în posesia numiţilor Florea Ion şi Florea Elena cu precizarea că nu s-au eliberat procese verbale de punere în posesie.

Având în vedere că reclamanţii au fost validaţi cu suprafaţa de 7200 m.p., prin Hotărârea nr. 100/1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş şi au făcut dovada deţinerii de terenuri în proprietate înainte de colectivizare, conform actelor existente la dosar şi identificărilor efectuate de expert, instanţa constată că cererea reclamanţilor este întemeiată, urmând să fie admisă.

Aşadar, în temeiul art.44 ind. 14 din Legea nr. 169/1997 şi dispoziţiile Legii nr. 18/1991 şi legii nr. 1/2000, instanţa va obliga pârâta să efectueze punerea în posesie a reclamanţilor pe întreaga suprafaţă de 7200 m.p. cu care au fost validaţi.

Va obliga Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti să întocmească proces verbal de punere în  posesie pentru suprafaţa de 7200 m.p. teren, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Săracu Georgeta ( f. 36-40) şi să întocmească întreaga documentaţie necesară eliberării titlului de proprietate, urmând a fi înaintată Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş.

În baza art. 274 C.pr.civ., pârâta, aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanţii BRAN OLIMPIA ( fostă Negoiu) domiciliată în comuna Muşăteşti, sat Vîlsăneşti, judeţul Argeş şi BRAN I. FIDEL domiciliat în comuna Tigveni, sat Bârseşti, judeţul Argeş, în contradictoriu cu pârâta COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR MUŞĂTEŞTI.

Obligă Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti să efectueze punerea în posesie a reclamanţilor pe suprafaţa de 7200 m.p, conform Hotărârii nr. 100/1991 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş.

Obligă Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti să întocmească reclamanţilor proces verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 7200 m.p. teren situat în pct. ,, În Deal” şi ,,Acasă la Bran”, astfel cum a fost identificat prin R.E.T întocmit de expertul Săracu Georgeta ( f. 36-40 d).

Obligă Comisia Locală de Fond Funciar Muşăteşti să întocmească toată documentaţia necesară eliberării titlului de proprietate, urmând a fi înaintată  Comisiei Judeţene Argeş de Fond Funciar.

Obligă Comisia Locală de Fond Funciar la 4.616.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.09.2005.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

 A.G

AG/DA/ex.6.

30.09.2005

 

Domenii speta

Gaj