Actele de executare fiscala pot fi contestate exclusiv la judecatoria în circumscriptia careia se face executarea, indiferent în ce stadiu este executarea si indiferent daca a survenit declararea insolventei debitorului.
Prin sentinta nr. 696/18 mai 2009 pronuntata de Tribunalul Olt-Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ, în dosar nr. 5419/104/2008 s-a respins exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Olt si s-a admis actiunea formulata de administratorul judiciar BVC. C. IPURL pentru debitoarea SC T. SRL .
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea DGFP OLT-AFP CORABIA si a invocat nelegalitatea, sustinând ca în mod gresit s-a respins exceptia necompetentei materiale a tribunalului. Poprirea a fost înfiintata de creditoarea bugetara si potrivit art. 172 pct. 4 din OG nr. 92/2003 se poate contesta la instanta competenta, în speta Judecatoria Corabia; în acest sens, fiind si decizia nr. XIV/2007 pronuntata de Sectiile Unite ale Î.C.C.J. S-a retinut ca solutia este data ca urmare a unei interpretari gresite a legii, în speta nefiind aplicabile dispozitiile art. 36 din Legea 85/2006.
Examinând actele si lucrarile dosarului, Curtea a gasit recursul fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia nr. XIV/2007 a Sectiilor Unite ale Î.C.C.J. pronuntata în interpretarea si aplicarea art. 169 alin. 4 ( în prezent art. 172 alin. 4 ) c.pr. fiscala, referitor la competenta materiala si teritoriala de solutionare a contestatiilor la executarea silita si a contestatiilor împotriva unui titlu executoriu fiscal, s-a stabilit ca judecatoria în circumscriptia careia se face executarea este competenta sa judece contestatiile atât împotriva executarii silite însasi, a unui act sau masura de executare, a refuzului organului de executare fiscala de a îndeplini un act de executare, cât si împotriva titlului executoriu în temeiul caruia a fost pornita executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotarâre data de o instanta judecatoreasca sau de un alt organ jurisdictional, daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.
Ca urmare, Curtea a constat ca actele de executare fiscala pot fi contestate exclusiv la judecatoria în circumscriptia careia se face executarea, indiferent în ce stadiu este executarea si indiferent daca a survenit declararea insolventei debitorului.
În aceste conditii, deschiderea procedurii insolventei si incidenta dispozitiilor art. 36 din Legea 85/2006 reprezinta doar o aparare invocata în sprijinul contestatiei promovate, în sensul suspendarii de drept a oricarei alte executari desfasurate împotriva debitorului, dar contestatia fiind formulata împotriva unor acte îndeplinite de organe de executare fiscala în conformitate cu dispozitiile Codului de procedura fiscala , intra în competenta materiala si teritoriala exclusiva a judecatoriei în raza careia se desfasoara executarea.
În consecinta, Curtea a retinut ca hotarârea atacata în cauza s-a pronuntat cu încalcarea competentei exclusive a Judecatoriei Corabia, motiv de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 3 C.pr. civ. , ce atrage casarea hotarârii recurate si trimiterea dosarului spre solutionare instantei competente.
Curtea de Apel Timișoara
Natura juridică a litigiului prin care se solicită restituirea sumelor de bani reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate. Instanţa competentă meterial să soluţioneze un asemenea litigiu.
Curtea de Apel Iași
Competenţă materială. Litigiu comercial.
Tribunalul Suceava
Revendicare
Curtea de Apel Galați
Aplicarea corectă a normelor de ordine publică. Competenţa materială în funcţie de calificarea naturii juridice a actului juridic dedus judecăţii.
Curtea de Apel Pitești
DELICT CIVIL SĂVÂRŞIT DE UN COMERCIANT. NATURA JURIDICĂ A LITIGIULUI. COMPETENŢĂ MATERIALĂ