Acţiune în constatare nulitate titlu de proprietate. Căi de atac. Hotărâre supusă numai recursului

Art. 1 din Titlul VII  Legea 247/2005, definind  procesele funciare în materia cărora hotărârile pronunţate în primă instanţă sunt supuse numai recursului, distinge între categoria contestaţiilor şi a altor  litigii. Cum în sensul legii 18/1991 sunt calificate contestaţii acele cereri formulate de persoanele nemulţumite în faţa comisiei judeţene( art. 51), iar plângeri  acţiunile care se formulează în faţa instanţei de judecată fie împotriva hotărârii comisiei judeţene, fie împotriva ordinului prefectului, fie împotriva refuzului comisiei locale de a înmâna titlul sau de a pune în posesie ( art. 53, 54, 64), noţiunea de ” alte litigii apărute în urma aplicării legii 18/1991” poate viza doar acţiunile având ca obiect contestarea  titlurilor de proprietate, contestarea proceselor verbale de punere în posesie  pentru că alte etape în aplicarea legii fondului funciar şi recunoaşterea dreptului de proprietate nu mai pot fi imaginate. În consecinţă,  acţiunea prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate eliberat în procedura legii fondului funciar se  soluţionează prin hotărâre care este supusă numai  căii de atac a recursului.

La data de 13 octombrie 2005, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâţii R.D., R. M., Comisia judeţeană de fond funciar Mehedinţi şi Comisia locală de fond funciar Corcova, pentru a se constata nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 13947/2002, motivând că în mod nejustificat suprafeţele de 0,17 ha. teren arabil, 0,05 ha. vie şi 0,80 ha. curţi se regăseşte în acest titlu, deşi în registrul agricol al comunei Corcova sunt înscrise la numele său.

Judecătoria Strehaia, prin sentinţa civilă nr.1078 din 29 septembrie 2006, a admis în parte  acţiunea şi a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate 13497/2002, cu privire la suprafaţa de 404 mp.vie, 1769 mp. intravilan arabil şi 818 mp. intravilan curţi construcţii.

Pârâţii au declarat recurs împotriva hotărârii iar prin decizia civilă nr.168 R din 05.02.2007, pronunţată în dosar nr.70/101/2006 (nr. vechi 11.638/2006), Tribunalul Mehedinţi a constatat nulitatea recursului declarat de pârâţi, acesta nefiind motivat în termenul legal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs  pârâţii, motivând că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, soluţionând greşit cauza în complet de recurs, deşi calea de atac ce  a fost exercitată era apelul. S-a arătat că acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii unui titlu de proprietate se soluţionează potrivit dispoziţiilor dreptului comun, nefiind încadrată în dispoziţiile referitoare la atacarea cu recurs a  litigiilor de fond funciar.

Recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, pentru următoarele considerente.

Art. 5 din Titlul XIII legea 247/2005 stabileşte că hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai Art. 1 din  acelaşi titlu defineşte procesele funciare ca fiind contestaţiile şi alte litigii apărute în urma aplicării legii fondului funciar, republicată şi modificată .

Este de observat că legea distinge între categoria contestaţiilor şi alte litigii. În sensul legii 18/1991 sunt calificate contestaţii plângerile formulate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, întemeiate pe dispoziţiile art. 53 şi urm.  din lege. De fapt, termenul de „ contestaţie” este folosit de lege doar pentru a califica acele cereri formulate de persoanele nemulţumite în faţa comisiei judeţene( art. 51), în timp ce art 53, art 54, art 64 din lege se referă la termenul de „plângere”care se formulează în faţa instanţei de judecată fie împotriva hotărârii comisiei judeţene, fie împotriva ordinului prefectului, fie împotriva refuzului comisiei locale de a înmâna titlul sau de a pune în posesie.

Stabilind înţelesul gramatical al termenului „ contestaţie” ajungem la concluzia că aceasta presupune existenţa anterioară sesizării instanţei a unui act administrativ jurisdicţional care să fie contestat, aşadar, plângerea la care se referă textele legale poate fi asimilată noţiunii de contestaţie folosită de art. 1 din Titlul XIII pentru că în toate cele trei cazuri  descrise de art 53,54 şi 64 din legea 18/1991 există anterior o soluţionare a cererii persoanei îndreptăţite de către organul administrativ.

Odată stabilită sfera noţiunii de „ contestaţie” , constatăm că în noţiunea de litigii funciare prevăzută de art 1 din Titlul XIII,  legea include şi” alte litigii apărute în urma aplicării legii 18/1991”. Alte litigii în afara celor  prevăzute de art. 53, 54 şi 64 la care ne-am referit pot fi doar acţiunile având ca obiect contestarea  titlurilor de proprietate, contestarea proceselor verbale de punere în posesie  pentru că alte etape în aplicarea legii fondului funciar şi recunoaşterea dreptului de proprietate nu mai pot fi imaginate.

Procedura descrisă de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate  debutează cu recunoaşterea  calităţii de persoană îndreptăţită  şi a întinderii dreptului de proprietate, inclusiv în ceea ce priveşte categoriile de folosinţă ale terenului ( intravilan, extravilan), chestiuni care ţin de contestaţiile introduse potrivit art 53 şi 54 din lege.

După ce această etapă este parcursă şi hotărârea comisiei judeţene sau ordinul prefectului devin definitive, următoarea etapă prevăzută de lege este  emiterea proceselor verbale de punere în posesie, atribuirea efectivă a terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate. Titlul de proprietate este un act administrativ jurisdicţional emis în procedura legii 18/1991, iar acţiunea pentru  anularea acestuia nu poate fi asimilată  acţiunii de drept comun prevăzută de art 63 din legea 18/1991.

Concluzia care se impune  este că a  încadra noţiunii de „ procese funciare” numai contestaţiile formulate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate înseamnă a restrânge nejustificat  sfera de aplicare a noţiunii aşa cum este ea definită de art 1 din Titlul XIII , text care  face referire expresă la contestaţii şi alte litigii apărute în urma aplicării legii fondului funciar atunci când defineşte noţiunea de procese funciare.

Se poate observa, de altfel, că nu există o contradicţie între dispoziţiile art 63 din legea 18/1991 şi cele ale art 5 din Titlul XIII. Art 58 şi 59 din legea 18/1991 se referă la soluţionarea  plângerii formulate potrivit art. 53-57 din lege potrivit dispoziţiilor  generale din codul de procedură civilă şi la faptul că  sentinţa pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute în  acelaşi cod, dispoziţiile fiind similare celor  ale art. 63 care stabilesc aplicarea normelor de drept comun pentru soluţionarea acţiunilor pentru constatarea nulităţii unor acte  juridice şi a unor operaţiuni. Exceptând dispoziţiile capitolului IV din legea 18/1991 de la soluţionarea acestor acţiuni de nulitate este de observat că art 63 nu se poate referi la căile de atac ce se exercită, cât timp procedura de judecată şi căile de atac sunt prevăzute de art 58 şi 59 ca fiind cele de drept comun, potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă. Procedura exceptată este cea care vizează implicarea comisiei de fond funciar în soluţionarea plângerii, aceasta fiind concluzia care rezultă cu claritate aplicând raţionamentul per a contrario Textele se întregesc cu dispoziţiile speciale din Titlul XIII , care sunt introduse pentru accelerarea judecăţilor în materie funciară  şi care, printre alte norme, stabilesc urgentarea procedurilor prin  excluderea unei căi de atac.

Potrivit art. 282/1 c.p.c.  nu sunt supuse apelului litigiile al căror obiect are o valoare până la un miliard lei ( ROL)  fiind incluse în această categorie şi litigiile având ca obiect constatarea nulităţii unor acte juridice,  astfel că, aplicând această regulă de drept comun acţiunii de faţă, calea de atac ce se putea promova împotriva sentinţei de fond este recursul.

În concluzie, tribunalul a soluţionat corect cauza ca instanţă de recurs, iar hotărârea pronunţată fiind irevocabilă, nu poate fi supusă recursului, în condiţiile art. 299 c.p.c.

Recursul declarat fiind  astfel inadmisibil, urmează a fi respins.

Domenii speta

Spete similare