Apelul.Principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac „non reformatio in pejus”.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Craiova la 24 februarie 2004, reclamanţii N.D.D. şi N.M. au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii M.S. şi M.C: să încheie contractul în formă autent6ică, în calitate de vânzători , având ca obiect apartamentul, din Craiova, Calea Bucureşti, bloc C.7, sc.2 , ap.20 +, precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii în valoare de 500 mii lei pe zi de întârziere.

Pârâţi au formulat întâmpinare  prin care au solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că în anul 1998 au încheiat un contract de închiriere cu privire la acest imobil  cu reclamanţii, contract prin care au dat spre folosinţă reclamanţilor acest apartament.

Au precizat că , atât pârâtul M.S:,cât şi reclamantul N.D.D. sunt angajaţi ai SNPĂ PETROM SA , iar locuinţa ce face obiectul litigiului este o locuinţă de serviciu pe care au cumpărat-o de la SNP PETROM SA.

Prin precizarea de acţiune formulată la 8 decembrie 2004, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor  la încheierea contractului în forma autentică,m  având ca obiect apartamentul în litigiu, cu păstrarea aceluiaşi mod de evaluare a  locuinţei, precum şi a elementelor ce au stat la baza stabilirii preţului iniţial de cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr.687/2005 , pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.5196/2004,  a fost respinsă acţiunea formulată reclamanţi, cu motivarea că părţile nu şi-au respectat clauzele contractuale , iar conform art.969 Cod civil , convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Sentinţa a fost apelată de ambele părţi , apelul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova iar prin decizia civilă nr.2584/2005, Curtea şi-a declinat competenţa de soluţionare a apelului, la Tribunalul Dolj.

Prind decizia civilă nr.-284/2006 Tribunalul Dolj a admis apelul reclamanţilor, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinându-se că instanţa de fond nu a soluţionat fondul cauzei.

După rejudecare, prin sentinţa civilă nr.9647/2007 s-a admis acţiunea reclamanţilor, s-a respins cererea reconvenţională a pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii să vândă reclamanţilor apartamentul din litigiu , în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ,iar în caz de neexecutare,  au fost obligaţi pârâţii la plata daunelor cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de fond a avut în  vedere faptul că reclamanţii ocupă apartamentul în calitate de chiriaşi, conform contractului încheiat cu pârâţii la 01 iunie 1928 , că , potrivit clauzelor speciale din contract s-a prevăzut în sarcina pârâţilor obligaţia de a vinde locuinţa chiriaşilor în momentul dobândirii unei noi locuinţe de serviciu, iar pentru reclamanţi dreptul de a solicita cumpărarea ei.

Că ,pârâţii au cumpărat de la SNP PETROM un apartament cu 3 camere , dar nu i-au notificat pe reclamanţi în condiţiile art. 1079 Cod civil, ca să dovedească refuzul reclamanţilor de a cumpăra apartamentul.

Cererea reconvenţională a fost respinsă, cu motivarea că după expirarea contractului de închiriere al reclamanţilor, aceştia au continuat să locuiască în apartamentul în litigiu, astfel că locaţiunea s-a considerat reînnoită conform art. 1437 Cod civil , că , deşi contractul nu a prevăzut plata unei chirii, pârâtul reconvenţional a recunoscut că a primit sume de bani cu titlul de chirie.

Sentinţa a fost apelată de pârâţi pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticându-se lipsa de preocupare a instanţei de fond privind condiţiile  în care trebuia perfectată vânzarea deşi a fost efectuată o expertiză de evaluare a apartamentului , că nu s-a dat o interpretare clauzelor  speciale din contract, situate în art. V.

Prin decizia civilă nr.186/2008, Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâţii M.S. şi M.A. împotriva sentinţei civile nr.9647/2007, pronunţată de Judecătoria Craiova în  dosarul nr.764/215/2006, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi N.D.D.  şi N.M.

A fost schimbată sentinţa atacată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să vândă reclamanţilor apartamentul cu două camere situat în Craiova, Calea Bucureşti, B loc C.7, sc.2, et. IV, ap.20, judeţul Dolj, la preţul de 169.031.713 lei vechi ( 16.903,17 lei ).

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut  că prima instanţă a soluţionat în mod corect capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor să vândă reclamanţilor apartamentul cu două camere din Calea Bucureşti, apartament ce a fost dobândit de către pârâţii M.S. şi M.A. în temeiul Legii  nr.85/1992.

 Astfel, o condiţie pentru dobândirea celei de-a doua locuinţe vândută reclamanţilor  este aceea ca locuinţa pe care o deţin să fie pusă la dispoziţia  unităţii pentru a fi repartizată altor solicitanţi,în cazul concret, reclamanţilor Nicola.

 Legea nr.85/1992 la art.12 reglementează şi modalitatea de utilizare a sumelor de bani obţinute din vânzarea locuinţelor  şi pe cale de consecinţă este neîntemeiată susţinerea cum că preţul apartamentului trebuie stabilit la valoarea actuală de circulaţie, împrejurare ce ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză  în condiţiile în care preţul plătit a fost stabilit conform legii speciale şi menţionat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat, respectiv169.031.713 lei vechi.

Cererea reconvenţională a primit de asemenea o justă soluţionare în ceea ce priveşte neplata chiriei şi de asemenea apărările din cuprinsul acesteia, care vizează  rezilierea contractului încheiat pe perioada 01.06.1998-01.06.1999,  ca urmare a subînchirierii.

 Potrivit dispoziţiilor ce reglementează contractul de închiriere, dacă chiriaşul subînchiriază fără acordul proprietarului sau cu nerespectarea condiţiilor prevăzute, locatorul poate cere executarea obligaţiilor din contractul principal sau rezilierea contractului de închiriere potrivit dreptului comun, or, din probele administrate şi chiar recunoaşterile la interogatoriu, a rezultat că în apartamentul în litigiu reclamanţii Nicola au permis locuirea unei persoane cu care se află în legătură de rudenie.

În ceea ce priveşte daunele cominatorii , a fost înlăturată menţiunea obligării la plata daunelor cominatorii, faţă de dispoziţiile exprese ale art.580 ind.2 şi art.580 ind.3 Cod procedură civilă.

În termen legal, s-a declarat recurs de către pârâţii M.S. şi M.A.C.  considerând decizia nelegală şi netemeinică deoarece la judecarea cauzei în apel a participat un judecător incompatibil, acesta soluţionând cauza în apel şi în primul ciclu procesual; li s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac, prin stabilirea unui preţ în mod direct de instanţa de apel, fără a se fi dezbătut în contradictoriu la instanţa de fond, în condiţiile în care apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca tardiv formulat; în mod greşit, la cererea reclamanţilor,  a fost scoasă din cauză SNP PETROM SA, considerându-se că aceasta nu are calitate procesuală, cu toate că raporturile stabilite între părţi demonstrează că se impunea şi citarea acestei părţi; au fost interpretate greşit clauzele contractului atât cu privire la durata contractului de închiriere, cât şi cu privire la condiţiile de la pct. 9 care atrag sancţiunea de la pct. 2, prin care se dă posibilitatea locatorului să poată vinde locuinţa altei persoane; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aplicabilităţii dispoz. art. 948 şi 969 Cod civil, precum şi a dispoz. art. 1430 Cod civil, art. 35 alin.2 teza a II-a Codul familiei, asupra respingerii eronate a cererii reconvenţionale şi asupra acţiunii principiului disponibilităţii părţilor asupra acţiunii formulate.

Motivele au fost încadrate în dispoz. art. 304 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., 304 pct. 6 şi 9 Cod pr. civilă.

Primul motiv de recurs invocat de recurenţii pârâţi a fost apreciat ca neîntemeiat, deoarece judecătorul care a participat la admiterea primului apel împotriva sentinţei civile nr.687/2005 a Judecătoriei Craiova , cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu motivarea că nu s-a soluţionat fondul cauzei,  a participat şi la judecarea pe fond a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr.9647/2007 a Judecătoriei Craiova, astfel că nu s-au încălcat dispoziţiile  art. 24 Cod pr. civilă.

Acest text de lege prevede că este incompatibil judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină, în sensul că nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi pricini în căile de atac,sau în caz de rejudecare după casare. În ambele ipoteze , judecătorul devine incompatibil, doar dacă a pronunţat o hotărâre de fond sau a rezolvat unele aspecte ale cauzei care prejudecă fondul.

Cu privire la celelalte motive de recurs, s-a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr.9647/2007 pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a dispus obligarea pârâţilor recurenţi să vândă reclamanţilor  în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, fără a se stabili preţul bunului vândut.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă suspusă recursului, a schimbat în parte sentinţa civilă, admiţând apelul pârâţilor, în sensul că a stabilit preţul de vânzare a apartamentului la suma de 16903,17 lei.

Apelul declarat de pârâţi a cuprins şi o critică care a vizat nestabilirea preţului de vânzare a apartamentului prin sentinţa civilă, apelanţi considerând că nu s-a cercetat fondul pricinii.

Tribunalul a stabilit preţul, prin soluţia adoptată, fără a face o analiză contradictorie a susţinerilor părţilor, dar a avut în vedere poziţia reclamanţilor cu toate că părţile se situează pe poziţii divergente cu privire la cuantumul acestuia, legat de modul de interpretare a clauzelor convenţiei încheiate de părţi.

În acest mod, prin soluţia pronunţată, Tribunalul a încălcat principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac (non reformatio in pejus), consacrat expres prin art. 296 Cod pr. civ., potrivit căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată.

Potrivit acestui principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului şi nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca părţile să nu fie ameninţate de nici un risc de agravare a situaţiei lor dacă vor exercita o cale de atac pusă la dispoziţie de lege împotriva unei hotărâri pe care ele o consideră ca fiind nelegală şi netemeinică.

Preţul apartamentului a constituit între părţi un punct de divergenţă, reclamanţii susţinând că trebuie stabilit potrivit clauzelor contractului de închiriere care trimit la modul de calcul prev. de Lg. 85/1992, iar pârâţii susţinând că trebuie stabilit prin negociere la preţul de circulaţie, ei fiind persoane fizice şi nu persoane juridice care să intre sub incidenţa Lg. 85/1992.

Prin prisma dispoziţiilor art.1303 Cod civil şi 1304 Cod civil, raportate la clauzele contractului de închiriere, instanţa de recurs a concluzionat că determinarea preţului nu poate fi dependentă de voinţa uneia din părţi şi nu poate fi lăsată la aprecierea ulterioară a părţilor.

Chiar dacă obiectul acţiunii îl constituie o obligaţie a de a face, respectiv de a fi obligaţi pârâţii să vândă apartamentul către reclamanţi, regulile privitoare la stabilirea preţului sunt aceleaşi, adică fie ca părţile să fie de acord cu privire la cuantum fie în situaţia dezacordului, instanţa să-l stabilească în urma unor dezbateri contradictorii în cadrul judecării obligaţiei de a face.

În speţă, părţile nu sunt de acord cu modul de stabilire a preţului, situaţie în care instanţa poate stabili preţul dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii în obligaţie de a face, dar numai după o dezbatere contradictorie, deci după o judecare pe fond şi a acestui aspect al cauzei.

Pe de altă parte, raportat la situaţia rezultată din toate actele dosarului rezultă că niciuna din instanţe nu a stabilit adevăratele raporturi juridice existente între părţi.

Rezultă cu certitudine din acţiune, întâmpinare şi cererea reconvenţională, precum şi din probele dosarului că atât reclamanţii cât şi pârâţii sunt angajaţi ai SNP PETROM SA, iar pârâţii în această calitate au fost chiriaşi ai apartamentului ce face obiectul prezentei cauze.

În calitate de chiriaşi, în condiţiile DL 61/1990, au cumpărat acest apartament pentru ca, ulterior, să li se repartizeze din fondului SNP PETROM SA o altă locuinţă cu un spaţiu locativ mai mare, raportat la necesităţile locative ale familiei.

Faţă de această situaţie nou creată la nivelul societăţii şi cu acordul acesteia, s-a hotărât de către comisia constituită de societate, de comun acord cu angajaţii care deja cumpăraseră apartamentele, ca în cazul în care îndeplinesc punctajul corespunzător, să li se atribuie locuinţele solicitate cu condiţia ca cele pe care le deţin să le pună la dispoziţia comisiei pentru a fi repartizate altor solicitanţi (vezi Nota privind rezultatele verificării efectuate la Sucursala Petrom Craiova, aflată la fila 67 în dosarul nr. 5196/2004, al Judecătoriei Craiova).

Pentru a se pune în aplicare cele hotărâte, persoanele cărora li s-au repartizat noi locuinţe, printre care se regăsesc şi pârâţii, s-au angajat ca pe cele pe care le deţin să le pună la dispoziţia societăţii, în sensul cedării proprietăţii lor  (fila 73 din acelaşi dosar).

În aceste condiţii recunoscute de ambele părţi, s-a încheiat contractul de închiriere cu clauzele speciale, în care se regăsesc de altfel modalităţile de achitare a preţului stabilite de DL 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, închirierea fiind forma juridică considerată de toate părţile implicate ca fiind cea indicată în situaţia dată, cu toate că în acest contract de închiriere părţi sunt numai proprietarii apartamentului şi chiriaşii.

Reţinând situaţia de fapt descrisă mai sus, se constată că instanţele aveau obligaţia de a stabili adevăratele raporturi juridice existente între părţi, precum şi părţile între care s-au stabilit aceste raporturi juridice pentru a se putea da o interpretare corectă sub aspectul voinţei părţilor tuturor clauzelor contractului, având în vedere dispoziţiile  art. 977 şi următoarele Cod civil.

Încheierea contractului de închiriere  a fost determinată de existenţa raporturilor juridice stabilite între locatori şi SNP PETROM SA, pe de o parte, între SNP PETROM SA şi locatari, pe de altă parte, şi aceştia din urmă fiind salariaţii societăţii, situaţie în care se impunea şi citarea SNP PETROM SA în cauza dedusă judecăţii pentru o corectă rezolvare a tuturor raporturilor juridice existente.

În considerarea celor de mai sus, se constată că, în cauză, sunt aplicabile dispoz. art. 312 alin.5 Cod pr. civilă,  potrivit cărora, în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată nu a intrat în cercetarea fondului, se impune casarea soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei respective.

Reţinându-se că niciuna din instanţe nu a intrat în cercetarea fondului, urmează ca, admiţându-se recursul, să se caseze decizia pronunţată în apel şi, admiţându-se apelul pârâţilor, să se desfiinţeze sentinţa civilă şi să se trimită cauza spre rejudecare, Judecătoriei Craiova.

7

5

Domenii speta

Spete similare