Succesiune. Împărţeală. Încheiere de admitere în principiu – conţinut.

Decizie 496 din 28.05.2008


Împărţeala moştenirii presupune determinarea întinderii drepturilor succesorale indivize pe care le are fiecare moştenitor în funcţie de clasa de moştenitori din care face parte, de gradul de rudenie cu defunctul şi are loc  asupra masei succesorale în integralitatea sa.

Instanţa trebuie să pronunţe o încheiere de admitere în principiu care presupune constatarea deschiderii succesiunilor de pe urma autorilor, constatarea calităţii de moştenitor în funcţie de clasa de moştenitori din care face parte, constatarea masei succesorale, precum şi a cotelor indivize ce revin fiecărui moştenitor în funcţie de clasa din care face parte.

Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 03.03.2006, reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâţii B.D. şi F.F. pentru a se dispune ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol, nr.5, compus din teren în suprafaţă de 488,59 mp şi construcţia în suprafaţă de 226,70 mp, reprezentând etajul casei, având următoarele vecinătăţi: E –M.O, N –A.Gh., S – b-dul Carol şi V – str. Bolintineanu.

În motivarea acţiunii a arătat că imobilul a fost proprietatea autorului B.V. Gh. şi a făcut obiectul naţionalizării în baza Decretului 92/1950. Autorul nu a avut descendenţi şi a avut ca moştenitori legali pe B.I. – frate decedat, cu moştenitorii B.D., B.F. (F.),  B.S.(P.)- decedată, având ca moştenitori pe P.F.şi P.D., B.C. – frate – decedat, având ca moştenitori pe B.C., în calitate de fiu şi B.E.– soţie supravieţuitoare – decedată, cu moştenitori O.V.,  O.C. şi P.O.

A mai arătat că a restituit Ministerului Finanţelor Publice suma de 346.258.000 lei, iar pârâţii B.D. şi F.F. au restituit suma de 100.000.000 lei. În baza dispoziţiei nr. 1192/2005 s-a dispus restituirea în natură a imobilului ce face obiectul partajului.

Întrucât restituirea imobilului în natură a fost consecinţa restituirii despăgubirilor acordate, a solicitat ca, la ieşirea din indiviziune să se ţină seama de suma pe care a restituit-o statului.

Pârâţii B.D. şi F.F. au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu sistarea stării de indiviziune, iar reconvenţional au solicitat să se dispună ieşirea din indiviziune asupra întregului etaj, deci şi asupra camerei şi bucătăriei de la etaj în suprafaţă de 22,50 mp, precum şi a terenului în suprafaţă de 240,65 mp, restituite prin Hotărârea nr. 453/1997 şi Hotărârea nr. 604/2001.

La termenul de judecată din 02 mai 2006, au fost introduşi în cauză moştenitorii defunctei P.S., respectiv  P.D. şi P.F., la solicitarea pârâtului B.D..

Prin încheierea din 13 febr.2007, s-au admis în principiu acţiunea şi cererea reconvenţională.

S-a constatat că reclamantul şi pârâţii sunt coproprietarii imobilului –parter, situat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I, nr. 13 (fost nr.5), în suprafaţă construită de 123,20 mp şi terenului aferent acestei părţi din construcţia în suprafaţă de 240,65 mp, conform Hotărârii nr. 453/1997, al imobilului situat la aceeaşi adresă compus din teren în suprafaţă de 488,59 mp şi construcţia în suprafaţă de 226,70 mp (etajul construcţiei nerestituit în temeiul L.112/1995), conform Dispoziţiei nr. 1192/2005; a unei bucătării şi a unei camere, conform Hotărârii nr. 604/2001,  reclamantul având o cotă de ? din  imobilele mai sus precizate, iar  pârâţii B.D. şi F.F. câte 1/6 şi pârâţii P.D.şi P.F. câte 1/12.

Instanţa a constatat dreptul de creanţă al reclamantului pentru suma ce depăşeşte ? din valoarea despăgubirilor achitate de acesta, conform Hotărârii nr. 604/2001, actualizată de la data plăţii până la data achitării efective şi s-a dispus ieşirea din indiviziune şi efectuarea unor expertize tehnice judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, prin Hotărârea Comisiei de aplicare a Legii 112/1995 nr.453/1997, Hotărârea nr. 604/2001 a aceleiaşi comisii şi Dispoziţia nr.1192/2005 a Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, au fost restituite moştenitorilor autorului B.V.G., respectiv  B.C.– nepot de frate decedat (B.C.), B.D., F.F., P.S.– nepoţi de frate decedat (B.I.), aceasta din urmă decedată având ca moştenitori P.D.şi P.F., imobilul parter situat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I nr. 13, în suprafaţă construită de 123,20 mp , terenul aferent acestei părţi din construcţii în suprafaţă de 240,65 mp, imobilul situat la aceeaşi adresă compus din teren în  suprafaţă de 488,50 mp şi construcţie în suprafaţă de 226,70 mp (etajul construcţiei nerestituit în temeiul L.112/1995); o bucătărie şi o cameră.

S-a reţinut că reclamantul are o cotă de ?, iar pârâţii o cotă de ?, respectiv pârâţii B.D. şi F.F. câte 1/6, iar pârâţii P.D.şi P.F. câte 1/12 din imobile.

Deoarece prin Hotărârea 604/2001, imobilul compus din cameră şi bucătărie a fost restituit cu condiţia restituirii sumei primită drept despăgubire, iar din adresa nr. 16268/2006 a DGFP Mehedinţi, a rezultat că reclamantul  B.C. a achitat o sumă mai mare decât ? cât i-ar fi revenit, s-a constatat dreptul de creanţă al reclamantului pentru suma ce depăşeşte ? din valoarea despăgubirilor achitate de acesta actualizat de la data plăţii până la data achitării efective.

Prin sentinţa civilă nr. 2992/12.06.2007, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis în fond acţiunea şi cererea reconvenţională, a omologat rapoartele de expertiză şi a atribuit loturile în varianta a II-a de lotizare propusă de expertul I.C..

S-a constatat dreptul de creanţă al pârâtului pentru suma de 16.119,87 lei ce reprezintă suma de 5.129.104,50 lei ROL şi 118.000.000 lei ROL, actualizată până în februarie 2005. Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a dispune astfel s-a reţinut că prin înscrisul depus la fila 220, dosar intitulat ,, tranzacţie” pârâta F.F. a fost de acord ca partea ce i se cuvine, respectiv 1/6 din imobil să fie atribuită pârâtului B.D., iar pârâţii P.D.şi P.F. prin înscrisul depus la fila 212 au fost de acord ca partea ce le revine , respectiv câte 1/12, să fie atribuită reclamantului.

S-a mai reţinut că pârâtul B.D.  a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de I.C., obiecţiuni ce au fost încuviinţate de instanţă care a dispus întocmirea unui supliment la raportul de expertiză construcţii.

Împotriva încheierii şi sentinţei pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, au formulat apel reclamantul B.C. şi pârâtul B.D..

Reclamantul B.C. a criticat încheierea şi sentinţa pe care le-a apreciat ca fiind netemeinice şi nelegale pentru următoarele motive: în mod nelegal  s-a stabilit ca ieşirea din indiviziune  să se facă în cote egale de ? pentru reclamant şi pârâţi ignorând faptul că la ieşirea din  indiviziune trebuia să se aplice principiul restituirii în natură a imobilului, proporţional cu sumele restituite la bugetul statului de fiecare parte întrucât pârâţii au înţeles să păstreze o parte din sumele primite cu titlul de despăgubiri conform dispoziţiilor Legii 112/1995;  în mod nelegal instanţa de fond a reţinut că s-a născut un drept de creanţă al reclamantului faţă de pârâţi şi s-a dispus ieşirea din indiviziune în cotele menţionate în încheierea de admitere în principiu contrar Legii 10/2001.

Pârâtul B.D. a criticat încheierea şi sentinţa Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ca fiind nelegale, pentru următoarele motive: deşi prin cererea reconvenţională s-a solicitat ieşirea din indiviziune asupra terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 240,65 mp, instanţa de fond a omologat raportul de expertiză întocmit de Ion Cristian fără a observa că asupra acestei suprafeţe de teren nu a fost sistată starea de indiviziune între reclamant şi pârâţi; deşi pârâţii P.D.şi P.F. nu au cerut în baza L.10/2001 restituirea în natură a etajului casei şi a terenului aferent acestuia şi nu sunt cuprinşi în Dispoziţia nr. 1192/2005 care constituie titlu de proprietate, instanţa a constatat în mod  greşit cu sunt proprietari cu o cotă ideală de câte 1/12 asupra etajului şi terenului aferent acestuia; în mod nelegal instanţa a atribuit încăperea 10 b în suprafaţă de 3,78 mp care constituie holul de intrare la casa scării în lotul exclusiv al reclamantului B.C..

Tribunalul Mehedinţi, prin decizia 228 din 26 oct. 2007, a respins apelul reclamantului B.C. împotriva  încheierii din 13 febr. 2007 şi a sentinţei civile nr. 2992/12.06.2007, pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 1671/225/2006.

A admis apelul pârâtului B.D. împotriva aceleiaşi încheieri şi sentinţe civile şi a schimbat parţial încheierea, în sensul că a constatat calitatea de coproprietari a pârâţilor P.D.şi P.F., cu cotă de 1/12 fiecare numai asupra terenului neconstruit aferent parterului imobilului situat în str. Tr. Severin, B.dul. Carol I nr.13, în suprafaţă de 240, 65 m.p., restituit conform Hotărârii nr.453/1997.

S-a constatat calitatea de coproprietari asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, B.dul. Carol I, nr.13, compus din etajul construcţiei în suprafaţă de 226,70 m.p. şi terenului în suprafaţă de 488,59 m.p., aferent etajului, restituit conform Dispoziţiei nr.1192/2005, a reclamantului B.C., cu cota de 1/2 şi a pârâţilor B.D. şi F.F., cu cota de 1/2 (cotă 1/6 fiecare).

Au menţinut celelalte dispoziţii ale încheierii.

S-a desfiinţat parţial sentinţa, cu privire la partajarea etajului construcţiei şi a terenului neconstruit, aferent parterului şi etajului, în suprafaţă de 729, 24 m.p. şi a trimis cauza pentru rejudecarea acestui petit la instanţa de fond.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind constatarea dreptului de creanţă a reclamantului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte apelul reclamantului B.C., în mod corect instanţa de fond a constatat că acesta are un drept de creanţă împotriva intimaţilor B.D. şi F.F. reprezentând diferenţa ce depăşeşte cota de ? din valoarea despăgubirilor achitate în plus.

Susţinerea apelantului – reclamant potrivit căreia această sumă trebuia să se reflecte în cotele părţilor este nefondată.

Faptul că acesta a restituit o sumă mai mare decât cota de ? ce-i revine din bunul succesoral, nu schimbă natura dreptului ce-l are împotriva intimaţilor pârâţi B.D. şi F.F. şi care este un drept de creanţă.

Apelul pârâtului B.D. este fondat, pentru următoarele considerente:

Imobilul ce face obiectul partajului, situat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I, nr.5, a fost proprietatea autorului B.V.G., fiind naţionalizat în baza Decretului – Lege nr. 92/1950.

Prin Hotărârea nr. 453/1997 a Comisiei de aplicare a Legii 112/1995, s-a dispus restituirea în natură moştenitorilor lui B.V.G., respectiv B.I.D., F.F.,  P.S. şi  B.C., partajul imobilului situat la adresa mai sus-menţionată, în suprafaţă construită de 123,30 mp şi terenul aferent acestei părţi din construcţie în suprafaţă de  240,65 mp aflat în indiviziune cu terenul proprietate de stat aferent etajului construcţiei, în suprafaţă de 488,59 mp.

În anul 2003 s-a dispus partajul asupra imobilului construcţie ce a fost restituit prin hotărârea nr. 453/1997, conform sentinţei civile nr. 2223/25.04.2003, rămasă definitivă şi irevocabilă, părţile rămânând în indiviziune asupra terenului aferent partajului, în suprafaţă de 240,65 mp.

Prin dispoziţia nr. 1192/16.05.200, emisă de Primăria Drobeta Turnu Severin, în baza Legii 10/2001, s-a admis notificarea adresată de B.C.C., B.D. şi F.F. şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I nr. 5 compus din teren în suprafaţă de 488,59 mp şi etajul construcţiei în suprafaţă de 226,70 mp, ce nu a fost restituit la Legea 112/1995 şi a cărei partajare s-a solicitat de reclamant prin acţiune.

Deşi pârâţii P.D.şi P.F., moştenitorii lui P.S., nu au adresat notificare în baza Legii 10/2001, instanţa de fond a stabilit cotele succesorale pe întregul imobil (parter şi etaj), constatând că şi acestora le revine cota de 1/12 pentru fiecare, asupra etajului construcţiei şi terenului aferent etajului.

Cu toate că expertul desemnat a arătat în raportul de expertiză că accesul, respectiv încăperea 10 b şi casa scărilor la parterul imobilului(încăperea 18) trebuie să rămână în indiviziune, instanţa în mod greşit a atribuit încăperea 10 b  reclamantului, cu toate că aceasta constituie holul de intrare la casa scării, împiedicând astfel accesul apelantului – pârât B.D..

Împotriva deciziei civile, sentinţei civile şi IAP a declarat recurs B.C., considerându-le nelegale deoarece instanţa de fond  a stabilit greşit cotele părţi indivize; în mod eronat s-a reţinut că reclamantul are numai un drept de creanţă, fără a se da eficienţă convenţiei încheiată cu moştenitorii, în sensul achitării sumelor primite ca despăgubire la Lg. 112/1995, urmând ca aceştia să nu mai emită pretenţii asupra cotei indivize din succesiune; nu s-a rezolvat valoarea juridică a declaraţiei dată de pârâtul B.D. din care rezultă că renunţă la dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 330mp teren; în mod eronat s-au format numai două loturi, cu toate că au fost introduşi în cauză P.D.şi P.F., în calitate de moştenitori; introducerea în cauză a pârâţilor P.D.şi F. a fost nelegală deoarece aceştia s-au mulţumit cu despăgubirile primite şi nu au mai formulat notificare la Lg. 10/2001 pentru restituirea în natură a etajului imobilului şi restului de teren aferent acestuia.

Criticile formulate sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Reclamantul B.C. a formulat notificare în baza Lg. 10/2001 împreună cu F.F. şi B.D., pentru restituirea în natură a etajului construcţiei  şi terenului aferent în suprafaţă de 488,59mp, imobil situat în Mun. Dr. Tr. Severin, B-dul. Carol I, nr.5. S-a precizat că parterul imobilului şi suprafaţa de 240,65mp au fost restituite în natură prin Hotărârea Comisiei de Aplicare a Lg. 112/1995, moştenitorilor B.C.,  O.C.,  O.V.,  P.O., F.F., P.D. şi P.F., pentru restul imobilului compus din etajul construcţiei şi cota parte din teren fiind acordate despăgubiri, încasate de toţi moştenitorii.

Reclamantul B.C. a achitat despăgubirile aferente, în sumă de 306.000.000 lei, 30.000.000 lei şi 10.528.209 lei, iar B.D. suma de 100.000.000 lei.

Cei trei au formulat notificare în baza Lg. 10/2001 pentru restul imobilului nerestituit în natură pentru care se primise despăgubiri, iar prin dispoziţia nr. 1192/16.05.2005, emisă de Primarul Mun. Dr. Tr. Severin, constatându-se restituite despăgubirile primite în baza Lg. 112/1995, s-a restituit în natură imobilul situat la adresa arătată, compus din teren în suprafaţă de 488,59mp şi etajul construcţiei în suprafaţă de 226,70mp.

Anterior formulării notificărilor, între B.C. şi ceilalţi moştenitori îndreptăţiţi, cu excepţia lui B.D. şi F.F., s-au încheiat convenţii sub semnătură privată, potrivit cărora B.C. îşi lua obligaţia să achite despăgubirile primite de către aceşti moştenitori, pentru a se putea solicita restituirea în natură în integralitatea imobilului. La dosarul cauzei se află de asemenea o declaraţie formulată de B.D., cu privire la dreptul lui B.C. asupra suprafeţei de 338mp, parte din imobilul restituit.

Imobilul provine din succesiunea lui B.E., decedată în 1960 şi B.GH., decedat în 1969, ultimul fiind unchiul reclamantului, tatăl său,  B.V.C., fiind frate cu autorul.

Între toţi moştenitorii, cărora li s-a restituit în natură în parte imobilului prin Hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Lg.. 112/1995, a avut loc un proces de ieşire din indiviziune, finalizat prin sentinţa nr. 223/25.04.2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1174/16.03.2006, a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Prin această sentinţă civilă s-a dispus ieşirea din indiviziune numai asupra parterului construcţiei, aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii, fără a se face vreo menţiune cu privire la suprafaţa de teren de 240,65mp, care fusese la rândul său restituită în natură, astfel încât asupra acestei suprafeţe de teren nu a fost sistată starea de indiviziune.

Prin IAP din 13.02.2007, instanţa de fond a constatat că reclamantul şi pârâţii sunt coproprietarii imobilului restituit prin Lg. 10/2001, stabilind cotele de coproprietate  de câte ? pentru reclamant şi respectiv pentru cei doi pârâţi.

Aşa cum rezultă din dispozitivul IAP, instanţa a considerat pe cele trei părţi ca fiind coproprietari, dar cu toate că în considerente s-a făcut referire la faptul că starea de coproprietate este izvorâtă din succesiune, în dispozitiv nu se reflectă reţinerea cotelor părţi ca urmare a drepturilor succesorale.

Drepturile părţilor afectează un imobil compus din construcţie şi teren, astfel încât situaţia juridică a proprietăţii este aceea a unei coproprietăţi ordinare care izvorăşte din succesiune, fiecare coproprietar având o cotă parte abstractă din drept şi nu o porţiune exclusivă. Starea de coproprietate a luat naştere ca urmare a transmiterii moştenirii la mai mulţi moştenitori, care au devenit coproprietari şi aceasta  încetează prin împărţeala moştenirii.

Împărţeala moştenirii presupune determinarea întinderii drepturilor succesorale indivize pe care le are fiecare moştenitor în funcţie de clasa de moştenitori din care face parte, de gradul de rudenie cu defunctul şi are loc  asupra masei succesorale în integralitatea sa.

Or, aşa cum rezultă din IAP, instanţa nu a procedat la o ieşire din indiviziune succesorală, care presupune constatarea deschiderii succesiunilor de pe urma autorilor, constatarea calităţii de moştenitor în funcţie de clasa de moştenitori din care face parte, constatarea masei succesorale, precum şi a cotelor indivize ce revin fiecărui moştenitor în funcţie de clasa din care face parte.

În această situaţie, se constată că nu a fost soluţionat fondul cauzei, împărţeala efectuându-se ca asupra unei proprietăţi pe cote părţi, izvorâtă dintr-o convenţie şi nu dintr-o moştenire.

Rezultă din multitudinea actelor dosarelor că B.E. a decedat în anul 1960, soţ supravieţuitor fiind  B.GH. care a decedat în 1969.

Prin sentinţa civilă nr. 6552/1998, s-a constatat că O.C.,  O.V. şi P.O. sunt moştenitori ai lui B.E., alături de soţul supravieţuitor B.GH., cota din succesiunea autorului, care le revine de la acesta, fiind de ?, aşa cum s-a reţinut şi prin sentinţa nr. 2223 din 23.04.2003, a Judecătoriei Dr. Tr. Severin, când s-a efectuat ieşirea din indiviziune a bunului restituit prin Hotărârea la Lg. 112/1995 faţă de toţi moştenitorii.

Autorul Bădescu Ghe. a avut ca fraţi pe B.I. şi B.C., care la rândul lor au decedat. B.I. a avut ca moştenitori pe B.D., F.F. şi B.S., care la rândul său a decedat şi a lăsat ca moştenitori pe P.D. şi F.,  B.V.C. a avut ca moştenitori pe B.C.C., reclamantul din cauză.

Instanţa de fond avea obligaţia de a stabili devoluţiunea succesorală privind clasa de moştenitori şi în funcţie de aceasta de a stabili cotele de succesiune care revin fiecărui moştenitor, urmând ca ieşirea din indiviziune să se facă conform acestor cote.

Pe de altă parte, se observă că prin sentinţa nr. 2223/2003 nu s-a efectuat ieşirea din indiviziune asupra suprafeţei de 240,65mp, care face parte integrantă din imobilul restituit prin Lg. 112/1995 şi Lg. 10/2001, situaţie în care, cum împărţeala succesorală trebuie să privească întreaga masă succesorală şi nu numai o parte din aceasta, se impunea introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor cu drept recunoscut şi asupra suprafeţei de 240,65mp, urmând ca ieşirea din indiviziune să se efectueze în funcţie de cotele ce le revin raportat la calitatea lor de moştenitor şi asupra bunurilor succesorale asupra cărora justifică un drept.

Neprocedându-se în acest mod, instanţele nu au soluţionat fondul cauzei, situaţie în care se va face aplicarea dispoz. art. 312, alin.5 Cod pr. civ. şi se va dispune casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză, trimiţându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria Dr. Tr. Severin, ocazie cu care instanţele vor avea în vedere şi celelalte criticile aduse cu privire la convenţiile încheiate între părţi, natura juridică şi eficienţa juridică a acestora.