Răspundere civilă delictuală. Societate comercială. Art. 998 Cod civil. o.u.g. 195/2005 privind protecţia mediului

Decizie 19 din 09.01.2008


Legislaţia specială în materie este constituită de OUG 195/2005, privind protecţia mediului, această lege specială fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 Cod civil. Potrivit dispoz. art. 95 din această lege, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice.

Faţă de dispoziţiile legii speciale, dispoz. art. 998 Cod civil reprezintă legea comună, pe structura căreia se întemeiază legea specială, aceasta chiar agravând răspunderea civilă delictuală în ceea ce priveşte autorul prejudiciului adus mediului, care întotdeauna are o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de cauzalitate, în temeiul căreia cel păgubit prin fapta autorului poate obţine repararea prejudiciului încercat, fără să dovedească vreo culpă din partea acestuia, deci independent de vinovăţie.

Prin  cererea  înregistrată  la nr.  4686/2005,  pe rolul  Judecătoriei  Tg. Jiu, reclamantul  D.G. a chemat in judecată pe pârâta  Complexul Energetic R., solicitând  să  fie obligată să rezolve  problemele  poluării  mediului  în zona locuinţei sale, prin diminuarea  procentului  de poluare  sau,  dacă  nu este  posibil, să fie strămutat  într-o altă zonă nepoluată, pe  cheltuiala  pârâtei. 

Prin sentinţa  civilă  nr.  6718  din 3 nov.  2005, Judecătoria Tg. Jiu a admis  acţiunea  şi a fost obligată  pârâta  să  strămute gospodăria  reclamantului  în afara  perimetrului afectat de poluare  şi  să  încheie cu  reclamantul  o convenţie  în acest sens.

S-a  respins  cererea  reclamantului  pentru acordarea  cheltuielilor de judecată.

Prin decizia  civilă  nr. 82  A  din 27  ian. 2006,  Tribunalul Gorj  a  admis  apelul pârâtei, a schimbat sentinţa  şi a respins acţiunea,  cu motivarea că strămutarea  este  rezultatul  unei  convenţii  între părţi pe baza  principiului consensual  şi  că  acesta are la îndemână  căile prev. de O.U. 195/2005 privind protecţia  mediului.

Prin decizia civilă  nr.  2720  din  21 sept.  2006, Curtea de Apel Craiova a  admis recursul  reclamantului, a  casat decizia  tribunalului  şi a trimis  cauza  pentru rejudecare acestei instanţe.

  S-a  reţinut  că  reclamantul a  solicitat  să fie dezdăunat  pentru prejudiciul  cauzat de unitatea  pârâtă,  că  acţiunea  este  întemeiată  pe răspunderea  civilă a acestuia  şi pe disp.  art.  998  Cod civil raportat  la legislaţia  specială  în materie  .

Tribunalul  Gorj, prin decizia civilă  nr.  757  A  din 18 dec. 2006, a  admis  apelul pârâtei, a  desfiinţat sentinţa  şi a trimis  cauza  pentru rejudecare.

În urma rejudecării cauzei, prin sentinţa civilă  nr. 3899  din 29  mai 2007, Judecătoria Tg. Jiu a admis  acţiunea  principală  având ca obiect obligaţia de  a  face  si a obligat-o  pe pârâtă  să  procedeze  la edificarea  unei  gospodării similare  din punct de vedere valoric  şi tehnic în favoarea  reclamantului, compusă  din casă de locuit  cu valoare tehnică de 38.849  lei, anexă  gospodărească formată  din pivniţe cu două camere şi bucătărie cu  valoare tehnică de 10. 621 lei , şopron  cu  două  încăperi  şi fânar  cu  valoare tehnică de 12.718  lei ,  gard împrejmuitor  cu  valoare de 7.877  lei  .

Gospodăria  s-a  dispus  a fi edificată  pe  o suprafaţă de 1000  mp  pusă  la dispoziţie  de societatea  pârâtă în afara perimetrului  afectat de poluare, în una din zonele  în care  deţine teren,  în vederea strămutării  gospodăriilor  afectate de lucrări de exploatare  minieră.

A  fost obligată pârâta  la  cheltuieli de judecată  în sumă  de 300  lei.

S-a  reţinut că, potrivit  raportului de expertiză  efectuat de expert G.D., s-a  stabilit că  valoarea  zgomotului  din zonă depăşeşte  limita admisă de lege, că  potrivit dispoziţiilor  OUG 91/2002, persoanele  juridice ce  desfăşoară activităţi  au  obligaţia  să  nu prejudicieze  ambientul  şi  starea de sănătate  şi confort a populaţiei, în caz contrar trebuie  să  suporte repararea  prejudiciului  şi  înlăturarea  urmărilor  produse,  restabilind  condiţiile  anterioare  .

Împotriva acestei sentinţe  au declarat  apel  ambele  părţi.

Reclamantul  D.G. a criticat sentinţa sub aspectul cuantumului  cheltuielilor  de  judecată  şi a considerat  că mai  era  îndreptăţit  să primească suma de 607,25 RON .

Pârâta  apelantă a criticat sentinţa, arătând  că  greşit  s-a  reţinut incidenţa dispoz.  art. 998, 999  Cod civil, întrucât  nu există  vinovăţie, activitatea de extracţie a lignitului  fiind o  activitate legală, că  dispoz. art. 5  din OUG  195/2005  privind  protecţia  mediului  recunoaşte  doar dreptul  la  o despăgubire  pentru prejudiciul suferit, în acest sens  fiind  şi  îndrumările deciziilor de casare;  că  reconstrucţia  gospodăriilor afectate  de lucrări miniere  se  realizează doar în baza  unor convenţii  sub semnătură  privată  intervenită  între părţi  potrivit  regulamentului  aprobat  prin Ordinul MEC nr. 579/13 oct. 2005 şi numai  când locuinţele  respective  sunt incluse  în perimetrele de licenţă de exploatare  minieră.

S-a mai arătat  că  pârâta  nu  are  ca obiect de activitate construcţia de locuinţe  şi  că  reclamantul  s-a  îmbogăţit  fără  justă  cauză  prin sentinţa  pronunţată,  rămânând  în proprietate  şi  cu  vechea locuinţă.

În şedinţa  publică  din 27 sept.2007, apelantul pârât  a  declarat că  renunţă  la  apelul formulat, instanţa  urmând  să  ia  act de poziţia  sa procesuală.

Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 387 din 04.10.2007, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă C.E.R. împotriva sentinţei civile nr.  3899  din 29  mai  2007, pronunţată de  Judecătoria  Tg. Jiu, în dosarul nr. 2567/31872007.

A schimbat  sentinţa,  în sensul că a admis  în parte acţiunea, pârâta fiind obligată să ia măsurile necesare în limitele prevăzute de lege în vederea  reducerii gradului de poluare.

S-a respins  capătul de cerere  privind  strămutarea, apelanta fiind obligată  la  600 lei RON – cheltuieli de judecată  către  intimatul  reclamant.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantul a dovedit că, în zona  în care este  situată  locuinţa sa, există  un grad de poluare  ce împiedică folosinţa normală a acesteia, motiv  pentru  care se impune admiterea  primului  capăt de cerere  în sensul obligării  pârâtei  de  a lua  măsurile necesare  în vederea reducerii  gradului de poluare  în limitele  prevăzute de lege.

Nu se poate aprecia că există o imposibilitate a folosinţei locuinţei pentru a se dispune  acordarea  valorii  întregii gospodării  în lipsa  oricărei dovezi în acest  sens, sarcina  probei  aparţinând  reclamantului  şi acesta  nu a  realizat-o, astfel că motivele de apel  referitoare la  îmbogăţirea  fără  justă  cauză  şi la reţinerea  dispoz.  art. 998 Cod civil  sunt fondate .

În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamantul  D.G. şi pârâta SC C.E.R.  SA, considerându-se decizia nelegală şi netemeinică.

Reclamantul a invocat dispoz. art. 304, pct. 9 Cod pr. civ., deoarece în rejudecare instanţa nu a respectat dispoz. art. 315 Cod pr. civ., în ceea ce priveşte obligativitatea problemelor de drept dezlegate şi neaplicând  dispoz. art. 998 Cod civil; art. 304, pct. 6 Cod pr. civ., deoarece instanţa a acordat altceva decât s-a cerut; dispoz. art. 304, pct. 8 Cod pr. civ., deoarece a fost interpretată greşit precizarea la acţiune formulată de reclamant, precizare în care nu se regăseşte capătul de cerere privind diminuarea gradului de poluare, ceea ce demonstrează că la acest capăt de cerere s-a renunţat implicit.

Pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă şi a considerat că hotărârile sunt afectate de nelegalitate, având în vedere că nu s-au făcut măsurători concrete ale nivelului de zgomot în perioada în care banda T 27 funcţiona, astfel încât concluziile expertului sunt simple aprecieri subiective; nu s-a ţinut cont de faptul că reclamantul şi familia sa nu au locuit şi nu locuiesc efectiv în gospodăria respectivă.

Pârâta a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamant, considerând că în mod corect acţiunea are 2 capete de cerere şi că apelantul nu a renunţat expres la cel privind diminuarea gradului de poluare până la limita admisă de stas, iar pentru a acţiona dispoz. art. 998 Cod civil era necesar să se facă dovada existenţei unui prejudiciu, fapt care nu a fost dovedit.

În recurs, în şedinţa publică din 5.12.2007, reclamantul a precizat că a renunţat şi înţelege să renunţe la judecata capătului de cerere prin care solicita diminuarea factorilor şi a procentajului de poluare, înţelegând să se judece doar pentru obligaţia de a face. Declaraţia a fost consemnată la fila 21 din dosarul de recurs, iar în încheierea de şedinţă s-a consemnat că pârâta nu este de acord să se ia act de renunţare.

Părţile au depus la dosar mai multe acte. Pârâta a depus un buletin de analiză pulberi sedimentabile în zona T., pentru lunile ianuarie-aprilie 2007, eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, iar reclamantul a depus copie după certificatul de căsătorie, de naştere, copie de pe cartea de identitate, de pe adeverinţa nr. 9/2008, eliberată de Primăria F., adeverinţa nr. 5847/17.12.2007, eliberată de Primăria comunei F., un buletin de analize pulberi sedimentabile în zona T., eliberată de Agenţia pentru Protecţia Mediului T., fotografii ale imobilului în litigiu, notă de cheltuieli de judecată.

Recursurile sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia de casare nr. 2720/21.09.2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a constatat că, faţă de precizările formulate de reclamant la acţiune, deşi sunt echivoce, acesta a solicitat dezdăunarea pentru prejudiciul cauzat de unitatea pârâtă, ceea ce înseamnă răspunderea civilă a acesteia, întemeiată pe dispoz. art. 998 Cod civil raportat la legislaţia specială în materia mediului. Instanţa de fond a avut în vedere aceste dispoziţii legale şi este reală susţinerea reclamantului că instanţa de apel a considerat că nu sunt aplicabile aceste dispoziţii, deoarece nu s-a făcut dovada prejudiciului.

Sub acest aspect, motivul de recurs legat de neaplicarea dispoz. art. 998 Cod civil apare ca întemeiat, nefiind însă de natură a schimba soluţia pronunţată de tribunal. Astfel, deşi tribunalul în considerentele deciziei civile reţine că motivul de apel formulat de către pârâtă privind greşita reţinere a dispoz. art. 998 Cod civil, este întemeiat, de fapt, întreaga motivare a hotărârii se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, schimbându-se numai modalitatea de acoperire a prejudiciului suferit de reclamant, ceea ce demonstrează că această menţiune din decizie constituie o eroare materială săvârşită în timpul redactării hotărârii.

Legislaţia specială în materie este constituită de OUG 195/2005, privind protecţia mediului, această lege specială fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 Cod civil. Potrivit dispoz. art. 95 din această lege, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea şi repararea prejudiciului adus mediului se realizează conform prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă şi a reglementărilor specifice.

Faţă de dispoziţiile legii speciale, dispoz. art. 998 Cod civil reprezintă legea comună, pe structura căreia se întemeiază legea specială, aceasta chiar agravând răspunderea civilă delictuală în ceea ce priveşte autorul prejudiciului adus mediului, care întotdeauna are o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de cauzalitate, în temeiul căreia cel păgubit prin fapta autorului poate obţine repararea prejudiciului încercat, fără să dovedească vreo culpă din partea acestuia, deci independent de vinovăţie.

Instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legii speciale şi implicit a dispoz. art. 998 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală, conformându-se astfel dispoz. art. 315 Cod pr. civ., potrivit cărora hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ia măsuri pentru diminuarea procentajului de poluare până la limita admisă de STAS sau dacă nu este posibilă luarea acestor măsuri, să se dispună strămutarea sa în altă zonă nepoluată, pe cheltuiala pârâtei.

Faţă de modul general în care a fost formulat capătul 2 de acţiune, instanţa a solicitat reclamantului să precizeze obiectul obligaţiei de a face, situaţie în care acesta a arătat că solicită strămutarea proprietăţii, constând în casă de locuit, compusă din 2 camere cu sală deschisă, bucătărie, pivniţă şi şopru, amplasate pe o suprafaţă de 1000mp în comuna F., sat T., jud. Gorj (la data de 14.04.2005).

La data de 30 iunie 2005, s-a precizat din nou acţiunea în sensul că s-a solicitat construirea unei locuinţe în echivalent, într-o altă zonă neafectată de zonă minieră sau pârâta să fie obligată la plata echivalentului acestei gospodării, urmând ca reclamantul să îşi refacă singur gospodăria în altă zonă.

Ca urmare a desfiinţării hotărârii şi trimiterii spre rejudecare, la data de 8.03.2007, reclamantul a precizat din nou acţiunea, solicitând obligarea pârâtei la mutarea gospodăriei într-o zonă nepoluată, revenind la precizarea făcută la 30.06.2005, în sensul că nu se mai solicită plata echivalentului acestei gospodării, deoarece reclamantul nu are posibilitatea unei reconstrucţii, neavând alt teren în proprietate. O nouă precizare a acţiunii a formulat reclamantul la data de 13.03.2007, prin care s-a solicitat edificarea unei noi gospodării similară cu cea deţinută în comuna F., sat T., pe teritoriul comunei B., sat C. sau în orice altă parte unde pârâta a strămutat şi alte gospodării.

Aşa cum se observă din precizările făcute de reclamant, acesta, de fiecare dată, a formulat precizări numai cu privire la obligaţia de a face, niciodată nearătând că înţelege să renunţe la judecata primului capăt de acţiune privind luarea măsurilor de diminuare a procentajului de poluare până la limita admisă de STAS. Rezultă acest lucru şi din faptul că atunci când a înţeles să revină asupra unei cereri, a precizat în mod expres această revenire, aşa cum reiese din  precizarea la acţiune formulată de 8.03.2007, cu privire la solicitarea privind plata echivalentului gospodăriei.

În timpul procesului de judecată a recursului, la data de 5.12.2007, reclamantul recurent a dat o declaraţie consemnată de către instanţă, în sensul că renunţă în mod expres la primul capăt de cerere formulat în acţiunea introductivă privind diminuarea factorilor de poluare. În această declaraţie s-a făcut menţiunea că la acest capăt de cerere a înţeles să renunţe încă de la fond prin precizările făcute în acest sens.

Se constată că această ultimă precizare nu se regăseşte în niciuna din precizările la acţiune formulate de reclamant şi este efectuată numai în scopul întăririi renunţării la judecata acestui capăt de cerere formulată în recurs.

Potrivit art. 246 Cod pr. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, dar conform alin.4, când părţile au intrat în dezbaterea fondului renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

În speţă, pârâta recurentă nu a fost de acord să se renunţe în această fază de judecată a recursului, poziţia procesuală a pârâtei cu privire la acest aspect fiind constantă, aşa cum rezultă şi din întâmpinarea depusă la dosar.

Ca atare, făcând aplicarea dispoziţiilor legale citate mai sus, instanţa de recurs nu poate să ia act de renunţarea la judecarea acestui capăt de cerere, situaţie în care se constată că investirea instanţei s-a făcut cu două capete de cerere, respectiv diminuarea factorilor de poluare sau strămutarea gospodăriei, aşa cum corect a constatat instanţa de apel.

Reţinând această situaţie cu privire la investirea instanţei, se constată că instanţa de apel a respectat întocmai limitele investirii, pronunţându-se asupra capetelor de cerere cu care expres a fost investită, adoptând soluţia obligării pârâtei la luarea măsurilor necesare în limitele prevăzute de lege, în vederea reducerii gradului de poluare.

Soluţia adoptată de instanţă este legală, fiind întemeiată pe dispoz. OUG 195/2005, respectiv art. 64, lit. f, potrivit cărora persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică, generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă prin funcţionarea acestora la depăşirea nivelurilor limită a zgomotului ambiental, art. 64 lit. a, potrivit cărora persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici şi conform lit. b, să doteze instalaţiile tehnologice care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare şi să asigure corecta lor funcţionare.

Regulamentul privind întocmirea programului şi desfăşurarea negocierilor pentru dobândirea folosinţei şi accesul la terenul pe care se efectuează activităţi miniere, adoptat prin Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 579/13.10.2005, prevede principiile de bază privind strămutarea pentru aşezările aflate în perimetrele de licenţă, proceduri de dobândire a imobilelor şi modalităţile de acordare a drepturilor de compensare.

Prin acest regulament este prevăzută posibilitatea strămutării în situaţia în care nu a putut fi evitată şi se referă în general la strămutarea unei întregi aşezări, or, aşa cum rezultă chiar din fotografiile depuse de reclamant, acesta are în vedere numai locuinţa sa care este integrată într-o aşezare (sat), a cărui strămutare nu s-a solicitat.

Strămutarea presupune efectuarea de negocieri în acest sens, iar în situaţia în care nu se ajunge la o înţelegere cu proprietarii se prevede posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică. În ceea ce priveşte drepturile de compensare la care este îndreptăţită persoana afectată, acestea constau în opţiunea de a alege între compensare bănească şi strămutare sau compensaţie mixtă, în funcţie de bunul afectat.

Instanţa de apel a considerat că, fiind vorba numai de o locuinţă, primează capătul de cerere privind luarea măsurilor necesare în vederea reducerii gradului de poluare, pornind de la faptul că locuinţa reclamantului nu a fost inclusă în documentele de licenţă de exploatare minieră.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din actele dosarului, cumpărarea locuinţei de către reclamant s-a făcut în anul 1995, dar reclamantul şi familia sa nu s-au mutat în această locuinţă, aşa cum rezultă din adresa nr. 1637/23.03.2007, eliberată de Primăria comunei D., potrivit căreia reclamantul şi familia sa locuiesc efectiv în această comună, satul D.. De fapt, această situaţie rezultă şi din raportul de expertiză întocmit de D.R., la data de 8.05.2007, potrivit căruia, aşa cum se precizează  la pct. 3 al concluziilor, imobilul casă de locuit, proprietatea reclamantului la data expertizei, era locuit parţial, existând mobilier şi lenjerie într-o cameră.

Copia cărţii de identitate depusă de reclamant în recurs precizează că domiciliul reclamantului s-a stabilit în comuna F., sat T., la data de 10.12.2007, prin urmare, în timpul judecării recursului, ceea ce demonstrează de fapt că locuinţa afectată de poluare este folosită ocazional, stabilirea domiciliului în timpul procesului în respectiva localitate făcându-se în scopul realizării solicitării reclamantului pentru strămutarea gospodăriei. Faptul că aceasta este realitatea este demonstrat şi de adeverinţa medicală existentă în dosar, eliberată pentruD.E., din care rezultă că aceasta domiciliază în comuna D.

Drepturile trebuie exercitate cu bună credinţă, situaţie în care se consideră că cererea de strămutare formulată poate fi interpretată ca un abuz de drept în condiţiile în care reclamantul locuieşte ocazional în respectivul spaţiu, iar înlăturarea poluării se poate remedia prin alte mijloace specifice, nu neapărat prin strămutarea locuinţe şi deci se urmăreşte, de fapt, obţinerea unei noi proprietăţi într-o zonă în care valoarea acesteia ar creşte.

Fiind demonstrat nivelul de poluare fonică ca fiind mai mare decât valoarea maximă admisă, s-a demonstrat că societatea pârâtă aduce un prejudiciu reclamantului, chiar dacă acesta locuieşte ocazional în clădirea respectivă, fiind afectate condiţiile de viaţă şi ca atare, sănătatea acestuia, în perioadele de folosire a locuinţei.

Trebuie precizat că sentinţa civilă nr. 3899/29.05.2007, pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, s-a referit numai la poluarea fonică, iar apelul declarat de reclamant a privit numai cheltuielile de judecată, situaţie în care atât instanţa de apel cât şi instanţa de recurs nu pot verifica decât aspectele legate de poluarea fonică, nu şi de alte elemente de poluare. De altfel, nici prin motivele de recurs formulate reclamantul nu se referă decât la poluarea fonică, considerând că aceasta ar fi determinantă în strămutarea gospodăriei sale.

Cu toate acestea, prin soluţia adoptată de către tribunal, pârâta a fost obligată să ia toate măsurile necesare în vederea reducerii gradului de poluare, situaţie în care a fost avută în vedere şi poluarea cauzată de praful de cărbune.

Aşa cum s-a arătat mai sus, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă şi atât timp cât s-a făcut dovada existenţei un prejudiciu cauzat asupra sănătăţii reclamantului prin poluarea fonică, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoz. art. 94 lit. i din OUG 195/2005, potrivit căruia persoana fizică sau juridică poluatoare suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit principiului „poluatorul plăteşte”.

În concluzie, recursurile nu sunt întemeiate, situaţie în care urmează a fi respinse, conform art. 312, alin.1 Cod pr. civ.

1