Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Durata acestei măsuri în timpul cercetării judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi penale, pentru faza de judecată neexistând o limitare în timp.

(Curtea de Apel Suceava – d.p. nr.425 din 26.09.2007)

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 5/314/2004 s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art.1451 Cod procedură penală, luată faţă de inculpatul C.I., prin  încheierea de şedinţă din 18 mai 2005 a Judecătoriei Suceava dată în dosar nr. 8176/2004 şi menţinută, în conformitate cu art. 350 al. 1 Cod procedură penală, prin sentinţa penală nr. 237/23.03.2007 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. 5/314/2004.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, inculpaţii :

- C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 al. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. şi ped. de art. 321 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal şi loviri sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal;

- T.R., pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 al. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. şi ped. de art. 321 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, loviri sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 al. 2 Cod penal şi distrugere, prev. şi ped. de art. 217 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, şi

- K.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 al. 2 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. şi ped. de art. 321 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal şi loviri sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Măsurile preventive au fost dispuse prin Încheierea Camerei de Consiliu nr. 525 din data de 23 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, în baza cărei au fost emise mandatele de arestare preventive nr. 3, 4 şi 5 din aceeaşi dată, pe o perioadă de 30 de zile pentru primii doi inculpaţi şi pe o durată de 29 de zile pentru cel din urmă.

Măsurile preventive au fost prelungite succesiv până la data de 19.07.2005  şi menţinute ulterior, în baza art. 3002 Cod procedură penală rap. la art. 160b Cod procedură penală de către instanţa competentă.

După admiterea cererii de strămutare, prin încheierea nr. 5478 din 25.10.2004 a Î.C.C.J. Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, sub nr. 8176/02.11.2004, instanţă care, prin încheierile din 05.11.2004, 17.12.2004, 11.02.2005 şi 25.03.2005, a dispus menţinerea măsurii arestării preventive în baza aceluiaşi temeiului legal înainte amintit.

Prin încheierea din data de 18 mai 2005 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 8176/2004, în baza art. 139 al. 1 Cod procedură penală s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de cei trei inculpaţi mai sus-menţionaţi, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara prev. de art. 1451 Cod procedură penală măsură ce a fost menţinută, în conformitate cu art. 350 al. 1 Cod procedură penală, prin sentinţa penală nr. 237/23.03.2007 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. 5/314/2004.

Prin sentinţa penală nr. 237/2007 pronunţată de Judecătoria Suceava, inculpatul C.I. a fost condamnat pentru :

- lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 7 ani închisoare, parte vătămată fiind K.M.;

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art.  321 alin. 2 Cod penal cu  aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa  de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind I.L..

În baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 lit. b Cod penal,  s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 Cod penal,  s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului de la 23.04.2004 şi  până la data de 18.05.2005.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64  lit. a, b,c Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 Cod procedură penală, luată faţă de inculpat prin încheierea din 18 mai 2005 a Judecătoriei Suceava.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 5/314/2004.

La termenul de judecată din data de 17.09.2007, avocat F.L., pentru inculpatul C.I., a solicitat instanţei revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara,  considerând că la acel moment aceasta nu se  mai justifică a fi menţinută.

Tribunalul Suceava a considerat că în cauză nu se mai impune menţinerea măsurii restrictive de libertate, respectiv aceea a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpatul C.I., apreciind că buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi asigurată şi în aceste condiţii. 

Astfel, în conformitate cu art. 25 din Constituţia României, dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate este garantat, fiecărui cetăţean fiindu-i asigurat dreptul de a-şi stabil domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară, iar potrivit art. 53 din legea fundamentală, restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, cu condiţia ca această măsură să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.

Tribunalul a apreciat că menţinerea faţă de inculpatul C.I. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara nu ar reprezenta o măsură proporţională cu situaţia care a determinat-o, întrucât restrângerea, în continuare, a libertăţii de circulaţie ar depăşi durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, se arată că menţinerea măsurii se impunea pentru a fi atins scopul procesului penal şi pentru a se asigura prezenţa inculpatului la termenele stabilite de instanţă în vederea audierii lui, dacă se consideră necesar. De altfel, în conformitate cu recomandările formulate de C.S.M. prin adresa nr. 6425/56/2007 înaintată instanţelor de judecată, audierea inculpaţilor la instanţele de apel este necesară chiar dacă aceştia au fost condamnaţi de către instanţa de fond.

 Referitor la persoana inculpatului şi conduita acestuia în societate, faptul că inculpatul C.I. a fost condamnat în prezenta cauză pentru infracţiuni grave şi mai mult decât atât, a mai fost trimis în judecată în alte cauze pentru infracţiuni de criminalitate organizată şi corupţie, precum şi pentru tentativă de omor. Pe de altă parte, aşa cum se poate observa din cuprinsul dosarului, după înlocuirea măsurii arestării preventive, inculpatul nu s-a mai prezentat în faţa instanţei de judecată, aspect ce evidenţiază atitudinea indiferentă a acestuia faţă de instituţiile statului însărcinate cu înfăptuirea actului de justiţie.

 Se arată că, atâta timp cât în cauză se constată că sunt îndeplinite condiţiile cumulative cerute de lege, referitoare pe de o parte la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunile comise, iar pe de altă parte la existenţa unor probe temeinice, măsura preventivă luată faţă de inculpat apare ca fiind legală şi temeinică. Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu pot fi apreciate ca fiind inexistente, atâta timp cât în cauză procesul penal  nu este încheiat şi atâta timp cât la instanţa de apel s-a solicitat administrarea de probe în apărarea inculpatului. Revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, înlătură garanţia că inculpatul nu se va sustrage de la judecată, în condiţiile în care acesta nu se prezintă în faţa instanţei.

 Mai mult decât atât, cererea de revocare a fost formulată foarte aproape de pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de apel, existând posibilitatea ca hotărârea acestei instanţe să menţină dispoziţiile hotărârii instanţei de fond şi astfel, inculpatul să aibă posibilitatea să părăsească ţara pentru a se sustrage fie de la judecarea cauzei în instanţa de recurs, fie de la executarea unei eventuale pedepse.

Curtea a constatat că recursul este întemeiat.

Potrivit dispoziţiilor art. 136 Cod procedură penală,  în cauzele privitoare la  infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive prevăzute de lege.

Iniţial, faţă de acesta a fost luată măsura arestării preventive care ulterior a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, considerându-se că deşi până la acea dată detenţia provizorie nu a depăşit un termen rezonabil, în înţelesul art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., acordarea unei noi prelungiri ar depăşi acest termen.

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi penale (art. 1451 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 2 Cod procedură penală), pentru faza de judecată neexistând nici o reglementare expresă, ceea ce înseamnă că această măsură poate dura chiar şi până la sfârşitul procesului.

Dispoziţiile art. 5 pct. 3 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, invocate de recurent se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanei arestate sau deţinute, instanţele făcând aplicarea acestor dispoziţii cu ocazia revocării măsurii arestării preventive.

Potrivit disp. art. 2 alin. 3 din Protocolul nr. 4, exercitarea dreptului la liberă circulaţie şi de a părăsi ţara poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

În ultimii ani, instanţa europeană a precizat condiţiile în care aplicarea de către autorităţile naţionale a unei măsuri ce constituie o limitare a libertăţii de circulaţie este compatibilă cu disp. art. 2 paragraf 3 din Protocolul nr. 4, în special privind caracterul ei necesar într-o societate democratică şi respectarea raportului de proporţionalitate între asemenea măsuri şi scopul urmărit prin dispunerea lor.

În speţă, limitarea dreptului la libera circulaţie apare ca fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cazul în care instanţa va aprecia ca fiind absolut necesară prezenţa inculpatului putând apela la instituţia mandatului de aducere, neexistând nici un mijloc procedural pentru a asigura prezenţa inculpatului în situaţia în care acesta nu s-ar afla în ţară.

La aprecierea acestui caracter, Curtea va avea în vedere şi poziţia inculpatului care nu s-a mai prezentat la nici un termen de judecată după punerea sa în libertate.

De asemenea, Curtea consideră că există proporţionalitate între această măsură şi scopul urmărit – asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei – mai ales că din interpretarea dispoziţiilor art. 1451 Cod procedură penală, rezultă că organul care a dispus această măsură poate încuviinţa părăsirea ţării dacă raţiuni urgente ar impune aceasta.

În concluzie, Curtea a apreciat că, dat fiind că nu s-au schimbat temeiurile  care au stat la baza luării măsuri, iar aceasta apare ca fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara apare ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare