Acţiune în obligarea pârâţilor parchetul de pe lângă înalta curte de casaţie şi justiţie, direcţia naţională anticorupţie şi ministerul economiei şi finanţelor la plata contravalorii tichetelor de masă prevăzute de legea nr. 142/1998 dezlegarea pro...

Acţiunea unui salariat (personal conex) al Parchetului Naţional Anticorupţie  - Serviciul Teritorial  Suceava, prin  care a  solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata c/valorii tichetelor de  masă, conform Legii nr. 142/1998, a fost  respinsă, ca nefondată, avându-se  în vedere Decizia nr. XIV din 18.02.2008 a Secţiilor Unite ale Î.C.C.J. Bucureşti, pronunţată în interesul legii, obligatorie conform art. 329 alin.3 din Codul de procedură  civilă.

Potrivit acestei decizii „dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care  angajatorul are prevăzute în buget sume  cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost  negociată în contractele colective de muncă.”

Reclamantul A.P.G. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând ca pe baza probelor administrate, prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi a-i plăti contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/1998, cu începere din luna mai 2005 până la încetarea discriminării, sumă ce va fi actualizată la data plăţii, potrivit indicelui de inflaţie.

Motivează că din 15 august 2003 figurează angajat la Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, în funcţia de conducător auto şi că înţelege să se prevaleze de art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 41 alin. 2 din Constituţie, art. 118 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, precum şi de art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002.

Direcţia Naţională Anticorupţie a chemat în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, precizând, in terminis, este vorba de a asigura opozabilitatea sentinţei faţă de cel care asigură bugetele ordonatorilor de credite (fila 19 dosar).

Totodată, prin întâmpinare, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat respingerea acţiunii deoarece prin Decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite au statuat că, între altele, pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii, prevăzute de Legea nr. 142/1998, nu constituie un drept, ci o vocaţie.

O poziţie identică a adoptat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ţi Justiţie.

După ce a admis în principiu cererea de chemare în garanţie, prima instanţă, şi anume Tribunalul Suceava a făcut aplicarea art. II alin. 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, în sensul că, prin încheierea din 18 august 2008, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că cererea principală nu este fondată şi, pe cale de consecinţă, nici cererea de chemare în garanţie de vreme ce Direcţia Naţională Anticorupţie n-ar cădea în pretenţii, urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin decizia nr. XIV din 18 februarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 69/2007, a statuat că:

<<Dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată în contractele colective de muncă>>.

În cauza dedusă judecăţii, este vorba de o funcţie conexă personalului auxiliar de specialitate al parchetului, anume aceea de şofer (art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare).

Prin urmare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda reclamantului, întrucât este vorba de o vocaţie, nicidecum de un drept (art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998).

În fine, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă :

<<Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe>>.

Cum, din motivele menţionate anterior, cererea principală şi cea de chemare în garanţie apar nejustificate, Curtea a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare