1.Funcţionarii publici. Neacordarea suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25% din salariul de bază.

Decizie 22 din 13.01.2009


Tribunalul  Vrancea prin sentinţa  civilă nr.  532/21.10.2008 a admis în parte acţiunea  reclamanţilor – funcţionari publici  în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea, în sensul acordării drepturilor solicitate, numai  pentru perioada  21 aprilie 2003 – ianuarie  2007.

Instanţa de fond a avut în vedere  disp. art. 31 din Legea  nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu specială referire la cele două suplimente,  dispoziţii care au fost  suspendate succesiv  prin O.U.G. nr. 92/2004 şi O.U.G. nr. 2/2006 până în decembrie 2007.

Referitor a momentul acordării, instanţa a apreciat că acesta trebuie  raportat la dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei  în exercitarea funcţiilor  publice, respectiv începând cu data de 21 aprilie 2004.

Referitor la data  până se acordă,  s-a avut în vedere  data de 24 ianuarie 2007, odată cu publicarea în M.Of. a O.G. nr.  6/2007 modificată şi completată prin O.G. nr.  9/2008.

În fine,  cu privire la  suspendarea  acordării celor două suplimente, s-a considerat că  prin  actele normative  care au dispus-o,  nu s-a  urmărit  negarea, unui drept  fundamental  cum ar fi  renumeraţia  corespunzătoare a muncii prestate,  astfel că pentru toate aceste considerente a fost admisă acţiunea.

Recursul declarat de A.J.O.F.M. Vrancea, a fost  admis prin  Decizia nr.  22/12 ianuarie 2009, reţinându-se în motivare că modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea drepturilor  presupune pe de o parte  obligarea angajatorului la sume imposibil de calculat, iar din acest punct de vedere eventuala  cuantificare de instanţă în raport de  diverse  criterii, reprezintă o necesitate  a Deciziei  Curţii Constituţionale nr. 820/2008 în care, s-a reţinut că instanţele  nu au competenţa  să anuleze  ori să  refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le  înlocuiască  cu alte norme create  pe cale judiciară  sau cu  prevederi  cuprinse  în alte acte  normative,  neputându-se substitui legiuitorului  sau  executivului în privinţa acordării unui drept  prevăzut  de lege,  dar care în prezent  nu este pasibil de executare efectivă.

Domenii speta