Sentinta civila

Dosar nr. 486/1748/2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CORNETU

HOTĂRÂRE Nr.

Şedinţa publică de la 11 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.M.

Grefier P.G.

Pe rol judecarea cauzei civil privind, reclamanta SC PFH SRL, în contradictoriu cu pârâta C. L., având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile au avut loc in şedinţa publica din data de 05.11.2015, fiind consemnate in încheierea de şedinţă  de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 12.11.2015,  la 20.11.2015, 27.11.2015, 04.12.2015 şi 11.12.2015.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, la data de 28.01.2015, reclamanta SC PFH SRL a solicitat, în contradictoriu cu  pârâta C.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 13805 lei reprezentând valoarea unei construcții din lemn cu o cameră cu destinația de birou, ridicată de reclamantă pe terenul pârâtei cu consimțământul acesteia, sau obligarea pârâtei să permită reclamantei să ridice construcția respectivă pe cheltuiala reclamantei, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de contravaloare reparații la centrala termică de la parterul imobilului închiriat.

În motivare reclamanta a arătat, în esenţă, că a încheiat cu pârâta un contract de închiriere având ca obiect imobilul din …. jud. Ilfov, compus din teren și construcție  cu parter și etaj mansardat, având 6 camere și dependințe, imobil ce a fost folosit ca azil de bătrâni.

Reclamanta a mai precizat că, întrucât nu avea loc să facă biroul, a cerut acceptul pârâtei pentru a construi o căsuță din lemn în curte. La momentul încetării contractului de închiriere părțile s-au înțeles ca pârâtă să plătească reclamantei prețul căsuței din lemn și să o păstreze, iar în caz contrar să permită reclamantei să o ridice, însă la ultima discuție pârâta nu a mai fost de acord cu această înțelegere și nici cu plata reparațiilor la centrala termică.

În drept au fost invocate prevederile art. 1823 C.civ.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta a depus la data de 30.03.2015 întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și, în temeiul art. 585, alin. 1 lit. a C.civ., instanța să constate că reclamanta este un constructor de rea-credință, edificând lucrarea adăugată din simplă plăcere, fapt pentru care pârâta-reclamantă, în calitate de proprietar al imobilului are dreptul de a deveni proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară și fără a avea o obligație de despăgubire.

Pârâta-reclamantă a solicitat, alternativ, în temeiul art. 585 alin. 1 lit. b C.civ., ca instanța să dispună obligarea reclamantei la desființarea construcției cu obținerea autorizațiilor legale necesare pentru ridicarea acestora, cu readucerea imobilului în situația anterioară și plata de daune interese în cuantum de 4000 lei.

Pârâta-reclamantă a mai solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata daunelor provocate imobilului închiriat prin efectuarea de lucrări pentru care nu avea acordul său, daune în valoare de 13.000 lei, precum și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 2125 lei.

În motivare, pârâta-reclamantă a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere din 13.09.2011 având ca obiect imobilul din … jud. Ilfov, durata acestuia fiind de 3 ani. Conform acestui contract reclamanta-pârâtă avea obligația de a plăti chiria la termenele stabilite, de a achita cheltuielile de întreținere aferente imobilului, de a nu executa modificări sau lucrări de construcții fără acordul proprietarei, să restituie obiectul contractului la expirarea contractului în starea în care a fost preluat și în conformitate cu inventarul bunurilor mobile existente, liber de orice sarcini și cu cheltuielile achitate la zi.

Pârâta reclamantă a învederat că reclamanta-pârâtă nu a avut acordul său la edificarea construcției, aceasta nefiind necesară. Reaua credință reiese și din faptul că reclamanta-pârâtă nu a avut autorizație de construire.

De asemenea, întrucât construcția adăugată se află la mai puțin de 4 m de imobilul principal, nu sunt incidente dispozițiile art. 1823 C.civ., fiind vorba de o lucrare adăugată din simpla plăcere.

Cu privirea la solicitarea de plată a contravalorii reparațiilor la centrală, pârâta-reclamantă a menționat că reclamanta-pârâtă a fost scutită de la plata chiriei aferente lunii ianuarie 2014.

În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a precizat că art. 585 alin. 1 C.civ. reglementează lucrările adăugate, iar existența bunei-credințe poate fi invocată în contextul art. 585 alin. 2 C.civ. Indiferent de buna sau reaua-credință, dacă autorul lucrării nu și-a însușit lucrarea anterior restituirii imobilului, proprietarul acestuia poate deveni proprietarul lucrării fără nicio obligație către autorul lucrării.

Aceasta a mai adăugat că reclamanta-pârâtă a efectuat lucrări de montaj grilaje la nivelul superior al imobilului, a montat rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, a modificat băile deteriorând gresia, iar la plecare a demontat toate aceste lucrări, ducând la deteriorarea gravă a imobilului.

Referitor la plata cheltuielilor de întreținere, pârâta-reclamantă a arătat că reclamanta-pârâtă nu a achitat facturile în cuantum de 2125, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu gaze a imobilului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm . Cpc, art. 209 și urm. Cpc și art. 585 C.civ.

În dovedire, pârâta-reclamantă a solicitat încuviințarea probei cu îscrisuri, a probei testimoniale și a probei cu interogatoriul reclamantei-pârâte.

Reclamanta-pârâtă a depus la data de 10.04.2015 răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea pretențiilor pârâtei-reclamante, deoarece la ajungerea la termen a predat imobilul conform prevederilor contractuale, încheindu-se și procesul-verbal din 16.05.2014. Cu privire la construcția de lemn a existat de la bun început o convenție verbală pentru edificarea acesteia și pentru păstrare cu plata contravalorii.

Reclamanta-pârâtă a menționat că lucrarea nu a fost o cheltuială voluptorie, ci extrem de necesară în desfășurarea activității societății, iar pârâta-reclamantă dorește să păstreze lucrarea pentru că a amenajat în prezent un cămin de bătrâni.

Referitor la susținerea că reparațiile de la centrală au fost scăzute din chiria aferentă lunii ianuarie 2014, reclamanta-pârâtă a precizat că nu este adevărată deoarece a achitat lunar chiar mai mult decât chiria prevăzută în contract, respectiv 850 euro lunar.

În ceea ce privește facturile restante, reclamanta-pârâtă a învederat că a eliberat spațiul cu toate facturile la zi, aspect surprins în procesul-verbal, iar cele care urmau să fie emise trebuiau să fie scăzute din valoarea garanției, așa cum pârâta-reclamantă fusese notificată. Dosarul pentru racordarea centralei termice și obținerea avizelor a fost instrumentat în vara anului 2014, după eliberarea spațiului.

În drept au fost invocate art. 205 și urm. Cpc.

La termenul din 21.07.2015 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială.

Ambele părți au depus concluzii scrise.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reține următoarele:

Potrivit art. 6, alin. 2 şi 3 din Noul Cod Civil, această reglementare nu se aplică  actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite înainte de intrarea sa în vigoare (respectiv 01.10.2011). Având în vedere faptul că obiectul acţiunii se referă la acte și fapte juridice produse după intrarea Noului Cod Civil în vigoare, instanţa constată că în cauză se aplică prevederile acestuia.

În fapt, potrivit contractului de închiriere din 13.09.2011, înregistrat la AFP Pașcani sub nr. 61061/1509.2011 (fila 9), pârâta-reclamantă C.L. a închiriat reclamantei-pârâte SC PFH SRL imobilul din … jud. Ilfov, pentru chiria lunară de 800 euro, durata contractuală fiind de 3 ani începând cu data de 15.09.2011. Părțile nu au prevăzut alte clauze speciale, fapt pentru care în privința acestui contract se aplică prevederile dreptului comun în materie.

Din declarațiile ambilor martori, F.C. și A.D. (filele 122 și 123) reiese că, la primirea în folosință a imobilului de către reclamanta-pârâtă, acesta era în stare de locuire, însă bucătăria era mobilată rudimentar, baia de la parter și cea de la etaj erau mobilate și utilate, iar restul casei nu era mobilat.

Reclamanta-pârâtă a efectuat modificări minore la imobilul închiriat, precum montarea unei cădițe în baia de la parter, scoaterea căzii din baia de la etaj și montarea unei cădițe de duș, montarea unor grilaje la ferestrele de la etaj, precum și alte modificări în vederea realizării obiectului de activitate al societății (montare televizoare, camere video de supraveghere, rampă de acces pentru persoane cu dizabilități etc.). Instanța nu poate reține susținerea pârâtei-reclamante că nu și-a dat acordul la efectuarea acestor modificări și nu a știut că va fi un cămin de bătrâni în imobil, întrucât aceasta a rămas în pasivitate pe toată perioada contractuală și nu și-a manifestat opoziția. Dimpotrivă, pârâta-reclamantă nu a solicitat rezilierea contractului din acest motiv și a continuat să încaseze prețul chiriei în aceste condiții. Prin urmare, din atitudinea pârâtei-reclamante pe perioada derulării contractului reiese că aceasta a cunoscut obiectul de activitate al reclamantei-pârâte și scopul pentru care a închiriat imobilul, atitudinea acesteia având valoarea unui acord tacit la efectuarea modificărilor.

În acest sens, potrivit art. 1799 C.civ. “Locatarul este obligat să folosească bunul luat în locaţiune cu prudenţă şi diligenţă, potrivit destinaţiei stabilite prin contract sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după anumite împrejurări, cum ar fi natura bunului, destinaţia sa anterioară ori cea potrivit căreia locatarul îl foloseşte.” Or, așa cum instanța a reținut mai sus, destinația imobilului de cămin de bătrâni a fost cunoscută și acceptată tacit de către pârâta-reclamantă.

Conform declarației martorului A.D. (fila 123) reclamanta pârâtă a edificat în anul 2013 o construcție din lemn, cu destinația de birou pentru desfășurarea activității societății, în incinta imobilului închiriat.

În drept, conform art. 1823 alin. 1 C.civ. “Locatorul are dreptul de a păstra lucrările adăugate şi autonome efectuate asupra bunului pe durata locaţiunii şi nu poate fi obligat la despăgubiri decât dacă locatarul a efectuat lucrările cu acordul prealabil al locatorului.” Aceste dispoziții legale se interpretează în corelare și cu dispozițiile art. 586 alin. 1 și 2 din C.civ. potrivit cărora “(1) Autorul lucrării este de bună-credinţă dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărţii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară şi nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său. (2) Cu toate acestea, nu poate invoca bună-credinţă cel care construieşte în lipsa sau cu nerespectarea autorizaţiilor cerute de lege.”

Reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada existenței autorizației de construire pentru anexa din lemn cu destinație de birou, fapt pentru care instanța apreciază că aceasta nu a fost de bună-credință la edificarea lucrării autonome și, prin urmare, nu a avut nici acordul prealabil al proprietarului. Instanța nu poate reține afirmația martorului A.D. că societatea a avut acordul prealabil de construire al proprietarului, deoarece declarația acesteia este subiectivă, având în vedere legătura de interes între SC PFH SRL și martor – administratorul societății.

Mai mult, faptul că numita A.A. a încasat lunar chiria de la reclamanta-pârâtă și a luat în primire și imobilul prin semnarea procesului-verbal de predare-primire din 16.05.2014 (filele 10-12), cu mențiunea “căsuța cu destinație birou construită de SC PFH SRL urmând a intra în posesia doamnei C.L. în momentul achitării către domnul C.V. a sumei de bani convenită între părți”, nu înseamnă că pârâta reclamantă și-a dat acordul prealabil la ridicarea construcției. Acest aspect reiese și din împrejurarea că pârâta-reclamantă nu a avut reședința în țară pe perioada derulării contractului.

Lipsa autorizației de construire nu poate constitui un temei pentru a reține reaua-credință a autorului lucrării și nici pentru a constata lipsa acordului proprietarului.

Instanța, raportat la destinația anexei din lemn și la destinația imobilului închiriat – cămin de bătrâni, reține că respectiva construcție nu reprezintă o lucrare voluptorie, din simpla plăcere, și nici nu reprezintă o lucrare adăugată, ci o lucrare autonomă și cu caracter durabil conform art. 578 alin. 2 C.civ., astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 582 C.civ., potrivit căruia “ (1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de rea-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor şi a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiinţarea acesteia; sau

c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

(2) Desfiinţarea lucrării se face, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ţinut totodată să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.”

Prin urmare, instanța va respinge primul capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat, reținând și că pârâta-reclamantă nu poate fi obligată să permită reclamantei-pârâte să ridice construcția pe cheltuiala sa, atât timp cât art. 582 alin.1  C.civ. nu prevede o asemenea opțiune, iar construcția a fost edificată fără autorizație de construire.

Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă a solicitat aplicarea art. 585, alin. 1 lit. a C.civ., respectiv instanța să constate că reclamanta-pârâtă este un constructor de rea-credință, edificând lucrarea adăugată din simplă plăcere, fapt pentru care pârâta-reclamantă, în calitate de proprietar al imobilului are dreptul de a deveni proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară și fără a avea o obligație de despăgubire. Pârâta-reclamantă a mai solicitat, alternativ, în temeiul art. 585 alin. 1 lit. b C.civ., ca instanța să dispună obligarea reclamantei-pârâte la desființarea construcției cu obținerea autorizațiilor legale necesare pentru ridicarea acestora, cu readucerea imobilului în situația anterioară și plata de daune interese în cuantum de 4000 lei.

Având în vedere faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 585, alin. 1 lit. a C.civ., precum și opțiunea pârâtei-reclamante de obligarea a reclamantei-pârâte la desființarea construcției, instanța, în temeiul art. 582, alin. 1, lit. b C.civ. va dispune obligarea reclamantei-pârâte la desființarea construcției anexă din lemn, edificată de aceasta în anul 2013 pe imobilul teren închiriat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala sa, și aducerea imobilului în situația anterioară.

În ceea ce privește plata daunelor interese de 4000 lei, instanța constată că pârâta-reclamantă nu a motivat această cerere în legătură cu anexa din lemn și nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare cu privire la prejudiciu creat prin construirea acestei anexe, fapt pentru care urmează a respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat. Cu privire la daunele interese în legătură cu imobilul construcție închiriat, acestea vor fi analizate în cadrul celui de-al doilea capăt al cererii reconvenționale (numerotat în cerere cu nr. 3).

Referitor la capătul al doilea din cererea de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 2000 lei cu titlu de contravaloare reparații la centrala termică, instanța reține că reclamanta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri doveditoare (filele 4-6), iar potrivit art. 1788 alin. 1 și 3 din C.civ., costul reparațiilor la centrala termică trebuie suportat de locator.

Instanța mai reține că în materie de raporturi obligaționale sarcina probei oscilează între creditorul obligației și debitorul acesteia. Reclamanta-pârâtă a făcut dovada reparațiilor efectuate la centrala termică și a plății costurilor.

Pârâta-reclamanta a invocat o compensare a acestei sume de 2000 lei cu chiria aferentă lunii ianuarie 2014, iar reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada achitării chiriei aferente lunii ianuarie 2014 conform art. 1499 C.civ. La dosar au fost depuse dovezi de plată a chiriei, însă nu pentru luna în cauză.

Luând în considerare aceste mențiuni, instanța reține că între părți a operat o compensare legală potrivit art. 1617 C.civ., motiv pentru care va respinge ca neîntemeiat și capătul al doilea din cererea de chemare în judecată.

Privitor la capătul al doilea al cererii reconvenționale (numerotat în cerere cu nr. 3), instanța constată că pârâta-reclamantă nu a precizat concret cuantumul prejudiciului creat, menționând că estimează provizoriu cuantumul daunelor la suma de 13.000 lei.

Aceasta a depus la dosar un set de înscrisuri doveditoare din care reiese că reclamanta-pârâtă nu a restituit bunul în starea în care l-a primit (planșe foto care se coroborează cu declarația martorului Florescu Costica- fila 122), însă conform contractului de prestări servicii nr. 122/09.06.2014, încheiat între SC OTI SRL și pârâta-reclamantă C.L., obiectul acestuia îl constituie o serie de lucrări care în mare parte nu vizează deteriorările aduse imobilului în discuție și cauzate de reclamanta-pârâtă (finisajul interior nu privește doar zonele deteriorate, ci întreaga construcție; instalațiile sanitare prezentau deteriorări datorate vechimii, care potrivit art. 1821 alin. 1 C.civ. nu intră în sarcina chiriașului; construirea depozitului de alimente și închiderea terasei de la intrarea din spate nu au legătură cu deteriorările imobilului).

Prin urmare, instanța reține că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada unui prejudiciu cert, lichid și exigibil, fapt pentru care va respinge capătul al doilea al cererii reconvenționale (numerotat în cerere cu nr. 3), ca neîntemeiat.

În privința capătului de cerere referitor la obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 2125 lei, instanța reține că reclamanta-pârâtă a recunoscut prin răspunsul la întâmpinare faptul că a existat o înțelegere între părți ca aceasta să suporte cheltuielile de întreținere pe perioada derulării contractului de închiriere. Astfel, deși reclamanta-pârâtă trebuie să facă dovada achitării tuturor cheltuielilor de întreținere aferente perioadei contractuale, aceasta nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare și a motivat că aspectul privind achitarea tuturor cheltuielilor de întreținere a fost consemnat în procesul-verbal din 16.05.2014. Instanța reține că în acest proces-verbal nu a fost făcută o asemenea mențiune (filele 10 și 11).

Reclamanta-pârâtă a mai precizat că facturile ce urmau a fi întocmite ulterior predării imobilului urmau să fie scăzute din valoarea garanției, însă instanța constată că această afirmație nu este întemeiată deoarece chiar prin notificarea din 22.04.2014 (filele 87-89) depusă de reclamanta-pârâtă la dosar aceasta a solicitat ca din garanția de 800 euro să fie efectuată plata chiriei în intervalul notificării, 22.04.2014, și până la împlinirea duratei contractuale, 22.06.2014.

Instanța nu poate reține nici afirmația că dosarul pentru racordarea centralei termice și obținerea avizelor a fost instrumentat în vara anului 2014, după eliberarea spațiului, întrucât factura nr. 4MF 07920387/26.07.2014 în sumă de 263,76 lei vizează perioada de facturare 22.04.2014-23.07.2014, regularizare –fila 54 (cuprinzând și intervalul până la data de 22.06.2014, data încetării contractului), factura nr. 4MF 06792906/26.06.2014 în sumă de 418,22 lei vizează perioada de facturare 25.05.2014-25.06.2014, estimare –fila 55 (cuprinzând și intervalul până la data de 22.06.2014, data încetării contractului), factura nr. 4MF 04477761/26.04.2014 în sumă de 252,94 lei vizează perioada de facturare 18.02.2014-22.04.2014, regularizare –fila 57 (cuprinzând și intervalul până la data de 22.06.2014, data încetării contractului), factura nr. 4MF 05623016/26.05.2014 în sumă de 438,29 lei vizează perioada de facturare 22.04.2014-25.05.2014, estimare –fila 59 (cuprinzând și intervalul până la data de 22.06.2014, data încetării contractului), iar factura nr. 11603213635/30.06.2014 – fila 63, în sumă de 1.175,50 lei vizează perioada de facturare 25.03.2014-24.06.2014 (în cadrul perioadei contractuale).

Astfel, având în vedere mențiunile de mai sus, instanța va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2125 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere datorate în temeiul contractului de închiriere din 13.09.2011, înregistrat la AFP Pașcani sub nr. 61061/1509.2011 (fila 9).

În lumina considerentelor enunțate mai sus, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, va admite în parte cererea reconvențională, va obliga reclamanta-pârâtă la desființarea construcției anexă din lemn, edificată de aceasta în anul 2013 pe imobilul teren închiriat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala sa, și aducerea imobilului în situația anterioară, va respinge capătul de cerere privind plata daunelor-interese în cuantum de 4.000 lei ca neîntemeiat, va respinge capătul al doilea al cererii reconvenționale privind plata daunelor în cuantum de 13.000 lei (numerotat în cerere cu nr. 3), ca neîntemeiat și va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2125 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere datorate în temeiul contractului de închiriere din 13.09.2011, înregistrat la AFP Pașcani sub nr. 61061/1509.2011.

Luând în considerare dispoziţiile art. 453, alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa, respingând cererea de chemare în judecată și admițând în parte cererea reconvențională, va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de aceasta. Asftel, pârâta-reclamantă a efectuat următoarele cheltuieli de judecată : taxă de timbru în valoare de 1233,75 lei (conform chitanțelor de la filele 100-102) și onorariu apărător ales în cuantum de 2000 lei conform chitanțelor nr. 201/21.08.2015 și 202/03.09.2015, în total suma de 3233,75 lei.

Prin urmare, instanța va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1616,88 lei, reprezentând ½ din cheltuielile de judecată efectuate de pârâta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC PFH SRL, cu sediu în …., în contradictoriu cu pârâta C.P., domiciliată în ….., ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea reconvenţională.

Obligă reclamanta-pârâtă la desfiinţarea construcţiei anexă din lemn, edificată de aceasta în anul 2013 pe imobilul teren închiriat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala sa, şi aducerea imobilului - teren în situaţia anterioară.

Respinge capătul de cerere privind plata daunelor-interese în cuantum de 4.000 lei ca neîntemeiat.

Respinge capătul al doilea al cererii reconvenţionale privind plata daunelor în cuantum de 13.000 lei (numerotat în cerere cu nr. 3), ca neîntemeiat.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2125 lei cu titlu de cheltuieli de întreţinere datorate în temeiul contractului de închiriere din 13.09.2011, înregistrat la AFP Paşcani sub nr. 61061/1509.2011.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 1616,88 lei, reprezentând ½ din cheltuielile de judecată efectuate de pârâta-reclamantă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2015.

PREŞEDINTE,  GREFIER

Domenii speta

Spete similare