Suspendarea condiţionată a executării

Prin sentinţa penală nr.1770 din 02.11.2006, pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, inculpatul N.S., a fost condamnat la pedepsele de:

- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu,  prev. de art. 192 alin.l Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.c şi art. 76 lit.e Cod penal;

- l an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol,  prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.c şi art.  76 lit.e Cod penal.

În baza art. 34 lit.b raportat la art. 33 lit.a Cod penal s-au contopit cele două pedepse stabilite, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de l an şi 3 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării două ori c pedepsei aplicate, pe o perioadă de 3 ani şi 3 luni, ce reprezintă termen de încercare, sânge, a fi stabilit în baza art. 82 Cod penal.

În baza art. 346 alin. l raportat la art. 14 şi urm. Cod procedură penală şi art. 998-999 Cod civil, admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.I.

Inculpatul a fost obligat la plata a 200 RON daune morale către partea civilă.

Prin încheierea din 16.11.2006, pronunţată în aceeaşi cauză, instanţa de fond, din oficiu, a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta pronunţată la data de 02.11.2006, pe care a completat-o, în sensul că, în baza art.88 C.penal, a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii pe 24 h, din data de 08.08.2005 şi 1-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea părţii civile 200 RON, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Partea vătămată era în vârstă de 77 ani şi în după amiaza zilei de 01.08.2005, a luat nişte medicamente şi se odihnea, întinsă pe pat, în locuinţa sa.

Inculpatul, în stare de ebrietate, a intrat în locuinţa acesteia. Pentru că a strigat după ajutor, inculpatul a prins-o cu mâna de gât, a trântit-o pe pat, s-a urcat peste ea, i-a cerut să întreţină relaţii sexuale şi, pentru că s-a opus, a muşcat-o de două ori de gingii, acesteia i-a  început să-i curgă sânge din gură, iar inculpatul, speriindu-se de sânge, a fugit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.S.

Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art.371 Cod pr. penală, art. 378 Cod pr. penală instanţa de control judiciar l-a găsit fondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul s-a folosit de calea ordinară de atac a apelului, după ce prima instanţă a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale şi a stabilit în mod concret care este suma de bani la care urmează să fie obligat acuzatul a o plăti părţii civile Szabo Ida şi sub ce titlu, în condiţiile în care instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată în cauză, însă în minută nu a stabilit cuantumul sumei şi nici destinaţia acesteia.

Calea de atac formulată împotriva încheierii din 16.11.2006, a fost declarată  în termenul de 10 zile prevăzut de art.363 C.pr.penal, în condiţiile în care această  încheiere a fost comunicată acuzatului la data de 07.12.2006, iar declaraţia de apel a  fost înregistrată la data de 14.12.2006. Încheierea respectivă face parte integrantă din sentinţa penală nr.1770 din 02.11.2006, aşadar nu s-a putut susţine că apelul a fost declarat cu depăşirea termenului legal, motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată, în acest sens, de reprezentantul părţii civile.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută, hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, relativ la condamnarea inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art.192 alin.l C.penal şi a infracţiunii prev.şi ped.de disp.art.20 rap.la art.197 alin.1 Cod penal.

S-a reţinut că este criticabilă însă modalitatea de rezolvare a laturii civile a cauzei,  deoarece din declaraţiile părţii vătămate S.I., date în cursul urmăririi penale rezultă că această parte nu a formulat nici un fel de pretenţii civile, faţă de acuzat

Mai mult de atât partea civilă nici în faţa instanţei nu şi-a manifestat această dorinţă, până la momentul citirii actului de sesizare. Este adevărat că, partea vătămată la termenul de judecată din 20.03.2006 a menţionat că nu doreşte împăcarea, iar „inculpatul să plătească pentru ceea ce a făcut", însă din această poziţie procesuală nu reieşea în mod explicit manifestarea expresă de voinţă a părţii vătămate privind formularea unor pretenţii civile, mai mult cele exprimate denotând intenţia acesteia de a solicita tragerea la răspundere penală a acuzatului.

Reprezentanta părţii vătămate doar la termenul de judecată din 18.09.2006, a menţionat că  S.I. solicită obligarea inculpatului la plata sumelor de 2.000.000 lei, despăgubiri materiale şi 2.000.000 lei cu titlu de despăgubiri morale .

Aşa fiind, în condiţiile în care manifestarea de voinţă a părţii vătămate a fost exprimată după momentul procesual prev. de art.15 alin.2 C.pr.penal, o asemenea solicitare nu mai putea fi luată în considerare de prima instanţă, decât eventual cu acordul expres al acuzatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a înţeles să declare recurs inculpatul N.S., care a înţeles să învedereze  faptul că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută (în condiţiile în care printr-o încheiere de îndreptare a erorii materiale s-a soluţionat latura civilă a cauzei), fapt ce impune rejudecarea speţei de către Judecătoria Tg.Mureş.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză prin prisma disp.art.385/9 Cod pr.penală, curtea a constatat că prima instanţă, recurgând la instituţia reglementată de disp.art.195 Cod pr.penală, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 16.11.2006 a înţeles să suplinească lacuna dispozitivului sentinţei penale nr.1770/01.11.2006 a Judecătoriei Tg.Mureş, lacună ce viza soluţionarea laturii civile a cauzei. Chiar dacă, iniţial, în hotărârea pronunţată la data de 01.11.2006 , instanţa de fond menţionase că se admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.I., ulterior, prin încheierea de îndreptare a erorii material, ea a apreciat că în ce constă  - ca şi cuantum – această acţiune civile, împrejurare care în concepţia apărătorului ales al inculpatului şi a inculpatului, a echivalat cu repunerea sa înlăuntrul termenului de declararea apelului. De menţionat că inculpatul a fost prezent la dezbaterea în fond a cauzei sale, la prin grad jurisdicţional, aspect în funcţie de care faţă de acesta termenul de apel  şi în ipoteza amânării pronunţării soluţiei în cauză, începea să curgă de la pronunţare potrivit disp.art.363 Cod pr.penală. Inculpatul a înţeles să promoveze apel, împotriva hotărârii primei instanţe, abia la termenul din 14.12.2006, în condiţiile în care, aşa cum s-a mai reţinut termenul de apel începuse să curgă pentru acesta din data de 02.11.2006 şi nu din ziua imediat următoare celei în care i s-a comunicat, de către Judecătoria Tg.Mureş, încheierea de îndreptare a erorii materiale.

S-a reţinut că, în acest stadiu procesual al cauzei, în propria cale de atac, inculpatului nu i se poate înrăutăţi situaţia (pentru că în acest mod s-ar contraveni disp.art.385/8 Cod pr.penlă) şi să se constate intervenit tardivitatea apelului declarat. Se impune însă, avându-se în vedere conţinutul dispozitivului sentinţei penale nr.1770/01.11.2006 şi conţinutul încheierii de îndreptare a erorii materiale emise sub acelaşi număr tot de Judecătoria Tg.Mureş, să se dispună rejudecarea cauzei – in integrum – atât pe latură civilă cât şi pe latură penală, de către prima instanţă, deoarece cele două laturi sunt indisolubil legate una de cealaltă, iar completarea modului de soluţionare a laturii civile nu se putea realiza prin prisma disp.art.195 Cod pr.penală.

Domenii speta

Spete similare