Judecata. Citaţia şi comunicarea actelor de procedură. Absenţa destinatarului de la domiciliu. Înmânarea citaţiei unei persoane din familie.

Hotărâre 214 din 18.04.2012


Citarea contestatorului pentru termenul la care cauza a fost soluţionată s-a făcut la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată şi, întrucât contestatorul nu a fost găsit la domiciliu, citaţia a fost înmânată, potrivit art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă, unei persoane din familie, respectiv soţiei contestatorului. Împrejurarea că partea a fost plecată de la domiciliu pentru o perioadă mai îndelungată de timp, nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei pentru ca aceasta să poată fi citată la noua adresa.

Decizia civilă nr. 214/R din 18.04.2012 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 8380/231/2011 la Judecătoria Focşani, petentul N.S. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimaţii A.N. şi BEJ T.I.C.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2011, Judecătoria Focşani, în temeiul art. 165 Cod procedură civilă, a dispus disjungerea capătului de cerere privind contestaţia la titlu, iar prin sentinţa civilă nr. 7780 din 29.11.2011 a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Vrancea.

Prin cererea sa, petentul a solicitat a se lămuri întinderea şi aplicarea titlului executor - decizia civilă nr. 282/2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea, susţinând că aceasta nu poate fi pusă în executare în raport de menţiunile pe care le cuprinde în dispozitiv.

Prin încheierea din data de 02.02.2012, Tribunalul Vrancea a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că dispozitivul deciziei este clar, nu cuprinde dispoziţii potrivnice, astfel că cererea petentului nu se justifică.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 02.02.2012 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs contestatorul care a susţinut că nu a avut cunoştinţă de existenţa dosarului pe rolul Tribunalului, că nu a fost legal citat în cauză şi nu a putut să-şi formuleze apărări, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 214/R/18 Aprilie 2012, Curtea de Apel Galaţi a respins recursul declarat de contestator reţinând că, pentru termenul din data de 02.02.2012, când cauza a fost soluţionată, contestatorul N.S. a fost legal citat, la adresa indicată de acesta în cererea dedusă judecăţii, dovada de îndeplinire a procedurii de citare, aflată la fila 5 din dosar fiind semnată de soţia acestuia.

Împrejurarea că în perioada în care procesul s-a judecat la instanţa de fond contestatorul ar fi fost plecat de la domiciliu la muncă în zona Ardealului, motiv pentru care acesta nu a avut cunoştinţă de proces, dincolo de faptul că nu a fost dovedită în nici un fel - recurentul neputând preciza nici perioada exactă şi nici locul în care ar fi fost plecat - nu poate justifica casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Curtea a constatat că citarea contestatorului pentru termenul din data de 02.02.2012 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în sensul că petentul a fost citat la adresa indicată în cererea de chemare în judecată şi, întrucât acesta nu a fost găsit la domiciliu, citaţia a fost înmânată, potrivit art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă, unei persoane din familie, respectiv soţiei contestatorului.

Pe de altă parte, în situaţia în care contestatorul ar fi fost într-adevăr plecat de la domiciliu pentru o perioadă mai îndelungată de timp, acesta avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa instanţei schimbarea temporară a domiciliului sau reşedinţei, conform art. 98 Cod procedură civilă, pentru a putea fi citat la noua adresă.

Întrucât contestatorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie, nu se poate reţine în sarcina instanţei de fond nicio culpă cu privire la modalitatea în care a fost efectuată procedura de citare.

Pentru aceste considerente, reţinând ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la legalitatea hotărârii atacate, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă, a respins recursul declarat de acesta ca nefondat.