Omor calificat. Provocarea. Condiţii privind reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale.

Omor calificat.  Provocarea. Condiţii privind reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale.

C.pen.art. art. 174 alin.1 şi 175 alin.1 lit. i şi art. 73 lit. b

Simplele reproşuri şi chiar o atitudine ofensivă a victimei, dar lipsită de elemente certe de agresiune, nu pot fi asimilate şi nu se circumscriu noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b C.p.. Aceste gesturi nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave aşa cum le denumeşte textul de lege menţionat, şi nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, o surescitare nervoasă care să îi răpească acestuia posibilitatea de control al acţiunilor sale.

Decizia penală nr.95, din 1 noiembrie 2010

Prin sentinţa penală nr. 258 din data de 27 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul  Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 174 alin.1 şi 175 alin.1 lit. i Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. C., la o pedeapsă  de 20 ani închisoare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, la data de 31 martie 2010, în timp ce se afla pe o stradă din Cartierul Bela, oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S. C. i-a aplicat victimei M. C. mai multe lovituri cu cuţitul, provocându-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.

Raportul de constatare medico – legală nr. 62/A/2 aprilie 2010 a relevat că moartea numitului M. C. a fost violentă, fiind cauzată de şocul hemoragic – consecinţa unei hemoragii masive mixte ( internă şi externă), urmare a mai multor plăgi tăiate - înţepate, dintre care una penetrantă în zona toracelui, cu interesarea peretelui posterior a ambilor ventriculi şi a septului interventricular.

Prin acelaşi document s-a constatat că leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp tăietor, înţepător ( cuţit, briceag ), cu lăţimea maximă a lamei de 2 – 2,5 cm şi lungimea minimă de 7,5 cm, între acestea şi decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Împrejurările, modalitatea în care a fost comisă fapta şi mecanismul de producere a agresiunii, s-au stabilit cu ajutorul martorilor aflaţi la faţa locului sau în apropierea locului în care s-a săvârşit fapta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal,  inculpatul S. C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul  nu a fost motivat în scris, iar în concluziile dezvoltate oral în faţa instanţei prin apărătorul desemnat din oficiu, apelantul inculpat a arată că motivul de apel îl reprezintă pedeapsa aplicată, pe care o consideră greşit individualizată, faţă de modalitatea producerii acestei fapte, persoana inculpatului, împrejurarea că este infractor primar, a recunoscut fapta comisă, iar partea vătămată este cea care a provocat altercaţia. Inculpatul a apreciat că se impune reţinerea în favoarea sa a disp. art. 73 lit.b c.p., şi a solicitat instanţei admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate iar pe fond, reducerea pedepsei într-un cuantum mai mic.

Curtea, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art.371 alin. 1 şi 2 C.p.p.,  a constatat că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, relativ la situaţia de fapt, Curtea a observat că atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de fond au reţinut în mod corect şi complet împrejurările în care s-a săvârşit fapta şi au realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie în forma cerută de lege.

La stabilirea acestei stări de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare a locului faptei,  proces-verbal de căutare corp delict, raportul medico-legal de necropsie nr.62/A/02.04.2010, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpatului, probe administrate în faza de urmărire penală, precum şi declaraţia inculpatului, (f. 22 dosar instanţă fond) şi declaraţiile martorilor din acte, probe administrate în cursul cercetării judecătoreşti.

Pe baza acestui probatoriu, s-a reţinut corect şi rezultă că, la data de 31 martie 2010, în timp ce se afla pe o stradă din Cartierul Bela, oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuţitul, provocându-i leziuni ce au determinat la scurt timp decesul acesteia.

Fapta reţinută în sarcina apelantului-inculpat a fost corect încadrată juridic, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 174 alin. 1 şi art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal.

Din mijloacele de probă administrate rezultă incidenţa agravantei arătate, astfel că, în mod corect instanţa de fond a stabilit că fapta a fost comisă de inculpat în public, respectiv pe stradă, evidenţiind că acest loc este, prin natura şi destinaţia lui, accesibil publicului, şi se circumscrie accepţiunii noţiunii ,,în public” prevăzută în art. 152 lit. a) C. pen..

În ceea ce priveşte critica inculpatului privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor referitoare la starea de provocare, prev de art. 73 lit. b C.p., Curtea a considerat că, în contextul cauzei, nu se poate reţine în favoarea inculpatului această circumstanţă.

Astfel, potrivit art. 73 lit.b C.p. constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

În raport de  aceste dispoziţii legale, condiţiile de existenţă ale provocării privesc: 1).existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate; 2). actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoţie infractorului; 3). sub stăpânirea puternicei tulburării sau emoţii infractorul să fi săvârşit infracţiunea; 4). infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Prin urmare, pentru reţinerea acestei circumstanţe trebuiesc dovedite toate cele patru condiţii.

În speţă, din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reiese că, în ziua săvârşirii faptei, victima, aflând că inculpatul ar fi purtat discuţii cu un conţinut jignitor relativ la persoana sa,  a încercat să  lămurească

acest aspect printr-o discuţie cu inculpatul. Această discuţie s-a purtat pe un ton mai ridicat, fiind auzită de martorii audiaţi în cauză, aflaţi la circa 40-50 metri. Cei doi au ajuns să se îmbrâncească, să se împingă reciproc şi, în acest context, inculpatul a scos cuţitul din buzunar şi a înjunghiat victima, aplicându-i trei lovituri de cuţit în zona capului şi a toracelui, din care una penetrantă cu interesare cardiacă.

Relevantă în acest sens este chiar declaraţia inculpatului dată în apel, în care afirmă că, în timp ce încerca să-i explice  victimei lipsa de veridicitate a  acelor afirmaţii cu caracter jignitor ce i se reproşau, a văzut că aceasta a dus mâna către buzunarul pantalonilor.Ştiind că poartă cuţit, s-a temut,a scos cuţitul şi a înjunghiat-o. 

Prin urmare, ceea ce se susţine a fi un act provocator sunt atitudinea insistentă a  victimei de a-i reproşa inculpatului o anumită conduită şi, aşa cum susţine inculpatul, interpretarea greşită a unui gest al acesteia.

Or, acest comportament, aceste acte în faţa cărora inculpatul nu s-a eschivat, nu a ezitat nici un moment, deşi avea posibilitatea să o facă ci, dimpotrivă, le-a tranşat de maniera expusă,  nu pot fi asimilate şi nu se circumscriu noţiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b C.p..

Simplele reproşuri şi chiar o atitudine ofensivă a victimei, dar lipsită de elemente certe de agresiune, nu pot fi considerate acţiuni ilicite grave aşa cum le denumeşte textul de lege menţionat, şi nu sunt apte să provoace o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, o surescitare nervoasă care să îi răpească acestuia posibilitatea de control al acţiunilor sale.

Ca atare, nu se poate reţine existenţa unui act  de provocare al victimei care să se circumscrie dispoziţiilor art. 73 lit. b C.p. nefiind dovedită niciuna dintre condiţiile sus-menţionate.

Referitor la  individualizarea pedepsei, Curtea observă că pedeapsa  de 20 ani închisoare aplicată inculpatului se înscrie în coordonatele individualizării legale şi răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art.72 c.pen..

La stabilirea acestei pedepse s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare, respectiv de dispoziţiile părţii generale ale Codului Penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal pentru infracţiunea comisă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, dar şi de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează şi agravează răspunderea penală.

Astfel, Curtea constată că, pe lângă gradul de pericol social generic al infracţiunii săvârşite, determinat de importanta valorii sociale ocrotite, de subliniat este  gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptei comise, dat de circumstanţele reale arătate, ce au evidenţiat o agresivitate excesivă din partea inculpatului, de modul si mijloacele folosite, înarmat cu un cuţit a lovit o persoană de trei ori în zone vitale, răpind  victimei orice posibilitate de salvare, de rezultatul produs, provocarea unor leziuni ce au condus în scurt timp la deces,  dar si de datele care caracterizează persoana inculpatului, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o conduită sinceră .

În raport de toate aceste elemente, se observă că adaptarea, dozarea pedepsei concrete s-a realizat  de către instanţa de fond cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare, pedeapsa aplicată inculpatului fiind între limitele speciale prevăzute de lege şi asigură, totodată, prin modalitatea  de individualizare a executării pedepsei

aleasă de instanţă, realizarea funcţiilor şi scopului  pedepsei prev.de art.52 cod penal.

Ca atare, critica formulată de inculpat este nefondată, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mici în prezenţa stării de fapt reţinute.

În consecinţă, s-a respins apelul inculpatului, ca nefondat, şi s-a menţinut pedeapsa aplicată de instanţa de fond.

Domenii speta

Spete similare