Suspendare executare act administrativ. Cazul bine justificat şi paguba iminentă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 17.09.2012 sub nr.5689/40/2012, reclamanta SC „X” SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Botoşani şi Municipiul Botoşani, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Dispoziţia Primarului municipiului Botoşani nr. 1072/2012 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă de către Tribunalul Botoşani a contestaţiei formulată împotriva aceleiaşi dispoziţii.

În motivarea cererii, a arătat că Dispoziţia nr.1072/2012 a fost emisă de Primarul municipiului Botoşani în urma contestaţiei pe care reclamanta a formulat-o împotriva Deciziei de impunere nr. 22848/19.06.2012 dispunând în totalitate respingerea contestaţiei.

Prin Decizia de impunere nr.22848/19.06.2012 Municipiul Botoşani a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei pe teren pentru parcările din patrimoniul municipiului aflate în folosinţa societăţii în temeiul art. 85 alin.1 lit.b) din O.G. nr.92/2003, percepând şi majorări de întârziere asupra sumelor calculate distinct pentru anii 2009-2012.

A apreciat reclamanta că obligaţia de plată stabilită prin Decizia de impunere constituie o măsură abuzivă, sumele de bani percepute cu titlu de taxă teren şi majorări de întârziere fiind stabilite cu încălcarea clauzelor contractuale din Contractul nr.7275/15.04.2009 privind „gestionarea parcărilor şi procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoşani”. Astfel, SC „X” SRL, în calitate de operator a concesionat serviciul constând în „gestionarea parcărilor şi procedurilor aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoşani” care presupune desfăşurarea a trei activităţi enumerate de concedent după cum urmează: exploatarea locurilor de parcare publică dotate cu parcomate, blocarea şi deblocarea autovehiculelor care sunt staţionate/parcate neregulamentar sau care ocupă ilegal locuri de parcare rezervate terţilor şi ridicare, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor care sunt staţionate/parcate neregulamentar ori care ocupă ilegal locuri de parcare rezervate altor persoane.

Conform contractului nr. 7275/15.04.2009 şi a caietului de sarcini, reclamanta nu a concesionat parcările publice din municipiul Botoşani ci numai serviciul de gestionare a acestora care constă în gestionarea parcomatelor adică întreţinerea, repararea şi dotarea acestora cu materiale necesare bunei funcţionări. De asemenea, reclamanta a precizat că în Secţiunea 2.1 lit. d) din caietul de sarcini însuşi concedentul a precizat că infrastructura parcărilor, respectiv platforme, indicatoare, marcaje rămâne în administrarea beneficiarului, aceasta făcând dovada certă că în ceea ce priveşte  parcările publice dotate cu parcomate din municipiul Botoşani nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 256 alin. 3 din Legea 571/2003.

A susţinut că motivele cererii de suspendare a Dispoziţiei nr. 1072/2012 constau în prevenirea producerii unei pagube iminente (în contextul în care reprezentanţii concedentului au declarat public în presa locală de mai multe ori că urmăresc punerea societăţii în imposibilitate de funcţionare) şi prevenirea perturbării activităţii societăţii.

Prin adresa nr. 32413/4.09.2012 DITL Botoşani a comunicat reclamantei situaţia privind redevenţa şi calculul accesoriilor calculate din care rezultă că în luna iunie 2012 a fost achitată de către reclamantă suma de 2342,85 lei, sumă care de fapt fusese poprită cu O.P. nr. 4096/3.07.2012 cu titlu de redevenţă teren concesionat în baza titlului executoriu nr. 24013728.06.2012, deşi între părţi nu a existat nici un contract de concesiune pentru niciun teren din municipiu. Nelegalitatea calculelor şi popririlor DITL Botoşani rezultă din aceea că obligaţia de plată a taxei pe teren a fost stabilită unilateral prin Decizia de impunere motivat pe art. 85 alin. 1 lit. b din OG nr.92/2003 şi nu pe vreo clauză contractuală negociată între părţi. Astfel că suma de 12342,85 lei a fost reţinută anterior emiterii Deciziei de impunere. Dovada că pârâţii urmăresc crearea de probleme financiare societăţii reclamante se deduce din desfăşurătorul calcului redevenţei din care rezultă că sumele achitate de reclamantă au fost încasate în contul redevenţei (în care a fost inclusă şi taxa teren), încălcându-se prevederile contractuale prin care părţile au stabilit de comun acord ca plăţile să se efectueze prioritar în contul penalităţilor şi numai după aceea în contul redevenţei restante.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

A arătat că motivarea reclamantei nu este întemeiată deoarece decizia de impunere s-a emis în baza contractului nr.7275/2009, precum şi a actelor adiţionale n. 1 şi 2 cu precizarea că dispoziţiile art. 1 stipulează că „Se predă în administrarea şi exploatarea concesionarului următoarele parcări publice”. Temeiul de drept  în baza căruia s-a efectuat impunerea este art. 256 alin. 3 din Legea 571/2003. Referitor la susţinerea reclamantei cu privire la obiectul contractului de concesiune în sensul că acesta constă în „exploatarea locurilor de parcare publică dotate cu parcomate”, pârâta a făcut menţiunea că, în conformitate cu DEX-ul limbii rămâne a exploata înseamnă a folosi, a pune în valoare, a resursa. Deci, obiectul contractului este folosirea şi administrarea locurilor de parcare, respectiv a terenului proprietate a municipiului Botoşani pe care sunt amplasate aceste parcări. Cu privire la poprirea sumei de 2342,85 lei, pârâta a menţionat că aceasta a fost încasată cu OP 4096/3.07.2012 cu titlu de redevenţă potrivit contractului nr. 7275/2009 şi nu reprezintă taxă teren, aşa cum susţine reclamanta.

Prin sentinţa nr.3574 din 4 octombrie 2012 Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins, ca nefondată, cererea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 215(2) Cod procedură fiscală, contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, iar instanţa poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Verificând dispoziţiile legale menţionate, instanţa a constatat că reclamanta a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, la nivelul sumei de 1500 lei cu chitanţa nr. 3479647/1 din 25.09.2012, fiind consemnată în baza recipisei nr. 540576/1 din aceeaşi dată.

Potrivit disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ  unilateral poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute de art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.

Potrivit art. 14 din Legea nr.554/2004 suspendarea actului administrativ poate fi solicitată de reclamant în „cazuri bine justificate  şi pentru prevenirea unei pagube iminente”, iar art. 2 alin. 1 lit. t a aceluiaşi act normativ, stabileşte că prin asemenea cazuri se înţeleg „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ.”

În speţă, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr.1072/2012 a Primarului municipiului Botoşani prin care s-a respins contestaţia  administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 22848/19.06.2012.

În ceea ce priveşte prima condiţie, a apreciat instanţa că existenţa unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii si pentru executarea acesteia. Pentru a înlătura, chiar şi temporar regula executării  imediate şi din oficiu a actului administrativ prin suspendarea acestuia, instanţa nu poate aprecia discreţionar, arbitrar, necesitarea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportate la probele administrate în cauză care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza pe fond conţinutul actului administrativ (aspect reţinut şi prin Decizia nr. 433/25.01.2007 a ÎCCJ). În cauza de faţă nelegalitatea alegată de reclamantă primeşte modul de interpretare a contractului de concesiune, astfel că instanţa nu poate aprecia că interpretarea contractului este atât de evident eronată încât atrage chiar nelegalitatea Deciziei de impunere fără a se antepronunţa, acest aspect urmând a fi analizat în cadrul procesului având ca obiect anularea actului administrativ fiscal.

Referitor la  prevenirea unei pagube iminente , având în vedere definiţia dată de art. 2 al. 1 lit. s din Legea 554/2004 potrivit căreia paguba iminentă semnifică prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, instanţa a apreciat  că nici această cerinţă nu este îndeplinită. 

Astfel, faţă de cuantumul mic al obligaţiei fiscale impuse în sarcina reclamantei - de 15007,67 lei taxă teren şi 4196,43 lei majorări de întârziere, punerea în executare a actului contestat nu este de natură a-i produce un prejudiciu iminent, constând în imposibilitatea desfăşurării activităţii în condiţii normale. Nici celelalte aspecte invocate de reclamantă pentru justificarea pagubei iminente nu se verifică din probele administrate în cauză. Astfel, poprirea sumei de 2342,85 lei s-a realizat cu titlu de redevenţă potrivit contractului nr. 7275/2009 şi nu cu titlu de taxă teren, aşa cum susţine reclamanta, deci excede obiectului cauzei de faţă. De asemenea, nu s-au depus dovezi nici că reprezentanţii pârâţilor ar fi declarat public în presa locală de mai multe ori că urmăresc punerea societăţii reclamante în imposibilitate de funcţionare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare, reclamanta a considerat că prima instanţă a reţinut eronat situaţia de fapt din speţa dedusă judecăţii, apreciind în mod greşit că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 -15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

În ce priveşte prima condiţie - existenţa unui caz bine justificat, a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită. Astfel, Tribunalul Botoşani a pronunţat soluţia de respingere fără a ţine cont de probatoriul administrat în cauză. Din motivarea formulată în faza primei instanţe şi din documentele depuse la dosar rezultă în mod cert faptul că instanţa de judecată a avut suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului adminsitrativ contestat, fară a intra pe fondul conţinutului actului.

În acest sens, prima instanţă nu a reţinut în nici un fel dispoziţiile art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal conform cărora pentru terenurile proprietate publică sau privată, ale unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.

Prima instanţă nu a reţinut faptul că societatea reclamantă a arătat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, dovada certă în acest sens fiind clauza din Secţiunea 2.1. lit. d) din Caietul de sarcini în care însuşi concedentul serviciului a precizat că „infrastructura parcărilor, respectiv platforme, indicatoare, marcaje rămâne în administrarea beneficiarului". Această clauză, ce constituie o dovadă necontestabilă a faptului că în ceea ce priveşte parcările publice dotate cu parcomate din municipiul Botoşani, societatea reclamantă nu are calitatea de concesionar, nu a fost reţinută în nici un fel de prima instanţă.

Această clauză din Caietul de sarcini, anexă la contractul nr.7275/2009, se coroborează cu dispoziţiile pct. 2.1. lit. i) din Caietul de sarcini, prin care s-a stabilit un program cu timp parţial de funcţionare a parcărilor dotate cu parcomate în regim de parcare cu plată, de unde rezultă voinţa expresă a concedentului serviciului public de a nu preda administrarea parcărilor ci doar a serviciul de gestionare a parcomatelor stabilind în sarcina concesionarului (subscrisa) obligaţia de a asigura funcţionarea, întreţinerea şi repararea parcomatelor proprii ale primăriei, conform pct. 4 lit. i) din contractul nr. 7275/2009.

Obiectul contractului nr. 7275/2009 invocat de pârâţi în motivarea măsurii dispusă prin Dispoziţia nr. 1072/2012 emisă de Primarul municipiului Botoşani şi Decizia de impunere nr. 22848/19.06.2012 de obligare a societăţii reclamante la plata taxei pe teren concesionat, rezultă în mod neechivoc din Anunţul de atribuire a contractului, publicat de concedentul - Primăria municipiului Botoşani pe SEAP.

Din anunţul de atribuire nr. 10915/15.06.2009 rezultă în mod cert faptul că primăria a scos la licitaţie serviciul de „Gestionarea parcărilor şi procedurile aplicabile vehiculelor parcate neregulamentar sau abandonate în municipiul Botoşani" codurile CPV atribuite activităţilor licitate şi pentru care s-a încheiat contractul nr. 7275/2009 fiind 98351000-8 reprezentând serviciul de gestionare a parcărilor de autovehicule şi 98351110-2 reprezentând serviciul de aplicare a regulilor de parcare.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se constate că dispoziţiile legale şi contractuale la care a făcut referire, precum şi înscrisurile depuse la dosar, constituie dovezi ale faptului că societatea reclamantă nu a încheiat niciun contract de concesiune pe teren cu pârâţii, că ele conţin suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat şi că aflându-se într-o situaţie bine justificată, cererea suspendare a executării măsurii contestate este admisibilă.

Cu referire la prevenirea unei pagube iminente, a apreciat ca neîntemeiată opinia primei instanţe conform căreia nici această condiţie nu este îndeplinită.

A menţionat că prima instanţă nu a reţinut faptul că societatea reclamantă desfăşoară un serviciu de interes public, astfel cum a fost definit în art. 1 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 324/2007, art. 29 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 261/2009 şi art. 29 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 70/2011.

A susţinut că pericolul producerii unei pagube iminente există datorită faptului că reprezentanţii pârâţilor - respectiv ai concedentului care colectează toate sumele încasate în urma serviciului efectuat de S.C. „X” S.R.L. în baza contractului nr. 7275/2009, sunt cei care hotărăsc în mod unilateral ce fac cu sumele care revin societăţii reclamante, virându-le după bunul plac în contul datoriei reprezentând taxă teren concesionat, obligând astfel reclamanta să achite din alte surse (venituri proprii) redevenţă şi penalităţi aferente pentru a evita ajungerea la situaţia prevăzută de pct. 6 Cap. IX al contractului nr.7275/2009.

A mai arătat că ulterior promovării cererii de suspendare a executării silite pornită în baza actelor administrative contestate, ce face obiectul acestui dosar, pârâtul Municipiul Botoşani a înaintat Tribunalului Botoşani - dosar nr. 6050/40/2012 cu termen la 02.11.2012 - o cerere de constatare a insolvenţei societăţii reclamante, motivat de faptul că datoriile acesteia au depăşit cuantumul de 45.000 lei.

În fine, a solicitat să se constate că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică şi ca urmare, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii cererii ce face obiectul cauzei, respectiv dispunerea suspendării executării silite a măsurii dispusă prin Dispoziţia nr. 1072/2012 emisă de Primarul municipiului Botoşani şi decizia de impunere nr. 22848/19.06.2012, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva acestor acte administrative ce face obiectul dosarului nr. 5691/40/2012 al Tribunalului Botoşani.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 completate cu dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civilă.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Botoşani – prin primar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală şi temeinică.

A considerat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile privind cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, că reclamanta nu a justificat care este prejudiciul material care ar duce la perturbarea previzibilă gravă a funcţionării sale, având în vedere debitul datorat la data de 19.11.2012, în sumă totală de 112.892,29 lei ( fiind inclus şi debitul datorat prin Dispoziţia nr. 1072/2012).

Prin decizia nr.6206/27.11.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul care, în drept, se încadrează conform art.304 pct.9 Cod proc. civilă, constatând că este nefondat.

Potrivit art.14 alin.(l) din Legea nr.554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art.14 alin.l menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului

Or, în speţă, motivele invocate de recurenta - reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Pe de altă parte, după cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate că nu există împrejurări de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia „cazului bine justificat".

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Curtea a constatat, de asemenea, că acestea sunt nefondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care, în final, actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei juridice vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative-fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr.554/2004.

Având în vedere toate considerentele expuse, Curtea în temeiul art.312 alin.l teza I, alin.3 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 20 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare