Calitatea de persoană îndreptăţită. Dovada proprietăţii şi a preluării abuzive. Stabilirea măsurilor reparatorii

Calitatea de persoană îndreptăţită. Dovada proprietăţii şi a preluării abuzive. Stabilirea măsurilor reparatorii

-dispoziţiile art. 4 23 şi 24 din Legea nr.10/2001 şi art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, decizia în interesul legii nr.52/2007

Chiar dacă prin decretul de naţionalizare este menţionat numai unul dintre moştenitori, nu are relevanţă acest aspect asupra drepturilor moştenitorilor, atât timp cât s-a realizat naţionalizarea întregului imobil, respectiv şi a cotelor aparţinând celorlalţi moştenitori ai lui  defunctului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr.10/2001, dacă toţi moştenitorii au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, recurenta-reclamanta nu poate beneficia decât de cota sa de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, în calitate de moştenitor de pe urma defunctului.

Stabilirea efectivă a despăgubirilor revine în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile titlului VII din Legea nr.247/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.142/2010, la propunerea Municipiul Bucureşti prin Primar General, în calitate de unitate învestită cu soluţionarea notificării. În cazul unei astfel de contestaţii, instanţa poate stabili numai existenţa dreptului de despăgubire, nu şi întinderea definitivă a acestuia. În acest sens, trebuie să se aibă în vedere şi obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronunţată ulterior decizia nr. XX/19.03.2007. 

(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.155/25.01.2013, dosar nr.  3420/3/2010)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti  sub nr. 8476/302/2009 reclamanta C.S.M a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General soluţionarea notificării nr. 2413/2001 în sensul emiterii dispoziţiei de acordare a despăgubirilor în valoare de 5.364.000.000 lei vechi pentru cota de 2/3 din imobilul  situat în str. Simon Bolivar nr. 8, sector 1, Bucureşti.

În motivare, a arătat că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului  92/1950 în timp ce era coproprietatea 1) cota de 2/3 mamei bunicii soţului reclamantei pe nume Konteschweller Ecaterina, bunica soţului reclamantei, Missbach Constanţa şi nepoata acestuia  K. Mireille;  acestea au fost moştenite de  Mihai Konteschweller; 2) cota de 1/3 soţiei supravieţuitoare Maria Konteschweller în legătură cu care s-au formulat cereri separat de către alţi moştenitori.

Imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 locatarilor chiriaşilor Marinescu A. şi Vasilescu I.

În conformitate cu art. 25 alin. 1 din Legea nr. 190/2001 unitatea deţinătoare a imobilului sau entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată să soluţioneze în cel mult 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare şi să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.

Deşi au trecut aproape 8 ani de la data depunerii notificării însoţită de actele doveditoare,  pârâtele nu au emis încă nici o dispoziţie sau decizie.

Prin sentinţa civilă nr. 7071/02.11.2009 Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti sub nr.3420/3/2010.

Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti soluţionarea pe fond a notificării, în conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În dovedirea acţiunii au fost administrate probe cu înscrisuri în cadrul cărora s-a dispus ataşarea dosarului administrativ 41575 constituit în baza notificării 2413 şi s-au efectuat expertize tehnice în specialitatea topo şi construcţii.

În cadrul probei cu înscrisuri au fost anexate notificarea nr. 2413/2001, certificatul de moştenitor nr. 25/1.02.1996, C.M.477/1969 eliberat de Notariatul de stat local sect. 8 Bucureşti, C.M. nr.24/1.03.1997 eliberat de B.N.P Opran Ioana M., declaraţie , istoric de adresă poştală, planuri topo, proces verbal de înscriere în cartea funciară datat 3 mai 1940, Hotărârea Tribunalului Ilfov din 7.02.1948, acte de stare civilă, sentinţa  civilă nr. 11674/18.12.1998 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti, adresă D.I.T.L. sector 1, contractele de vânzare cumpărare nr. 2346/1996 şi 3362/1997, procură aut. nr.224/14.04.2011, 

La dosar au fost anexate şi dosarele administrative constituite în baza notificărilor formulate de alte persoane sub  nr. 4539 şi 2094 cu privire la acelaşi imobil.

Prin sentinţa civilă nr.185 din 02.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a Civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta C.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General,

Pentru a  hotărî astfel, tribunalul a  reţinut că prin Notificarea nr. 2413/2001 reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8, în cotă de 2/3 din valoarea corespunzătoare imobilului. În baza acestei notificări s-a constituit dosarul administrativ nr. 41575.

Deşi la dosarul administrativ se află toate înscrisurile doveditoare, situaţie ce a  reieşit  din împrejurarea că în timpul cercetării judecătoreşti nu au fost administrate alte înscrisuri, pârâta refuză nejustificat soluţionarea cererii, termenul de 60 de zile prev. de art.25 fiind depăşit cu mult.

Lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv a entităţii investite cu soluţionarea notificării reprezintă refuz nejustificat fiind aplicabilă Decizia 20/2007 prin care Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii şi a statuat asupra competenţei instanţei de judecată de a soluţiona pe fond acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a soluţiona  notificarea.

Legea nr.10/2001 în temeiul căreia reclamanta a formulat notificarea reglementează procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.

De esenţa acestei acţiuni, formulate în temeiul  art. 26 din Legea 10/2001, nu este în primul rând existenţa bunului în patrimoniul fostului proprietar în perioada anterioară actului de preluare abuzivă, ci faptul juridic al preluării imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul său.

În cauză sunt aplicabile prevederile art.24 din lege conform cărora în absenţa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care a fost dispusă măsura preluării  abuzive. Prin urmare legiuitorul instituie o prezumţie legală de proprietate în favoarea persoanei care figurează în legea sau decretul de preluare.

 Or în cauză, reclamanta nu face dovada preluării imobilului în patrimoniul statului de la autoarea Konteschweller Maria, a cărei succesiune a dovedit-o, şi prin urmare, nu face nici dovada că a existat o preluare abuzivă din patrimoniul acesteia. Astfel la fila 183 din dosar se află adresa S.C Herăstrău Nord S.A. din care a  rezultat că imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă pe numele altei persoane, numita Kateschimelles Maria. Reclamanta nu este succesoare a acestei persoane care, potrivit dispoziţiilor legale amintite, este prezumată proprietară a imobilului în litigiu.

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001, reclamanta  avea obligaţia  potrivit art. 1169 C.civ. de a  proba nu doar existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei sale la nivelul anilor 1940- 1949, ci faptul juridic al trecerii abuzive în proprietatea statului de la această autoare.

În concluzie, reţinând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 4 din Legea 10/2001, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta  Missbach  Codruţa  Sorina, criticând  hotărârea pentru  netemeinicie  şi nelegalitate.

În calea procesuală a recursului, în temeiul art.305 coroborat cu art.167 din Codul de Procedură Civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri, constând în relaţii de la Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001.

Au fost comunicate relaţiile solicitate, fiind depuse la filele 21- 115 relaţiile privind dosarele administrative nr.514, nr.19813 şi nr.41575.

Prin decizia civilă nr. 155R / 25.01.2013 a fost admis recursul declarat de  recurenta – reclamantă împotriva sentinţei civile nr.185/02.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucurelti Secţia a III-a civilă în dosarul nr. 3420/3/2010,  în contradictoriu cu intimatul – pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a fost modificată în tot sentinţa civilă recurată în sensul că: a fost admisă în parte acţiunea, s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită pentru cota de 1/3 din imobilul situat în str. Bolivar nr. 8, Bucureşti şi a fost obligat intimatul să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru cota de 1/3.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, având în vedere dispoziţiile art.304 /1 şi art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art.23 şi 24 din Legea nr.10/2001 republicată în ceea ce priveşte dovada calităţii de persoane îndreptăţite a recurentei, dovada existenţei şi întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului notificat precum şi dovada preluării abuzive.

Cu privire la preluarea abuzivă a imobilului, în conformitate cu art. 2 lit.a din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2011.

Din procesul verbal de carte funciară nr.5405/1940, aflat la fila 78 din dosarul de recurs, rezultă că K.E.M era proprietar asupra imobilului situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8, Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 330 mp şi construcţie.

Din procesul verbal întocmit la data de 20 aprilie 1950 (aflat la fila 36 din dosarul de recurs), în temeiul Decretului nr.92/1950, rezultă că a fost naţionalizat imobilul situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8 de la K.E.M, în calitate de proprietară.

Din adresa nr.3317/95/11. IV. 1995 emisă de către S.C. Herăstrău Nord S.A. ,( aflată la fila 44 din dosarul CAB ) rezultă că imobilul situat pe  str. Simon Bolivar nr.8, Bucureşti, fostă str. Stefanache Popescu nr. 8,a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950, poziţia nr.4188 de pe numele K.E.M

De asemenea, din adresa nr.618/23.01.2003 emisă de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti (fila 81 dosar Cab) rezultă că, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8, a figurat în perioada 1942-1950 cu rol fiscal M.K., fiind înscris la matricola 4 cu menţiunea „Naţionalizat conform Decretului nr.92/1950, poz. 4188.

Din hotărârea Tribunalului Ilfov  Jurnal nr.18552/21 noiembrie 1947, dată în dosarul nr.3103/1947, aflată la fila 27 din dosarul de recurs, reiese că de pe urma defunctului M.K. au rămas ca moştenitorii: soţia acestuia, mama acestuia E. K., sora sa C. K., precum şi M. N., fiica lui T. K. (fratele decedat al defunctului M.K)

Potrivit art.23  din Legea nr.10/2001, modificată „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării”.

De asemenea, în dispoziţiile Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 se prevede că „sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi ale art. 23 din lege”.

Cu privire la preluarea abuzivă, Curtea constată că, din actele depuse la dosarul cauzei şi menţionate, s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului situat în Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8 (fosta str. Stefanache Popescu nr. 8).

Faptul că preluarea s-a realizat numai pe numele unuia dintre moştenitorii defunctului, respectiv M.K., soţia supravieţuitoare a defunctului K.E.M nu are relevanţă atât timp cât s-a realizat naţionalizarea întregului imobil, respectiv şi a cotelor aparţinând celorlalţi moştenitori ai lui  K.E.M.

Cu privire la faptul că în anexa de la Decretul nr.92/1950 a fost menţionat numele K.M., Curtea va constată din actele depuse la dosar că preluarea s-a realizat de la M.K., aşa cum s-a menţionat în mod corect în procesul-verbal de preluare întocmit în temeiul Decretului nr.92/1950.

Cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită în condiţiile art. 4 din Legea nr.10/2001.

Astfel, Curtea constată din hotărârea Tribunalului Ilfov Jurnal nr.18552/21 noiembrie 1947, dată în dosarul nr.3103/1947, aflată la fila 27 din dosarul de recurs, că de pe urma defunctului Mihail Konteschweller au rămas ca moştenitorii: soţia acestuia, mama acestuia E. K., sora sa C. K., precum şi M. N., fiica lui T. K. (fratele decedat al defunctului M.K)

De asemenea, în masa succesorală se afla şi imobilul litigios situat pe str. Stefanache Popescu nr. 8, actuala str. Simon Bolivar nr.8.

De pe urma defunctei C.K. a rămas ca moştenitor M. C. D. E., nepot de fiu predecedat, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr.477/969, aflat la fila 71 din dosarul Cab.

Moştenitorii lui M. C. D. E, decedat la data de 17 decembrie 1996, sunt reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare şi P.M.M., în calitate de frate, conform certificatului de moştenitor nr.24/01.03.1997, fila 75 din dosarul de recurs.

Conform acestui certficat de moştenitor reclamanta dobândeşte cota de ½ din masa succesorală, iar P.M.M., Mircea dobândeşte cota de ½ din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M. C. D. E.

Având în vedere că, în masa succesorală se afla cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8, ca urmare a moştenirii de la C. K. şi M. N., se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2011, care prevede că „În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun”.

În cauza de faţă, se constată că cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat a fost solicitată de moştenitorii M.K. şi face obiectului dosarului nr.504, întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, nesoluţionat, iar cota de 1/3 a fost solicitată de către şi P.M.M. şi face obiectul dosarului nr.19183, întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, nesoluţionat.

Având în vedere că toţi moştenitorii au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, Curtea constată că recurenta-reclamanta nu poate beneficia decât de cota sa de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8, în calitate de moştenitor de pe urma defunctului M. C. D. E Pentru aceste considerente, va constata calitatea de persoană îndreptăţită a recurentei-reclamante la cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8.

Cu privire la natura măsurilor reparatorii acordate, instanţa de recurs învederează următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 şi 2 din Legea nr.10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

În cauza de faţă, se constată că nu este posibilă restituirea în natură, împrejurare care rezultă din faptul că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, fiind încheiate contractele de vânzare-cumpărare nr.2346/1996 şi nr.3362/1997, motiv pentru care vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Însă, stabilirea cuantumului despăgubirilor se va realiza de către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor în dispoziţiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, precum şi în conformiatte cu deciziiile în interesul legii nr. 20, nr.52/2007 şi nr.27/2011 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, conform deciziei nr. XX/2007 a pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit obligaţia instanţei de judecată de a soluţiona fondul notificării, adică de a se pronunţa cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită, posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent şi obligativitatea unităţii deţinătoare de a înainta propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Obligaţia instanţei de judecată de a soluţiona pe fond notificarea, în cazul refuzului unităţii deţinătoare, întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu se confundă însă cu obligaţia instanţei sesizată cu o astfel de cerere de a stabili întinderea definitică a despăgubirilor şi de a le acorda efectiv prin hotărâre.

În cazul unei astfel de contestaţii, instanţa poate stabili numai existenţa dreptului de despăgubire, nu şi întinderea definitivă a acestuia.

În acest sens, trebuie să se aibă în vedere şi obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronunţată ulterior decizia nr. XX/19.03.2007  prin care s-a stabilit că: "deciziile sau dispoziţiile, care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată” în raport de prevederile  art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

De asemenea, instanţa de recurs va invoca şi decizia în interesul legii nr.27/2011, prin care se statuează că: „ 1.acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. 2. Acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile”.

Instanţa de recurs, învederează că, în cuprinsul considerentele deciziei în interesul legii menţionate, s-a reţinut că „prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.  Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.  Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) şi (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.  În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.  Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunţată în recenta Cauză Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 115)”.

Curtea învederează că stabilirea efectivă a acestora revine în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condiţiile titlului VII din Legea nr.247/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.142/2010, la propunerea Municipiul Bucureşti prin Primar General, în calitate de unitate învestită cu soluţionarea notificării.

În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin decizia civilă nr.99/2009 şi  prin decizia civilă nr.8327/15.10.2009, în cuprinsul căreia a reţinut că „ după intrarea în vigoare a acestui act normativ, respectiv a Legii nr.247/2005, competenţa de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparţine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate.

Instanţa de recurs învederează că, în prezenta cauză i se stabileşte dreptul părţii la obţinerea măsurilor reparatorii prin echivalent, ca o consecinţă a imposibilităţii de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, însă cuantumul despăgubirilor nu se va calcula de către instanţa de judecată, ci de către autorităţile abilitate.

Instanţa de recurs învederează că nu se încalcă părţii dreptul de acces la un tribunal, care este protejat prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece instanţa de judecată a statuat asupra temeiniciei cererii formulate, a stabilit că reclamanta are dreptul la despăgubiri şi că acestea vor fi acordate în condiţiile legii speciale.

Chiar dacă nu se stabileşte suma exactă, acest drept stabilit intră sub incidenţa art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prezenta hotărâre recunoaşte în patrimoniul recurentei un interes patrimonial apărat de art.1 din Protocolul 1, iar neexecutarea acesteia constituie o ingerinţă, în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol ( în acest sens s-a pronunţat şi CEDO-paragraful 180 şi 182 din cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României).

Posibilitatea statului de a reglementa această modalitate de stabilire a despăgubirilor este recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind reiterată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragrafele 162-169), prin care se recunoaşte posibilitatea statelor membre de a adopta măsurile legislative necesare pentru stabilirea despăgubirilor, aferente imobilelor naţionalizate.

Stabilirea despăgubirilor de către Comisia din cadrul Secretariatului General se circumscrie dreptului statului de a reglementa o anumită modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Având în vedere toare considerentele, în conformitate cu art.312 va admite recursul declarat de către C.S.Mîmpotriva sentinţei civile nr.185 din 02.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a Civilă,  va modifica sentinţa civilă recurată, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantei, va constata dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/3 din imobilul situat în Bucureşti, str. Simon Bolivar nr.8. De asemenea, va obliga intimatul să emită dispoziţie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Domenii speta

Spete similare