Protecţia exercitării dreptului de proprietate. Condiţiile restrângerii exerciţiului acestui drept: ocrotirea unui interes de ordin general pentru cauză de utilitate publică şi reglementarea prin lege a oricărei restrângeri referitoare la folosinţa bun

Protecţia exercitării dreptului de proprietate. Condiţiile restrângerii exerciţiului acestui drept: ocrotirea unui interes de ordin general pentru cauză de utilitate publică şi reglementarea prin lege a oricărei restrângeri referitoare la folosinţa bunurilor

-Constituţia României: art. 44 alin. (7)

-Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 1

-Codul civil din 1864: art. 480

-Legea nr. 13/2007 a energiei electrice: art. 41 alin. (7)

Dispoziţiile art. 480 din Cod civil de la 1864 impune ca dreptul de proprietate să fie exercitat în limitele impuse de lege.

Articolul 44 din Constituţia României, reglementând garantarea dreptului de proprietate, indiferent de titular, statuează că dreptul de proprietate obligă pe titular la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului [alin. (7)].

Tot astfel, Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr.30/1994, reglementând protecţia proprietăţii, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional [art. 1 alin. (1)]. Statele au dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [art. 1 alin. (2)].

Din aceste prevederi rezultă că statele pot aduce restrângeri asupra exerciţiului dreptului de proprietate al persoanelor când se impune necesitatea protecţiei unei cauze de utilitate publică, iar intervenţia statului să fie prevăzută de lege.

În acest scop statele pot adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general al colectivităţii.

Dispoziţiile mai sus enunţate au făcut obiectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 300/29.03.2007, pentru a respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, incidentă şi în această cauză, statuând că înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice pentru buna funcţionare a acestora reprezintă un interes general major şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării dreptului de proprietate.

În prezenta cauză, dreptul de proprietate al reclamanţilor nu este încălcat sub atributele sale de conţinut (dispoziţia juridică, posesia şi folosinţa), ci este invocată atingerea adusă exerciţiului dreptului de posesie, prin obstrucţionarea accesului auto la fondul funciar deţinut, datorită amplasării unui stâlp metalic de susţinere a liniei electrice de înaltă tensiune în vecinătatea acestui fond, pe drumul public al unităţii administrativ teritoriale.

În examinarea raportului dintre interesul general al comunităţii relevante pentru persoanele care se bucură de serviciul distribuţiei energiei electrice furnizat de pârâta-apelantă şi interesul particular al reclamanţilor de a obţine înlăturarea stâlpului care deserveşte linia electrică şi prin aceasta interesul general, Curtea acordă prevalenţă interesului general al colectivităţii, având în vedere şi atingerea minimă adusă exerciţiului atributului posesiei asupra bunului deţinut de reclamanţi.

Prin urmare, nu se impune, în considerarea atingerii minime aduse, înlăturarea stâlpului electric, în varianta suportării cheltuielilor aferente de către pârâta-apelantă. Nimic nu îi opreşte pe reclamanţi, însă, ca să obţină schimbarea amplasamentului de poziţionare a stâlpului, pe cheltuiala lor, în condiţiile în care pârâta este de acord cu această variantă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,

Decizia civilă nr. 124 din 19 septembrie 2013, dr. M.B.

Prin sentinţa civilă nr. 172/PI/2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 26810/325/2010 s-au respins excepţia inadmisibilităţii actinii şi a lipsei calităţii procesual pasive a Consiliului Local Dumbrăviţa, ca neîntemeiate; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Primăria Dumbrăviţa; s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.A. şi S.F. în contradictoriu cu pârâta Primăria Dumbrăviţa ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii S.A. şi S.F. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Dumbrăviţa, Consiliul Local Dumbrăviţa şi SC ENEL DISTRIBUŢIE SA Timişoara; s-a respins cererea reconvenţională formulată de SC ENEL DISTRIBUŢIE SA TIMIŞOARA.

A obligat pârâta SC ENEL DISTRIBUŢIE SA TIMIŞOARA să mute stâlpul de curent montat pe str. A., colţ cu str. S., teren proprietate publică, identificat sub nr. […], parte din LEA 110KW, pe cheltuială proprie; a obligat pârâta SC ENEL DISTRIBUŢIE SA Timişoara să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 25,75 lei.

Împotriva sentinţei civile nr. 172/PI/2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 26810/325/2010 a declarat apel pârâta - reclamantă S.C. ENEL DISTRIBUŢIE BANAT SA Timişoara solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.

Examinând apelul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate în fapt şi în drept, a apărărilor ridicate şi a prevederilor art. 294 – 298 C. pr. civ. din 1865, Curtea de Apel Timişoara constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii intimaţi au solicitat mutarea stâlpului de curent electric situat pe strada A. colţ cu str. S. din dreptul imobilului deţinut de reclamanţi, înscris în cartea funciară […], pentru motivul că le împiedică accesul la terenul deţinut în proprietate.

Din extrasul CF mai sus arătat rezultă că reclamanţii au dobândit imobilul (teren şi construcţii), prin contractul de vânzare-cumpărare în luna decembrie 2009. De asemenea, reclamanţii au mai achiziţionat un teren arabil intravilan înscris în CF […] 2009, de asemenea prin contract de vânzare-cumpărare.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că cele două corpuri funciare se află situate pe aceeaşi stradă (Serelor) din comuna Dumbrăviţa, unul alăturat celuilalt, pe acelaşi aliniament (a se vedea planul de situaţie ataşat expertizei).

De altfel, potrivit expertizei, reclamanţii au efectuat, în parte, şi documentaţia de unificare a celor două corpuri funciare.

Accesul la imobilul pe care este edificată casa de locuit se realizează atât de pe strada A., cât şi de pe strada S., întrucât casa este edificată pe colţ având un front stradal în lungime totală de 48,92 metri, pe ambele laturi, incluzând acces auto pe strada A. şi acces pietonal pe str. S.

Stâlpul metalic este poziţionat pe str. S., la linia de demarcaţie a celor două corpuri funciare.

Rezultă că accesul la imobilul compus din teren şi casă de locuit, înscris în cartea funciară […], nu este afectat în nici un mod de stâlpul metalic de susţinere a liniei electrice.

Prin urmare, această parte a susţinerilor reclamanţilor nu este fondată.

În ceea ce priveşte al doilea corp funciar, reprezentat de terenul arabil intravilan situat în continuitatea celui dintâi corp funciar, situat pe strada S., înscris în cartea funciară […], este adevărat că accesul auto din strada S. este obstrucţionat, datorită dimensiunilor străzii, de 12 metri lăţime şi circumferinţei stâlpului, de 14 metri (a se vedea expertiza tehnică).

Totuşi accesul pietonal la acest imobil nu este înlăturat, iar accesul auto poate fi realizat de pe primul corp funciar aparţinând reclamanţilor, din str. S., pe linia de deplasare dinspre str. A., sau direct de pe str. S., pe linia de deplasare opusă, în măsura în care str. S. poate fi accesată de pe un alt drum public ori stradă cu care se intersectează.

Rezultă că nici pentru corpul funciar reprezentat de terenul arabil intravilan nu se constată o restrângere semnificativă a dreptului de proprietate al reclamanţilor, sub atributul posesiei.

Prin urmare, Curtea constată că art. 480 din vechiul Cod civil referitor la protecţia dreptului de proprietate nu a fost încălcat de apelantă.

Pe de altă parte, art. 480 Cod civil impune ca dreptul de proprietate să fie exercitat în limitele impuse de lege.

Articolul 44 din Constituţia României, reglementând garantarea dreptului de proprietate, indiferent de titular, statuează că dreptul de proprietate obligă pe titular la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului [alin. (7)].

Tot astfel, Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, reglementând protecţia proprietăţii, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional [art. 1 alin. (1)]. Statele au dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [art.1 alin. (2)].

Din aceste prevederi rezultă că statele pot aduce restrângeri asupra exerciţiului dreptului de proprietate al persoanelor când se impune necesitatea protecţiei unei cauze de utilitate publică, iar intervenţia statului să fie prevăzută de lege.

În acest scop statele pot adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general al colectivităţii.

Dispoziţiile mai sus enunţate au făcut obiectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 300/29.03.2007, pentru a respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, incidentă şi în această cauză, statuând că înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice pentru buna funcţionare a acestora reprezintă un interes general major şi, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării dreptului de proprietate.

În prezenta cauză, dreptul de proprietate al reclamanţilor nu este încălcat sub atributele sale de conţinut (dispoziţia juridică, posesia şi folosinţa), ci este invocată atingerea adusă exerciţiului dreptului de posesie, prin obstrucţionarea accesului auto la fondul funciar deţinut, datorită amplasării unui stâlp metalic de susţinere a liniei electrice de înaltă tensiune în vecinătatea acestui fond, pe drumul public al unităţii administrativ teritoriale.

În examinarea raportului dintre interesul general al comunităţii relevante pentru persoanele care se bucură de serviciul distribuţiei energiei electrice furnizat de pârâta-apelantă şi interesul particular al reclamanţilor de a obţine înlăturarea stâlpului care deserveşte linia electrică şi prin aceasta interesul general, Curtea acordă prevalenţă interesului general al colectivităţii, având în vedere şi atingerea minimă adusă exerciţiului atributului posesiei asupra bunului deţinut de reclamanţi.

Prin urmare, nu se impune, în considerarea atingerii minime aduse, înlăturarea stâlpului electric, în varianta suportării cheltuielilor aferente de către pârâta-apelantă. Nimic nu îi opreşte pe reclamanţi, însă, ca să obţină schimbarea amplasamentului de poziţionare a stâlpului, pe cheltuiala lor, în condiţiile în care pârâta este de acord cu această variantă.

Curtea mai relevă că schimbarea liniei de distribuţie a energiei electrice şi a infrastructurii de susţinere a acesteia de către pârâta-apelantă, nu numai că nu este un act abuziv, ci s-a impus ca o necesitate pentru a satisface interesul general al comunităţii consumatorilor din acea zonă şi ca o cerinţă de ordin tehnic pentru a satisface acest interes general. De altfel, pârâta-apelantă a dovedit cu documentaţia de autorizare a lucrărilor, proiectul tehnic şi autorizarea titularului dreptului de proprietate publică că aceste lucrări energetice au fost executate potrivit normelor legale incidente, respectiv Legea nr. 13/2007, Legea nr. 50/1991 şi Normativele ANRE.

Executarea liniei electrice de înaltă tensiune şi, implicit, mutarea stâlpilor metalici pentru a susţine această linie, nu este o lucrare nouă, ci prin rezultatele sale înlocuieşte linia electrică anterioară care nu a mai corespuns capacităţii energetice solicitate de consumatori şi zonei de circulaţie ca urmare a dezvoltării şi condensării lucrărilor edilitare civile, industriale, agricole.

Prin urmare, nu este incident art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 deoarece nu pârâta-apelantă a generat modificarea caracteristicilor tehnice ale liniei electrice anterioare, ci un ansamblu de date obiective străine acestuia, cum sunt dezvoltarea zonei edilitare, creşterea numărului consumatorilor de energie electrică, schimbarea zonei dintr-una cu circulaţie redusă, în una cu circulaţie frecventată, lipsa caracterului adecvat al capacităţii energetice distribuite de vechea linie energetică.

În fine, amplasamentul stâlpului metalic nr. 68, s-a realizat fără modificarea liniei electrice şi în apropierea imediată a vechiului amplasament (a se vedea planul de situaţie). Faptul că acest stâlp metalic are o circumferinţă mai mare decât stâlpul din beton anterior, nu constituie un fapt generator al obligaţiei de mutare a acestui stâlp pe cheltuiala pârâtei-apelante. Mutarea tuturor celor 15 stâlpi metalici, inclusiv a celui reclamat în cauză, corespund liniei electrice de înaltă tensiune şi, obiectiv, ocupă o suprafaţă individuală de amplasare mai mare decât stâlpii din beton. De altfel, observând planul de situaţie şi dimensiunile privind lăţimea drumului public, respectiv ale stâlpului, rezultă că mutarea acestui stâlp ar necesita, fie modificarea liniei aeriene de transport a energiei electrice şi amplasarea stâlpului pe strada A., fie păstrarea liniei electrice şi plasarea stâlpului pe terenul proprietate privată al riveranilor.

Fiecare dintre cele două soluţii tehnice expuse întâmpină încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane, în mod substanţial.

Prima instanţă, nu a observat prevalenţa interesului general pe care îl deserveşte linia electrică şi stâlpul de susţinere a acestuia, în raport de interesul personal, privat, al reclamanţilor şi de atingerea minimă adusă dreptului de proprietate al acestuia, sub atributul posesiei, în concret al accesului auto la fondul funciar, numai din str. S., şi numai din locul în care este situat stâlpul.

De asemenea prima instanţă a dat o aplicare greşită dispoziţiilor art. 480 Codul civil din 1864 şi nu a ţinut seama de excepţiile prevăzute de art. 44 alin. (7) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional, care impun proprietarilor anumite obligaţii şi lasă statelor marja de reglementare necesară pentru disciplinarea folosinţei asupra bunurilor.

Tot astfel, prima instanţă a valorificat probatoriul în mod unilateral, doar în favoarea reclamanţilor, neobservând planul de situare a celor două imobile aparţinând reclamanţilor şi documentaţia tehnică de executare a liniei electrice şi a stâlpului metalic.

Astfel fiind, Curtea a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată principală formulată de reclamanţi, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Domenii speta

Spete similare