Litigii cu profesioniştii

Litigii cu profesioniştii. O.G. nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Situaţiile în care se poate acorda termenul de graţie sau eşalonarea plăţilor.

Potrivit art.6 din OG nr.22/2002 modificată şi completată prin OUG nr.4/2011 debitorul bugetar poate solicita instanţei de judecată acordarea unui termen de graţie sau eşalonarea plăţilor în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, acesta nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată. Situaţiile invocate de debitor trebuie să aibă caracter excepţional, iar îndeplinirea acestora să fie esenţială, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituţia solicitantă.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 49 din 10.01.2013)

Prin cererea înregistrată sub nr.1945/116 la Tribunalul Călăraşi, reclamantul CLOLG a chemat în judecată pe pârâţii BEJ S.V. şi SC G F SA, solicitând: acordarea unui termen de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilită prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. în dosarul de executare nr.103/2012, în condiţiile art.6 din OG nr.22/2002, modificată prin OUG 4/2011 şi suspendarea executării silite până la pronunţarea hotărârii în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a termenului de graţie şi stabilirea termenului de plată eşalonată a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. în dosarul de executare nr.103/2012.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentinţa comercială nr.2974/10.10.2011 a Tribunalului Călăraşi pronunţată în dosarul nr.2978/116/2011 a fost obligat la achitarea debitului în cuantum de 113.193,68 lei şi penalităţi în cuantum de 39.845,24 lei către creditoarea SC G F SA Bucureşti. Prin încheierea din data de 11.06.2012 a Judecătoriei Lehliu-Gară s-a admis cererea creditoarei de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu menţionat. Având în vedere situaţia financiară a instituţiei publice solicită potrivit art.6 alin.1 şi 2 din OUG 22/2002 şi OUG 4/2011 acordarea unui termen de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilită prin titlul executoriu, existând riscul înfiinţării popririi asupra conturilor, ceea ce va duce la blocarea activităţii instituţiei publice, aducând un grav prejudiciu atât instituţiei cât şi comunităţii.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că suma la care a fost obligat reclamantul este datorată din 25.12.2008 (când facturile au devenit scadente) şi deşi la 28.01.2010 părţile au încheiat proces-verbal de conciliere prin care reprezentanţii debitoarei s-au obligat să achite c/val. sumei datorate în termen de 14 zile de la data semnării bugetului pentru anul 2010, acest lucru nu s-a întâmplat. Debitoarea a avut la dispoziţie o perioadă de aproape trei ani pentru a efectua plata, motiv pentru care solicitarea de acordare a unui termen de graţie, în afara celui/celor de care a beneficiat încă de la începutul anului 2010, precum şi cel stabilit prin ordonanţa de plată, de 30 de zile de la data emiterii ordonanţei de plată este un abuz de drept procesual civil din partea acesteia.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului executarea unei sentinţe este considerată parte din proces în sensul art.6 paragraf 1 din CEDO, apreciindu-se că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă (executorie) să rămână fără efect în detrimentul unei părţi (cauzele Virgil Ionescu şi Ruxandra Trading contra României).

Încă un motiv pentru care prezenta cerere urmează să fie respinsă îl constituie faptul că şi pârâta, la rândul său, are datorii pe care nu mai poate să le amâne la plată, având conturile bancare poprite pentru suma totală de 1.143.744,89 lei.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare provizorie a executării, debitoarea nu arată ce prejudiciu grav i s-ar aduce prin poprirea sumelor şi de ce s-ar bloca activitatea instituţiei publice.

Prin sentinţa civilă nr. 1618/10.10.2012 Tribunalul Călăraşi a respins acţiunea ca neîntemeiată, întrucât nu au fost dovedite „motivele temeinice” prevăzute de art.6 din Legea 22/2002 care să justifice această cerere.

Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa comercială 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi debitoarea CLL-G a fost obligată către creditoare la plata sumelor de 113.193,68 lei debit principal (c/val. servicii) şi 39.895,24 lei penalităţi de întârziere, în termen de 30 de zile de la primirea hotărârii de către debitoare.

Întrucât debitoarea CLL-G nu a achitat benevol suma la care a fost obligată prin această hotărâre judecătorească, creditoarea SC G F SA a solicitat începerea executării silite, iar prin încheierea din 11.06.2012 a Judecătoriei Lehliu-Gară pronunţată în dosarul nr.774/249/2012 s-a încuviinţat începerea executării silite împotriva debitoarei în baza sentinţei comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi.

În această executare silită s-a emis somaţia nr.103/2.07.2012 prin care debitoarea CLL-G a fost somată să plătească sumele la care a fost obligată prin sentinţa comercială 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi.

Din analiza art.2 din O.G. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată a instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, rezultă că în termen de 6 luni de la stabilirea obligaţiei de plată prin titluri executorii, dacă executarea silită nu începe, debitoarea este obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

În prezenta cauză, debitoarea CLL-G nu a făcut dovada că în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi a făcut vreun demers să-şi îndeplinească obligaţia de plată, fapt ce a determinat-o pe creditoarea SC G F SA ca după expirarea acestui termen de 6 luni să solicite, în baza art.3 din OG 22/2002, începerea executării silite conform Codului de procedură civilă.

În această situaţie, în baza art.6 din OG 22/2002, debitoarea CLL-G a formulat prezenta cerere prin care a solicitat acordarea unui termen de graţie şi stabilirea unor termene de plată eşalonată a obligaţiei stabilite prin sentinţa comercială 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi, având în vedere situaţia financiară dificilă a acestei instituţii.

Tribunalul, faţă de actele depuse la dosar constată că debitoarea nu a făcut dovada că în cele 6 luni de la pronunţarea sentinţei comerciale 2974/2011 a Tribunalului Călăraşi, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a debitoarei, aceasta a făcut vreun demers pentru îndeplinirea acestei obligaţii. Mai mult, nu s-a făcut dovada situaţiei financiare dificile invocată pentru susţinerea prezentei acţiuni.

De asemenea, instanţa constată că, creditoarea a făcut dovada că datorită neplăţii de către debitoarea CLL-G a sumei datorate aceasta are la rândul său datorii faţă de creditorii săi, iar conturile sale au fost poprite de aceştia.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs CLOLG, solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a  sentinţei  recurate in sensul  acordării unui termen de graţie  şi stabilirea  unor  termene de plată  eşalonată  a  obligaţiei stabilita prin titlul executoriu pornit de BEJ S.V. in dosarul de executare nr. 103/2012, în condiţiile art. 6 din OG nr. 22/2002, modificata prin OUG nr. 4/04.02.2011.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că soluţia  instanţei  este  nelegala si netemeinica, întrucât prin  adoptarea OUG 4/04.02.2011 legiuitorul  a avut in vedere dificultăţile întâmpinate în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, necesitatea instituirii unor reglementari speciale de generala aplicabilitate în  materia executării obligaţiilor de plata stabilite prin titluri  executorii în sarcina  instituţiilor publice  privind posibilitatea obţinerii, pe cale judecătoreasca, a unor termene de gratie sau/si a unor termene de plata eşalonată a acestor obligaţii, precum si necesitatea adoptării unor masuri care sa asigure, evitarea blocării activităţii instituţiilor publice debitoare, realizarea adecvata si eficienta a atribuţiilor acestora si buna funcţionare a administraţiei publice, dar şi respectarea  dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.

S-a mai arătat că legiuitorul a considerat ca autorităţile dispun de o marja de apreciere si un termen rezonabil în identificarea celor mai adecvate mijloace  de punere  în executare a hotărârilor judecătoreşti ce  stabilesc  obligaţii de plata  în sarcina statului sau  a autorităţilor/instituţiilor  publice,  tinand  seama  si  de  faptul ca nepromovarea OUG 4/04.02.2011 ar avea drept consecinţa  imposibilitatea  menţinerii echilibrelor bugetare si nerespectarea angajamentelor interne si internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce  priveşte  nivelul deficitului bugetar.

A mai menţionat că s-a dovedit inexistenţa fondurilor special alocate, că în cauza nu a fost încheiata o intelegere intre părţi, astfel incat in condiţiile in care creditoarea insista in continuarea executării silite, anterior expirării termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din  OUG 22/2002 (termenul de 6  luni  nu a expirat), sunt întrunite condiţiile art. 6 alin. 2 din OUG 22/2002 in vederea acordării termenului de gratie. Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente  statului de drept: interpretarea cu buna-credinta a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti. În cazul în care instituţia publica nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu, executarea silita va fi oprita 6 luni, în care instituţia publica va depune din nou toate diligentele pentru obţinerea de fonduri destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ, art. 3041  C.pr civ si art. 312 alin. 3 C.pr.civ., art. 6 din OUG 22/2002 modificata prin  OUG 4/04.02.2011.

Intimata SC G F SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat, cu cheltuieli de judecata.

S-a arătat că hotărârea este  legala si temeinica, debitoarea nefacand dovada dificultăţilor financiare, afirmaţia sa neputand fi prezumata, iar cel ce face o propunere in fata instanţei de judecata trebuie sa o dovedească.

Prin cererea de recurs recurenta nu motivează de ce este nelegala si netemeinica hotărârea instanţei, ci doar citează aceleaşi articole de lege pe care si-a intemeiat cererea.

Debitul din titlul executoriu era datorat inca din 25.12.2008, iar la data de 28.01.2010 părţile au încheiat procesul verbal de conciliere prin care reprezentanţii debitoarei s-au obligat sa achite contravaloarea sumei in  cuantum de 133.461,02 lei in termen de maxim 14 zile de la data semnării bugetului  pentru anul 2010, dar acest lucru nu s-a intamplat.

Recurenta a avut la dispoziţie o perioada de aproape trei ani pentru a efectua plata, motiv pentru care acordarea unui  nou termen in afara celui/celor de care a beneficiat inca de la începutul anului 2010, precum si cel stabilit prin ordonanţa de plata de 30 de zile de la data emiterii ordonanţei de plata, nu este altceva decât un abuz de drept  procesual civil din partea acesteia.

Asupra recursului:

Temeiul de fapt al cererii formulate de CLOLG îl reprezintă lipsa resurselor financiare pentru plata voluntară a titlului, acesta arătând că este în imposibilitate de a achita obligaţia stabilita prin titlul executoriu, că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din  OUG 22/2002 nu a expirat, precum şi că în cauza nu a fost încheiata o intelegere intre părţi.

Recurenta nu a făcut dovada afirmaţiilor sale, respectiv a dificultăţilor financiare, nedepunând la dosar nici un înscris în acest sens.

Pe de altă parte, Curtea reţine că potrivit art. 2 din OUG 22/2002, termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OUG 22/2002 a expirat la data soluţionării prezentului recurs, somaţia nr. 103 fiind emisă de BEJ S.V. în dosarul nr. 774/249/2012 la data de 02.07.2012.

Potrivit art.6 din OG nr.22/2002 modificată şi completată prin OUG nr.4/2011, debitorul bugetar poate solicita instanţei de judecată acordarea unui termen de graţie sau eşalonarea plăţilor „în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, instituţia debitoare nu îşi poate îndeplini obligaţia de plată”.

Rezultă că revine instituţiei publice debitoare care solicită aplicarea acestei proceduri, obligaţia dovedirii acelor atribuţii prevăzute de lege care reclamă alocarea bugetului său, astfel încât aceasta să fie de natură a justifica, în mod raţional şi obiectiv, întârzierea plăţii datoriilor rezultate din titluri executorii.

Curtea apreciază că, în sensul actului normativ menţionat, situaţiile invocate de debitor trebuie să aibă un caracter excepţional, iar îndeplinirea acestora să fie esenţială, nu pentru debitor, ci pentru scopul public căruia îi este subordonată instituţia solicitantă, însă, în cauză această probă nu a fost produsă de către CLOLG.

Curtea constată că debitoarea nu a arătat modul în care va putea depăşi această situaţie pentru a fi în măsură să garanteze plata datoriei către intimată, astfel încât aceasta să-şi acopere prejudiciile datorate întârzierii şi riscul viitor de neplată.

Curtea reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr.202/04.07.2002 publicată în M.Of. nr.805/06.11.2002, OG nr.22/2002 a fost declarată constituţională, în considerentele sale arătându-se că actul normativ răspunde unui interes general, fiind de neconceput să se ajungă la lipsirea instituţiilor publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titluri executorii. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în sensul că eşalonarea plăţii unor sume de bani prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive nu este neconstituţională. În acest sens, prin Decizia nr.714/2010, publicată în M.Of. nr.422/2010 s-a reţinut că, împrejurarea că debitorul bugetar îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că în domeniul comercial, unde respectarea disciplinei plăţii este esenţială pentru participanţii la viaţa economică, întârzierea plăţii unui titlu executor produce pentru creditor prejudicii previzibile.

În altă ordine de idei, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care interpretează dispoziţiile Convenţiei, are aplicare directă în dreptul intern potrivit art.20 din Constituţie conform căruia legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.

Limitarea dreptului creditorului de a-şi vedea realizată creanţa în procedura executării unui titlu emis de către o instanţă este de natură să aducă atingere atât dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din CEDO, cât şi celui prevăzut prin Protocolul 1 la Convenţie.

În mod constant Curtea de la Strasbourg a subliniat faptul că executarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie integrată ca parte a unui proces în sensul art.6 din Convenţia europeană, că dreptul la o instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă (cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 6.09.2005, cauza Virgil c. României din 28.06.2005), precum şi faptul că refuzul statului sau al instituţiilor publice de a executa creanţele pe care resortisanţii le au împotriva lor reprezintă pentru autorităţi o imunitate de executare silită de natură să încalce dreptul de proprietate al creditorilor, drept prevăzut de art.1 din primul Protocol al Convenţiei (cauza Anghelov c. Bulgariei; cauza Hornsby c. Greciei).

Reţinând că executarea eşalonată a unui titlu care are ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă prin Convenţie, Curtea Europeană a arătat, totuşi, că această restrângere a dreptului la plată trebuie să fie justificată şi proporţională.

Curtea apreciază că atât timp cât CLOLG, ca instituţie publică, sau autorităţile statului care stabilesc bugetul acestei instituţii nu au dispus măsurile necesare care să facă previzibilă şi efectivă plata în viitor a titlului executor invocat de SC G F SA, măsurile amânării, respectiv rescadenţarea plăţii nu apar ca fiind justificate şi rezonabile pentru restrângerea drepturilor solicitate de către creditor.

Potrivit jurisprudenţei europene statul nu ar trebui să folosească pretextul lipsei de bani, prin puterea sa de legiferare, pentru a nu onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească (cauza Burdov c. Rusiei, hotărârea din 07.05.2002 şi cauza Sacaleanu c. României, hotărârea din 06.09.2005), cu atât mai mult cu cât această situaţie este prelungită în timp şi nu are un termen cert de finalizare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare