Eliberare act.Cerere de obligare a unei autorităţi la eliberarea unui act administrativ cu privire la un imobil aparţinând unei terţe persoana. Invocarea interesului propriu.

Decizie 65 din 09.01.2012


Eliberare act.

Cerere de obligare a unei autoritati la eliberarea unui act administrativ cu privire la un imobil apartinând unei terte persoana. Invocarea interesului propriu.

- art.21 si art.22 din Legea nr.16/1996

- art.3 alin. 1 din Ordonanta de Guvern nr.33/2002

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.65/09.01.2012)

Deliberând asupra recursului de fata, constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.558/06.07.2011, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâtii Z. C. M. - Serviciul Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale si R. S. - Serviciul Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale, prin care s-a solicitat obligarea pârâtilor sa-i elibereze un certificat din care sa rezulte suprafata de teren detinuta de I. A. A., recunoasterea dreptului sau, obligarea celor doi pârâti în solidar la repararea pagubei ce i-a fost cauzata, precum si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr.46 din 24.01.2011, reclamantul T. I. a solicitat Serviciului Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale eliberarea unui certificat din care sa reiasa suprafata de teren detinuta de I. A. A.

Cu adresa nr.46/04.02.2011, i se comunica faptul ca pentru rezolvarea cererii sale este necesar sa trimita documente din care sa rezulte calitatea (persoana îndreptatita, succesor sau reprezentant legal) pe care o are în raport cu titularul rolului I. A.

La data de 04.03.2011, reclamantul adreseaza o alta cerere Serviciului Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale, înregistrata sub nr.147, prin care solicita eliberarea unui certificat privind rolul numitului I. A. A., si nu al lui I. A., fiindu-i necesar în justitie.

Prin raspunsul concretizat în adresa nr.147 din 25.03.2011, pârâtii reitereaza aspectul ca este necesar a face dovada calitatii de persoana îndreptatita a obtine actul, în caz contrar, acesta putând fi eliberat numai la solicitarea instantei de judecata.

Prin cererea înregistrata sub nr.307 din 27.05.2011, reclamantul învedereaza ca nu se afla în niciun grad de rudenie cu titularul rolului I. A. A., cerere la care ataseaza si o declaratie pe propria raspundere ca solicita actul în calitate de parte vatamata.

Urmare a acestei cereri, i se comunica reclamantului adresa nr.307 din 01.06.2011, prin care i se aduce din nou la cunostinta ca actele solicitate pot fi eliberate numai daca face dovada calitatii de mostenitor a numitului I. A. A., cu înscrisuri sau declaratie notariala pe propria raspundere.

Din interpretarea prevederilor art.21 si art.22 din Legea Arhivelor Nationale nr.16/1996 cu modificarile si completarile ulterioare, prima instanta a retinut ca exista obligatia de a elibera potrivit legii, la cererea persoanelor fizice si a persoanelor juridice, certificate, copii si extrase de pe documentele pe care le detin arhivele, daca acestea se refera la drepturi care îl privesc pe solicitant.

Dispozitii similare se regasesc si în Ordonanta de Guvern nr.33/2002 privind reglementarea eliberarii certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile publice centrale si locale, care la art.3 alin.1 prevede: "Certificatele si adeverintele se elibereaza numai la cererea scrisa a persoanei sau a persoanelor îndreptatite ori a mandatarului acestora si numai în situatia în care confirmarea, respectiv atestarea dreptului sau faptului, le privesc în mod direct".

Tribunalul a relevat totodata ca actul solicitat de reclamant implica date cu caracter personal, si nu de interes public.

Art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.554/2004 dispune ca prin refuz nejustificat de a solutiona o cerere se întelege exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Cum reclamantul a solicitat pârâtilor eliberarea unui certificat privind suprafetele de teren detinute de o alta persoana, fara a face dovada calitatii de persoana îndreptatita a obtine actul, cerinta impusa de norma legala, nu se poate considera un refuz nejustificat al pârâtilor de eliberare a actului solicitat, a retinut Tribunalul.

În considerarea pretinsei calitati de parte vatamata actul solicitat, din care sa rezulte suprafata de teren detinuta de o alta persoana, poate fi eliberat la solicitarea instantei pe rolul careia se afla cauza respectiva în situatia în care apreciaza proba utila.

De altfel, prin adresa nr.147 din 25.03.2011, Serviciul Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale a adus la cunostinta reclamantului ca, în situatia neprezentarii înscrisurilor ce i-au fost solicitate, actul poate fi eliberat numai la cererea instantei de judecata.

În lipsa unui temei legal al pretentiilor deduse judecatii, pârâtii nu pot fi obligati sa dea curs favorabil cererii reclamantului, acesta nefiind, astfel, îndreptatit nici la despagubirile solicitate.

Pentru aceste motive, actiunea a fost respinsa ca nefondata.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs, în termen, reclamantul T. I., solicitând admiterea recursului, casarea sentintei recurate si rejudecarea cauzei în fond.

În motivare a mentionat ca, în baza legilor actuale, a solicitat Arhivelor Nationale Teleorman eliberarea unui certificat din care sa rezulte suprafetele de teren detinute de numitul I. A. A. având în vedere ca este în litigiu cu numita D. V., înfiata de I. A., pentru anularea titlului de proprietate, certificatul respectiv fiindu-i necesar ca proba în instanta.

Recurentul-reclamant a depus ulterior la dosar note scrise aratând ca cererea sa este întemeiata în conformitate cu dispozitiile art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991, actele care stau la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezentând informatii de interes public.

Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate si în conformitate cu dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi aratate în cele ce urmeaza:

Asa cum a aratat si prima instanta, potrivit art.21 si art.22 din Legea Arhivelor Nationale nr.16/1996 si art.3 alin.1 din Ordonanta de Guvern nr.33/2002 privind reglementarea eliberarii certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile publice centrale si locale, eliberarea de certificate, copii si extrase de pe documentele pe care le detin arhivele se face doar cu referire la drepturi care îl privesc în mod direct pe solicitant.

Recurentul-reclamant a solicitat Serviciului Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale eliberarea unui certificat privind suprafetele de teren detinute de o terta persoana, cu care nu se afla în relatii de rudenie, justificându-si interesul de a obtine actul solicitat prin aceea ca îi este necesar ca proba într-un litigiu aflat pe rolul instantelor judecatoresti.

În acest context, întrucât certificatul solicitat nu priveste drepturi care sa îl vizeze în mod direct pe recurentul-reclamant, ci informatii legate de o terta persoana, pozitia pârâtilor, care au refuzat sa îi puna la dispozitie actul, este conforma cu legea si nu rezultatul unui exces de putere.

Aceasta situatie nu îl pune pe recurentul-reclamant în imposibilitate de a-si apara drepturile în litigiul invocat, deoarece, în masura în care instantele considerau actul respectiv util ca proba, puteau sa îl solicite arhivelor, asa cum de altfel i s-a pus în vedere recurentului prin raspunsul comunicat de intimatii-pârâti.

Recurentul sustine ca era îndreptatit la eliberarea certificatului solicitat în virtutea dreptului de acces la informatii cu caracter public, sens în care invoca dispozitiile art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991 cu modificarile ulterioare, potrivit carora "Actele care au stat la baza constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate reprezinta informatii de interes public si sunt deschise liberului acces al cetatenilor. Asigurarea accesului la aceste informatii de interes public se face în conditiile si potrivit procedurii prevazute de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public".

Sub acest aspect, Curtea retine ca textul precitat se refera exclusiv la documentele în baza carora comisia înfiintata potrivit art.12 alin.1 din lege a hotarât reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, în conditiile Legii nr.18/1991, asadar documentele aflate în posesia comisiilor de aplicare a Legii fondului, si nu documente aflate în posesia altor institutii ale statului, în cazul carora se aplica regulile cu caracter general de acces la informatii si regulile speciale ce reglementeaza activitatea institutiilor respective.

Prin urmare, art.12 alin.4 din Legea nr.18/1991 nu constituie temei legal pentru solicitarea adresata de recurentul-reclamant Serviciului Judetean Teleorman al Arhivelor Nationale, caci certificatul pretins nu intra în categoria actelor la care se refera acest articol, astfel încât ramân aplicabile în speta dispozitiile cu caracter special ce guverneaza activitatea Arhivelor Nationale si activitatea de eliberare a certificatelor si adeverintelor de catre autoritatile statului.

Pentru toate aceste considerente, sentinta recurata fiind legala si temeinica, în baza art.312 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca nefondat.

1