Domeniul - Raspundere patrimoniala
Conditiile restituirii indemnizatiei de dispozitiv cu titlu de plata nedatorata
Potrivit art.256 alin. 1 din Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. Pentru aceasta forma speciala de raspundere, singurele conditii sunt existenta unei plati catre salariat si caracterul nedatorat al acestei plati, fiind irelevanta vinovatia sau nevinovatia salariatului în încasarea sumei.
Este de observat si faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fara a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare facuta de o institutie abilitata în control financiar al institutiilor publice.
Existenta unei decizii a angajatorului prin care s-a dispus acordarea efectiva a indemnizatiei nu poate împiedica analiza temeiului juridic al acordarii acestor drepturi, întrucât actul angajatorului are cel mult o valoare probatorie, respectiv de instrumentum probationis, în ceea ce priveste faptul platii si nu poate valida legalitatea acestei plati, supusa controlului jurisdictional.
Ori, legalitatea acordarii unor drepturi precum indemnizatia de dispozitiv, este data de limita impusa prin dispozitiile art. 157 din Codul muncii, în vigoare în perioada în litigiu, (preluate de disp. art. 162 alin. 2 si 3 din Codul muncii republicat) potrivit carora salariile se stabilesc prin negocieri însa sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
În speta, pârâtii nu erau îndreptatiti la acordarea indemnizatiei de dispozitiv, în lipsa unui temei legal de natura a fundamenta aceasta plata.
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A VII A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
Decizia Civila Nr.1990/ 07 martie 2012
- art.256 alin. 1 din Codul muncii republicat
Prin sentinta civila nr.3116 din data de 20.10.2011 Tribunalul Calarasi - Sectia civila, a respins actiunea formulata de reclamantii Primarul Comunei AO si Consiliul Local AO, împotriva pârâtilor PI s.a.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamantii au chemat în judecata pe pârâtii salariati-personal contractual în cadrul aparatului de specialitate al primarului, pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna restituirea de catre acestia a sumelor acordate necuvenit, în perioada 01.01.2009-31.12.2009, reprezentând spor de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza.
Solutionând cauza, Tribunalul Calarasi prin sentinta civila nr.929/17.02.2011 a respins actiunea.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii.
Solutionând recursul, Curtea de Apel Bucuresti prin decizia nr.3120/18.05.2011 a admis recursul a casat sentinta recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a dispune astfel instanta de control judiciar a retinut ca prima instanta nu a avut în vedere scopul urmarit de catre reclamanti prin promovarea actiunii deduse judecatii, respectiv recuperarea sumelor nedatorate, achitate pârâtilor cu titlu de spor de dispozitiv în cursul anului 2009, transformând nelegal cererea de restituire a sumelor nedatorate, reglementata de art.272 C.muncii într-o actiune în raspundere patrimoniala a salariatilor.
În conditiile în care, prin cererea introductiva recurentii reclamanti nu au solicitat ca prin hotarâre judecatoreasca sa se stabileasca raspunderea patrimoniala a intimatilor pârâti, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca sa, prima instanta a analizat gresit actele dosarului prin prisma dispozitiilor art.270 C.muncii, care reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor.
În aceasta situatie s-a considerat ca prima instanta nu a intrat în cercetarea fondului actiunii deduse judecatii.
Rejudecând, dupa casarea cu trimitere, tribunalul a retinut ca pârâtii fac parte din personalul contractual din cadrul primariei conform copiilor de pe carnetele de munca ale acestora.
În aceasta calitate, de personal contractual, pârâtii au primit în perioada 01.01.2009-31.12.2009 un spor de 25% din salariul de baza, cu titlu de indemnizatie de dispozitiv.
Prin decizia nr. 15/18.06.2010 a Camerei de Conturi a judetului Calarasi s-a constatat ca în anul 2009 s-au efectuat, fara justificare legala, cheltuieli pentru plata catre personalul din aparatul primariei a unei indemnizatii de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariu de baza al functiei detinute, fiind utilizate nelegal credite bugetare în valoare totala de 60.024 lei reprezentând sume brute acordate salariatilor.
S-a retinut ca plata indemnizatiei de dispozitiv a fost acordata în baza Contractului colectiv de munca din anul 2007, aprobat de Consiliul local în baza hotarârii nr. 5x/20.12.2006, modificata prin Hotarârea Consiliului local nr. 1x/24.05.2007 si a dispozitiilor de primar.
Totodata s-a dispus de catre curtea de conturi recuperarea sumelor încasate cu titlu de indemnizatie de dispozitiv de la fiecare salariat pentru perioada 01.01.2009-31.12.2009 .
Potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii republicat (dispozitie legala pe care reclamantii si-au întemeiat actiunea promovata în instanta), salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata, este obligat sa o restituie.
Apreciaza tribunalul ca, în speta, acordarea sporului de dispozitiv catre personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, a avut loc în baza Dispozitiei nr. x/18.01.2008, emisa de Primarul comunei, dispozitie cu privire la care nu s-a facut dovada ca ar fi fost anulata, desfiintata.
Chiar daca prin Decizia Curtii de Conturi s-a stabilit în sarcina reclamantilor obligatia de a proceda la stabilirea exacta a întinderii prejudiciului reprezentând cheltuieli efectuate pentru plata indemnizatiei de dispozitiv în cuantum de 25%, acordat în mod nelegal personalului din aparatul Primariei si la recuperarea acestuia, si, desi prin decizia nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a retinut ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza în sensul ca "indemnizatia de dispozitiv lunar în cuantum de 25% din salariu de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care îsi desfasoara activitatea în cadrul MAI si institutiilor publice din subordinea Ministerului, precum si personalului care îsi desfasoara activitatea în serviciile comunitare din subordinea Consiliilor Locale si a Prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detasare, din cadrul fostului MI" totusi, în conditiile în care Dispozitia nr. x/18.01.2008, emisa de Primarul comunei, prin care sporul de dispozitiv a fost efectiv acordat personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului nu a fost anulata, nu se poate retine încasarea de catre pârâti a unei sume nedatorate de la angajator, care sa impuna restituirea în conditiile art. 256 alin.1 din Codul muncii.
Împotriva sentintei sus-mentionate, au declarat recurs, întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 cod proc. civila, recurentii-reclamanti Consiliul Local si Primarul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, au aratat ca sentinta recurata este netemeinica si nelegala, deoarece Ordinul Ministrului de Interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar si civil din cadrul Ministerului de Interne, modificat prin Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/2003, în forma sa initiala se refera la salarizarea personalului militar si civil din cadrul Ministerului de Interne, iar în ceea ce priveste modificarea survenita prin Ordinul nr.496/2003 la art.II, pct.9.2, aceasta face referire doar la prefecturi nu si la consiliile locale.
Se arata ca, în urma controlului efectuat de Camera de Conturi a judetului Calarasi, s-a emis Decizia Camerei de Conturi nr. 15/18.06.2010 si Procesul-verbal de constatare nr. 1xxx/26.05.2010 al Camerei de Conturi a judetului Calarasi prin care se constata ca plata drepturilor pe anul 2009 s-au efectuat fara justificare legala si a dispus recuperarea acestor sume.
Prin Decizia nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a retinut ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpreteaza în sensul ca "indemnizatia de dispozitiv lunar în cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care îsi desfasoara activitatea în cadrul MAI si institutiilor publice din subordinea Ministerului, precum si personalului care îsi desfasoara activitatea în serviciile comunitare din subordinea Consiliilor Locale si a Prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte transfer sau detasare, din cadrul fostului MI.
Prin întâmpinarea formulata, intimatii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând motivele de recurs fata de hotarârea atacata si probele administrate în cauza, cercetând pricina sub toate aspectele invocate dupa cum dispune art.304/1 Cod de procedura civila, Curtea constata recursul fondat pentru urmatoarele considerente:
Hotarârea a fost criticata pentru o gresita aplicare si interpretare a legii, prin prisma motivului prevazut de art.304 pct.9 din Codul de procedura civila.
În esenta, recurentii-reclamanti au promovat împotriva salariatilor pârâti, o actiune privind restituirea sumei nedatorate, suma pe care a încasat-o de la angajator în anul 2009 cu titlu de indemnizatie de dispozitiv. Situatia de fapt care a condus la promovarea acestei cereri este cea rezultata în urma controlului Camerei de Conturi a Judetului Calarasi de audit financiar a contului de executie bugetara si a bilantului contabil pe anul 2009 întocmit de comuna, prin care s-a constatat ca personalul contractual din aparatul propriu al primariei în care se include a încasat în mod nelegal, lunar, indemnizatia de dispozitiv reprezentând un spor de 25 % pe luna din salariu.
Instanta de fond a apreciat ca sumele de bani au fost încasate legal în temeiul unei dispozitii a primarului ce nu a fost anulata, astfel ca nu se poate retine caracterul nedatorat al sumei.
Aceasta apreciere este criticata în cererea de recurs, sustinându-se, în esenta, faptul ca în cauza s-au platit drepturi banesti în baza unor dispozitii nelegale, constatate ca atare de Camera de Conturi.
Curtea considera ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.256 alin. 1 din Codul muncii republicat, potrivit carora salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie. Asadar, pentru aceasta forma speciala de raspundere, singurele conditii sunt existenta unei plati catre salariat si caracterul nedatorat al acestei plati, fiind irelevanta vinovatia sau nevinovatia salariatului în încasarea sumei.
Este de observat si faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fara a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare facuta de o institutie abilitata în control financiar al institutiilor publice. În cauza, nelegalitatea platii unor drepturi salariale speciale a fost relevata de Camera de Conturi a judetului Calarasi, iar instanta de judecata este abilitata a verifica daca subzista motivul de nelegalitate constatat în urma auditului financiar, respectiv daca au fost depasite limitele prevazute de lege în ceea ce priveste salarizarea personalului contractual.
Existenta unei decizii a angajatorului prin care s-a dispus acordarea efectiva a indemnizatiei nu poate împiedica analiza temeiului juridic al acordarii acestor drepturi, întrucât actul angajatorului are cel mult o valoare probatorie, respectiv de instrumentum probationis, în ceea ce priveste faptul platii si nu poate valida legalitatea acestei plati, supusa controlului jurisdictional.
Ori, legalitatea acordarii unor drepturi precum indemnizatia de dispozitiv, este data de limita impusa prin dispozitiile art. 157 din Codul muncii, în vigoare în perioada în litigiu, (preluate de disp. art. 162 alin. 2 si 3 din Codul muncii republicat) potrivit carora salariile se stabilesc prin negocieri însa sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
În speta, pârâtii nu erau îndreptatiti la acordarea indemnizatiei de dispozitiv, în lipsa unui temei legal de natura a fundamenta aceasta plata.
Astfel, indemnizatia de dispozitiv reglementata de art. 13 din Legea nr. 138/1999 a fost instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale. Potrivit art. 1, art. 47 si art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispozitiile legii se aplica si personalului civil care desfasoara activitati în ministerele si institutiile centrale enumerate în lege, în conditii similare cu cele ale cadrelor militare.
Dispozitiile sus-mentionate contin o enumerare limitativa si sunt aplicabile exclusiv personalului militar si civil din institutiile mentionate la art. 1 din lege, astfel ca nu exista niciun temei legal pentru ca drepturile salariale suplimentare constând în indemnizatia de dispozitiv lunara de 25% din salariul de baza sa poata fi recunoscute si acordate tuturor functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala.
Aceste dispozitii legale nu au devenit aplicabile functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala nici dupa ce Ministerului Administratiei si Internelor i-au fost stabilite unele atributii în domeniul administratiei publice caci stabilirea respectivelor atributii nu semnifica includerea administratiei publice locale în structurile acestui minister, pentru a se putea considera ca dispozitia de acordare a indemnizatiei de dispozitiv ar fi privit si aceste categorii profesionale.
De altfel art.2 din Legea nr. 215/2001, republicata - legea administratiei publice locale - dispune ca administratia publica în unitatile administrativ teritoriale functioneaza printre altele în temeiul principiilor descentralizarii si autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din lege, autonomia locala este administrativa si financiara si se exercita în baza si în limitele prevazute de lege. Prin urmare, nu pot beneficia de indemnizatia de dispozitiv toti functionarii publici si personalul contractual din cadrul autoritatilor administratiei publice locale, întrucât aceste categorii de personal nu se încadreaza în vreuna dintre ipotezele juridice prezentate.
Daca legiuitorul ar fi dorit acordarea indemnizatiei de dispozitiv de 25% din salariul de baza tuturor functionarilor publici si personalului contractual din administratia publica locala, ar fi prevazut în mod expres o atare posibilitate.
Aceasta interpretare este obligatorie pentru instante, potrivit art. 330/7 alin. 4 cod proc. civila, dat fiind decizia nr. 36/2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata în solutionarea unui recurs în interesul legii, care contrar aprecierii instantei de fond, este aplicabila în speta. Prin decizia mentionata s-a statuat ca dispozitiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii se interpreteaza în sensul ca indemnizatia de dispozitiv lunara în cuantum de 25% din salariul de baza, prevazuta de art. 13 din acest act normativ, se acorda functionarilor publici si personalului contractual care îsi desfasoara activitatea în cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si în institutiile publice din subordinea ministerului, precum si personalului care îsi desfasoara activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial si înainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne.
Prin urmare Curtea constata ca în cauza nu s-a facut dovada ca reclamantii au fost în situatia mentionata în decizia 36/2009, respectiv ca au beneficiat de sporul pretins, dat fiind lipsa unui fundament juridic care sa reglementeze acordarea sporului în mod expres categoriei de angajati careia îi apartin.
În consecinta, în baza art. 304 pct. 9 cod proc. civila, Curtea va admite recursul, va modifica în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civila , sentinta recurata în sensul ca va admite actiunea si va obliga pârâtii ca restituie reclamantilor sumele nete încasate în perioada 1.01.-31.12.2009 cu titlu de indemnizatie de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de baza.
Tribunalul Neamț
Contestatie împotriva deciziei de încetare a raporturilor de munca . Nelegalitate. Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Tribunalul Iași
Răspunderea patrimonială a angajatorului în situaţia în care angajatul a suferit un accident în timpul programului de muncă; analizarea condiţiilor ce trebuiesc a fi întrunite pentru angajarea răspunderii angajatorului
Curtea de Apel Constanța
Contestaţie decizii de sancţionare. Temeinicia deciziilor de sanctionare. Exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea disciplinară.
Curtea de Apel Alba Iulia
Sancţiune disciplinară. Vinovăţie salariat.
Curtea de Apel Iași
Hărţuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing; interdicția instrumentalizării persoanei salariatului; nulitatea actului juridic privind încetarea raporturilor de muncă prin acord; răspunderea angajatorului