Faliment - Procedura insolvenţei. Excepţia puterii de lucru judecat.

Decizie 1446 din 27.06.2013


Faliment - Procedura insolvenţei. Excepţia puterii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat referitor la stabilirea existenţei unei creanţe faţă de debitoare, excepţie cu care a  fost sesizată să se pronunţe şi asupra căreia instanţa a omis să cerceteze dacă este sau nu incidentă în speţă, Curtea reţine că debitoarea a susţinut în contestaţie că în ceea ce priveşte creanţa invocată de către creditore acesta a fost analizată în dosarul nr. 1 în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 379 C.proc.civ.

Într-adevăr, în dosarul nr. 1 al Tribunalului Călăraşi creditoarea A a solicitat în contradictoriu cu debitoarea B să se dispună deschiderea procedurii  insolvenţei împotriva acesteia pentru neplata creanţei de 1.467.633,95 lei, compusă din 1.081.866,67 lei reprezentând debite, 275.392,4 lei, reprezentând daune conform clauzei penale de la art. 8.1 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1273/14.12.2007 şi 110.374,88 lei, conform contractului de arendă nr. 12/26.04.2010. Prin sentinţa civilă nr. 2 a Tribunalului Călăraşi devenită irevocabilă prin respingerea recursului s-a reţinut  că în ceea ce priveşte creanţa pretinsă cu titlu de arendă a rezultat că în privinţa stabilirii modalităţii de plată aşa cum a fost acesta prevăzută în contractul de arendă între părţi există divergenţe a căror soluţionare impune parcurgerea procedurii de drept comun şi că prin urmare, creanţa nu este  certă, lichidă şi exigibilă, conform art. 379 C.proc.civ.

În cauza de faţă, creditoarea C a invocat ca temei al cererii  de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei B creanţa în sumă de 110.374,88 lei rezultată din contratul de arendă nr. 12/26.04.2010. Este evident că asupra caracterului cert, lichida şi exigibil al acestei sume de bani s-a pronunţat cu caracter irevocabil instanţa şi a tranşat chestiunea îndeplinirii cerinţelor exhibate de art. 379 C.proc.civ. în sensul că suma de 110.374,88 lei nu respectă aceste exigenţe.

Or, art. 1200 pct. 4 C.civil înscrie puterea de lucru judecat printre prezumţiile legale, iar art. 1202 alin. 2 C.civ. califică această prezumţie ca irefragrabilă, prezumţia fiind un mijloc de probă menit să simplifice dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. Cu alte cuvinte, excepţia puterii de lucru judecat are ca scop evitarea contradicţiilor între ceea ce s-a constatat într-o hotărâre  şi ceea  ce ar urma să se constate ulterior.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1446 din 27.06.2013)

Prin sentinţa civilă nr. 80/14.03.2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a admis contestaţia formulată de către debitoarea SC T SRL. Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea creditoarei SC E E SRL privind deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele :

Creditoarea S.C. E E S.R.L.a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. T S.R.L., şi în motivarea cererii a arătat  că debitoarea îi datorează suma de 110.374,88 lei, reprezentând contravaloare factură neachitată nr.1/18.07.2011 conform contractului de arendă nr.13/26.04.2010 înregistrată la Consiliul Local al localităţii O, jud. C sub nr.67/22.04.2010, capitolul 4, art.8, 9 şi 10.

Prin contestaţia formulată, debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei deoarece nu întruneşte condiţiile prevăzute de art.31 din Lg.85/2006, respectiv creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă, iar starea de insolvenţă nu există deoarece a efectuat plăţi, neplata creanţei creditoarei, datorându-se neînţelegerilor dintre părţi. Se invocă şi autoritatea de lucru judecat, avându-se în vedere sentinţa civilă nr.216/25.09.2012 a Tribunalului Călăraşi, dos.1985/116/2012 irevocabilă prin decizia civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr.2334/18.12.2012, întrucât în această  sentinţă este inclusă şi creanţa din prezenta cauză.

Pe fond s-a arătat că arenda a fost prevăzută pentru un an iar durata contractului de arendă este doar de 8 luni, şi că nici în acest timp nu a putut efectua lucrările pe teren deoarece a constatat că acesta era lucrat deja, de diferite persoane, chiar dacă nu era lucrat în totalitate, aspect adus la cunoştinţă creditoarei care nu a luat nici un fel de măsuri. La data încheierii contractului (cu durata de 8 luni) respectiv 26.04.2010 nu se mai puteau înfiinţa culturi deoarece expirase perioada de însămânţare.

În raport de actele şi lucrările dosarului, de probele administrate Tribunalul a  respins excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinând că în cauză, în raport de sentinţa Tribunalului Călăraşi nr.216/25.04.2012, irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Bucureşti 2334/18.12.2012 (dosar nr.1485/116/2012) nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat conform art.1201 Cod civil vechi aplicabil speţei şi art.163(1) Cod procedură civilă vechi. S-a constatat că deşi în această cauză creditoarea a solicitat o creanţă mai mare în care  se include şi creanţa din prezentul dosar, judecătorul sindic a respins cererea cu privire la contractul nr.12/06.04.2010 pe următoarele considerente: „Până în prezent, creditoarea nu a obţinut o hotărâre judecătorească prin care să se constate o executare necorespunzătoare a obligaţiilor, creanţa solicitată nefiind certă, lichidă şi exigibilă. Pe de altă parte, nu este dovedită în cazul în speţă nici starea de insolvabilitate caracterizată prin lipsa disponibilităţilor băneşti. Din actele depuse la dosar se observă că debitoarea a făcut plăţi către alţi creditori ai săi, ceea ce denotă că debitoarea dispune de sume de bani, dar  nu în mod constant, ci în salturi. Prin urmare, nu poate fi luată măsura deschiderii procedurii insolvenţei, care este o măsură extremă, atât timp cât societatea nu este într-o evidentă stare de încetare plăţi”.

S-a apreciat că prin formularea unei noi acţiuni, se invocă o nouă situaţie, ce a intervenit după pronunţarea primei sentinţe, respectiv insolvenţa debitoarei, datorată, în opinia creditoarei de neplata creanţei şi de insolvabilitatea stabilită de executorul judecătoresc şi prin urmare, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Tribunalul nu a reţinut apărarea debitoarei cu privire la încheierea sub presiune a contractului, deoarece acest motiv conduce la alte sancţiuni asupra contractului cu care Tribunalul nu a fost investit, respectiv vicii de consimţământ.

Nu au fost reţinute nici apărările debitoarei cu privire la durata contractului şi imposibilitatea realizării unor culturi în termenul de valabilitate al contractului deoarece, atunci când a semnat contractul cunoştea sau trebuia să cunoască aceste aspecte, sau trebuia să se profileze pe culturi care puteau fi semănate în acea perioadă, încă, şi care-i puteau aduce un beneficiu.

Din probele dosarului a rezultat că debitoarea nu a avut folosinţa terenului deoarece acesta era parţial lucrat de diferite persoane, aspect adus la cunoştinţa creditoarei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de art.8 (1) din această lege, respectiv de a preda bunurile arendate (…) şi de a garanta  pe arendaş de evicţiune totală sau parţială.

Într-o atare situaţie, neputând folosi terenul conform destinaţiei stabilită prin contract, arendaşul debitor nu poate fi obligat la executarea obligaţiei sale  corelative de plată a arendei şi în această situaţie creanţa solicitată nu este certă şi lichidă.

Tribunalul nu a reţinut nici apărarea creditoarei potrivit căreia a încercat executarea silită prin executor judecătoresc şi că acesta a constatat insolvabilitatea debitoarei, după ce în prealabil a obţinut încuviinţarea executării (la cele 7 instanţe), deoarece debitoarea are sediul pe raza municipiului C, iar verificările au privit existenţa conturilor bancare, însă doar pe raza Municipiului B, precum şi existenţa bunurilor mobile sau imobile, însă doar pe raza municipiului C, debitoarea pretinzând că are bunuri în alte localităţi.

Executorul a precizat  doar că nu există sume în conturi, si nu ca prin conturile stabilite nu se rulează sume de bani. Conform balanţei de verificare (10 a1.01.2013)  debitoarea a efectuat plăţi (pag.68), neavând relevanţă câtimea acestora şi destinatarul lor, apreciindu-se că este nedovedită starea de insolvabilitate.

SC E E SRL a declarat recurs împotriva acestei sentinţe solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei formulate de către debitoare şi admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat - greşita aplicare a legii – se arată că în mod greşit s-a înlăturat susţinerea creditoarei din cererea introductivă referitoare la posibilitatea realizării sau nu a unei culturi în perioada de valabilitate a contractului de arendă, întrucât nici o parte nu poate invoca propria culpă pentru neexecutarea obligaţilor contractuale, astfel că neînfiinţarea de culturi nu o poate exonera pe debitoare de la plata arendei.

Recurenta afirmă că niciodată până la acest moment debitoarea nu a opus excepţia de neexecutare a contractului şi nu a invocat lipsirea de folosinţă a terenului.

O altă critică se referă la aprecierile eronate ale instanţei cu privire la nedovedirea stării de insolvabilitate a debitoarei precizându-se că verificările făcute de executorul judecătoresc pentru executarea silită a arendei au privit existenţa conturilor bancare doar pe raza Municipiului B.

Recurenta menţionează că verificările nu au avut în vedere numai existenţa conturilor ci şi disponibilităţile băneşti prezente şi viitoare din aceste conturi, or toate răspunsurile de la bănci au fost în sensul lipsei disponibilităţilor  şi deci debitoarea este insolvabilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează :

Prima instanţă a fost învestită de către creditoarea SC E E SRL cu o cerere îndreptată împotriva debitoarei SC T SRL având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei ca urmare a neachitării creanţei în sumă de 110.374,88 lei, reprezentând contravaloare factură nr. 1/18.07.2011emisă în baza contractului de arendă nr. 13/26.04.2010.

Prin contestaţia formulată debitoarea a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 216/25.09.2012 a Tribunalului Călăraşi pronunţată în dosarul nr. 1985/2012, devenită  irevocabilă prin decizia civilă nr. 2334/18.12.2012, precum şi excepţia puterii de lucru judecat cu privire la constatarea inexistenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile în baza facturii nr. 1/2011 emisă în temeiul contractului de arendă nr. 12/26.04.2010.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat reţinând în mod just că prin prezenta cerere de deschidere a procedurii insolvenţei se invocă o nouă situaţie de fapt, intervenită după pronunţarea primei hotărâri, mai precis starea de insolvenţă a debitoarei  şi că prin urmare nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 1201 Cod civil.

În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat referitor la stabilirea existenţei unei creanţe faţă de debitoare, excepţie cu care a  fost sesizată să se pronunţe şi asupra căreia instanţa a omis să cerceteze dacă este sau nu incidentă în speţă, Curtea reţine că debitoarea a susţinut în contestaţie că în ceea ce priveşte creanţa invocată de către creditore acesta a fost analizată în dosarul nr. 1985/116/2012 în care s-a stabilit în mod irevocabil că nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 379 C.proc.civ.

Într-adevăr, în dosarul nr. 1985/116/2012 al Tribunalului Călăraşi creditoarea SC E E SRL a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC T SRL să se dispună deschiderea procedurii  insolvenţei împotriva acesteia pentru neplata creanţei de 1.467.633,95 lei, compusă din 1.081.866,67 lei reprezentând debite, 275.392,4 lei, reprezentând daune conform clauzei penale de la art. 8.1 din antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1273/14.12.2007 şi 110.374,88 lei, conform contractului de arendă nr. 12/26.04.2010. Prin sentinţa civilă nr. 216/25.09.2012 a Tribunalului Călăraşi devenită irevocabilă prin respingerea recursului s-a reţinut  că în ceea ce priveşte creanţa pretinsă cu titlu de arendă a rezultat că în privinţa stabilirii modalităţii de plată aşa cum a fost acesta prevăzută în contractul de arendă între părţi există divergenţe a căror soluţionare impune parcurgerea procedurii de drept comun şi că prin urmare, creanţa nu este  certă, lichidă şi exigibilă, conform art. 379 C.proc.civ.

În cauza de faţă, creditoarea SC E E SRL a invocat ca temei al cererii  de deschidere a procedurii  insolvenţei împotriva debitoarei SC T SRL creanţa în sumă de 110.374,88 lei rezultată din contratul de arendă nr. 12/26.04.2010. Este evident că asupra caracterului cert, lichida şi exigibil al acestei sume de bani s-a pronunţat cu caracter irevocabil instanţa şi a tranşat chestiunea îndeplinirii cerinţelor exhibate de art. 379 C.proc.civ. în sensul că suma de 110.374,88 lei nu respectă aceste exigenţe .

Or, art. 1200 pct. 4 C.civil înscrie puterea de lucru judecat printre prezumţiile legale, iar art. 1202 alin. 2 C.civ. califică această prezumţie ca irefragrabilă, prezumţia fiind un mijloc de probă menit să simplifice dovada faptului pe care se întemeiază dreptul subiectiv. Cu alte cuvinte, excepţia puterii de lucru judecat are ca scop evitarea contradicţiilor între ceea ce s-a constatat într-o hotărâre  şi ceea  ce ar urma să se constate ulterior.

Constată că excepţia puterii de lucru judecat este întemeiată, reţinând că ceea ce s-a constatat anterior pin sentinţa civilă nr. 216/2012 în ceea ce priveşte creanţa în sumă de 110.374,88 lei nu poate fi contrazis acum, printr-o altă hotărâre.

În considerarea acestor argumente, Curtea a apreciat că cercetarea celorlalte critici aduse de recurentă sentinţei este lipsită de relevanţă atât timp cât creditoarea nu are o creanţă care să răspundă exigenţelor prevăzute de art. 379 C.proc.civ., aşa cum s-a stabilit prin sentinţa nr. 216/2012 irevocabilă.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. recursul a fost respins, ca nefondat.