Procedura insolventei. Înlocuire administrator judiciar. Motive temeinice.

Decizie 152/COM din 27.01.2011


Art.22 al.2 – Legea nr.85/2006

La sesizarea S.C.A.P.A D. S.A. Tulcea în reorganizare, prin director general a solicitat la data de 08.10.2010, judecătorului sindic numirea unui nou administrator judiciar în locul lui R.N I.P.U.R.L. Tulcea, întrucât acesta a fost suspendat.

Prin Încheierea nr.567 din 19.11.2010 a Tribunalului Tulcea – judecătorul sindic, în temeiul art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006 modificată a dispus înlocuirea lichidatorului desemnat prin încheierea din 15.06.2009 a Tribunalului Tulcea .

Pentru a pronunta această hotărâre judecătorul sindic a retinut că, la data de 11 septembrie 2010, practicianul în insolventă P.V a fost arestat preventiv pentru săvârsirea infractiunii de luare de mită si trafic de influentă, săvârsite în legătură cu îndeplinirea atributiilor pe care le avea în această calitate.

Ori, potrivit art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată,pentru motive temeinice.

Desi nu s-a pronuntat o condamnare împotriva lichidatorului, dosarul aflându-se în faza de judecată, măsura preventivă dispusă si cercetările efectuate în cauză, constituie motive temeinice ce justifică, la acest moment, înlocuirea sa.

Prin urmare, făcând aplicarea prev. art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus înlocuirea administratorului judiciar R.N IPURL Tulcea, cu lichidator Cabinet de Insolventă M.M, având în vedere solicitarea debitorului în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.N I.P.U.R.L. (I.I.I. IPURL) TULCEA, criticând-o ca fiind nelegală si netemeinică deoarece, s-a pierdut din vedere împrejurarea că, prin Hotărârea nr.1/30.09.2010 asociatul unic P.V „cesionează integral părtile sociale detinute către noul asociat unic I.I, potrivit contractului de cesiune autentificat sub nr.1968/20 octombrie 2010 la Biroul Notarial G – Tulcea”, ocazie cu care în temeiul „art.74 al.3 din OUG nr.86/2006, respectiv ale Legii nr.254/2007 domnul P.Vl predă întreg portofoliul de dosare aflate în lichidare judiciară la IPURL R.N aceluiasi practician în insolventă I.I, conform protocolului – inventar”.

Se sustine de către recurentă că, nici un creditor al debitoarei S.C.A.P.A D. S.A Tulcea, nu a solicitat înlocuirea sa, si mai mult, nu a fost prezent la data pronuntării încheierii recurate, astfel că, judecătorul sindic a procedat în mod nelegal, subiectiv si prematur la înlocuirea lichidatorului R.N IPURL, iar în motivarea încheierii acesta face confuzii între calitatea de lichidator si cea de practician în insolventă.

Se apreciază de către recurentă că, în spetă, judecătorul sindic si-a conferit atributii, pronuntând încheierea de înlocuire a lichidatorului, fără a fi fost în drept a o face, cu încălcarea disp.art.11 al.2 din Legea nr.85/2006, prin a dispune înlocuirea lichidatorului desemnat, neexistând motive temeinice, în acest sens.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.22 al.2 din Legea nr.85/2006 cu completările si modificările ulterioare, „În orice stadiul al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se poate pronunta în camera de consiliu, de urgentă, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor”.

În spetă, la termenul de judecată din 19.11.2010, instanta – judecătorul sindic, a înteles a uzita de disp.textului de lege sus-citat, pentru a dispune înlocuirea lichidatorului desemnat R.N IPURL Tulcea, prin Sentinta civilă nr.1435 din 19.03.2006 a Tribunalului Tulcea, cu lichidatorul C.I SPRL.

Pentru a pronunta sus-mentionata hotărâre, judecătorul sindic a motivat în esentă că, la data de 11.09.2010, practicianul în insolventă P.V a fost arestat preventiv, pentru săvârsirea infractiunii de luare de mită si trafic de influentă, săvârsite în legătură cu îndeplinirea atributiilor pe care le avea în această calitate.

Măsura dispusă de instantă apare ca fiind nelegală, deoarece, în doctrină, s-a apreciat că, sintagma „motive temeinice” folosită de legiuitor pentru înlocuirea administratorului judiciar, chiar dacă nu este definită sau exemplificată, aprecierea asupra sa rămâne în sarcina judecătorului sindic, cu mentiunea că, trebuie să reprezinte încălcări flagrante a atributiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul sindic.

În contextul dat, se retine că, nu orice culpă sau omisiune a practicianului în insolventă poate constitui motiv temeinic de înlocuire, ci numai acele fapte sau omisiuni grave ale practicianului în insolventă, care prejudiciază sau pun în pericol grav interesele colective ale creditorilor.

Probatoriul administrat în cauză, potrivit art.1169 Cod civil, face dovada că, anterior luării măsurii, asociatul unic si administrator coordonator al R.N IPURL în persoana domnului P.V, prin:

- Hotărârea nr.1/30.09.2010 a asociatului unic al R.N SPRL Tulcea – P.V, în temeiul prevederilor actului constitutiv „Titlul VI art.18 pct.1 cesionează integral părtile sociale în valoare totală de 18.050 lei Practicianului în insolventă definitiv si contabil I.I… înregistrat în Tabloul UNPIR sub nr.1C 1854/2005”, iar prin:

- Hotărârea nr.2/30.09.2010, prin art.1 „Se retrage din întreprindere domnul P.V si se numeste lichidator judiciar si asociat unic al R.N IPURL, domnul I.I…, practician definitiv în insolventă, înregistrat în Tabloul UNPIR sub nr.1B1854/2008” , pentru ca, prin art.2 să se fi dispus : „Se ia act de cesiunea în întregime a părtilor sociale detinute de asociatul unic P.V, către noul asociat I.I, potrivit contractului de cesiune autentificat sub nr.1868/20.10.2010 la Biroul Notarial G. – Tulcea”.

În atare conditii, prin contractul de cesiune autentificat sub nr.1968/20.10.2010 de Notarul Public A.G , intervenit între P.V si I.I, cel dintâi, în calitate de asociat unic al IPURL, a înteles a cesiona cu titlu gratuit către cel din urmă, în întregime părtile sociale detinute, astfel că, la data luării măsurii, motivatia instantei privind arestarea numitului P.V, nu mai putea constitui „motiv temeinic”  pentru a aplica sanctiunea.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin Hotărârea nr.3/01.11.2010, asociatul unic al R.N IPURL TULCEA – I.I, a hotărât în temeiul actului constitutiv modificarea acesteia, sub aspectul denumirii si sediului, în sensul că, denumirea urma a fi I.I.I. IPURL, cu sediul în Tulcea.

Potrivit adeverintei nr.225/24.11.2010, eliberată de Uniunea Natională a Practicienilor în Insolventă din România, domnul I.I, îsi desfăsoară activitatea ca practician în insolventă, în cadrul societătii civile profesionale de insolventă I.I.I.  IPURL, în calitate de asociat coordonator, fiind înscris în Tabloul de evidentă al UNPIR , la Subsectiunea IC - practicieni definitivi asociati în societăti profesionale – sub nr.IC 1854, iar societatea este înscrisă în Tabloul de evidentă al membrilor UNPIR la Sectiunea a II-a – Societăti profesionale – sub nr.2A0263 si provine din fosta societate R.N IPURL ce si-a schimbat denumirea în II I. IPURL.

Prin urmare în cauză nu sunt incidente disp.art.22 al.2 din Legea nr.85/2006 deoarece, nu avem de a face cu o culpă sau omisiune a practicianului în insolventă ce ar putea constitui motiv temeinic de înlocuire, cum de altfel, nu avem de a face cu fapte sau omisiuni grave ale practicianului în insolventă, care prejudiciază sau pun în pericol grav interesele colective ale creditorilor, atât timp cât, persoana arestată a cesionat în întregime părtile sale sociale către practicianul în insolventă Ilie Ion, care la rândul său, a procedat la modificarea chiar si a denumirii societătii, ce în prezent este înregistrată sub numele de I.I.I. IPURL.

Pentru cele sus expuse si în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul va fi admis si modificată în tot hotărârea recurată.