Recurs. Liberare provizorie sub control judiciar

Recurs. Liberare provizorie sub control judiciar

Decizia nr. 141/R/ din 24 februarie  2011

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

Cererea formulata de inculpat se impune  a fi analizata tinându-se seama de stadiul în care se afla procesul penal, pentru a nu împiedica buna desfasurare a urmaririi penale sau a judecatii, un argument relevant fiind si situatia personala, astfel cum rezulta din datele concrete ale cauzei.

Prin încheierea penala nr.1 din 17 februarie 2011, Tribunalul Bihor în baza art. 1608a aliniat 6 Cod procedura penala a respins cererea formulata de inculpatul S.N.S.  privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea masurii arestarii preventive dispusa prin încheierea nr. 6/10.02.2011 a Tribunalului Bihor în baza careia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr. 7/10.02.2011.

În baza art. 192 aliniat  2 Cod procedura penala  a fost obligat  inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru  a  pronunta aceasta încheiere, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin încheierea nr. 6/10.02.2011 a Tribunalului Bihor definitiva prin încheierea nr. 10/16.02.2011 a Curtii de Apel Oradea s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului S.N.S. pe o durata de 20 zile cu începere de la data de 10 februarie 2011. S-a retinut ca sunt îndeplinite conditiile cerute de articolul  143 Cod  procedura penala  în sensul ca exista  probe si indicii temeinice care sa faca verosimila banuiala ca inculpatul ar fi comis fapta retinuta în sarcina sa si anume luare de mita în forma continuata prevazuta  de art. 254 aliniat  1 si 2 Cod penal  cu referire la articolul 6 si articolul 7 aliniat 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea articolului  41 aliniat 2 Cod penal, constând  în aceea ca în perioada iulie 2010 - februarie 2011, inculpatul în calitate de comisar sef la ANPC Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bihor, cu ocazia efectuarii unor actiuni de control pe linia protectiei consumatorilor la punctul de lucru al Întreprinderii Familiale "I.O.I.", în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale ar fi pretins si primit suma de 1.400 euro de la denuntatorul I.C.N. (asociat în cadrul întreprinderii mentionate) în cinci transe, pentru a nu aplica sanctiuni contraventionale severe ori pentru a nu dispune alte masuri legale fata de aceasta. S-a retinut ca este incident cazul prevazut de articolul  148 aliniat 1 litera  f Cod procedura penala, întrucât pentru infractiunea de care este acuzat inculpatul, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Pentru a retine aceasta, s-au avut în vedere circumstantele reale, faptul ca persoana banuita ca ar fi comis infractiunea este un functionar cu atributii de conducere si control, gravitatea faptei, cresterea numarului de infractiuni de acest gen si reactia negativa pe care o produc în rândul populatiei, precum si necesitatea luarii unor masuri prompte.

Liberarea provizorie sub control judiciar este prevazuta în cadrul Sectiunii V (Capitolul I, Titlul IV, partea generala a Codului de procedura penala) alaturi de liberarea provizorie pe cautiune. Cele doua institutii au dispozitii procedurale comune reglementate la art. 1606 - 16010 Cod procedura penala.

Liberarea provizorie sub control judiciar asa cum este reglementata de dispozitiile articolul 1602 - 1603 Cod procedura penala, este o masura provizorie, limitativa de drepturi, având ca finalitate înlocuirea arestarii preventive, situatie premiza, cu o constrângere mai redusa a libertatilor individuale si altor drepturi, suficienta însa, pentru a asigura buna desfasurare a procesului indiferent în ce faza se afla.

Întrucât, cererea introductiva este formulata de alta persoana decât inculpatul din prezenta cauza, si anume unul dintre avocatii sai alesi, s-a dat eficienta dispozitiilor art. 1607 Cod procedura penala, inculpatul declarând în sedinta publica din 17.02.2011 ca o însuseste. Apoi, s-a procedat la verificarea conditiilor de admisibilitate în principiu si dupa ce s-a constatat îndeplinirea acestora si instanta a admis-o în principiu, s-a procedat la audierea inculpatului, dupa care s-a analizat pe fond cererea sa.

Astfel, pentru admiterea unei astfel de cereri este necesara îndeplinirea cerintelor articolului 1602 Cod procedura penala. Astfel, infractiunea pentru care este cercetat inculpatul face parte din categoria celor pentru care legea permite liberarea sub control judiciar având în vedere ca este sanctionata de lege cu pedeapsa închisorii sub 18 ani. Analiza dosarului de urmarire penala nu releva date care sa duca la concluzia necesitatii de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni (art. 1602 aliniat 2 teza I). Inculpatul nu are antecedente penale, iar faptul ca acesta este acuzat de o infractiune ce se presupune ca s-ar fi desfasurat într-un interval relativ mare de timp, fara a fi coroborat cu alte elemente probatorii nu atesta pericolul ca acesta ar mai putea comite o noua infractiune.

De asemenea, din dosarul de urmarire penala nu rezulta date ca inculpatul ar fi încercat sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte (art. 1602 alin. 2 teza II). Zadarnicirea aflarii adevarului trebuie sa se realizeze în modalitatile descrise de legiuitor. Faptul ca inculpatul nu are o atitudinea de recunoastere totala a faptei nu are relevanta juridica sub acest aspect. Astfel, atât potrivit dispozitiilor nationale cât si cele comunitare, orice acuzat are dreptul la tacere si de a contesta faptele care îi sunt reprosate si nu se poate retine ca acesta încearca sa zadarniceasca aflarea adevarului numai pe faptul ca inculpatul neaga, deoarece acesta este prezumat nevinovat de-a lungul procesului penal (cauza Gerard Bernard c. Frantei).

Nu se poate sustine ca exista riscul de obstructionare a justitiei prin existenta riscului de influentare a martorilor. Acesta nu poate fi dedus doar din refuzul de marturisire deoarece s-ar încalca prezumtia de nevinovatie (cauza Leszczak c. Poloniei).

Pe de alta parte, riscul de influentare a unor subiecti procesuali trebuie sa rezulte din date reale si nu sa se sprijine pe o banuiala, desi, nici aceasta din urma nu pare a se contura în cauza. Prin urmare, chiar daca în cauza mai sunt de administrat probe, nu se poate sustine ca inculpatul ar încerca sa influenteze vreun subiect procesual, neavând antecedenta în astfel de interventie.

În ceea ce priveste distrugerea sau alterarea probelor, tribunalul a considerat ca o astfel de modalitate este exclusa având în vedere ca probele deja administrate - declaratii, interceptari, înregistrari, etc. - se afla în pastrarea organelor judiciare, ceea ce înlatura riscul respectiv.

Prin urmare, s-au  considerat îndeplinite conditiile cerute de dispozitiile legale în materie.

Însa, din interpretarea dispozitiilor art. 1602 Cod procedura penala  rezulta  ca liberarea provizorie sub control judiciar este o masura facultativa asa cum rezulta din sintagma "se poate acorda". Asadar, liberarea sub control judiciar nefiind un drept al inculpatului ci doar o vocatie a acestuia, instanta poate aprecia oportunitatea acesteia. 

În consecinta, îndeplinirea formala a conditiilor prevazute de art. 1602 Cod procedura penala  nu conduce automat la admiterea cererii, instanta urmând a analiza daca în functie de circumstantele concrete ale cauzei si de datele ce caracterizeaza persoana inculpatului, daca scopul masurii preventive poate sau nu sa fie realizat prin liberare provizorie.

Astfel, infractiunea de care este acuzat inculpatul este grava, cu acte repetate presupus a fi comise într-un interval relativ mare de timp. Apararea neaga acest caracter, însa sustinerea este nefondata deoarece chiar daca nu exista o astfel de clasificare în codul penal, ea este astfel catalogata de alte legi penale - ca de ex. art. 2 lit. b pct. 15 din Legea nr. 39/2003. Apoi, chiar daca acesta nu are antecedente penale si a avut o conduita buna în societate, s-a considerat  ca sunt aspecte cu o relevanta minora sub acest aspect, având în vedere ca sunt cerinte esentiale pentru orice persoana care detine o functie de natura celei pe care o are inculpatul (comisar sef la ANPC Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bihor) si în exercitarea careia se presupune ca ar fi comis fapta de care este acuzat. 

În plus, trebuie observat faptul ca masura arestarii a fost luata pentru buna desfasurare a procesului. Faptul ca urmarirea penala este aproape finalizata fara a fi coroborata  cu alte elemente, nu este suficient pentru a se dispune punerea în libertate a inculpatului.

În aceeasi ordine de idei, durata scurta a masurii arestarii - 8 zile - nu este de natura a conchide ca scopul masurii preventive a fost atins.

Celelalte aspecte invocate în aparare - lipsa de temeinicie a probelor care ar sustine acuzarea cauzata de contradictiile cu probele în aparare, eventualele nereguli în ceea ce priveste administrarea unor probe, exced  actualului moment procesual. Analiza probelor administrate în cauza este o chestiune ce tine de solutionarea pe fond a cauzei.

Fata de cele expuse mai sus, tribunalul în baza art. 1608a aliniat  6 Cod procedura penala  a respins cererea formulata de inculpatul  S.N.S. privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea masurii arestarii preventive dispusa prin încheierea nr. 6/10.02.2011 a Tribunalului Bihor în baza careia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr. 7/10.02.2011.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedura penala a fost obligat  inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.N.S. a declarat recurs în termen, solicitând solicita admiterea  recursului declarat în cauza si casarea încheierii instantei de fond prin care a fost respinsa cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de catre inculpat. În esenta, a aratat ca fata de inculpat a fost luata masura arestarii preventive la data de 10 februarie 2011 sub aspectul savârsirii infractiunii de luare de mita cu retinerea acesteia în forma continuata. Într-adevar în aceasta cauza s-a realizat un flagrant, s-a formulat un denunt pentru 4 acte materiale si flagrantul pentru al cincilea act, acestea însa, în opinia sa, sunt probe insuficiente, parchetul încercând sub "umbrela" flagrantului dovedirea si a celorlalte 4 acte materiale. Desi temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii subzista, solicita a retine faptul ca, criteriile pentru acordarea liberarii provizorii sunt altele, fiind reglementate distinct, iar textul prevede posibilitatea instantei de a acorda liberarea provizorie. Analizând prevederile art.1601 - 1602 Cod procedura penala, din întreg  materialul probator  a  sustinut ca nu exista date certe ca inculpatul lasat în libertate ar savârsi alte infractiuni, ori ar încerca sa zadarniceasca  aflarea  adevarului  sau influentarea martorilor, pe de alta parte, tribunalul a fost sesizat, fiind  finalizata  faza  de urmarire penala.

A aratat ca în cauza se impune analizarea prevederilor art.136 aliniat 2 Cod procedura penala privitor la scopul masurii preventive, respectiv daca acesta poate fi atins si prin liberarea sub control judiciar. Face trimitere la practica CEDO,  la hotarârea Scundeanu c/a României unde Curtea a sanctionat neaplicarea unor criterii stricte si detaliate cu privire la analiza luarii unor masuri alternative, celelalte masuri respectiv masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea având o pondere insignifianta fata de masura arestarii. A mai facut  referire la Decizia nr.1096/2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia penala, în care într-o speta similara, fiind vorba de un politist cercetat pentru luare de mita, Înalta Curte a aratat ca  instantele trebuie sa verifice si circumstantele personale ale inculpatului, având în vedere ca este singura modalitate de diferentiere de un recurs la arestare. În cauza de fata, inculpatul este fara antecedente penale,  are studii superioare,  un copil minor în vârsta de 10 ani, integrat în societate, de altfel si anterior era integrat, însa dupa flagrant acesta a fost suspendat din functie. A mai  facut referire la încheierea nr. 2/2011  a Curtii de Apel Oradea unde o persoana cu functie publica, director adjunct la RAR a fost pus în libertate, speta este similara însa cu conotatii mai grave. Având în vedere practica CEDO solicita a i se acorda sansa inculpatului de a se apara în stare de libertate, constatând  ca arestarea trebuie sa fie o exceptie. A mai aratat inculpatul prin aparatorii sai alesi ca, în cursul zilei de ieri tribunalul a fost sesizat cu rechizitoriu, fixându-se termen pentru verificarea legalitatii masurii arestarii preventive: Judecatorul a dispus mentinerea masurii arestarii preventive, inculpatul riscând sa stea în stare de arest timp de 60 zile, ori în cauza, faza de urmarire penala este încheiata,  va urma  un proces lung cu audieri de martori, iar în momentul de fata scopul arestului preventiv nu subzista. Îsi pune întrebarea ca în masura în care este sesizata instanta, inculpatul este constient, având studii superioare, ce indicii sunt ca acesta va încerca sa se sustraga de la proces, ce ratiuni ar exista sa se sustraga si sa nu-si sustina cauza, astfel afirmând ca nu exista nici o ratiune. A facut referire la jurisprudenta CEDO unde curtea a aratat ca în cazul în care o persoana solicita judecarea sa în libertate, magistratul trebuie sa prezinte argumente rationale  si suficiente care sa îi sustina pozitia. Astfel, solicita a observa ca judecatorul care a solutionat cererea a aratat ca durata scurta a masurii arestarii - 8 zile, nu este de natura a conchide ca scopul masurii preventive a fost atins si ca urmarirea penala fiind aproape finalizata nu constituie un motiv de punere în libertate. În acest sens, a mai aratat ca exista o hotarâre definitiva prin care magistratul care a dispus arestarea a aratat în motivare pentru ce a dispus aceasta masura si citeaza "fata de activitatile ce urmeaza a fi efectuate  pentru  lamurirea tuturor chestiunilor legate de cauza, tinând seama de lucrarile dosarului de urmarire penala asa cum este întocmit la acest moment, apreciem ca rezonabila durata arestarii pentru o perioada de 20 de zile". Astfel, întrucât urmarirea penala este finalizata si instanta a fost sesizata cu rechizitoriu, apreciaza ca scopul pentru care masura a fost luata a  fost atins si ca  în prezent nu exista motive pentru care inculpatul trebuie sa fie privat de libertate, regula trebuie sa fie starea de libertate, iar arestul exceptia, în prezent nefiind  ratiuni pentru mentinerea acestuia în stare de arest.

Verificând recursul declarat în cauza prin prisma motivelor invocate si ale celor care, potrivit legii se verifica din oficiu, instanta  a constatat  ca acesta este întemeiat.

S-a constatat ca, fata de inculpatul S.N.S. s-a luat masura arestarii preventive pe o durata de 20 de zile, cu începere de la data de 10.02.2011, constatându-se verosimila banuiala ca ar fi comis infractiunea de luare de mita, prevazuta si pedepsita de art.254 alin.1 si 2 Cod penal cu ref. la art.6 si 7 alin.1 din Legea 78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, întrucât în perioada iulie 2010-februarie 2011, în calitate de comisar sef la ANPC Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bihor cu ocazia efectuarii unor actiuni de control pe linia protectiei consumatorilor la punctul de lucru al Întreprinderii Familiale "I.O.I.", în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale ar fi pretins si primit suma de 1.400 euro de la denuntatorul I.C.N. (asociat în cadrul întreprinderii mentionate) în cinci transe, pentru a nu aplica sanctiuni contraventionale severe ori pentru a nu dispune alte masuri legale fata de aceasta.

Curtea  a apreciat ca cererea formulata de inculpat privind liberarea sa sub control judiciar este întemeiata .

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante, întocmit în data de 9.02.2011, în urma caruia s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului, rezulta ca obiectul mitei primite de inculpatul S.N. de la denuntatorul I.C.N. îl constituie suma de 300 euro. Este adevarat ca, în cuprinsul rechizitoriului s-a retinut ca inculpatul ar fi pretins si primit suma de 1400 euro în transe de la respectivul denuntator, însa acest aspect urmeaza sa fie stabilit pe parcursul procesului, în urma întregului material probatoriu administrat în cauza. Fata de obiectul mitei cu care inculpatul a fost prins în flagrant, ca si element de apreciere a gradului de pericol social al faptei retinute în sarcina acestuia, instanta apreciaza ca lasarea sa în libertate sub control judiciar nu împieteaza cu nimic buna desfasurare a procesului penal si judecarea inculpatului se poate face cu el în stare de libertate.

În analizarea cererii de liberare provizorie formulata de inculpat, instanta de recurs mai are în vedere stadiul în care se afla procesul penal, respectiv urmarirea penala a fost finalizata iar Tribunalul Bihor a fost sesizat cu rechizitoriu de catre DNA - Serviciul Teritorial Oradea, urmând a fi începuta cercetarea judecatoreasca în cauza.

De asemenea, instanta a avut în vedere si circumstantele personale ale inculpatului, faptul ca nu are antecedente penale, are un copil minor în vârsta de 10 ani, are studii superioare, este integrat în societate. De asemenea, si faptul ca, dupa realizarea flagrantului inculpatul a fost suspendat din functie constituie o garantie ca nu mai poate savârsi acest gen de infractiuni.

Solutia instantei de recurs este în conformitate cu jurisprudenta CEDO. În cauza Calmanovici (nr. 42250/02, pct. 101, 1 iulie 2008) se sustine faptul ca, art.5 § 3 din Conventie contine cerinta ca, în urma examinarii în mod individual a situatiei acuzatului, profilul sau personal si situatia sa familiala, autoritatile sa tina seama de posibilitatea adoptarii uneia dintre masurile alternative prevazute de dreptul intern, în masura în care se pot aplica situatiei în cauza, iar acuzatul ofera garantii privind prezentarea la audiere. De asemenea, în cauza Becciev împotriva Moldovei, nr. 9190/03, pct. 59, 4 octombrie 2005 se stipuleaza ca, pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autoritati, ci trebuie sa se bazeze pe probe faptice. Asa cum s-a aratat mai sus, toate aspectele invocate anterior de Curtea de Apel Oradea conduc la concluzia ca admiterea cererii de liberare provizorie formulata de inculpat nu împieteaza cu nimic buna desfasurare a procesului penal, motiv pentru care, recursul declarat de inculpat a fost  admis.

Domenii speta

Spete similare