Liberarea provizorie sub control judiciar. Condiţii de admisibilitate.

Decizie 283/R din 01.09.2009


Prin încheierea penala nr. 219 din 25 august 2009 Judecatoria Viseu de Sus a respins  cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul T.G.D, constatând ca aceasta este inadmisibila.

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 1602 al. 2 Cod procedura penala, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acorda în cazul în care exista date din care rezulta necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa savârseasca alte infractiuni sau ca acesta va încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea sau distrugerea mijloacelor de proba si prin alte asemenea fapte. Astfel, chiar daca sunt îndeplinite conditiile prev. la art. 1602 al. 1 Cod procedura penala, este necesar a se verifica în ce masura evitarea detentiei este compatibila cu protectia sociala, cu respectarea ordinii de drept de catre o  persoana liberata provizoriu.

În speta, fata de inculpatul T.G.D. s-a luat masura arestarii preventive prin încheierea penala nr. 251/23.07.2009 a Tribunalului Maramures. Cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar a fost respinsa prin Decizia penala nr. 260/R/5.08.2009 a aceleiasi instante.

 Inculpatul a fost trimis în judecata prin rechizitoriul din 30.07.2009, dosar nr.2350/336/2009 cu termen de judecata în 9.09.2009. Prin încheierea penala nr.210/12.08.2009 a Judecatoriei Viseu de Sus s-a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive si s-a mentinut starea de arest a inculpatului. Recursul a fost respins prin Decizia penala nr. 278/R/17.08.2009. Cererea sa formulata la 4 zile nu are ca scop decât punerea sa în libertate, nefiind modificate nici una din împrejurarile mentionate in textul art. 1602  alin. 2 Cod procedura penala.

Inculpatul a fost trimis în judecata pentru savârsirea  infractiunilor de ultraj prev. de art. 239 al. 2 si 5 Cod penal si art. 321 al. 2 Cod penal cu aplic. art. 33 Cod penal, retinându-se în sarcina sa ca a agresat un jandarm aflat în misiune ordonata în  localitatea Borsa, provocând scandal public, tulburând grav linistea si ordinea publica prin instigarea multimii sa participe la acte de violenta împotriva echipajelor de jandarmi. Temeiurile care justifica privarea de libertate în continuare, subzista. Inculpatul nu recunoaste nici în prezent comiterea faptelor retinute in sarcina sa, doreste sa „adune” probe care sa justifice nevinovatia sa, iar implicarea sa într-un alt scandal public anterior (intrarea cu o sabie in biroul primarului în orasul Borsa) conduce la concluzia  unei ostilitati vadite fata de fortele de ordine si autoritatile Statului.

S-a apreciat ca insuficienta probatiune existenta în dosarul de urmarire penala si implicit lipsa de impartialitate acuzata de inculpat  nu constituie motive de liberare provizorie sub control judiciar, având posibilitatea în cursul judecatii sa le propuna în asigurarea unui proces echitabil conform art. 6 din CEDO.

Instanta a retinut ca sustinerea inculpatului în sensul ca a fost agresat de fortele de ordine  poate face obiectul unei plângeri si anchete separate având un caracter subsecvent infractiunilor pentru care este trimis in judecata si nu poate influenta judecarea cererii de fata.

Prin decizia penala nr.283/R din 01 septembrie 2009 tribunalul a admis recursul declarat de inculpatul T.G.,  a casat în totalitate încheierea atacata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, respectiv Judecatoria Viseu de Sus.

În considerentele deciziei de casare s-au retinut urmatoarele:

Din examinarea încheierii atacate, s-a constatat ca prima instanta a solutionat cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu încalcarea dispozitiilor procedurale în materie. În esenta, instanta a apreciat ca cererea nu este admisibila, întrucât sunt  prezente împrejurarile mentionate în textul art. 1602 alin. 2 Cod procedura penala.

Potrivit dispozitiilor legale, instrumentarea cererii de liberare provizorie impune parcurgerea  celor doua faze ale examinarii. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1608 Cod procedura penala, în prima faza se verifica doar îndeplinirea sau  nu a conditiilor formale privind promovarea cererii, conditii cuprinse în art. 1606 Cod procedura penala. Ulterior, în a doua faza, se analizeaza pe fond cererea sub aspectul îndeplinirii conditiilor prevazute de lege referitoare la temeinicia cererii, cuprinse în art. 1602 Cod procedura penala.

De regula, o cerere este inadmisibila ori de câte ori nu este obiectiv încuviintata de lege, când lipseste legitimitatea subiectiva a celui care o foloseste sau atunci când din datele cauzei rezulta inutilitatea ei functionala, în sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înteles sa i le atribuie.

În cauza, nu au fost respectate cele doua faze ale examinarii cererii, respectiv a admisibilitatii în principiu si a analizarii pe fond a cererii. Pe de alta parte, în etapa admisibilitatii în principiu, prima instanta a analizat direct conditiile referitoare la temeinicia cererii.

Procedând în aceasta maniera, prima instanta a nesocotit dispozitiile legale în materie si prin aceasta nu s-a pronuntat în conditii procedurale si în totalitate asupra cererii, de natura sa garanteze drepturile partii.

Conditiile prev. de art.1602 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia si ca atare se examineaza de catre instanta în etapa solutionarii cererii, dupa admiterea în principiu a acesteia, procedura reglementata în art.1608a din Codul de procedura penala.

Prin urmare, daca nu este îndeplinita una dintre conditiile prev. de art.1602 alin.1 si 2 din Codul de procedura penala, instanta nu poate respinge ca inadmisibila cererea de liberare provizorie sub control judiciar,  ci ca neîntemeiata, dupa solutionarea cererii în conditii de contradictorialitate, potrivit dispozitiilor art.1608a din Codul de procedura penala.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala s-a admis recursul declarat de inculpatul T.G.D., s-a casat în totalitate  încheierea atacata si a fost trimisa cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Judecatoria Viseu de Sus va proceda întâi doar la verificarea conditiilor de forma ale cererii prev. de art. 1606 Cod procedura penala, referitoare la elementele pe care trebuie sa le cuprinda cererea si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii. Abia dupa admiterea în principiu a cererii, se vor putea analiza conditiile de temeinicie a cererii, stipulate la art. 1602 Cod procedura penala.