Obligatia de restituire a bunurilor preluate si pastrate de pârâta în temeiul prevederilor art. 5 lit. a din decretul nr. 472/1971. examinarea litigiului inclusiv din perspectiva prevederilor art. 44 din constitutia româniei si a prevederilor ar...

DREPT  CIVIL.

OBLIGATIA DE RESTITUIRE A BUNURILOR PRELUATE SI PASTRATE DE PÂRÂTA ÎN  TEMEIUL PREVEDERILOR ART. 5 LIT. a DIN DECRETUL NR. 472/1971. 

EXAMINAREA LITIGIULUI INCLUSIV DIN PERSPECTIVA PREVEDERILOR ART. 44 DIN  CONSTITUTIA ROMÂNIEI SI A PREVEDERILOR ART. 1 DIN  PROTOCOLUL NR. I AL CONVENTIEI EUROPENE A DREPTURILOR  OMULUI.

În calitate de  titular al dreptului de proprietate asupra  bunurilor si  în temeiul art. 480 din Codul civil, reclamanta este în drept a  pretinde  si obtine întregirea patrimoniului sau cu bunurile  ce  constituie obiect al disputei.

Nu subzista nici un temei în considerarea caruia  titulara de actiune, în calitatea sa de  proprietar, sa nu-si poata recupera bunuri ajunse  prin forta împrejurarilor în posesia unui depozitar, bunuri iesite din patrimoniul sau fara voia sa, în mod abuziv, în temeiul puterii fostului stat comunist.

Este de neacceptat a se  conferi un caracter perpetuu unei situatii care, la nasterea sa, s-a întemeiat pe un abuz, chiar daca în timp aceasta a îmbracat  o forma de legalitate.

DECIZIA CIVILA NR.336/18.02.2010-R

(dosar nr.3288/111/2009

Prin Sentinta civila nr. 1422 din data de 25.02.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Internelor Si Reformei Administrative-Directia Arhivelor Nationale  B si s-a admis cererea formulata de reclamanta E R U CU R G-C  împotriva pârâtului MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE  B  fiind obligat paratul sa procedeze la restituirea in natura a bunurilor care au existat in Arhiva Episcopiei la momentul preluarii abuzive a P E G-C O.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Dupa cum rezulta din Procesul verbal nr. 12 încheiat la data de 21.01.1949 de Ministerul Cultelor - Comisia Interministeriala instituita prin Deciziunea Consiliului de Ministri nr. 1719/1948 , potrivit Decretului nr. 358/1948, reclamantul i-a fost confiscat întreg patrimoniul , acesta fiind , in parte, atribuit unor organe ale statului , iar in parte, E O.

Odata cu preluarea P E O a fost preluata si întreaga arhiva a Episcopiei, continând documente cu un pronuntat caracter istoric , cum ar fi : bule papale, diplome împaratesti, denumire a episcopilor si alte documente de o importanta deosebita pentru reclamanta.

Respectivele documente sunt pastrate in prezent in Arhivele Statului -Filiala Bihor.

Prin Decretul nr. 358/1948 a fost desfiintat cultul greco-catolic fiind considerat un dusman al regimului comunist instalat in Romania dupa cel de-al II-lea razboi mondial.

Asadar, confiscarea întregii averi a acestuia s-a dispus o data cu masura desfiintarii cultului la care s-a facut referire.

Statul Roman, dupa Revolutia din 1989 , a reparat aceasta nedreptate , desfiintând Decretul invocat anterior ca abuziv, in conformitate cu Decretul -Lege nr. 9/1989.

In perioada post-revolutionara , este de notorietate faptul ca au aparut legile de retrocedare , la baza carora sta principiul restitutio in integrum.

Potrivit acestui principiu restituirea bunurilor se face , in principal, in natura, in masura in care este posibil acest lucru si doar daca nu mai este posibil,  se vor acorda despagubiri pentru bunul preluat in mod abuziv.

Conform hotarârilor invocate in partea introductiva a prezentei, instantele de judecata au stabilit ca , in speta, nu sunt incidente prevederile OUG nr. 94/2000 , întrucât nu s-a solicitat in principal retrocedarea unui imobil in care bunurile  sa se gaseasca, acestea aflându-se in pastrarea Arhivelor Statului, motiv pentru care a fost respinsa cererea formulata de reclamanta privitor la obligarea Comisiei Speciale de retrocedare constituita in temeiul actului normativ precizat , la retrocedarea arhivei reclamantei.

Apararile paratei expuse prin întâmpinarea aflata la filele 15-18 ale dosarului, nu pot fi retinute de instanta , ele neproducând efecte juridice , deoarece textul de lege invocat , respectiv prevederile art. 19 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Nationale , se refera la situatia unor bunuri intrate " potrivit legii" in Fondul Arhivistic National.

In speta, este vorba de bunuri confiscate abuziv, de catre Statul Comunist Roman, prin procesul-verbal la care s-a facut anterior referire.

In temeiul considerentelor expuse, tinând cont de art. 480, 481 cod civil,  instanta a admis cererea  reclamantei ,  considerând-o întemeiata.

Împotriva acestei hotarâri, la data de 15.04.2009, în termen legal, a declarat apel pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE  B, solicitând schimbarea în totalitate a sentintei apelate în sensul respingerii actiunii formulate de reclamanta, iar în subsidiar desfiintarea hotarârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civila nr.303/A din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Bihor a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE - ARHIVELE NATIONALE, în contradictoriu cu  intimata E R- U CU R G C O, împotriva sentintei civile nr.1422 din 25.02.2009 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care a schimbat-o în parte, în sensul ca:

A admis în parte cererea formulata de  reclamanta E R U cu R G-C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL  INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE  DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE  B.

A obligat pârâta sa restituie reclamantei bunurile  existente în Arhivele Nationale dintre cele ridicate din  P E G-C O a caror detinere de catre pârâta excede prevederilor Lg.16/1996.

A respins restul pretentiilor reclamantei.

A mentinut dispozitia privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecata.

Fara cheltuieli de judecata în apel.

Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Este adevarat ca la momentul desfiintarii cultului greco-catolic, preluarea tuturor bunurilor sale, inclusiv a arhivei a avut un caracter abuziv.

Însa, ulterior, a fost adoptat Decretul 472/1971 si apoi Legea nr. 16/1996, care au impus depunerea anumitor documente la Arhivele Nationale, arhiva intimatei fiind predata de Biserica Ortodoxa Româna, întrucât se afla în posesia acesteia la momentul intervenirii Decretului.

Fata de aparitia ulterioara a acestor acte normative,instanta de apel a retinut ca nu se poate considera ca arhiva intimatei a ajuns abuziv în posesia apelantei, întrucât îsi are izvorul în lege si chiar daca cultul greco-catolic nu ar fi fost desfiintat ar fi avut obligatia predarii documentelor.

Asa fiind, apelanta nu are obligatia de restituire decât cu privire la acele bunuri ce au apartinut intimatei a caror detinere de catre apelanta pârâta excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv cele pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale potrivit art. 13 din Lege sau cele prevazute de art. 16 din Lege.

Fata de admiterea în parte a actiunii formulate de reclamanta, în raport de disp. art. 276 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat ca se justifica obligarea pârâtei la plata onorariului avocatial de 500 lei în întregime, acesta având un cuantum modic raportat la obiectul cauzei, acesta nefiind mai redus nici daca obiectul cauzei ar fi fost doar partea admisa din pretentii.

Fata de cele retinute, tribunalul, în baza art, 295 Cod procedura civila,  a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul MINISTERUL  INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE-DIRECTIA ARHIVELOR NATIONALE  B  în contradictoriu cu intimata E R-U CU R G C O, împotriva sentintei civile nr. 1422 din data de 25.02.2009 a Judecatoriei Oradea, pe care a schimbat-o în parte în sensul ca a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamanta, pârâta fiind  obligata sa restituie reclamantei numai bunurile existente în arhivele nationale dintre cele ridicate din P E G-C O a caror detinere de catre pârâta excede prevederilor Legii nr. 16/1996, fiind respinse restul pretentiilor reclamantei.

S-a constatat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre apelanta.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele parti.

Recurenta reclamanta E R U CU R G-C O a solicitat admiterea recursului, desfiintarea deciziei si mentinerea sentintei, invocând urmatoarele:

-odata cu preluarea Palatului Episcopal O, a fost preluata si întreaga arhiva a Episcopiei, documente cu caracter istoric si alte documente importante, care se afla în prezent în pastrarea Arhivelor Statului;

-locul documentelor care au constituit proprietatea recurentei este înapoi în Arhivele Episcopiei, iar decizia instantei de apel nu este o decizie justa, în speta fiind vorba despre bunuri confiscate în mod abuziv de catre Statul Comunist prin procesul verbal din 21 ianuarie 1949 întocmit în temeiul Decretului nr.358/1948, prin care Biserica Greco-Catolica era desfiintata;

În drept sunt invocate dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila.

Recurentul pârât MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR B-ARHIVELE NATIONALE, solicita admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii în totalitate a actiunii, invocând urmatoarele motive:

-nici unul din bunurile ce alcatuiau averea reclamantei nu au fost predate Arhivelor Statului, în momentul desfiintarii ei;

-preluarea de catre recurenta pârâta a arhivei fostei E G-C O de la Biserica Ortodoxa Româna, s-a realizat în temeiul art.1, art.2, lit.a si art.22 din Decretul nr.472/1971;

-bunurile care au apartinut fostului cult greco-catolic au intrat în proprietatea Statului ca efect al Decretului nr.358/1948, iar Arhivele Nationale au preluat în administrare o parte din bunurile ce au apartinut acesteia în temeiul Decretului nr.472/1971;

-în cauza, este vorba de bunuri care fac parte din Fondul Arhivistic National al României, iar reclamanta a beneficiat si beneficiaza de garantiile conferite de art.20 si 21 din Legea Arhivelor Nationale nr.16/1996, în sensul asigurarii accesului la cercetarea documentelor;

-recurenta pârâta nu are în pastrare documente care au apartinut intimatei reclamante, a caror detinere ar excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv documente pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale;

-tribunalul a aplicat eronat prevederile art.274 Cod procedura civila, astfel daca cererea reclamantului este admisa în parte, pârâtul trebuie obligat la cheltuieli de judecata proportional culpei sale procesuale.

Prin întâmpinare, pârâta Arhivele Nationale a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta reclamanta, ca nefondat, cu motivarea ca afirmatiile, argumentele de fapt si de drept expuse în cererea de recurs nu pot constitui motive de casare a hotarârii atacate, dupa cum nu pot constitui motive de modificare a acesteia, astfel, în cauza nu este incidenta ipoteza prevazuta de art.312 alin.3 fraza I teza finala cod procedura civila, de asemenea, nefiind adusa nici o critica care ar putea fi încadrata în disp. art.304 pct.9 Cod procedura civila, în cauza nu este incidenta ipoteza prev. în art.312 alin.3, fraza a II.a Cod procedura civila. În cadrul întâmpinarii se mai sustine ca nici unul din bunurile ce alcatuiau averea recurentei reclamante, la momentul desfiintarii acesteia, nu au fost predate Arhivelor Statului, preluarea de catre aceasta facându-se de la Biserica Ortodoxa Româna, în temeiul art.1, art.2, art.5 partea introductiva lit.a si art.22 din Decretul nr.472/1971, învederându-se totodata ca Arhivele Nationale nu au în pastrare documente care au apartinut recurentei reclamante a caror detinere de catre institutia aceasta ar excede prevederilor Legii nr.16/1996, respectiv documente pentru care nu exista obligativitatea depunerii la Arhivele Nationale, conform aceluiasi act normativ.

Examinând decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs cât si din oficiu, instanta constata urmatoarele:

Criticile aduse hotarârii atacate de catre recurenta reclamanta sunt gasite de instanta de recurs ca fiind întemeiate, constatându-se ca solutia tribunalului, de schimbare în parte a sentintei pronuntate de judecatorie este nelegala.

Astfel, în pofida faptului ca, în considerentele deciziei sale, instanta de apel retine ca, la momentul desfiintarii cultului greco-catolic, preluarea tuturor bunurilor acestuia, a avut un caracter abuziv, totusi concluzioneaza ca pârâta din cauza nu ar avea obligatia de restituire decât cu privire la acele bunuri a caror detinere de catre aceasta ar excede prevederilor Legii nr.16/1996.

Conform înscrisurilor existente la dosar, obiectele si documentele ce au constituit arhiva recurentei reclamante pâna în anul 1948 -bunuri depozitate în Palatul Episcopal la momentul desfiintarii Bisericii reclamante- , se afla în prezent în detinerea intimatei pârâte, la filele -64-283 din dosarul de fond regasindu-se copii ale inventarelor arhivistice referitoare la E G-C O vizând perioada cuprinsa între anii 1718-1948.

În speta, nu se contesta ca bunurile pretinse prin cererea dedusa judecatii au constituit arhiva recurentei reclamante, argumentele aduse în apararea sa de catre Arhivele Nationale axându-se pe sustinerea ca respectivele bunuri au fost preluate de la Biserica Ortodoxa Româna în baza si în executarea Decretului nr.472/1971. Se omite însa a se face vorbire despre faptul ca bunurile respective au fost predate pârâtei de o persoana juridica care nu  avea nici un drept de dispozitie asupra lor, context în care este de precizat ca argumentele pârâtei ar fi fost de acceptat în ipoteza în care Episcopia Greco- Catolica, în calitatea sa de proprietar al arhivei, ar fost cea care le-a predat catre Arhivele Nationale.

Împrejurarea ca bunurile ce-au constituit arhiva Episcopiei Greco-Catolice au fost preluate si pastrate de pârâta din cauza în temeiul prevederilor art.5 lit.a din Decretul nr.472/1971 nu este de natura a conduce la concluzia ca aceasta situatie are si astazi un caracter legal.  Daca o atare concluzie putea fi acceptata pâna în momentul reânfiintarii cultului greco-catolic, odata cu repunerea acestuia în drepturi, Episcopia Greco-Catolica, redobândeste în patrimoniul sau ansamblul bunurilor ce-au constituit arhiva sa la momentul desfiintarii acestei biserici, iar în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor respective si în temeiul art.480 din Codul civil, este în drept a pretinde si obtine  întregirea patrimoniului sau cu bunurile ce constituie obiect al disputei, fiind evident ca exercitarea dreptului acesteia în plenitudinea atributelor sale nu se poate realiza doar prin asigurarea accesului la cercetarea propriilor documente, astfel cum pretinde recurenta pârâta.

De altfel, examinarea litigiului si din perspectiva prevederilor art.44 din Constitutia Românei si a prevederilor art.1 din Protocolul nr.I al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, converge spre aceeasi solutie, fiind inadmisibil a se conferi un caracter perpetuu unei situatii care, la nasterea sa, s-a întemeiat pe un abuz, chiar daca în timp aceasta a îmbracat o forma de aparenta legalitate.

Nu subzista nici un temei în considerarea caruia titulara de actiune, în calitatea sa de proprietar, sa nu-si poata recupera bunuri ajunse prin forta împrejurarilor în posesia unui depozitar, bunuri ce-au iesit din patrimoniul sau fara voia sa, în mod abuziv, în temeiul puterii fostului stat comunist. Bineînteles ca nu se poate nega ca bunurile disputate au fost preluate de Arhivele Nationale în temeiul unui act normativ, a carui efecte s-au produs însa într-o perioada în care proprietarul bunurilor nu fiinta ca entitate juridica, fiind lipsit de posibilitatea exercitarii drepturilor sale legitime, fiind evident ca o solutie data în consonanta cu pozitia exprimata de pârâta din cauza, ar conduce la privarea în continuare a reclamantei de bunurile ce-i apartin de drept, prin urmare s-ar perpetua abuzul savârsit de fostul regim comunist, negându-i-se si pe viitor dreptul de a dispune cu privire la  propriile bunuri. Este neîndoios ca nu aceasta a fost intentia legiuitorului atunci când a edictat norma înscrisa în art.19 din  Legea nr.16/1996, de care se prevaleaza recurenta pârâta, text de lege care are în vedere intrarea în depozitele Arhivelor Nationale a unor documente predate de proprietarul acestora si nicidecum de o terta persoana, cum este cazul în speta, la care bunurile respective au ajuns în mod abuziv.

Se poate concluziona asadar ca solutia primei instante este cea legala, în speta gasindu-si astfel incidenta motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, pe cale de consecinta, sustinerile recurentei reclamante  dovedindu-si  pe deplin justetea, se impune modificarea deciziei pronuntate în apel, considerentele reliefate în alineatele precedente punând în evidenta totodata netemeinicia sustinerilor recurentei pârâte, al carei recurs se dovedeste a fi nefondat.

Fata de considerentele ce preced, instanta de recurs, a admis recursul reclamantei în temeiul prevederilor art.312 alin.1 si 3 din Codul de procedura civila, a modificat în totalitate decizia atacata în sensul respingerii ca nefondat a apelului, sentinta judecatoriei urmând a fi pastrata în totul. Totodata a fost respins ca nefondat recursul partii pârâte, fata de care s-a facut aplicarea prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, sens în care a fost obligata la plata sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând valoarea onorariului avocatial.

Domenii speta

Spete similare