Aspecte de drept procesual aplicabile în litigiile cu profesionisti

Sentinţă civilă 55 din 03.05.2012


Domeniu: Aspecte de drept procesual aplicabile în litigiile cu profesionisti

Constatarea intervenirii unui caz de forta majora care impune acordarea unui termen de gratie. Conflict negativ de competenta.

 -  O.U.G. nr.110/2007;

-  O.U.G. nr.22/202;

Prin cererea de chemare în judecata, reclamanta solicita a se constata intervenit un caz de forta majora în sensul prevederilor OUG nr. 110/2007, care impune acordarea unui termen de gratie si stabilirea unor termene de plata esalonate a datoriei din titlul executoriu, în conditiile O.G nr. 22/2002, precum si  suspendarea executarii silite pâna la solutionarea cauzei.

Cererea reprezinta în fapt  o contestatie la o executare în curs, în care contestatoarea debitoare se prevaleaza de dispozitiile OG nr. 22/2002 si solicita acordarea unui termen de gratie, a unor esalonari si a suspendarii executarii silite prevazute de acest act normativ.

Ca urmare, competenta de atributiune în cauza se determina tot în functie de prevederile OG nr. 22/2002, care în articolului 6 disting dupa cum titlul executoriu îl reprezinta o hotarâre judecatoreasca sau nu.

În speta, Curtea  constata ca titlul executoriu îl reprezinta sentinta arbitrala nr. 174 din 16 iulie 2010, pronuntata de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României.

Ca urmare, competenta de solutionare a cererii întemeiate pe facilitatile acordate de OG nr. 22/2002 revine instantei de executare, conform articolului 6 alin. 3 din acest act normativ, instanta care este judecatoria  de la sediul debitoarei conform art. 373 alin. 2 Cod procedura civila.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,

SENTINTA CIVILA NR.55 din 03.05.2012)

 Prin sentinta civila nr.43 din 18 ianuarie 2012, pronuntata în dosarul nr.1986/249/2011 , Judecatoria Lehliu Gara a admis exceptia necompetentei sale materiale si a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Calarasi.

Pentru a hotarî astfel, Judecatoria a retinut în esenta urmatoarele:

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanta a retinut faptul ca titlul executoriu este reprezentat de sentinta arbitrala nr.  174/16.07.2010 pronuntata de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României în dosarul nr. 140/2010.

 Conform art. 367 Cod procedura civila , Hotarârea arbitrala este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de buna voie de catre partea împotriva careia s-a pronuntat, de îndata sau în termenul aratat în hotarâre.

 Potrivit art. art. 368 Cod procedura civila , Hotarârea arbitrala învestita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit întocmai ca si o hotarâre judecatoreasca.

 Art. 6 alin.1, 2 si 3 din OG nr.22/2002, privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii dispune ca  în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atributiilor prevazute de lege, institutia debitoare nu îsi poate îndeplini obligatia de plata în conditiile prevazute la art.1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instantei judecatoresti care solutioneaza cauza acordarea, în conditiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata esalonata a obligatiei respective. În cazurile în care obligatia de plata este stabilita prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, institutia debitoare poate solicita instantei care a dat aceasta hotarâre luarea masurilor prevazute la alin. (1), care se aplica în mod corespunzator. Daca obligatia de plata este stabilita printr-un titlu executoriu, altul decât o hotarâre judecatoreasca, cererea formulata potrivit alin. (1) se solutioneaza de catre instanta de executare competenta.

 În speta , instanta constata faptul ca în lipsa clauzei compromisorii competenta materiala de solutionare a fondului cauzei îi revenea tribunalului, motiv pentru care si prezenta cerere de este de competenta sa.

 Prin sentinta civila nr. 589/2012 din 4 aprilie 2012, pronuntata  în dosarul  cu acelasi numar unic, Tribunalul Calarasi a admis exceptia necompetentei sale materiale , a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Lehliu - Gara, a constat ivit conflictul negativ de competenta si a înaintat dosarul Curtii de Apel Bucuresti  pentru solutionarea conflictului de competenta.

 Pentru a hotarî astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:

 Pârâta S.C. I C si M S.R.L. Bucuresti detine împotriva reclamantei U A T a Orasului Lehliu-Gara un titlu executoriu reprezentat de sentinta arbitrala nr. 174/2010 pronuntata de Curtea de Arbitraj International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României, sentinta care a fost pusa în executare prin înfiintarea unei popriri, conform adresei emisa în dosarul de executare 51/2011 la 3.10.2011 de  BEJ "E L" Bucuresti

 Reclamanta U A T a Orasului Lehliu-Gara a formulat o actiune întemeiata pe dispozitiile art. 6 din OG 22/2002  , solicitând sa se constate intervenit un caz de forta majora, constând în lipsa de fonduri de la bugetul local, acordarea unui termen de gratie si stabilirea unor termene de plata esalonate a obligatiei, precum si suspendarea executarii silite pâna la solutionarea cauzei.

 Potrivit art. 6 alin. (1),(2),(3 si (4) din OG 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata a institutiilor publice, stabilite prin titlu executoriu, în situatia în care creantele nu pot fi achitate din cauza lipsei de fonduri institutia debitoare va putea solicita instantei care solutioneaza cauza, în conditiile legii, acordarea unui termen de gratie si stabilirea unor termene de plata esalonate.

 Când obligatia este stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca irevocabila, institutia debitoare poate solicita instantei care a dat aceasta hotarâre luarea masurilor de acordare a termenului de gratie si a stabilirii unor termene de plata, iar daca obligatia de plata este stabilita printr-un titlu executoriu, altul decât o hotarâre judecatoreasca, cererea se solutioneaza de catre instanta de executare competenta, care poate dispune prin încheiere suspendarea executorie pâna la solutionarea irevocabila a cererii.

 În situatia de fata , creanta detinuta de creditoarea S.C. I C si M S.R.L. Bucuresti împotriva U A T a Orasului Lehliu-Gara a fost stabilita prin sentinta arbitrala 74/2010 pronuntata de Curtea de Arbitraj International , iar art. 6 din OG 22/2002 nu prevede o competenta pentru solutionarea cererii de acordare a termenului de gratie si a platii esalonate în favoarea instantei competente în lipsa clauzei arbitrale.

Fiind vorba de un titlu executoriu care nu este reprezentat de o hotarâre judecatoreasca, sunt incidente dispozitiile art. 6 alin. 3 din OG 22/2002 , potrivit carora competenta de solutionare a cererii de acordare a termenului de gratie apartine instantei de executare competenta. Cum executarea s-a facut în circumscriptia Judecatoriei Lehliu-Gara ,  competenta apartine acestei instante, care este instanta de executare potrivit art. 373 alin. 2 Cod procedura civila , care a fost si sesizata de catre creditoare cu o cerere de validare a popririi înregistrata sub nr. 2285/249/2011, conform sustinerilor acesteia din întâmpinare.

 Asa fiind, vazând dispozitiile art. 159 Cod procedura civila , a fost admisa exceptia de necompetenta materiala invocata din oficiu.

 S-a declinat competenta solutionarii cauzei în favoarea Judecatoriei Lehliu-Gara.

 S-a constatat ivit conflictul negativ de competenta, conform art. 20 Cod procedura civila .

 S-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Bucuresti pentru solutionarea conflictului de competenta, conform art. 22 Cod procedura civila .

 Pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V- a Civila  cauza a fost înregistrata sub nr. 3433/2/2012 la 25 aprilie  2012 .

 Curtea a apreciat ca este competenta sa solutioneze conflictul de competenta, întrucât o judecatorie si un tribunal din circumscriptia sa si-au declinat reciproc competenta de solutionare a cauzei, fiind incidente prevederile articolului 20 alin. 2 , raportat  la articolului 22 alin. 2 teza a II - a Cod procedura civila. 

 Fata de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine si constata urmatoarele:

 Asa cum ambele instante au retinut, prin cererea de chemare în judecata reclamanta  solicita a se constata intervenit un caz de forta majora în sensul prevederilor OUG nr. 110/2007, care impune acordarea unui termen de gratie si stabilirea unor termene de plata esalonate a datoriei din titlul executoriu, în conditiile O.G nr. 22/2002, precum si  suspendarea executarii silite pâna la solutionarea cauzei.

 Cererea reprezinta în fapt  o contestatie la o executare în curs, începuta în dosarul  de executare  nr. 5182011 al BEJ E L, în care contestatoarea debitoare se prevaleaza de dispozitiile OG nr. 22/2002 si solicita acordarea unui termen de gratie, a unor esalonari si a suspendarii executarii silite prevazute de acest act normativ .

 Ca urmare, competenta de atributiune în cauza se determina tot în functie de prevederile OG nr. 22/2002, care în articolului 6 disting dupa cum titlul executoriu îl reprezinta o hotarâre judecatoreasca sau nu .

 În speta, Curtea  constata ca titlul executoriu îl reprezinta sentinta arbitrala nr. 174 din 16 iulie 2010, pronuntata de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lânga Camera de Comert si Industrie a României .

 Ca urmare, competenta de solutionare a cererii întemeiate pe facilitatile acordate de OG nr. 22/2002 revine instantei de executare, conform articolului 6 alin. 3 din acest act normativ, instanta care este judecatoria  de la sediul debitoarei conform art. 373 alin. 2 Cod procedura civila .

 Curtea constata ca în materia arbitrajului nu exista derogari, în faza executionala , de la dispozitiile de drept comun, ca atare instanta de executare se determina potrivit articolului 373 alin. 2 Cod procedura civila si în speta este Judecatoria Lehliu - Gara.

 În temeiul articolului 22 alin. 5 Cod procedura civila , raportat la articolul 373 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea  a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Lehliu - Gara.

2