Tâlhărie

Sentinţă penală 1758 din 17.12.2013


.

SENTINŢA PENALĂ NR.1758

Şedinţa publică  din  17 decembrie 2013

INSTANŢA

Deliberând asupra prezentei cauze penale, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul … din data de 25.06.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A L, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.211 alin.1- art.211 alin.2 lit.b-art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod pen. cu aplicarea art.37 lit.b Cod pen.

În actul de sesizare al instanţei, s-au consemnat următoarele :

În cursul zilei de 07.12.2011, … şi …. au fost împreună la pescuit. La întoarcerea către casă, A L l-a întrebat pe E P-C dacă numitul M R-I mai creşte porci la ferma din satul Iazurile. E.. lucrase pentru persoana menționată anterior şi cunoştea că aceasta se ocupa în continuare cu creşterea animalelor. La propunerea lui A L, a fost de acord să se deplaseze împreună la fermă, să vadă dacă există vreo posibilitate de a fura nişte porci. În acest scop, în jurul orelor 22:00 au plecat de la locuinţa lui A L cu autoturismul acestuia. Odată ajunşi la fermă au parcat maşina într-o zonă apropiată, după care au intrat în curtea fermei fără a fi observaţi de paznici. A L a pătruns în grajduri, iar numitul E a rămas afară pentru a nu fi surprinşi. În continuare, A L a înjunghiat un număr de patru porci cu un cuţit luat de acasă, apoi împreuna cu E au încercat să transporte animalele sacrificate cu ajutorul unei pături, până la maşină. Nu au reuşit întrucât acestea erau prea grele, motiv pentru care au revenit la autoturism de unde A L l-a sunat pe M P, rugându-1 pe acesta să-1 ajute să încarce un utilaj agricol, respectiv un disc, inducandu-1 pe acesta în eroare pe moment. Apoi numiţii A şi E au plecat cu maşina către locuinţa lui M P, după care au revenit toţi trei la fermă. A L i-a cerut lui E P-C să ia o sticlă de vin aflată în maşină şi să meargă la rulota în care se odihneau paznicii, cu scopul de a-i ţine de vorbă până când vor transporta animalele moarte la autoturism. În interiorul rulotei, E a consumat vin împreună cu paznicul F E şi V V, persoane cu care se cunoştea, însă din când în când mai ieşea afara sub diverse pretexte. F E a devenit suspicios, astfel că la ultima ieşire a lui E din rulotă l-a urmărit prin geam şi a observat că acesta a mers de fapt până la stradă, uitându- se în stânga şi în dreapta, dând impresia că ar aştepta pe cineva. La un moment dat A L şi M P au provocat zgomot în timp ce încercau să încarce animalele în maşina, ceea ce l-a determinat pe numitul E să plece din rulota paznicilor pe motiv că vrea sa meargă acasă, intenţionând de fapt să-i avertizeze pe ceilalţi doi făptuitori să nu mai facă gălăgie. F E l-a privit pe geam şi a observat că acesta nu s-a îndreptat către poarta de acces, ci in incinta fermei, ceea ce l-a determinat să plece în urmarirea acestuia. Atunci a observat autoturismul parcat pe stradă şi patru porci morţi aflaţi pe pământ lângă acesta, recunoscându-i totodata pe A L, M P şi E P-C, ce intenţionau să pună animalele în portbagaj. Paznicul i-a avertizat pe cei trei că va suna la poliţie, moment în care a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către M P, după care i-a fost trasă gluga pe faţă, trântit la sol şi lovit în continuare cu picioarele în zona toracelui. În timp ce M P l-a imobilizat la pământ pe paznic, ceilalţi doi au încărcat animalele în maşină, după care au plecat, totodata ameninţându-1 cu moartea în cazul în care va spune cuiva ceea ce s-a întâmplat. După ce a rulat aproximativ 50 de metri cu maşina pe stradă, A L i-a cerut lui E P-C să coboare, deoarece era prea multă greutate, în continuare ceilalţi doi făptuitori deplasându-se în mun.T, la locuinţa părinţilor lui A, situată pe. Aici au descărcat porcii şi i-au lăsat în curte, după care au revenit în com., la locuinţa lui M P unde au consumat o sticla de vin. F E a fost supus testului la poligraf şi potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr…. din 12.01.2012 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J., răspunsurile date de aceasta la întrebările relevante, anume dacă a fost tâlhărit de către cei trei,  nu s-au provocat modificări specifice comportamentului simulat, ceea ce denotă că declaraţia acestuia corespunde adevărului. În baza autorizaţiilor de percheziţie nr.87 si 88 din 08.12.2011 emise de Judecatoria au fost efectuate percheziţii la domiciliile numiţilor A L şi M P. La locuinţa părinţilor lui A L din mun. au fost găsite mai multe pungi cu carne de porc congelată în două lăzi frigorifice, însă mama lui A La precizat că acestea îi aparţin şi nu exista nicio legătură cu fapta de care este acuzat fiul său. M P şi E P-C au recunoscut şi regretat fapta, dând declaraţii în acest sens. A L a negat orice implicare din partea sa în comiterea infracţiunii, a refuzat să propună probe pentru a-şi susţine nevinovăţia şi să dea orice fel de declaraţie. Prin Rechizitoriul nr./ 2011 din al Parchetului de pe lângă Judecatoria s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor M P şi E Pă-C pentru sâvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Privitor la Anghel Lucian s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, dosarul nou format fiind înregistrat sub număr unic /2012. M P şi E P C au fost condamnaţi prin Sentinţa penală nr.705 din 18.06.2012 a Judecătoriei , pronunţată în dosarul penal nr./327/2012 la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiecare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. Aceştia şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, recunoscând comiterea faptei aşa cum a fost ea descrisă în rechizitoriu, beneficiind astfel de dispoziţiile art.320 ind.1 Cod proc.pen. Potrivit datelor înscrise în fişa de cazier judiciar, A L a mai suferit un număr de patru condamnari la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, furt calificat, tentativă de furt calificat, fals în declaraţii, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Ultima condamnare, constând in pedeapsa de 10 ani închisoare, i-a fost aplicata lui A L prin sentinţa penală nr.68/02.10.1995 a Tribunalului , rămasă definitivă prin decizia nr.7/19.01.1996 a Curţii de Apel , pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Prin urmare, fapta de tâlhărie a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, nefiind împlinit la data comiterii infracţiunii, termenul de reabilitare judecătorească.

 În cursul cercetării judecătoreşti:

În conformitate cu dispozitiile art.323 Cod proc.pen. a fost audiat inculpatul …, declaraţia acestuia fiind ataşată la fila 21.

Potrivit declaraţiei – acesta şi petrecut noaptea de 06 decembrie 2011 la locuinţa numitei, unde a stat până în jurul orei 04,00, după care a mers spre casă. Inculpatul a arătat că nu are nicio implicaţie în tâlhăria care a avut loc la ferma de porci, arătând că M P şi E P-C -au indicat ca şi coautor doar pentru faptul că au fost forţaţi (agresaţi) de şeful de post din com. de a declara astfel. Inculpatul a mai indicat faptul că între acesta şi şeful de post din com. - P Ş exista o stare tensionată, ca urmare a refuzului de a-i procura, în mod gratuit un autovehicul. Învinuirea care i se aduce, este rezultatul răzbunării şefului de post din com..

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.327 Cod proc.pen. – s-a procedat la audierea martorilor: F E (pag.31), M P (59-60), M R I (pag.61), V V (pag.62), C G (pag.63), E P C  (pag.75).

Parchetul de pe lângă Judecătoria a administrat probe noi, în cauză, în speţă: procesele-verbale din data de 29.10.2013 privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiei nr.35/18.10.2013 emisă de Judecătoria şi cel de redare scrisă a convorbirilor purtate în mediul ambiental de cms. şi E P C;  autorizaţia de interceptare; rezoluţia din data de 21.10.2013 privind începerea urmăririi penale pentru M P, E P C şi F E; ordonanţa de extindere a cercetărilor din data de 25.10.2013 cu privire la A L; proces-verbal de sesizare din oficiu din data de 14.10.2013 ş.a.

Inculpatul, prin apărător a solicitat audierea martorei H D, revenind ulterior asupra acestei cereri, motivat de împrejurarea că este plecată din ţară.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit procesului-verbal din data de 07.12.2011 întocmit de agentul de poliţie R G de la Postul de poliţie .. – în noaptea respectivă, a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că, F E a reclamat faptul că, patru persoane necunoscute l-au agresat şi au sustras patru porci de la ferma ce aparţine lui M I, pe care acesta o păzea.

Prin sesizarea înregistrată sub nr.5370/P/2011 din data de 08.12.2011, Mironescu Radu Ioan a reclamat organelor de poliţie, sustragerea a patru scroafe gestante, de aprox.100 kg. fiecare, în noaptea de 7/8.12.2011, de la microferma improvizată pe terenul acestuia, din loc…..

La data de 08.12.2011 – s-a întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului, de către lucrători din cadrul IPJ Tulcea. Cu această ocazie s-a constatat o spărtură în gardul de plasă ce împrejmuia ferma de cca 2-3 m. iar la o distanţă de 4-4,5 m de aceasta s-a observat o pată  mare şi neuniformă de culoare brun-roşcată, despre care F E a precizat că provine de la porcii sacrificaţi. S-a mai consemnat faptul că, în dreptul spărturii în gard vegetaţia şi pământul erau răvăşite – F E indicând faptul că, în acea locaţie a fost agresat.

La aceeaşi dată a fost audiat F E, care a susţinut că în noaptea zilei de 07.12.2011, se afla împreună cu V V, la ferma lui M R I, în rulotă, iar în jurul orei 22,30 a venit numitul E P cu o sticlă de 2 l. de vin, pe care au consumat-o împreună. Faptul că, E P a ieşit de mai multe ori din rulotă, sub diverse pretexte, i-a atras curiozitatea şi privind pe fereastră l-a văzut pe acesta, în stradă uitându-se în stânga şi în dreapta, de parcă aştepta pe cineva. La un moment dat, E P a ieşit din rulotă spunând că merge acasă. După plecarea acestuia, la un interval de câteva minute, a ieşit din rulotă şi a observat în stradă o maşină de culoare închisă având portbagajul deschis şi două persoane, care imediat cum l-au văzut l-au agresat; una dintre persoane i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona nasului, urmare căreia a căzut iar după aceea l-au lovit cu picioarele în zona toracică, spunându-i că dacă îi reclamă la poliţie, îl omoară. În acel moment şi-a dat seama de identitatea agresorilor, recunoscându-i după voce: unul dintre aceştia era A L zis „Stere” iar celălalt era M P. În timp ce era lovit, a văzut că porcii sacrificaţi în dreptul maşinii. Acesta a mai arătat că îi este frică de cei doi, mai ales de A L care este cunoscut cu antecedente penale.

Tot în aceeaşi zi, F E a mai dat o declaraţie reproducând în esenţă aceeaşi situaţie de fapt, exceptând doar identitatea persoanelor care au sustras cele patru animale, prin violenţă – în privinţa cărora a susţinut că, nu a putut să le cunoască.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.1205/09.12.2011 – F E a suferit leziuni traumatice contuze ce au putut fi produse prin lovire repetată cu un corp dur, ce pot data din 07.12.2011.

Date fiind declaraţiile contradictorii ale numitului F E, s-a întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.40044/12.01.2012 – potrivit căruia la întrebarea „în noaptea de 07.12.2011, ai fost tâlhărit de către A L, M P şi E P” răspunsul „Da” nu a prezentat modificări specifice comportamentului simulat.

Ulterior, au fost audiaţi de către organele de cercetare penală, E P şi M P şi întrucât declaraţiile acestora conţineau contradicţii, s-a procedat la confruntarea celor doi, fiind întocmit în acest sens, procesul-verbal din data de 08.12.2011, ocazie cu care s-a consemnat situaţia de fapt, consimţită de către cei doi: în noaptea zilei de 07/08.12.2011, după orele 22,00, E P s-a deplasat împreună cu A L la ferma lui M I, unde au sacrificat 4 porci, după care am mers la locuința lui M P pentru a-i ajuta la transportul animalelor. Porcii au fost transportaţi de A L şi M P până la maşina Opel, condusă de A L. În tot acest timp, E P îi ţinea de vorbă pe cei doi paznici.

Prin Sentinţa penală nr.705/18.06.2012 pronunţată de Judecătoria T în dosar nr.1677/327/2012 rămasă definitivă prin nerecurare – M P şi E P-C au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. de art.211 alin.2 lit.b-art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod pen – cei doi recunoscând săvârşirea faptelor prezentate în rechizitoriul 5370/P/2011 (potrivit căruia la săvârşirea infracţiunilor a participat şi A L ).

În cursul cercetărilor penale – inculpatul A L s-a prevalat de dreptul la tăcere.

Singura declaraţie a inculpatului este cea dată în cursul judecăţii, la data de 19.06.2013 (potrivit căreia nu a participat la fapta de tâlhărie din noaptea de 07/08.12.2011 în care au fost implicaţi E Pă şi M P).

Ulterior acestui moment, toate persoanele implicate direct în fapta de tâlhărie şi-au schimbat radical depoziţiile:

-F E a declarat  că cele două persoane care l-au agresat, nu a putut să le identifice, întrucât i-a fost trasă o glugă peste cap şi astfel nu le-a văzut;

-M P a declarat că a săvârşit tâlhăria doar împreună cu E Pă. Nu mai recunoaşte cele declarate în cursul urmăririi penale, motivând că a susţinut că ar fi participat şi A L întrucât i s-a impus în mod agresiv, de către şeful de post din com.

-E P a declarat similar, invocând acelaşi motiv: faptul că a fost agresat de şeful de post P Ş pentru a indica că …. a participat la săvârşirea infracţiunii.

În opinia instanţei, declaraţiile date de martorii F E, M P şi E P, în cursul cercetării judecătoreşti, nu corespund adevărului, pentru următoarele considerente:

F E a încercat să ascundă identitatea persoanelor care l-au agresat şi care au sustras cei patru porci, şi în cursul actelor de cercetare penală, motivat de faptul că îi era teamă de M P şi A L. Acest aspect l-a declarat ulterior şi rezultă şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.40044/12.01.2012.

 Cât priveşte declaraţiile martorilor M P şi E P – acestea se apreciază că sunt nesincere. Cei doi, au susţinut că au fost forţaţi de şeful de post P Ş să declare că la săvârşirea infracţiunii a participat şi Anghel Lucian, fiind agresaţi de către acesta.

Or, M P a dat primele declaraţii(08.12.2011) în faţa ag. şef G şi ag. S D.

În ceea ce-l priveşte pe E P C– acesta a declarat în prezenţa scms. P C (08.12.2011).

Mai mult decât atât, la data de 08.12.2011 s-a realizat confruntarea dintre M P şi E P, în prezenţa lucrătorilor de poliţie: com.şef I A, insp. P şi ag.pp. S D– din cadrul Secţiei 1 de Poliţie T.

Ulterior, cei doi au fost audiaţi de procuror – la data de 09.12.2011.

Se constată astfel că, M P şi E  nu au fost audiaţi niciodată de P Ş şi în consecinţă susţinerile acestora sunt nereale.

Faptul că, situaţia stă de această manieră rezultă şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate la data de 23.10.2013 la IPJ Tulcea.

Pentru toate aceste considerente, instanţa nu va avea în vedere declaraţiile martorilor M P, E P şi F E, din cursul cercetării judecătoreşti, întrucât în mod evident acestea sunt nesincere şi neserioase; cei trei martori nu au urmărit decât înlăturarea răspunderii penale a inculpatului.

Cât priveşte duşmănia dintre şeful de post P Ş şi A L - aceasta nu rezultă din nicio probă. De altfel, doar câteva acte de urmărire penală au fost realizate de şeful de post; restul actelor au fost instrumentate de lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală ...

 Nu este lipsită de relevanţă pentru această cauză, declaraţia numitei I E G, din loc.I, com., din data de 08.12.2011, potrivit căreia în noaptea de 07/08.12.2011, în jurul orei 03,00 a fost contactată telefonic de A L care i-a solicitat acesteia să-i permită să o viziteze (fiind refuzat). În jurul orei 04,45 a fost sunată din nou de către A L, iar ulterior de către M P, cei doi autoinvitându-se la domiciliul acesteia. La scurt timp A L şi M P au pătruns în curtea imobilului, primul lovind puternic în uşă iar cel de-al doilea, la fereastră – fapt pentru care I E G a apelat serviciul de urgenţă 112.

Susţinerile acesteia se coroborează cu procesul-verbal din data de 09.12.2011, din care rezultă că A L a sunat-o pe  I  E G în noaptea de 07/08.12.2011 - la ora 03,00 şi ulterior la ora 04,48.

Acestea denotă că inculpatul a susţinut în mod nereal faptul că, în noaptea respectivă a fost împreună cu H D, până în jurul orelor 04,00 după care a mers acasă.

Faţă de toate aceste elemente, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 07/08.12.2011, inculpatul Anghel Lucian împreună cu numiţii .. şi … au pătruns în incinta microfermei din com…., ce aparţinea numitului …., pentru a sustrage patru porci, care au fost sacrificaţi în prealabil. Fiind surprinşi de paznicul … P. l-a lovit cu pumnul la nivelul feţei, continuând să-l lovească cu picioarele în zona toracică, după ce paznicul a căzut la pământ,  cauzându-i leziuni traumatice contuze; în tot acest timp, …l-a ameninţat pe ..cu moartea, dacă îi reclamă la poliţie şi l-a lovit cu piciorul cât timp acesta se afla la pământ. În acel moment, paznicul şi-a dat seama că persoana care îl ameninţa era …., recunoscându-l după voce. Îi era teamă de acesta întrucât era recidivist. Ulterior acestui moment, cei trei şi-au continuat activitatea infracţională, încărcând animalele sacrificate în portbabagajul autovehiculului şi plecând de la faţa locului.

În drept, fapta inculpatului A L care în noaptea de 07/08.12.2011, împreună cu E P-C şi …. a sustras patru porci din incinta microfermei ce aparţinea numitului ….., prin întrebuinţarea de ameninţări şi violenţe exercitate asupra paznicului …. - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.1- art.211 alin.2 lit.b-art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod pen.

Având în vedere că în privinţa condamnării dispuse prin Sentinţa penală nr….., nu s-a dispus reabilitarea, urmează ca în privinţa inculpatului să fie reţinută starea de recidivă postexecutorie, prev. de art.37 lit.b Cod pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al conţinutului constitutiv al laturii obiective a infracţiunii s-a realizat prin acţiunea de luare a bunurilor mobile aflate în detenţia paznicului …. şi proprietatea numitului ….., fără consimţământul acestora, prin violenţă şi ameninţări,  urmarea imediată a faptei constând în producerea unui prejudiciu  constând în contravaloarea bunurilor sustrase ; legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu este dovedită prin probatoriul administrat în cauză.

Cât priveşte faptul că, prejudiciul a fost acoperit de către …. şi … – acest aspect nu înlătură caracterul penal al faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a Cod penal, având reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor păgubitoare asupra patrimoniului păgubitului şi a urmărit acest rezultat. Inculpatul şi-a însuşit bunurile prin violenţă şi ameninţare (aspect care rezultă din modalitatea de săvârşire a faptei).

Pe cale de consecinţa, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa va dispune aplicarea unei pedepsei, ţinând cont de  criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 cod penal, respectiv: dispoziţiile părţii generale a codului penal,  limitele de pedeapsă ale infracţiunii, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatului, comportamentul din cursul procesului penal,  prejudiciul.

Din fişa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, după cum urmează :

-prin Sentinţa penală nr…. pronunţată de Judecătoria .. în dosar nr.4534/1991 – a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol în formă calificată ;

-prin Sentinţa penală nr…. pronunţată de Judecătoria … în dosar nr.2398/1992 – a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ni şi 6 luni închisoare, pentru tentativă furt calificat ;

-prin Sentinţa penală nr… pronunţată de Judecătoria …a în dosar nr…. – a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat ;

- prin Sentinţa penală nr…. pronunţată de Tribunalul … în dosar nr.530/1995 -  a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de loviri cauzatoare de moarte. 

Referitor la prejudiciu, se va avea în vedere faptul că întinderea acestuia nu era mare(contravaloarea a patru porci) iar …. a înţeles să nu participe în procesul penal ca parte vătămată/parte civilă pentru vătămările fizice/morale pe care le-a suferit prin activitatea infracţională a inculpatului.

Cât priveşte comportamentul inculpatului – nu se poate a nu se remarca preocuparea constantă a inculpatului de a se sustrage răspunderii penale ceea ce denotă dispreţul faţă de norma de incriminare.

Având în vedere ansamblul acestor criterii, pentru ca pedeapsa ce se va stabili să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său, să corespundă gravităţii infracţiunii săvârşite şi nevoilor de îndreptare a inculpatului, instanţa va proceda de următoarea manieră:

În temeiul art.211 alin.1- art.211 alin.2 lit.b-art.211 alin.2 ind.1 lit.a Cod pen. cu aplicarea art.37 lit.b Cod pen., va condamna pe inculpatul …. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată.

În temeiul art. 71 Cod penal, având în vedere şi prevederile art. 3 din Protocolul 1 CEDO, instanţa va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal .

Pentru a dispune în acest sens, instanţa a avut în vedere Decizia ÎCCJ nr.74/2007 prin care s-a statuat că dispoziţiile art.71 cod penal, referitoare la pedepsele accesorii, se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza I cod penal, nu se va face în mod automat  prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal.

Astfel, instanţa a reţinut că, natura infracţiunilor comise precum şi atitudinea inculpatului  faţă de norma de incriminare, conduce la concluzia existentei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit .a teza II si lit. b Cod penal, deoarece exercitarea acestor drepturi, are în vedere o responsabilitate de ordin civic pe care inculpatul, prin săvârşirea infracţiunii, a dovedit că nu o are.

Având în vedere predispoziţia inculpatului la săvârşirea infracţiunilor grave, ce aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, se va dispune pe fondul dispoz. Legii nr.76/2008 – prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice ale inculpatului în baza de date a SNGDJ.

În baza art.191 alin.1 Cod proc. penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 1290 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 1000 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale şi 290 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii).

Se va dispune plata onorariului parţial al avocatului din oficiu din cursul judecăţii - …a, în sumă de 50 lei şi onorariul avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale - …., în sumă de 600 lei,  din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Tulcea.