Contravenţie

Sentinţă civilă 1691 din 15.06.2016


I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de ... sub nr. ... petenta ... a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria .. nr. ... încheiat la data de ... de intimata ..., solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a invocat nulitatea procesului-verbal pentru faptul că nu este realizată descrierea faptei în mod corespunzător şi nu este aplicată ştampila organului constatator. Totodată, s-a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia intimata are obligaţia de a face dovada săvârşirii presupusei faptei, existând prezumţia de nevinovăţie până la proba contrară.

În drept au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001 şi ale O.G. nr. 15/2002, iar în susţinerea acţiunii a fost depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.

Intimata ... a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată şi menţinerea procesului-verbal de contravenţie ca fiind temeinic şi legal.

S-a arătat, în esenţă, că materialul probator face dovada săvârşirii faptei de către petent, fiind depuse la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.

Petenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat în esenţă susţinerile din cererea de chemare în judecată, aducând argumente suplimentare în sensul admiterii acţiunii.

În probaţiune s-a încuviinţat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ... nr. ... încheiat la data de ... de ..., petenta ... a fost sancţionată conform art. 8 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă în cuantum de ... lei pentru faptul că la data de ..., în calitate de utilizator al autovehiculului cu nr. de înmatriculare ... a circulat pe ... relaţia ..., fără să achiziţioneze şi să deţină rovinietă valabilă pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale.

Analizând condiţiile de formă privind întocmirea procesului-verbal de contravenţie, se constată că acesta întruneşte cerinţele de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sunt nefondate susţinerile petentei în acest sens, în condiţiile în care agentul constatator a realizat o descriere corespunzătoare a faptei reţinute în sarcina sa, iar lipsa ştampilei de pe procesul-verbal de contravenţie nu constituie motiv de anulare a acestuia.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanţa are în vedere materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că intimata a făcut dovada săvârşirii contravenţiei de către petentă.

Astfel, instanţa reţine că deplasarea autovehiculului petentei pe drumurile publice din afara localităţii a fost înregistrată video cu ajutorul cinemometrului „Autovision” instalat pe autovehiculul poliţiei rutiere cu numărul de înmatriculare MAI ..., aspect consemnat în mod corespunzător în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie.

Intimata a depus la dosar buletinul de verificare metrologică nr. ... din data de ... cu valabilitate un an, care atestă funcţionarea în parametrii tehnici a cinemometrului pe autovehiculul menţionat, iar utilizarea acestuia a fost efectuată de către un lucrător autorizat să desfăşoare astfel de activităţi, conform atestatului de operator radar al agentului de poliţie, aflat la dosar.

Pe de altă parte, din înscrisurile înaintate de intimată rezultă că la data constatării faptei autovehiculul petentei nu deţinea rovinietă valabilă, verificarea fiind efectuată on-line cu terminalul .. seria ... al CNADNR, din dotarea Serviciului poliţiei rutiere.

În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România „fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”, iar conform art. 31 cuantumul amenzilor contravenţionale este prevăzut în Anexa nr. 2, respectiv anexa nr. 4, care poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.

Totodată, potrivit art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 „constatarea contravenţiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei”.

În soluţionarea cauzei instanţa are în vedere faptul că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu conţine nicio dispoziţie expresă cu privire la forţa probantă a procesului-verbal de contravenţie, există o prezumţie de legalitate şi de temeinicie a acestuia având în vedere faptul că este vorba despre un act administrativ. Ca atare, se prezumă că situaţia de fapt menţionată în procesul-verbal este conformă realităţii, prezumţie ce poate fi răsturnată de petent prin proba contrară, prin raportare şi la dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Se constată că intimata a probat faptul că autovehiculul petentei a circulat fără a deţine rovinietă valabilă, fiind relevante în acest sens înregistrarea video care surprinde deplasarea pe drumurile publice şi înscrisurile privind verificarea în baza de date a CNADNR SA, sancţiunea fiind în mod legal aplicată.

Referitor la individualizarea sancţiunii, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 potrivit cărora „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Din această perspectivă, instanţa reţine că agentul constatator a aplicat sancţiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut la Anexa 2 din O.G. nr. 15/2002 pentru categoria de vehicul deţinut de petentă, realizând astfel o corectă individualizare în raport de pericolul social al faptei săvârşite.

Fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ignorând astfel obligativitatea stabilită prin lege pentru deţinătorii de vehicule de a achita tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România constituie o atingere adusă valorilor sociale apărate prin reglementările legale în materie, care trebuie sancţionată în mod corespunzător, motiv pentru care cererea formulată în subsidiar privind înlocuirea amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului nu poate fi primită.

Faţă de cele expuse, instanţa va respinge plângerea ca nefondată.