Litigii profesionişti. Recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine

Sentinţă civilă 362 din 24.11.2015


Cuprins pe materii: Litigii profesionişti. Recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine. 

 art. 1124,  art.1125 şi art. 1126 alin. 1 C.p.c.

art. 3 și 5 din Convenția de la New York

art. 1129 alin. 1, lit. d) C.p.c.

Potrivit dispozițiilor art. 1129 alin. 1 litera b Cod procedură civilă recunoașterea sau executarea hotărârii arbitrale străine este respinsă de tribunal dacă partea contra căreia hotărârea invocată probează existența uneia dintre următoarele împrejurări: convenția arbitrală nu era valabilă potrivit legii căreia părțile au supus-o sau, în lipsă de stabilire a acesteia, conform legii statului în care hotărârea arbitrală a fost pronunțată.

În apel, instanţa de control a stabilit că, în cuprinsul sub-clauzei 20.6 din Condiţiile Generale se face referire, în cadrul aceleiaşi reguli generale de soluţionare a disputelor prin arbitraj, la arbitrajul internaţional, iar în sub-clauza 20.6 din Condiţiile Speciale este înlăturată menţiunea “internaţional”, nu pentru că un eventual litigiu nu ar fi putut fi unul de arbitraj internaţional, ci pentru că s-a urmărit ca în toate situaţiile arbitrii să fie desemnaţi de către CCIR.

Secţia II civilă, sent. civ. nr.362 din 24 noiembrie 2015

 

Prin cererea formulată de R. W. R. C. reprezentat convențional de D. E. T. ȘI A. S.P.A.R.L., în contradictoriu cu A.F.D.J. Galați având ca obiect acțiunea civilă s-a solicitat recunoașterea și încuviințarea executării silite pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale pronunțate de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 362 din 24.11.2015 a Tribunalului Galaţi, au fost respinse ca nefondate excepțiile invocate, admite cererea având ca obiect ”exequator” formulată de petentă, recunoaște cu efecte depline în România și încuviințează executarea silită pe teritoriul României a Hotărârii Arbitrale pronunțate de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț – Dosar nr. 14431/AVH/FM/GZ.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că, Tribunalul Arbitral a fost constituit în temeiul clauzei compromisorii în sub-clauza 20.6 litera a din contractul semnat între părți în data de 4 octombrie 2004, acest text fiind pe deplin aplicabil litigiului dintre Reclamant – contractor străin și A.F.D.J., neavând legătură cu contractele încheiate cu antreprenorii locali. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că părțile și-au desemnat arbitrii potrivit Regulilor ICC incidente în cauză, supra-arbitrul fiind desemnat de către ICC conform intenției părților, din partea pârâtei fiind numit arbitru dr. V.T., fără obiecțiuni din partea reclamantei, neputând fi reținut vreun aspect de ordin procedural care să conducă la lipsa de eficiență a Hotărârii.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul pârâtul, solicitând anularea sentinţei şi respingerea pe fond a acţiunii.

Instanţa de control a constatat cu privire la motivul de apel susţinut şi anume – constituirea Tribunalului Arbitral nu a fost conformă convenţiei părţilor – motiv prevăzut de art.1129 lit. d Cod procedură civilă, că este întemeiat. Astfel, în Convenţia de la New York 1958 se prevede că, recunoaşterea şi executarea hotărârii nu vor fi refuzate, la cererea părţii contra căreia este invocată, decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării solicitante că există una din cauzele de nevaliditate enumerate în mod expres. În acest caz, sarcina probei este răsturnată, numai partea adversă trebuie să probeze că cerinţele de regularitate ale hotărârii arbitrale străine nu sunt îndeplinite, în caz contrar hotărârea reprezintă un titlu care prezintă deplină încredere.

Printre cazurile în care recunoaşterea şi executarea pot fi refuzate, enumerate expres şi limitativ de art. V al Convenţiei de la New York 1958, este şi cel prevăzut de par.1 lit. d). Cazul neconstituirii valabile a tribunalului arbitral, ca şi motiv de natură să determine anularea hotărârii arbitrale străine, este prevăzut şi în Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva din 1961, în par.1 lit. d).

Regulile de procedură în vigoare pe teritoriul României, unde se solicită prezenta recunoaştere şi executare a hotărârii arbitrale străine, sunt cuprinse în Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, Cartea a VII – a, Titlul IV – “Arbitrajul internaţional şi efectele hotărârilor arbitrale străine”.

Convenţia părţilor, la care face trimitere art.1129 lit. d C.p.c., este reprezentată în cauza de faţă de clauza compromisorie prevăzută în sub-clauza 20.6 din “Condiţiile Speciale ale Contractului”, denumită “Arbitraj” iar stabilirea modului de constituire a tribunalului arbitral presupune în speţă, determinarea voinţei reale a cocontractanţilor la momentul realizării acordului de voinţă.

Principala apărare a apelantei pârâte în interpretarea clauzei contractuale menţionate se referă la stabilirea voinţei reale, interne a părţilor în redactarea acordului lor privitor la arbitraj, în raport cu împrejurarea că această sub-clauza 20.6 din “Condiţiile Speciale ale Contractului”. Astfel, cea mai importantă modificare a clauzei 20.6 din Condiţiile Generale prin Condiţiile Speciale este reprezentată de modalitatea de numire a arbitrilor, în sub-clauza 20.6 din Condiţiile Speciale ale Contractului făcându-se menţiunea expresă, în conţinutul alineatului care cuprinde regula generală a rezolvării disputei prin arbitraj că “Arbitrul(ii) va( vor ) fi desemnat(i) de Camera de Comerţ a României”.

În sub-clauza 20.6 din Condiţiile Speciale este înlăturată menţiunea “internaţional”, nu pentru că un eventual litigiu nu ar fi putut fi unul de arbitraj internaţional, ci pentru că s-a urmărit ca în toate situaţiile arbitrii să fie desemnaţi de către CCIR.

Se constată, de altfel, întemeiată susţinerea apelantei referitoare la faptul că, prin desemnarea unui arbitru, în urma solicitării făcute în acest sens de către Secretariatul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ prin adresa din data de 23 iunie 2006, AFDJ nu a acceptat ca tribunalul arbitral să fie constituit de CIC.

În final se consideră că, la constituirea tribunalului arbitral nu a fost respectată convenţia părţilor cuprinsă în sub-clauza 20.6 din Condiţiile Speciale ale Contractului, fiind incident în cauză motivul de refuz al recunoaşterii şi executării prevăzut de art.1129 lit.d.) Cod procedură civilă.