Drepturi băneşti

( Tribunalul Mehedinţi – sentinţa nr. 374/25.05.2016  definitiva prin neapelare)

Temeiul desfacerii contractului individual al reclamantul a fost faptul ca acesta nu deţine atestat  pentru funcţia de administrator imobile, fapt ce l-a făcut  necorespunzător profesional  locului de munca in care era încadrat.

Din interpretarea  clauzei inserate de părţi in actul adiţional nr. 39 la contractul individual de munca, raportat la dispoziţiile art. 61 alin.1 lit.d din Codul muncii care reglementează situaţia in care  se poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, instanţa apreciază ca reclamantul nu este îndreptăţit la  aceasta despăgubire de 10 salarii brute, deoarece  motivul care a determinat concedierea este lipsa unui atestat pe care acesta nu il deţine, fiind necorespunzător din punct de vedere profesional  pentru postul pe care era încadrat, fiind astfel responsabil de desfacerea contractului său individual de munca.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată nr. 1473/101/2016 reclamantul P.Na chemat în judecată  pe pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.87 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii precum şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti în sumă de 4801ei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz.

În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei conform contractului individual de muncă nr.  l12833/11.05.2007 precum şi a actului adiţional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă pe funcţia de administrator iniţial cu un program de lucru de 4 ore/zi, iar începând cu data de 01.11.2010 cu un program de lucru de 8 ore/zi conform actului adiţional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă nr. l12833/11.05.2007.

Prin decizia nr.209/06.08.2013 pârâta a dispus concedierea reclamantului din funcţia de administrator, începând cu data de 26.08.2013, iar motivul concedierii este reprezentat de faptul că administratorul asociaţiei de proprietari nr.87 nu are un atestat conform art. 35 din Legea 230/2007 şi art.22 din HG 1588/2007.

Cum în actul adiţional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă nr. l12833/11.05.2007, se menţionează în mod expres faptul că în cazul concedierii, respectiv încetării contractului de muncă din iniţiativa angajatorului se va plăti angajatului contravaloarea a 10 salarii brute avute la data încetării contractului de muncă şi cum pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale  a decis să promoveze prezenta acţiune prin care pârâta să fie obligată pe cale coercitivă la plata sumei de 8500 lei reprezentând c/v a salarii brute la data concedierii.

De asemenea, a arătat că solicită şi obligarea pârâtei şi la plata sumei de 480 lei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz menţionate în decizia de concediere mai sus menţionată, sumă pe care pârâta nu i-a achitat-o până în prezent, deşi, i-a solicitat în nenumărate rânduri pe cale amiabilă, însă de fiecare dată s-a izbit de refuzul categoric al preşedintelui pârâtei.

 In drept,  şi-a întemeiat  acţiunea pe clauza din contractul individual de muncă prevăzută la lit l, respectiv c şi clauza din actul adiţional prevăzută la lit l, respectiv e şi alte clauze precum şi disp Legii 53/2003 completată şi modificată (Codul Muncii) şi art. 194 Cod proc. civilă.

În dovedirea acţiuniia depus la dosar copia contractului individual de muncă nr. 112833/11.05.2011, actul adiţional la acesta înregistrat sub nr. 37/01.11.2010, decizia nr. 01/30.07.2013 factura din data de 23.02.2015, decizia de concediere nr. 209/6.08.2013 şi tabel cu drepturi salariale pe perioada 08.02.2012- 30.08.2013.

În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.

S-a arătat că i-a fost comunicată reclamantului, decizia de concediere, inclusiv cu dreptul de preaviz, conform Codului Muncii, decizie pe care reclamantul nu a contestat-o.

În ceea ce priveşte drepturile salariale aferente perioadei de preaviz,  pârâta a  arătat că

în realitate, reclamantul nu s-a prezentat la serviciu în perioada de preaviz. fiind absent nemotivat, motiv pentru care nu a primit drepturile cuvenite pentru perioada de preaviz.

În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, referitor la obligaţia de a achita 10 salarii compensatorii către reclamant,  s-a menţionat că actul adiţional la care face referire reclamantul, nu a fost aprobat de către comitetul executiv al asociaţiei.

Actul adiţional nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, aşa cum se proceda la momentul respectiv.

Obligaţia de a plăti salarii compensatorii revine angajatorului atunci când face

concedieri colective şi pentru motive care nu ţin de persoana angajatului. Ori. în cauza de faţă.

încetarea raporturilor de muncă s-a făcut din motive care ţin de persoana angajatului,

respectiv pentru faptul că acesta nu avea competenţele necesare pentru a exercita funcţia de

administrator, aşa cum prevede Legea 230/2007.

Conform art.67 din Legea 53/2003 „Salariaţii concediaţi pentru motive caic nu lin

de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Din această cauză apreciază că în prezenta cauză nu se poate solicita achitarea de salarii, deoarece nu se află în prezenţa unei concedieri ca urmare a unei restructurări sau reorganizări a activităţii, ci se află în prezenţa unei concedieri din motive care ţin de persoana angajatului.

În dovedirea susţinerilor din întâmpinare pârâta a depus la dosar foaie colectivă de prezenţă pe luna august 2013.

La întâmpinarea astfel formulată reclamantul a formulat răspuns prin care a solicitat să înlăture apărările pârâtei ca nefondate. S-a menţionat de către reclamant că în decizia de concediere nu s-a menţionat în mod expres obligaţia angajatului de a presta activitate pe perioada preavizului, fiindu-i refuzat dreptul de a se prezenta la serviciu odată ce decizia de reîncadrare i s-a dat şi decizia de concediere. A mai arătat că  programul de funcţionare al asociaţiei este de doar 2 ore pe zi când se fac încasări, în restul timpului asociaţia fiind închisă. S-a mai arătat că concedierea nu a fost din vina angajatului ca motive disciplinare sau abateri de la prevederile obligaţiilor ce îi reveneau angajatului conform contractului de muncă întrucât atât la angajare la data de 01.05.2007 cât şi la angajările ulterioare nu i s-a solicitat acest atestat şi nici nu s-a opus pe timpul derulării contractului pentru a urma cursuri de perfecţionare. Astfel, nu poate fi invocat contractul colectiv de muncă care nu a existat şi nici menţiunea expresă de salarii compensatorii.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamantul a fost salariat al pârâtei in funcţia de administrator începând cu data de 01.95.2007  conform contractului individual de muncă nr.  l12833/11.05.2007 precum şi a actului adiţional nr.39/01.11.2010 si până la  26.08.2013 când raporturile dintre părţi  au încetat in baza art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii așa cum reiese din decizia e concediere nr. 209/06.08.2013

Prin cererea adresată acestei instanţe, reclamantul P.N a chemat în judecată  pe pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.87 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii precum şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti în sumă de 4801ei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz.

Instanţa apreciază neîntemeiată acţiunea pentru următoarele considerente:

In ceea ce priveşte petitul prin care se solicita despăgubirea  in suma de 480 lei reprezentând c/val a 15 zile e preaviz, instanţa reţine ca potrivit  art.75 alin.1 din Codul Muncii „Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.”

Instanţa reţine ca in decizia de concediere nr. 209/2013 se prevede la art. 1  ca contractul individual de munca al  reclamantului  înregistrat la ITM cu nr. 112833/11.05.2007 încetează la data de 26.08.2013, data la care expiră preavizul de 15 zile lucrătoare cordate conform CIM .

Din foaia colectiva de prezenta pe luna august 2013 aflata la fila 20 din dosar reiese ca  începând cu data de 6.08.2013 si până la 26.08.2013 reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu fiind  pontat nemotivat.

Întrucât reclamantul nu a prestat activitate in perioada de preaviz fiind pontat nemotivat, instanţa apreciază ca acest petit este neîntemeiat urmând a-l respinge.

In ceea ce priveşte  petitul prin care se solicita obligarea pârâte la plata unei despăgubiri băneşti în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii, instanţa reţine ca  potrivit actului adiţional la CIM nr. 112833/11.05.2007 înregistrat sub nr. 39/01.11.2010 părţile au convenit modificarea CIM in sensul ca  s-a introdus clauza e)  la pct L  in care se prevede ca „la data încetării  prezentului contract de muncă din iniţiativa angajatorului se va plăti angajatului c/val a 10 salarii brute avute la data încetării contractului de muncă.

Instanţa reţine ca contractul individual de munca al reclamantului a încetat in baza art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii, avându-se in vedere referatul  preşedintelui asociaţiei nr. 207/05.08.2013 către Comitetul Executiv, nota explicativa a reclamantului din data de 05.08.2013, in urma căreia nu a făcut dovada deţinerii unui atestat pentru funcţia de administrator imobile , precum  si adresa nr. 2200/29.07.2013 a Primăriei Dr.TR.Severin.

Potrivit art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

 d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Aşadar temeiul desfacerii contractului individual al reclamantul a fost faptul ca acesta nu deţine atestat  pentru funcţia de administrator imobile, fapt ce l-a făcut  necorespunzător profesional  locului de munca in care era încadrat.

Din interpretarea  clauzei inserate de părţi in actul adiţional nr. 39 la contractul individual de munca, raportat la dispoziţiile art. 61 alin.1 lit.d din Codul muncii care reglementează situaţia in care  se poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, instanţa apreciază ca reclamantul nu este îndreptăţit la  aceasta despăgubire de 10 salarii brute, deoarece  motivul care a determinat concedierea este lipsa unui atestat pe care acesta nu il deţine, fiind necorespunzător din punct de vedere profesional  pentru postul pe care era încadrat, fiind astfel responsabil de desfacerea contractului său individual de munca.

Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază neîntemeiata acţiunea urmând a o respinge

Domenii speta

Spete similare