Acţiune în anulare act administrativ. Hotărâre de Consiliul Local privind schimbarea din funcţia de viceprimar. Nelegalitatea cererii.

Sentinţă civilă 337 din 11.07.2016


Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman secţia CMASCAF sub nr. XXXX din 11.04.2016 reclamantul D.N. a chemat în judecată pe pârât Consiliul Local al Comunei XXXX pentru pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: anularea Hotărârii nr. XXXX emisă de pârât Consiliul Local al Comunei XXXX, suspendarea Hotărârii XXXX emisă de pârât Consiliul Local al Comunei XXXX până la soluţionarea acţiunii în anulare, repunerea reclamantului în funcţia de viceprimar şi plata indemnizaţiei cuvenite începând cu data emiterii hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

 În motivare reclamantul arată că la data de 29.03.2016 a avut loc şedinţa Consiliului Local al Comunei XXXX, prin care s-a adoptat cu un număr de 9 voturi „pentru" din totalul de 13 consilieri, schimbarea din funcţia de viceprimar al comunei XXXX a reclamantului, D.N.

Reclamantul a deţinut funcţia de viceprimar al comunei XXXX până la data de 29.03.2016, când, fără motiv, s-a dispus şi adoptat o hotărâre a Consiliului Local privind schimbarea reclamantului din funcţia de viceprimar.

Despre această schimbare din funcţia de viceprimar nu a avut cunoştinţă decât în ziua în care s-a adoptat Hotărârea nr. XXXX emisă de parat Consiliul Local al Comunei XXXX.

Motivul pentru care reclamantul susţine că nu a cunoscut intenţia primarului de a-l schimba din funcţie este acela că în perioada 15.03. - 31.03.2016, se afla în concediu de odihnă, aşa cum reiese şi din Foaia Colectivă de Prezenţă pe luna Martie pe care o anexează la prezenta cerere.

 Un aspect de nelegalitate a actului atacat este nemotivarea acestuia. Hotărârea atacată emisă de pârât Consiliul Local al Comunei XXXX, este un act administrativ care nu îndeplineşte cerinţele impuse practica instanţei supreme (ICCJ, decizia nr.101 din 15.01.2010).

Actul contestat nu cuprinde o motivare, iar indicarea unui text de lege nu suplineşte lipsa motivării.

Un alt motiv de nelegalitate este nerespectarea dispoziţiilor art. 46 din Legea 215/2001 şi a dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 393/2004, astfel încât hotărârea atacată este nulă de drept.

Reclamantul a luat parte atât la deliberare cât şi la adoptarea hotărârii consiliului local

Atât la deliberare cât şi la adoptarea hotărârii consiliului local, a luat parte şi consilierul local care a fost numit în funcţia de viceprimar al comunei XXXX. Acest consilier local a votat pentru schimbarea reclamantului din funcţia de viceprimar al comunei XXXX, ulterior acestei şedinţe fiind numit în funcţia de viceprimar, în locul reclamantului.

Este evident faptul că acest consilier local N.I., a avut un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local interes concretizat prin numirea acestuia în funcţia de viceprimar. Prin participarea sa la deliberare şi adoptarea hotărârii când are un interes personal de natură patrimonială, consilierul are posibilitatea de a influenţa pe ceilalţi consilieri în îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor pe care le au potrivit legii.

Pe de alta parte, nici pârâtul Consiliul Local nu trebuia sa-i permită să participe în mod activ prin vot, la şedinţa Consiliului Local prin care s-a dispus schimbarea reclamantului din funcţia de viceprimar.

Chiar şi intr-o astfel de situaţie se poate constata existenţa unui interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

În privinţa îndeplinirii celor două condiţii necesare pentru a putea dispune suspendarea executării hotărârii atacate nr. XXXX, existenţa cazului bine justificat este probată prin încălcarea legii administraţiei publice locale şi a legii aleşilor locali privind participarea la deliberarea şi adoptarea hotărârii atacate. În ceea ce priveşte paguba iminentă, menţinerea în vigoare a unei hotărâri nule de drept îi cauzează prejudicii atât de imagine cât şi patrimoniale.

Reclamantul solicită admiterea acţiunii asa cum a fost formulată.

În drept, invocă dispoziţiile art. 14, art. 15, art. 18 Legea nr. 554/2004, art. 46 din Legea 215/2001 si art. 77, art. 81 din Legea nr. 393/2004.

Probe: înscrisuri, martori, orice altă proba utilă cauzei.

La 09.05.2016 este primită la dosar întâmpinare formulată de pârât Consiliul Local XXXX prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată.

Motivează că Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă normative, prevede că actele normative adoptate/emise de autorităţile administraţiei publice locale trebuie să cuprindă, în preambul, o motivare în drept, adică articolul din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sau din altă reglementare, în temeiul căruia a fost adoptat actul, şi de asemenea actul administrativ este însoţit de un referat/raport de aprobare si respectiv de expunerea de motive. Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective. Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, deşi în cuprinsul acesteia se menţionează propunerea şi expunerea de motive nr. XXXX întocmită şi semnată de un număr de 8 consilieri şi de asemenea raportul de specialitate nr. XXXX întocmit de secretarul unităţii administrativ teritoriale, în cuprinsul căruia sunt prezentate necesitatea, oportunitatea şi, respectiv legalitatea întocmirii proiectului de hotărâre privind schimbarea din funcţie a viceprimarului comunei XXXX.

Argumentele prezentate de reclamant nu pot fi reţinute pentru a considera hotărârea în cauză ca fiind nelegală, având în vedere că au fost respectate prevederile art.57 alin.(4) din Legea nr.215/20015, privind administraţia publică locală, cu modificările si completările ulterioare unde este prevăzut că „Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali in funcţie”.

Reclamantul susţine că au fost încălcate prevederile art. 46 din Legea nr. 215/2001 în sensul că acesta nu putea lua parte la dezbaterea proiectului de hotărâre întrucât avea un interes patrimonial. Pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului - este greu de prezumat că ar fi existat - un eventual interes patrimonial. Se precizează ca domnul N.I, viceprimarul nou ales a participat la dezbaterea proiectului de hotărâre privind schimbarea din funcţie a reclamantului şi că ar fi avut un interes patrimonial. Este eronat având în vedere că la momentul dezbaterii proiectului de hotărâre privind schimbarea viceprimarului, domnul N.I. nu cunoştea faptul că va fi propus pentru această funcţie, el fiind propus de colegii consilieri după votarea primului proiect de hotărâre, în acest sens este evidentă lipsa interesului patrimonial.

Fata de capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii nr. XXXX, consideră că în cauza de faţă nu sunt întrunite cerinţele prevăzute cumulativ de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ: cazul bine justificat şi paguba iminentă.

În drept susţine aplicabilitatea Legii nr. 215/2001, Legea nr. 554/2004, Codul de procedură civilă, Constituţiei României.

Anexează cererii de chemare în judecată actele care au stat la baza emiterii hotărârii contestate.

În temeiul art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă a solicitat judecata cauzei în lipsă.

La termenul din 27 iunie 2016 reclamantul depune la dosar înscrisuri: propunere şi expunere de motive din 23.03.2016, adresa nr. XXXX, proces verbal din 29 martie 2016 emis de Consiliul Local XXXX, Hotărâre nr. XXXX emisă de pârât Consiliul Local XXXX.

Instanţa, analizând cererea de suspendare a executării HCL nr. XXXX reţine:

Suspendarea executării actelor administrative echivalează cu o situaţie de excepţie faţă de principiul executării din oficiu a acestor acte astfel că trebuie asigurat un just echilibru între executarea din oficiu a actelor administrative şi suspendarea executării acestora, instanţei de judecată revenindu-i aprecierea asupra producerii unor consecinţe greu de reparat urmare executării actului administrativ.

Condiţia cazului bine justificat poate fi reţinută în contextul scoaterii în evidenţă a caracterului ilegal al actului contestat  şi abuzul autorităţii care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ cu consecinţa  producerii unui prejudiciu grav.

Constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ: necompetenţa autorităţii administrative de a emite actul, lipsa temeiului legal, declararea ca neconstituţională a legii sau ordonanţei  în baza căreia a fost emis actul administrativ, modificarea parţială a actului administrativ de către autoritatea emitentă ori chiar anularea parţială a actului administrativ de către autoritatea ierarhic superioară.

Simpla existenţă a unei îndoieli  asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ nu este de natură a conduce la suspendarea executării, pentru aceasta fiind necesară administrarea  unui probatoriu reglementat în cadrul acțiunii în  anulare.

Fondul cauzei dedusă judecăţii  nu poate fi antamat în soluţionarea cererii de suspendare iar existenţa unui prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune nu poate fi reţinut prioritar analizei pe fond a cauzei. Constatând neîndeplinite cerinţele art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare a executării hotărârii de consiliu local va fi respinsă ca nefondată.

Pe fondul cauzei:

Prin Hotărârea nr. XXXX pârâtul Consiliul Local al comunei XXXX aprobă schimbarea din funcţia de viceprimar a reclamantului din această cauză, D.N., consilier, ca urmare  a propunerii consilierilor consiliului local al comunei XXXX şi se declară vacantă funcţia de viceprimar (art. 1).

Această hotărâre este adoptată cu un număr de 9 voruri ,,pentru”, din care prezenţi 13 din totalul de 13 consilieri locali în funcţie.

În preambulul acestei hotărâri sunt menţionate actele care au stat la baza emiterii acesteia: propunere şi expunere de motive nr. XXXX a consilierilor Consiliului Local XXXX, Raportul comisiilor de specialitate pe domenii de activitate al Consiliului Local XXXX, art. 57 alin 4 din Legea nr. 215/2001, art. 36 alin. 9 din Legea nr. 215/2001.

Art. 57 alin 4 din Legea nr. 215/2001 prevede:,, (4) Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie”.

 Legea impune motivarea propunerii primarului sau a două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie pentru adoptarea hotărârii de consiliu local. Nu rezultă îndeplinirea acestei condiţii obligatorii de înscrisul aflat la fila 18 dosar, propunerea consilierilor locali în cauza de faţă.

Curtea Europeană de Justiţie a statuat că amploarea şi detalierea motivării actului administrativ depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz. Detalierea motivelor este necesară atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere deoarece motivarea conferă actului transparenţa, persoana în cauză putând verifica dacă actul este corect fundamentat, de asemenea şi instanţa de judecată, la solicitarea celui ce se consideră vătămat.

La fila 18 dosar fond este depusă propunerea şi expunerea de motive a consilierilor locali care nu exprimă o propunere motivată a acestora pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului.

În lipsa motivării actului care a stat la baza schimbării din funcţie a viceprimarului, instanţa constată nelegalitatea actului administrativ adoptat de pârât Consiliul Local al comunei XXXX, celelalte motive invocate de reclamant în motivarea acţiunii privind participarea la vot a consilierului local N.I. şi a reclamantului, faţă de lipsa motivării hotărârii, nu se mai impun a fi analizate.

Cererea privind repunerea reclamantului în funcţia de viceprimar, la data soluţionării cauzei, având în vedere expirarea mandatului din anul 2012 odată cu alegerile locale din iunie 2016 va fi respinsă ca nefondată. Reţine instanţa întemeiată cererea reclamantului privind acordarea indemnizaţiilor de viceprimar începând cu data adoptării hotărârii de consiliu local reţinută ca nelegală în cauză până la data încetării mandatului corespunzător alegerilor locale în care a fost ales.

Reţinând considerentele ce preced, acţiunea reclamantului, în temeiul art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 va fi admisă în parte.

Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamant va fi admisă în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, pârâtul urmând a fi obligat la plata către reclamant a sumei de 1050 lei cu acest titlu, din care 50 lei taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat în sumă de 1000 lei.