Contestaţie la executare

Deliberând asupra prezentei contestaţii reţine următoarele;

Prin contestaţia înregistrată sub nr. X  din data de 30.12.2014 pe rolul Judecătoriei B contestatoarea X. în contradictoriu cu intimata X a formulat contestaţie la executare împotriva:

- deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 03.12.2014 de AJFP X - Inspecţia Fiscală, înregistrată la emitent sub nr. X

- procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile nr. 312867/04.12.2014 emis de AJFP B în dosarul fiscal nr. X

- procesului verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile mobile nr. 312867/04.12.2014 emis de AJFP B în dosarul fiscal nr. 24388 şi a anexei nr. X la acest proces verbal;

- măsurii popririi asiguratorii împotriva conturilor contestatoarei, inclusiv împotriva adresei de înfiinţare a popririi asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti nr. 312865/04.12.2014 emisă de AJFP B în dosarul fiscal nr. X către Banca X şi a adresei de înfiinţare a popririi asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti nr. 312865/04.12.2014 emisă de AJFP B în dosarul fiscal nr. X către X, solicitând anularea(desfiinţarea) actelor şi măsurilor asiguratorii dispuse şi suspendarea executării efectelor actelor contestate indicate anterior.

Contestaţia a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei.

În motivarea cererii contestatoarea arată, în rezumat, că la data de 11.12.2014 i s-au comunicat prin poştă actele atacate pe care le consideră netemeinice şi nelegale. Prin acestea s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile şi imobile care îi aparţin în valoare de 1.000.552 lei, măsuri luate în vederea garantării unei presupuse obligaţii fiscale a sa în valoare totală de 870.069 lei, invocându-se efectuarea unei inspecţii fiscale parţiale, neindividualizată prin număr sau perioadă. Se arată de contestatoare că nu datorează sumele de bani indicate în cadrul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 22450/04.12.2014 şi pentru care s-au instituit măsurile asiguratorii, sens în care în mod greşit organul fiscal a emis decizie de instituire a măsurilor asiguratorii pentru această sumă.

Contestatoarea arată că nu există titlu de creanţă contra sa iar organele fiscale, contrar prevederilor art. 129 alin. 2 şi art. 6 C.pr.fiscală, nu au indicat în concret dacă există şi în ce ar consta pericolul de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului său, situaţii care să pericliteze sau să îngreuneze colectarea. Organele fiscale, contrar art. 6 C.pr.fiscală, nu indică situaţii de fapt concrete care să conducă la tezele premisă indicate la art. 129 alin. 2 C.pr.fiscală, iar la momentul actual intimata nu are împotriva sa o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 22450/04.12.2014 este emisă cu nerespectarea prevederilor art. 129 alin. 5 C.pr.fiscală, text care prevede obligativitatea argumentării de organul fiscal a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, în fapt şi în drept, iar intimata nu a indicat motivul de fapt pentru care prevederea legală i-ar fi aplicabilă,  susţine de asemenea contestatoarea.

Se invocă de contestatoare şi că emiterea unei decizii de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie fundamentată pe un referat justificativ al măsurilor asiguratorii care trebuie să cuprindă o prezentare a stării de fapt fiscale a contribuabilului, constatată în urma unei documentări, informaţii cu privire la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi asociaţilor/acţionarilor majoritari, act obligatoriu pentru luarea acestei măsuri care nu a fost întocmit în cauză.

Contestatoarea arată că nu există pericolul de sustragere, ascundere sau de risipire a patrimoniului, sens în care invocă prevederile art. 129 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 2.1 din Ordinul nr. 2065/2010 emis de ANAF privind procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de  O.G. nr. 92/2003. Se susţine şi că organul fiscal nu a făcut dovada existenţei acestui pericol şi nici nu poate face o astfel de dovadă întrucât situaţia fiscală a societăţii este una mai mult decât bună deoarece obligaţiile bugetare au fost achitate întotdeauna în cuantumul şi la termenele legale de plată, iar în prezent îşi desfăşoară activităţile normale, inclusiv de producţie încălţăminte, are încasări şi efectuează în mod constant plăţi, efectuează cu regularitate operaţiunile comerciale date în obiectul său de activitate, negociază comenzi şi efectuează plăţi către furnizori având un număr important de angajaţi. Se invocă de contestatoare că nu se poate aprecia că ar exista riscul ascunderii, înstrăinării sau risipirii patrimoniului, situaţii care ar avea ca efect periclitarea sau îngreunarea colectării din moment ce a  achitat la termen până în prezent obligaţiile fiscale iar organele fiscale, prin decizia de înfiinţare a măsurilor asiguratorii apreciază că se vor stabili obligaţii de plată suplimentare ca urmare a unor pretinse fapte ale unor terţi, respectiv fapte ale furnizorilor săi, situaţie nelegală.

Se arată de către contestatoare că faptele terţilor nu le pot fi imputate atât conform legislaţiei naţionale - art. 10 alin. 1 di Legea nr. 82/1991, art. 1512 din Codul fiscal, art. 21 pct. 44 din H.G. nr. 44/2004(care prevede că este răspunzător cel care vinde şi nu cumpărătorul pentru neînregistrarea facturilor în evidenţele fiscale ale vânzătorului), cât şi ca urmare a legislaţiei europene(art. 63 coroborat cu art. 62, art. 167, art. 168, art. 178 din Directiva CE 2006/112) şi practicii CEDO aplicabile în cauză[cauza Bonika, cauza Maks Pen EOOD, afacerile Halifax(cauza C-255/02), Axel Kittel(cauza C-439/04) şi Recolta Recycling(C-440/04)].

În acelaşi timp, se invocă de contestatoare că bunurile indisponibilizate prin actele contestate sunt evaluate de organele fiscale la suma totală de 1.000.552 lei, pe când eventualele obligaţii de plată conform aprecierii aceloraşi organe, se ridică la suma de 870.069 lei şi se susţine că din acest motiv decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este netemeinică şi nelegală ca urmare a faptului că indisponibilizează active în mod excesiv, în sensul că acestea sunt disproporţionat de mari faţă de pretinsul debit, nedatorat de  societate.

De asemenea, contestatoarea susţine şi că organul fiscal nu a individualizat fiecare bun în parte asupra căruia a instituit măsura asiguratorie, nu este menţionată nici starea de uzură şi eventualele semne  particulare ale fiecărui bun, că procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile este lovit de nulitate şi pentru că poartă semnătura martorului B G care este angajată a intimatei, că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii şi actele subsecvente nu au nici o finalitate deoarece eventualele sume stabilite ulterior în sarcina sa sunt total nedatorate, că procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile nr. X  şi procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile mobile nr. X sunt netemeinice şi nelegale şi pentru că figurează ca debitor A V şi nu societatea contestatoare.

În ceea ce priveşte actele de înfiinţare a popririi se invocă faptul că adresele de înfiinţare a popririi, precum şi măsura popririi trebuie anulate întrucât societăţii i-au fost indisponibilizate bunuri mobile şi imobile în valoare de 767.765 lei, sumă care acoperă mare parte din creanţă, iar măsura popririi încalcă prevederile art. 142 C.pr.fiscală care instituie o ordine a executării silite, respectiv că trebuie sechestrate bunurile mobile şi imobile care nu sunt folosite direct în activitatea care reprezintă principala sursă de venit a debitoarei şi abia în lipsa unor astfel de bunuri să se treacă la indisponibilizarea bunurilor folosite în activitatea ce constituie sursa de venit. Se susţine că intimata a poprit toate conturile societăţii paralizându-i activitatea, iar blocarea activităţii, situaţie iminentă ca urmare a blocării conturilor este contrară interesului general deoarece va fi în imposibilitatea de a achita obligaţiile fiscale declarate dar şi a onora obligaţiile contractuale.

În susţinerea contestaţiei contestatoarea a depus la dosar înscrisurile de la filele 8-39 dosar.

Intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei(excepţie respinsă prin încheierea din 11 martie 2015 - fila 151 dos.), iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei. Se arată de intimată că în ce priveşte cererea de suspendare a măsurilor asiguratorii, nu s-a dovedit perturbarea activităţii şi prejudiciul nejustificat. Se arată că împotriva contestatoarei a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. X  potrivit referatului justificativ, prin care s-au stabilit obligaţii de plată la bugetul consolidat al statului în cuantum de 870.069 lei, măsura fiind dusă la îndeplinire de organul fiscal care a întocmit procesele verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile şi imobile şi adresele de înfiinţare a popririi menţionate de contestatoare în acţiune. Intimata arată că atât dispoziţia cât şi procesele verbale de sechestru au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale incidente. La baza emiterii acestei decizii a stat, contrar susţinerilor contestatoarei, referatul justificativ al măsurilor asiguratorii nr. X emis în conformitate cu X nr. 2605/2010. Motivaţia dispunerii măsurilor asiguratorii rezidă în faptul că la data inspecţiei fiscale nu este posibilă colectarea creanţelor, în existenţa pericolului sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale sau de la urmărire, al înstrăinării bunurilor societăţii de către debitoare, comportamentul fiscal al societăţii. S-a constatat că societăţile de la care contestatoarea a înregistrat TVA deductibilă în perioada 22.03.2010-30.06.2014 nu au depus declaraţii D394, sunt declarate inactive, au avut ca obiect de activitate alte activităţi, nu funcţionează la sediul social şi împotriva cărora au fost sesizate organele de urmărire penală.

Intimata arată că motivele invocate de contestatoare privind nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii sunt nefondate, bazate pe interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente întrucât decizia este motivată în fapt şi în drept. Intimata menţionează că motivul inexistenţei unui titlu de creanţă este nefondat, sens în care invocă dispoziţiile Ordinului ANAF nr. 2605/21.10.2010, modificat prin Ordinului ANAF nr. 1296/21.05.2014, care la art. 2.1 lit. c menţionează că măsura asiguratorie poate fi dispusă de organul de control în situaţia în care urmează să fie stabilite obligaţii fiscale cu ocazia acţiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere, iar potrivit art. 129 alin. 3 C.pr.fiscală aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Cu privire la susţinerea contestatoarei că au fost indisponibilizate active în mod excesiv, intimata arată că este nefondată având în vedere că din analiza raportului dintre sumele reprezentând valoarea bunurilor indisponibilizate(valoarea din contabilitate), 1.000.552 lei şi valoarea obligaţiilor fiscale stabilite - 870.069 lei, se constată că au fost respectate prevederile art. 142 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 conform cărora executarea silită a bunurilor proprietatea debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează de regulă, în limita de 150% din valoarea creanţelor fiscale. Şi susţinerile privind procesele verbale de sechestru sunt nefondate, se arată de intimată, în preambulul acestora este menţionat ca debitor S.C. X., iar cu privire la incompatibilitatea dintre calitatea de executor fiscal şi cea de martor la încheierea proceselor verbale de sechestru, normele fiscale de procedură nu prevăd nici o interdicţie în acest sens aşa cum este prevăzut în cazul procesului verbal de contravenţie la art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001. 

În apărare intimata a depus înscrisurile de la filele 126-127 şi la ultimul termen de judecată a comunicat în copie dosarul care priveşte actele fiscale contestate.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare în care a reiterat cele menţionate în contestaţie, precum şi că intimata nu a răspuns concret motivelor din contestaţie.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. 

Din înscrisurile şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele;

Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nrX emisă de intimata A.J.F.P. B- Inspecţia fiscală s-au stabilit estimativ în sarcina contestatoarei X . obligaţii fiscale de plată în valoare totală de 870.069 lei reprezentând TVA(335.395 lei),  dobânzi/majorări/penalităţi aferente TVA(190.430 lei), impozit pe profit(225.620 lei) şi dobânzi/majorări/penalităţi aferente impozitului pe profit(118.624 lei). În motivarea deciziei(filele 8-9 dos.) se menţionează că în timpul efectuării inspecţiei fiscale parţiale s-a constatat că S.C. Alevado Safety S.R.L. a declarat achiziţii de prestări servicii ”cusut feţe de încălţăminte” de la o serie de societăţi care nu au avut personal angajat cu contract individual de muncă pentru a efectua aceste activităţi, societăţi care nu depun declaraţii 394 sau care depun declaraţii D394 fără a declara livrări către această societate, societăţi care au înscrise fapte în cazierul fiscal, sunt declarate inactive ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative, au avut ca obiect de activitate alte activităţi decât cel de fabricare a încălţămintei, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru fapte care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, societăţi care nu funcţionează nici la sediul social declarat, nici la domiciliul fiscal, administratorii societăţii nu au dat curs invitaţiilor organelor de inspecţie fiscală şi s-au sustras de la efectuarea de inspecţii fiscale. De asemenea, se precizează în decizie că în perioada 22.03.2010-30.06.2014 X. a înregistrat de la societăţile respective TVA deductibilă în sumă de 335.395 lei şi cheltuieli cu prestările de servicii ”cusut feţe de încălţăminte” în sumă de 1.410.122 lei, impozitul pe profit aferent fiind în sumă de 225.620 lei, iar majorările, dobânzile şi penalităţile aferente în sumă totală de 309.053 lei.

Intimata a reţinut în decizie că având în vedere toate demersurile efectuate în vederea finalizării inspecţiei fiscale la contestatoare, precum şi existenţa elementelor de risc fiscal pentru care sunt necesare investigaţii suplimentare privind realitatea şi legalitatea tranzacţiilor, până la data încasării debitului stabilit se impune luarea de măsuri asiguratorii. În acest sens s-a dispus măsura sechestrului asiguratoriu pentru bunuri imobile conform procesului verbal de sechestru nr. X în dosarul fiscal nr. 24388, măsura sechestrului asiguratoriu pentru bunuri mobile conform procesului verbal de sechestru nr. X  în dosarul fiscal nr. 24388, precum şi măsura popririi asiguratorii asupra conturilor contestatoarei deschise la Banca X şi X fiind emise două adrese de înfiinţare a popririi asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti nr. 312865/04.12.2014 în dosarul fiscal nr. 24388(filele 10-17 dos.).

În drept, în temeiul art. 129 alin. 1-3 din O.G. nr. 92/2003:

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale este neîntemeiată susţinerea contestatoarei referitoare la inexistenţa unui titlu de creanţă contra sa la momentul dispunerii măsurilor asiguratorii, în contextul în care legea prevede posibilitatea de a dispune luarea lor chiar înainte de emiterea titlului de creanţă. De altfel, intimata a depus la dosar la ultimul termen de judecată decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice emisă la data de 11.02.2015, decizie care priveşte perioada verificată 23 aprilie 2010-30 iunie 2014.

Nu poate fi primită nici susţinerea contestatoarei potrivit căreia decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu este fundamentată pe un referat justificativ, acesta fiind anexat întâmpinării, şi nici aceea că intimata a nesocotit prevederile art. 129 alin. 5 din O.G. nr. 92/2003, anume că nu ar fi motivat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii. Din analiza acesteia instanţa reţine că sunt dezvoltate pe larg considerentele pentru care s-au dispus măsurile asiguratorii, întărite de dovada sesizării organelor de cercetare penală. Astfel, declararea de către contestatoare de achiziţii de prestări servicii de la societăţi care nu depun declaraţii 394 sau care depun declaraţii D394 fără a declara livrări către contestatoare, care sunt declarate inactive, care au avut ca obiect de activitate alte activităţi decât cel de fabricare a încălţămintei, fiind sesizate organele de urmărire penală, sunt tot atâtea argumente pentru a îndreptăţi intimata să aprecieze că există un risc fiscal ce a determinat luarea măsurilor asiguratorii contestate. Totodată, din expunerea deciziei se relevă comportamentul fiscal al contestatoarei care a înţeles să deruleze relaţii contractuale cu societăţi care ridicau suspiciuni în privinţa corectitudinii lor şi în privinţa cărora se impunea, cu minime diligenţe, a verifica la Oficiul Registrului Comerţului obiectul lor de activitate, precum şi la Registrul contribuabililor inactivi, existenţa sau nu a unei decizii de declarare în inactivitate, registrul fiind unul public; o astfel de decizie produce efecte faţă de terţi din ziua următoare datei înscrierii(art. 781 alin. 8 şi alin. 10 din O.G. nr. 92/2003; art. 11 alin. 11 Codul fiscal). Pe de altă parte, organul fiscal a identificat prin procesul verbal nr. 11032/30.01.2015, citat în plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul B, că X. a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat facturi de achiziţie bunuri şi prestări servicii de la mai multe societăţi, pentru care nu s-a putut stabili realitatea operaţiunilor. Prin urmare, intimata are suspiciuni că însăşi contestatoarea a participat la astfel de tranzacţii, cu consecinţa diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.

În consecinţă, din analiza înscrisurilor cauzei se relevă că ceea ce se impută contestatoarei sunt faptele sale proprii şi nicidecum ale terţilor, însă oricum analiza bunei credinţe a contestatoarei nu se poate verifica în cadrul prezentei contestaţii la executare, motivele invocate de aceasta în sensul că nu datorează sumele de bani indicate în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii putând fi valorificate numai în cadrul contestaţiei la titlul de creanţă(de care contestatoarea a uzat deja, potrivit susţinerii de la ultimul termen de judecată), dată în competenţa instanţei de contencios administrativ.

Neîntemeiate sunt şi susţinerile cu privire la indisponibilizarea în mod excesiv a unor active ale contestatoarei, aceasta în raport de prevederile art. 142 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 care stabilesc o limită de 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, pentru executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii.

Din verificarea înscrisurilor depuse la dosar se evidenţiază că intimata a individualizat în fiecare proces verbal de sechestru bunurile supuse măsurii asiguratorii, aşa cum figurează acesta în contabilitatea contestatoarei, aspect susţinut în întâmpinare, necontestat în cauză.

În ceea ce priveşte semnarea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile de către angajata intimatei, B G, nu se poate reţine nelegalitatea sa pentru acest motiv întrucât nu pot fi extinse prin analogie dispoziţiile privitoare la audierea martorilor din dreptul procesual civil(art. 315 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.), care sunt de strictă interpretare, anume numai cu privire la audierea martorilor şi în materie fiscală, dar nu şi pentru semnarea unor acte fiscale.

Nu poate fi primită nici susţinerea că procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile imobile nr. X şi în procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunurile mobile nr. X sunt netemeinice întrucât nu se confirmă că debitor în cadrul acestora ar fi menţionată numita A V, în conţinutul acestor înscrisuri fiind menţionată contestatoarea X.

Contestatoarea arată, cu privire la măsura popririi asiguratorii, că i-au fost deja indisponibilizate bunuri mobile şi imobile în valoare de 767.765 lei, sumă care acoperă cea mai mare parte din creanţa pretinsă şi că nu au fost respectate prevederile art. 142 C.pr.fiscală care instituie o ordine a executării silite. Din înscrisurile cauzei - extras de carte funciară depus de intimată - rezultă însă că bunurile imobile care au fost evaluate la 700.000 lei sunt ipotecate în favoarea  Băncii X- Sucursala B pentru o creanţă de aceeaşi valoare(700.000 lei) rezultată dintr-un contract de credit, bunurile mobile(inclusiv sumele datorate de către terţi) au o valoare de 300.552 lei, astfel că instituirea măsurii popririi asiguratorii este justificată. Pe de altă parte, contestatoarea nu a dovedit utilizarea directă a spaţiului(hotel şi anexe) suspus sechestrului imobiliar  în activitatea ce constituie principala sursă de venit ori că acest imobil este nemijlocit predestinat pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit(art. 142 alin. 11  din O.G. nr. 92/2003).

Pentru aceleaşi considerente nici cererea de suspendare a măsurilor asiguratorii(care, prin emiterea titlului de creanţă şi deci odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, devin executorii - art.129 alin. 3 teza finală din O.G. nr. 92/2003) nu este întemeiată.

În consecinţă, în baza prevederilor legale enunţate şi pentru considerentele expuse va respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare