Răsturnarea prezumţiei comunităţii de bunuri, instituită de art. 30 alin. 1 din Vechiul Cod al familiei, greşita aplicare şi interpretare a art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei, şi a Decretului privitor la

DREPTUL FAMILIEI

Răsturnarea prezumţiei comunităţii de bunuri, instituită de art. 30 alin. 1 din Vechiul Cod al familiei, greşita aplicare şi interpretare a art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, pentru punerea în aplicare a Codului familiei, şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice.

Deşi probele administrate confirmau că bunul dobândit sub durata căsătoriei a fost achiziţionat cu contribuţia exclusivă a recurentei, acestea s-au apreciat că nu ar fi plauzibile, că era de neconceput ca în perioada anterioară anilor 1990 să se obţină venituri din libera iniţiativă privată. Actul de vânzare-cumpărare al unui alt imobil s-a apreciat eronat că s-ar fi încheiat anterior celui pentru imobilul în litigiu.

- art. 30 alin. 1 Codul familiei

- art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954

- art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 Cod de procedură civilă

DECIZIA CIVILĂ NR. 61/2016-R din 10.03.2016 (dosar nr. 8080/296/2011)

Prin sentinţa civilă nr.1093/19.03.2015 pronunţată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu Mare a admis în parte acţiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamantul F. C. împotriva pârâtei C. D., a admis în parte şi acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă C. D. din dosarul conexat nr.5126/296/2014 împotriva reclamantului pârât F. C. şi, în consecinţă: a constatat că apartamentul nr.1 compus din două camere şi dependinţe şi părţi comune cu ap.2 (casa scărilor), situat în S. M., str. M. S. N., nr.xx/Y şi teren în suprafaţă de 538 mp înscris în CF xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr. top. xxxx/x/x provenit din conversia de pe hârtie a CF xxxxx S. M. a fost dobândit de către pârâta reclamanta C. D. sub durata căsătoriei cu F. C.; a constatat că valoarea apartamentului nr.1 proprietate comună devălmaşă a părţilor identificat mai sus a avut valoarea de circulaţie la data despărţirii în fapt împreună cu terenul o valoare de 217000 lei, conform expertizei efectuate de ing. M. D.; a constatat că pârâta reclamantă C. D. are o contribuţie proprie, respectiv investiţii la imobil în sumă de 61171 lei efectuate după divorţul său de soţul său defunct F. C. (conform aceleaşi expertize); a sistat starea de indiviziune cu privire la aceste imobile şi a constatat că în masa succesorală după defunctul F. C., decedat la 11.04.2011, intră cota de 1/2 parte din imobilele mai sus identificate şi asupra căruia are vocaţie reclamantul pârât F. C., în calitate de frate a defunctului; a atribuit apartamentul identificat mai sus în natură pârâtei reclamante C. D., cu întabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea sa, cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 54250 lei către reclamatul pârât în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul pretenţiilor formulate de părţi; a compensat cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că pârâta C. D. a fost căsătorită cu F. C., căsătorie ce a fost încheiată la data de 10 ianuarie 1987 la Primăria B. M., cu dobândirea numelui de căsătorie reunit F.-C., căsătorie care a fost desfăcută la data de 2 oct.1998 prin sentinţa civilă xxxx/2 octombrie 1998 a Judecătoriei S. M., cu reluarea numelui pentru pârâtă în viitor, acela de „C.”, iar reclamantul acela de „F.”.

Sub durata căsătoriei soţii au achiziţionat prin contractul de vânzare cumpărare autentic nr.xxxxx/29 nov.1990 al fostului Notariat de Stat S. M. apartamentul nr.1 compus din două camere şi dependinţe, hol, baie, antreu, bucătărie, debara, cămară, cu părţi comune cu ap.2, casa scării, pivniţă, intrare în pivniţă, imobile înscrise în CF ind. xxxxx S. M. cu nr.top. xxxx/x/x de sub B1, 2 cu teren în suprafaţă de 538 mp din CF colectivă xxxxx S. M. cu nr. top de mai sus de sub B1, 2, 3, 4 .

Imobilul în speţă este transcris în noul CF xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr. top xxxx/x/x provenit prin conversia de pe hârtie a CF xxxxx ind.S. M. şi în care figurează ca proprietari tabulari F. C. C. şi F. C. D. în cotă de 1/1 parte ca bun comun dobândit sub durata căsătoriei, filele 5-7 din dosar.

Reclamantul F. C., conform certificatului de moştenitor nr.48/2011 emis de notar public D. R. la 08.06.2011, este fratele defunctului F. C., decedat la 11.04.2011.

Pârâta C. D. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională în care a solicitat să se constatate că imobilul identificat mai sus în CF xxxxxx nr.cad. xxxx/x/x constituie bun comun dobândit sub durata căsătoriei la care ea are o contribuţie de 100%, să se constatate că la acest imobil a efectuat investiţii, aducând un aport de 40%, solicitând partajarea imobilului cu atribuirea acestui imobil ei, fără plata vreunei sulte şi cheltuieli de judecată.

 Reclamantul F. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii reconvenţionale, arătând în motivare că nu corespunde adevărului că imobilul compus din două camere şi dependinţe ar fi fost cumpărat din bani de la tatăl său, iar investiţiile au fost efectuate tot de tatăl său, care a cumpărat în acelaşi imobil apartamentul 2 pe numele unei nepoate, fără să arate că pentru apartamentul din B. M., str. G. C. a încasat 350.000 lei. De asemenea, a arătat că tatăl reclamantei nu a avut nicio contribuţie la achiziţionarea acestui apartament care face obiectul partajului şi care este bun comun dobândit sub durata căsătoriei.

S-a solicitat în probaţiune interogatorul părţilor, probă care a fost încuviinţată şi în şedinţa publică din 28 martie 2012, părţile s-au prezentat la interogator, răspunsurile lor fiind ataşate la filele 60-63 din dosar.

Din răspunsul pârâtei C. D. - fila 60 din dosar, instanţa a reţinut că apartamentul nr.1 compus din două camere şi dependinţe a fost cumpărat din bani proveniţi de la tatăl ei. De asemenea, a arătat că recunoaşte existenţa apartamentului achiziţionat în B. M., însă acesta a fost donat socrilor săi, respectiv părinţilor fostului ei soţ. A recunoscut că reclamantul a dirijat o perioadă de 10 zile, fiind de profesie inginer constructor, finalizarea unor lucrări de finisaje exterioare, interioare, trotuare, platforme de beton, garduri şi transport muncitori, invocând faptul că aceste lucrări au fost executate de către o firmă, însă cu munca fizică reclamantul nu contribuit cu nimic. Cât priveşte apartamentul nr.2 din acelaşi imobil, unde locuieşte, a fost achiziţionat tot de tatăl său din banii lui personali, însă pe numele unei nepoate a pârâtei.

Reclamantul a recunoscut că în perioada 1984-1986 pârâta şi fratele său erau medici stagiari la Spitalul Judeţean M., după care au lucrat ca medici de medicină generală până în anul 1992 şi în perioada anului 1992-1995 defunctul său frate, F. C., a urmat cursurile pentru secundariat în centrul universitar C. N., iar pârâta la B.. Reclamantul a recunoscut că fratele său a achiziţionat în anul 1990 un apartament ultracentral în B. M., însă nu ştie cu ce sumă de bani, precum şi un autoturism marca D.. De asemenea, a arătat are cunoştinţă de faptul că părinţii pârâtei deţineau la C. o microfermă cu porci, vite, pe care le valorifica, însă nu ştie ce venituri realiza tatăl acesteia. Cât priveşte apartamentul din B. M. a arătat că nu a fost donat părinţilor lor, ci s-a realizat un schimb pentru care părinţii lor au achitat fratelui reclamantului şi pârâtei suma de 350000 lei. Totodată, a mai arătat că fratele său cât a fost în viaţă a vrut să facă partajul imobilului care face obiectul prezentului litigiu, însă a amânat mereu acest lucru, între părţi existând discuţii legate de preţul imobilului. Reclamantul a recunoscut că fratele său aprecia lucrurile de calitate, avea bani suficienţi şi primea venituri suplimentare de la pacienţi.

În dovedirea acţiunii sale reconvenţionale, pârâta reclamantă a prezentat martorii B. V. şi G. I., a căror depoziţii sunt ataşate la filele 67, 68, 72 din dosar din care instanţa a reţinut că acest imobil ar fi fost achiziţionat de către tatăl pârâtei din bani şi vânzare de animale (porci, vite, păsări), sens în care ar fi achitat iniţial un avans pentru imobil şi apoi toamna s-a achitat preţul integral al imobilului, deoarece intenţiona să o aducă pe fiica sa în S. M., fiind la acea vreme doctoriţă în B. M. şi că acesta achiziţionase şi pentru cealaltă fiică o casă. Martorii au mai arătat că imobilul în speţă achiziţionat de tatăl pârâtei, la aproximativ un an după cumpărare a fost renovat, renovări constând în turnare de beton şi alte lucrări de finisare, lucrări care au fost coordonate de către reclamant care este inginer constructor de profesie. De asemenea şi mobilierul în imobil a fost achiziţionat de către tatăl pârâtei reclamante şi că la aproximativ un an după renovare s-au mutat părţile în imobil. După ce au divorţat pârâta reclamantă a efectuat investiţii în imobil constând în izolare cu polistiren, a înlocuit geamurile, uşile, montare de parchet nou, precum şi faianţă, gresie.

La filele 75-85 s-a depus în probaţiune copia titlului de proprietate emis pe numele părţilor F. C., copia extrasului CF xxxxx B. M. cu privire la imobilul situat în B. M., str. G. C. şi transcris pe numele părinţilor F., copia autoturismului D. cu nr. de înmatriculare SM xx YYY de pe cartea de identitate care figura înscris pe numele lui F. D. C.

Martora R. M. propusă de pârâta reclamantă C. - fila 96 şi martorul K. I. - fila 197, au arătat că pârâta reclamantă a fost înzestrată de către tatăl său cu acest imobil care face obiectul prezentului litigiu, astfel cum a achiziţionat un imobil şi pentru cealaltă fiică a sa din bani proveniţi din vânzarea animalelor de la microferma pe care acesta o deţinea la C. Acest imobil a fost renovat în interior, cât şi în exterior, de către o echipă de muncitori coordonată de către reclamant care era inginer constructor şi abia apoi s-au mutat părţile în acest imobil. După ce părţile au divorţat pârâta reclamantă a efectuat investiţii noi în imobil constând în montare de uşi şi geamuri de tip termopan, jaluzele, lucrare care a fost efectuată în anii 2006 şi estimată la aproximativ suma de 5000 euro, bani care i-au fost achitaţi tot de către tatăl pârâtei C. D.

În şedinţa publică din 14 mai 2014 completul iniţial investit cu soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de pârâta reclamantă a dispus disjungerea acestei acţiuni.

Raportat la această cerere reprezentanta pârâtei reclamante a formulat note de şedinţă, solicitând să se pună în discuţie calificarea cererii formulate de către reclamant.

Cererea reconvenţională a pârâtei reclamante C. cu privire la partajarea bunurilor comune a fost depusă şi în dosar nr.5126/296/2014 al Judecătoriei S. M., dosar care a fost conexat prin încheierea din 23 iunie 2014 ca urmare a excepţiei de conexitate invocată dispunându-se judecarea ambelor cereri împreună de către acelaşi complet de judecată investit iniţial cu această cerere.

La fila 247 din dosar reclamantul F. C. a formulat o precizare de acţiune în care a arătat că îşi precizează acţiunea în sensul de a se stabili masa succesorală rămasă după defunctul F. C. constând în cota de 1 parte din apartamentul nr.1, precum şi cota de 1 parte din bunurile mobile enumerate mobila de bucătărie din stejar, mobilă de dormitor din stejar, mobila de sufragerie din stejar, autoturism D. xxxx, aragaz şi aspirator, cu valorile indicate şi că el are vocaţie după defunct în calitate de frate şi că valoarea acestui imobil la data despărţirii în fapt a fost de 217000 lei, dispunând sistarea indiviziunii asupra imobilului şi a bunurilor mobile şi obligarea pârâtei la plata sultei cuvenite de 124425 lei şi cheltuieli de judecată.

La această precizare pârâta a formulat întâmpinare la care, în principiu, nu s-a opus, invocând că bunurile mobile, respectiv mobilierul sunt bunuri proprii.

La această întâmpinare şi reclamantul prin avocatul său ales la fila 268 din dosar a depus note, arătând că nu corespunde adevărului că imobilul a fost cumpărat din bani ai tatălui pârâtei, ci din bani comuni, iar cât priveşte participarea părţilor la diferite congrese conferinţe s-a realizat după anii 1996, deplasări care nu au fost suportate în totalitate de către părţi.

Cât priveşte imobilul în speţă, care face obiectul partajului, la solicitarea părţilor s-a efectuat o expertiză de specialitate care să stabilească valoarea de circulaţie a imobilului, precum şi valoarea investiţiilor efectuate după divorţul părţilor, sens în care a fost numit în cauză expert ing. M. D.

Din raportul de expertiză întocmit de acest expert - filele 149-172 şi completarea la expertiză - filele 189-192 şi 231-232, instanţa a reţinut că imobilul apartamentul compus din două camere şi dependinţe a fost achiziţionat de către soţi prin act autentic de vânzare cumpărare nr.xxxxx/29 nov 1990 al fostului Notariat de Stat S. M., apartamentul nr.1 fiind situat într-un imobil P+ 1E, situat în S. M., str. M. S. N., nr.xx, compus din două camere şi dependinţe, hol, baie, antreu, bucătărie, debara, cămară, cu părţi comune cu ap.2, casa scării, pivniţă, intrare în pivniţă, imobile înscrise în CF ind. xxxxx S. M. cu nr. top. xxxx/x/x de sub B1, 2 cu teren în suprafaţă de 538 mp din CF colectivă xxxxx, S. M. cu nr.top. de mai sus de sub B1, 2, 3, 4 având o valoare de circulaţie la data despărţirii în fapt a părţilor de 217000 lei. Expertul a mai arătat că în curtea imobilului P+1E există două garaje şi că la identificare imobilului s-a avut în vedere doar evaluarea unui singur garaj, precum şi evaluarea gardului de la stradă evaluat la stadiul fizic dinainte de 2004, fiind comun ambelor apartamente, valoarea alocată fiind stabilită în cotă de 1 parte. S-a mai reţinut în cuprinsul expertizei că investiţiile efectuate de către pârâta reclamantă la ap.1 identificat mai sus, conform anexei la expertiză, au fost efectuate de către acesta în anul 2006, având o valoare expertizată de 61171 lei.

Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.1 Cod familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soţi sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soţilor.

Alin.2 prevede că orice convenţie contrară este nulă.

Alin.3 prevede că, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită.

Art.36 Cod familiei prevede că la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.

Din probatoriul administrat în cauză instanţa a reţinut că pârâta reclamantă C. D. s-a căsătorit cu F. C. la data de 10 ian.1987 la Primăria B. M., căsătorie care a fost desfăcută la 2 oct.1998 prin sentinţa civilă nr.xxxx/1998 a Judecătoriei S. M., iar sub durata căsătoriei prin contract de vânzare cumpărare autentic părţile au achiziţionat ap.1 din S. M., str. M.  N., nr.xx, identificat mai sus, ca bun comun dobândit sub durata acesteia. După divorţul părţilor nu a existat niciun act de partaj sau convenţie cu privire la acest imobil, instanţa reţinând, conform actelor anexate, că F. C. a decedat la data de 11.04.2011 şi că reclamantul F. C., care a promovat prezenta acţiune de partaj, astfel cum a fost ea precizată are calitatea de moştenitor în calitate de frate al defunctului conform declaraţiei de acceptare a succesiunii şi a certificatului de moştenitor anexat.

S-a invocat de către pârâta reclamantă C. D. că bunul imobil este bun comun şi că asupra acestuia ea are o contribuţie de 100% la achiziţionarea acestuia, fiind cumpărat de către tatăl său din bani rezultaţi din vânzarea de animale, vite, păsări de la microferma pe care o deţinea acesta la C., astfel cum au arătat cei patru martori audiaţi în cauză. Instanţa poate reţine contribuţia mai mare a unuia dintre soţi la achiziţionarea unui bun comun suspus împărţelii în măsură în care acesta este dovedită şi cu acte scrise, reţinând cu privire la acest aspect că pârâta reclamantă nu a făcut dovada achiziţionării contribuţiei sale de 100% la achitarea acestuia, astfel că în lipsa acestor probe, a înlăturat depoziţia martorilor şi a apreciat că atât ea, cât şi soţul său defunct, au avut o contribuţie la achiziţionarea imobilului de câte 1 parte fiecare. Raportat la răspunsurile părţilor la interogator, expertiza efectuată şi completările la expertiză efectuate de către ing. M. D., instanţa a apreciat că imobilul la data separării în fapt a părţilor, respectiv după divorţ, avea o valoare de 217000 lei şi că în anul 2006 pârâta reclamantă a efectuat investiţii proprii la imobil în sumă de 61171 lei, care au fost dovedite cu facturile anexate şi arătate în anexa la expertiza efectuată.

Potrivit dispoziţiilor art.728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede poate oricând cere împărţeala succesiunii şi având în vedere aceste dispoziţii ca fiind incidente la data promovării acţiunii şi art.30, 36 Cod familiei, art.653 alin.2 Cod civil, art.673 ind.5 şi 9 Cod procedură civilă reclamantul având calitatea de moştenitor al lui F. C., instanţa, în baza considerentelor descrise mai sus, a admis în parte acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată şi, în baza art.119 Cod de procedură civilă, a admis în parte şi acţiunea reconvenţională din dosarul conexat conform dispozitivului care face parte integrantă din cuprinsul hotărârii atacate, cu atribuirea imobilului în natură pârâtei reclamante, ţinând cont şi de faptul că are investiţii proprii la imobil şi a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata sultei de 54250 lei reprezentând sultă din imobil reclamantului în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa raportat la art.24 alin.3 din Legea 7/1996 republicată.

Cât priveşte bunurile mobile indicate de reclamant, instanţa a respins acest capăt de acţiune cu privire la partajarea lor, raportat la faptul că nu au fost depuse acte scrise, facturi cu privire la dobândirea acestora (mai puţin D. xxxx pentru care există dovada certificatului de înmatriculare) şi întrucât nu au fost expertizate aceste bunuri a respins acest capăt ca nefondat.

De asemenea, instanţa a respins restul pretenţiilor formulate ca nedovedite şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 11 iunie 2015, Judecătoria S. M. a admis cererea de completare dispozitiv formulată de pârâta reclamantă C. D. împotriva sentinţei civile 1093/19 martie 2015 a Judecătoriei S. M. şi a reclamantului pârât F. C. şi în consecinţă :

A dispus completarea aliniatului 2 din dispozitivul sentinţei civile 1093/19 martie 2015 care va avea următorul cuprins „Constată că apartamentul nr. 1 compus din 2 camere şi dependinţe şi părţi comune cu ap 2 situat în S. M., str. M. S. N. nr. xx/Y înscris în Cf xxxxxx-Yx-Yx S. M. cu nr top xxxx/x /I provenit prin conversia de pe hârtie a Cf xxxxx şi teren în suprafaţă de 538 mp înscris în Cf xxxxxx S. M. cu nr. cad xxxx/x provenit prin conversia de pe hârtie a Cf xxxxx S. M. a fost dobândit de către pârâta reclamantă C. D. sub durata căsătoriei cu def. F. C.”.

S-a completat aliniatul 7 din dispozitiv care va avea următorul cuprins „ Atribuie imobilul înscris în Cf xxxxxx-U1-C1 cu nr. cad. xxxx/x /I S. M. şi în Cf xxxxxx cu nr. cad xxxx/x  S. M., cu întabularea dreptului de proprietate în Cf în favoarea sa, cu obligarea la plata unei sulte de 54250 lei către reclamatul pârât în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a îndreptat din oficiu omisiunea de redactare la sentinţă, respectiv alinatul ultim în sensul că „Pronunţată în şedinţă publică din 19 martie 2015.”

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei pronunţate.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 281 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la nume, calitatea ori susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere şi art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă incident la data promovării prezentei acţiuni care prevede că dacă prin hotărâre s-a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.

Prin sentinţa civilă nr.1093/19 martie 2015 a Judecătoriei S. M. a fost admisă în parte acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta C. D. cât şi acţiunea reconvenţională a acesteia împotriva reclamantului.

Pârâta reconvenţională a formulat cerere de îndreptare a eroii materiale sau completare motivat de faptul că a solicitat atribuirea imobilului înscris în cf ind.xxxxxx nr.cadastral xxxx/x/x cf S. M. şi în cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. în proprietatea sa exclusivă, cu întabularea dreptului de proprietate exclusivă în cf, fără sultă.

La dosar s-a depus cf în sistem electronic conform căruia apartamentul figurează înscris în cf xxxxxx-Yx-Yx nr.cadastral xxxx/x/x cf S. M., provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx, iar terenul figurează în cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx,iar în dispozitiv s-a trecut un singur cf, adică cf xxxxxx-Yx-Yx nr.cadastral xxxx/x/x care vizează apartamentul, nu şi cf xxxxxx nr.cadastral xxxx/x cf S. M. provenit din conversia pe hârtie a cf vechi xxxxx, care priveşte terenul, omiţându-se identificarea prin cf şi a terenului.

S-a mai arătat că prin sentinţă s-a constatat că valoarea apartamentului nr.1 împreună cu terenul este de 217.000 lei şi în dispozitiv s-a dispus doar atribuirea apartamentului în favoarea sa, cu intabulare, omiţându-se atribuirea şi intabularea şi în privinţa terenului, deşi sulta este calculată ţinând cont şi de acesta.

Faţă de motivele invocate precum şi art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă instanţa a admis cererea de completare conform celor descrise în dispozitiv ca făcând parte integrantă din cuprinsul acesteia.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat recurs reclamantul F. C., recalificat în apel la 03.11.2015 solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată şi motivată, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi hotărâri, a declarat apel pârâta-reclamantă C. D., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul de a constata că asupra imobilului înscris în CF xxxxxx C1-U1 nr. cadastral xxxx/x/x CF S. M., provenit din conversia pe hârtie a CF vechi xxxxx, căruia în natura îi corespunde apartamentul nr.1 de la parterul casei, situat în S. M., str.M. S. N. nr.xx/Y compus din 2 camere, dependinţe şi părţi comune (casa scării, pivniţă, intrare în pivniţă) şi teren în suprafaţă de 538 mp în CF xxxxxx nr.cadastral xxxx/x CF S. M. provenit din conversia pe hârtie a CF vechi xxxxx, cu construcţia C1, bun comun dobândit sub durata căsătoriei cu def. F. C., apelanta are o contribuţie de 100% şi să se dispună înlăturarea dispoziţiilor privind obligarea ei la plata sultei de 54.250 lei; cu cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 566/Ap din 11 noiembrie 2015, Tribunalul S. M. a respins ca nefondat, apelul pârâtei-reclamante reconvenţional C. D., formulat împotriva Sentinţei civile nr.1093/2015, pronunţată de Judecătoria S. M. în dosar nr.8080/296/2011.

A admis, ca întemeiat, apelul reclamantului-pârât reconvenţional F. C., declarat împotriva aceleaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului-pârât reconvenţional o sultă în sumă de 108.500 lei.

În urma compensării cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 1325 lei cheltuieli de judecată.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

A obligat intimata-apelantă C. D. să plătească apelantului-intimat F. C. 1353 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Tribunalul, în şedinţa publică de judecată din data de 3.11.2015, prin încheierea adoptată cu acel prilej şi pentru raţiunile acolo arătate, a stabilit că sentinţa este susceptibilă de apel, iar nu de recurs, prin urmare, a recalificat calea de atac exercitată de reclamantul-pârât din recurs în apel, astfel instanţa de apel a considerat că este adecvat să analizeze mai întâi apelul pârâtei-reclamante reconvenţional C. D., întrucât admiterea acestuia şi, astfel, constatarea unei contribuţii proprii de 100% a acesteia la achiziţionarea apartamentului ar face de prisos cercetarea, cel puţin în parte, a apelului reclamantului-pârât reconvenţional, miza principală a acestuia din urmă fiind determinarea nivelului sultei.

În urma analizei probelor administrate şi argumentelor utilizate de părţi, tribunalul a conchis că apelul pârâtei-reclamante reconvenţional C. D. este nefondat, în esenţă, pentru că nu a fost răsturnată prezumţia de comunitate instituită de art.30 din Codul familiei; apartamentul disputat a fost dobândit de F. C. C. şi F. C. D. la data de 29.11.1990, în timpul căsătoriei lor, cu titlu juridic cumpărare.

Depoziţiile martorilor propuşi de pârâta-reclamantă nu sunt credibile şi au fost înlăturate pentru că este neverosimilă sursa relatată a preţului cu care a fost cumpărat imobilul. Este neplauzibil ca tatăl pârâtei, în anul 1990, să fi obţinut din creşterea porcilor suma de bani necesară achiziţionării apartamentului, câtă vreme înainte de 1990 era de neconceput să realizezi venituri din libera iniţiativă privată.

S-a mai apreciat totodată că, declaraţiile martorilor intră în conflict cu împrejurări factuale greu contestabile. Soţii F.-C. realizau venituri din salarii încă din anul 1983, iar înainte de cumpărarea apartamentului în litigiu au vândut un alt apartament situat în municipiul Baia Mare, prin urmare, nu se poate susţine cu temei că în anul 1990 aceştia nu dispuneau de banii necesari cumpărării apartamentului.

Contribuţia exclusivă a pârâtei la achiziţionarea imobilului nu poate fi reţinută nici în ipoteza în care cu adevărat preţul apartamentului a fost achitat din banii proveniţi de la tatăl pârâtei-reclamante. Presupunând că este adevărat acest fapt, două variante pot fi aduse în discuţie: fie suma de bani a fost acordată cu titlu de împrumut, fie a fost donată. Dacă vorbim despre un împrumut, atunci tatăl pârâtei, în calitate de împrumutător, are o acţiune în restituirea sumei împrumutate şi, evident, aceasta nu influenţează contribuţia părţilor la achiziţionarea bunului, în timp ce dacă banii au fost donaţi, atunci donaţia trebuie considerată ca fiind făcută în favoarea ambilor soţi de vreme ce dreptul de proprietate a fost înscris pe numele celor doi soţi şi o perioadă atât de îndelungată donatorul nu a întreprins niciun demers pentru a răsturna această presupunere.

Privitor la apelul reclamantului-pârât reconvenţional F. C., tribunalul l-a apreciat a fi întemeiat în privinţa motivelor de la pct.1 şi 3 şi neîntemeiat în privinţa motivului de la pct.2, pentru următoarele considerente:

 Reclamantul-pârât a acceptat că, după separarea soţilor, pârâta-reclamantă a efectuat la imobilul disputat mai multe investiţii.

Într-o astfel de situaţie, valoarea la care se face partajul şi în funcţie de care se stabileşte sulta se determină fie prin deducerea din valoarea de circulaţie actuală a investiţiilor realizate, fie, dacă din punct de vedere tehnic este posibil, prin stabilirea valorii de circulaţie înainte de efectuarea investiţiilor.

În cauză, expertul desemnat, astfel cum rezultă fără niciun dubiu din conţinutul raportului întocmit, a optat pentru cea de a doua variantă, stabilind că valoarea de circulaţie a imobilului, la gradul de finisaj şi dotările de la data divorţului, este de 217.000 lei.

În mod manifest, din această valoare însă nu trebuie scăzută valoarea investiţiilor realizate de pârâta-reclamantă, căci ele nu au fost cuprinse în valoarea de circulaţie indicată de expert, aşa cum a procedat prima instanţă, ci în funcţie de nivelul ei şi de cotele ideale de proprietate se va determina sulta la care urmează a fi obligat cel căruia i se atribuie în proprietate exclusivă bunul.

De altfel, cu privire la această critică, instanţa de apel a remarcat faptul că intimata nu o contrazice, limitându-se să susţină că ea reprezintă o eroare materială remediabilă pe o altă cale. Tribunalul a înlăturat însă această apărare reţinând că este de domeniul evidenţei că greşeala primei instanţe este o eroare de raţionament logic, iar nu de calcul aritmetic.

Autoturismul D. xxxx a fost, potrivit dovezilor administrate, achiziţionat de soţi în timpul căsătoriei, dar tot potrivit dovezilor el a fost înstrăinat sub durata căsătoriei, aşadar, s-a apreciat că acest bun nu poate fi cuprins în masa succesorală lăsată de defunctul F. C., căci nu făcea parte din patrimoniul acestuia la data decesului.

În legătură cu celelalte bunuri mobile, instanţa de apel a reţinut că nu există nicio dovadă că ele au format proprietatea defunctului, iar pârâta-reclamantă neagă acest fapt, prin urmare, în aceste circumstanţe, judecătoria i-a refuzat reclamantului cererea de partajare a acestor bunuri.

Judecătoria, prevalându-se de dispoziţiile art.276 din Codul de procedură civilă de la 1865, a compensat cheltuielile de judecată, însă a omis că onorariul expertului în sumă de 2650 lei a fost achitat în întregime de către reclamant, s-a impus, aşadar, ca în urma compensării, pârâta să fie obligată către reclamant la plata a 1 din onorariul expertului.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 din Codul de procedură civilă de la 1865, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei-reclamante reconvenţional, a admis, ca întemeiat, apelul reclamantului-pârât reconvenţional şi a schimbat în parte sentinţa apelată, şi în consecinţă: a obligat pârâta-reclamantă reconvenţional să plătească reclamantului-pârât reconvenţional o sultă în sumă de 108.500 lei; în urma compensării cheltuielilor de judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 1325 lei cheltuieli de judecată; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei şi totodată, în baza art.274 şi 298 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuale, intimata-apelantă C. D. a fost obligată să plătească apelantului-intimat F. C. cheltuielile de judecată pe care acesta din urmă le-a încercat în etapa apelului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 1896 lei prin chitanţă fiscală şi timbru judiciar, a declarat recurs apelanta C. D., solicitând admiterea acestuia, a se constata că are o contribuţie de 100% din imobilul în litigiu ce a fost bun comun dobândit sub durata căsătoriei cu defunctul F. C., a fi înlăturată dispoziţia de obligare a sa la plata sultei şi a cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

Prin motivele de recurs s-a invocat încălcarea art. 2812 Cod procedură civilă, câtă vreme F. C. a atacat sentinţa cu motivarea că sulta a fost greşită raportat la valoarea apartamentului de 217.000 lei, că aceasta i se cuvine în cuantum de 108.500 lei nu de 54.250 lei, fiind greşeli de calcul apelul era inadmisibil, nefiind o eroare de raţionament câtă vreme sulta s-a calculat raportat la cota de 1 părţi din imobilul evaluat la 217.000 lei, fiind clar o eroare de calcul.

Nu s-a motivat în drept decizia, s-a ignorat art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, s-a argumentat pe baza unor declaraţii, s-a înlăturat proba cu martori deşi nu fuseseră contestate, s-a denaturat conţinutul unor înscrisuri, indirect s-a reţinut că declaraţiile martorilor nu sunt credibile. Eronat s-a reţinut că s-a cumpărat apartamentul cu banii obţinuţi din vânzarea altuia, proprietate personală din B. M., ori, actele dovedesc cumpărarea în 1990 iar cel din B. M. s-a cumpărat în 1991 aprilie, vândut în noiembrie 1991, acestea nefiind analizate.

S-au înlăturat declaraţiile martorilor, s-a făcut confuzie între activitatea de creştere şi valorificare a animalelor ce se practică şi se practica şi înainte de 1990 şi activitatea comercială, acreditând ideea că activitatea respectivă ar fi una comercială, de neconceput înainte de anul 1990.

Activitatea de creştere şi valorificare a animalelor nu era interzisă înainte de 1990 ci dimpotrivă, existau baze de recepţie – Abator -, iar crescătorii erau consideraţi producători nu comercianţi, fiind ignorată practica anterioară anului 1990, se face confuzie voită între calitatea de producător şi calitatea de comerciant, iar declaraţiile martorilor s-au apreciat ca fiind neverosimile.

Nu s-au combătut declaraţiile martorilor, nu avea dreptul instanţa a aprecia lipsa de verosimilitate, ori, chiar intimatul recunoaşte că părinţii săi deţineau, valorificau porcine. Apartamentul din B. M. s-a cumpărat după anul 1990, nu puteau folosi banii obţinuţi din vânzarea acestuia la cumpărarea celui în litigiu. Din cărţile de muncă a reieşit că în 1984-1987 erau medici stagiari, cu un salariu de 2310-2690 lei lunar până în 1989, ori, şi dacă ar fi adunat 4 ani toate salariile, fără a cheltui nimic, puteau aduna doar 250.000 lei, dar, se deplasau la congrese, concedii, aveau cheltuieli, defunctul se îmbrăca doar cu haine de firmă, fuma doar Kent, consuma numai băuturi fine, făcea petreceri, or, toate acestea excludeau economisirea banilor.

Chiar dacă ar fi adunat 250.000 lei nu putea cumpăra două apartamente şi un autoturism într-un singur an. Din Certificatul de moştenitor reiese că defunctul după despărţirea din 1998 până la deces în 2011 a cumpărat un Peugeot - 12.000 Euro şi un apartament cu ipotecă de 25.000 Euro şi avea un depozit de 9.000 lei, deci, cu toate ciubucurile cu care se lăuda fratele lui, nu a putut achiziţiona decât aceste bunuri.

S-a apreciat că dacă apartamentul ar fi fost cumpărat din banii părinţilor săi, suma putea constitui ori un împrumut ori o donaţie, ori, donaţia trebuia apreciată ca fiind în favoarea ambilor soţi. Nici un martor, nicio probă nu a pomenit de vreun împrumut, astfel, ipoteza era inutilă, martorii relatând că banii pentru cumpărarea apartamentelor cât şi a autoturismului s-au dat de tatăl ei pentru a o convinge să vină cu serviciul acasă, cu alte cuvinte, de-a o gratifica pe ea. Nu există dovezi că dacă era vorba de donaţie, dispunătorul ar fi înţeles a face o liberalitate ambilor soţi, practica Tribunalului Suprem fiind în acest sens.

Martorii R. şi B. au relatat că tatăl ei a negociat casa, a achitat avansul şi restul de preţ, ei doar semnând contractul. Fiind la începutul căsătoriei, relaţiile erau bune, bazate pe încredere, ea şi părinţii fiind în imposibilitate morală de-a trece apartamentul doar pe numele ei. Martorii au arătat şi că tot tatăl ei s-a ocupat şi de amenajarea apartamentului. După 5 luni au cumpărat şi apartamentul din B. M., iar părinţii ei la două săptămâni îi aprovizionau cu produse, iar salariile le foloseau pentru îmbrăcăminte, călătorii, concedii, congrese. S-a ignorat art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, Decizia nr.9/1993 a instanţei supreme.

S-a ignorat că anterior sistării indiviziunii trebuia stabilită cota ce intra în masa succesorală, cine are vocaţie. Nefondat a fost obligată la 1353 lei cheltuieli de judecată, deşi reiese din dispozitiv că s-a admis apelul reclamantului pârât, în realitate punctul doi din apel nu a fost admis, iar cheltuielile trebuiau suportate în raport cu valoarea admisă.

În drept, s-a invocat art.304 pct.304 pct.3, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea, depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, invocându-se că nu s-a îndreptat o eroare materială prin recalcularea sultelor ci s-a pronunţat o nouă hotărâre pe baza reinterpretării probelor. La fond s-a constatat valoarea apartamentului de 217.000 lei, a investiţiilor intimatei de 61.171 lei, cota sa de 54.250 lei, apreciind că investiţiile efectuate pot fi deduse din valoare, corect în apel s-a reţinut altfel, valoarea imobilului la despărţire era de 217.000 lei, iar investiţiile ulterioare de 61.171 lei.

Deoarece s-a atribuit apartamentul reclamantei, trebuia avută în vedere valoarea de la despărţire nefiind astfel îndreptată o eroare în sensul art.281 Cod procedură civilă, fiind doar o greşită apreciere a probelor. A fost motivată în fapt şi drept hotărârea, au fost analizate probele din care a reieşit că apartamentul s-a cumpărat din banii de nuntă, din vânzarea apartamentului din B. M. cumpărat de părinţii lui, din salarii, gărzi, retribuţii ale părţilor.

Nu putea tatăl recurentei obţine din 3.000 m.p. teren sume de bani semnificative, putea eventual cultiva legume, creşte doi porci pentru familie, nu putea cumpăra două apartamente, câtă vreme înainte de 1990 toate animalele erau înregistrate în registrul agricol iar vânzarea în târguri era interzisă. Nu s-au depus extrase din registrul agricol, contracte de vânzare-cumpărare, certificat de producător.

Dacă tatăl recurentei plătea apartamentul făcea contractul pe numele lui sau al intimatei recurente nu al ambilor soţi, astfel, prezumţia de bun comun neputând fi înlăturată prin presupuneri sau depoziţia unor martori interesaţi. Nu putea un medic de renume să poarte opinci, să mănânce doar mămăligă, bunurile dobândite de acesta după despărţire s-au achiziţionat în 2 ani şi nu în 12 ani, şi neavând copii nu era interesat să acumuleze, iar creditul s-a contractat după divorţul de cea de a doua soţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Recurenta s-a căsătorit la data de 10.01.1987 în localitatea B. M., cu numitul F. C., căsătorie desfăcută prin sentinţa civilă nr.xxxx/2.10.1998 pronunţată de Judecătoria S. M., din vina ambilor soţi, la data de 11.04.2011 intervenind în localitatea S. M., decesul fostului soţ, litigiul de faţă fiind promovat de intimatul F. C. fratele defunctului în vederea partajării bunurilor comune dobândite sub durata acestei căsătorii.

Se reţine din extrasul de Carte Funciară pentru informare – filele 5-7 dosar de fond, că, sub durata căsătoriei, prin contractul autentificat sub nr.xxxxx/1990, foştii soţi au dobândit imobilul având nr.top.xxxx/x /I constând în apartament în suprafaţă de 84 m.p., înscris în CF nr.xxxxxx-Yx-Yx –CF vechi nr.xxxxx S. M., respectiv imobilul cu nr.top.xxxx/x în suprafaţă de 1076 m.p. teren şi construcţie – cotă de 1 părţi, înscris în CF nr.xxxxxx S. M., ambele situate în localitatea S. M., strada D. V., nr.xx.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit cu ocazia soluţionării cauzei în fond de expert inginer M. D. M. – filele 152-162 dosar de fond, la data divorţului foştilor soţi apartamentul avea o valoare de 217.000 lei, iar, investiţiile realizate la acesta ulterior acelui moment sunt de 52.127 lei, reevaluate prin completarea de la fila 189 la 61.171 lei, de către recurentă, aspect ce nu face obiectul prezentei căi de atac şi nu se impune a fi reanalizate.

Cu ocazia soluţionării cauzei în fond prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a stabilit bunurile dobândite de foştii soţi, sub durata căsătoriei, contribuţia egală a acestora, critica în sensul că nu s-a stabilit acest aspect apare ca nefondată, deoarece s-a stabilit în acest sens, cota ce-i revenea intimatului, urmare a decesului fratelui său, de 1 din suma de 217.000 lei, valoarea imobilului la data divorţului, din care implicit nu se impunea a fi scăzute investiţiile realizate exclusiv de către recurentă câtă vreme nu s-au scăzut din valoarea iniţială, sulta cuvenită intimatului era de 1 din 217.000 lei, deci 108.500 lei nu de 54.250 lei cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Nu se poate reţine însă critica recurentei în sensul că ar fi fost o simplă eroare de calcul matematic al sultei datorate de recurentă în sensul art.281 alin.1 Cod procedură civilă, care să impună o îndreptare a acesteia doar pe calea instituită de art.281 Cod procedură civilă şi care să facă aplicabile astfel dispoziţiile art.2812 a Cod procedură civilă potrivit cărora îndreptarea nu putea fi cerută pe calea apelului.

Au fost, conform celor expuse, stabilite cote egale ale foştilor soţi la dobândirea bunurilor comune însă instanţa de fond acordând din valoarea imobilului de 217.000 lei doar suma de 54.250 lei în favoarea intimatului reclamant, ca moştenitor al defunctului F. C., implicit a avut loc o revenire asupra celor dispuse iniţial, acordându-i-se doar o cotă de 1 din această valoare ceea ce nu era de natură a fi corectat, îndreptat pe calea instituită de art.281 Cod procedură civilă ci pe cea a căii de atac a apelului împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond. Faptul că instanţa de apel în considerente a reţinut altceva – că s-ar fi scăzut din valoare investiţiile comune ale soţilor nu schimbă cele expuse iar, conform art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, invocat de recurentă prin motivele de recurs, într-adevăr dovada că un bun este propriu, se va putea face prin orice mijloc de probă.

Cu ocazia soluţionării cauzei în fond, au fost administrate o serie de probe cu înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate şi declaraţii de martori, câtă vreme, conform celor arătate mai sus, dovada privitor la stabilirea, constatarea calităţii unui bun dobândit sub durata căsătoriei se poate face inclusiv cu probe testimoniale.

Apartamentul în litigiu, conform celor susmenţionate, a fost într-adevăr dobândit de foştii soţi după încheierea căsătoriei, respectiv la data de 29.11.1990 – fila 19 dosar de fond -, pentru un preţ de 100.000 lei. Martorul B. V. - fila 67 dosar de fond, vecin cu recurenta, a relatat că intenţiona să cumpere el acest apartament. L-a văzut însă pe tatăl recurentei cu o pungă, i-a spus că a încheiat târgul, iar, fostul proprietar i-a confirmat vânzarea, că s-a achitat avansul. I s-a spus de către tatăl recurentei că a dorit să-l cumpere pentru fiica sa ce s-a mutat cu soţul doar la un an de la cumpărare în acesta, perioadă în care el a renovat apartamentul. Avea acesta o fermă în C., a vândut aproximativ 20 de porci anual, 50-60 păsări pe care le valorifica şi le preda la abator, săptămânal aducea fiicelor produse, îi ajuta pe soţi material şi financiar, aceştia nu realizau venituri în afară de salariu, mai organizau săptămânal petreceri, participau la congrese în ţară şi străinătate.

Faptul că tatăl recurentei a cumpărat imobilul pentru fiica sa recurentă, a fost confirmat şi de martorul G. I. – fila 72 dosar de fond, aceasta relatând inclusiv aceleaşi aspecte şi cu privire la creşterea de către tatăl recurentei a 15-20 porci, în câte 4-5 serii pe an, că vindea produse agricole, creştea păsări, că îi ajuta financiar, material. Aceleaşi aspecte reies şi din declaraţia martorei R. M. - fila 96 dosar de fond - conform căreia tatăl recurentei a cumpărat imobilul în litigiu în scopul determinării acesteia de-a se muta din B. M. în S. M., preţul fiind achitat de acesta, care avea o crescătorie de porci în C., vindea anual sute de porci, avea şi o crescătorie de găini, avea mulţi bani, perioadă în care foştii soţi erau stagiari, câştigurile erau infime, locuinţa a fost amenajată tot de către tatăl recurentei deoarece foştii soţi nu se descurcau din salariu, participau la congrese naţionale, internaţionale des pe cheltuiala tatălui ei, aveau înclinaţii către lux, consumau băuturi fine, ţigări de calitate, aveau îmbrăcăminte de calitate. Toate investiţiile s-au suportat de tatăl recurentei, în 1991 au cumpărat foştii soţi un autoturism D. xxxx, plătit de tatăl ei, cu doi ani înainte de divorţ, fostul soţ a început să obţină câştiguri, dar le folosea la petreceri.

Curtea a reţinut din cele de mai sus că într-adevăr părinţii recurentei creşteau animale, pentru comercializare, abţineau venituri mari pe care le-au folosit în interesul acesteia, au achitat inclusiv contravaloarea apartamentului în litigiu. Faptul că aceştia creşteau porci reiese chiar şi din evidenţele din Registrul Agricol, împrejurarea că au existat ani în care nu erau menţionate animale nu schimbă cele expuse, fiind notoriu că anterior anilor 1990 nu se declarau toate animalele, păsările aflate în gospodărie.

Raportat la toate considerentele de mai sus, s-a reţinut că, recurenta a făcut dovada susţinerilor sale în sensul art.5 alin.1 din Decretul nr.32/1954, respectiv că a avut o contribuţie exclusivă la dobândirea apartamentului în litigiu câtă vreme preţul a fost plătit pentru aceasta de către tatăl său ce realiza venituri din propria gospodărie. Este notoriu faptul că anterior anilor 1990, în târguri, pieţe, abatoare, se vindeau păsări, porci şi vite, de către producători individuali cu aplicarea şi interpretarea greşită a acestor dispoziţii legale instanţa de apel a reţinut că probele nu ar fi plauzibile, întrucât era de neconceput ca în acea perioadă să se realizeze venituri din libera iniţiativă privată. De altfel, adresa nr.xxxx/3.02.2016 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială C., depusă în recurs la dosar, confirmă că părinţii recurentei creşteau animale, din vânzarea cărora obţineau venituri.

Sigur că, într-adevăr foştii soţi realizau venituri în perioada cumpărării apartamentului, însă conform menţiunilor din copia carnetului de muncă –filele 20-39 dosar de fond, defunctul ca medic stagiar începând cu 1.12.1983 avea un salariu de 2310 lei lunar, la 1.01.1989 un salariu de 2690 lei lunar, iar în iunie 1990 de 3420 lei lunar, toţi martorii susmenţionaţi relatând că foştii soţi organizau frecvent petreceri, participau la congrese, că îşi cheltuiau veniturile cu achiziţionarea de haine, îmbrăcăminte, articole de lux, ori, toate aceste aspecte nu sunt decât de natură a duce la concluzia că în perioada încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu deţineau suma necesară în vederea plăţii preţului, greşit ambele instanţe reţinând contrariul.

Atâta timp cât nu s-a dovedit în nici un fel faptul că tatăl recurentei i-ar fi dat fiicei şi soţului acesteia banii necesari cumpărării imobilului cu titlu de împrumut, speculaţiile instanţei de fond apar ca neavenite iar întrucât martorii au declarat că s-a intenţionat cumpărarea nu în favoarea ambilor soţi ci doar a recurentei, este exclusă şi teoria evidenţiată de instanţa de apel în sensul că ar fi fost o donaţie în favoarea acestora. Faptul că s-a înscris imobilul în CF pe numele acestora, nu doar al recurentei, date fiind relaţiile dintre aceştia – din aceea perioadă -, nu este de natură a duce la concluzia reţinută eronat de instanţa de apel şi nici împrejurarea că a stat tatăl în pasivitate, câtă vreme doar la partaj urmau a se stabili aceste aspecte, dispoziţiile art.31 alin.1 lit. b) din Codul familiei fiind greşit aplicate şi interpretate.

Referitor la apartamentul situat în B. M., potrivit înscrisurilor aflate în dosar de fond – filele 75-80, acesta s-a cumpărat într-adevăr sub durata căsătoriei, potrivit titlului de proprietate nr.xxxx/18.07.1991, intabulat la 29.07.1991 deci ulterior dobândirii celui în litigiu din 29.11.1990, înstrăinarea către părinţii defunctului având loc doar la data de 5.11.1991, ori, era imposibil chiar dacă s-ar accepta ideea primirii preţului, ca din acesta se fi plătit preţul celui în litigiu raportat la perioadele în care au avut loc aceste tranzacţii, înscrisul fiind astfel greşit interpretat, dispoziţiile art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, fiind aplicabile.

Faţă de toate considerentele expuse, fiind incidente dispoziţiile art.304 alin.1 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1 şi 3 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a admis ca fondat recursul, a modificat în întregime decizia recurată, a admis ca fondat apelul declarat de reclamanta reconvenţională C. D., în baza art.296 Cod procedură civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat că aceasta a avut o contribuţie exclusivă de 100% la dobândirea imobilului în litigiu şi a înlăturat dispoziţiile contrare prin care s-a constatat că 1 din acesta face parte din masa succesorală după F. C. şi a fost obligată la plata sultei în favoarea lui F. C.

Câtă vreme intimatul nu a declarat recurs, nu se impune o analiză a modului în care s-au soluţionat celelalte aspecte cu privire la bunurile mobile dobândite sub durata căsătoriei de către instanţa de apel. Ca o consecinţă a celor dispuse s-a respins ca nefondat apelul acestuia şi au fost înlăturate dispoziţiile prin care acesta a fost admis, iar celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, au fost păstrate ca legale şi temeinice.

Criticile referitor la modul în care s-a soluţionat apelul reclamantului, prin care s-a majorat sulta stabilită în sarcina recurentei, faţă de cele dispuse, nu s-a mai impus a fi analizate.

Reţinând culpa procesuală a intimatului în apel şi recurs, câtă vreme nu s-au solicitat cheltuieli de judecată decât pentru aceste faze procesuale, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanţa de recurs l-a obligat să-i plătească recurentei 4549 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial şi taxe de timbru.

S-au menţinut dispoziţiile deciziei apelate prin care s-au păstrat dispoziţiile sentinţei apelate referitor la respingerea capătului de cerere privind partajul bunurilor mobile.

Domenii speta

Spete similare