Dreptul muncii

Condiția necesară pentru ca pârâtul  să fie exonerat de la plata cheltuielilor de judecată este ca pârâtul să fi recunoscut până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului. Chiar în situația recunoașterii, exonerarea de la plată a pârâtului nu poate interveni dacă înainte de a porni procesul reclamantul l-a pus în întârziere sau era de drept în întârziere. Reclamanta a notificat-o pe pârâtă înainte de introducerea acțiunii să îi achite bonusurile, ceea ce echivalează cu punerea în întârziere acesteia.

Decizia civilă nr. 639/06.10.2016  a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila …  a chemat în judecată pe pârâta … SRL Bucureşti pentru ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să se constate nulitatea clauzei de mobilitate prevăzute de art. D din contractul individual de muncă nr…./29.06.2012 şi că este justificat refuzul reclamantei de a da curs deciziei de relocare a acesteia nr…./3.02.2016 şi să fie obligata pârâta la plata bonusurilor acordate pentru realizările din trimestrele 3 şi 4 din anul fiscal 2014-2015, în cuantum total de 18.728, 5 lei. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 29.06.2012  contractul individual de muncă, având funcţia de reprezentant medical pe raza judeţelor B. şi G.

Singurele deplasări în afara ariei stabilite urmând a fi făcute pentru participarea la seminariile şi congresele de prezentare a produselor medicale şi de formare profesională,  reclamanta a susţinut că în cei trei ani şi jumătate de activitate în cadrul societăţii ……SRL nu a aflat de vreo altă realocare a vreunui angajat al societăţii dintr-o zonă geografică în alta, prin dispoziţia societăţii, în baza unei presupuse clauze de mobilitate.

Prin urmare, a fost surprinsă când societatea pârâtă prin adresa nr.35/03.02.2016 i-a comunicat că începând cu data de 10.02.2016 urmează să desfăşoare activitatea profesională în zona geografică reprezentată de judeţul Cluj. Pârâta a urmărit demisia acesteia, cu toate că şi-a atins şi depăşit întotdeauna obiectivele impuse. In susţinerea acestora este şi aspectul că reprezentantul societăţii cunoaşte că nu a convenit niciodată asupra posibilităţii relocării sale într-o altă zonă, cu atât mai mult într-o zonă atât de îndepărtată.

O altă dovadă în acest sens poate fi întârzierea, fără precedent a plăţii bonusurilor pe care societatea pârâtă i le-a acordat pentru rezultatele obţinute în trimestrele 3 şi 4 ale anului 2014-2015. Reclamanta a susţinut că clauza de mobilitate invocată de pârâtă este lovită de nulitate întrucât nu a fost negociată de către părţi, nu prevede aria geografică în care se poate solicita angajatului să-şi desfăşoare activitatea şi nu cuprinde nici prestaţiile suplimentare convenite pentru compensarea neajunsului relocării. Art.20 din Codul muncii consacră posibilitatea includerii în CIM  a unor clauze specifice, printre care este menţionată şi clauza de mobilitate. In dezvoltarea acestei dispoziţii legale, art.25 din acelaşi Cod prevede că prin intermediul unei astfel de prevederi contractuale, părţile stabilesc, în considerarea specificului muncii, ca executarea obligaţiilor de serviciu ale salariatului să nu se realizeze într-un loc de muncă stabil. Cu toate acestea, clauza de mobilitate nu conferă angajatorului dreptul de a modifica oricând, în mod unilateral, locul muncii, ca element esenţial al CIM. Un alt aspect important este că în cazul clauzei de mobilitate ne aflăm în prezenţa unui act bilateral, o astfel de clauză putând fi stipulată într-un contract de muncă numai după ce ambele părţi au căzut de acord asupra conţinutului acesteia.

In situaţia de fapt, în timpul negocierii CIM încheiat între părţi nu s-a luat în discuţie posibilitatea ca reclamanta să facă activităţile specifice funcţiei de reprezentant medical în altă zonă geografică decât cea corespunzătoare judeţelor Brăila şi Galaţi.

S-a arătat şi că practica societăţii constă în aceea că, deşi a prevăzut în toate contractele de muncă aceleaşi prevederi privind locul muncii, nu a negociat cu nici un angajat o clauză de mobilitate în sensul că nu a adus în discuţie, cu ocazia negocierilor privind încheierea contractelor de muncă posibilitatea relocării prin decizia unilaterală a angajaţilor. Faţă de acest aspect s-a apreciat că prevederile contractuale de la lit. D din CIM nu pot reprezenta o clauză de mobilitate valabilă.

S-a susţinut că reclamanta a refuzat justificat relocarea întrucât părţile nu au negociat o clauză de mobilitate la încheierea CIM nr. 65/29.06.2012, singura discuţie despre locul muncii, finalizată printr-un acord de voinţă a părţilor a constat în aspectul că locul muncii pentru reclamantă va fi în aria geografică circumscrisă judeţelor Galaţi şi Brăila.

Prin urmare, atunci când societatea a dispus relocarea reclamantei din zona Galaţi-Brăila în zona judeţului Cluj, prin adresa nr. 35/03.02.2016, reclamanta a solicitat să i se precizeze temeiul solicitării, respectiv dacă se menţine invocarea presupusei clauze de mobilitate sau dacă se întemeiază pe dispoziţiile care permit delegarea pentru o perioadă de 60 de zile fără permisiunea angajatului. Întrucât pârâta a înţeles să invoce clauza de mobilitate, reclamanta a refuzat să se deplaseze în judeţul Cluj, aceasta apreciind că refuzul este justificat.

Pârâta nu i-a plătit reclamantei drepturile salariale sub formă de bonusuri în trimestrele 3 şi 4 din anul 2014-2015. Potrivit politicii de stimulare a activităţii angajaţilor săi, societatea ... SRL  a stabilit şi pentru trimestrele  3 şi 4 ale anului fiscal 2014-2015 stimulente sub formă de bonusuri, ce urmau a fi acordate în condiţiile depăşirii obiectivelor propuse.

Reclamanta, în fiecare dintre aceste trimestre a atins şi depăşit targhetul impus de angajator, astfel încât i-au fost calculate şi comunicate bonusurile acordate, respectiv suma de 8508,5 lei pentru semestrul al treilea şi suma de 10.220 lei pentru semestrul al patrulea. Cu toate acestea, nici în prezent aceste bonusuri nu au fost plătite, deşi a trecut un an de la data acordării lor. A notificat pârâta sa plătească bonusurile restante, însă aceasta nu a răspuns solicitărilor, cu atât mai puţin nu a achitat sumele restante. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 25 şi art.159-161 din Codul Muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes în formularea cererii şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca fiind făcută de o persoana lipsită de interes; în subsidiar respingerea acţiunii ca fiind nefondată.

In fapt, în data de 29.06.2012 între societatea ... SRL şi angajata …  a intervenit acordul de voinţă în sensul încheierii CIM nr… pentru ocuparea postului de reprezentant medical. Pârâta a precizat că nici în contractul individual de muncă şi nici în fişa postului reclamantei nu s-a stabilit că locul muncii acesteia este de reprezentant de judeţele Brăila şi Galaţi. Nici unul din reprezentanţii medicali nu îşi desfăşoară activitatea de promovare într-un loc de muncă fix, ci se deplasează la sediile diverşilor medici şi/sau farmacişti selectaţi în funcţie de nevoile pârâtei, în vederea desfăşurării activităţii de promovare care să ducă la încurajarea prescrierii şi/sau vânzării produselor aflate în portofoliul pârâtei. Deci, încă de la începutul raporturilor de muncă reclamanta nu a avut un loc de muncă fix, ci şi-a desfăşurat activitatea la sediile clienţilor. Orice angajat care ocupă postul de reprezentant medical are aceeaşi clauză privind locul muncii, fără de care funcţia aceasta ar fi lipsită de esenţă; pentru că nu îşi desfăşoară activitatea într-un loc de muncă fix şi trebuie să se deplaseze la sediile profesioniştilor din domeniul medical. Chiar dacă nu s-a prevăzut în termeni expliciţi în contractul individual de muncă, faptul că este vorba de o clauză privind mobilitatea locului de muncă, din formularea ei rezultă că aceasta reprezintă o clauza de mobilitate, întrucât în lipsa unui loc de muncă fix, reclamanta urma să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu directivele angajatorului.

In baza acestei clauze, în data de 03.02.2016 i-a comunicat reclamantei Decizia de relocare nr…./03.02.2016 prin care i-a adus la cunoştinţă faptul că, începând cu data de 10 februarie 2016 urmează să îşi desfăşoare activitatea asumată în baza contractului individual de muncă şi a fişei postului în zona geografică reprezentată de jud. Cluj.

Prin urmare, pârâta a dorit ca pe fondul intenţiei de reorganizare care implică şi desfiinţarea postului reclamantei, să beneficieze în continuare de activitatea acesteia, dar în altă zonă de interes a nevoilor pârâtei, uzând de clauza de mobilitate a locului de muncă al reclamantei.

 Reclamanta, printr-o notificare, a comunicat pârâtei refuzul de a se deplasa în zona Clujului, iar cu o zi înainte de la data la care trebuia să se întâlnească cu noul superior a intrat în concediu medical. După încetarea concediilor medicale succesive de care a beneficiat reclamanta, societatea i-a comunicat Decizia de concediere nr…./01.03.2016, emisă în temeiul art.65 din Codul muncii. Pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei privind nulitatea unui element al contractului individual de muncă câtă vreme nu mai există raporturi contractuale de muncă între pârâtă şi reclamantă.

Potrivit art.57 din Codul muncii constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor, acest lucru venind în considerarea specificului contractului individual de muncă şi anume, un contract de prestări servicii succesive, care nu se pot returna, fiind imposibil ca angajatorul să dea înapoi munca prestată de salariat. S-a susţinut că nu este îndeplinită condiţia nulităţii clauzei de la lit.D din contract, arătându-se că faptul că în clauza de mobilitate prevăzută de art. D din CIM nr…./29.06.2012 nu este indicată aria geografică în cadrul căreia îşi poate exercita activitatea salariatul nu constituie nici pe departe un motiv de nulitate, câtă vreme Codul muncii nu prevede o astfel de condiţie legală.

Mai mult, în art.57 alin.3 din Codul muncii se stipulează că „nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege”. Ori, prin Decizia de relocare .../03.02.2016 pârâta a informat reclamanta că îi va achita contravaloarea unei indemnizaţii de 1000 Ron brut,  reprezentând o prestaţie suplimentară în bani, în vederea susţinerii şi facilităţii desfăşurării activităţii în zona geografica indicată prin decizie.

Pârâta a solicitat respingerea cererii privind obligarea la plata bonusurilor pretinse. Deşi pârâta nu şi-a asumat niciodată obligaţii de plată a bonusurilor pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, cu toate acestea a fost de acord să achite astfel de bonusuri atunci când condiţiile financiare au permis. A precizat că ultima oară când a achitat bonusuri salariaţilor a fost in data de 02.02.2015, însă ulterior nu s-a mai achitat nici un bonus. In drept, art.205 CPC, art.25, art.57, art.65 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr.438/14.06.2016 pronunţată de Tribunalul Brăila au fost respinse ca fiind lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea nulităţii clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr. .../29.06.2012 şi constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr. .../3.02.2016.

A fost respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata bonusurilor pentru trimestrele 3 şi 4 din anul fiscal 2014-2015.

A fost respinsă ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă nr. .../29.06.2012, reclamanta … a fost angajată a pârâtei … SRL în funcţia de reprezentant medical, pe durată nedeterminată, începând cu data de 2.07.2012.

Ulterior promovării prezentei acţiuni, la data de 1.03.2016, s-a emis de către . .. SRL decizia nr. .../1.03.2016 prin care s-a hotărât încetarea contractului individual de muncă înregistrat sub nr…/29.06.2012 încheiat între societate şi reclamanta …, în temeiul art.65 Codul muncii.

Faţă de această situaţie, s-a invocat excepţia lipsei de interes pentru capetele de cerere privind constatarea nulităţii clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr.../29.06.2012 şi constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr…/3.02.2016.

Reclamanta a fost de acord cu această excepţie, arătând că nu a contestat decizia de concediere.

Având în vedere că în urma emiterii deciziei nr…/1.03.2016 au încetat raporturile contractuale de muncă între pârâtă şi reclamantă, contractul individual de muncă nr…./29.06.2012 încetându-şi efectele, Tribunalul a apreciat ca lipsite de interes cererile reclamantei ce vizau acest contract individual de muncă.

Prin urmare, Tribunalul a apreciat ca fondată excepţia lipsei de interes, astfel că a  respins ca fiind lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea nulităţii clauzei de mobilitate prevăzute în contractul individual de muncă nr.../29.06.2012 şi constatarea refuzului justificat al reclamantei de a da curs deciziei de relocare nr.../3.02.2016.

Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata bonusurilor acordate pentru realizările din trimestrele 3 şi 4 din anul fiscal 2014-2015 în sumă de 18728,5 lei, Tribunalul a reţinut că nu s-a invocat de către reclamantă vreo dispoziţie legală cuprinsă în vreun act normativ, în contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă în baza cărora se acordau aceste bonusuri.

S-a constatat  însă că potrivit extrasului de cont ataşat la dosar, la data de 28.04.2016 i s-a plătit reclamantei suma de 14413 lei net (aferentă sumei brute de 18728,5 lei) cu titlu de bonusuri.

Reclamanta a confirmat primirea bonusurilor, susţinând că cererea privind plata bonusurilor a rămas fără obiect.

Întrucât pretenţiile reclamantei constând în bonusurile pentru trimestrele 3 şi 4 din anul fiscal 2014-2015 au fost achitate ulterior promovării prezentei acţiuni, Tribunalul a constatat că cererea privind plata bonusurilor a rămas fără obiect, astfel că nu s-a mai analizat pe fond această cerere. Prin urmare, Tribunalul a respins ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata bonusurilor pentru trimestrele 3 şi 4 din anul fiscal 2014-2015.

Reclamanta a insistat în plata cheltuielilor de judecată, susţinând că anterior introducerii acţiunii la instanţă, pârâta a fost pusă în întârziere prin notificările comunicate.

Tribunalul a apreciat că în privinţa primelor două capete de cerere, respinse ca lipsite de interes, nu se poate reţine vreo culpă procesuală a pârâtei în soluţionarea acestor capete de cerere, care să justifice solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Adresele comunicate pârâtei de către reclamantă, anterior promovării prezentei acţiuni vizau fondul cauzei, neavând astfel nicio relevanţă faţă de situaţia care a determinat incidenţa excepţiei lipsei de interes reţinute.

În ceea ce priveşte notificarea pentru plata bonusurilor, de asemenea nu poate fi reţinută ca fiind o punere în întârziere a pârâtei, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu există o reglementare legală din care să reiasă obligaţia de plată a acestor bonusuri, respectiv data la care trebuiau plătite bonusurile în raport de care s-ar fi putut aprecia neîndeplinirea în termen a obligaţiei.

Faţă de cele reţinute, Tribunalul a apreciat ca nefondată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, solicitând schimbarea în parte a ei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 454 Cod de procedură civilă, în sensul că intimata a recunoscut pretențiile sale până la primul termen de judecată și a fost pusă în întârziere anterior formulării acțiunii.

Astfel, intimata a emis decizia de concediere după ce a fost introdusă acțiunea în instanță și a achitat bonusurile aferente trimestrelor 3 și 4 ale anului 2014, ceea ce are semnificația recunoașterii efective a pretențiilor sale.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 264 din Legea 26/2011, art. 466 și urm și art. 454 Cod de procedură civilă.

Intimata a formulat note de ședință, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală şi temeinică, întrucât nu au recunoscut pretențiile reclamantei și nu au avut nicio obligație legală să plătească bonusurile.

În subsidiar solicită reducerea onorariului, față de munca efectivă prestată de avocat.

Examinând apelul declarat prin prisma  motivelor invocate de apelantă,  Curtea apreciază că acesta este fondat faţă de următoarele considerente:

Potrivit art. 454 Cod de procedură civilă, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispoziţiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil rămân aplicabile.

În speță, nu se poate reține că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei cu privire la capetele 1 și 2 din acțiune. Dimpotrivă, poziția sa a fost de menținere a clauzei de mobilitate, iar concedierea reclamantei în urma desființării postului a avut ca efect inutilitatea cercetării acestor pretenții.

Nici în ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere pârâta nu a recunoscut că i-ar datora reclamantei vreun bonus, în schimb a procedat la plata acestora, ceea ce echivalează cu recunoașterea indirectă a pretențiilor.

Se observă că pentru a putea fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, condiția necesară este ca pârâtul să fi recunoscut până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului.

Chiar în situația recunoașterii, exonerarea de la plata a pârâtului nu poate interveni dacă înainte de a porni procesul reclamantul l-a pus în întârziere, sau era de drept în întârziere.

Or, prin adresa de la pagina 20 a dosarului de fond, reclamanta a notificat-o pe pârâtă  la data de 10.02.2016, înainte de introducerea acțiunii, să îi achite bonusurile pentru trimestrele 3 și 4 ale anului 2014 în termen de 7 zile, ceea ce  echivalează cu punerea în întârziere a acesteia.

Ca urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 454 Cod de procedură civilă, pârâta nu putea fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Față de modalitatea în care a fost soluționat dosarul, în două termene de judecată și pe excepție, în urma intervenirii unor situații care au dus la inutilitatea cercetării pe fond a cauzei, Curtea constată că activitatea desfășurată de avocat nu este proporțională cu onorariul de 3000 de lei, care a fost încasat de către acesta și va proceda la reducerea acestuia până la suma de 1500 de lei, la care va fi obligată pârâta.

În consecinţă, în baza art. 480 N. Cod de procedură civilă, instanţa va admite apelul și va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că o va obliga pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum redus de 1500 lei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare