Pretenţii

Decizie 291/2015 din 25.03.2015


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 291/2015

Şedinţa publică de la 25 Martie 2015

Obiectul cauzei:pretenţii

TRIBUNALUL

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Piteşti la data de  25.07.2011, reclamanta (...) a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtei (...)  ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 600 euro calculata în conformitate cu clauza nr 9.7.4 lit c  şi penalităţi în cuantum de 684,45 lei, calculata conform clauzei 9.11 alin 2, precum şi la plata penalităţilor calculate conform  clauzei 9.9 alin 2 din contractul de vânzare-cumpărare  de acţiuni nr (...) .

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încercat să îndeplinească procedura prealabile însă corespondenţa a fost returnata cu menţiunea ,,destinatar mutat”.

Se arata că între reclamanta şi pârâta  a fost încheiat contratul de vânzare-cumpărare  acţiuni nr. (...) , având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui  nr. de 91260 acţiuni nominative emise de (...)  reprezentând 51,57 % din valoarea capitalului social subscris şi vărsat societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 9183/02.10.2014 pronunţată de Judecatoria Piteşti a fost respinsă cererea, reţinându-se în considerente următoarele:

Reclamanta (...) a solicitat obligarea  pârâtei (...)  la plata sumei de 600 euro calculata în conformitate cu clauza nr 9.7.4 lit c  şi penalităţi în cuantum de 684,45 lei calculata conform clauzei 9.11 alin 2, precum şi la plata penalităţilor calculate conform  clauzei 9.9 alin 2 din contractul de vânzare-cumpărare  de acţiuni nr (...) .

Reclamanta a încercat să îndeplinească procedura prealabile însă corespondenţa a fost returnata cu menţiunea ,,destinatar mutat”.

Între reclamanta şi pârâta  a fost încheiat contratul de vânzare-cumpărare  acţiuni nr. (...)  având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui  nr de 91260 acţiuni nominative emise de (...)  reprezentând 51,57 % din valoarea capitalului social subscris şi vărsat societăţii.

Deoarece reclamanta nu a indicat adresa corecta a pârâtei, i s-a pus în vedere aceste lucru, a fost  chiar suspendata cauza în baza art 155 alin 1 C.pr.civ. dar, tot nu s-a depus adresa corecta a pârâtei, motiv pentru are instanţa  a respins cererea.

Impotriva hotararii Judecatoriei Pitesti a declarat recurs, in termen legal, reclamanta (...) , criticand-o ca nelegala pentru motive incadrate in disp. art.304 pct.5 si9, art.3041 C.pr.civ., si solicitand casarea ei si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.

S-a aratat ca sentinta a fost pronuntata in conditiile nelegalei citari a paratei, contrar art.85 C.pr.civ.  In cauza s-a dispus suspenadrea cauzei la data de 06.06.2013 pentru neindicarea de catre reclamanta a noului domiciliu al paratei, in urma demersurilor efectuate reiesind ca parata figureaza inscrisa cu acelasi domiciliu pe care reclamanta l-a indicat si in actiune.

In aceste conditii, repunand cauza pe rol, instanta trebuia sa faca aplicarea art.95 C.pr.civ., dispunand citarea prin publicitate a paratei. In mod inexplicabil, instanta a ramas in pronuntare si a respins cererea, retinand ca nu au fost efectuate demersuri pentru aflarea domiciliului, in ciuda dovezilor de la dosar. In plus, o astfel de concluzie justifica respingerea cererii de repunere pe rol si mentinerea suspendarii, iar nu respingerea cererii pe fond.

Hotararea a fost pronuntata cu incalcarea principiului dreptului la aparare si al dreptului la un proces echitabil consacrate atat de dreptul intern, cat si de Conventia europeana a drepturilor omului si jurisprudenta CEDO. Astfel, aceste drepturi au fost incalcate ca urmare a pronuntarii hotararii in conditiile nelegalei citari a paratei, precum si ca urmare a nemotivarii solutiei pronuntate, prin necercetarea argumentelor invocate in actiune.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa sa.

Tribunalul a dispus citarea paratei prin publicitate, in conditiile art.95 C.pr.civ.

Analizand sentinta recurata, raportat la motivele de nelegalitate invocate, tribunalul constata ca recursul este fondat.

Astfel, primul motiv vizeaza nelegala citare a paratei si nelegalitatea solutiei de respingere pe fond a cererii, pentru argumentul ca nu s-au facut demersuri pentru aflarea noului domiciliu al paratei.

Verificand actele dosarului de fond, tribunalul retine ca procedura de citare a paratei, la domiciliul indicat de reclamanta, s-a restituit inca de la primul termen cu mentiunea „destinatar mutat”. Desi din informatiile obtinute de reclamanta de la organele competente a reiesit ca parata figura inregistrata in evidente cu acelasi domiciliu indicat si in actiune (f.30-31), prin incheierea din data de 08.03.2012 s-a dispus suspendarea judecatii, conform art.155 ind.1 C.pr.civ., retinandu-se neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei de a preciza domiciliul paratei.

Reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, la data de 21.05.2012,  atasand, din nou, dovada demersurilor facute.

La mai multe termene de judecata prima instanta a dispus citarea paratei la aceeasi adresa indicata in actiune si rezultata si din informatiile primite de la Directia de Evidenta a Persoanei Arges, prin incheierea din data de 6.06.2013 dispunandu-se iarasi suspendarea judecatii, in temeiul art.155 ind.1 C.pr.civ.

La data de 21.05.2014 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere pe care instanta nu o analizeaza, insa ramane in pronuntare asupra fondului, respingand actiunea prin sentinta pronuntata la 2.10.2014, ca urmare a neindeplinirii de catre reclamanta a obligatiei de indicare a domiciliului paratei.

Este evident ca pe parcursul judecatii la fond, inclusiv la termenul la care a ramas in pronuntare, procedura de citare a paratei nu a fost indeplinita, situatie in care, solutionarea pe fond a cererii s-a facut cu incalcarea art.85 si 107 C.pr.civ. S-ar putea pune in discutie interesul reclamantei in a invoca lipsa de procedura cu parata, insa tribunalul apreciaza ca interesul rezida in cauza de fata din chiar solutia pronuntata de instanta in aceste conditii.

Astfel, analizarea pe fond a cererii presupunea solutionarea cererii de repunere pe rol, deci verificarea indeplinirii de catre reclamanta a obligatiilor stabilite in sarcina sa, imperios necesare pentru continuarea judecatii, conform art.245 rap. la art.1551 C.pr.civ. Or, analiza hotararii pronuntata la 02.10.2014 dovedeste ca prima instanta nu a solutionat cererea de repunere pe rol, ci a ramas in pronuntare asupra cererii de chemare in judecata, pe care a respins-o, in conditiile nelegalei citari a paratei si pentru aspecte straine de natura pricinii, respectiv pentru ca reclamanta nu a facut dovada demersurilor facute pentru aflarea domiciliului actual al paratei.

Or, solutia pronuntata este contrara disp. art.85, 107, 245 rap. la art.1551 C.pr.civ., fiind incident motivul de casare prev. de art.304 pct.5 C.pr.civ. Inscrisurile depuse la dosar dovedesc ca reclamanta a facut toate demersurile necesare aflarii domiciliului actual al paratei, iar instanta, constatand ca si in evidentele organelor administrative este inregistrat acelasi domiciliu ca cel indicat in actiune, trebuia sa faca aplicarea art.95 C.pr.civ., dispunand citarea prin publicitate a paratei.

Pe de alta parte, instanta a ramas in pronuntare asupra cererii de chemare in judecata in conditiile in care nu a pus in discutie probele solicitate de catre reclamanta, nu le-a incuviintat si administrat, fiind incalcat dreptul acesteia la aparare si la un proces echitabil. Mai mult chiar, respingerea actiunii nu a avut la baza o analiza a pretentiilor reclamantei, nu a fost rezultatul unui rationament juridic efectuat in urma stabilirii sitatiei de fapt si a identificarii normelor de drept aplicabile, ci s-au retinut aspecte straine de fondul pretentiilor, aspecte ce ar fi putut, eventual, sustine o respingere a cererii de repunere pe rol, iar nu respingerea actiunii. Procedand in aceasta maniera, judecatoria nu numai ca a incalcat disp. art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. si exigentele unui proces echitabil, in sensul art.6 CEDO, care impune ca judecatorul sa analizeze sustinerile partilor si sa raspunda acestora, ci a refuzat reclamantei accesul la justitie, in conditiile in care i-a impus sarcini exagerate si cu depasirea cadrului procedural, desi iesirea din impasul produs prin necunoasterea domiciliul actual al paratei era expres prevazuta de disp. art.95 din C.pr.civ.

Prin urmare, este incident si din acest punct de vedere motivul de recurs prev. de art.304 pct.5 C.pr.civ.,  dar si cel prev. de pct.7.

Concluzionand, retinand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala, fara a intra in cercetarea fondului si in conditiile nelegalei citari a paratei, in temeiul art.312 alin.3 si 5 C.pr.civ., tribunalul va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare primei instante, pentru analizarea pe fond a cererii in conditiile citarii paratei conform art.95 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă (...) , împotriva sentinţei civile nr. 9183/02.10.2014 pronunţată de Judecatoria Piteşti în dosarul nr. 14648/280/2011 în contradictoriu cu intimatul-pârât (...).

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică,azi, 25.03.2015.