Contestație în anulare. Alegerea de domiciliu după comunicarea hotărârii. Neîndeplinirea condițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Contestație în anulare. Alegerea de domiciliu după comunicarea hotărârii. Neîndeplinirea condițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Secția a II-a civilă - Decizia nr. 53/17  februarie 2016

Prin Decizia nr. 53/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a Civilă s-a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.F.C. împotriva Deciziei nr. 347/2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. ……...

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 347/2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia– Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. ………… a fost admis recursul declarat de Cabinet Individual de Insolvenţă V.A.D., în calitate de lichidator judiciar al SC A.I. SRL, împotriva Sentinţei nr. 608/F/2015 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. ……… al Tribunalului ………. şi, în consecinţă, a fost modificată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată de către Cabinet Individual de Insolvenţă V.A.D. împotriva pârâţilor M.F.C. şi M.V. şi au fost obligaţi pârâţii să plătească suma de 20.965 lei reprezentând parte din pasivul rămas neacoperit în cadrul procedurii insolvenţei. Au fost menţinute în rest dispoziţiile din sentinţei atacate.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa nr. 608/F/2015 pronunţată de către judecătorul sindic în dosarul nr. ……… al Tribunalului ……….. a fost admisă propunerea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă V.A.D. şi, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC A.I. SRL şi radierea acestuia din Registrul comerţului. Totodată, a fost respinsă cererea formulată de către lichidatorul judiciar privind antrenarea răspunderii pârâţilor M.F.C. şi M.V. pentru pasivul rămas neacoperit în cadrul procedurii.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul sindic a reţinut, în ceea ce priveşte propunerea de închidere  a procedurii falimentului, faptul că în patrimoniul debitorului nu au fost identificate bunuri care să poată fi valorificate, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 131 din Legea nr.85/2006.

În ceea ce priveşte cererea de atragere a răspunderii pârâţilor pentru pasivul rămas neacoperit în cadrul procedurii falimentului, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit art.138  Legea nr.85/2006 răspunderea organelor de conducere pentru pasivul societăţii debitoare se poate antrena în cazul săvârşirii faptelor limitativ prevăzute de textul de lege menţionat şi numai dacă faptele respective au determinat starea de insolvenţă a debitoarei.

Aplicarea prevederilor art.138 din Legea nr. 85/2006 implică îndeplinirea cerinţelor art. 129 Cod pr.civ. şi, prin urmare, dreptul creditorilor sau al lichidatorului judiciar de a cere altor persoane decât societatea debitoare să achite creanţele, trebuie să izvorască dintr-un fapt a cărui comitere se dovedeşte prin probe administrate nemijlocit în procedura jurisdicţională.

Rezultă că, la fel ca în cazul răspunderii delictuale întemeiată pe art. 998, 999 Cod civil, şi în ipoteza răspunderii delictuale comerciale reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorul sau lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârşirea faptei ilicite determinate, raportul de cauzalitate dintre faptă, prejudiciu şi cuantumul pagubei produse datorită delictului comercial.

Această concluzie se impune având în vedere că art. 998, 999 Cod civil şi art.138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului.

Lichidatorul judiciar s-a limitat la a invoca, în susţinerea cererii sale, prezumţia vinovăţiei pârâţilor întemeiată pe faptul că au folosit bunurile societăţii în interes propriu şi nu au ţinut evidenţa contabilă în conformitate cu legea.

Chiar în această situaţie, prezumţia este relativă şi generală şi trebuie completată cu probe administrate nemijlocit în instanţă, care să dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu.

Lichidatorul judiciar nu a solicitat şi nu a propus probe în instanţă în susţinerea cererii întemeiată pe prevederile art.138  din Legea nr. 85/2006.

Ca atare, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar nu a dovedit săvârşirea de către pârâţi a faptei delictuale care să conducă nemijlocit la prejudicierea averii debitoarei.

Curtea a reţinut că împotriva Sentinţei nr. 608/F/2015 a declarat recurs lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă V.A.D., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii pârâţilor pentru suma de 48.094 lei.

În drept au fost invocate prevederile art. 299 şi 304 pct. 8 şi 9 din C.pr. civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că înţelege să critice sentinţa atacată doar sub aspectul respingerii cererii de antrenare a răspunderii administratorilor societăţii debitoare, cerere pe care a întemeiat-o în drept pe dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a şi d din Legea nr. 85/2006.

În acest sens, recurentul arată că în mod netemeinic judecătorul sindic a reţinut că nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâţilor pentru pasivul rămas neacoperit în cadrul procedurii, întrucât la dosar au fost depuse acte contabile ce au fost puse la dispoziţie de administratori şi de organele fiscale, precum şi rapoartele întocmite în cursul procedurii, acte din care rezultă neidentificarea faptică a unui activ contabil în valoare de 52.525 lei, constând în creanţe neîncasate şi disponibil din casă.

Se mai susţine că pârâţii nu au contestat aceste acte, nu au adus nicio dovadă pentru a infirma prin orice mijloc faptele stabilite de lichidator. Pe toată perioada de lichidare aceştia au fost notificaţi să prezinte acte primare prin care să justifice cum au utilizat lichidităţile băneşti din casă. Acest fapt nu s-a întâmplat, administratorii nu au predat lichidatorului nici un act contabil primar, au tratat cu nepăsare orice efort al acestuia şi al creditorilor de a recupera măcar parţial creanţele de la debitoarea falită.

Au susţinut că lichidităţile băneşti le-ar fi folosit pentru rambursarea unui credit contractat în folosul societăţii debitoare, însă în cauză s-a demonstrat cu acte că lichidarea creditului bancar contactat s-a făcut în anul 2012, urmare a executării silite prin executor judecătoresc a garanţiei imobiliare constituite în favoarea băncii.

Se mai consideră că, în condiţiile în care instanţa considera că probele administrate erau insuficiente şi neconcludente, în virtutea rolului activ putea să administreze orice probă pe care ar fi considerat-o necesară, putea să solicite pârâţilor să prezinte în instanţă acte contabile primare, prin care să justifice cum s-au folosit banii, să justifice cu documente că sumele precizate de lichidator au fost utilizate în interesul societăţii.

Având în vedere specificul acestei procedurii, precum şi faptul că toată activitatea lichidatorului se bazează doar pe documentele contabile predate de către administratori, lichidatorul judiciar, consideră că pârâţilor le revenea sarcina să probeze contrariul celor arătate de lichidator în cererea de antrenare, lucru pe care nu l-a făcut.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate în raport cu criticile formulate, precum şi conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat recursul întemeiat.

În considerente a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a - g din textul legal, printre care: folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane (lit. a) şi ţinerea unei contabilităţi fictive sau în neconformitate cu legea (lit. d).

Având în vedere actele ce i s-au pus la dispoziţie de către AJFP ………., respectiv bilanţul contabil la 30.06.2008 şi balanţa de verificare la data de 31.07.2008, lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii pârâţilor M.F.C. şi M.V. pe temeiul art. 138 lit.a şi d din Legea nr.85/2006 şi a motivat că figurează înregistrate în contabilitatea debitoarei: creanţe în sumă de 31.560 lei şi suma de 20.965 lei în ,,casă”, care nu i-au fost predate, starea de insolvenţă fiind determinată de foştii administratori sociali, care a folosit în interes propriu lichidităţile, ducând societatea în incapacitatea de plată a datoriilor.

Conform art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, angajarea răspunderii presupune ca persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă să fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Astfel, este necesar a fi îndeplinite condiţiile art. 998 – 999 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţie.

Instanţa de recurs a reţinut că dacă, în ceea ce priveşte creanţele nerecuperate, nu se poate considera că acestea au fost folosite de către pârâţi, nefiind făcute dovezi în acest sens, nu acelaşi lucru se poate spune în privinţa soldului, în valoare de 20.965 lei, ce figurează în ,,Casa în lei”.

Deşi, pârâţii, în calitate de administratori sociali aveau fie obligaţia predării acestei sume, fie a justificării lipsei ei din casierie, în speţă, aceştia nu au oferit o explicaţie plauzibilă cu privire la utilizarea acestei sume de bani, susţinerile acestora în sensul că disponibilul din casierie a fost utilizat pentru rambursarea creditului contractat de către societate nu au fost dovedite, ci dimpotrivă acestea sunt infirmate prin actele depuse la dosar de către lichidatorului judiciar, din care rezultă că lichidarea creditului bancar s-a realizat în anul 2012, prin executarea garanţiei imobiliare de către executorul judecătoresc.

Astfel, nu există vreo justificare a lipsei banilor din casă, concluzia neputând fi decât aceea că suma a fost folosită în interesul pârâţilor şi nu în interesul societăţii.

Astfel, se prezumă şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, care constă în parte din pasivul înregistrat în tabelul de creanţe, corespunzător sumei de bani din casierie nepredată lichidatorului judiciar.

S-a motivat că prezumţia putea fi răsturnată de către intimaţii pârâţii, însă aceştia nu au făcut dovada contrară, nici în faţa judecătorului sindic şi nici în recurs.

În ceea ce priveşte critica recurentului, privitoare la împrejurarea că simplul fapt al neţinerii contabilităţii atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, s-a constatat că o atare soluţie face abstracţie de dispoziţiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 – 142), care instituie o răspundere subiectivă, limitată la fapte şi persoane anume determinate, în condiţii expres prevăzute în textul legii.

S-a arătat că, în fapt, lichidatorul judiciar pretinde în mod netemeinic că operează prezumţia că actele contabile nu au fost întocmite, întrucât nu au fost predate. Or, chiar şi în această ipoteză trebuia probat că neîntocmirea actelor contabile a determinat starea de insolvenţă, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.

Împotriva Deciziei nr. 347/2015 a formulat contestaţie în anulare pârâtul contestator M.F.C., solicitând admiterea contestaţiei, anularea hotărârii atacate şi reluarea judecăţii în calea de atac a recursului, în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate, cu cheltuieli de judecată, invocând în drept dispoziţiile art. 503 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În motivarea contestaţiei a arătat că nu a fost legal citat în recurs, procedura de citare a sa nefiind legal îndeplinită.

A precizat că, după pronunţarea deciziei Tribunalului …….., a solicitat, printr-o cerere depusă la dosarul cauzei, să fie citat la sediul Cabinetului de Avocat ………. , unde să-i fie comunicată acea decizie, întrucât nu mai locuia la locul unde a fost citat până atunci, fiind înstrăinat şi astfel neavând posibilitatea de a-şi ridica corespondenţa.

A susţinut că a constatat de pe portalul instanţelor că recursul a fost judecat, însă la sediul procesual ales nu a primit nicio comunicare, că nu i-a fost comunicată nici decizia tribunalului, nici recursul şi nici citaţia pentru termenul când s-a judecat recursul, neavând posibilitatea să formuleze apărări în recurs şi să îşi susţină cauza.

În drept au mai fost invocate dispoziţiile art. 503 – 508 din Codul de procedură civilă.

Intimatul CII V.A.D., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.I. SRL, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

A arătat intimatul că numitul contestator susţine că a indicat sediul procesual ales, după judecarea de către Tribunalul ……. a cererii de antrenare a răspunderii administratorilor şi după pronunţarea hotărârii, printr-o cerere depusă la dosarul instanţei de fond, dar, nu a depus nici o copie a înscrisului la care face referire, odată cu cererea în anulare. A solicitat a se avea în vedere că susţinerile contestatorului nu sunt probate, cât timp acesta nu a depus la dosar nici cererea prin care a cerut comunicarea actelor la domiciliul procesual ales şi nici dovada înregistrării la instanţa de fond. De asemenea, a solicitat respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, apreciind că acestea nu se impun, faţă de debitoare fiind închisă procedura falimentului.

Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, se constată următoarele:

Sub un prim aspect, se observă că în drept contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Or, acestea nu sunt incidente în speţă, întrucât cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă a debitoarei  SC A.I. SRL a fost înregistrată la data de 03.07.2012 pe rolul Tribunalului ………., deci anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, ceea ce face ca în dosarul nr. ……….., inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, să fie aplicabile prevederile Codului de procedură civilă de la 1865. În acest sens, sunt prevederile art. 24 şi 27 din Noul Cod de procedură civilă şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.

Aşa fiind, din perspectiva celor invocate, contestaţia în anulare urmează a fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 317 alin. 1 din Codului de procedură civilă de la 1865, sens în care s-a dispus prin încheierea din 25.11.2015.

Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, de retractare, pentru a se asigura stabilitatea circuitului juridic, practica judiciară şi doctrina juridică au fost unanime în a aprecia că această cale extraordinară de atac devine admisibilă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi extinse prin extrapolare şi la alte situaţii nereglementate expres de lege, prin analogie.

Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de citare cu partea pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită.

Examinând înscrisurile din dosarul nr. ……… al Tribunalului ………., în care s-a pronunţat Sentinţa nr. 680/F/2015, se constată că pârâtul  M.F.C., alături de pârâtul M.V., prin avocat U.A.A., au formulat întâmpinare, indicându-şi domiciliul în ………………………., acelaşi domiciliu rezultând şi din cererea de antrenare a răspunderii pârâţilor şi din precizarea acesteia (, de unde pârâţii au şi fost citaţi. Şi din cererile de amânare formulate prin acelaşi avocat, ca şi în concluziile scrise, rezultă aceeaşi adresă de domiciliu a pârâtului M.F.C., confirmată şi de SPCLEP – Consiliul Local …………

Sentinţa nr. 680/F/2015 a fost pronunţată la 07.07.2015, fiind comunicată pârâtului M.F.C. la 13.07.2015, la acelaşi domiciliu mai sus arătat.

În recurs, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 23.07.2015, pârâtul M.F.C. fiind citat de la domiciliul cunoscut mai sus arătat.

Contestatorul susţine că nu a fost citat în mod legal în recurs, întrucât, după pronunţarea Sentinţei nr. 680/F/2015, a depus o cerere în dosar la Tribunalul ………., solicitând a fi citat la sediul Cabinetului de Avocat U.A.A., unde să i se şi comunice sentinţa.

În fapt, însă, cererea pârâtului M.F.C., de comunicare a Sentinţei nr. 680/F/2015 la sediul Cabinetului de Avocat U.A.A., din ……………… s-a depus la Tribunalul ………….., prin avocat, la 31.07.2015, fără a se face minime verificări, după ce hotărârea se comunicase încă din 13.07.2015 la domiciliul pârâtului şi dosarul fusese înaintat la 23.07.2015 Curţii de Apel Alba Iulia. Înscrisul prin care pârâtul îşi alegea un domiciliu, la care să i se facă respectiva comunicare a sentinţei, nu a mai fost înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 din Codul de procedură civilă de la 1865, pârâtul ar fi avut obligaţia să înştiinţeze instanţa despre schimbarea domiciliului în timpul judecăţii.

Cum nu a procedat astfel, actele de procedură în recurs au fost îndeplinite în mod valabil la vechiul său domiciliu.

În consecinţă, neputând fi reţinute criticile prin care se argumentează lipsa de procedură cu intimatul – pârât în recurs, contestaţia în anulare a fost  respinsă.

Domenii speta

Spete similare