Contestaţie plan de distribuire sume

Sentinţă civilă 182/F/2016 din 09.02.2016


Conţinut speţă 

Potrivit prevederilor art. 121 pct.l din Legea nr.85/2006 „ Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;……………..”

Raportat la textul de lege menţionat mai sus, instanţa reţine că înainte de distribuirea oricărei sume către creditori, se recuperează cheltuielile ocazionate de îndeplinirea întregii proceduri a insolventei, fie în cadrul procedurii generale în perioada de observaţie, pe parcursul desfăşurării reorganizării, sau în faliment, fie în cadrul procedurii simplificate, în procedura falimentului.

Dosar nr. ...

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA A II A CIVILA

SENTINŢA NR. 182/F/2016

Şedinţa publică din 09.02.2016

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC :

GREFIER : 

Pe rol fiind pentru azi judecarea contestaţiei formulată împotriva planului de distribuire a sumelor formulată de contestatoarea P..B..ROMÂNIA SA, cu sediul ales la CABINET DE AVOCAT CM, din  Bi, în contradictoriu cu debitorul  SC RIE SRL, cu sediul în A, jud. Bihor, având  , prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ SGC, cu sediul în O….. având ca obiect procedura insolvenţei

La apelul nominal făcut în cauză  nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează  instanţei că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 02.02.2016, când partea prezentă a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi când s-a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 09.02.2016, după care:

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând:

În data de 28.09.2015 s-a înregistrat contestaţia formulată de creditoarea P..B..R SA la planul de distribuire parţiala a fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea creanţelor pentru debitoarea SC RIE SRL cu sediul în A, jud. Bihor, având  .. plan întocmit de lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ SGC, solicitând admiterea contestaţiei si, pe cale de consecinţă să se dispună modificarea planul de distribuire a sumelor obţinute in urma valorificării garanţiei, în sensul ca suma obţinută in urma valorificării sa fie distribuita creditoarei contestatoare, în calitate de creditor garantat, in conformitate cu prevederile art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006, după acoperirea cheltuielilor prevăzute de art. 121 alin. 1 pct. 1 din acelaşi act normativ.

În motivarea contestaţiei creditoarea susţine în esenţă că, suma obţinută în urma valorificării garanţiei se impune a fi distribuită exclusiv creditoarei urmând ca toate cheltuielile de procedură, inclusiv onorariul lichidatorului judiciar, să fie suportat din fondul de lichidare, aşa cum in mod expres prevede art. 121 din Legea 85/2006.

Totodată, invocă incidenţa dispoziţiilor art. 28 si art. 29 din Legea 99/1999 titlul VI - Regimul juridic al garanţiilor mobiliare: „Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor supuse dispoziţiilor prezentului titlu au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garanţia reală sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una dintre metodele prevăzute în acest capitol",(...), „Garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidenţa prezentului titlu, îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă". Arată că dreptul său asupra bunului a fost înscris in Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi orice garanţie reală înscrisă in arhiva va fi opozabila terţilor care sunt prezumaţi ca au luat cunoştinţa de existenta ei.

În drept sunt invocate dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

În probatoriu s-au depus înscrisuri.

Conform art. 242 alin. (2) Cod proc. Civ. S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

Prin întâmpinarea depusă, Cabinetul de Insolvenţă SGC în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC RIE SRL a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea planului de distribuire a sumelor obţinute în cadrul procedurii. În apărare se susţine inexistenţa în cadrul Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei, vreo dispoziţie ce să statueze distribuirea sumelor de bani, obţinute în cadrul procedurii, către creditori, înaintea cheltuielilor de procedură. Art. 121 pct. 1 din Legea nr.85/2006 , stabileşte în mod expres ordinea de distribuire a sumelor, dispoziţie în conformitate cu care lichidatorul susţine că a procedat.

Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea arată că sumele reprezentând onorariul practicianului in insolvenţă - 1.500 lei/luna începând cu luna decembrie 2011, respectiv 200 lei cheltuielile de procedură cu evaluarea bunurilor nu se cuvin a fi reţinute din sumele obţinute în urma valorificării garanţiei având in vedere faptul ca aceste sume se impun a fi calculate prin raportare exclusiv la demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar in vederea vinderii garanţiei ori procedura de vindere a bunului mobil cu datele de identificare mai sus menţionate nu a început în anul 2011 pentru a fi calculat de atunci onorariul său, contractul de vânzare al bunului fiind încheiat abia in data de 18.02.2013. Un alt motiv invocat  îl reprezintă faptul că din suma obţinută în urma valorificării garanţiei s-au scăzut şi cheltuielile necesare evaluării bunurilor societăţii debitoare ori din patrimoniul acesteia nu făcea parte doar garanţia constituită în favoarea creditoarei contestatoare ci şi alte bunuri, astfel ca nu ar exista un temei legal care sa justifice şi aceste costuri de evaluare a întregului patrimoniu să fie amortizat din preţul cu care a fost vânduta garanţia.

In susţinerea contestaţiei s-a depus copia Sentinţei civile nr. 1145… pronunţata de Tribunalul Bistriţa - Năsăud in dosarul nr. 2392…

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa stabileşte următoarele:

Autovehiculul marca SKODA NOUA OCTAVIA  BUSINESS, serie şasiu .., a fost constituit ca garanţie in favoarea creditoarei P..B..R SA, conform avizului AEGRM nr. 2010-…-ARN din 30.11.2010, anexat cererii de înregistrare a creanţei.

Pe parcursul procedurii falimentului societăţii debitoare SC RIE SRL, autovehiculul marca SKODA NOUA OCTAVIA  BUSINESS a fost valorificat de către lichidatorul judiciar, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 01/18.02.2013 încheiat cu .R.KFT, în calitate de cumpărător, pentru preţul de 7.000 euro, incluzând TVA, plătibili la cursul BNR din data/datele de efectuare a plăţii.

Contractul astfel încheiat cuprindea următoarea clauză: „Cumpărătorul se obligă a plăti suma stabilită în prezentul contract, 7.000 euro, neincluzând TVA, societăţii vânzătoare, după cum urmează: suma de 2.000 euro la data semnării contractului, iar suma de 5.000 euro - în 10 rate lunare, astfel:

1) 500 euro - până în data de 22.02.2013;

2) 500 euro - până în data de 22.03.2013;

3) 500 euro - până în data de 22.04.2013;

4) 500 euro - până în data de 22.05.2013;

5) 500 euro - până în data de 22.06.2013;

6) 500 euro - până în data de 22.07.2013;

7) 500 euro - până în data de 22.08.2013;

8) 500 euro - până în data de 22.09.2013;

9) 500 euro - până în data de 22.10.2013;

10) 500 euro - până în data de 22.11.2013." urmând ca sumele obţinute in urma valorificări garanţiei sa fie distribuite creditoarei contestatoare având in vedere caracterul creanţei cu care creditoarea a fost înscrisă în tabelul de creanţe.

Preţul contractului de vânzare a garanţiei trebuia sa fie achitat până la finele anului 2013, dar acest lucru nu s-a realizat, iar creditoarea a solicitat lichidatorul judiciar să îi comunice motivul pentru care nu s-a încasat preţul în totalitate precum şi motivul pentru care nu a procedat la distribuirea sumei obţinute in urma valorificării.

Prin adresa nr. 1576/17.09.2015 lichidatorul judiciar a comunicat creditoarei contestatoare raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor pentru societatea debitoare precum si planul de distribuire întocmit.

Potrivit celor menţionate in raport, în data de 14.10.2014 s-au obţinut din lichidare, fonduri în cuantum de 30.936 lei din care s-a distribuit procentul de 2% către UNPIR Bihor, 618,72 lei, dar si cheltuielile in cuantum de 200 lei prevăzute la art. 123 alin. (1) pct.1 din Legea nr. 85/2006, restul sumei de 30.117,28 lei fiind distribuita lichidatorului judiciar cu titlu de plată retribuţie .

Potrivit prevederilor art. 121 pct.l din Legea nr.85/2006 „ Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;……………..”

În consecinţă, înainte de distribuirea oricărei sume către creditori, se recuperează cheltuielile ocazionate de îndeplinirea întregii proceduri a insolventei, fie în cadrul procedurii generale în perioada de observaţie, pe parcursul desfăşurării reorganizării, sau în faliment, fie în cadrul procedurii simplificate, în procedura falimentului.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului cu privire la remuneraţia practicianului în insolvenţă, judecătorul sindic constată că din procesele verbale încheiate pe parcursul procedurii insolveţei (dosar 13766/111/2011) rezultă că atât în faza procedurii generale, cât şi în cea a falimentului, remuneraţia a fost aprobată de creditorii debitoarei, astfel: în şedinţa din data de 05.07.2012 a fost aprobat onorariul administratorului judiciar - 1.000 lei/lună, iar în data de 02.09.2013 a fost aprobat onorariul lichidatorului judiciar 1.500 lei/lună + 5% din sumele obţinute din vânzarea bunului debitoarei.

Referitor la susţinerea contestatorului privind întârzierile în executarea contractului de vânzare cumpărare nr.01/18.02.2013 şi nerezilierea acestuia instanţa reţine că acest creditor nu s-a adresat cu cerere judecătorului sindic pentru obligarea lichidatorul judiciar să efectueze demersuri în vederea încasării sumelor sau să solicite rezilierea contractului. În aceste condiţii, chiar dacă a existat o întârziere în achitarea unor rate, în final preţul fiind achitat în totalitate.

Pentru aceste motive va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea P..B..R SA la planul de distribuire parţiala a fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea creanţelor pentru debitoarea SC RIE SRL plan întocmit de lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ SGC, plan afişat la data de 21 septembrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea P..B..R SA cu sediul în V… cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocatură CM din Bi, str.Prof. Dr. Victor Babeş, nr.3, Sector 5 la planul de distribuire parţiala a fondurilor obţinute din lichidarea şi din încasarea creanţelor pentru debitoarea SC RIE SRL, cu sediul în A, jud. Bihor, având  .. şi J .., plan întocmit de lichidatorul judiciar CABINET DE INSOLVENŢĂ SGC, cu sediul în O…, plan afişat la data de 21 septembrie 2015.

Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 09.02.2016.

JUDECĂTOR  SINDIC GREFIER