Obligaţia furnizorului de servicii financiare de a efectua demersurile necesare pentru radierea din toate evidenţele a debitului stins prin plată

OBLIGAŢIA FURNIZORULUI DE SERVICII FINANCIARE DE A EFECTUA DEMERSURILE NECESARE PENTRU RADIEREA DIN TOATE EVIDENŢELE A DEBITULUI STINS PRIN PLATĂ

Art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 postulează: „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi. Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situaţia în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de furnizorul de servicii financiare însuşi sau faţă de terţi”.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei că la data încheierii procesului-verbal de contravenţie nu mai existau relaţii comerciale între aceasta şi consumatoarea C. ceea ce ar duce la netemeinicia procesului-verbal contestat, instanţa nu poate primi această susţinere întrucât petenta a fost sancţionată pentru faptul că în decurs de aprox. 6 ani de la data încasării sumei de bani de la asigurător nu a respectat prevederile art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992.

Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1083/2015, pronunţată în dosarul nr. 10212/190/2014.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la data de 17.10.2014, sub nr. 10212/190/2014 petenta S.C. T.C. IFN S.A. a solicitat anularea procesului-verbal de constare a contravenţiei seria ANPC nr.. 0653211 încheiat la data de 01.10.20.. de către intimata C.R.P.C.R.N-V C. – CJPC B.N.

În motivare, petenta a arătat că anterior datei în care a avut loc acţiunea de control la punctul de lucru contractul de credit al reclamantei C.C.V. nu mai era în derulare, susţinând că actul de aplicare a sancţiunii şi de constatare a presupusei contravenţii este lovit de nulitate fiind efectuat la un moment la care petenta încetase raporturile contractuale cu reclamanta-consumatoare C.C.V.

Totodată petenta invocă faptul că sancţiunea contravenţională este neîntemeiată pentru că la data aplicării acestei amenzi doamna C.C.V. a fost radiată din evidenţele Biroului de Credit conform raportului emis în data de 05.09.2014.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 31-32 din O.G. nr. 2/2001 rap. la art. 9/3 lit. m şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992 şi art. 194 C.proc.civ.

În probaţiune, petenta a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse următoarele: proces-verbal de constatare a contravenţiei (f.6-8),  adresa nr. 4735/08.09.2014 (f.9-11), punctul de vedere nr. 4738/08.09.2014 (f. 12-13), punctul de vedere nr. 4789/17.09.2014 (f. 14-15),  situaţia înscrierii la Biroul de Credit (f. 16-20), raport de credit (f. 21-24), starea contractului (f. 25-26), contract de credit de consum (f. 27-30).

Plângerea contravenţională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei astfel cum prevede art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013. (f. 5)

La dosar a depus întâmpinare intimatul C.R.P.C.R.N-V C. – CJPC B.N.prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca fiind neîntemeiată şi menţinerea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi a sancţiunii dispuse, arătând că ultima plată s-a făcut la data de 15.01.2009, moment în care O.G. nr. 21/1992 era deja în vigoare şi totuşi nu i-a fost comunicată consumatorului încetarea contractului, astfel cum prevede această ordonanţă, printr-un document care să ateste că toate obligaţiile au fost stinse. Totodată invocă comportamentul incorect al petentei faţă de consumator, acesta rezultând din acţiunile, inacţiunile şi conduita sa care constau în încasarea sumei de 400,41 lei, ultima plată fiind la data de 15.01.2009 după încetarea raportului contractual şi nerestituirea acesteia până la data acţiunii de control, nu a scos consumatorul de la biroul de credite, urmare a încetării contractului, până la data acţiunii de control încălcând astfel drepturile şi interesele acestuia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 21/1992.

Prin răspunsul la întâmpinare petenta a susţinut că menţiunile din procesul-verbal de constatare şi sancţiunile aplicare ca urmare a acţiunii de control nu corespund realităţii, fiind o deformare a unei situaţii de fapt care a fost generată de comportamentul deficient al consumatorului însuşi care nu şi-a respectat obligaţiile de plată asumate prin contract, acestea fiind suplinite prin prima încasată de la asigurător.

Instanţa a încuviinţat şi administrat în prezenta cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părţi.

La termenul din data de 05.02.2015 instanţa a reţinut cauza în pronunţare şi a amânat pronunţarea pentru data de 12.02.2015.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC, nr. 190/1010 din data de 01.10.2014 petenta a fost sancţionată pentru săvârşirea a două contravenţii, astfel:

Pentru încălcarea art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 petentei i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 5.000 lei, reţinându-se în esenţă următoarele: urmare a reclamaţiei depuse de către consumatoarea C.C.V. privind înscrierea în biroul de credite până la data depunerii reclamaţiei, pentru un credit contractat în anul 2006 cu ocazia achiziţionării de produse pe care le-a achitat integral. Verificând aspectele reclamate s-a constatat că doamna C. nu mai figura ca debitor. Din documentele predate de către operatorul economic s-a constatat că la data de 28.07.2008 a fost achitată suma de 1133,57 lei de către O. S.A. reprezentând dauna pentru contractul de credit în baza poliţei de asigurare pentru risc financiar întocmită de TBI, ocazie cu care a fost lichidat creditul. Cu toate că a fost lichidat creditul, consumatoarea a continuat să apară în biroul de credit. Consumatoarea a aflat despre această situaţie cu ocazia solicitării unui card de credit la o altă bancă, fiind refuzată pe motiv că are sume restante neplătite.

În legătură cu cea de a doua faptă reţinută în sarcina petentei prin procesul-verbal contestat pentru încălcarea dispoziţiilor din art. 9 din O.G. nr. 21/1992 constând în aceea că furnizorul de servicii bancare a menţinut consumatorul în Biroul de Credite până la data de 05.09.2014 deşi creditul a fost lichidat la data de 28.07.2014. S-a reţinut că este vorba despre un comportament incorect al furnizorului faţă de consumator determinat de aceea că a reţinut suma de 400,41 lei de la acesta din urmă, data ultimei plăţi fiind 15.01.2009. Suma fiind restituită doar ca urmare a reclamaţiei.

În drept,  art. 9 din O.G. nr. 21/1992 prevede: „în relaţiile cu consumatorii, agenţii economici au obligaţia de a se comporta în mod corect şi de a nu folosi practici comerciale abuzive”.

Art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 postulează: „în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte următoarele reguli: m) la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi. Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situaţia în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de furnizorul de servicii financiare însuşi sau faţă de terţi”.

Art. 50 alin. 1 lit. c din O.G. nr. 21/1992 statuează: „constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a) - f) , h) şi i), art. 11 şi art. 14, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei.”

Art. 50 alin. 1 lit. e din acelaşi act normativ reţine: „constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: e) încălcarea dispoziţiilor art. 9^1, art. 9^2 şi art. 9^3, cu amendă contravenţională de la 5.000 lei la 50.000 lei”.

Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor este supus controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei.

Verificând, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că, acesta a fost întocmit cu  respectarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 şi care pot fi reţinute de instanţa de judecată din oficiu. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea şi sediul contravenientului, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate al procesului-verbal contestat constând în aceea că a fost efectuat la un moment la care consumatoarea Cojoc încetase raporturile contractuale cu aceasta, instanţa apreciază că nu reprezintă un motiv real de nulitate astfel cum sunt acestea prevăzute de art.  16 – 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel îl va analiza odată cu temeinicia procesului-verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa constată că procesul-verbal de contravenţie este un act juridic administrativ ce se bucură, datorită calităţii de reprezentant al statului a celui ce îl încheie, de o prezumţie de validitate şi temeinicie, prezumţie care este însă relativă şi care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Totodată, instanţa reţine că prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se introduce o obligaţie în sarcina statelor, respectiv obligaţia ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzaţii în materie penală de a reveni sarcina probei organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituţie, ce reglementează aplicabilitatea Convenţiei în dreptul intern, se introduce obligaţia statului de a proba prin organele sale, orice acuzaţie în materie penală.

Conform jurisprudenţei Curţii Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanţele naţionale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speţă şi consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumţia de nevinovăţie.

Totodată, în decizia Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei în materia circulaţiei rutiere, intrând în competenţa poliţiei. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumţii, de fapt sau de drept, să conţină garanţii care să constituie limite ale aplicării acestor prezumţii, Curţii revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel,  prin Decizia nr. 205/2009, pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.16, art.17 şi art.19 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, s-a arătat că „instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie”.

De asemenea, trebuie reţinută şi Decizia nr. 83/08.03.2002 şi Decizia nr. 197/2003 ale Curţii Constituţionale, prin care aceasta a arătat că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 sunt în deplină concordanţă cu cerinţele art. 6 din Convenţie şi cu jurisprudenţa CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că O.G. nr. 2/2001, respectă atât procedural cât şi din punct de vedere al administrării probatoriului cerinţele art. 6 din Convenţie şi că nu se poate considera că procedura contravenţională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Petentul nu a reuşit însă să răstoarne prezumţia de care se bucură procesul-verbal de contravenţie contestat sub aspectul temeinicei acestuia.

În ceea ce priveşte prima faptă reţinută în sarcina petentei constând în încălcarea disp. art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992, instanţa reţine că petenta prin plângere nu a contestat săvârşirea acesteia în materialitatea ei, ci a menţionat într-un răspuns trimis intimatului (f. 12-13) că este rezultatul unei „regretabile erori de sistem”.

Astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul cauzei, la data de 28.07.2008 a fost încasată de către petentă suma de 1.133,57 lei cu titlu de daună pentru contractul de credit încheiat de către această cu consumatoarea, doamna C.. Astfel, în baza art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 petenta imediat ar fi trebuit să închidă conturile aferente serviciului de bază furnizat. Cu toate acestea, petenta a făcut cuvenitele modificări doar la data de 05.09.2014, urmare a sesizării consumatoarei.

În ceea ce priveşte susţinerea petentei că la data încheierii procesului-verbal de contravenţie nu mai existau relaţii comerciale între aceasta şi consumatoarea C. ceea ce ar duce la netemeinicia procesului-verbal contestat, instanţa nu poate primi această susţinere întrucât petenta a fost sancţionată pentru faptul că în decurs de aprox. 6 ani de la data încasării sumei de bani de la asigurător nu a respectat prevederile art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992.

Faptul că la momentul încheierii contractului cu doamna C. această dispoziţie, art. 9 ind. 3 din O.G. nr. 21/1992 nu exista, nu este de natură a trage concluzia că această dispoziţie nu se aplica în relaţia cu consumatoarea C., deoarece prin această dispoziţie nu s-a adus atingere raporturilor contractuale efective dintre părţi, ci doar s-a reglementat o procedură care trebuie urmată de către furnizorii de servicii financiare cu ocazia încetării unui contract. Totodată, instanţa reţine că este vorba despre o normă de procedură care se aplică imediat.

Deşi în plângere petenta a afirmat faptul că la data de 28.07.2008, momentul încasării daunei de risc financiar, a încetat contractul dintre aceasta şi doamna C., petenta nu s-a conformat obligaţiilor prevăzute de art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992.

Pentru aceste considerente, instanţa reţine că procesul-verbal contestat cu privire la prima faptă constând în încălcarea art. 9 ind. 3 lit. m din O.G. nr. 21/1992 este temeinic.

În ceea ce priveşte temeinicia celei de-a doua fapte reţinute în sarcina petentei constând în încălcarea art. 9 din O.G. nr. 21/1992, instanţa reţine următoarele:

Petenta a încasat despăgubirea de la societatea de asigurare pentru neachitarea la timp de către doamna C. a ratelor la data de 28.07.2008. Astfel, din acest moment, aşa cum chiar petenta a afirmat în plângere au încetat raporturile contractuale dintre cele două părţi. Cu toate acestea, ulterior acestui moment, doamna C. a mai efectuat plăţi către petentă la data de 15.08.2008, 15.10.2008 şi 15.01.2009, achitând în total o sumă de 400,41 lei (f. 14).

Deşi doamna C. a mai efectuat plăţi care erau nedatorate către petentă, ulterior încasării de la societatea de asigurări, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, petenta nu a adus la cunoştinţa doamnei C. faptul că are dreptul la restituirea sumei achitate ulterior primirii despăgubirii.

Petenta a efectuat o adresă către petentă abia ca urmare a comunicării sesizării făcute de către intimat în urma reclamaţiei depuse de doamna C.

Având în vedere aceste aspecte reţinute, instanţa apreciază că este incident comportamentul incorect al petentei în relaţia cu consumatorii, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 9 din O.G. nr. 21/1992. În concluzie, instanţa constată că procesul-verbal contestat este temeinic şi cu privire la cea de a doua faptă.

Referitor la proporţionalitatea sancţiunii, instanţa apreciază drept justificat cuantumul amenzilor aplicate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

 Instanţa constată că nivelul amenzii aplicate petentei corespunde pericolului social al faptei şi conduitei acesteia.

Totodată, având în vedere art. 50 alin. 1 lit. c şi e din O.G. nr. 21/1992 instanţa reţine că petentei i-a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantumul minim prevăzut pentru cele două contravenţii.

Instanţa are în vedere faptul că nu se poate reţine o eroare de sistem aşa cum a precizat petenta, întrucât de la momentul încasării sumei de la asigurător şi până la data sesizării formulate de doamna C. a trecut mai mult de 6 ani de zile. Astfel, în această perioadă de timp cu certitudine petenta a efectuat activităţi contabile şi ar fi trebuit să sesizeze faptul că în urma încetării contractului cu doamna C. nu au fost închise conturile, precum şi faptul că au mai fost efectuate plăţi nedatorate faţă de aceasta.

Având în vedere perioada mare de timp în care petenta nu s-a conformat dispoziţiilor menţionate mai sus, instanţa apreciază că nu este oportună înlocuirea amenzilor aplicate cu sancţiunea avertismentului.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge plângerea ca neîntemeiată şi va menţine procesul-verbal de contravenţie seria ANPC, nr. 190/1010 din data de 01.10.2014 întocmit de intimat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta SC TBI Credit IFN SA, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând, să se admită plângerea contravenţională aşa cum a fost formulată.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelantă este nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate şi o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor legale în materie.

Domenii speta

Spete similare