Încetarea dreptului de abitație; Evacuare

Renunţarea poate  expresă sau tacită, în acest din urmă caz manifestarea de voinţă a renunţătorului, titular al dreptului de uzufruct trebuie să fie neechivocă. Ceea ce este important însă, este faptul că în cazul uzufructului imobiliar renunţarea nu poate fi tacită, pentru că în acest caz trebuie îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară. Chiar dacă interpretarea acestor aserţiuni doctrinare s-ar face în sensul că renunţarea tacita la uzufructul imobiliar(cazul din speţă) ar putea fi constatată totuşi pe cale judiciară, constatare care să servească operaţiunilor ulterioare de carte funciară, tribunalul reţine că ea trebuie să rezulte în mod neechivoc din împrejurările speţei şi a materialului probator administrat.

Prin sentința civilă nr.2687 din 9.03.2015 Judecătoria Constanța a admis acţiunea formulată de reclamanta S. O. în contradictoriu cu pârâţii M. V. şi O. G. M. și a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în localitatea M., strada xx, judeţul Constanţa. Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, instanța de fond a reținut că  prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.207/1.07.2009 de B.N. „B. F.” reclamanta a vândut fiului şi respectiv nurorii sale, pârâta M. V. apartamentul proprietatea sa situat în oraşul M. strxx, jud. Constanţa, instituindu-se un drept gratuit de habitaţie viageră asupra întregului apartament. Pârâtele au fost notificate prin executor să părăsească imobilul, pe fondul deteriorării relaţiilor bune de familie ce au existat între părţi anterior decesului fiului reclamantei. Situaţia este confirmată şi de martorii C. A. şi C. M. A mai reținut instanța că nuda proprietate asupra apartamentului nu conferă titularilor şi drepturi locative. Dreptul nudului proprietar de a folosi bunul, de a folosi locuinţa, fundamentat pe contractul de vânzare-cumpărare, nu este actual, el este afectat de termen şi devine actual în viitor, după decesul persoanei care, atâta timp cât este în viaţă, are un drept de abitaţie asupra apartamentului. Chiar dacă, prin îngăduinţa titularului dreptului de abitaţie viageră, nudul proprietar a folosit bunul imobil, locuind în apartament, odată încetat acordul de a fi folosit şi de către nudul proprietar, acesta nu justifică niciun titlu pentru actele de folosinţă, acte ce sunt sancţionate prin măsura evacuării.

Susținerile părților din calea de atac;

Împotriva acestei soluții au declarat apel pârâtele care au criticat-o pentru netemeinicie. S-a susținut că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale și trunchiat probatoriul administrat. Separata de cazurile de încetare a dreptului de uzufruct care se aplică și în cazul habitației, doctrina a recunoscut în mod constant și existența unei alte modalități de încetare a acestuia, respectiv renunțarea uzufructuarului la dreptul său. Renunțarea poate fi expresă sau tacită, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, însă odată făcută, ea devine irevocabilă.

În speță, atitudinea reclamantei, astfel cum reiese din acțiunile sale, semnifică renunțarea tacită la dreptul de abitație. Astfel, deși dreptul a fost constituit în anul 2009, reclamanta nu a locuit în imobilul litigios ulterior perfectării actului, pentru o lungă perioadă de timp. Imobilul a constituit tot timpul locuința familiei pârâtelor care s-a preocupat îndeaproape de întreținerea acestuia, reclamanta nestânjenind în nici un fel folosința locuinței. Clauza de abitație a fost justificată de dorința reclamantei a bunul să nu fie înstrăinat pe parcursul vieții sale, dar în fapt, aceasta nu a locuit în imobil, ci alături de concubinul acesteia, în localitatea C., jud.Vâlcea. După încetarea stării de concubinaj reclamanta a plecat să lucreze în străinătate și venea în țară doar o dată pe an, cel mult o lună. Reclamanta s-a mutat în imobil la un an după decesul fiului său și a cerut pârâtelor să părăsească imobilul. Cum pentru o perioadă semnificativă de timp(2009-2014) reclamanta nu a înțeles a exhiba vreun drept sau vreo pretenție în legătură cu folosința imobilului litigios, atitudinea ei nu poate fi interpretată decât ca o renunțare(tacită dar neechivocă) la drept.

Procedând la soluționarea cauzei, tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și proba testimonială.

Dispozitiile de drept material si procedural aplicabile spetei;

Potrivit art.479C.pr.civ instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de către prima instanta.

Aprecierile tribunalului;

Apelul este nefondat şi va fi respins ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse.

Dreptul de abitaţie este o varietate  a dreptului de uzufruct, particularizându-se prin obiectul său specific, respectiv o locuinţă, destinată posesiei şi folosinţei exclusive a titularului dreptului şi familiei sale. Acest drept are un caracter strict personal şi se supune regimului aplicabil uzufructului, regim la care a făcut trimitere şi apelanta. Prin urmare stingere dreptului de abitaţie se face în acelaşi fel ca şi stingerea uzufructului.

Deşi renunţarea nu a fost enumerată în art. 557C.civ. printre cauzele de stingere a uzufructului, despre ea se face a amintire în art.561 şi 562C.civ. Renunţarea poate fi translativă atunci când se face în schimbul unei prestaţii sau cu titlu gratuit, ceea ce semnifică o donaţie indirectă.

 Renunţarea poate  expresă sau tacită, în acest din urmă caz manifestarea de voinţă a renunţătorului, titular al dreptului de uzufruct trebuie să fie neechivocă. Ceea ce este important însă, este faptul că în cazul uzufructului imobiliar renunţarea nu poate fi tacită, pentru că în acest caz trebuie îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară (în acest sens O.Ungureanu, C.Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile reale principale, editura Hamangiu, 2008, p.514).

Chiar dacă interpretarea acestor aserţiuni doctrinare s-ar face în sensul că renunţarea tacita la uzufructul imobiliar(cazul din speţă) ar putea fi constatată totuşi pe cale judiciară, constatare care să servească operaţiunilor ulterioare de carte funciară, tribunalul reţine că ea trebuie să rezulte în mod neechivoc din împrejurările speţei şi a materialului probator administrat.

Or, în cauză o astfel de manifestare nu rezultă fără dubiu. Este de necontestat că în cauză  există o situație conflictuală între apelante(nora și nepoata reclamantei) și intimată, titulară a dreptului de abitaţie. Aceste disensiuni au apărut după momentul constituirii dreptului, mai precis după decesul fiului reclamantei. Din răspunsul la interogatoriul al intimatei reclamante a rezultat că aceasta a locuit cu intermitențe în imobilul litigios, însă după fiecare plecare, fie că a fost vorba de perioada în care a locuit cu soțul său în județul Vâlcea, până la divorțul care a avut loc în anul 2007, fie că a lucrat în străinătate o perioadă, aceasta se întorcea să locuiască în imobil. Prin urmare, nu se poate vorbi despre o renunțare la acest drept, de vreme ce întreruperile nu au avut caracter permanent și irevocabil. Martorii audiați, fără excepție, au confirmat că reclamanta a început să ,locuiască în mod continuu în imobil cu aproximativ un an de zile înaintea introducerii cererii de chemare în judecată, după decesul fiului său. Prin urmare, tribunalul apreciază că în cauză nu există elemente care să conducă, fără tăgadă, la concluzia că folosinţa intermitentă a imobilului, dovedită în cauză, echivalează cu renunţarea reclamantei la dreptul de abitaţie, astfel că va înlătura motivele de critică aduse hotărârii instanţei de fond sub acest aspect.

Cheltuieli de judecata;

În acord cu prevederile art.453C.pr.civ. potrivit cu care,,partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată’’, instanţa de apel va dispune obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, cu judecata cauzei în apel, în cuantum de 500lei reprezentate de onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare