Constructie edificată cu încălcarea autorizatiei de construire. Refuzul ocpi de intabulare a dreptului de proprietate asupra constructiei neautorizate. Actiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială.

Raportul de drept civil ce îşi are izvorul în dispoziţiile art. 482 – 492 Cod civil (1864) şi vizează în speţă situaţia proprietarului care edifică pe terenul său şi cu materiale proprietate personală o construcţie nu poate fi echivalat raportului de drept administrativ ce îşi are izvorul în Legea 50/1991; existenţa sau inexistenţa autorizaţiei de construire  vizează un raport de drept administrativ, cu reglementări şi consecinţe speciale, fără a se aduce atingere raportului de drept civil ce se naşte în temeiul accesiunii imobiliare între proprietarul terenului şi constructorul lucrării.

Textul art. 482 Cod civil (1864) care consacră ideea de accesiune în cel mai larg sens al ei, incluzând atât accesiunea prin producere, cât şi accesiunea prin unire sau încorporare  a fost interpretat ca temei al unei prezumţii de proprietate decurgând din relaţia de la accesoriu la principal care este stabilită între două lucruri.

Nerespectarea autorizaţiei de construire dă dreptul autorităţii care este prevăzută de lege cu atribuţii în supravegherea respectării regimului şi siguranţei în construcţii să solicite desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal (art. 22 din Legea nr.50/1991) sau intrarea proprietarului construcţiei în legalitate, prin obţinerea avizelor şi autorizaţiilor legale, cum este cazul în speţă.

Proprietarul construcţiei nu are un drept de opţiune între procedura de obţinere a autorizaţiei legale conform Legii nr.50/1991 şi acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiei pe calea accesiunii imobiliare artificiale, acest mod de dobândire a dreptului de proprietate reglementat de Codul Civil nefiind conceput ca un mijloc de eludare a Legii nr.50/1991, care reglementează regimul şi siguranţa în construcţii.

Legea nr. 50/1991

Art. 492 – 494 Cod civil (1864)

Legea nr. 7/1996

Prin cererea înregistrată pe rolul Judeţului Mangalia sub nr. 2144/254/2015 reclamantul [...] şi [...] au solicitat instanţei, că în contradicţie cu pârâtul Municipiului Mangalia, prin Primar să constate că au devenit proprietarii lucrărilor de construcţii, respectiv locuinţă D+P+1E+M, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

În motivarea în fapt a cererii, au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. [...]/3.04.1996 au cumpărat imobilul situat în municipiul Mangalia, [...], jud. Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 261,50 mp, pe care se afla o construcţie cu destinaţia de garaj în suprafaţă de 27,47 mp, însă din măsurători a rezultat suprafaţa de 338,64 mp.

Au arătat că în anul 2005 au solicitat Primăriei municipiului Mangalia emiterea unui certificat de urbanism, în vederea întocmirii documentaţiei tehnice pentru construirea unei locuinţe P+1, fiind emis în acest sens certificatul de urbanism nr. …/26.07.2005, iar ulterior a fost emisă şi autorizaţia de construire nr. …/20.03.2006.

În continuare, reclamanţii au arătat că nu au mai fost respectate prevederile proiectului în baza căruia a fost emisă autorizaţia de construire, realizându-se o construcţie compusă din demisol+parter+1 etaj+mansardă, fără respectarea legislaţiei în domeniu în vigoare la acea dată. În urma unui control efectuat la data de 30.01.2009, reclamanţii au fost sancţionaţi contravenţional cu suma de 1.000 lei, dispunându-se, totodată, intrarea în legalitate în termen de 6 luni.

Astfel, în vederea intrării în legalitate cu mansardarea construcţiei şi modificarea proiectului cu demisol conform procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. [...]/22, reclamanţii au solicitat Primăriei Mangalia la data de 09.03.2009 emiterea unui nou certificat de urbanism pentru obţinerea avizelor necesare în vederea modificării proiectului tehnic, însă prin adresa nr. 49200/18.03.2009 li s-a comunicat că nu se poate elibera un nou certificat de urbanism, deoarece construcţia realizată nu corespunde cu documentaţia ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. [...]/20.03.2006, iar durata de execuţie a lucrărilor a expirat.

În această situaţie, reclamanţii au apreciat că singura modalitate prin care poate fi rezolvată situaţia, prin dobândirea „de jure” a proprietăţii asupra construcţiei în litigiu, o constituie invocarea accesiunii imobiliare artificiale.

Întrucât momentul epuizării faptului juridic al edificării construcţiilor neautorizate a avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.287/2009, sunt aplicabile textele din vechiul cod civil, respectiv art.482, 489 şi 492 C.civ.

În susţinerea cererii, au ataşat următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.[...]/3.04.1996, plan de situaţie, plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, fişa bunului imobil, încheierea OCPI Constanţa nr. [...]/20.07.2007 şi extrase de carte funciară pentru informare din 23.07.2007 şi din 23.06.2015, certificat de urbanism nr. [...]/26.07.2005, autorizaţie de construire nr.[...]/20.03.2006, proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. [...]/22/30.01.2009, chitanţă de plată a amenzii contravenţionale de 1.000 lei, adresa Primăriei municipiului Mangalia nr.49200/18.03.2009, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Mangalia a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de chemare în judecată în numele reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. În motivarea acesteia din urmă, pârâtul a arătat că obiectul cererii de faţă îl reprezintă constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcţii edificate pe un teren proprietate privată şi nu există niciun considerent în materie civilă care să fundamenteze chemarea în judecată a unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află situat imobilul. Disp. art.492 C.civ. 1864 instituie în favoarea proprietarului terenului o prezumţie relativă de proprietate asupra construcţiilor edificate pe teren, prezumţie ce poate fi însă combătută, în sensul dovedirii, prin orice mijloc de probă, de către un terţ, a faptului că el este proprietarul construcţiilor edificate, iar nu proprietarul terenului. Or, municipiul Mangalia nu are cum să dovedească contrariul, respectiv că acea construcţie ar fi proprietatea sa, în baza raţiunii care justifică aprecierea regimului juridic al terenului (respectiv, cel de proprietate privată a unei persoane particulare şi nu domeniul public şi/sau privat al municipiului).

Dacă se va trece peste aceste excepţii, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată. A susţinut că reclamanţii aveau posibilitatea să fructifice instituţia modificării temei de proiectare (în temeiul disp. art.7 alin.15 din Legea nr.50/1991 şi cu aplicarea art.66 din Normele metodologice din anul 2009), astfel cum este aceasta definită în anexa nr.2 a Legii nr.50/1991 referitoare la „definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii”, însă au preferat să continue construirea în mod abuziv, cu înfrângerea legislaţiei specifice în domeniu. Prin faptul că au acţionat cu rea-credinţă, au ajuns în situaţia de a nu-şi putea înscrie în cartea funciară construcţia, nedeţinând un act în sensul art.24 alin.3 din Legea nr.7/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 3143/25.11.2015, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului reclamanţilor.

S-a admis ca fondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Municipiul Mangalia prin Primar şi s-a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A reţinut Tribunalul Constanţa că în cadrul acţiunii prin care se cere a se constata dobândirea dreptului de proprietate ca efect al succesiunii imobiliare artificiale nu poate avea legitimare procesuală pasivă decât proprietarul, respectiv fostul proprietar al terenului, iar nu persoana care nu are niciun raport cu acesta şi nici nu pretinde vreun drept asupra terenului acesta şi nici nu pretinde vreun drept asupra terenului.

Constatarea dreptului de proprietate al reclamantului nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de obţinerea unei autorizaţii pentru efectuarea lucrărilor de construire, pentru a se justifica în acest fel chemarea în judecată a pârâtului, iar împrejurarea conform căreia reclamanţii au fost sancţionaţi pentru realizarea unei construcţii fără autorizaţii legale, cu încălcarea legilor în materie, nu conferă calitate procesuală pasivă autorităţilor administraţiei publice în acţiunea ce are ca obiect succesiunea imobiliară artificială, nefiind contestată împrejurarea că reclamanţii au edificat o construcţie fără autorizaţie pe terenul proprietatea lor.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanţii [...] şi [...] care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte.

1. Sub aspectul calităţii procesuale pasive a intimatului pârât Municipiul Mangalia prin Primar, prima instanţă trebuia să aibă în vedere faptul că dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială implică pe de o parte îndeplinirea anumitor condiţii impuse de art. 492 sau art.494 Codul Civil, iar pe de altă parte existenţa unor impedimente legale în acest sens.

Prin urmare, calitate procesuală pasivă într-o acţiune în constatarea dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare artificiale au atât cei care pot invoca în favoarea lor, prezumţia instituită de art. 492 din Codul de Procedură Civilă (autorul reclamant, fost proprietar al terenului), dar şi cei care, prin invocarea unor impedimente  legale sau de altă natură, pot împiedica constatarea dobândirii dreptului de proprietate  de către cel care formulează cererea în acest sens.

Pârâtul Municipiul Mangalia prin Primar se încadrează în această ultimă categorie, în calitatea de autoritate publică, atât ca deţinător al patrimoniului imobiliar la nivelul unităţii administrativ teritoriale, potrivit  prevederilor art. 4 din Legea 213-1998 şi art. 21 din Legea 215-2001, cât şi ca autoritate învestită cu atribuţii în domeniul autorizării construcţiilor conform art. 4 din Legea nr. 50-1991 republicată.

Această calitate, susţin apelanţii, este suficientă pentru a justifica legitimarea procesuală pasivă a intimatului  pârât şi în ipoteza în care acesta nu invoca niciun drept asupra terenului sau construcţiei, întrucât neîndeplinirea cerinţelor legale de autorizare este suficientă pentru a realiza calea necontencioasă a dobândirii dreptului de proprietate prin valorificarea faptului construirii.

Astfel, reclamanţii apelanţi urmăresc recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei, respectiv punerea în acord a situaţiei de fapt cu cea de drept, or, valorificarea acestui fapt generator de efecte juridice nu se poate realiza pe calea recunoaşterii necontencioase stabilite de art. 17, întrucât exista un impediment legal şi anume art. 37 alin 5 din Legea nr. 50/1991, republicată potrivit căreia: „construcţiile executate fără autorizaţie de construire nu pot fi intabulate în cartea funciară”.

Apreciază apelanţii că neavând deschisă procedura graţioasă, reclamanţilor apelanţi trebuie să li se asigure posibilitatea recunoaşterii dreptului lor prin intermediul justiţiei, iar această hotărâre trebuie să fie opozabilă intimaţilor pârâţi, în considerarea calităţii menţionate.

2. Hotărârea este în egală măsură criticabilă şi raportat la faptul că acţiunea dedusă judecăţii reprezintă o acţiune în constatare – interogatorie, prin care reclamanţii au acţionat în judecată Municipiul Mangalia prin Primar, pentru că acesta este singurul care ar putea contesta vreun drept de proprietate asupra construcţiei, în condiţiile în care reclamanţii în calitate de proprietari ai terenului sunt prezumaţi proprietari, în temeiul art. 492 Cod civil.

Aspectele de ordin formal legate de inexistenţa autorizaţiei de construire sau de respectarea acesteia, nu pot obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate al reclamanţilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al lor nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenţa autorizaţiei, pentru a se putea afirma că aceştia au tins pe calea acţiunii de faţă, să eludeze prevederile art. 1 sau art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1990.

Dimpotrivă, legitimarea calităţii de proprietar al construcţiilor de pe teren, a proprietarului unui teren, ar putea, în general apreciind, să antreneze în lipsa autorizaţiei şi cu respectarea dispoziţiilor legale, răspunderea contravenţională a acestuia pentru lipsa  autorizaţiei de construcţie.

Se apreciază că justificarea calităţii procesuale pasive a intimatului parat Municipiul Mangalia prin Primar, trebuie realizată şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 215/2001. Ca atare, aspectul nedovedirii în cauză, a dreptului de proprietate al paratei intimate, asupra materialelor folosite la construcţia edificată pe terenul reclamanţilor apelanţi, sau asupra terenului acestora, nu este de natură singur, să infirme calitatea procesuală pasivă a paratei.

De asemenea, instanţa de fond ar fi trebuit să ?ină cont ?i de interesul reclamanţilor de a face opozabil dreptul lor de proprietate, municipiului Mangalia prin primar, atât în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cât şi în considerarea atribuţiilor sale în materie fiscală şi de evidenţă a proprietăţii imobiliare.

Un alt motiv reţinut de către instanţa de fond in considerentele sentinţei civile apelate ?i avut in vedere la admiterea excepţiei consta in faptul ca existenţa autorizaţiei de construire este una impusa de lege iar autoritatea administrativa este îndreptăţită să solicite desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

Acest aspect nu poate fi primit aşa cum s-a arătat, reclamanţii apelanţi au făcut demersurile necesare in vederea intrării in legalitate in conformitate cu prevederile Legii 50/1991, însă autoritatea locală, deşi a uzat de procedura contravenţională  sancţionând  nelegalitatea  realizării construcţiilor prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor nr. [...]/22, si punând in vedere acestora sa intre in legalitate in termen de 6 luni, ulterior prin adresa nr. 49200 din 18.03.2009, a refuzat emiterea certificatului de urbanism solicitat pentru obţinerea avizelor necesare intrării in legalitate motivând faptul că, construcţia realizata nu corespunde cu documentaţia ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire nr. [...] din 20.03.2006 si că durata de execuţie a lucrărilor a expirat, sens in care nu se poate elibera un nou certificat de urbanism.

Ori, in aceste condiţii, aspectul reţinut privind uzarea de procedură aferentă art. 492 ?i următoarele Cod civil pentru eludarea prevederilor art. 1 din Legea 50/1991 referitor la edificarea doar autorizată a construcţiilor, nu poate fi primita deoarece dreptul de proprietate este constituit inclusiv asupra unor bunuri care nu îndeplinesc cerinţele legale subsumate regimului lor juridic.

Prin întâmpinare Municipiul Mangalia a solicitat respingerea apelului reclamanţilor, ca nefondat.

A susţinut intimatul pârât că în mod judicios prima instanţă a statuat că în cadrul acţiunii prin care se cere a se constata dobândirea dreptului de proprietate ca efect al accesiunii imobiliare artificiale nu poate avea legitimare procesuală pasivă decât proprietarul, respectiv fostul proprietar al terenului, unitatea administrativ teritorială neavând nici un raport juridic de drept civil cu reclamanţii, în referire la terenul pe care s-a edificat construcţia.

În ceea ce priveşte condiţiile în care s-a edificat construcţia, respectiv încălcarea autorizaţiei de construire nr.[...]/20.03.2006 care viza o locuinţă P+1 Etaj s-a arătat că UAT Mangalia nu are nici un fel de atribuţii în procedura de eliberare a autorizaţiei de construire sau de sancţionare a contravenţiilor reglementate de Legea 50/1991, aceste atribuţii revenind exclusiv primarului, autoritate nominalizată expres în legea specială privind regimul juridic şi siguranţa în construcţii.

Arată intimata UAT Mangalia că raporturile juridice ce se nasc în cadrul aplicării Legii 50/1991 sunt raporturi administrative, ce nu conferă constructorilor care au edificat fără autorizaţie de construire un drept de proprietate prin accesiune, în raport cu unitatea administrativ teritorială, ci impune acestora obligaţia de a se conforma celor dispuse prin Procesul Verbal de contravenţie sub sancţiunea demolării construcţiilor neautorizate.

Reclamanţii din prezenta cauză deşi au plătit amenda contravenţională nu au luat şi măsurile dispuse pentru intrarea în legalitate conform Legii 50/1991 şi art. 59-66 din Normele Metodologice de punere în aplicare a Legii 50/1991.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în raport cu criticile apelanţilor reclamanţi, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au dedus judecăţii, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Mangalia prin Primar o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei realizată la adresa din Mangalia, [...], pe terenul în suprafaţă de 261,50 mp (din măsurători 338,64 mp) proprietatea reclamanţilor, drept dobândit prin accesiune imobiliară artificială, susţinând că se află în imposibilitatea de a-şi intabula această construcţie, întrucât a fost realizată cu încălcarea autorizaţiei de construire nr. [...]/20.03.2006 emisă de Primarul Municipiul Mangalia.

Conform dispoziţiilor art.30 din Noul Cod de Procedură Civilă. Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei alte situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente.”

Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecţia juridică a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege. Cele patru condiţii generale de exercitare a acţiunii civile sunt afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală.

Reclamantul fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.

Art. 36 din Noul cod de Procedură Civilă prevede „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Din situaţia de fapt precum şi din înscrisurile existente la dosar, rezultă că pârâtul Municipiul Mangalia nu se află într-un raport juridic de drept civil cu reclamanţii; Municipiul Mangalia nu a înţeles să conteste niciodată dreptul de proprietate al reclamanţilor cu privire la terenul situat în Mangalia, [...], în suprafaţă de 261,50 mp (338,64 mp din măsurători) dobândit de reclamanţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/03.04.1996 de BNP [...] şi intabulat pe numele reclamanţilor, şi nici împrejurarea că reclamanţii au realizat pe propria cheltuială pe acest teren o construcţie cu nerespectarea prevederilor Legii 50/1991 republicată, privitoare la regimul autorizării construcţiilor, organele abilitate prin acest act normativ, respectiv Primarul Municipiului Mangalia a dispus sancţionarea contravenţională a reclamanţilor şi intrarea în legalitate, conform procedurii Legii 50/1991.

Aşa cum corect a reţinut Tribunalul Constanţa, raportul de drept civil ce îşi are izvorul în dispoziţiile art. 482 – 492 Cod civil (1864) şi vizează în speţă situaţia proprietarului care edifică pe terenul său şi cu materiale proprietate personală o construcţie nu poate fi echivalat raportului de drept administrativ ce îşi are izvorul în Legea 50/1991; existenţa sau inexistenţa autorizaţiei de construire  vizează un raport de drept administrativ, cu reglementări şi consecinţe speciale, fără a se aduce atingere raportului de drept civil ce se naşte în temeiul accesiunii imobiliare între proprietarul terenului şi constructorul lucrării.

Textul art. 482 Cod civil (1864) care consacră ideea de accesiune în cel mai larg sens al ei, incluzând atât accesiunea prin producere, cât şi accesiunea prin unire sau încorporare  a fost interpretat ca temei al unei prezumţii de proprietate decurgând din relaţia de la accesoriu la principal care este stabilită între două lucruri.

Acest text legal are o dublă dimensiune: pe de o parte, el reglementează faptul material al accesiunii şi efectul dobânditor de proprietate al acestuia, pe de altă parte, el instituie o prezumţie de proprietate asupra lucrului accesoriu în favoarea proprietarului lucrului principal. Sub acest ultim aspect, se pleacă de la legătura de la accesoriu la principal sau încorporării şi se trage concluzia că proprietarul lucrului principal este şi proprietarul lucrului accesoriu.

Astfel se întâmplă în cazul reglementat de art. 492 Cod civil.

Conform acestor dispoziţii legale „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.”

Acest ultim text, prin sintagma finală „până ce se dovedeşte din contra” este însă şi o introducere la dispoziţiile art. 493 şi 494 Cod civil, care reglementează situaţiile în care poate fi răsturnată prezumţia conform căreia proprietarul terenului a construit pe cheltuiala sa.

Dacă sunt întrunite elementele de fapt care configurează ipotezele reglementate prin dispoziţiile cuprinse în art. 493 şi 494 Cod civil, este răsturnată însă nu numai prezumţia că lucrarea a fost efectuată pe cheltuiala proprietarului, ci şi prezumţia de proprietate; dar chiar dacă proprietarul terenului nu mai beneficiază de această prezumţie, după ce s-a făcut dovada uneia sau alteia dintre ipotezele reglementate de aceste dispoziţii legale (proprietarul terenului face el însuşi construcţii cu materiale străine – art.493 Cod civil şi ipoteza în care o persoană face asemenea lucrări cu materialele sale pe terenul altuia) el poate face dovada că şi-a exercitat dreptul de accesiune, devenind astfel şi proprietarul lucrării. Mai mult, aceste dispoziţii pun în lumină semnificaţia juridică a accesiunii ca mod de dobândire a proprietăţii asupra lucrului accesoriu (clădirea) de către proprietarul lucrului principal (teren).

Efectul achizitiv de proprietate nu este reglementat prin dispoziţiile art. 492 Cod civil, ci prin prevederile art. 493 şi 494 Cod civil – respectiv în ipoteza în care proprietarul  terenului face el însuşi construcţii, plantaţii sau lucrări cu materiale străine (art. 493 Cod civil) şi ipoteza în care o persoană face asemenea lucrări cu materialele sale pe terenul care constituie obiectul dreptului de proprietate al altei persoane (art.494 Codul Civil de la 1864).

În aceste ipoteze materialele sunt încorporate în teren, iar în măsura în care operează efectul achizitiv de proprietate al accesiunii, proprietarul terenului trebuie să plătească o indemnizaţie proprietarului materialelor sau autorului lucrării.

În speţă, în mod judicios a reţinut prima instanţă, nu ne regăsim în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 493 şi 494 Cod civil, Municipiul Mangalia, chemat în judecată de către reclamanţi, în cadrul acţiunii în constatarea dobândirii de către reclamanţi a dreptului de proprietate prin accesiune, în temeiul prezumţiei de proprietate reglementată de disp. art. 492 Cod civil, neînţelegând să conteste dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului pe care s-a edificat construcţia şi nici împrejurarea că reclamanţii au o construcţie pe terenul situat în Mangalia, [...], dobândit de reclamanţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. [...] din 03.04.1996 autentificat de BNP [...].

Prezenta acţiune nu întruneşte nici condiţiile unei acţiuni în constatare cu caracter interogativ (acţiune interogatorie), definită ca acţiunea prin care titularul unui drept cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să îi conteste dreptul pentru a se lua act dacă aceasta recunoaşte sau nu dreptul reclamantului.

Altfel spus, acţiunea în constatare provocatorie sau interogatorie reprezintă acea acţiune prin care o persoană care ridică public pretenţii cu privire la dreptul unei alte persoane este invitată să îşi valorifice pretenţiile afirmate.

Această persoană este provocată astfel să îşi valorifice pretenţiile, respectiv să îşi dovedească dreptul, sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca, dacă nu şi-l demonstrează.

Ca exemplul clasic al unei astfel de acţiuni, literatura juridică aminteşte acţiunea introdusă de moştenitorii legali, care vrând să intre în posesia bunurilor moştenirii, nu ştiu dacă pârâtul, care se pretinde legatar universal, îşi întemeiază pretenţiile pe existenţa unui testament lăsat de defunct.

Printr-o acţiune interogatorie, moştenitorii legali pot cere ca pârâtul să fie obligat să exhibeze un testament. În speţă, unitatea administrativ-teritorială – Municipiul Mangalia nu a ridicat pretenţii cu privire la imobilul situat în Mangalia, [...], compus din teren şi construcţie, respectiv nu a contestat dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra acestui imobil, între părţi neexistând nici un raport juridic de drept civil.

Împrejurarea potrivit cu care reclamanţii, după edificarea construcţiei cu materialele proprii şi pe propriul teren, au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr.50/1991 republicată de către Primarul Municipiului Constanţa nu conferă unităţii administrativ teritoriale calitate procesual pasivă în acţiunea dedusă judecăţii, raportul de drept administrativ interferează cu cel civil, fără a exista identitate între acestea, şi fără a  determina dobândirea de către Municipiul Mangalia a unei calităţi procesuale pasive într-o acţiune în constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei realizată pe terenul proprietatea acestora.

Constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra construcţiei nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de obţinerea unei autorizaţii pentru efectuarea lucrărilor de construire a locuinţei D+P+E+M, pentru a se justifica în acest fel chemarea în judecată a pârâtului.

Condiţia existenţei autorizaţiei de construire, şi implicit respectarea acesteia, este una impusă de legea specială în materie, respectiv de art.1 din Legea nr.50/1991, republicată, şi în lipsa acestei autorizaţii, autoritatea prevăzută de lege cu atribuţii în supravegherea respectării regimului şi a siguranţei în construcţii este îndrituită prin lege să solicite desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, conform art. 32 al.(1) din Legea nr.50/1991 sau după caz, intrarea în legalitate.

Curtea Constituţională, analizând conformitatea acestor dispoziţii legale cu dispoziţiile Constituţiei României (art. 44) referitoare la garantarea dreptului de proprietate a reţinut că acestea sunt constituţionale, prin demolarea unei construcţii nelegal executate neaducându-se  atingere dreptului de proprietate privată care trebuie exercitat în limitele stabilite prin lege (Decizia nr.159/28.02.2006 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.270/24.03.2006).

Potrivit art. 44 din Constituţie limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar al.(7) al art. (44) prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

De asemenea, din jurisprudenţa CEDO rezultă că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor (CEDO, Cauza Spovrong şi Lemnroth contra Suediei, din 1982, C. Brumărescu contra României, 1999).

Prin urmare, unitatea administrativ-teritorială – Municipiul Mangalia nu a contestat niciodată dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului intravilan situat la adresa din Mangalia, [...] şi nici dreptul reclamanţilor de a edifica o construcţie pe acest teren. Acest ultim drept este însă supus unor proceduri de autorizare, prevăzute de Legea nr.50/1991, între proprietarul lucrării şi autoritatea publică prevăzută de Legea nr.50/1991 cu atribuţii în domeniul eliberării autorizaţiilor de construire şi în urmărirea  respectării acestora, luând naştere raporturi juridice de drept administrativ, guvernate de norme speciale şi supuse unor sancţiuni specifice dreptului administrativ, total distincte de raporturile juridice  de drept civil născute din accesiunea imobiliară artificială, astfel cum e reglementat acest mod de dobândire a dreptului de proprietate de dispoziţiile art. 492 şi urm. Cod civil (1865).

Nerespectarea autorizaţiei de construire dă dreptul autorităţii care este prevăzută de lege cu atribuţii în supravegherea respectării regimului şi siguranţei în construcţii să solicite desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal (art. 22 din Legea nr.50/1991) sau intrarea proprietarului construcţiei în legalitate, prin obţinerea avizelor şi autorizaţiilor legale, cum este cazul în speţă.

Proprietarul construcţiei nu are un drept de opţiune între procedura de obţinere a autorizaţiei legale conform Legii nr.50/1991 şi acţiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiei pe calea accesiunii imobiliare artificiale, acest mod de dobândire a dreptului de proprietate reglementat de Codul Civil nefiind conceput ca un mijloc de eludare a Legii nr.50/1991, care reglementează regimul şi siguranţa în construcţii.

Prin urmare, nici refuzul OCPI de intabulare a construcţiei realizate, fără autorizaţie de construire, nu este determinat de contestarea de către Municipiul Mangalia a dreptului reclamanţilor, care au construit pe terenul proprietatea lor, şi nici de afirmarea unei pretenţii proprii  asupra acestei construcţii, ci s-a datorat exclusiv conduitei reclamanţilor care au realizat o construcţie cu nerespectarea  exigenţelor Legii nr.50/1991 iar după sancţionarea lor cu amendă administrativă nu au înţeles să reintre în legalitate, conform art. 59 din Ordinul nr.839/2009 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, care prevăd că în situaţia în care construcţia realizată fără autorizaţie de construire întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerinţa esenţială de calitate „rezistenţă mecanică şi stabilitate” privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi pentru cerinţa esenţială de calitate şi securitate la incendiu” numai după emiterea Acordului de mediu, în condiţiile legii.

Prin urmare, reclamanţii au posibilitatea să urmeze procedura Legii 50/1991 pentru intrarea în legalitate  cu privire la construcţia realizată pe terenul proprietatea lor, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opţiune a constructorului în raport cu legea specială ce reglementează autorizarea construcţiilor (Legea nr.50/1991).

După intrarea în legalitate, prin obţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de legea specială, în temeiul Procesului Verbal încheiat la terminarea lucrărilor, reclamanţii având posibilitatea să intabuleze această construcţie, nefiind necesară o hotărâre judecătorească pronunţată în acţiune în constatare a accesiunii imobiliare artificiale.

Refuzul autorităţii locale cu atribuţii în emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire în vederea intrării în legalitate poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ. Numai în cadrul unei astfel de acţiuni reclamanţii pot dovedi că deşi clădirea edificată întruneşte toate condiţiile legale conform Legii nr.50/1991, în ceea ce priveşte rezistenţa în construcţii şi condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea locală cu atribuţii în domeniul aplicării Legii nr.50/1991 refuză nejustificat aplicarea procedurilor legale, acest refuz neputând fi cenzurat în prezenta acţiune.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare