Uzucapiune. Situaţia moştenitorilor unui posesor care îndeplinea condiţiile pentru a uzucapa, anterior decesului. Exercitarea dreptului de opţiune cu privire la uzucapiune de către succesorii lui de cujus. Efecte.

În literatura juridică s-a reţinut că atunci când termenul prescripţiei achizitive s-a împlinit în persoana autorului fără ca acesta să işi exercite dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, acest drept se transmite la succesorii universali sau cu titlu universal. Ca urmare, aceştia nu mai trebuie să invoce joncţiunea posesiilor, ci doar trebuie să îşi exercite într-o formă pozitivă dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune pe care l-au dobândit de la autorul lor (Valeriu Stoica - Drept civil, Drepturile reale principale, Editura Humanitas, Bucureşti 2006 vol. 2 pag. 417; Ana Boor, Uzucapiunea, Prescripţia, Posesia şi publicitatea, Editura Lumina Lex Bucuresti 1999, pag. 195, text şi nota 489).

Aşadar, atâta timp cât termenul de prescripţie achizitivă fusese împlinit înainte de decesul autorului, moştenitorii pot să invoce uzucapiunea, cu consecinţa că bunul uzucapat a intrat în masa succesorală fiind supus împărţelii.

Aşadar,  moştenitorii dobândesc prin succesiune mai întâi dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, iar apoi prin exercitarea pozitivă a acestui drept dobândesc chiar dreptul de proprietate asupra bunului posedat de autorul lor, dar acest drept este dobândit tot cu titlul de moştenire, iar nu în mod direct, întrucât retroactivitatea efectelor uzucapiunii face ca dreptul de proprietate să treacă mai întâi prin patrimoniul autorului lor (în acest sens a se vedea A. Boor, op.cit. pag. 195,199,200; Valeriu Stoica, op.cit. pag. 390).

Art. 1885 Cod civil

Art. 1859 şi art. 1860 Cod civil (1864)

Prin sentinţa civilă nr.9393 din 18.09.2014 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea principală formulată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa şi intervenienta [...]. A constatat că reclamanta şi intervenienta au dobândit prin uzucapiune de lungă durată şi joncţiunea posesiilor dreptul de proprietate cu privire la imobilul-teren în suprafaţă de 196 mp situat în Constanţa [...].

A motivat instanţa de fond că imobilul s-a aflat în posesia părinţilor reclamantei, respectiv [...] şi [...]. După decesul numitei [...], autorul [...] s-a căsătorit cu intervenienta [...] care a rămas în imobil după moartea soţului său. Atât reclamanta, cât şi intervenienta în interes propriu, au solicitat constatarea uzucapiunii de 30 de ani.

 Stăpânirea materială a imobilului a avut loc în perioada de referinţă şi este dovedită de relaţiile primite de la Primăria Municipiului Constanţa prin care s-a comunicat faptul că autoarea [...] a fost luată în evidenţele de impunere cu terenul ce făcea obiectul actului de vânzare cumpărare încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată denumit chitanţă, precum şi cu  construcţiile edificate pe acesta în perioada 1966-1975. Ulterior, reclamanta [...] figurează alături de tatăl ei [...], reţinându-se că au dobândit imobilul de pe urma defunctei [...], în baza certificatului de moştenitor autentificat sub nr. [...]/10.09.1976, în cuprinsul căruia se menţionează că „moştenitorii nu au prezentat titlu de proprietate”. Reclamanta a înţeles să invoce joncţiunea posesiei lor cu posesia exercitată de autorii ei, numitul [...] şi numita [...], care a exercitat o posesie continua, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar aupra terenului în cauză.

 Martorii propuşi spre audiere de reclamantă au declarat că autorii reclamantei locuiau deja în imobil în anii 1971, împreună cu [...] şi [...] şi cu fiica, respectiv reclamanta din prezenta cauză. Pe de altă parte, martorii [...] şi [...] au arătat că după decesul lui [...], [...] a rămas în imobil, aspect ce denotă actualitatea posesiei, care în prezent este exercitată de către aceasta din urmă. Intervenientul principal a făcut dovada că din anul 1979 de când s-a căsătorit cu [...] şi ulterior decesului acestuia, în calitate de soţie supravieţuitoare, a exercitat o posesie mai mare de 30 de ani. Deşi reclamanta este moştenitoarea legală a numitului [...], aceasta nu a împiedicat-o pe intervenientă să uzucapeze terenul, cea din urmă continuând să locuiască în imobil în calitate de soţie supravieţuitoare.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamanta [...] şi Municipiul Constanţa prin Primar.

Recurentul Municipiul Constanţa reprezentat prin Primar a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei dezlegări a raporturilor juridice din speţă. S-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta şi intervenienta îndeplinesc condiţiile pentru a uzucapa. Imobilul a fost dobândit în posesie de către mama reclamantei, iar ulterior decesului acesteia, folosinţa bunului a fost dobândită de soţul supravieţuitor, [...] şi fiica [...]. Împrejurarea că ulterior [...] se recăsătoreşte cu intervenienta [...] nu îi conferă acestei calitatea de coproprietar apt să uzucapeze, întrucât actele de folosinţă a bunului nu au fost efectuate în nume propriu ci cu îngăduinţa adevăratului proprietar. Intervenienta nu a plătit impozitele şi taxele către stat, în rolul fiscal nefiind menţionată iar posesia exclusivă exercitată după anul 2011 nu este aptă de a atrage după sine uzucapiunea. Cât o priveşte pe [...], aceasta nu a a locuit constant în imobil, astfel că posesia este una întreruptă. Nici reclamanta şi nici pârâta nu au cerut joncţiunea posesiilor, astfel că cererea lor nu este fondată.

Reclamanta [...] a criticat şi ea hotărârea instanţei de fond sub aspectul admiterii cererii de intervenţie a numitei [...] care, în opinia sa, nu îndeplinea condiţiile pentru uzucapiune.

Alte probatorii nu au fost administrate în faţa instanţei de control judiciar.

Procedând la soluţionarea cauzei, tribunalul a calificat căile de atac declarate ca fiind apeluri în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi prevederile art.2821 C.proc.civ.

Prin decizia civilă nr. 322/26.03.2015 Tribunalul Constanţa a anulat ca netimbrat apelul reclamantei [...] şi a admis apelul pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar.

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins ca nefondate atât acţiunea principală formulată de reclamanta [...] cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta [...].

A obligat reclamanta şi intervenienta la plata către pârât a sumei de 560 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

A obligat apelanta reclamanta şi intimata intervenientă la plata către apelantul pârât a sumei de 2132,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel în referire la apelul reclamantei [...] a reţinut că s-a stabilit în sarcina apelantei reclamante obligaţia de a timbra apelul, iar apelanta reclamantă nu s-a conformat acestei dispoziţii a instanţei, situaţie în care s-a aplicat sancţiunea anulării căii de atac, conform art. 20 din Legea 147/1994 privind taxele judiciare de timbru.

În referire la apelul pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar, Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, că toate criticile apelantului sunt fondate, întrucât nici reclamanta şi nici intervenienta în interes propriu nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani.

Astfel, în referire la reclamanta [...] s-a reţinut că aceasta nu mai locuieşte în imobil după căsătoria sa, aceasta venind în vizită la tatăl său în mod sporadic, iar după decesul autorului, deşi reclamanta a încercat să o viziteze pe [...], soţia supravieţuitoare, nu a reuşit să mai intre în imobil, poarta fiind închisă. S-a mai reţinut că plata impozitului pe imobil, efectuată de reclamantă, neînsoţită de acte de stăpânire notarială nu este aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului.

În ceea ce o priveşte pe intervenienta [...], din declaraţia martorilor audiaţi în cauză s-a reţinut că în perioada 1992- 2004, aceasta a fost separată în fapt de soţul său, defunctul [...], şi nu a locuit alături de acesta în imobilul în litigiu. Prin urmare, posesia fiind întreruptă în perioada 1992-2004, pentru intervenienta [...] a început să curgă o nouă posesie în anul 2004, iar termenul de 30 de ani nu s-a împlinit până în prezent, pentru ca această nouă posesie să fie apta să conducă la dobândirea unui drept de proprietate.

Reţinându-se că apelantul pârât a triumfat în apel, Tribunalul Constanţa a obligat reclamanta alături de intervenienta în interes propriu la plata cheltuielilor de judecată aferente cauzei (fond şi apel).

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta [...], care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C.pr. civ.

A susţinut recurenta reclamantă că Tribunalul Constanţa a făcut o greşită aplicare în speţă a dispoziţiilor legale în materia uzucapiunii de 30 de ani.

A arătat recurenta că s-a născut şi a locuit în casa din [...], Constanţa în perioada 1966 – 1976 împreună cu părinţii ei, iar după decesul mamei sale [...], a locuit împreună cu tatăl său [...], fiind înregistraţi în calitate de succesori ai defunctei [...], conform certificatului de moştenitor nr.[...]/10.09.1976. Ulterior căsătoriei sale nu a abandonat acest imobil, ci a continuat să îşi viziteze tatăl care a rămas în continuare în imobil până la deces, iar după decesul tatălui său în anul 2011, reclamanta a fost recunoscută ca şi proprietar, fiind succesoarea părinţilor săi, [...] şi [...].

Referitor la intervenienta [...] s-a arătat că aceasta are calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului său tată, [...], dar că în perioada căsătoriei aceasta a fost separată un timp de tatăl său locuind în localitatea [...]. După decesul tatălui său, soţia supravieţuitoare s-a reîntors în imobilul în litigiu, dar reclamanta la rândul ei, deşi nu a locuit în casă, s-a ocupat de cultivarea grădinii şi a efectuat lucrări de amenajare a construcţiei moştenite de la tatăl sau.

A solicitat recurenta reclamantă, cu ocazia dezbaterii pe fondul recursului, admiterea căii de atac, modificarea hotărârii Tribunalului Constanţa şi menţinerea sentinţei prin care s-a recunoscut dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă împreuna cu intervenienta în interes propriu, cu privire la imobilul succesoral.

Intimatul pârât Municipiul Constanţa, prin Primar, nu a formulat întâmpinare dar şi-a expus punctul de vedere cu privire la recursul formulat de reclamantă, prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 15.09.2015.

A solicitat intimatul pârât respingerea recursului reclamantei ca nefondat susţinând că nici reclamanţii şi nici intervenienta în interes propriu nu au exercitat fiecare în parte şi în exclusivitate o posesie de 30 de ani, utilă si neviciată asupra imobilului in litigiu.

În referire la reclamanta [...] s-a invocat faptul că începând cu anul 1980 aceasta nu a mai locuit în imobil, posesia acesteia fiind întreruptă.

În ceea ce o priveşte pe intervenienta [...], aceasta a exercitat o posesie exclusivă cu privire la imobil numai după decesul soţului său, începând cu anul 2011 iar această posesie nu îndeplineşte condiţiile pentru a uzucapa, nefiind împlinit termenul de prescripţie achizitivă de 30 de ani.

Apreciază intimatul pârât că reclamanta şi intervenienta numai împreună şi nu separat ar fi avut posibilitatea invocării uzucapiunii prin joncţiunea posesiilor lor cu posesiile exercitate de autorii lor [...] şi [...].

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanţa în raport cu criticile recurentei reclamante, Curtea constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Fiind un mod de dobândire a proprietăţii, uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei pe perioada de timp prescrisă de lege. Aşadar, când posesiunea unui imobil se prelungeşte pe o anumită perioadă de timp, în anumite condiţii impuse de lege, acest fapt nu rămâne fără consecinţe juridice, cea mai importantă fiind aceea că, la epuizarea termenului, această stare de fapt duce la naşterea dreptului de proprietate asupra imobilului, în patrimoniul persoanei care a avut posesie utilă (art. 1889 C. civil 1864).

Conform disp. art 1859 C. civil (1864) „În toate cazurile când posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe în persoana sa, o nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea s-a făcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros”.

Acest text inserat în Codul civil (1864) instituie principiul potrivit căruia fiecare posesor, indiferent dacă a dobândit posesia începe în persoana sa o nouă posesie, nefiind un simplu continuator al posesiei autorului său.

Deşi fiecare posesor începe o posesie nouă în persoana sa, el are facultatea, spre a putea opune prescripţia să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau (art. 1860 C. civil); această unire a posesiei succesorului cu posesia autorului său fiind cunoscută sub denumirea de joncţiunea posesiilor.

Legiuitorul român a plecat de la premisa existenţei a două posesii, care au ca obiect acelaşi bun, care se disting în primul rând prin aceea că sunt exercitate de două persoane diferite între care s-a născut un raport juridic pe temeiul căruia o persoană are calitatea de autor iar cealaltă are calitatea de succesor.

S-a instituit astfel un alt drept de opţiune, ca drept potestativ distinct de dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, dar în strânsă legătură cu acesta. Dacă posesorul exercită într-o formă pozitivă dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, el are posibilitatea pentru a dovedi că este îndeplinită condiţia referitoare la durata posesiei, să invoce joncţiunea posesiei sale cu posesia autorului său.

Aşadar, dreptul de opţiune cu privire la joncţiunea posesiilor poate fi exercitat într-o formă pozitivă, caz în care posesorul înţelege să se folosească de beneficiul unirii posesiei sale cu posesia autorului său, sau într-o formă negativă, caz în care îşi manifestă voinţa de a renunţa la acest beneficiu.

Dreptul la opţiune cu privire la joncţiunea posesiilor a fost instituit de legiuitor din aceleaşi raţiuni pentru care a recunoscut şi dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, respectiv consolidarea situaţiilor de fapt prin transformarea lor în siuaţii de drept pe temeiul principiului securităţii circuitului civil sau, într-o altă formulare, pe temeiul principiului securităţii dinamice a raporturilor juridice civile.

În literatura juridică s-a reţinut că atunci când termenul prescripţiei achizitive s-a împlinit în persoana autorului fără ca acesta să işi exercite dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, acest drept se transmite la succesorii universali sau cu titlu universal. Ca urmare, aceştia nu mai trebuie să invoce joncţiunea posesiilor, ci doar trebuie să îşi exercite într-o formă pozitivă dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune pe care l-au dobândit de la autorul lor (Valeriu Stoica, Drept civil, Drepturile reale principale, Editura Humanitas, Bucureşti 2006 vol. 2 pag. 417; Ana Boor, Uzucapiunea, Prescripţia, Posesia şi publicitatea, Editura Lumina Lex Bucuresti 1999, pag. 195, text şi nota 489).

Aşadar atâta timp cât termenul de prescripţie achizitivă fusese împlinit înainte de decesul autorului, moştenitorii pot să invoce uzucapiunea, cu consecinţa că bunul uzucapat a intrat în masa succesorală fiind supus împărţelii.

Aşadar,  moştenitorii dobândesc prin succesiune mai întâi dreptul de opţiune cu privire la uzucapiune, iar apoi prin exercitarea pozitivă a acestui drept dobândesc chiar dreptul de proprietate asupra bunului posedat de autorul lor, dar acest drept este dobândit tot cu titlul de moştenire, iar nu în mod direct, întrucât retroactivitatea efectelor uzucapiunii face ca dreptul de proprietate sa treacă mai întâi prin patrimoniul autorului lor (în acest sens, a se vedea A. Boor, op.cit. pag. 195,199,200; Valeriu Stoica, op.cit. pag. 390).

Raportând aceste scurte consideraţii teoretice referitoare la joncţiunea posesiilor şi la situaţia moştenitorilor universali ai autorului care posedase anterior decesului, în mod util imobilul, timp de 30 de ani, Curtea constată că Tribunalul Constanţa a dat o dezlegare greşită problemelor de drept deduse judecăţii, cu consecinţa admiterii în mod greşit a apelului pârâtului Municipiul Constanta prin Primar.

Se constată că in mod greşit Tribunalul Constanta a analizat îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii de lungă durată în persoana reclamantei şi separat în persoana intervenientei în interes propriu, deşi atât în cadrul acţiunii principale, cât şi în cererea de intervenţie în interes propriu, reclamanta [...] şi intervenienta [...] au arătat că sunt succesoarele defunctului [...], decedat la data de 28.12.2011, autorul acestor părţi exercitând o posesie continuă, sub nume de proprietar asupra imobilului din Constanţa, [...], reprezentând teren în suprafaţă de 196 mp, începând cu anul 1968 şi până la decesul în anul 2011.

Raportat la această situaţie de fapt şi avându-se în vedere calitatea reclamantei şi a intervenientei de succesoare universale ale defunctului [...], cât şi exercitarea dreptului de opţiune al acestora cu privire la uzucapiune prin promovarea acţiunii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu se impune a se verifica, cum în mod judicios a reţinut prima instanţa, condiţiile dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu de către succesorii fostului posesor [...], respectiv exercitarea dreptului de opţiune cu privire la joncţiunea posesiilor sau doar exercitarea dreptului de opţiune cu privire la uzucapiune, în calitate de succesoare ale autorului [...], posesor al imobilului în litigiu, în persoana căruia fuseseră îndeplinite anterior decesului (anul 2011) toate condiţiile impuse de art.1837 şi 1864 C.civ. (1864) pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului de 196 mp prin prescripţia achizitivă de 30 de ani.

În speţă, se reţine că terenul în suprafaţă de 196 mp situat în Constanţa, [...] a fost deţinut în temeiul unui înscris sub semnătura privată denumită „chitanţa” încheiat între vânzătorii [...] şi [...] şi cumpărătorii [...], [...] [...] şi [...] (mama reclamantei şi prima soţie a numitului [...]) de autorii reclamantei începând cu anul 1968 (10 octombrie 1968).

Tatăl reclamantei [...] a locuit împreună cu soţia sa [...] în acest imobil de la data cumpărării terenului şi edificării casei de locuit, iar ulterior decesului primei sale soţii, [...] (decedată la 14.02.1976), soţul supravieţuitor, [...], (alături de reclamantă în calitate de descendentă) a continuat o posesie utilă cu privire la acest imobil fiind recunoscut în mod public ca proprietar al bunului si plătind impozit pentru casă şi teren, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. [...]/10.09.1976 eliberat după defuncta [...] şi din adresa nr. [...]/18.11.2013 emisă de SPIT Constanţa.

Din adresa nr. [...]/18.11.2013 emisă de Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa rezultă că în registrul fiscal 2-17-16 (perioada 1966-1975), la matricola [...], la adresa [...] (în prezent [...]) a figurat înregistrată [...] cu o suprafaţă de 196 mp clădire şi curte, cu menţiunea „scutit de impozit 5 ani conform HCM [...]0/1953, de la data de 1 iulie 1972”.

Conform aceleiaşi adrese, în prezent, în baza de date -persoane fizice, la adresa din strada [...] la matricola [...] figurează înregistraţi [...] şi [...], cu un imobil compus din teren în suprafaţă de 196 mp si construcţii cu destinaţia de locuinţă, cu suprafaţa desfăşurată de 59,44 mp şi anexă în suprafaţă de 46,66 mp, având valoarea de impunere de 41925,63 lei. Se specifică faptul că acest registru conţine menţiunea conform căreia [...] şi [...] (fostă [...]) au dobândit imobilul sus menţionat de pe urma defunctei [...], în baza certificatului de moştenitor autentificat sub nr.[...]/10.09.1976, în cuprinsul căruia se menţionează că „moştenitorii nu au prezentat titlu de proprietate”.

Referitor la corespondenţa între actuala adresă a imobilului - Constanţa [...] şi [...] (strada la care figurează înregistrat imobilul în litigiu în evidenţele fiscale ale Municipiului Constanţa), Curtea constată că prin expertiza topografică întocmită de expertul [...], avizată potrivit Regulamentului  privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experţii judiciari în specialitatea topografie, cadastru, geodezie, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 715/11.10.2011, prin procesul verbal de recepţie nr. [...]/2014 de OCPI Constanţa s-a identificat terenul de 196 mp si construcţia în Municipiul Constanţa, [...], fost [...], conform Planului de Amplasament şi delimitare a imobilului, expertul arătând că „Cea mai importantă caracteristică este identificarea actuală, imobilul fiind înregistrat la adresa [...]” (deşi provine dintr-un imobil anterior ce era identificat pe [...], acest nomenclator stradal nu mai este de actualitate.

Această situaţie este confirmată şi prin adresa nr. R 145384/08.01.2014 emisă de Primăria Municipiului Constanţa Direcţia Patrimoniu în care se consemnează „[...] - În fişa bunului imobil cvartal nr. [...] la adresa [...] figurează [...] cu teren, deţinut fără acte, aflat în proprietatea Primăriei Constanţa”.

Referitor la posesia exercitată de autorul reclamantei şi al intervenientei în interes propriu, în perioada 14.02.1976 (data decesului soţiei [...]) - 28.12.2011 (data decesului [...]), Curtea constată că această posesie a întrunit condiţiile art. 1864 C civil, fiind aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 196 mp.

Astfel autorul celor două persoane fizice - numitul [...] a exercitat în toată această perioadă de 35 de ani o posesie utilă, sub nume de proprietar, continuă, paşnică şi publică, fiind cunoscut atât de vecini cât şi de autorităţi ca fiind deţinătorul terenului de 196 mp şi al construcţiei edificate pe acesta, astfel cum a fost identificat prin expertiza topo [...], imobil pentru care a plătit în mod constant taxe şi impozite, nefiind tulburat în exercitarea acestei posesii de către proprietarul terenului -Municipiul Constanţa.

Se reţine de altfel că pârâtul Municipiul Constanţa nu a negat caracterul util al posesiei lui [...] care a posedat neîntrerupt imobilul - teren şi construcţii, în perioada 1976 (de la decesul soţiei sale [...]) şi până la decesul său - 28.12.2011), ci a susţinut că niciuna dintre succesoarele acestuia, reclamanta şi intervenienta în interes propriu, nu îndeplinesc fiecare în parte condiţiile legale pentru a uzucapa acest imobil în nume propriu, întrucât niciuna dintre acestea nu au posedat neîntrerupt terenul timp de 30 de ani.

Deşi este real faptul că nici reclamanta şi nici intervenienta în interes propriu nu au posedat fiecare în parte şi în mod exclusiv, timp de 30 de ani imobilul în litigiu pentru a dobândi un drept de proprietate asupra bunului în mod exclusiv, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că acestea s-au legitimat ca şi succesoare ale defunctului [...] decedat 28.11.2011, în calitate de descendenta de gr.I (fiică) şi, respectiv de soţie supravieţuitoare, iar prin promovarea acţiunilor de faţă şi-au exercitat dreptul potestativ cu privire la uzucapiune, termenul de prescripţie achizitivă cu privire la imobilul în litigiu fiind însă împlinit înainte de decesul autorului comun ([...]), care exercitase o posesie utilă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate, dar care nu a promovat până la deces o acţiune în justiţie pentru valorificarea acestei posesii utile.

Prin urmare, moştenitorii legali ai lui [...], printr-o exercitare pozitivă a dreptului de opţiune cu privire la uzucapiune au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil în legătură cu care toate condiţiile uzucapiunii de lungă durată fuseseră îndeplinite în persoana autorului comun, [...], bunul intrând mai întâi în succesiunea autorului şi apoi la succesorii universali, sens în care este şi literatura de specialitate mai sus-menţionată.

Raportat la aceste considerente, în baza 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat de reclamanta [...] şi va modifica în parte decizia recurată, în sensul respingerii apelului Municipiului Constanţa ca nefondat, cu toate consecinţele asupra pretenţiilor apelantului pârât, care a pierdut în apel, asupra pretenţiilor sale ce vizau obligarea persoanelor fizice adversare la plata cheltuielilor de judecata (fond si apel).

Vor fi menţinute dispoziţiile deciziei civile nr.322/26.03.2015 a Tribunalului Constanţa exclusiv sub aspectul soluţiei de anulare ca netimbrat a apelului formulat de apelanta [...] împotriva sentinţei civile nr. 9393/18.09.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr.24042/212/2012.

Domenii speta

Spete similare